Congresul de la Viena si Sfanta Alianta

Din cele mai vechi timpuri, diplomatia - in formele ei clasice, „deschisa“ si „secreta“
- a fost si continua sa fie unul dintre cele mai importante instrumente de promovare si
realizare a politicii externe a statelor. Marii imparati ai Romei - Augustus, Vespasianus,
Antonius Pius, Marcus Aurelius si Pertinax, ca si Claudius, Nero, Othon, Vitelius,
Commodus, Heliogabal si Caracalla -, regii Angliei si Frantei, imparatii, tarii Rusiei, toti
marii sefi de stat au recurs la serviciile diplomatiei si ale diplomatilor pentru: a.
cunoasterea obiectivelor politice declarate sau secrete ale aliatilor sau dusmanilor si b.
elaborarea sau adaptarea propriilor orientari de politica externa, in scopul apararii
intereselor proprii cu o eficienta sporita in concertul continental si mondial.

Natiunile lumii au cunoscut momente de confruntare si colaborare, de batalii

militare si relatii pasnice, de unitate si dezbinare. Ce rol au avut diplomatia si diplomatii
in aceste evolutii?

Europa si lumea s-au schimbat in multe privinte; s-au incheiat si desfacut aliante; s-
au intocmit, semnat si parafat acorduri si tratate; s-au convenit intelegeri si s-au instituit
forme de cooperare, care - nu de putine ori - au fost incalcate; s-au stabilit si „s-au rupt“
relatii diplomatice si consulare...

Continua diplomatia sa joace un rol important in aceste evolutii? Au dreptul

popoarele sa cunoasca menirea acestei institutii, cu luminile si umbrele ei? Evident ca da.
La unele dintre aceste intrebari vom raspunde in continuarea analizelor gazduite de
Lumea Magazin.

„Diplomatia clasica“ in viziunea Congresului de la Viena

Charles Maurice de Talleyrand Périgord (1754-1838), unul dintre cei mai mari
diplomati ai Frantei si ai lumii, a avut un rol important in conturarea si adoptarea
hotararilor Congresului de la Viena (1814-1815). Intre altele, Congresul a contribuit la
cristalizarea unor forme stabile si a unor reguli ce caracterizeaza „diplomatia clasica“: 1.
autonomia; 2. caracterul secret; 3. relatiile specifice ale „elitei alcatuitoare“. Congresul de
la Viena - avea sa observe mai tarziu Nicolae Titulescu - are meritul de a fi recunoscut
„cele doua ipostaze ale diplomatiei clasice, cea deschisa si cea secreta“.

Karl W. Deutsch observa ca „dintotdeauna diplomatia deschisa s-a imbinat cu

diplomatia secreta“, adesea trimisii diplomatici avand de transmis: 1. atat un mesaj
public; 2. cat si unul confidential (External Involvement in Internal War)

Dar, dincolo de mesajele confidentiale, diplomatii au un rol activ in convorbirile

diplomatice, in cursul carora „argumentele specifice“ (in multe cazuri, confidentiale) au
avut si continua sa aiba un rol important in a. sugerarea solutiilor si b. convenirea acestor
solutii cu partenerul sau partenerii diplomatici.
 Diplomatia misiunilor speciale
De multe ori s-au formulat intrebarile: „De ce se pune un accent atat de mare pe
protectia diplomatilor?“ „Cum se explica faptul ca toate partile sunt de acord ca trimisii
diplomatici sa se bucure de imunitate?“

Raspunsul la aceste intrebari il gasim chiar in primele analize diplomatice, toti

cercetatorii fiind de acord ca „diplomatii trebuie sa se bucure de cea mai deplina
protectie“ pentru ca „ei indeplinesc misiuni de maxim interes, care - in multe cazuri - au
un caracter special“. Varo atragea atentia ca obiceiul ca „persoana ambasadorilor sa fie
inviolabila“ serveste increderii reciproce si bunei convietuiri a popoarelor (De lingua
latina, Cartea a III-a, Nonius Marcellus, XII), iar Marcus Tullius Cicero sublinia ca
dreptul la protectia diplomatilor este „intarit prin sprijin divin si uman, drept... atat de
sfant si de venerabil, incat sa fie pastrat neatins nu numai intre drepturile aliatilor, ci si in
mijlocul armelor dusmanilor“ (De Res publica, XVI, 34).

Misiunile speciale se refera la: 1. informarea cat mai completa privind problemele
politice, economice si sociale din propria tara, la nivelurile cele mai inalte din tara de
reprezentare; 2. comunicarea unor date de interes oficialitatilor din tara care i-a
incredintat misiunea diplomatica; 3. indeplinirea altor insarcinari, potrivit instructiunilor
transmise de tara trimitatoare etc.

Evolutii caracteristice in ultimii ani in practica diplomatica

Daca inainte si dupa Congresul de la Viena, multa vreme „diplomatia clasica“ a avut
ca o componenta importanta diplomatia secreta, in zilele noastre „elementul dominant il
constituie diplomatia deschisa, discutiile directe dintre partenerii din diferite tari“, in
spirit de conlucrare si respect reciproc.

Pe de alta parte, daca in trecut - inclusiv in perioada razboiului rece - „preocuparea

majora o reprezenta problematica generata de relatiile de confruntare politica si
militara“, in prezent „interesul cel mai mare il reprezinta problematica economica“,
evolutia relatiilor comerciale, preocuparea de a conveni „cele mai avantajoase tranzactii
de comert international“.

Diplomatia economica a trecut pe primul plan, ca urmare a preponderentei relatiilor

de import-export, a schimburilor comerciale in general si a deplasarii centrului de
greutate din zona politica „in sfera afacerilor“, a cooperarii si confruntarii economice.

Concomitent cu diplomatia economica se extinde continuu diplomatia culturala, se

dezvolta diplomatia parlamentara etc. Schimburile culturale, trimiterea unor misiuni
culturale, relatiile parlamentare dintre tari s-au extins si se extind continuu.

Dincolo de climatul de destindere, facilitat de cooperarea economica, culturala si

parlamentara dintre tari, unele state practica - si in zilele noastre - „concomitent cu
diplomatia deschisa, transparenta“, activitati confidentiale, secrete, neconforme cu
normele general-recunoscute ale dreptului international. Se constata ca, in primul rand,
unele state importante recurg la: a. interceptari de convorbiri guvernamentale; b.
incercarea de obtinere a unor informatii economice si politice confidentiale etc. Aceasta
demonstreaza ca - in pofida declaratiilor de „parteneriat“ si „amicitie“ - interesul de a-si
mentine pozitiile dominante in economia mondiala si de a-si consolida pozitiile politice in
viata internationala impinge unele dintre marile puteri la „continuarea practicilor
diplomatiei secrete“ in detrimentul intereselor altor natiuni si al cauzei generale a
colaborarii si increderii in relatiile dintre state.