REGLAREA ACTIVITĂŢII ENZIMATICE

Enzimele care catalizează reacţii din organismele vii sunt de două tipuri:
- enzime constitutive – se găsesc în cantitate constantă în organism şi prezintă activitate constantă
indiferent de cantitatea de substrat aflată în mediul de reacţie,
- enzime inductibile – sunt enzime a căror concentraţie creşte în condiţiile creşterii concentraţiei
substratului. Aceste enzime se întâlnesc în căi metabolice şi prin intensificarea activităţii se evită
acumularea substratului în anumite compartimente ale organismului şi consecinţele negative ale acestei
acumulări.
Reglarea activităţii enzimatice se realizează prin:
- sinteza de proenzime,
- legare covalentă,
- enzime alosterice.
Sinteza de proenzime
Se mai numesc şi zimogeni şi sunt forme inactive ale enzimelor care sunt astfel sintetizate pentru
a proteja locul de sinteză de acţiunea lor nocivă sau pentru că sunt greu de sintetizat „de novo” în
momentul pătrunderii substratului în organism sau în celulă.
Activarea proenzimelor se realizează prin hidroliză limitată.
Procesele de activare sunt ireversibile şi se desfăşoară în aşa fel încât structura de bază a enzimei
să se păstreze şi să nu fie afectată acţiunea sa biologică.
Activarea se realizează pe cale:
- chimică – în mediu acid pepsinogenul este hidrolizat cu formarea pepsinei şi eliminarea unui fragment
de 42 de aminoacizi de la capătul N-terminal;
- catalitică – constă în transformarea proenzimei sub acţiunea unei enzime.
Exemple:
- activarea în cascadă a factorilor coagulării
F XII F XIIa
(Hageman) F IV (Ca2+)

F IV (Ca2+)

FV F Va
(proaccelerina) (accelerina)
F IV (Ca2+)
F II F IIa
(protrombina) (trombina)

FI F Ia fibrina
(fibrinogen)

- enterokinaza catalizează la nivelul intestinului subţire, la pH 8, hidroliza tripsinogenului cu

formarea tripsinei.
- tripsina catalizează transformarea chimotripsinogenului în chimotripsină

enterokinaza
tripsinogen tripsina
+

- autocatalitică – tripsinogenul este transformat în tripsină sub acţiunea primelor molecule de tripsină
formate.

1
 Legare covalentă
Activitatea unei enzime este reglată prin fixarea sau îndepărtarea din centrul activ a unei grupări
chimice, ceea ce va determina activarea sau inhibarea enzimei respective.
În funcţie de natura grupelor care participă la procesul de reglare a activităţii enzimei prin legare
covelentă, aceasta poate fi de tipul:
a. fosforilare-defosforilare – procesul de fosforilare are loc la nivelul grupării OH a serinei din
centrul activ al enzimei, mai rar la nivelul grupării OH din treonină sau tirozină. În funcţie de tipul
enzimei forma fosforilată sau cea defosforilată poate fi activă din punct de vedere catalitic.
Procesul de fosforilare este stimulat de mesagerii secunzi, cum sunt AMPc sau ionii de Ca2+, care
determină activarea unor kinaze ce catalizează reacţia de fosforilare.
Procesul de defosforilare este catalizat de fosfataze care sunt activate tot de substanţe endo- sau
exogene.
+ ATP kinaza
- ADP
E-OH E-O-PO3H2
+ H2O fosfataza
- H3PO4

O enzimă a cărei funcţionare este controlată prin fosforilare-defosforilare este piruvat

dehidrogenaza din sistemul multienzimatic piruvat dehidrogenza. Enzima este blocată prin fosforilare şi
activată prin defosforilarea formei fosforilate.
b. acetilare-deacetilare – controlul activităţii enzimei se realizează prin acetilarea restului de lizină
din structura centrului activ al enzimei, sau deacetilarea resturilor de lizină acetilate.
O enzimă a cărei activitate este controlată prin acetilare-deacetilare este acetil-coenzima A sintetaza
2 mitocondrială, care este inactivată prin acetilare şi activată prin deacetilare.
c. metilare-demetilare – prin metilare activitatea enzimei este blocată, iar acest proces are importanţă
în terapia anticanceroasă când metilarea sau în general alchilarea enzimelor alături de alchilarea acizilor
nucleici determină blocarea diviziunii celulelor canceroase;
d. adenilare-deadenilare – este procesul prin care în centrul activ al enzimei se fixează, sau din
centrul activ al enzimei se îndepărtează un rest de adenină.

Enzime alosterice
Enzimele alosterice sunt enzime cu structură cuaternară care pot realiza interacţiuni necovalente
cu liganzi, în centri diferiţi de centrul activ al enzimei. Această interacţiune va influenţa în sens pozitiv
sau negativ activitatea enzimei.

a b
Structura generală a unei enzime alosterice (a – forma activă, b – forma inactivă)

Aceste enzime catalizează reacţii dintr-o cale metabolică şi conţin doi centri alosterici unul cu rol
activator şi celălalat cu rol inhibitor.
Datorită prezenţei celor doi centri, enzimele alosterice nu respectă ecuaţia Michaelis-Menten.
Enzimele alosterice sunt alcătuite din mai mulţi monomeri, fiecare prezentând centri alosterici şi
centrul activ. Fixarea ligandului alosteric (numit şi modulator alosteric) pe enzimă va determina
modificarea conformaţiei acesteia cu facilitarea sau blocarea fixării moleculelor de substrat.
În funcţie de structura şi proprietăţile substratului şi ale ligandului alosteric interacţiunile dintre
enzimă şi liganzi pot fi:
- homotrope – ligandul alosteric are structură identică cu a substratului care se fixează în centrul activ;

2
- heterotrope – liganzii alosterici au structură diferită de a substratului, ceea ce determină apariţia altor
două tipuri de interacţiuni:
- de tip K – în acest caz interacţiunea enzimei cu ligandul determină modificarea valorii
constantei KM în timp ce valoarea vmax rămâne constantă sau aproape constantă;
- de tip V – interacţiunea enzimei cu ligandul alosteric determină modificarea valorii vmax în timp
ce valoarea constantei KM rămâne constantă.
Enzimele alosterice se prezintă sub două forme în funcţie de modul lor de funcţionare:
- forma R sau relaxată – este forma activă a enzimei, care poate fixa şi determina transformarea
substratului. Pe această formă se pot fixa liganzi alosterici cu rol activator sau inhibitor;
- forma T sau tensionată – este forma inactivă a enzimei şi permite fixarea doar a liganzilor alosterici
fără a permite fixarea substratului.

COFACTORI ENZIMATICI

ACIDUL LIPOIC

COOH COOH

S S S S
acid R-(+)-lipoic acid S-(-)-lipoic
Se prezintă sub formă de cristale de culoare galbenă cu solubilitate moderată în apă şi lipide.
Izomerul R-(+) este forma activă biologic, în timp ce izomerul S-(-) nu are acţiune biologică în
condiţii normale, dar devine toxic la pacienţii cu deficit de tiamină (vitamina B1).
Surse
- exogene – alimente de origine animală (organe de animale, extract din drojdii) sau vegetală (spanac,
brocoli) şi suplimente nutritive;
- endogenă – poate fi sintetizat în organismul uman, iar cu înaintarea în vârstă această sinteză scade.
Absorbţie şi metabolism
Acidul lipoic din alimente este absorbit la nivelul intestinului subţire în proporţie de 20-40%,
prezenţa alimentelor determină reducerea absorbţiei datorită competiţiei pentru sistemele de transport.
În organism este depozitat în cantităţi mai mari la nivelul ficatului, miocardului, muşchilor
scheletici şi a sistemului nervos central.
La nivel celular este prezent în mitocondrie, nucleu şi în structura membranei celulare.
Efecte biologice
Este grupare prostetică pentru enzimele care catalizează reacţii de transfer:
- transcetolaze – enzime care catalizează transferul unui rest cetonic de la donor la acceptor în procesul
de metabolizare a monozaharidelor,
- sistemul piruvat-dehidrogenaza care catalizează transformarea acidului piruvic în acetaldehidă şi
sistemul α-cetoglutarat dehidrogenaza care catalizează transformarea acidului α-cetoglutaric în
succinil-CoA.
- Este utilizat ca supliment nutritiv sub forma izomerului R sau a amestecului racemic la pacienţii cu:
diabet, neuropatie diabetică, hepatită, intoxicaţii cu metale.

TETRAHIDROBIOPTERINA

O H OH OH
N
HN CH-CH-CH3
CH3
H2N N N
H

3
 Absorbţie şi metabolism
Absorbţia tetrahidrobiopterinei necesită prezenţa sărurilor biliare şi este favorizată de alimente.
Din lumenul intestinal în enterocite, tetrahidrobiopterina este transportată prin intermediul unui sistem
transportor.
Organismul uman poate sintetiza tetrahidrobiopterină la nivelul ficatului.
Efecte biologice
Tetrahidrobiopterina este coenzimă pentru enzimele implicate în hidroxilarea aminoacizilor
aromatici:
- fenilalanin-4-hidroxilaza - catalizează transformarea fenilalaninei în tirozină,
- triptofan-5-hidroxilaza - catalizează transformarea triptofanului în 5-hidroxi-triptofan.

Hidroxilarea fenilalaninei sub acţiunea fenilalanin-4-hidroxilazei

O O
H OH OH tirozina OH H OH OH
N fenilalanina N
N CH-CH-CH3 N CH-CH-CH3
CH3 CH3
H2N N fenilalanin-4- H N
N N N
H O2 hidroxilaza H O 2 H
2
tetrahidrobiopterina tetrahidrobiopterin-4a-
carbinolamina
NADP+
H2O
NADPH + H+
dihidropterin O pterin-4a-carbinolamin
reductaza OH OH
N dehidraza
N CH-CH-CH3

CH3
H2N N N
H

Deficitul de tetrahidrobiopterină
Cauze
Deficitul de tertahidrobiopterină este determinat de:
- afectarea enzimelor care catalizează sinteza tetrahidrobiopterinei – afecţiunea este transmisă genetic
autozomal recesiv,
- afectarea dihidropterin reductazei, enzimă care catalizează reducerea dihidrobiopterinei la
tetrahidrobiopterină, în procesul de refacere a acesteia– afecţiunea este transmisă autozomal recesiv.
Simptomatologie
Deficitul de tetrahidrobiopterină determină:
afectarea transformării fenilalaninei în tirozină cu apariţia fenilcetonuriei caracterizată prin: tulburări
neurologice, mişcări necontrolate, retardare mintală, şi tulburări de comportament.
Dacă afecţiunea este diagnosticată la naştere şi este determinată cauza, se administrează
tetrahidrobiopterină exogenă sub forma preparatului farmaceutic Sapropterin;
depresie – prin deficit de serotonină şi dopamină;

S-ADENOZIL METIONINA
NH2
CH3
N N
HOOC-CH-CH2-CH2-S-CH2
N
NH2 O N

OH OH

4
 Absorbţie şi metabolism
Este sintetizată în ficat din ATP şi metionină sub acţiunea metionin-adenozil transferazei.
Tot la nivelul ficatului are loc regenerarea acesteia în cadrul ciclului S-adenozil metioninei.

PP + Pa ATP
R-H SAM metionina tetrahidrofolat
metionin adenozil
metil transferaza transferaza
metionin sintaza
R-CH3 S-adenozil
homocisteina
homocisteina
N5-metil-tetrahidrofolat
S-adenozil
H 2O
homocistein adenozina
hidrolaza
Ciclul S-adenozil metioninei (SAM)
Efecte biologice
S-adenozil metionina este coenzimă pentru enzimele care catalizează reacţii de transfer a
grupărilor metil, fiind astfel implicată în:
- metilarea aminelor cu sinteza poliaminelor spermina şi spermidina importante pentru diviziunea şi
creşterea celulelor,
- sinteza adrenalinei din noradrenalină,
- sinteza dopaminei şi a serotoninei.
Efectul său benefic este evident în condiţiile existenţei în organism a unor cantităţi optime de
vitamine B6, B9 şi B12. Dacă acestea sunt deficitare, administrarea de SAM determină creşterea
concentraţiei de homocisteină cu favorizarea aterosclerozei, a infarctului de miocard şi a afecţiunilor
hepatice.