Situaţia de securitate din Balcanii de Vest nu s-a deteriorat în 2018, în sensul ajungerii la

confruntări armate, dar s-a tensionat în mai multe rânduri în provincia sârbă Kosovo şi au fost
câteva proteste antiguvernamentale de amploare în Republica Macedonia (R.Macedonia).

În planul evoluţiilor politice, cele mai importante s-au referit la desfăşurarea cu sincope a
dialogului pentru normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Priština (mediat de Uniunea
Europeană/UE), desfăşurarea, fără incidente şi nereguli majore, a alegerilor generale din Bosnia
şi Herţegovina/BiH (octombrie 2018) şi încheierea „Acordului de la Prespa” (iunie 2018), dintre
R.Macedonia şi Grecia (privind un nou nume constituţional pentru statul macedonean,
„Republica Macedonia de Nord”).

Alte evenimente importante, cu impact local, au fost disputele din Muntenegru privind
„Adunarea de la Podgorica din noiembrie 1918”, uciderea tânărului David Dragičević în
Republica Srpska (R.Srpska) şi „fuga” din R.Macedonia, în R.Ungaria, a fostului premier
macedonean, Nikola Gruevski.

În planul apărării şi securităţii, merită menţionat că, în perioada septembrie-decembrie, a fost

completată conducerea Ministerului Apărării al R.Serbia şi a Armatei Serbiei, iar la 14.12.2018
parlamentul de la Priština a votat trei legi care creează premisele transformării Forţelor de
Securitate ale Kosovo (Forca e Sigurisë së Kosovës, FSK) într-o armată a acestei entităţi.

În spaţiul Balcanilor de Vest, în 2018 nu s-a produs niciun atac terorist şi nu au fost probleme
deosebite provocate de migraţia ilegală (poate, cu excepţia nord-vestului BiH, la graniţa cu
Croaţia).

Republica Serbia (şi Kosovo)

În 2018, principala problemă cu care s-a confruntat R.Serbia s-a datorat nesoluţionării statutului
Kosovo. Această situaţie a fost cauzată de o serie de sincope ale „dialogului de la Bruxelles” şi
de tensionarea relaţiilor dintre Belgrad şi sârbii din Kosovo, pe de o parte, şi autorităţile de la
Priština, de cealaltă parte. Aceste probleme au grevat şi procesul de integrare europeană a
Serbiei. Pe acest fond, au fost dezbătute şi (momentan) respinse iniţiative politice referitoare la
corectarea graniţelor dintre Serbia şi Kosovo (Hashim Thaçi) sau delimitarea/separarea între
sârbi şi albanezi în Kosovo (Aleksandar Vučić). Anul 2018 a reconfirmat sprijinul puternic al
Moscovei pentru platforma de până acum a R.Serbia, de nerecunoaştere a independenţei
autoproclamate a Kosovo şi de blocare a iniţiativelor de la Priština de aderare la organizaţiile
internaţionale. Anul 2018 a adus şi două modificări foarte importante ale poziţiei
Washingtonului în dosarul Kosovo: acceptarea de a analiza un eventual acord la care ar ajunge
Belgradul şi Priština de modificare a graniţelor şi acceptarea demarării de către Priština a
procesului de transformare a FSK într-o armată, prin modificarea legilor de funcţionare a FSK şi
prin transformarea Ministerului pentru FSK în Ministerul Apărării, fără schimbarea numelui
FSK.

Temele principale în dispută între Belgrad şi Priština în 2018 au fost cele transferate din anii
anteriori şi se referă la: neînfiinţarea Asociaţiei Municipalităţilor Sârbe din Kosovo (ZSO), lipsa
progresului în implementarea acordului de principiu privind energia, lipsa oricărui progres şi
cooperarea defectuoasă în investigaţia privind asasinarea politicianului sârb din Kosovo, Oliver
Ivanović, măsurile unilaterale ale autorităţilor de la Priština pentru transformarea FSK în forţe
armate ale Kosovo, opoziţia fermă a Belgradului privind aderarea Kosovo la o serie de
organizaţii internaţionale (UNESCO, Interpol). Spre sfârşitul anului, la aceste teme vechi s-a
adăugat impunerea de către Priština a unei „suprataxe” pentru mărfurile „importate” din Serbia şi
Bosnia şi Herţegovina/BiH (la 06.11 taxa a fost de 10% şi a crescut la 100% la 21.11). R.Serbia,
BiH, UE şi chiar Washingtonul consideră că taxa este contraproductivă şi că ar contraveni atât
Acordului de stabilizare şi asociere (ASA) al Kosovo cu UE, cât şi CEFTA. Taxa a avut ca efect
creşterea îngrijorărilor Belgradului şi sârbilor din Kosovo privind o eventuală criză sau chiar
catastrofă umanitară în comunităţile sârbe din Kosovo. Din acest motiv s-au desfăşurat mai multe
proteste paşnice în principalele zone sârbe din Kosovo: cele patru municipalităţi „sârbe” din
nordul Kosovo, Gračanica şi Štrpce.

În plan politic intern, preşedintele Aleksandar Vučić şi partidul acestuia, Partidul Progresist Sârb
(SNS), şi-au consolidat poziţia de principal partid de pe teritoriul întregii ţări (inclusiv în
Kosovo), în timp ce opoziţia politică nu a reuşit să se coalizeze. Opozanţii politici au continuat
să-l critice pe preşedinte şi SNS, acuzându-l de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului
şi, mai ales, de presiuni la adresa mass-mediei. O ocazie pentru reluarea acţiunilor împotriva
preşedintelui A.Vučić şi a actualei guvernări din Serbia a reprezentat-o atacarea la Kruševac (la
23.11) a unui activist al opoziţiei (Borislav „Borko” Stefanović), când acesta se deplasa la o
reuniune având ca obiectiv unificarea opoziţiei împotriva puterii de la Belgrad (în „Alianţa
pentru Serbia”/SzS). Deşi A.Vučić, SNS şi puterea în ansamblu au condamnat atacul, iar făptaşii
au fost prinşi repede, opoziţia continuă să învinovăţească puterea de atac şi cere elucidarea
tuturor circumstanţelor, respectiv să se afle cine a dat dispoziţia pentru atac. Din acest motiv,
opoziţia a organizat proteste la Belgrad, la 08.12 (sub sloganul „Stop cămăşilor însângerate”) şi
15.12 (sub sloganul „Hai să ne numărăm”). La protestul din 15.12 au participat principalii lideri
ai opoziţiei (Dragan Đilas, Vuk Jeremić, Boris Tadić, Boško Obradović şi B.B.Stefanović).
Următorul protest este planificat pentru 22.12.

Opoziţia acuză UE de consolidarea puterii „regimului lui A.Vučić”, deoarece oficialii de la

Bruxelles ignoră avertismentele de la Belgrad privind încălcarea flagrantă a normelor
democratice în Serbia, pentru ca, în schimb, UE să obţină cooperarea guvernanţilor sârbi în
procesul de „normalizare a relaţiilor cu Priština”.

În acest context, la 10.12, Serbia a deschis două noi capitole de negociere cu UE (17 - politica
economică şi monetară şi 18 - statistica), deşi spera să deschidă trei capitole. Pe de altă parte,
Belgradul nu s-a aliniat la politica UE de sancţiuni la adresa Rusiei şi nici nu are de gând să o
facă încă mult timp de acum încolo.

În plan extern, în afară de opţiunea fermă de aderare la UE, R.Serbia şi-a menţinut opţiunea de
„neutralitate militară” (faţă de blocurile militare existente). Pe acest fond, R.Serbia a cooperat în
domeniul apărării şi securităţii cu NATO şi cu state membre ale NATO (atât în cadrul dat de
Programul „Parteneriat pentru Pace”/PfP, cât şi în cadru bilateral), inclusiv prin exerciţii, pe
teritoriul R.Serbia şi în străinătate. În luna septembrie, aviaţia militară sârbă a executat un
exerciţiu comun cu forţele aeriene române („Air Solution 2018”), pe teritoriile şi în spaţiile
aeriene ale Serbiei şi României. R.Serbia a continuat să coopereze şi cu F.Rusă şi alte state
membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a statelor membre ale
Comunităţii Statelor Independente. Principalele exerciţii executate cu parteneri din OTSC au fost
„Frăţia Aviatorilor din Rusia şi Serbia 2018” („BARS 2018”, în octombrie, în R.Serbia) şi
„Frăţia Slavă 2018” (în iunie, în F.Rusă, alături de militari din F.Rusă şi R.Belarus).

Principalele evoluţii din Kosovo s-au referit la menţinerea dezacordurilor şi tensiunilor dintre
comunitatea sârbă şi liderii acesteia, pe de-o parte, şi comunitatea albaneză şi conducerea
Kosovo, de cealaltă parte. Membrii Guvernului Kosovo desemnaţi de „Lista Sârbă” şi-au
suspendat activitatea din executivul de la Priština, cei patru primari şi consiliile municipale din
municipalităţile „sârbe” din nord (Leposavić, „Mitrovica Nord”, Zubin Potok, Zvečan) şi-au dat
demisia, iar deputaţii „Listei Sârbe” au boicotat reuniunile legislativului de la Priština. În fiecare
din incidentele menţionate, în Serbia au avut loc reuniuni de urgenţă ale conducerii de stat şi
structurilor de forţă şi Belgradul a adoptat un ton ultimativ, cerând Prištinei revenirea forţelor
speciale ale Poliţiei Kosovo la sud de râul Ibar. Cele patru situaţii, însă, au reliefat foarte clar că
NATO nu consideră KP şi forţele speciale ale KP ca intrând sub incidenţa „acordului verbal”
convenit de Alianţă cu conducerea R.Serbia pentru deplasarea la nord de râul Ibar a „forţelor de
securitate kosovare”.

„Punctul culminant” al tensiunilor dintre părţile sârbă şi albaneză din Kosovo l-a reprezentat
adoptarea, la 14.12, de către Parlamentul „R.Kosovo” a trei legi, Legea privind FSK, Legea
privind serviciul în FSK şi Legea privind Ministerul Apărării, prin care, practic, începe procesul
de transformare a FSK într-o armată a Kosovo (prin modificarea sarcinilor, misiunilor, structurii
şi efectivelor FSK, ca şi a numelui ministerului abilitat). Deşi NATO şi UE s-au opus acestui
demers, state membre ale acestor organizaţii au sprijinit deschis (SUA, Marea Britanie, Albania)
sau tacit demararea acestui proces. Belgradul şi sârbii din Kosovo consideră demersul drept unul
ilegal şi cu potenţial destabilizator pentru întreaga regiune şi cer prezenţei internaţionale
dezarmarea de îndată a noii structuri.

Washingtonul, prin Departamentul de Stat, a subliniat (15.12) că este dreptul inalienabil al

Kosovo de a-şi înfiinţa propria armată, dar, totodată, a făcut apel la continuarea „dialogului”
dintre Priština şi Belgrad, care ar trebui să devină o „prioritate absolută”.

În plan extern, Kosovo este nemulţumit de faptul că nu a fost eliminat regimul de vize pentru
călătoriile cetăţenilor săi în spaţiul comunitar, deşi autorităţile de la Priština au îndeplinit
„condiţiile tehnice” trasate de Bruxelles în acest sens.

Bosnia şi Herţegovina

Principalul eveniment politic din 2018 din BiH l-a reprezentat desfăşurarea fără probleme
majore, la 07.10, a alegerilor generale: pentru deputaţii parlamentelor entităţilor şi adunarea
parlamentară a statului, pentru preşedintele şi vicepreşedinţii „entităţii sârbe” (Republica
Srpska/R.Srpska), pentru cei trei membri ai Preşedinţiei BiH şi pentru „parlamentele cantonale”
din „entitatea croato-musulmană” (Federaţia BiH/F BiH).

Un al doilea eveniment politic major pentru BiH în 2018 l-a reprezentat acceptul miniştrilor de
externe din statele membre NATO (05.12) de activare a Planului de acţiune pentru aderare
(Membership Action Plan/MAP), deşi BiH nu a îndeplinit integral cele trei condiţii impuse de
NATO în aprilie 2010 pentru MAP (distrugerea surplusului de armament şi muniţii, participarea
la securitatea colectivă şi transferul la nivelul statului, BiH, al proprietăţilor necesare funcţionării
sistemului de apărare din BiH).

Rezultatele alegerilor generale din BiH sunt rezultanta arhitecturii de stat a BiH, definită prin
Acordul de Pace de la Dayton (DPA), şi consecinţa agendelor opuse ale celor trei popoare
„constitutive” din BiH, boşniac, sârb şi croat. Practic, rezultatele au ca efect perpetuarea lipsei de
funcţionalitate a statului bosniac, cu efect direct asupra ritmului de îndeplinire a criteriilor,
condiţiilor şi standardelor de integrare în UE şi NATO: va fi îngreunat în continuare procesul de
aderare la UE şi va fi blocat procesul de aderare la NATO. De asemenea, rezultatele alegerilor
fac improbabilă ajungerea la o reconciliere interetnică în BiH. În plan extern, sunt create condiţii
atât pentru prezervarea relaţiilor paralele şi speciale între R.Serbia şi R.Srpska, cât şi pentru
prezervarea şi chiar creşterea influenţei şi prezenţei F.Ruse în R.Srpska şi chiar în BiH.

În R.Srpska, opoziţia nu a fost în măsură să se coalizeze şi să profite de tragica ucidere a

tânărului student David Dragičević şi mişcarea de protest ce a urmat („Dreptate pentru David”) şi
s-a transformat în proteste de amploare împotriva „regimului” condus de Milorad Dodik şi
Alianţa Social Democraţilor Independenţi (SNSD). Mai mult, după eşecul la alegerile generale,
blocul opoziţiei a început să se disipeze, unele partide trecând în tabăra puterii.

Situaţia politică este deosebit de complicată şi în FBiH, din cauza refuzului partidelor social-
democrate şi civice de a intra în coaliţie cu cel mai important partid boşniac, Partidul Acţiunii
Democrate (SDA), condus de fostul membru boşniac al Preşedinţiei BiH, Bakir Izetbegović.
Ecuaţia se complică suplimentar ca urmare a eşecului principalului partid al croaţilor din BiH,
Uniunea Democrată Croată din BiH (HDZ BiH), condusă de Dragan Čović, de a-şi impune
candidatul ca membru croat al Preşedinţiei BiH. În această funcţie a fost ales Željko Komšić,
etnic croat, dar care, afirmă HDZ BiH şi Zagrebul, ar fi susţinut de populaţia boşniacă şi nu ar
reprezenta „interesele autentice” ale poporului croat din BiH. În semn de protest, autorităţile de
la Zagreb şi mai multe administraţii locale din F BiH, cu populaţie majoritară croată, au anunţat
că îl vor boicota pe Ž.Komšić şi nu vor coopera cu acesta. O coaliţie de guvernare la nivelul
FBiH este greu de format. Oricum, aceasta va fi fragilă.

R.Macedonia

Evenimentul cel mai important pentru R.Macedonia, în 2018, l-a reprezentat încheierea acordului
interguvernamental cu Grecia, la 17.06.2018 („Acordul de la Prespa”), care rezolvă disputa de
peste două decenii privind numele constituţional al statului macedonean şi, astfel, deblochează
procesele de integrare în NATO şi UE. Referendumul organizat în luna septembrie pentru
aprobarea acestui acord nu a fost validat, din cauza slabei participări la vot (deşi peste 90%
dintre cei ce au participat au votat în favoarea acordului). Cu sprijinul partenerilor occidentali, în
pofida criticilor opoziţiei şi ale Moscovei, puterea de la Skopje a hotărât implementarea
„Acordului de la Prespa”. În aceste condiţii, procedura din parlamentul macedonean de
modificare a Constituţiei R.Macedonia, pentru implementarea prevederilor „Acordului de la
Prespa” a început în prima parte a lunii octombrie şi a avut succes în urma „racolării” câtorva
deputaţi ai actualei opoziţii. În decembrie a demarat ultima etapă a acestei proceduri, votul final
fiind estimat să aibă loc în a doua jumătate a lunii ianuarie 2019.

În plan intern, în R.Macedonia s-a consolidat guvernarea condusă de Uniunea Social-Democrată

din Macedonia (SDSM) şi premierul Zoran Zaev şi au continuat anchetele împotriva
responsabililor din fosta guvernare, condusă de Organizaţia Revoluţionară Macedoneană Internă-
Partidul Democrat pentru Unitatea Naţională Macedoneană (VMRO)-DPMNE şi fostul premier
Nikola Gruevski. În urma pronunţării unei sentinţe definitive pentru N.Gruevski, la mijlocul lunii
noiembrie, acesta a fugit în Ungaria, unde a cerut azil politic. În pofida demersurilor autorităţilor
de la Skopje, fostul premier nu a fost extrădat.

Muntenegru

Principala problemă politică „nouă” în Muntenegru, în 2018, s-a referit la disputa cu Belgradul şi
istoricii sârbi, privind (re)evaluarea evenimentelor de acum 100 de ani, în urma cărora s-a
desfiinţat statul muntenegrean independent, prin unirea acestuia cu Serbia, în Regatul Sârbilor,
Croaţilor şi Slovenilor. Acest eveniment a fost tratat de către istoriografia iugoslavă (şi sârbă)
drept „unire”, în timp ce actuala conducere şi istoriografie muntenegreană îl consideră drept un
act de „trădare”, comis sub ameninţarea ocupaţiei armate sârbe, cu concursul (complicitatea
statelor puternice ale Antantei). „Noua problemă” reprezintă, de fapt, concretizarea în 2018 a
vechii dispute privind existenţa sau nu a unei naţiuni muntenegrene, distinctă de naţiunea sârbă
(fiind vorba despre lupta pentru a pune sau nu semn de egalitate între „sârb” şi „muntenegrean”).
De aici continuă şi disputa privind legitimitatea unei biserici ortodoxe muntenegrene.

În 2018, în planul apărării şi securităţii, Muntenegrul şi-a continuat parcursul european şi

integrarea în Alianţa Nord-Atlantică. Pe calea aderării la UE, Podgorica a deschis peste 30 de
capitole şi face eforturi pentru implementarea standardelor şi criteriilor impuse de aderare. În
relaţia cu NATO, Muntenegrul îşi modifică treptat legislaţia, structura de forţe şi filosofia de
apărare, luând în calcul securitatea colectivă şi calitatea de membru al Alianţei (din iunie 2017).
Un exemplu concret este acordul încheiat cu Grecia şi cu Italia, pentru asigurarea de către forţele
aeriene ale acestora a operaţiunilor de „poliţie aeriană” în spaţiul aerian muntenegrean.

Din toamna acestui an, Muntenegrul participă la misiunea NATO din Kosovo, KFOR, iar la
jumătatea lunii decembrie a trimis o grupă de cercetare într-un pluton sloven de cercetare din
cadrul prezenţei înaintate a NATO din Letonia (în grupul de luptă condus de Canada). Un
contingent militar muntenegrean a participat la exerciţiul „Trident Juncture 2018”, din Norvegia.
Nu în ultimul rând, Podgorica a continuat participarea la ISAF (cu un pluton de protecţie a forţei,
instructori şi ofiţeri de stat major).

În planul apărării şi securităţii europene, o echipă de nouă militari a acţionat ca echipaj autonom
de protecţie a navelor civile participante la operaţia EUNAVFOR „Atalanta”, în zona coastelor
somaleze.

Podgorica acţionează pentru asigurarea unui buget alocat apărării de 2% din PIB. În anul 2018 s-
au achiziţionat trei elicoptere multirol (de tipul „Bell 412”) şi au fost primite diverse donaţii de
tehnică, din SUA (două bărci speciale, de cauciuc, cu motoare externe, în sprijinul structurilor de
deminare) şi Germania (şase autovehicule blindate, de tipul „Mercedes”), iar în 2019 se vor
achiziţiona 67 de autovehicule blindate pentru armata muntenegreană. Pentru viitor, este vizată
dislocarea tuturor navelor forţelor navale muntenegrene la Bar şi se are în vedere relocarea bazei
militare aeriene de la Golubovci (Podgorica), posibil la Nikšić (în zona aerodromului „Kapino
polje”).

* * *

În plan politic, anul 2018 a menţinut vechi dispute, dar a adus şi altele noi. în spaţiul Balcanilor
de Vest

Incontestabil, „vedeta negativă” a regiunii continuă să rămână Kosovo, deşi BiH este o problemă
la fel de mare. În opinia unor analişti, BiH este chiar o problemă mai mare, deoarece comunitatea
internaţională nu evaluează corect problemele din această ţară, iar la aceasta se adaugă şi
presiunile externe asupra statului bosniac. Oricum, anul 2018 a adus o răscoală a Kosovo
împotriva principalilor săi protectori, SUA şi o serie de state membre ale NATO şi UE:
autorităţile de la Priština au refuzat să elimine taxele impuse importurilor de mărfuri din Serbia şi
BiH şi au demarat procesul de formare a armatei kosovare. R.Serbia a fost pusă cu spatele la zid
şi trebuie să reacţioneze cu maximă prudenţă, pentru a nu-şi periclita viitorul european şi pentru
a nu risca un nou război cu NATO. Totuşi, în cazul deteriorării dramatice a situaţiei economico-
sociale sau de securitate din Kosovo, Belgradul va interveni inclusiv militar în această provincie
pentru a-şi proteja conaţionalii, chiar cu riscul unei confruntări cu KFOR (NATO).

Vedeta pozitivă a spaţiului balcanic în 2018 ar putea fi considerat „Acordul de la Prespa”. În

prezent nu se mai pun sub semnul întrebării dorinţa şi capacitatea autorităţilor de la Skopje de
implementare a acestuia şi rămâne de văzut capacitatea autorităţilor de la Atena de a-şi îndeplini
partea de obligaţii decurgând din acordul menţionat.

În pofida opţiunii tuturor statelor din spaţiul balcanic pentru integrarea europeană şi a eforturilor
de îndeplinire, în acest context, a unor reforme care presupun inclusiv toleranţă, reconciliere şi
cooperare regională, moştenirea istorică (negativă) recentă din spaţiul Balcanilor de Vest (cu
precădere destrămarea violentă a fostei R.S.F.Iugoslavia şi existenţa, pe acest fond, a numeroase
„probleme deschise”) creează condiţii pentru situaţii conflictuale, atât între state presupuse
partenere, cât şi între aliaţi. Slovenia şi Croaţia nu se înţeleg în privinţa definirii graniţei
maritime, Croaţia şi BiH au o dispută în legătură cu construcţia unui pod (de către Zagreb) în
zona portului bosniac Neum, autorităţile de la Sarajevo acuză Zagrebul de amestec în afacerile
interne ale BiH, Croaţia şi Muntenegrul continuă să îşi dispute dreptul de proprietate asupra
Navei-Şcoală „Jadran”, dar colaborează strâns în domeniul apărării, inclusiv în cadrul Misiunii
Resolute Support din Afganistan, iar Bulgaria continuă să nege existenţa limbii şi a naţiunii
macedonene (în pofida semnării în august 2017 a unui tratat de cooperare şi bună vecinătate).

Este de aşteptat ca anul 2019 să vină în Balcanii de Vest cu aceleaşi probleme din 2018: statutul
Kosovo, (ne)funcţionarea BiH, dificultăţi în implementarea „Acordului de la Prespa”, dezbinare
internă în Muntenegru, dificultăţi în Albania în combaterea mai eficientă a corupţiei şi crimei
organizate, competiţie între Belgrad şi Zagreb în afirmarea ca factor de putere regional. Peste
toate acestea vor continua să se suprapună interesele şi imixtiunile marilor actori geopolitici
(SUA, UE, F.Rusă, China) şi ale unor puteri regionale (Germania, Turcia).