Sunteți pe pagina 1din 13

CAPITOLUL 4

CONDIŢIONAREA SENZORILOR

Utilizarea senzorilor şi traductoarelor permite conversia


mărimii de măsurat într-o altă mărime, de cele mai multe ori de
altă natură fizică. Majoritatea aplicaţiilor actuale urmăresc
conversia într-o mărime electrică, pentru realizarea unui sistem de
măsurare condus de calculator.
Rostul acestui capitol este de a oferi informaţii privind
condiţionarea senzorilor, realizată în scopul obţinerii unor mărimi
electrice direct proporţionale cu mărimile fizice supuse procesului
de măsurare.
Soluţiile depind de tipul senzorilor şi traductoarelor
utilizate: parametrice (pasive) sau generatoare (active).

4.1. CONDIºIONAREA SENZORILOR PASIVI

Senzorul pasiv îşi variază, sub acţiunea mărimii de măsurat


x(t), impedanţa Z S sau una din componentele acesteia (R,L,C).
Variaţiile respective nu se pot transforma într-un semnal electric
decât prin asocierea unei surse de energie electrică. Sursa de
tensiune sau de curent, împreună cu reţeaua aferentă de impedanţe
Z K constituie blocul de condiţionare. Există două tipuri de blocuri
de condiţionare pentru senzori pasivi, funcţie de modul de transfer
al variaţiilor impedanţei senzorului: cu modificarea frecvenţei
semnalului sau cu modificarea amplitudinii semnalului.

4.1.1.Condiţionare cu modificarea frecvenţei semnalului.

105
Blocurile de condiţionare de acest tip sunt oscilatoare a
căror frecvenţă variază funcţie de impedanţa senzorului. O
soluţie o constituie utilizarea oscilatorului sinusoidal.
Frecvenţa acestuia este fixată printr-un circuit rezonant format
dintr-o bobină de inductanţă L0 şi un condensator C0 . La
rezonanţă, frecvenţa are expresia:
1
f0 = (4.1)
2 π L0 C0
Dacă senzorul utilizat este de tip inductiv sau capacitiv,
variaţia inductivităţii (cu ∆L) sau a capacităţii (cu ∆C), sub
influenţa mărimii de măsurat, conduce la modificarea frecvenţei
de rezonanţă a circuitului:
 1 ∆L   1 ∆C
f = f 0 ⋅ 1 − ⋅  sau f = f0 1 − ⋅  (4.2)
 2 L0   2 C0 
O altă soluţie o reprezintă folosirea generatoarelor de
semnal dreptunghiular, frecvenţa acestora fiind funcţie de
impedanţa senzorului. Relaţiile de dependenţă pot fi de forma:
∆C ∆R
f = f0 (1− ) sau f = f0 (1− ) (4.3)
C0 R0
soluţia fiind utilă pentru condiţionarea senzorilor rezistivi şi
inductivi.

4.1.2. Condiţionare cu modificarea amplitudinii


semnalului
Două soluţii s-au impus în condiţionarea de acest tip:
montajul potenţiometric şi montajul de punte în regim
neechilibrat.
Montajul potenţiometric (Fig.4.1.a) este cel mai simplu,
dar prezintă inconvenientul sensibilităţii la acţiunea mărimilor
perturbatoare şi la deriva surselor de energie.
Reducerea influenţei mărimilor perturbatoare se poate
realiza cu montajul de punte (Fig.4.1.c), ce permite o măsurare
diferenţială.
106
Când senzorul este pur rezistiv, se utilizează, de preferinţă,
o sursă de curent continuu; astfel, eventualele reactanţe parazite
nu afectează lanţul de măsurare. Pentru senzorii ce îşi modifică
reactanţa sub acţiunea mărimii de măsurat se utilizează o sursă de
tensiune alternativă sinusoidală; semnalul de măsură este astfel
modulat în amplitudine de variaţia reactanţei senzorului Zs.

a) b)

Fig.4.1. Blocuri de condiţionare pentru senzori pasivi:


a) montaj potenţiometric; b) montaj de punte.

Pentru blocul de condiţionare tip montaj potenţiometric,


pentru senzori rezistivi (Fig.4.1.a), legătura între variaţia tensiunii
de ieşire şi variaţia rezistenţei senzorului ∆RS , este:
 RS0 + ∆RS RS 0 
∆U = E ⋅  −  (4.4)
 RS 0 + R1 + ∆RS RS 0 + R1 
caracteristica de conversie fiind neliniară. Numai dacă variaţiile
sunt foarte mici ( ∆RS << RS 0 + R1) caracteristica de conversie
devine liniară:
R1 ⋅ ∆RS
∆U ≅ E ⋅ (4.5)
( RS0 + R1) 2
Posibilitatea de a obţine o caracteristică de conversie
liniară constă în utilizarea ca rezistor R1 a unui senzor de acelaşi
tip cu RS , dar cu variaţii de rezistenţă de semn contrar (

107
R1 = RS0 − ∆RS ), rezultând, astfel, o caracteristică de conversie
liniară:
E ∆Rs
∆U = ⋅ (4.6)
2 RS0
În situaţia în care se utilizează montajul potenţiometric
pentru senzori cu variaţia reactanţei (inductivă sau capacitivă), se
pot întâlni următoarele cazuri:
♦ X1 = 0 , deci impedanţa Z1 este de fapt o rezistenţă electrică
( R1) . Când impedanţa senzorului variază, variaţia corespun-
zătoare a tensiunii de ieşire este:
R ⋅ ∆ZS 1
∆U = E ⋅ 1 ⋅
∆ZS
( S0 1) 1 +
Z + R
2 (4.7)
Z S 0 + R1
♦ X 1 de acelaşi tip cu X2 .
Este cazul tipic al senzorilor de deplasare inductivi cu miez
mobil. Alegerea celor două impedanţe identice asigură
compensarea efectelor datorate perturbaţiilor cât şi ameliorarea
liniarităţii.
Deficienţele montajului potenţiometric constau în prezenţa
tensiunii de mod comun, rezoluţie scăzută şi sensibilitate la deriva
sursei.
Montajul de punte în regim neechilibrat (Fig.4.2) permite
eliminarea deficienţelor prezentate anterior, asigurând multiple
combinaţii specifice diferiţilor senzori pasivi şi o exactitate
sporită. Puntea simplă Wheatstone în regim neechilibrat, utilizată
ca bloc de condiţionare pentru senzori pasivi, are rolul de a
transforma o variaţie de rezistenţă electrică într-un semnal electric.
Interesul prezentat de metodă provine din natura diferenţială a
principiului de măsurare, care o face mai puţin sensibilă la
perturbaţii sau la deriva sursei de alimentare.

108
Fig.4.2. Montaj de punte în
regim neechilibrat.

Tensiunea de dezechilibru are expresia:


R2 R3 − R1 R4
∆U = E
( R1 + R2 )( R3 + R4 )
(4.8)

În marea majoritate a aplicaţiilor punţii, ca bloc de


condiţionare a senzorilor pasivi, variaţia rezistenţei electrice a
unuia sau mai multor rezistori din braţele punţii, faţă de valoarea
iniţială, conduce la o tensiune de dezechilibru, ce depinde de
variaţia mărimii de intrare.
Montajul de punte cu un senzor (Fig.4.3) are caracteristica
de conversie:

Fig.4.3. Punte cu
un senzor.

∆Rs
E Ros
∆U = ⋅ (4.9)
4 1 ∆Rs
1+ ⋅
2 Ros

109
Această relaţie indică o legătură neliniară între tensiunea
de ieşire ∆U a punţii şi variaţia rezistenţei senzorului. Se observă
că, simultan cu creşterea variaţiei ∆Rs / Ros , neliniaritatea se
accentuează. Pentru variaţii mici se poate aprecia o liniaritate
suficientă a caracteristicii de transfer. De exemplu, pentru
∆Rs / Ros =1%, neliniaritatea este 0,5%, pentru ∆Rs / Ros = 0,1%
este numai 0,05%. Această observaţie este extrem de utilă în
anumite aplicaţii.
1
Sensibilitatea punţii este în această situaţie S ≅ .
4

Fig.4. 4. Punte cu doi senzori.


Sensibilitatea poate fi dublată prin utilizarea a doi senzori identici,
variind sub acţiunea aceleiaşi mărimi de intrare (Fig.4.4).
Tensiunea de dezechilibru este în acest caz:
∆Rs
E Ros
∆U = ⋅ (4.10)
2 1 ∆Rs
1+ ⋅
2 Ros
Se observă că sensibilitatea este de două ori mai mare,
S≅12, dar se menţine neliniaritatea blocului de condiţionare.
O metodă pentru liniarizarea răspunsului constă în
utilizarea montajului cu doi senzori identici, dar ale căror variaţii
sunt de semn opus ( R2 = Ros + ∆Rs ; R1 = Ros − ∆Rs ) . Tensiunea de
ieşire are în acest caz o variaţie riguros liniară, funcţie de variaţia
rezistenţei senzorilor:
E ∆Rs
∆U = ⋅ (4.11)
2 Ros

110
Situaţia este ideală pentru realizarea unui lanţ de măsurare,
dar pe lângă creşterea preţului prin apariţia celui de-al doilea
senzor, apare şi aspectul deosebit de important, că nu putem găsi,
în toate situaţiile, senzori liniari care să varieze cu +∆Rs şi cu -∆Rs
la aplicarea aceleiaşi mărimi. O astfel de posibilitate apare când un
senzor este solicitat la întindere şi celălalt la compresiune de către
efortul ce acţionează asupra unei membrane, la măsurarea
presiunii.
Montajul de punte care asigură sensibilitatea cea mai mare
şi liniaritatea caracteristicii de conversie este prezentat în Fig.4.5,
fiind puntea cu patru senzori.

Fig.4.5. Punte cu
patru senzori.

Caracteristica de conversie are forma:


∆Rs
∆U = E ⋅ (4.12)
Ros
fiind liniară şi cu sensibilitatea de 4 ori mai mare ca puntea cu un
singur senzor.
ºinând cont că în multe aplicaţii se pot utiliza numai punţi
cu un traductor, s-au imaginat diferite metode de liniarizare a
caracteristicii de conversie. Una dintre acestea, bazată pe utilizarea
unui amplificator operaţional, este prezentată în Fig.4.6.

111
Fig.4.6. Punte activă.

Caracteristica de conversie are forma:


E ∆Rs
∆U = − ⋅ (4.13)
2 Ros
fiind liniară şi cu o sensibilitate de două ori mai mare decât cea a
punţii normale cu un senzor.
Dintre problemele specifice care apar la utilizarea
montajului de punte în regim neechilibrat în curent continuu se pot
aminti:
• Influenţa conductoarelor de legătură. În situaţia în care
senzorul este situat la distanţă de punte, el este conectat prin
două conductoare ale căror rezistenţe electrice Rf nu mai pot fi
neglijate faţă de cea a senzorului. În plus, este imposibil a
distinge variaţia ∆Rf datorată unor mărimi perturbatoare
(temperatură, de exemplu), de variaţia ∆R a senzorului.
Pentru eliminarea acestor inconveniente se utilizează
următoarele soluţii :
- Montajul cu "trei conductoare". Al treilea conductor, care
porneşte de la o extremitate a senzorului, se conectează la sursa
de alimentare. Tensiunile parazite ce se pot induce în acest fir nu
împiedică echilibrarea punţii şi perturbă puţin măsurarea.
- Montajul cu “conductoare de compensare”. Unul din
braţele punţii este format de senzori şi cele două conductoare de
legătură. Braţul alăturat este constituit dintr-o rezistenţă fixă şi

112
două conductoare de legătură, identice cu precedentele şi situate în
aceleaşi condiţii de mediu.
• Sursa de alimentare. Alimentarea cu o sursă de curent continuu
prezintă avantajul obţinerii unui semnal electric proporţional
cu variaţia ∆Rs a rezistenţei electrice a senzorului. Alegerea
montajului sursei de alimentare depinde de exactitatea dorită şi
de cerinţele specifice lanţului de măsurare proiectat. Există în
prezent circuite specializate pentru surse de alimentare, ce
utilizează reţelele de rezistoare pentru programarea tensiunii şi
borne de sesizare pentru menţinerea constantă a tensiunii de
alimentare a punţii (circuit 2B35-Analog Devices - Fig.4.7).

Fig.4.7. Circuit specializat pentru alimentarea punţii.

Metoda de punte în regim neechilibrat se poate folosi şi


pentru condiţionarea senzorilor inductivi şi capacitivi, alimentarea
fiind, bineînţeles, cu tensiune alternativă. În Fig.4.8. şi Fig.4.9 se
prezintă punţile tip Sauty (pentru senzori capacitivi cu pierderi
mici în dielectric) şi Nernst (pentru senzori capacitivi cu pierderi
importante în dielectric).

113
Fig.4.8. Puntea Sauty. Fig.4.9. Puntea Nernst.

În cazul unui senzor inductiv se poate utiliza ca bloc de


condiţionare o punte Maxwell (Fig.4.10).

Fig.4.10. Punte Maxwell


pentru condiţionarea
senzorilor inductivi.

Pentru senzorii inductivi şi capacitivi de tip diferenţial sunt


prezentate montaje de condiţionare în Fig.4.11.

Fig.4.11. Condiţionarea senzorilor de deplasare inductivi şi capacitivi.


4.2. CONDIºIONAREA SENZORILOR ACTIVI

114
Senzorii activi se bazează pe principii fizice ce asigură
conversia energiei mărimii de măsurat în energie electrică. Pentru
utilizator este important să cunoască natura mărimii de ieşire a
senzorului activ (t.e.m., curent, sarcină) ca să construiască blocul
de condiţionare asociat. De exemplu, senzorii ce se bazează pe
inducţia electromagnetică au ca mărime de ieşire o tensiune
electrică, senzorii ce se bazează pe efect fotoelectric, au ca mărime
de ieşire un curent electric etc.

4.2.1. Condiţionarea senzorilor cu mărimea


de ieşire tensiune electrică
Schema echivalentă a senzorului este reprezentată de o
sursă de t.e.m. Es în serie cu o rezistenţă Rs (Fig.4.12)

Fig. 4.12. Schema echivalentă Fig. 4.13. Conectarea la


a senzorului generator. blocul următor.

Conectând la bornele senzorului un bloc a cărui rezistenţă


de intrare este Ri (Fig.4.13), tensiunea de ieşire devine:
Ri
Um = Es ⋅ (4.14)
Ri + Rs
Se poate observa că în situaţia Ri< Rs, blocul de
condiţionare perturbă comportarea senzorului, consumând din
energia electrică produsă de acesta. O rezistenţă Ri cât mai mare se
poate realiza cu unul din montajele din Fig.4.14, ce utilizează
proprietăţile amplificatorului operaţional.

115
Fig.4.14. Utilizarea AO.

Montajul neinversor asigură atât o rezistenţă de intrare,


practic infinită, cât şi o amplificare reglabilă :
 R 
Um = Es 1 + 2  (4.15)
 R1 

4.2.2. Condiţionarea senzorilor cu mărimea


de ieşire curent electric
Schema echivalentă a unui asemenea senzor constă într-un
generator de curent Is în paralel cu o rezistenţă Rs (Fig.4.15.a) La
conectarea blocului de condiţionare având o rezistenţă de intrare
Ri (Fig.4.15.b), intensitatea curentului sesizat de acest bloc este:
RS
Im = IS (4.16)
RS + Ri

a) b)
116
Fig.4.15. Codiţionarea senzorului generator de curent.
Dacă Ri > Rs, blocul de condiţionare afectează curentul
util Is. O problemă, ce apare deseori este nivelul scăzut al
curentului Is, soluţia fiind utilizarea unui amplificator. Se poate
utiliza o schemă de convertor curent-tensiune, reducând şi
influenţa rezistenţei de intrare Ri (Fig.4.16)

Fig.4.16. Utilizarea unui convertor curent - tensiune.

117