Sunteți pe pagina 1din 4

Nunta în Maramureș

Pregătită în cele mai mici amănunte şi ţinând cont de toate detaliile, în


Maramureş nunta încă se mai face după reguli nescrise, transmise din generaţie
în generaţie. De la pregătirea zestrei şi a costumelor şi până la alegerea
„nănaşilor" sau chemarea la ceremonie, nunta este un ritual spectaculos, cu
tradiţii, obiceiuri şi superstiţii captivante.
Pregătită din timp de tineri şi de părinţi, nunta urmează şi astăzi unele dintre
vechile obiceiuri tradiţionale. Cantonierul, „omul cu cămara”, „femeia cu găina”
sau voinicelul, care cheamă invitaţii la nuntă, reprezintă un întreg alai
indispensabil fără de care nunta nu putea să aibă loc. Şi astăzi obiceiul
împodobirii steagului de nuntă, cu eşarfe şi clopoţei, este practicat de
cantonierul mirilor.
Căsătoria, prin întregul proces al ceremonialului tradiţional, reprezintă o
schimbare a statutului relaţiilor sociale ale individului, trecerea de la un sistem
de relaţii de familie şi de grup. Este o etapă existenţială încărcată cu multe
semnificaţii, suita de obiceiuri fiind menită să asigure trecerea celor doi tineri de
la starea de fată şi flăcău la categoria oamenilor maturi, a celor însuraţi.
Nunta este o adevărată sărbătoare, ea implică întreaga comunitate, aproape
tot satul ia parte la acest eveniment, pentru că este important atât pentru miri,
cât şi pentru obştea sătească.
Obiceiuri de nuntă în Maramureş. Peţitul
Spre deosebire de practicile moderne, când tânărul îşi cere singur mireasa în
căsătorie, înainte, flăcăii trimiteau invitaţia prin purtători de cuvânt. Mireasa,
însă, nu se lăsa lesne impresionată. Ea acceptă abia a treia oară cererea în
căsătorie.Odată ce acordul a fost dat, zestrea fetei este pusă în discuţie, iar data
logodnei este stabilită. De obicei, zestrea care cuprinde pământuri, sămânţă şi
animale este dată în avans, în timp ce materialele textile sunt aduse în noua
casă după nuntă.Cu această ocazie, cuplul decide rolul fiecăruia din cadrul
ceremoniei, de exemplu, cine va fi cantonierul. Prima treabă a cantonierului este
de a aduna eşarfe, clopoţei şi alte obiecte necesare pentru steagul de
nuntă.Astăzi, peţitul se reduce la înţelegerea tinerilor între ei în privinţa
căsătoriei şi acordul formal al familiilor.Obiceiuri de nuntă în Maramureş.
Logodna
În trecut, nunta începea cu ceremonia „credinţei”. Conform tradiţiei, logodnicii
mergeau la casa preotului pentru o obţine binecuvântarea. Aici ei făceau schimb
de verighete şi „dădeau mâna”, adică îşi făceau promisiunea de a se căsători.
Ulterior, viitorii miri şi prietenii apropiaţi merg la casa fetei să petreacă. În
timpul petrecerii, verighetele mirilor se ascund într-un blid plin cu grâu, iar
despre cel care găseşte primul verigheta se spune că va avea noroc şi va fi
cocoşul în casă.
Obiceiuri de nuntă în Maramureş. Steagul de nuntă şi cununa miresei
În Maramureş, ca şi în alte regiuni, se practică anunţarea nunţii prin sat şi
împodobirea steagului de nuntă, simbol al vitalităţii şi puterii masculine. În plus,
maramureşenii pregătesc şi „împletirea cununii” miresei, în cadrul unei petreceri
a fetelor. Cununa miresei e împodobită cu ciucurei şi oglinzi, oglinzile
simbolizând viitoarea viaţa frumoasă şi strălucitoare a mirilor.Cu o noapte
înainte de nuntă, numită şi seara steagului, cantonierul, însoţit de un grup de
tineri şi de muzicanţi, merge la casa mirelui cu steagul, pentru a dansa „jocul
steagului”.
Obiceiuri de nuntă în Maramureş. Chemarea la nuntă
Astăzi, chemarea la nuntă şi-a pierdut din farmec, adresarea invitaţiilor fiind,
adesea, impersonală. În satele din Transilvania în care tradiţia este încă vie,
chemarea la nuntă se face în trei etape: cu o lună, cu două-trei săptămâni
înainte şi în săptămâna nunţii, însă cel mai adesea se face în duminica de după
logodnă.Este un ritual la care iau parte mirele şi mireasa, vornicul – un fel de
maestru de ceremonii -, şi prietenii celor doi. Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare,
merg să cheme oamenii din sat la nuntă. Băieţii ţin în mână o ploscă umplută cu
ţuică, iar fetele – una cu vin: cine doreşte să participe la nuntă, bea o gură de
ţuică sau de vin.În Maramureş, în sâmbăta dinaintea nunţii se lasă cu petrecere,
atât la casa mirelui, cât şi la casa miresei. La mireasă se joacă şi se mănâncă, iar
la mire au loc obiceiuri tradiţionale, precum cel care cere ca mireasa să coasă
pălăria pe care mirele o va purta în ziua nunţii. Fetele fac o azimă (pâine
nedospită), pe care mireasa o rupe deasupra capului şi o împarte fetelor.
Obiceiuri de nuntă în Maramureş. Portul mirilor
Portul mirilor pe vremuri era unul specific, mireasa purtând o rochie albă,
simplă, poale şi spăcel şi zade, având elemente înflorate şi de mătase pe ea.
Rochia de mireasă era de obicei de pânză şi avea unele aplicaţii colorate pe ea,
pentru a accentua frumuseţea şi prospeţimea tinerei. Mirele avea şi el un port
deosebit. Iarna purta cioareci şi doloman, iar vara izmene largi, cămeşe, laibăr
albastru, uneori cu bumbi rotunzi, galbeni şi cu aplicaţii de mărgele pe el. Fetele
făceau în acele timpuri feciorilor zgardă, pe care aceştia o purtau cu
mândrie.Pregătirile pentru ceremonia nunţii atingeau apogeul odată cu găteala
miresei, eveniment ce avea loc la prânz, în duminica nunţii, în prezenţa rudelor
şi a prietenelor miresei. Îmbrăcată în port tradiţional specific zonei, fata era
împodobită de nănaşă, în timp ce prietenele ţineau oglinda şi pieptănele.
Găteala miresei era un dar din partea naşilor.Tradiţia cerea ca mireasa să fie
pieptănată de o fată ai cărei părinţi erau în viaţă. Florile de lămâiţă şi voalul îi
erau aşezate de către naşă, înainte de cununia religioasă. Găteala era însoţită
de plânsete şi de o cântare de jale, marcându-se astfel despărţirea fetei de
părinţi, de fraţi şi de surori. În schimb, în curte se juca şi se întindea masa
mare.Astăzi se mai păstrează din tradiţii, mirii îmbrăcând încă portul popular.
Obiceiuri de nuntă în Maramureş. Ceremonia religioasă şi nunta
Pe vremuri, mirele şi mireasa veneau fiecare la biserică în propria procesiune,
însoţiţi de familie şi de prieteni. După slujbă, fiecare grup pleca pe drumuri
separate, la cele două case, pentru masa de nuntă. Abia următoarea zi mirele,
împreună cu cantonierul, prieteni şi familie, mergeau să aducă mireasa. Apoi,
toţi mergeau la casa mirelui, unde îi aştepta un alt festin.În zilele noastre,
întreaga petrecere de nuntă urmează după slujba religioasă, fie la casa miresei,
fie la casa mirelui. La uşă aşteaptă soacra mare, care dă o pâine mare şi rotundă
şi sticle de ţuică miresei. Femeia cu găina aruncă grâu peste cuplu şi peste
invitaţi, pentru noroc. Odată intrată în casă, mireasa stropeşte cu nişte ţuică
peste masa întinsă.Începând cu cantonierul, toţi invitaţii dansează cu mireasa,
după ce îi dau o sumă mică de bani. Mirele trebuie să îi plătească suma cea mai
mare, pentru a putea dansa cu mireasa lui.În dimineaţa următoare, naşii revin
la petrecere şi înlătură coroniţa miresei, înlocuind-o cu un batic pentru femei
căsătorite. De două ori refuză mireasa şi abia a treia oară acceptă. Din acest
moment, îşi va prinde părul în sus şi îl va acoperi cu un batic. Acest act termină
petrecerea de nuntă.Naşii sunt onoraţi o dată pe an de către toate cuplurile pe
care le-au cununat. Finii le aduc daruri: căni de făină de grâu sau de porumb,
ţuică, pâine împletită sau chiar un brad mic, decorat. Înainte de petrecere, se
închină un pahar, iar la sfârşit, naşa ciocneşte cu toţi. După ce mirele îşi goleşte
paharul, îi prezintă o sumă de bani, iar seara se încheie cu un dans.