Sunteți pe pagina 1din 1

La începutul lumii nu era nici moarte pe pământ, nici boală între oameni şi

nici amarul scârbelor şi al necazurilor. Era deplină fericire. Însă prin


obrăznicia strămoşilor noştri (Adam şi Eva) s-a făcut duşmănie între
oameni şi Dumnezeu. S-a depărtat fericirea. Atunci a venit şi moartea pe
pământ, s-au ivit şi boli între oameni şi toate necazurile care urmează până
azi. Timp de 50 de veacuri (aproape 5.000 de ani), adică de la căderea lui
Adam şi până la venirea Domnului, toţi oamenii mergeau după moarte la
întunericul din iad, fie că erau drepţi, fie că erau păcătoşi, toţi la întunecare
se sălăşluiau. Nimeni nu era în stare să-i scoată nici macar bunătăţile
proorocilor şi ale drepţilor nu puteau acoperi paguba păcatului strămoşesc.
Jertfele care se aduceau lui Dumnezeu pentru păcate, nu erau în stare să
răscumpere sufletele de la moarte. Osânda pe care a rostit-o Dumnezeu
după greşeala lui Adam era moartea veşnică pentru toţi oamenii. După
izgonirea strămoşilor din Rai, porţile fericirii s-au închis pentru totdeauna.
Moartea şi iadul îi înghiţea pe toţi. Trebuia ca omul să biruiască singur
moartea, după cum el singur şi-a câştigat-o. Aşa s-ar fi cuvenit. Dar bietul
om ajuns rob al păcatului şi nu mai putea scăpa din ghiarele morţii. Numai
cel străin de păcate putea să biruiască moartea şi să scoată pe om din
legături. Însă toţi cei din Adam erau sub vina păcatului, toţi purtau pecetea
osândirii strămoşilor, ca nişte robi ai morţii.
Dreptatea dumnezeiască cerea o jertfă fără prihană care să
preţuiască atât cât preţuieşte viaţa tuturor oamenilor. Nimeni dintre oameni
nu putea plăti preţul răscumpărării, chiar dacă ar fi avut toate bunătăţile.
Pentru asta s-a pogorât Domnul la noi, s-a îmbrăcat în trup omenesc şi ne-
a scos din robia morţii veşnice şi din legăturile blestemului. Fiecare dintre
noi ştie toate acestea, dar eu le amintesc aici ca să vedeţi că bunătăţile
oamenilor n-au fost în stare să dezlege blestemul cel vechi şi nici să
izbăvească sufletele.
Îndreptarea noastră şi izbăvirea de osândă am dobândit-o prin jertfa
cea de pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, cum n-au putut să
scape de osândă toţi aleşii lui Dumnezeu din legea veche, cu toate
bunătăţile lor, tot aşa nici noi cei de azi nu putem să ne mântuim prin
faptele noastre, fără darul lui Dumnezeu. Întâi este sfântul dar şi pe urmă
faptele noastre, care ajută la mântuire.