Sunteți pe pagina 1din 7

4. Principiile mecanicii newtoniene.

Sisteme de referință inerțiale şi neinerțiale. Forțe complementare


Nu există vreun motiv ca un corp izolat (liber) să-și modifice de la sine starea de
mișcare.
Dacă se află în repaus relativ la corpurile învecinate, un corp izolat nu se poate
pune de la sine în mișcare.
Dacă respectivul corp se află în mișcare rectilinie uniformă (𝒗⃗ = 𝒄𝒕), nu există
vreun motiv ca acesta să-și schimbe de la sine direcția sau mărimea vitezei.
Până la Galilei, se considera încă din antichitate că tendința de continuare a
mișcării pe care o are un corp lăsat liber la un moment dat se datorează acțiunii
unor forțe. Asupra unei pietre aruncate din mână ar continua să acționeze o
forță care o face să-și continue mișcarea până la oprire. La o analiză mai
profundă, această idee se dovedește a fi însă eronată:
- Cum se poate ca o forță să continue să acționeaze asupra pietrei chiar și
după ce aceasta se desprinde de mâna ce a aruncat-o ?
- De ce forța încetează să acționeze când piatra întâlnește un obstacol sau
rezistență la înaintare ? De unde „știe” forța că să-și înceteze acțiunea?
Atunci când se taie sfoara ce menține o piatră în mișcare de rotație, aceasta
nu continuă să se rotească, ci continuă să se deplaseze rectiliniu pe o direcție
tangentă la traiectorie în punctul în care este eliberată.(De ex. dacă se taie
sfoara atunci când aceasta ajunge la orizontală, corpul continuă mișcarea pe
verticală în sus).
Acest experiment demonstrează următoarele :
- corpurile au tendința de a-și păstra starea de mișcare (repaus relativ sau
mișcare rectilinie uniformă) pe care o au la un moment dat
- un corp își modifică starea de mișcare doar dacă asupra sa acționează
forțe din partea altor corpuri.
Proprietatea unui corp de a-şi menţine starea de repaus sau de mişcare
rectilinie uniformă, în absenta acţiunilor exterioare, sau de a se opune la
orice acţiune exterioară care caută să-i schimbe starea de mişcare, se numeşte
inerţie. Corpurile sunt inerte în sensul că nu-şi pot schimba de la sine starea lor
de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă. În virtutea inerției, corpurile se
mişcă rectiliniu și uniform în absenţa acţiunilor exterioare şi tot datorită inerției
tind să-şi menţină această stare de mişcare, opunându-se sau reacţionând Ia
acţiunile exterioare.
Aceste aspecte sunt sintetizate în Primul Principiu al dinamicii, numit și
Principiul Inerției, care se enunță astfel:

Principiul I
Un punct material rămâne în repaus sau în mişcare rectilinie uniformă
atâta timp cît asupra sa nu acționează alte corpuri
care să-i schimbe această stare.

Dacă rezultanta forțelor ce acționează asupra unui corp este diferită de zero,
aceasta va produce o schimbare a stării de repaus sau de mișcare rectilinie
uniformă a corpului, numită accelerație.
Accelerația reprezintă variația vectorului viteză.
Așadar, sub acțiunea unei forțe, poate avea loc o variație a direcției de mișcare
∆𝑣 ≠ 0 (viraj), a modulului acestuia ∆𝑣 ≠ 0 (accelerare, frânare) sau a ambelor.
Accelerarea are loc pe direcția de acțiune a forței și este proporțională cu forța.
Factorul de proporționalitate este numit masă inerțială și este o măsură a
inerției corpului adică a proprietății acestuia e a se opune schimbării stării de
mișcare rectilinie și uniformă. Accelerația pe care o forță o imprimă unui corp
este direct proporțională cu forța și invers proporțională cu masa acestuia.

Principiul II = principiul fundamental al dinamicii


Rezultanta forțelor ce acționează asupra unui corp reprezintă
produsul dintre masa corpului și accelerația imprimată acestuia.
⃗𝑭 = 𝒎𝒂⃗

𝑑𝑣 ⃗)
𝑑(𝑚𝑣 𝑑𝑝
𝐹 = 𝑚𝑎 = 𝑚 = =
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡
𝑚
[𝐹 ]𝑆𝐼 = [𝑚]𝑆𝐼 ·[𝑎]𝑆𝐼 = 𝑘𝑔·𝑠2 = N (newton)
1 Newton reprezintă forța care imprimă unui corp cu masa de 1kg o
accelerație de 1𝑚/𝑠 2 .
𝑚
[𝑝]𝑆𝐼 = [𝑚]𝑆𝐼 ·[𝑣]𝑆𝐼 = 𝑘𝑔· = N·s
𝑠

Între corpuri are loc de fapt o interacțiune, adică acţiunea unui corp asupra
altuia naşte simultan o reacţiune a acestuia din urmă asupra primului; corpurile
acţionează deci unul asupra celuilalt.
Acţiunile reciproce a două corpuri (puncte materiale) sunt totdeauna egale în
modul şi orientate în sensuri contrare.
Principiul III = principiul acțiunii și reacțiunii
Dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță (acțiune),
atunci și cel de-al doilea corp acționează asupra primului
cu o forță egală ca modul și de sens opus (reacțiune).
⃗𝑭𝟏𝟐 = −𝑭⃗ 𝟐𝟏

Cele două forţe, acţiunea şi reacţiunea, acționează simultan dar se aplică unor
corpuri diferite (de-a lungul dreptei care uneşte cele două corpuri).
Subliniem că aici este vorba de o interacţie mutuală simultană şi nu de o cauză şi
un efect. Un experiment simplu ce ilustrează toate cele 3 principii: dacă o
persoană aflată în repaus pe patine cu rotile o împinge pe o alta spre în față, ea
va căpăta la rândul ei o mișcare în direcție opusă. Raportul accelerațiilor este
invers proporțional cu raportul maselor.
𝑎1 𝑚2
𝐹12 = −𝐹21  𝑚1 𝑎1 = −𝑚1 𝑎2  =−
𝑎2 𝑚1
În cazul corpurilor legate între ele prin fire sau bare, în orice secțiune a acesteia
acționează în ambele părți perechea acțiune-reacțiune sub forma tensiunii în fir.
Un corp așezat pe o suprafață acționează asupra acesteia cu greutatea proprie
iar suprafața reacționează cu o forță opusă ce o echilibrează, perpendiculară pe
suprafață, numită reacțiune normală.
Sisteme de referință inerțiale şi neinerțiale. Forțe complementare
Atâta timp cât rezultanta forțelor ce acționează asupra unui corp este zero,
corpul își va menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie și uniformă.
Un sistem de referință față de care este îndeplinit Principiul Inerției este numit
sistem de referință SR inerțial.
Să considerăm un SR inerțial fix 𝑆(𝑥, 𝑦, 𝑧, 𝑡) (numit și SR absolut) precum și un alt
SR 𝑆’(𝑥′, 𝑦′, 𝑧′, 𝑡) ce se deplasează în raport cu acesta (numit SR mobil),deplasare
pe care o numim și mișcare de transport.
⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑂𝑂′ = 𝑟𝑡 = vectorul de poziție al originii SR mobil 𝑆’ în raport cu SR fix 𝑆
⃗⃗⃗⃗⃗
𝑂𝑃 = 𝑟𝑎 = vectorul de poziție (absolut) al unui punct mobil P în raport cu SR fix 𝑆
⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑂𝑃′ = 𝑟𝑟 = vectorul de poziție (relativ) al punctului P în raport cu SR mobil 𝑆’
𝑑𝑟𝑎 𝑑𝑟𝑟 𝑑𝑟𝑡
𝑟𝑎 = 𝑟𝑟 + 𝑟𝑡  = +  𝑣𝑎 = 𝑣𝑟 + 𝑣𝑡
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡
regula de compunere a vitezelor în mecanica clasică

Aceasta se mai poate scrie 𝑣𝑟 = 𝑣𝑎 − 𝑣𝑡


Viteza relativă a unui punct mobil P este suma dintre viteza sa absolută (față de
un SR inerțial absolut) și viteza de transport a SR mobil în raport cu SR absolut.
⃗𝑎
𝑑𝑣 ⃗𝑟
𝑑𝑣 ⃗𝑡
𝑑𝑣
𝑣𝑎 = 𝑣𝑟 + 𝑣𝑡  = +
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡
1) dacă SR 𝑆’ este la rândul său inerțial, atunci vectorul viteză de transport
⃗𝑡
𝑑𝑣
este constant 𝑣𝑡 = constant sau =0
𝑑𝑡
⃗𝑎
𝑑𝑣 ⃗𝑟
𝑑𝑣
 =  𝑎𝑎 = 𝑎𝑟  𝑚𝑎𝑎 = 𝑚𝑎𝑟  𝐹𝑎 = 𝐹𝑟
𝑑𝑡 𝑑𝑡
Principiul Relativității
Toate legile dinamicii sunt aceleași în toate SR inerțial sau
Toate SR inerțiale sunt echivalente.

Dacă în particular punctul material P se află în repaus sau se mișcă rectiliniu și


⃗𝑎
𝑑𝑣 ⃗𝑟
𝑑𝑣
uniform = = 0  𝑎𝑎 = 𝑎𝑟 = 0  𝐹𝑎 = 𝐹𝑟 = 0
𝑑𝑡 𝑑𝑡
Rezultanta ce acționează asupra unui punct material ce se află în repaus sau în
mișcare rectilinie uniformă este nulă în raport cu toate SR inerțiale.

2) dacă SR 𝑆’ este neinerțial, atunci vectorul viteză de transport este variabil


⃗𝑡
𝑑𝑣 ⃗𝑎
𝑑𝑣 ⃗𝑟
𝑑𝑣 ⃗𝑡
𝑑𝑣
≠0  𝑣𝑎 = 𝑣𝑟 + 𝑣𝑡  = +  𝑎𝑎 = 𝑎𝑟 + 𝑎𝑡
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡

 𝐹𝑎 = 𝐹𝑟 + 𝐹𝑡  𝐹𝑟 = 𝐹𝑎 − 𝐹𝑡
Forțele ce acționează asupra unui punct material în raport cu un SR neinerțial
sunt diferite de forțele reale ce acționează asupra aceluiași punct material în
raport cu SR inerțiale la care se adaugă o forță complementară de transport ce
este fictivă (ce nu este efectul unei interacțiuni), reprezentând reacțiunea
corpului în raport cu SR accelerat.
Forțele complementare nu produc efecte în raport cu SR inerțiale, ele produc o
schimbare a stării de mișcare doar în raport cu SR neinerțiale și evidențiază
astfel mișcarea accelerată a acestora din urmă.
Astfel, în timp ce repausul sau mișcarea rectilinie uniformă a SR inerțiale nu pot
fi puse în evidență prin nici un experiment fizic, accelerația SR neinerțiale poate
fi evidențiată și măsurată în mod clar (ex. Pendulul lui Foucault).

Un pendul suspendat de tavanul unui mobil ce pornește de pe loc într-o mișcare


uniform accelerată deviază în direcție opusă accelerației.
În raport cu SR al autobuzului, pendulul este deviat aparent de o forță fictivă
care nu e rezultatul vreunei interacțiuni (căci greutatea acționează vertical în
jos, tensiunea pe direcția firului iar tracțiunea autobuzului spre înainte, în
direcție opusă devierii), în timp ce însuși observatorul din autobuz simte
efectele acestei forțe fictive – forța complementară de inerție.
Astfel, pendului își schimbă starea de mișcare sub acțiunea unei forțe
complementare ce nu e efectul interacțiunii cu un alt corp, deci SR al mobilului
este neinerțial.
În raport cu un SR inerțial legat de sol, tensiunea din fir și greutatea pendulului
care, compuse după regula paralelogramului, determină o rezultantă orizontală
ce are ca efect accelerarea pendulului în sensul accelerării mobilului, neexistând
vreo forță fictivă care să nu fie rezultatul unui interacțiuni.
Așadar, SR legat de sol este inerțial.
(suplimentar) Mișcarea de rotație a SR neinerțiale.
Rotaţia
Mişcarea de rotaţie a solidului este acea mişcare în care toate punctele solidului
descriu, cu aceeaşi viteză unghiulară, cercuri paralele ale căror centre sunt
situate pe o dreaptă, numită axă de rotaţie.
Viteza unghiulară 𝜔⃗ aceeaşi pentru toate punctele rigidului, este un vector ce
are direcția axei de rotație, este perpendicular pe planul traiectoriei fiecărui PM
𝑑𝜃
printr-un vector de modul 𝜔 = = 𝜃̇, situat de-a lungul axei de rotaţie, în
𝑑𝑡
sensul dat de regula burghiului. Vectorul 𝜔 ⃗ este vector alunecător, al cărui
punct de aplicaţie poate fi ales în orice punct al axei de rotaţie.

𝑟̇ = 𝑣 = 𝜔
⃗ x 𝑟 dar cum |𝜔
⃗ x 𝑟| = 𝜔𝑟𝑠𝑖𝑛𝜃 = 𝜔𝑅, se mai poate scrie

𝑣=𝜔 ⃗ x 𝑅⃗
⃗ x𝑟=𝜔
𝑑𝑠 𝑑𝑠 𝑑𝑠 𝑅𝑑𝜃
sau în coordonate naturale 𝑣= = 𝑡= ̂ x𝑟̂ =
𝜔 ̂ x𝑟̂ =
𝜔
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡

= 𝑅𝜔·𝜔 ̂x𝑅̂ = 𝜔
̂x𝑟̂ = 𝑅𝜔·𝜔 ⃗ x 𝑅⃗
În general mişcarea de rotaţie poate fi neuniformă, deși axa de rotaţie rămâne
⃗⃗⃗
𝑑𝜔
fixă. Vectorul acceleraţie unghiulară este, prin definiţie, 𝜀= ⃗ ̇ având
=𝜔
𝑑𝑡
aceeași direcție cu 𝜔
⃗ și cu axa de rotaţie.
Analizăm, în SR (O), mișcarea unui punct P al unui solid rigid ce are, la rândul lui,
atașat rigid de el un SR (O’) (adică SR (O’) se rotește odată cu rigidul, cu viteza
unghiulară 𝜔 ⃗ ). Aceasta înseamnă că versorii SR (O’) se rotesc și ei cu 𝜔
⃗.
Derivata unui vector de modul constant este perpendiculară pe vectorul
respectiv. (𝑢2 )’ = 0 = (𝑢
⃗ ·𝑢 ⃗̇ · 𝑢
⃗)=𝑢 ⃗ +𝑢 ⃗ ̇ = 2𝑢
⃗ ·𝑢 ⃗̇ = 0  𝑢
⃗ ·𝑢 ⃗ ⊥ 𝑢⃗̇

⃗⃗⃗ ̇ ̇ ⃗⃗𝑧′̇ = 𝜔
 𝑥′ = 𝜔⃗ x ⃗⃗⃗
𝑥′ ⃗⃗⃗
𝑦′ = 𝜔⃗ x ⃗⃗⃗
𝑦′ ⃗ x ⃗⃗𝑧′

𝑟 = 𝑟⃗⃗⃗𝑜 + ⃗⃗𝑟′ = 𝑟⃗⃗⃗𝑜 + (𝑥′𝑥′


̂ + 𝑦′𝑦′ ̂ )  𝑟̇ = 𝑟⃗⃗⃗𝑜̇ + ⃗⃗𝑟′̇ 
̂ + 𝑧′𝑧′

 𝑣𝑜 + (𝑥′̇𝑥′
𝑣 = ⃗⃗⃗⃗ ̂ + 𝑦′̇𝑦′
̂ + 𝑧′̇𝑧′ ̂̇ + 𝑦′𝑦′
̂ ) + (𝑥′𝑥′ ̂̇ + 𝑧′𝑧′
̂̇ ) 

dar 𝑥′̇ = 0, 𝑦′̇ = 0 și 𝑧′̇ = 0 căci P este legat de solidul rigid și de SR (O’)

 𝑣 = ⃗⃗⃗⃗ ̂̇ + 𝑦′𝑦′
𝑣𝑜 + (𝑥′𝑥′ ̂̇ + 𝑧′𝑧′
̂̇ ) = ⃗⃗⃗⃗ ⃗ x ⃗⃗⃗
𝑣𝑜 + [𝑥′(𝜔 ⃗ x ⃗⃗⃗
𝑥′) + 𝑦′(𝜔 ⃗ x ⃗⃗𝑧′)] =
𝑦′) + 𝑧′(𝜔

= ⃗⃗⃗⃗
𝑣𝑜 + 𝜔 ̂ + 𝑦′𝑦′
⃗ x (𝑥′𝑥′ ̂ + 𝑧′𝑧′
̂ ) = ⃗⃗⃗⃗ ⃗ x ⃗⃗𝑟′
𝑣𝑜 + 𝜔

Deplasarea infinitezimală a rigidului se descompune


într-o translație infinitezimală a acestuia și o rotație infinitezimală
cu viteza unghiulară 𝜔 ⃗ în jurul unei axe ce trece prin originea SR (O’).

S-ar putea să vă placă și