Sunteți pe pagina 1din 2

Psihologie socială clinică, Ion Dafinoiu, Ștefan Boncu, 2014, Ed. COLEGIUM Polirom.

Psiholog clinician Zamfir Andrei


Fisa – Psihologie socială clinica

Well-being: aceptarea sinelui, dezvoltare personală, autonomia, sensul vieții, relații pozitive.

Teoria neajutorării învățate


Pasivitatea și lipsa controlului se învață în urma experimentări prelungite a eșecului. Expunerea
formează expectanța că în viitor comportamentele și rezultatele nu vor fi contingente.
Seligman susținea cădepresia și neajutorarea au șase simtome comune: nivel scăzut de inițiere a
răspunsului voluntar, set cognitiv negativ, evoluție în timp, agresivitate scăzută, apetit scăzut, modificări
fiziologice. Depresia este definită ca o conștietizării a neajutorării în atingerea scopurilor, o expresie a
neputinței în atingerea scopurilor.
Are ca limite:

1) Nu delimitează procesele și circumstanțele în care se generalizează expectanțele incontrolabilității și


neajutorării.
2) Nu sunt menționați factorii care cronicizează și generalizează neajutorarea și depresia.
3) Nu explică scăderea stimei de sine.

Reformularea teoriei
Abramson și colaboratorii au introdus conceptul de atribuire în încercarea în care oamenii caută să se
înțeleagă pe ei înșiși și mediul.
3 dimensiuni ale atribuirii cauzale: internalizare, stabilitate (durata efectelor), globalitate (generalizarea
efectelor).
Stilul atributiv este conceput ca o variabilă cognitivă de personalitate care reflectă modalitatea obișnuită
a oamenilor de a explica cauzele evenimentelor pozitive/negative: stil atributiv negativ (pesimist) și stil atributiv
pozitiv (optimist)
Stil atributiv negativ
evenimente negative Intern, stabil, global
evenimente pozitive Extern, instabil, specific
Stil atributiv pozitiv
evenimente negative Extern, instabil, specific
evenimente pozitive Intern, stabil, global
Pentru apariția depresie sunt suficiente:
1) Evenimente incontrolabile
2) Stil pesimist al evenimentelor negative
3) Predicții ale lipsei controlului în viitor
4) Probabilitate ridicată pentru evenimente negative/ scăzută pentru pozitive.

Peterson și Seligman propun:

a) înlocuirea conceptului de stil atributiv cu stil explicativ, susținând că teoria este interesată nu de tipul
de atribuire, ci de modul oamenii descriu cauzele evenimentelor în care sunt implicați.
b) Propun înlocuirea de eveniment incontrolabil, cu eveniment negativ.

Teoria lipsei de speranță învățate


Abramson și colaboratoriidesriu un lanț cauzal care culminează cu o cauză proximală suficientă a
simptomelor depresiei , denumită lipsă de speranță. Expectanța lispei de speranță este considerată cauza
imediată și suficientă pentru apariția simptomelor depresive.
Expectanța are două componente: expectanța că în viitor nu pot apărea evenimente dorita (expectanța
rezultatelor negative) și expectanța că nici un răspuns din repertoriul propriu nu poate influența probabilitatea
de apariție a acestora (expectanța neajutorării).
Lanțul etiologic începe cu
Psihologie socială clinică, Ion Dafinoiu, Ștefan Boncu, 2014, Ed. COLEGIUM Polirom.
Psiholog clinician Zamfir Andrei
Fisa – Psihologie socială clinica
perceperea apariției unui eveniment de viață negativ + inițierea atriburilor cauzale = formarea
expectanței lipsei de speranță și a efectelor specifice ei.
Aceste antecedente (stiluri atibutive, evenimente negative, indicatori situationali) sunt doar factori de risc.
Stilurile inferențiale sunt: cu privire la apariția evenimentelor (atribuire cauzală), cu privire la
consecințele apariției evenimentului (inferarea consecințelor), inferențe despre propria persoană în condițiile
apariției evenimentului (inferarea caracteristicilor despre sine).
Abramson și colaboratorii (1989) specifică că interpretările evenimentelor negative ce conduc către
despresie sunt:
a. atribuirile stabile și globale ale evenimentelor negative,
b. inferențe cu privire la consecințele negative ale evenimentelor
c. caracteristicilor negative ale propriei persoane.

Modelul transmiterii traumei (trauma secundară)


Conform lui Figley, 1995, sugerează că empatia are 3 componente: abilitatea empatică (capacitatea
persoanei de a recunoaște și înțelege stările celuilalt), grija empatică (motivația de a mobiliza aceste reacții
arătând preocupare, respect necondiționat, înțelegere) și răspunsul empatic (îmbinearea celor două – efortul
mobilizat în suportul oferit).
Nivelul stresului provocat de munca empatică va fi determinat de abilitatea petsoanei de a se detașa și de
sentimentele de insatisfacție și împlinire trăite în procesul de vindecare ca urmare a ajutorului oferit.
Calea de la stres la epuizare este determinată de interacțiunea a patru factori: nivelul stresului resimțit,
amintirile traumatice, expunerea prelungită, gradul de tulburare a vieții.

Cercetările asupra ipotezelor lui Beck au vizat studierea corelării dintre depresie și următoarele:
1) autoevaluarea persoanelor depresive;
2) percepția informațiilor din mediu;
3) reamintirea și reproducerea informațiilor;
4) cognițiile disfuncționale.