CUPRINS

INTRODUCERE .............................................................................................................................................................. 3

CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE IN CADRUL

INTREPRINDERILOR ................................................................................................................................................... 6

1.1. CONTINUTUL FLUXURILOR FINANCIARE LA INTREPRINDERE.................................................................................... 6

1.2. ROLUL GESTIUNII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII ÎN ACTIVITATEA FINANCIARĂ A AGENŢILOR ECONOMICI.......... 18

1.3. CLASIFICAREA CIRCUITELOR FINANCIARE ............................................................................................................. 23

CAPITOLUL II. GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE A INTREPRINDERII ZORILE S.A. ................ 29

2.1. ANALIZA FLUXURILOR FINANCIARE PE TIPURI DE ACTIVITATI ............................................................................... 34

2.2. APRECIEREA CAPACITATII DE PLATA ..................................................................................................................... 38

2.3. ANALIZA DE ANSAMBLU A STRUCTURII FINANCIARE ȘI A CAPITALULUI INTREPRINDERII ZORILE S.A. ................... 47

CAPITOLUL III. ANALIZA REZULTATELOR FINANCIARE A INTREPRINDERII ZORILE S.A. ............. 54

3.1. ANALIZA REZULTATELOR FINANCIARE .................................................................................................................. 54

3.2 ANALIZA FLUXURILOR MONETARE SI MATERIALE IN CADRUL INTREPRINDERII ....................................................... 61

3.3 ANALIZA SI GESTIUNEA CAPACITĂȚII DE FINANȚARE INTERNĂ SI EXTERNĂ A INTREPRINDERII ............................... 65

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI .............................................................................................................................. 68

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................................................ 72

ANEXE ............................................................................................................................................................................ 74
INTRODUCERE
Actualitatea temei. În condiţiile de tranziţie la economia de piaţă , disponibilul bănesc capătă
un caracter nou, prin influenţa asupra situaţiei financiare a întreprinderii, lichidităţii, bonităţii.
În procesul desfăşurării activităţii economice a întreprinderii se generează pe lîngă fluxurile
materiale, servicii, mărfuri şi fluxuri monetare, a căror importanţă este majoră în economia
contemporană.
Orice agent economic trebuie să stabilească relaţii comerciale cu alte persoane fizice sau
juridice. Aceste relaţii comerciale presupun dezvoltarea fluxurilor materiale (de bunuri materiale sau
nemateriale) precum şi fluxuri financiare, care de cele mai multe ori (în condiţiile în care ele însele
nu reprezintă obiectul tranzacţiilor) au rolul de a stinge angajamente generate de fluxurile materiale.
Acesta reprezintă principalul motiv pentru care firmele evoluează într-un spaţiu numit mediu
financiar.
Spaţiul financiar oferă firmei instrumente şi posibilităţi de acţiune specifice, dar o supune şi
unor constrângeri deosebite.
În Republica Moldova cercetările vizând diverse aspecte a mecanismului finanţării
întreprinderilor în contextul integrării în UE se desfăşoară în mai multe centre şi instituţii de
cercetare ştiinţifică, instituţii de învăţământ superior, în unele organe ale administraţiei publice, într-
un şir de organizaţii mixte şi private orientate la deservirea micilor întreprinderi, precum şi de
diferite programe internaţionale cum ar fi: centrul de documentare - FAO, Agenţia Suedeză de
Dezvoltare Internaţională, Agenţia Marii Britanii de Dezvoltare Internaţională, Fondul Internaţional
de Dezvoltare a Agriculturii, Agenţia de Dezvoltare Internaţională, Banca Mondială, Banca
Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare.
O firmă de orice fel, trebuie să abordeze probleme de gestiune financiară de fiecare dată când
efectuează sau are în vedere o operaţiune care implică achiziţionarea, deţinerea sau cesionarea de
bani sau de titluri financiare, în consecinţă, orice întreprindere care face parte dintr-o economie în
care există o circulaţie a banilor sau a altor creanţe, e confruntată cu oportunităţi şi constrângeri
financiare şi trebuie să-şi pună la punct proceduri adecvate de gestiune financiară.
Conţinutul problemelor financiare la care trebuie să facă faţă întreprinderea, precum şi
soluţiile care pot fi găsite, sunt legate în mod evident de caracteristicile mediului său financiar,
precum şi de propriile sale caracteristici. Gestiunea financiară va trebui să fie adaptată, sau cel puţin
nuanţată,în funcţie de situaţiile în care se aplică.
Organizarea şi gestionarea fluxurilor băneşti are scopul asigurării eficienţei utilizării lor şi
lichidităţii întreprinderii.

3
 Mijloacele băneşti reprezintă mijloacele cele mai lichide a întreprinderii. Suma mijloacelor
băneşti reprezintă un interes pentru toţi utilizatorii informaţiei contabile interni şi externi, privind
luarea unor decizii legate de activitatea întreprinderii.
Prin urmare pentru derularea tranzacţiilor schimbului de mărfuri este nevoie nemijlocit de
bani.
Banii constituie elementul cheie al economiei de schimb monetare, rolul lor fiind
independent de natura sistemului economic, de nivelul şi structurile economice etc.
Deci, banii au apărut în procesul dezvoltării societăţii, al schimbului de mărfuri, al
schimbului dintre producători şi consumatori.
Scopul principal al evidenţei și gestiunii mijloacelor financiare ale intreprinderii, a
decontărilor şi operaţiunilor de creditare, este controlul disciplinei de casă şi decontărilor,
corectitudinea şi eficienţa folosirii mijloacelor băneşti şi creditelor, asigurarea integrităţii banilor şi a
documentelor de casă.
Scopul investigaţiei constă în studierea aspectelor gestionării financiare a întreprinderii şi
evedenţierea roluluia cesteia.
Scopul cercetării impune următoarele sarcini:
 formularea noţiunilor definitorii privind gestiunea financiară a întreprinderii;
 analiza sarcinilor şi conţinutului gestiunii financiare a întreprinderii;
 impactul modului de gestionare financiară asupra veniturilor întreprinderii;
 cercetarea modelelor de gestionare financiară a întreprinderii.
Noutatea ştiinţifică a tezei:
- Au fost relevate tendinţele contemporane ale gestiunii financiare a întreprinderii;
- Au fost generalizate aspectele gestionării şi administrării eficiente a resurselor financiare
ale întreprinderii;
- A fost determinat impactul gestiunii financiare a întreprinderii asupra venitului.
Semnificaţia şi valoarea aplicativă a tezei constă în determinarea rolului gestionării financiare în
asigurarea organizării, planificării, prognozarea, control, finanţare aîntreprinderii.
Metodologia cercetării. Baza metodologiei cercetării o constituie principiile şi abordările de bază a
studiului ştiinţific, acumulate în ştiinţele economice cu utilizarea pe scară largă a metodelor de cercetare din
disciplinele conexe. De-a lungul cercetării au fost utilizate metoda comparativă, metoda cercetării
documentelor, de asemenea, metodele sociologice, ca invent analiza, content analiza şi metodele general
ştiinţifice ca inducţia şi deducţia, abordarea sistemică şi istorică.
Drept suport metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării au servit lucrările ce fundamentează
dezvoltarea şi reglementarea întreprinderilor şi a mecanismului de finanţare a lui. Aceste probleme sunt

4
reflectate în lucrările unor cercetători străini, cum ar fi: P.F. Drucker, D. Story, D. Smallbone, O. Niculescu,
E. Mihuleac, N. Isacova, A. Cepurenco şi alţii. Diverse aspecte ale acestei teme sunt prezentate şi în lucrările
cercetătorilor autohtoni, printre care: V. Afanasiev, L. Cobzari, V. Doga, G. Ulian, T. Manole, E. Aculai, A.
Gudîm, I. Sîrbu, M. Doga- Mârzac, I. Maxim, V. Sula etc.
Structura lucrării, Teza de licenţă „Gestiunea fluxurilor financiare la intreprindere și
direcții de perfecționare a acestora” se prezintă în corespundere cu obiectivele preconizate şi
ordinea de înfăptuire a cercetărilor. Teza cuprinde: introducerea, trei capitole, care redau conţinutul
de bază al cercetării, concluzii şi recomandări, literatura selectivă studiată şi anexele.
Astfel, în Introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate
scopul, obiectivele şi obiectul cercetării.
În Capitolul I „Noțiuni generale privind gestiunea fluxurilor financiare în cadrul
intreprinderilor” se relevă însemnătatea, evoluţia, sarcinile fluxurilor financiare în condiţiile de
tranziţie la economia de piaţă.
În Capitolul II „Gestiunea fluxurilor financiare a intreprinderii Zorile S.A.” se
evidenţiază: analiza fluxurilor financiare pe tipuri de activități; aprecierea capacității de plată a
intreprinderii; analiza de ansamblu a structurii financiare și a capitalului intreprinderii Zorile S.A.
În Capitolul III. „Analiza rezultatelor financiare a intreprinderii Zorile S.A. ”, se va analiza
rezultatelor financiare ale intreprinderii, analiza fluxurilor monetare si materiale in cadrul
intreprinderii și analiza și gestiunea creditelor.
În capitolul, Concluzii şi Recomandări, sunt relatate principalele rezultate ale cercetării
efectuate şi sunt expuse concluziile autorului privind implicarea gestionării eficiente a fluxurilor
financiare şi a indicatorilor de lichiditate în dezvoltarea economică a SA”Zorile”, precim și se vor
face recomandări privind avantajele şi dezavantajele modului de gestiune a fluxurilor financiare și
căile de perfecţionarea a cestora..
Domeniul de cercetare este definit de perfecţionarea metodelor de evaluare a fluxurilor
financiare şi analiza eficienţei utilizării ale acestora la intreprinderea SA”Zorile”.
Obiectul cercetării este societatea pe acţiuni ”Zorile”SA , care este cel mai mare producător
de încălţăminte din Republica Moldova.

5
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND GESTIUNEA FLUXURILOR
FINANCIARE IN CADRUL INTREPRINDERILOR

1.1. Continutul fluxurilor financiare la intreprindere

Noţiunea de flux, împreună cu cea de stoc formează baza însăşi a finanţelor.

În prima fază agenţii economici cu lichidităţi le flosesc în cadrul întreprinderii pentru
operaţiuni de investire. Aici se confruntă cererea de lichdităţi din partea întreprinderii cu oferta de
lichidităţi din partea posesorilor de capital. Piaţa financiară este locul de întâlnire a cererii cu oferta.
În schimbul lichidităţilor întreprinderea emite tiluri sub forma acţiunilor şi obligaţiunilor.
Piaţa financiară este o piaţă rezultând din confruntarea cererii cu oferta de titluri, prin urmare în
sensul strict piaţa financiară se compune din piaţa acţiunilor şi obligaţiunilor, ca titluri pe termen
lung. Operaţiunile de colectare de capitaluri sunt, în conţinut, operaţiuni financiare.
În faza a doua conducătorii întreprinderii decid alocarea fondurilor colectate cumpărând
active. Acum are loc un flux de lichidităţi legat de operaţiunile de investire, prin care se procură
active comerciale, industriale sau financiare emise de alte întreprinderi sau instituţii financiare.
Utilizarea activelor cumpărate pentru activităţi de producţie, servicii sau activităţi comerciale
urmăreşte obţinerea unor lichidităţi viitare provenind din operaţiuni de exploatare.
În acest context se produc fluxuri pozitive de lichidităţi provenind din activitatea de
exploatare şi de dezinvestire, precum şi fluxuri negative de lichidităţi provenind din prelevări
fiscale, remunerarea capitalului şi din noi operaţiuni de investire.
Fluxurile financiare pot fi clasificate după cum urmează:

Fluxuri reale
Instantanee
Fluxuri de lichidităţi (monetare)
Fluxuri
financiare
Fluxuri de fonduri
Periodice
Fluxuri de trezorerie
Fluxurile reale se nasc dintr-un angajament contractual între întreprindere şi un agent
extern. Ele au drept punct de plecare o tranzacţie asupra unui bun sau serviciu, asupra unui
împrumut sau rambursare a unei datorii.

6
 Fluxurile reale corespund unui schimb de valori între doi agenţi economici, exprimat băneşte
la data consemnării angajamentului respectiv, data transferului de proprietate, data prestării
serviciului, a livrării, a facturării sau a scadenţei contractuale la împrumut. Aceste fluxuri sunt
instantanee întrucât sunt concepute să se producă în momentul înregistrării contabile şi se bazează
pe o evaluare monetară făcută în prealabil.
Fluxurile de lichidităţi (monetare) corespund plăţilor care intervin în contrapartida
fluxurilor reale. Plăţile se fac, de regulă, în monedă deşi pot avea loc şi contra unor active acceptate.
Fluxurile de trezorerie se evaluează făcând suma fluxurilor de lichidităţi care se produc
într-o perioadă, rezultând fluxuri de intrare şi de ieşire. Se poate proceda la însumarea încasărilor
zilnice, a plăţilor zilnice, se face soldul, pentru ca, ulterior, să se extrapoleze la diverse perioade de
timp (lună, trimestru). Fluxurile de trezorerie pozitive şi negative pot fi utilizate, spre exemplu, la
determinarea rentabilităţii investiţiilor, când se iau în considerare cheltuielile iniţiale şi veniturile
viitoare actualizate.
Fluxurile de fonduri se mai numesc şi fluxuri potenţiale de trezorerie în măsura în care
conduc, mai curând sau mai târziu, la fondul de trezorerie efectiv.
Fluxurile de fonduri pot fi:
- flux de fonduri necesare;
- flux de fonduri de resurse.
Fluxul de fonduri necesare se identifică cu lichidităţile imobilizate, adică investiri în active
imobilizate, stocuri sau creşterea creanţelor-clienţi.
Fluxul de fonduri de resurse se concretizează în creştera lichidităţilor pe diverse căi cum ar
fi, de exemplu, scăderea creanţelor clienţi, împrumuturi bancare aprobate etc.
Se pot distinge trei categorii de fluxuri de fonduri:
- fluxuri de fonduri legate de ciclul de investire şi de finanţare, care nu se iau în considerare la
calcularea capacităţii de autofinanţare, concretizate în suma investiţiilor înregistrate în bilanţ;
- fluxuri de fonduri interne, care corespund capacităţii de autofinanţare, reprezentând diferenţa
dintre fluxurile reale (venituri sau cheltuieli care figurează în contul de rezultate) şi care au drept
contrapondere fluxuri de trezorerie;
- fluxuri rezultate din decalajul dintre fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie.
Noţiunea de gestiune provine de la latinescul ”gestio” sau franţuzescul ”gestion” cu înţeles
de organizarea administrării unui patrimoniu în toată complexitatea sa. Prin gestiune în sens larg se
înţelege ansamblul normelor privitoare la conservarea, administrarea şi dreptul la dispoziţie asupra
unui patrimoniu[2, p.4] .
7
 Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin gestiune se înţelege:
”administrarea bunurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane; răspunderea păstrării bunurilor şi
a mânuirii fondurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane; ansamblul de operaţii privind
primirea, păstrarea şi eliberarea unor bunuri materialea parţinând altcuiva” .
Pe lângă gestiunea de ansamblu putem discutaşi de gestiuni specifice, tipuri, secţiuni ale
gestiunii de ansamblu.
Gestiunea financiară, ca parte a gestiunii de ansamblu, cuprinde activităţi de constituire,
dezvoltare, sporire sau reducere ale capitalului şi ale fondurilor întreprinderii, utilizarea eficientă a
acestora, obţinerea, repartizarea şi utilizarea rezultatelor financiare, a profitului. Gestiunea financiară
se referă la:
- fluxurile dimensionării şi asigurării capitalului şi fondurilor necesare;
- fluxurile atragerii de capital
- fluxurile folosirii fondurilor, obţinerii rezultatelor şi repartizării lor.
Gestiunea financiară curprinde, prin urmare, totalitatea operaţiilor prin care se asigură:
- capitalul şi fondurile necesare indiferent de sursa şi modalitatea de procurare;
- obţinerea şi repartizarea rezultatelor financiare;
- modalitatea utilizării fondurilor şi a capitalului întreprinderii[37, p.21].
Prin urmare gestiunea mai poate fi definită ca un ansamblu de decizii, operaţiuni şi modalităţi
de organizare a activităţii financiare în vederea procurării şi utilizării capitalurilor în scopul
obţinerii, repartizării şi utilizării cât mai eficiente a profiturilor întreprinderii.
În prezent, în locul noţiunii de gestiune financiară se foloseşte tot mai mult noţiunea de
”management financiar”, acest lucru datorându-se faptului că deciziile financiare se iau la nivelul
conducerii firmelor.
Atunci când gestiunea financiară pare ca un domeniu separat de studiu, la începutul anilor
1900, accentul era pus pe aspectele legale privind operaţiunile de fuziuni, formării de noi societăţi
precum şi diferitelor tipuri de finanţări la care poate să recurgă o societate pentru a-şi spori capitalul.
În perioade de criză în economie, accentul era pus pe rezolvarea problemelor de lichiditate ale
firmei, reorganizări şi falimente. În continuare până prin anii ‘50, finanţele continuau să fie privite
mai mult din punct de vedere al unui analist extern, decât din punct de vedere al managementului
firmei.
O schimbare majoră bazelor teoretice ale gestiunii financiare a avut loc la sfârşitul anilor ‘50
şi a determinat focalizarea acesteia către deciziile manageriale privind alegerea modalităţilor de
finanţare sau de investiţii în strânsă corelaţie cu obiectivele firmei privind maximizarea valorii ei[31,
8
p.20]. Concentrarea gestiunii financiare pe evaluări a continuat până prin anii ‘90, dar analiza a fost
extinsă pentru a include şi:
- inflaţia şi efectele sale în luarea deciziilor financiare
- diversificarea instituţiilor financiare şi a serviciilor pe care le oferădiferitelor
întreprinderi;
- folosirea pe scară largă tehnicilor computerizateîn analiza şi trans-ferul electronic al
datelor şi informaţiilor;
- continua tendinţă de globalizare a pieţelor de afaceri. Dintre aceste tendinţe cele mai
importante sunt globalizarea şi computerizarea.
Obiectul gestiunii financiare sau al finanţelor întreprinderii se poate defini prin raportarea la
oportunităţile şi constrângerile determinate de mediul financiar.
Problematica gestiunii financiare şi conţinutul său tehnic sunt înstrânsă legătură cu contextul
intern şi cu cel extern. În aceste condiţii apare necesară evidenţierea aspectelor identificate de teoria
şi practica financiară, dar şi a aspectelor conjuncturale şi locale proprii unui anumit tipde firmă şi
unui anumit context naţional sau regional[31, p.11].
Factorii de influenţă ai gestiunii financiare ai unei firme sunt: stadiul şi formele de
dezvoltare ale sistemului financiar naţionalsau internaţional; natura şi diversitatea instrumentelor,
instituţiilor şi mecanismelor. caracteristicilor proprii întreprinderii şi caracteristicilor inerente
sistemului financiar[37, p.9]
Spaţiul financiar în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile constituie un ansamblu de
procese legate de crearea, conservarea şi circulaţia banilor şi a altor active financiare.
Banii şi celelalte active financiare constituie una din formele de manifestare ale sistemelor
financiare complexe care pun în mişcare, cinci ansambluri de componente:
1. Un ansamblu de instrumente care reprezintă activele financiare, având multiple forme.
Aceste active constituie titlurile financiare, adică documente reprezentând drepturi de
proprietate sau drepturi de creanţă deţinute de o persoană faţă de altă persoană. Oricare ar fi forma
lor, materială sau imaterială, oricare ar fi identitatea persoanei care le emite şi a celei care le deţine,
oricare ar fi natura exactă a drepturilor care le sunt ataşate, acţiunile, obligaţiunile, bonurile, biletele
de trezorerie, activele în bani şi diverse alte titluri de creanţă sau de proprietate aparţin unei prime
componente a sistemului financiar, aceasta fiind titlurile financiare. Se pot caracteriza operaţiunile
financiare ca fiind operaţiuni de creare, achiziţionare, deţinere sau cesionare a titlurilor
financiare[27, p.11].

9
 2. Agenţi cu specializare exclusivă sau principală în realizarea operaţiunilor financiare
şi care sunt caracterizaţi ca instituţii financiare. Este cazul, de exemplu, al băncilor, al caselor de
economii, al societăţilor de asigurări, al intermediarilor specializaţi în efectuarea tranzacţiilor
bursiere.
3. Pieţele activelor financiare unde se încheie tranzacţiile care pun titlurile financiare în
circulaţie. Aceste pieţe pot avea unul din următoarele roluri: de finanţare a ansamblului economiei
(cum e cazul pieţelor bursiere); de refinanţare a instituţiilor financiare şi le sunt rezervate acestora în
exclusivitate sau în principal (este cazul pieţelor monetare şi ipotecare); acoperirea riscurilor
financiare (este cazul pieţelor pentru opţiuni şi al pieţelor pentru contracte financiare la termen).
4. Reglementări juridice şi tehnice care definesc regulile formale ale practicii financiare.
Aceste reglementări, au ca scop organizarea şi reglarea comportamentelor financiare şi a pieţelor
financiare. Ele înglobează, atât dispoziţiile referitoare la controlul creditului şi la organizarea
profesiunilor bancare, cât şi regulile profesionale ale asociaţiilor agenţilor de valori mobiliare,
fiscalitatea referitoare la veniturile din plasamente sau regulile de deschidere a unei pieţe financiare.
5. Variabile care influenţează modul de acţiune al operatorilor financiari şi care includ de
exemplu, ratele dobânzilor care reglează raportul între cei care dau şi cei care iau cu împrumut,
cursurile de schimb care reglează schimburile între monedele naţionale, cotaţiile care fixează
preţurile activelor financiare supuse tranzacţiilor[4, p.18].
În procesul activităţii economice întreprinderea permanent efectuează decontări cu furnizorii
pentru materii prime, materiale şi alte bunuri, precum şi pentru prestări de servicii, de asemenea cu
cumpărătorii care le cumpără mărfurile, cu bugetul şi organele fiscale în legătură cu diferite plăţi,
precum şi cu alte organizaţii şi persoane.
În condiţiile economiei de piaţă se stabilesc relaţii economice, care reprezintă o condiţie
necesară a activităţii întreprinderii în măsura în care ele asigură neîntrerupt procesul de producţie la
timp.
Aceste relaţii se formează şi se întăresc pe baza contractului conform căruia o întreprindere
este furnizor, iar cealaltă cumpărător sau plătitor.
Întreprinderile pot avea relaţii economice cu personalul întreprinderii ocupat cu îndeplinirea
operaţiunilor de producere, cu organele asigurării sociale etc.
Actul financiar apare, la prima vedere, ca o practică financiară a întreprinderii, ca un
ansamblu de activităţi ale întreprinderii, grupate în jurul serviciilor financiare sau al
compartimentului financiar-contabil şi care sunt exprimate băneşte.

10
 Reprezentarea actului financiar poate fi realizată în două forme: reprezentare contabilă şi
reprezentare economică.
Reprezentarea contabilă a actului financiar rezidă în a considera că bilanţul este fotografia
economico-financiară a întreprinderii, modelul elementar al acesteia. O astfel de repezentare a servit
mult timp drept cadru unic de analiză a deciziilor. Bilanţul pune în evidenţă ansamblul proporţiilor
care există la un moment dat între nevoi şi resurse, formând suportul pentru analiza statică a
echilibrului financiar între elementele de activ (imobilizări, stocuri, clienţi, disponibilităţi băneşti) şi
cele de pasiv (capital propriu, rezerve, credite pe termen lung, mijlociu şi scurt, credite comerciale).
Reprezentarea economică a actului financiar pune accentul pe fluxurile pozitive şi negative
de intrare şi de ieşire( spre deosebire de reprezentarea contabilă care pune accentul pe stocuri,
solduri, ori alte cantităţi existente la un moment dat.
Sintetizarea întregii activităţi a întreprinderii în bugetul de venituri şi cheltuieli ca instrument
de bază în conducerea acesteia este legată de experimentarea în formă bănească a tuturor
operaţiunilor ocazionate de activitatea respectivă.
Mijloacele băneşti sunt activele cele mai lichide ale întreprinderii, care se clasifică în
dependenţă de următoarele criterii:
1.În dependenţă de valuta în care sunt exprimate:
- mijloace băneşti în valută naţională:
- mijloace băneşti în valută străină;
2.În dependenţă de locul păstrării şi forma de existenţă
- mijloace băneşti în numerar (aflate în casieria întreprinderii)
- mijloace băneşti în cont (în bănci);
- alte mijloace băneşti (documente băneşti etc.);
3. În funcţie de posibilitatea utilizării disponibilităţilor băneşti proprii:
- mijloace băneşti legate;
- mijloace băneşti nelegate.
Suma soldului de compensare se determină în acord cu banca în dependenţă de condiţiile
contractului de credit.
Mijloacele băneşti sînt disponibilităţi băneşti (inclusiv mijloace băneşti legate) în casierie,
Conturi curente în valută naţională, valutare şi alte conturi în bănci (cu excepţia depozitelor),
precum şi transferuri băneşti1.

1
S. N. C. 7 "Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti", paragraful 7

11
 Fluxurile de mijloace băneşti nu cuprind circulaţia mijloacelor băneşti
între posturile bilanţului contabil, deoarece o asemeneacirculaţie este o parte componentă
controlului şi reglementării operaţiunilor monetare ale întreprinderii şi nu a activităţii
operaţionale, de investiţii şi financiare2.
Pentru a achita la timp facturile furnizorilor, întreprinderea trebuie să atingă un nivel anumit de
lichiditate absolută, adică să dispună de anumite rezerve de mijloace băneşti (se are în vedere soldul total
în conturile bancare şi în casierie).
În ultimii 30 de ani raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se consideră unul din
principalele rapoarte financiare al fiecărei întreprinderi occidentale. În Republica Moldova acest
raport financiar a apărut prima dată în anul 1998. Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se
întocmeşte şi se prezintă de întreprinderile autohtone în conformitate cu S.N.C. 7 “Raportul privind
fluxul mijloacelor băneşti” pe tipuri de activităţi [operaţională, de investiţii, financiară, separat se
înregistrează încasările (plăţile) excepţionale de mijloace băneşti]3.
Acest standard este elaborat în baza standardului internaţional de contabilitate 7 "Raportul
privind fluxul mijloacelor băneşti", adoptat de Comitetul S.I.C. în anul 1993.
Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se extinde asupra persoanelor juridice şi fizice,
care desfăşoară activitate de antreprenoriat şi sînt înregistrate în Republica Moldova,
precum şi asupra filialelor, reprezentanţelor, altor subdiviziuni structurale situate atît pe
teritoriul Republicii Moldova, cît şi peste hotarele ei.
Informaţia privind fluxul mijloacelor băneşti, paralel cu alte informaţii conţinute în rapoartele
financiare, permite diverselor categorii de utilizatori să aprecieze modificările în patrimoniul net al
întreprinderii, situaţia financiară a acesteia (inclusiv lichiditatea şi solvabilitatea) şi capacitatea
întreprinderii de a se adapta noilor circumstanţe şi posibilităţi prin influenţa mărimii şi duratei
fluxului mijloacelor băneşti.
În conformitate cu privire la „Regulamentul privind operaţiile de casă în economia naţională
din Republica Moldova” aprobate de „Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova” nr.764 din
25.11.1992 şi „Decretul Preşedintelui Republici Moldova” nr.105 din 30.04.1992 şi cu modificările
efectuate incluse în Decret nr.783-II din 31.10.1998 întreprinderile, organizaţiile indiferent de forma
de proprietate sunt obligate să-şi păstreze mijloacele băneşti la bancă.

2
S.N.C. 7 "Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti", paragraful 12
3
"Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti", aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor al Republicii Moldova nr.
174 din 25 decembrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.

12
 Întreprinderile ce au permanent venit bănesc, pot consuma acest disponibil pentru plata
salariilor, pensiilor, burselor, pentru procurarea producţiei agricole. Dar n-au dreptul de a reţine în
casierie disponibilul bănesc pînă la sosirea termenului de achitare.
Decontările băneşti pot fi cu numerar şi fără numerar (sau prin virament).
Decontările prin virament în condiţiile economiei de piaţă se fac cu ajutorul cecurilor,
cambiilor care înlocuiesc banii în numerar în conturile de decontare şi curente ale clienţilor în bănci
etc.
Plăţile în numerar sunt practicate din ce în ce mai rar. Spre deosebire de plăţile în numerar,
cînd banii nemijlocit sunt transmişi de către plătitor primitorului, decontările prin virament se
înfăptuiesc în mare parte cu ajutorul diferitor operaţii bancare de decontare şi de credit.
Folosirea banilor fără numerar micşorează cheltuielile de circulaţie a banilor, micşorează
necesitatea de numerar, dă posibilitatea de a păstra în bănci mijloacele băneşti libere ale
întreprinderii, asigură păstrarea lor mai bună. Deci, intermediarul între întreprinderi este banca, care
este o instituţie creată pentru a facilita desfăşurarea relaţiilor între acestea.
Zona unde se intersectează cu mare intensitate finanţele şi contabilitatea întreprinderilor o
formează operaţiile financiar-bancare, de încasări şi plăţi. Anume aici sunt controlate şi dirijate
fluxurile băneşti, sunt derulate şi finalizate relaţiile financiar-bancare, circulaţia capitalului financiar.
Rezultatele acestor activităţi şi operaţii are o mare importanţă pentru desfăşurarea activităţii
de mai departe a unităţilor patrimoniale, Iată de ce conducerea şi organizarea la un nivel mai înalt a
contabilităţii mijloacelor băneşti are o importanţă majoră.
În dependenţă de aceasta se iau decizii privind desfăşurarea de mai departe a activităţii
strategiilor de dezvoltare, posibilitate noilor colaboratori.
Gestiunea fluxului mijloacelor băneşti cuprinde calculul ciclului financiar (în zile), analiza
fluxului mijloacelor băneşti, pronosticarea lui, determinarea nivelului optim al mijloacelor băneşti,
întocmirea bugetelor mijloacelor băneşti etc. Importanţa acestui tip de active, cum sunt mijloacele
băneşti, după părerea lui John Keines [7], este determinată de trei cauze principale:
 caracter de rutină – mijloacele băneşti sunt utilizate pentru efectuarea operaţiunilor curente;
deoarece între fluxurile băneşti încasate şi plătite întotdeauna există o perioadă de timp,
întreprinderea este nevoită să ţină permanent mijloacele băneşti disponibile în Conturi
curente în valută naţională.
 prudenţă – activitatea întreprinderii nu are un caracter strict determinat, de aceea mijloacele
băneşti sunt necesare pentru efectuarea plăţilor neprevăzute.

13
  caracter speculativ – mijloacele băneşti sunt necesare din considerente speculative, deoarece
întotdeauna există probabilitatea că va apărea pe neaşteptate posibilitatea unei investiri
avantajoase.
Totodată scoaterea din circulaţie a resurselor financiare sub forma de mijloace băneşti este
legată de anumite pierderi – cu o oarecare convenţionalitate, mărimea lor poate fi determinată cu
mărimea avantajului ratat din participarea într-un anumit proiect de investiţii accesibil. De aceea
orice întreprindere trebuie să ţină cont de două împrejurări care se exclud reciproc – menţinerea
solvabilităţii curente şi obţinerea profitului suplimentar din investirea mijloacelor băneşti
disponibile. Astfel, una din principalele sarcini ale gestiunii resurselor băneşti este optimizarea
soldului curent mediu al acestora.
Conţinutul gestiunii financiare e determinat de dezvoltarea sistemului financiar global, dar
este de asemenea determinat şi de dezvoltarea întreprinderii însăşi. Transformarea gestiunii
financiare în diferite stadii de dezvoltare a întreprinderii va fi mai întâi pusă în evidenţă prin referire
la modelul ciclului de viaţă al întreprinderii şi apoi în cadrul unei comparaţii între stadiile dezvoltării
întreprinderii şi fazele dezvoltării mediului său financiar global[6, p.11].
În diferitele etape ale ciclului lor de viaţă, întreprinderile sunt confruntate cu nevoi de
finanţare specifice. Dar ele degajă surse de fonduri în condiţii care se modifică şi care impun
probleme de ajustare financiară în termeni proprii fiecărui stadiu de dezvoltare a lor.
Formularea obişnuită a modelului ciclului de viaţă pentru o întreprindere pune în evidenţă
succesiunea a patru etape tipice pe plan comercial, strategic, tehnic, financiar.
Rezultatele financiare ale întreprinderii nu asigură resurse interne suficiente şi e constrânsă
să solicite sprijin extern în condiţii defavorabile date de slaba sa notorietate, de rezultatele încă
mediocre şi de incertitudinile care există asupra dezvoltării sale viitoare. Dacă accesul la resurse
apare încă precar în această fază, întreprinderea este, pe de altă parte, confruntată cu nevoi de
finanţare ridicate, legate în special de investiţii, necesare pentru demarajul producţiei şi vânzărilor.
Această fază apare dominată de necesitatea căutării de fonduri externe. Pentru gestiunea financiară,
problema esenţială constă în căutarea mijloacelor de finanţare care să-i permită menţinerea
solvabilităţii, finanţarea cheltuielilor curente şi a investiţiilor necesare pentru demaraj[9, p.27].
În faza de creştere, întreprinderea care a depăşit incertitudinile demarajului cunoaşte o
creştere rapidă a producţiei şi a vânzărilor, în termeni financiari, această creştere înseamnă o sporire
a nevoilor de finanţare legate de investiţiile necesare pentru extinderea capacităţilor, şi de nevoile de
fond de rulment (sau de capital circulant) determinate de necesitatea constituirii de stocuri şi pentru
creditarea clienţilor. Resursele de autofinanţare rămân insuficiente pentru acoperirea acestor nevoi,
14
pentru că rezultatele sunt încă limitate de mărimea cheltuielilor fixe determinate de demaraj şi de
creşterea activităţilor, în schimb, întreprinderea este de acum înainte bine plasată pentru obţinerea de
finanţări externe, în special bancare.
Pentru gestiunea financiară, faza de creştere rămâne deci dominată de preocuparea pentru
echilibrul financiar, şi în consecinţă, de grija de a stăpâni creşterea nevoilor de capital fix şi de fond
de rulment, şi de obţinerea unei acoperiri suficiente cu resurse externe.
În faza de maturitate, întreprinderea cunoaşte o creştere lentă a producţiei şi a vânzărilor.
Nevoile sale de finanţare cunosc în continuare o puternică reducere, pentru că întreprinderea nu mai
este interesată să crească volumul capitalului fix şi circulant. Pe de altă parte, nivelul ridicat al
producţiei permite acoperirea din plin a cheltuielilor fixe şi degajă abundente resurse de
autofinanţare, în această fază de maturitate, gestiunea financiară e confruntată cu o nevoie de
finanţare redusă. Frecvent întreprinderile ajunse la maturitate prezintă o situaţie de supralichiditate.
Ele trebuie atunci să-şi pună mai mult probleme de plasament sau de investire a excedentelor lor,
decât probleme de căutare de finanţări suplimentare. [9, p.31]
Faza de declin se caracterizează prin reducerea producţiei, a vânzărilor şi a rezultatelor.
Pentru gestiunea financiară, declinul pune mai întâi probleme de dezinvestire şi de orientare spre
activităţi noi. Abandonarea activităţilor compromise poate permite eliberarea de resurse susceptibile
a fi investite în noi activităţi care oferă perspective favorabile.
Derularea ciclului de viaţă astfel descris apare la prima vedere ca un proces inexorabil şi
liniar, însă observarea evoluţiei efective a întreprinderilor arată că drumurile urmate sunt în realitate
mult mai complexe. Pe de o parte, ciclul de viaţă al majorităţii întreprinderilor este marcat de
fenomene de discontinuitate cum sunt, accelerarea îmbătrânirii, declinul prematur, sau din contră
prelungirea fazei de creştere, existând frecvente exemple de asemenea evoluţii neliniare. Pe de altă
parte, ciclul de viaţă nu se derulează într-un mod uniform, ci poate să comporte reîntoarceri datorate
iniţiativelor întreprinderii. Astfel, relansarea fazei de creştere, atunci când maturitatea pare deja în
curs, sau stoparea declinului constituie două exemple de reacţie voluntară şi combativă susceptibile
să împiedice derularea inexorabilă a etapelor ciclului de viaţă[4, p.34].
Legătura între dezvoltarea externă (adică transformarea mediului financiar) şi dezvoltarea
internă a întreprinderii permite să se evidenţieze sintetic ansamblul caracteristicilor structurale care
determină conţinutul şi orientările gestiunii financiare.
Conţinutul gestiunii financiare poate fi abordat într-un mod mai riguros făcând referire la
obiectul său, la sarcinile fundamentale care-i revin şi la răspunderile operaţionale încredinţate
diferiţilor specialişti din domeniul finanţelor.
15
 (1) Obiectul gestiunii financiare
Stăpânirea raporturilor cu
componentele mediului financiar

GESTIUNEA
FINANCIARĂ

[2] Sarcinile gestiunii financiare [3] Responsabilităţile operaţionale ale

Stăpânirea dificultăţilor financiare gestiunii financiare
fundamentale si urmărirea Diviziunea interna a muncii de gestiune
obiectivelor financiare majore financiara si diferenţierea intre specialităţile
finanţelor întreprinderii

Figura 1.2.1 Conţinutul gestiunii financiare a întreprinderilor

Spaţiul financiar în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile constituie un ansamblu de

procese legate de crearea, conservarea şi circulaţia banilor şi a altor active financiare.
Astfel, problemele puse gestiunii financiare apar extrem de diferenţiate, după cum e vorba,de
exemplu:
- de tratarea problemelor unei micro întreprinderi dintr-o ţară în curs de dezvoltare,
aproape lipsită de orice suprastructură financiară;
- de problemele de investiţii ale unei întreprinderi industriale mijlocii aflată pe o piaţa
bogată în lichidităţi şi în instituţii care o pot finanţa;
- de problemele de finanţare a unei întreprinderi multinaţionale, care are acces la
pieţele internaţionale de capital
1) Î n primul caz, acela al microîntreprinderilor din ţările în curs dedezvoltare, aspectele
financiare ale activităţii întreprinderii rămân embri onare. Ele se limitează la luarea deciziilor
financiare privind:
- investiţiile (în clădiri, utilaje, instalaţii, maşini,etc.);
- aprovizionarea cu materii prime, materiale;
- vânzarea produselor sau prestarea serviciilor.în acest caz gestiunea financiară se
ocupă cu gestionarea plăţilor (ca o contra prestaţie financiară pentru aprovizionările

16
 efectuate) şi a încasărilor monetare (contravaloarea mărfurilor sau produselor finite
livrate şi a serviciilor prestate).
Aceasta concepţie ”minimală” asupra gestiunii financiare se întâlneşte în multe întreprinderi
din ţările în curs de dezvoltare. Ea se înscrie în contextul unui sistem financiar puţin structurat şi
puţindiferenţiat[13, p.41].
2)În cazul întreprinderilor mijlocii aflate într-o ţară cu sistem financiar dezvoltat, mediul
financiar oferă o gamă largă de instrumente financiare.în aceste cazuri gestiunii financiare îi revine
rolul de a alegeîntre numeroasele modalităţi de finanţare pe care le are la dispoziţie firma. Dar, în
funcţie de mărimea ei, întreprinderea poate să nu fie interesată sau să nu aibă acces de/la anumite
instrumente financiare, pieţe sau circuite financiare. Astfel, întreprinderile care nu sunt organizate
sub formă de societăţi pe acţiuni, nu pot luaîn considerare o finanţare externă proprie pe piaţa de
capital (emiterea de acţiuni sau obligaţiuni) şi trebuie, în cazul în care autofinanţarea nu este
suficientă, să se îndrepte în mod necesar către resursele împrumutate (propuse de bănci sau alte
instituţii financiare - instituţiile de leasing). În plus, o întreprindere de acest tip este adesea puţin
interesată de problemele complexe ale finanţelor internaţionale şi ale investiţiilor financiare. În
schimb, ea se preocupă în general de probleme de finanţare legate de operaţiunile sale industriale şi
comerciale, de relaţiile cu furnizorii de la care încearcă să obţină condiţii cât mai bune de plată (un
termen de plată cât mai relaxant), precum şi de relaţiile cu clienţii, urmărind reducerea cât mai mult
a termenelor de încasare a creanţelor.
3)În cazul marilorîntreprinderi cu activităţi larg internaţionalizate, domeniul gestiunii
financiare se lărgeste pentru a îngloba ansamblul problemelor financiare ale întreprinderilor şi
cuprinde:
- încasările şi plăţile efectuate în moneda naţională sau în valută;
- căutarea mijloacelor de finanţare pe pieţele de capital şi la bănci, în propria ţară sau
în străinătate.
- stăpânirea riscurilor financiare legate de operaţiunile efectuate pe o piaţă străină.
Aceste riscuri se referă în principal la:
- riscurile referitoare la evoluţia cursului de schimb valutar (înlegatură cu operaţiunile
efectuate în moneda străină);
- riscurile referitoare la evoluţia ratei dobânzilor (legate deîmprumuturi, de plasamente
sau participaţii financiare);
- riscurile de ţară (administrative şi politice) [37, p.65].

17
 Cu toate aceste caracteristici specifice, există câteve elemente comune care ar putea constitui
bază universală a teoriei şi practicii gestiunii financiare care sunt legate de caracteristicile tuturor
economiilor care practicăschimbul monetar şi sistemele de credit. Astfel, o întreprindere de orice fel,
trebuie să abordeze probleme de gestiune financiară de fiecare dată când urmează să ia decizii
financiare privind achiziţionarea, deţinerea sau ce sionarea de bani sau de titluri financiare. În
consecinţă, orice întreprindere care face parte dintr-o economie în care există o circulaţie a banilor
sau a altor creanţe, e confruntată cu oportunităţi şi constrângeri financiare şi trebuie să-şi pună la
punct proceduri adecvate de gestiune financiară. În consecinţă, abordarea gestiunii financiare face
necesară luarea în consideraţie a influenţelor pe care aceasta le suferă, datorită caracteristicilor
inerente sistemului financiar. Aceste influenţe privesc obiectul general şi scopurile recunoscute ale
gestiunii financiare precum şi responabilităţile operaţionale care-i sunt atribuite[13, p.55].

1.2. Rolul gestiunii financiare a întreprinderii în activitatea financiară a agenţilor economici

Luarea deciziilor în domeniul financiar presupune studiul obiectului gestiunii financiare

pentru rezolvarea problemelor apărute în relaţiile dintre întreprindere şi mediul financiar. În urma
studiului rezultă sarcinile fundamentale, care revin finanţelor: maximizarea valorii întreprinderii,
menţinerea nivelului performanţelor financiare şi stăpânirea riscurilor cu care se confruntă
întreprinderea.
Sarcinile gestiunii financiare se materializează în: efectuarea analizei financiare (analiza
echilibrului financiar, analiza rezultatelor întreprinderii, analiza fluxurilor financiare, diagnosticul
financiar al rentabilităţii şi al riscului); luarea deciziilor financiare (decizii de investiţii, de finanţare,
de repartizare a profitului, care fac obiectul gestiunii financiare pe termen lung; decizii de trezorerie,
respectiv gestiunea trezoreriei şi gestiunea ciclului de exploatare, care fac obiectul gestiunii
financiare pe termen scurt); controlul de gestiune[4, p.62].
Gestiunea financiară are menirea să îndeplinească cerinţele funcţiunii financiare. Scopul
funcţiunii financiare este de a apăra şi consolida patrimoniul şi autonomia financiară a întreprinderii.
Realizarea eficientă a acestei funcţiuni necesită o diviziune a muncii între diversele compartimente
ale activităţii financiare.
Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii financiare sunt distribuite pe cele trei faze ale
unui ciclu fundamental al gestiunii financiare.
Acest ciclu cuprinde:

18
 - faza de diagnosticare sau analiza financiară care are în principal ca obiect aprecierea
situaţiei şi a activităţii financiare a întreprinderii, pentru a pregăti adoptarea de măsuri concrete care
să permită depăşirea lacunelor şi valorificarea avantajelor.
- faza de formulare şi de aplicare a deciziilor financiare care se înscriu în perspectiva
proiectelor pe termen lung şi mediu şi pun în mişcare operaţiuni de investiţii şi de finanţare. Ele
urmăresc însă şi efecte pe termen scurt care definesc domeniul gestiunii trezoreriei. Pe de altă parte,
anumite măsuri trebuie oprite pentru a proteja întreprinderea împotriva riscurilor financiare cărora
trebuie să le facă faţă în diverse situaţii.
- faza urmăririi şi controlului proiectelor a căror aplicare a fost hotărâtă de întreprindere.
Această fază permite, cel mai adesea, constatarea "diferenţelor" între realizările efective şi proiectele
iniţiale. Ea ar trebui să ducă la declanşarea unor măsuri de corecţie, care ar însemna fie o rectificare
a traiectoriei şi apropierea de proiectele iniţiale, fie adaptarea sau revizuirea proiectelor iniţiale[13,
p.41].
Deci, rolul gestiunii financiare în cadrul intreprinderii trebuie să se conformeze pe
următoarele șase dimensiuni:
1. Maximizarea valorii întreprinderii
2. Menţinerea nivelului performanţelor financiare
3. Stăpânirea riscurilor financiare
4. Dimensionarea globală a riscului financiar
5. Menţinerea solvabilităţii firmei
6. Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii financiare
1. Maximizarea valorii întreprinderii. Gestiunea financiară se ocupă în primul rând de
maximizarea valorii întreprinderii. Această valoare nu poate fi apreciată numai în raport cu
patrimoniul său, cu bogăţiile acumulate de întreprindere până la un anumit moment. Ea trebuie
analizată şi în raport cu proiectele şi activităţile viitoare în care va fi angajat patrimoniul[37, p.71].
Bogăţia acumulată de întreprindere la un moment dat nu constituie decât unul din elementele
care permit aprecierea valorii sale. Aceasta trebuie să ţină seama şi de rezultatele aşteptate în viitor,
ca urmare a folosirii patrimoniului acumulat. În acest sens valoarea întreprinderii este o valoare
anticipată. Ea ţine seama de valoarea actuală, corelată cu veniturile viitoare preconizate, provenite
din activităţile întreprinderii.
Valoarea unei întreprinderi nu poate fi asimilată valorii patrimoniului ei prezent. Pentru a
evalua o întreprindere trebuie luate în considerare trei aspecte:
- valoarea întreprinderii este o valoare actualizată, adică echivalentul prezent al
19
 rezultatelor viitoare preconizate.
- valoarea este o mărime dinamică, inseparabilă de procesul de valorificare a
patrimoniului. Percepţiile legate de calitatea proiectelor desfăşurate, de perspectivele
lor viitoare în ceea ce priveşte rezultatele, determină o reexaminare permanentă a
valorii întreprinderii. Aşa se explică sensibilitatea evaluării la informaţiile noi care
orientează anticipările într-un sens favorabil sau defavorabil. Astfel, cursul unei
acţiuni la bursă se modifică în funcţie de informaţiile care apar pe piaţă în legătură cu
evoluţia firmei.
- evaluarea este sensibilă la toate riscurile percepute ca susceptibile să afecteze nivelul
şi stabilitatea viitoare a rezultatelor preconizate. Aceste riscuri ar putea fi legate de
caracteristicile proprii întreprinderii, sau de evoluţiile mediului înconjurător.
Maximizarea valorii întreprinderii este dependentă de nivelul performanţelor asigurate de
activităţile întreprinderii şi de stăpânirea riscului de faliment şi a riscurilor financiare în general.
2. Menţinerea nivelului performanţelor financiare. Gestiunea financiară trebuie să vegheze
asupra menţinerii performanţelor întreprinderii la un nivel satisfăcător. Căutarea unui anumit nivel al
rezultatelor reflectă, pe de o parte, o constrângere majoră suferită de întreprindere şi pe de alta,
alegerea deliberată a proprietarilor şi a conducătorilor săi[37, p.76].
Întreprinderea foloseşte resurse care implică un anumit cost. Gestiunea financiară trebuie să
verifice, mai întâi, dacă activitatea este destul de eficientă pentru a obţine veniturile care să permită
plata furnizorilor de resurse şi, dacă va fi cazul, să asigure restituirea acestor resurse. Astfel, în cazul
unui împrumut, responsabilul financiar va trebui să se asigure că resursele financiare obţinute vor fi
utilizate în condiţii eficiente pentru a permite plata de către întreprindere a dobânzilor şi
rambursările la termenele convenite cu cel de la care a luat împrumutul.
Obţinerea de către întreprindere a unor rezultate defavorabile sau insuficiente va reflecta o
risipire a resurselor, dăunătoare, atât pentru întreprindere, cât şi pentru furnizorii săi de fonduri şi
pentru economia naţională.
Finanţele întreprinderii nu urmăreşte căutarea cu orice preţ a obţinerii unui profit maxim pe
termen scurt. Ele apreciază, dimpotrivă, într-un mod favorabil, stabilitatea performanţelor şi
introducând noţiunile de valoare actualizată şi de risc, caută să obţină un compromis satisfăcător
între stabilitate şi rentabilitate.

20
 Figura 1.1.1 Constrângerea întreprinderii de a fi eficientă

Resurse Angajare a
financiare resurselor

Resurse reale PROIECTE

URNIZORI
ÎNTREPRINDERE SAU
DE RESURSE
ACTIVITĂŢI
Restituiri şi Recuperarea
remunerări resurselor şi un
eventual surplus

Creşterea profiturilor este importantă pentru firmă, dar nu este obiectivul principal, deoarece
bogăţia acţionarilor poate chiar să scadă în ciuda creşterii profitului. Investitorii sunt dispuşi să facă
o investiţie riscantă numai dacă se aşteaptă să fie compensaţi printr-un venit superior. Cu cât este
mai mare riscul, cu atât trebuie să fie mai mare venitul obţinut.
3. Stăpânirea riscurilor financiare. Stăpânirea riscurilor financiare constituie al treilea
imperativ major al gestiunii financiare. În general, riscul legat de un activ, de un ansamblu de active
şi deci de o întreprindere care foloseşte un anumit volum de fonduri poate fi definit în raport cu
variabilitatea anticipată a rezultatelor susceptibile a fi obţinute[37, p.78]. Această noţiune generală
de risc se bazează pe luarea în consideraţie a instabilităţii sau a variabilităţii prevăzute a
performanţelor financiare viitoare.
Gestiunea financiară studiază şi caută să controleze instabilitatea legată de anumite situaţii
sau operaţiuni precum: riscul în exploatare legat de structura costurilor, riscul îndatorării legat de
efectul structurii financiare a întreprinderii, riscul de faliment legat de o eventuală insolvabilitate. De
asemenea, gestiunea financiară caută să controleze influenţele exercitate asupra întreprinderii de
instabilitatea inerentă a unor variabile ale mediului, de exemplu: riscul de schimb valutar, riscul ratei
dobânzii, sau de unele transformări deosebite care au loc în mediul instituţional: riscul administrativ
şi riscul politic.
Nu numai forma generală a riscului financiar definită prin variabilitatea (sau volatilitatea)
rezultatelor, dar şi formele specifice ale riscului trebuie să fie analizate şi stăpânite de gestiunea
financiară.

21
 a) Riscul de exploatare determinat de structura costurilor. Riscul de exploatare are în
vedere structura costurilor întreprinderii. Repartiţia între costurile fixe şi costurile variabile face
rezultatele întreprinderii mai mult sau mai puţin sensibile la variaţia nivelului producţiei şi
vânzărilor. O întreprindere care are cheltuieli fixe sau de structură foarte ridicate va avea rezultatele
mai instabile şi este deci mai riscantă. în cazul când producţia e scăzută, întreprinderea nu va putea
să repartizeze cheltuielile sale fixe asupra unui număr suficient de produse şi va obţine astfel
pierderi..
b) Riscul îndatorării ca efect al structurii financiare. Riscul îndatorării e legat de structura
finanţării întreprinderii. Când întreprinderea contractează noi datorii, ea se obligă să obţină beneficii
suplimentare pentru a asigura remunerarea şi rambursarea împrumuturilor contractate.
c) Riscul de faliment. Situaţia de criză sau falimentul constituie sancţiunea posibilă pentru
insolvabilitatea întreprinderii. Controlarea acestui risc explică pentru ce menţinerea solvabilităţii sau
a echilibrului financiar constituie un imperativ major al gestiunii financiare.
d) Riscul cursului de schimb valutar şi riscul ratei dobânzii. Întreprinderea suportă
riscuri financiare specifice legate de evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale în raport cu
monedele străine şi legate de evoluţia posibilă a ratei dobânzii.
Pe de o parte, de fiecare dată când întreprinderea efectuează operaţiuni exprimate în devize
sau monedă străină, ea se expune riscului de pierdere legat de evoluţia defavorabilă a ratelor de
schimb. Astfel, o întreprindere exportatoare, care realizează o vânzare în străinătate şi facturează în
devize riscă o pierdere din schimb dacă moneda străină utilizată se depreciază în raport cu moneda
naţională. Invers, un împrumutător care s-a angajat să-şi plătească furnizorii străini în devize se
expune unei pierderi dacă rata de schimb a acestor devize în raport cu moneda naţională creşte
înainte ca plata să se fi efectuat.
4. Dimensionarea globală a riscului financiar. Un activ oarecare sau un ansamblu de active
permit, atunci când sunt valorificate, speranţa unor rezultate viitoare care să aibă o rată de
rentabilitate anticipată[37, p.80].
5. Menţinerea solvabilităţii firmei. Analiza riscurilor financiare cărora trebuie să le facă faţă
întreprinderea a dus la sublinierea importanţei riscului de faliment. Sursa fundamentală a unui astfel
de risc se află în insolvabilitatea posibilă a întreprinderii[37, p.81].
Solvabilitatea exprimă aptitudinea unui agent economic oarecare de a face faţă datoriilor
sale, când acestea ajung la scadenţă. Mai concret, menţinerea solvabilităţii constă în executarea cu
scrupulozitate a rambursărilor promise împrumutătorilor şi altor creditori.

22
 6. Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii financiare. Domeniul competenţelor
gestiunii financiare priveşte ansamblul problemelor ridicate de relaţiile între întreprindere şi mediul
său financiar. Sarcinile fundamentale care revin finanţelor întreprinderii privesc menţinerea valorii
acesteia, a performanţelor sale financiare, stăpânirea riscurilor cu care întreprinderea e confruntată şi
menţinerea solvabilităţii[37, p.82].

1.3. Clasificarea circuitelor financiare

Când vorbim de finanţe avem în vedere fie un sens privat de finanţe ale agenţilor economici,
fie sensul public de finanţe (publice) ale statului. Dimensiunea privată a finanţelor se referă la un
ansamblu de profesiuni care au ca obiectiv banii şi modurile lor de reprezentare, în special valorile
mobiliare. Lumea finanţelor reprezintă, în acest sens, ansamblul de agenţi care realizează gestiunea
financiară a întreprinderilor.
În sens public, lumea finanţelor face referire la ansamblul autorităţilor însărcinate cu
gestiunea banilor publici (ai statului şi ai colectivităţilor locale).
Circuitele financiare se pot clasifica astfel:

23
 Figura 1.1.2 Fluxurile financiare ale întreprinderii

Baza definirii circuitelor financiare primare o constituie crearea de active. În schimbul

obţinerii de monedă agenţii economici sunt obligaţi să creeze active financiare. Aceste active
reprezintă contrapartida necesară cererii de lichidităţi (bani) pentru finanţare. Ofertanţii de monedă
vor, în schimb, titluri de proprietate sau de creanţă (acţiuni sau obligaţiuni).
Finanţarea directă a unui agent economic este mai rar întâlnită decât finanţarea indirectă
însă vizează sume atât de importante încât un singur ofertant nu poate face faţă cerinţelor.
Finanţarea indirectă. Circuitele financiare prin care se asigură finanţarea indirectă a agenţilor
economici corespund, în marea majoritate a cazurilor, pieţelor financiare mici, atât prin sumele
angajate cât şi prin numărul participanţilor la o tranzacţie şi numărul activelor care se creează.
Instituţiile financiare specializate – bancare şi nebancare – creează, în procesul finanţării
indirecte, două tipuri de active: active reprezentând resursele instituţiilor financiare, constituite din
active monetare (diferite feluri de monedă, cecuri, viramente, cărţi de credit) şi active lichide pe
termen scurt constituite din diversele plasamente disponibile la vedere, care pot fi convertite în orice
moment în mijloace de plată; active reprezentând creanţe asupra clienţilor bancari în care se cuprind
toate categoriile de credite acordate întreprinderilor sau persoanelor fizice.
Circuite financiare secundare. Deţinătorii de tilturi obţinute prin circuite primare (pieţe
primare), respectiv agenţii economici cu ocazia finanţării directe sau instituţiile financiare cu ocazia
finanţării indirecte urmăresc întotdeauna cea mai mare lichiditate posibilă pentru a fi în măsură să
acopere nevoile urgente de fonduri.
Aceasta înseamnă că ei doresc să fie încredinţaţi că pot transforma activele financiare în bani.
Lichiditatea activelor create prin circuite primare se poate realiza prin intermediul circuitelor
secundare. Circuitele financiare secundare, denumite şi piaţa secundară, sunt de două tipuri: pieţe
monetare şi pieţe financiare.
Pieţele monetare se referă la schimburile de bani plecând de la circulaţia creanţelor pe termen
scurt, înglobând toate relaţiile de împrumut, bancare şi nebancare.
Pieţele financiare reprezintă ansamblul de pieţe pe care titlurile pe termen lung sunt
schimbate contra monedă.

24
 Figura 1.1.3. Structura resurselor financiare ale întreprinderii

Pentru a evita blocajul financiar al activităţii întreprinderii, managerul trebuie să cunoască

cum se determină:
 necesităţile de finanţare;
 nivelul de finanţare internă;
 necesarul de finanţare externă;
 momentul potrivit pentru operarea de împrumuturi.
Realizarea obiectivului de bază al funcţiei financiare este determinată de aplicarea sistemului
de evidenţă şi management financiar al activităţilor funcţionale ale întreprinderii, conform cadrului
legal şi actelor normative ale Republicii Moldova şi necesităţilor manageriale interne, care va
asigura:
a) evitarea risipei de resurse şi flexibilitatea financiară;
b) implementarea mecanismului de aplicare şi apreciere a performanţelor financiare;
c) menţinerea solvabilităţii şi autonomiei financiare;
d) maximizarea valorii financiare a întreprinderii.
Analiza conţinutului finanţelor (private) poate viza în egală măsură cele trei modalităţi de
manifestare a lor:4

4
I. Stancu, Finanţe – Teoria pieţelor financiare, Finanţele întreprinderilor, Analiza şi gestiunea financiară,
Economica, Bucureşti, 1997, pag. 47

25
 - ca practică;
- ca politică;
- ca teorie, având în vedere constituirea în timp a unei ştiinţe a finanţelor.
FINANŢE PRIVATE

PRACTICA POLITICA TEORIA

FINANCIARĂ FINANCIARĂ FINANCIARĂ

Analiza financiară Politica de Ipoteze; Modele

investiţii

Diagnosticul Verificare
Fig. 1.1.4 Modalităţi de manifestare a conţinutului finanţelor private
financiar Politica de empirică
Practica financiară este expresia finanţare
unei suite de metode şi tehnici concrete de analiză,
previziune şi gestiune financiară.
O previziune
Gestiuneafiabilă şi o gestiune eficientă viitoare pornesc de la analiza modului de creştere
Validare
a valorii întreprinderii din operaţiuni de gestiune (de exploatare) şi din operaţiuni de capital
financiară Evaluarea statistică
(investiţii şi finanţare).
Indicatorii de analiză vor servi în întreprinderii
elaborarea unui diagnostic de rentabilitate (economică şi
financiară) şi de risc (economic, financiar şi de faliment).
Sistemul de bugete al întreprinderii şi controlul de gestiune, realizat pe baza prevederilor
bugetare, reprezintă concretizarea cifrică a obiectivelor strategice de politică financiară, la nivelul
condiţiilor concrete evidenţiate de diagnosticul financiar. Construcţia echilibrată a bugetelor va
dovedi realismul obiectivelor urmărite de conducerea întreprinderii, pertinenţa lor într-o lume
concurenţială şi incertă.
Analiza financiară, o primă acţiune a practicii financiare, poate fi studiată ca acţiune internă
a responsabililor întreprinderii şi ca acţiune externă din partea actualilor şi potenţialilor parteneri sau
concurenţi ai întreprinderii.
Obiectivele urmărite sunt următoarele: în analiza internă se urmăreşte identificarea
potenţialului de degajare de fluxuri nete de trezorerie (cash-flow-uri); în analiza externă se
urmăreşte echilibrul financiar realizat, la nivelul fondului de rulment, al trezoreriei nete etc. şi
rentabilitatea întreprinderii la nivelul marjelor de acumulare, al capacităţii de autofinanţare etc.

26
 Principalele acţiuni ale analizei financiare se pot desfăşura în succesiune sau ca etape
independente de lucru:
- analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului;
- analiza marjelor de rentabilitate pe baza contului de rezultate;
- diagnosticul financiar al rentabilităţii şi riscului întreprinderii;
- analiza fluxurilor financiare pe baza tabloului de finanţare.
Concluziile analizei financiare fundamentează întreaga politică economică financiară viitoare
a întreprinderii (analiza internă) şi motivează comportamentul tuturor partenerilor, investitorilor şi
concurenţilor vizavi de întreprindere (analiza externă).
b) Gestiunea financiară este ansamblul acţiunilor de administrare a resurselor băneşti ale
întreprinderii. În linii mari, putem distinge o gestiune financiară, pe termen scurt, a activelor şi
pasivelor circulante şi de trezorerie şi o gestiune financiară, pe termen mediu şi lung, a activelor şi
pasivelor permanente (în partea de sus a bilanţului).5
Gestiunea financiară pe termen scurt are ca obiect asigurarea echilibrului financiar între
nevoile de capitaluri circulante şi de trezorerie, pe de o parte, şi sursele de capitaluri circulante
(proprii, atrase temporar, creditele de trezorerie şi, eventual, cele de scont), pe de altă parte. Acest
segment de gestiune financiară urmăreşte optimizarea gestiunii stocurilor de materiale şi de produse,
a creanţelor clienţi, a soldurilor de trezorerie, în vederea creşterii gradului lor de rentabilitate şi de
lichiditate, în condiţii de diminuare a riscului.
Gestiunea financiară pe termen lung face obiectul alegerii unei strategii financiare de
creştere şi consolidare a valorii întreprinderii. Aceasta este, de fapt, a doua formă de manifestare a
finanţelor private (ca politică).
Gestiunea financiară eficientă nu ar posibilă fără o planificare financiară coerentă şi un control
de gestiune riguros.
Sistemul de bugete ale întreprinderii se construieşte pe o structură ierarhică, de la cele de
orientare generală (pe 3-5 ani), la cele anuale (de exploatare) şi, în final, la cele operaţionale (de
trezorerie). Bugetele anuale şi cele operaţionale sunt concretizări ale bugetelor strategice dar şi
validări ale realismului acestora din urmă.
Controlul de gestiune este un demers ce depăşeşte cadrul problematic al finanţelor private.
Acesta cuprinde metodologii de identificare a abaterilor faţă de prevederile bugetare şi de corectare
a acestor abateri.

5
Ibidem, pag. 48

27
 Politica financiară. La nivelul întreprinderii se pot identifica trei politici financiare,
considerate, la început independente: politica de investiţii (interne şi/sau externe); politica de
finanţare (surse proprii şi/sau împrumutate); politica de dividende (distribuite şi/sau reinvestite).
Evaluarea întreprinderii devine posibilă după analiza financiară a performanţelor acesteia şi
după surprinderea elementelor de strategie a investiţiilor şi a finanţării lor. În baza elementelor
furnizate de analiza şi politica financiară se poate face o evaluare a patrimoniului de active şi de pasive ale
întreprinderii, o evaluare a fluxurilor viitoare de venituri, ce se estimează că vor fi degajate de întreprindere
sau o evaluare mixtă a capacităţii, prezente şi viitoare, de remunerare a investitorilor de capital în
respectiva întreprindere.

Concluzii pentru Capitolul I. Activitatea economică a firmei este - de cele mai multe ori -
foarte diversă. Un segment al acesteia este activitatea financiară, adică acea parte a activităţii
economice care generează fluxurile de fonduri.
În orice firmă se realizează în primul rând, fluxuri monetare: deci fluxuri reale create de
exemplu, pentru plata furnizorilor şi a salariilor.
Tot la nivelul firmelor se mai creează fluxuri monetare care nu au legătură directă cu fluxurile
reale (de exemplu, fluxuri pentru constituirea capitalurilor sociale, fluxurile de formare şi repartizare
a profitului, alte fonduri sau fluxuri care stau la baza maximizării valorii firmei).
Pentru o firmă este foarte important să se creeze un echilibru între fluxurile financiarmonetare
din amonte şi din avalul acesteia. Acest echilibru asigură eficienţa, rentabilitatea firmei.
Majoritatea lucrărilor moderne referitoare la gestiunea financiară desemnează acestei
discipline un rol fundamental: asigurarea maximizării valorii întreprinderii Această valoare nu poate
fi apreciată numai în raport cu patrimoniul său, cu bogăţiile acumulate de întreprindere până la acel
moment. Ea trebuie analizată şi în raport cu proiectele şi activităţile viitoare în care va fi angajat
patrimoniul.

28
CAPITOLUL II. GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE A INTREPRINDERII
ZORILE S.A.
Întreprinderea se specielizează pe fabricarea şi comercializarea încălţămintei pentru femei,
bărbaţi şi copii pentru toate anotimpurile şi pentru toate vărstele.
Societatea este înfiinţată prin reorganizarea Întreprinderii de Stat Asociaţia de producere şi
comerţ „Zorile” (certificat de înregistrare nr.10501368 din 3 decembrie 1992 (Anexa 1) ), este
succesorul de drept al obligaţiunilor, inclusiv al celor ce ţin de terenul aferent şi este înregistrată la
Camera Înregistrării de Stat de pe lăngă Ministerul Justiţiei a Republicii Moldova din 15 august
1995 nr.10504507.
Denumirea şi marca comercială au fost înregistrate în conformitate cu legislaţia Republicii
Moldova în vigoare de către Agenţia pentru Protecţia Proprietăţii industriale – certificat de
înregistrare a mărcii nr.3406 din 28.10.1993.
La momentul înregistrării capitalul social al firmei era de 19767645 lei, împărţit în 2196405
acţiuni. Pentru moment :
o 60,3% din acţiunile firmei sunt proprietate a statului,
o 26,7% din acţiuni sunt proprietate a persoanelor fizice,
o 13,0% din acţiuni aparţin fondurilor de investiţii.
În afară de producerea încălţămintei “Zorile” SA acordă diverse servicii:
o darea în arendă a spaţiilor neutilizate în procesul de producere.
o servicii prestate -reparaţia încălţămintei, servicii cafenea, confectionarea articolelor
din metal, servicii de transport.)
Intreprinderea include urmatoarele departamente:
 Compartimentul financiar
 Departamentul de producere
 Departamentul dezvoltarii
 Compartimentul Tehnic
Intreprinderea dispunde de urmatoarele sectii:
 Sectie mecanica,electrica si aburi comprimati
 Sectie de transport
 Sectie de calapoade
 Depozite de productie gata si materiale etc.
La intreprindere activeaza laboratorul de testari fizico-mecanice care asigura functionarea
sistemei de calitate la intreprindere si acorda servicii prestate altor organizatii.

29
 Politica de invesții a intreprinderii este indreptata la reutilarea si modernizarea tehnica
,creindu-se astfel conditii de implementare a tehnologiilor performante ,crearea conditiilor de munca
si activitatii ritmice de productie.
Principalele obiective strategice ale activitatii, urmărite în anul 2014, determinare de
specificul societatii, au fost:
- desfăşurarea unei activităţi eficiente, care să determine obţinerea unui profit ridicat, astfel
încît să se poată realiza politica de distribiure de dividende, cît şi obţinerea resurselor
necesare finanţării întreprinderii;
- desfăşurarea activităţilor ce ţin de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi rezolvarea
problemelor legate de organizarea ritmică şi eficientă a procesului de producere;
- perfecţionarea sistemei de antrenare, perfecţionare şi motivare a cadrelor.
Politica întreprinderii în domeniul calităţii: În cadrul funcţiunii calitate deosebim trei
grupuri de activităţi:
- activităţi de management strategic (elaborarea politicii calităţii, a obiectivelor fundamentale,
la nivelul întreprinderii);
- activităţi de management operaţional ( de planificare şi ţinere sub control în cadrul fiecărui
sector: marketing, producţie, personal etc.);
- activităţi de coordonare şi integrare a funcţiunii calitate, ţinând seama de faptul că toate
activităţile sectoriale determină sau influenţează calitatea finală.
Încălţămintea pentru femei şi bărbaţi va fi fabricată conform standardului STAS de toate
zilele. Prezentul standard prevede cerinţele de corespundere a materialelor şi calităţii lor, cerinţele
tehnologice. Încălţămintea trebuie să fie confecţionată din piele tăbăcită cu crom, piele sintetică şi
înlocuitor de piele de calitate superioară, materiale textile. Încălţămintea trebuie să corespundă cu
mostra (etalon) aprobată de Sfatul de creaţie a întreprinderii.
STAS 26165-84 – prezentul standard se răspîndeşte la încălţămintea pentru copii mici, copii,
elevi, adolescenţi (fete, baieţi). Aceste grupe de încălţăminte pot fi confecţionate din piele tăbăcită,
piele sintetică şi înlocuitor de piele, materiale textile. După metoda de lipire încălţămintea
corespunde STAS-ului 23251-83. Încălţămintea în realitate corespunde cu mostra aprobată de
Sfatul de creaţie a întreprinderii.
Lansarea în producere a modelelor se va efectua în strictă conformitate cu standardul STAS
15007. Acest STAS stabileşte principiile de bază de elaborare şi aprobare a mostrelor- etalon,
producerea şi aplicarea lor.

30
 Controlul calităţii producţiei gata pe flix trebuie efectuat de controlorii laboratorului testări
fizico-mecanice în corespundere cu cerinţele STAS-lui 9289-78 si STAS-lui 28371-89.
Controlul calităţii producţiei produse pentru firmele străine trebuie efectuat deasemenea de
specialiştii SA “Zorile”. În lipsa standartelor străine – controlul calităţii materialelor, lansarea şi
executarea procesului tehnologic, controlul producţiei gata trebuie efectuat în conformitate cu
standartele naţionale.
Principalele obiective strategice de marketing:
- Promovarea vânzărilor de produse “Zorile” pînă la atingerea cifrei de afaceri de 68,3 mln.
lei şi obţinerea unui nivel de profitabilitate maximă pentru întreprindere;
- Extinderea, diversificarea şi penetrarea pe piaţa locală în continuu; promovarea pe pieţele
externe;
- Concentrarea eforturilor asupra tuturor segmentelor de piaţă, care aduc avantaje dorite pentru
întreprindere;
- Lărgirea bazei de activităţi ce ţin de publicitate, reclamă, relaţiile cu publicul.
Promovarea vânzărilor. Clienţi ai firmei sînt în prezent toţi locuitorii republicii, însă, practic
cumpărători ai încălţămintei “Zorile” sînt acei, care locuiesc în municipiile şi sectoarele judeţelor,
unde există magazine de firmă – filiale ale Complexului de comerţ al fabricii.
Baza de clienţi pe parcursul anilor va fi lărgită, luînd în consideraţie două aspecte ale
mediului economico-social actual: nivelul mijlociu al puterii de cumpărare pentru populaţia
republicii; competitivitatea încălţămintei “Zorile” în cadrul pieţelor de desfacere, spre care este
intenţie de a le penetra.
În prezent planificarea sortimentului de încălţăminte la “Zorile” S.A. reiese din:
- posibilităţile întreprinderii (resursele de producţie, posibilităţi financiare, sistemul de
desfacere, calificarea cadrelor);
- cerinţele pieţei (necesităţile de încălţăminte, proprietăţile de consum ale ei, cerinţele
cumpărătorilor potenţiali, motivarea alegerii mărfii).
În acest context trebuie să se analizeze şi să se compare informaţia privind posibilităţile de
producţie şi cerinţele pieţii. Întreprinderea trebuie să elaboreze nişte strategii de păstrare a pieţelor
existente şi extinderea vânzărilor prin acoperirea tuturor segmentelor, adaptînd sortimentul la cele
mai importante segmente de piaţă.
Întreprinderea foloseste un sistem de preţuri adecvate, pentru a obţine un avantaj maximal
pe piaţă. Pentru un produs de calitate superioară, care are mulţi cumpărători – un preţ ridicat, care

31
promovează imaginea. În general, preţurile în prezent sînt orientate spre preţurile existente pe
piaţă.
“Zorile” S.A. practică reducerea preţurilor la produsele sale pe parcursul ciclului de viaţă a
produsului. În caz de “vechime” a produsului, stoc constant la depozit pe parcursul perioadei sale
de vânzare posibilă – preţurile sînt reduse până la cele de realizare posibilă.
La “Zorile” S. A. operaţiile de distribuţie pot fi grupate în două funcţii: comerţul cu ridicata
(en gros) şi comerţul cu amănuntul.
Comerţul cu amănuntul prevede vânzarea produselor prin reţeaua proprie de comerţ direct
către consumator, accentul în an.2014 trebuie pus pe: coordonarea activităţii de realizare a
încălţămintei şi deservirii clienţilor cît mai eficace în cadrul magazinelor de firmă; perfectarea
metodelor de deservire a cumpărătorilor, contribuind, totodată, la identificarea mărcii “Zorile” ca
simbol al calităţii; vânzarea, prin cooperare cu alţi producători, în cadrul magazinelor de firmă
“Zorile” şi a altor produse complementare încălţămintei (curele, articole de marochinărie, articole
tricotate (şosete, ştrampi), cremă pentru îngrijirea încălţămintei, şireturi ş.a.); cooperarea cu unităţile
comerciale de tip cooperatist din localităţile rurale prin intermediul magazinelor de firmă “Zorile”
spre a intensifica prezenţa firmei la târgurile rurale, iarmaroacele sezoniere.
Comerţul cu ridicata reprezintă vânzări de produse en gros cu diverşi parteneri de pe piaţa
internă.
De mai mulţi ani se menţin şi se dezvoltă relaţiile de colaborare reciproc avantajoasă cu
partenerii germani si italieni - firme, care amplasează comenzi imense de producere a încălţămintei
la condiţii “lohn”. În viitor aceste relaţii vor fi păstrate, căci aduc venituri considerabile
întreprinderii în restructurare.
Politica de reclamă-promovare. Activitatea promoţională în cadrul “Zorile” S.A. În această
perioada se va desfasura conform strategiei anterior elaborate şi se va baza pe penetrarea continuă a
produsului “Zorile” în direcţia extinderii pe piaţa internă şi externă. Graţie îndeplinirii condiţiilor
stipulate în contractele de colaborare- calitate, cantitate şi livrare în termenii stabiliţi au facut ca
conlucrarea cu firmele străine să capete o amploare şi o dezvoltare eficientă pentru ambele părţi.
Direcțiile financiare strategice pe anul 2014 sunt:
- creşterea cifrei de afaceri si volumului de producere pentru a putea genera suficient profit
în vederea menţinerii si dezvoltării afacerii, reînoirea si creşterea activelor;
- rezolvarea problemelor legate de organizarea ritmică şi eficientă a procesului
de producere;

32
 O problemă în cadrul întreprinderii SA”Zorile” este faptul că mulţi muncitori părăsesc locurile de
muncă plecînd peste hotare. În acest caz întreprinderea trebuie să ia nişte măsuri se stimulare a lucrătorilor,
precum ar fi:
1) Salariul ce caracterizează estimarea contribuţiei lucrătorului la rezultatul activităţii
întreprinderii. Salariul trebuie să fie comparabil şi competitiv cu nivelul inflaţiei; plus veniturile de la
participarea în profitul şi capitalul acţionar al întreprinderii.
2) Sistemul de facilităţi interne ale întreprinderii: hrana subvenţionată şi cu facilităţi; vînzarea
producţiei întreprinderii către lucrătorii ei cu anumite reduceri de preţ (de regulă, cu 10% şi mai mult);
achitarea completă sau parţială a cheltuielilor pentru deplasarea lucrătorului la locul de lucru tur-
retur;acordarea pentru proprii lucrători a împrumuturilor fără dobîndă sau cu dobîdă mică; asigurarea
sănătăţii lucrătorilr pe contul întreprinderii; premierea eficientă, adaosurile la salariu pentru vechimea în
muncă şi altele.
3) Facilităţile nemateriale (de ordin neeconomic) şi privilegiile acordate personalului : acordarea
dreptului la graficul fluctuant, flexibil de lucru;acordarea zilelor libere, prelungirea concediilor plătite
pentru anumite realizări şi succese în muncă; ieşirea mai devreme la pensie etc.
4) Măsurile ce ţin de conţinutul muncii , de independenţa şi responsabilitatea lucrătorului care
estimează avansarea sa calitativă.
5) Crearea unei atmosfere sociale favorabile, lichidarea barierelor statutare, administrative,
psihologice dintre anumite categorii de lucrători, promovarea încrederii şi spiritului de înţelegere reciprocă
în interiorul colectivului de muncă. Stimularea morală a lucrătorilor.
6) Avansarea lucrătorilor pe linie de serviciu, planificarea carierei lor, plata pentru instruirea şi
ridicarea calificaţiei lor.
Aceste măsuri destinate ridicării gradului de motivare a muncii permit utilizarea mai eficientă a
potenţialului de muncă al întreprinderii şi sporesc competitivitatea ei pe piaţă.
Modernizarea fondurilor fixe în baza cerinţelor contemporane ale economiei de piaţă.
Întreprinderea SA”ZORILE” în ultimii ani de activitate îşi concentreză eforturile în procurarea şi
punerea în funcţiune a maşinilor şi utilajelor performante.
Astfel,de exemplu, utilajul pentru procesul se croit înainte era modelul PPG- 4 - maşină
hidraulică electrică cu perne de aer avea următoarele dezavantaje: lucra cu o viteză de lucru mică,
consuma multă energie electrică, ocupa o suprafaţă mare de lucru, producea gălăgie mare în timpul
lucrului etc. Această maşină a fost înlocuită cu modelul MEMBRU -1 – maşină hidraulică, care este
mult mai modernă, este produsă în China după licenţa germană, conform standartelor şi cerinţelor

33
europene TSO. Avantajele acestei maşini constau în : consum de energie electrică redusă, suprafaţa
de ocupare este mult mai mică, are mai multe accesorii, efectuează mai multe funcţii, etc.
În secţia 4 (Italieni), maşina performantă UTF – fixează în vacum feţele de calapod cu o
temperatură de +170º, apoi urmează procesul de răcire cu o temperatură de - 130º. Înainte erau
maşinile TUNEL de unică operaţie şi trebuia efectuat mai mult lucru manual.
Pe data de 27 mai 2007 a fost deschisă o secţie nouă de croit. Pentru această secţie s-au
procurat utilaje noi de modelul FORTUNA pentru călcarea pielii, îndoirea marginilor a feţelor;
maşini de cusut cu două ace; maşini care fac tighela în formă de zigzag.
Starea funcţională a mijloacelor fixe se calculă proporţional cu volumul producţiei fabricate.
În concluzie putem spune că utilajele care sunt uzate 100%, sunt folosite probabil prin piese de
schimb, dar oricum ele sunt foarte vechi şi au un impact negativ asupra dezvoltării întreprinderii
SA”ZORILE” . Pentru o sporire mai mare a volumului de producţie fabricată, pentru a produce
încălţăminte mai modernă, toate maşinile şi utilajele care sunt uzate trebuie înnoite şi shimbate cu
altele mai performante în conformitate cu cerinţele contemporane ale economiei de piaţă.

2.1. Analiza fluxurilor financiare pe tipuri de activitati

În funcţie de evoluţia teoriei şi practicii financiare, s-au elaborat diferite tipuri de tablouri
pentru analiza fluxurilor financiare. Ele au rolul de a explica fluxurile financiare care antrenează
variaţia trezoreriei, fiind centrate pe conceptul de excedent de trezorerie şi nu pe noţiunea de
echilibru financiar.
Fluxurile privind investiţiile, operaţiile financiare, sau alte elemente sunt regrupate după
priorităţi (prioritatea investiţiilor sau prioritatea rambursării datoriilor financiare) şi reflectă, de la
caz la caz, fie resurse suplimentare, fie nevoi de trezorerie. În consecinţă, metodologia elaborării
tablourilor este diferită, dar variaţia trezoreriei este rezultanta aceloraşi fluxuri.
Există diferite tablouri prezentând fluxuri financiare şi anume:
- tabloul fluxurilor de trezorerie;
- tabloul plurianual al fluxurilor financiare;
- tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei.
Tabloul fluxurilor de trezorerie. Structura tabloului se fundamentează pe următoarea logică
financiară: tabloul urmăreşte, în primul rând să evidenţieze capacitatea întreprinderii de a genera
trezorerie din întreaga sa activitate. Acest model de analiză evidenţiază gradul de libertate de care

34
dispune întreprinderea în gestionarea lichidităţilor, în raport cu potenţialul sau şi ierarhizarea
prelevărilor pe care aceasta le suportă.
Tabloul plurianual al fluxurilor financiare. Acest tablou sintetizează pe o perioadă
suficient de lungă fluxurile economice şi financiare degajate de activitatea întreprinderii. Legătura
între contul de profit şi pierdere şi tabloul de finanţare bazat pe concepţia funcţională se realizează
prin calculul CAF.
Tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei. Schema funcţională a acestui tablou evidenţiază
contribuţia a trei funcţii esenţiale ale întreprinderii la variaţia trezoreriei exerciţiului: exploatarea,
investiţia şi finanţarea. Tabloul arată că fluxul net de trezorerie rezultat din operaţiile de finanţare
depinde de modul în care trezoreria exploatării acoperă nevoile de finanţare determinate de
activitatea de investiţi. Gruparea activităţilor întreprinderii în raport cu principalele trei funcţii,
constituie un cadru practic, atât pentru caracterizarea comportamentului financiar cât şi pentru
stabilirea previziunilor întreprinderii.
În cadrul întreprinderii toată perioada s-a realizat un şir de măsuri ce ţin de menţinerea
echilibrului între indicatorii planului economic şi cel financiar, s-au creat premise pentru exercitarea
controlului asupra utilizării mijloacelor circulante şi a surselor folosite pentru acoperirea lor.
Analiza patrimoniului (activului) întreprinderii.
Dinamica valorii şi structurii activelor întreprinderii, lei (mii lei) Tabelul 2.1
2010 2011 2012 Abaterea Abaterea
2012-2011 2011-2010
∑ ∑
1. Active pe termen 129361886 126054338 130101496 4047158 739610
lung
1.1. Active nemateriale 475563 659270 467738 183707 119070
1. 2. Active materiale 128293971 122664986 124313315 1648329 -3980656
pe termen lung
1. 3 Active financiare 592352 2730082 5320443 2590361 4728091
pe termen lung
2. Active curente 60424142 49291214 46532245 - 2758969 -13891897
2.1 Stocuri de mărfuri 39929548 33400459 30960871 - 2439588 -8968677
şi materiale
2.2. Creanţe pe termen 12806853 10863928 9428232 - 1435696 -3378621
scurt
2.3. Investiţii pe termen 0 0 0 0 0
scurt
2.4. Mijloace băneşti 7310710 4373923 5681680 1307757 -1629030
2.5 Alte active curente 377031 652404 461462 423731 84431
Total Activ (1+2) 189786028 175345552 176633741 1288189 -13152287
Sursa: Elaborat în baza Raportului financiar al SA„Zorile”

35
 Concluzii:
Pe baza informației relatate în tabelul de mai sus se observă că la întreprindere patrimoniul la
valoarea reală a scăzut in 2011 față de anul precedent si in anul 2012 acesta a crescut cu 4077158
lei comparativ cu anul 2011. Micșorarea patrimoniului la valoarea reală a fost condiționată de o
diminuare a Activelor Curente in dinamică care s-au micșorat cu o cotă de circa 0.8157% în anul
2010 față de anul precedent , dar care înregistrează o creștere în anul următor cu o cotă de 1.3406%.
O importanță deosebită în creșterea patrimoniului au avut-o Alte active curente care au
înregistrat o cotă de circa 0.1730% în anul 2010 față de anul 2009 iar in 2011 față de 2009 acestea
au crescut semnificativ cu o cotă de 1.7303%. Deasemenea, la creșterea patrimoniului în anul 2011
față de anul 2009 au contribuit mijloacele bănești cu o cotă de 4.6155% ,care în perioada 2009-2010
au dus la o diminuare a patrimoniului cu o cotă de 4.6088% . Factorii care au influențat la scaderea
patrimoniului au fost Activele materiale pe termen lung cu o cotă de 0.9744% în anul 2010 în raport
cu anul 2009 si respectiv cu o cotă de 0.9307% în anul 2011 față de anul 2010. Deasemenea se
observă că în 2011 față de anii precedenți la fel se înregistreză o scădere a Creanțelor pe termen
scurt care constituie o cotă de 2.2307%.
Celelalte modificări intervenite în structura patrimoniului S.A. „Zorile” nu sunt atît de
semnificative în baza tabelului analizat , însă au o importanță majoră în ceea ce privește desfășurarea
activității economico-financiare rentabile ale întreprinderii pe viitor.
Rata recuperabilităţii activelor reflectă gradul de rotaţie a tuturor activelor de care dispune
întreprinderea la un moment dat pe baza datelor din bilanţul contabil şi face parte din şirul
indicatorilor folosiţi în practica economică pentru eficienţa utilizării activelor. Acest indicator se
calculează după următoarea formulă:
ra = VV / TA
unde:
ra - rata recuperabilităţii activelor;
VV - venitul din vânzări;
TA - valoarea totală a activelor.
Numărul de rotaţii a activelor reflectă de câte ori mijloacele investite în circuitul economic al
întreprinderii au fost recuperate prin veniturile obţinute din vânzări.
În baza numărului de rotaţii uşor se determină viteza de rotaţie a activelor care se calculează
după următoarea formulă:
Vra = 360 / ra
unde:
36
 ra - numărul de rotaţii a activelor;
Vra - viteza de rotaţie a activelor.
Acest indicator se calculează în zile şi reflectă durata medie a unei rotaţii. Durata în zile a
unei rotaţii se modifică proporţional cu valoarea medie anuală a activelor şi invers proporţional cu
mărimea venitului din vânzări. Pentru analiza acestor indicatori sunt necesare următoarele date
iniţiale, care vor fi reflectate în următorul tabel (tabelul 2.2.):
Tabelul 2.2. Date iniţiale pentru analiza vitezei de rotaţie a activelor

Dinamica Abaterea
Nr. Dinamica
Indicatori 2010 2011 2012 +/- %
Crt. +/-

A 1 2 3 4=3-2 5=3-1 6=3/1

1. Venitul din vânzări 70785135 81393166 75541685 -5851481 4756550 1,06
Valoarea totală a
2. 189786028 175345552 176633741 1288189 -13152287 0,93
activelor,
Rata recuperabilităţii
3. 0,37 0,04 0,42 0,38 0,05 1,13
activelor, rotaţii(1/2)
Viteza de rotaţie a
4. 972,97 9000 857,14 - 814,86 -115,83 0,88
activelor
Sursa: Rapoartele financiare Zorile S.A. (Anexele 4,5),
Pentru a asigura o activitate eficientă de producţie mărimea acestei rate trebuie să fie
supraunitară. La întreprinderea „ Zorile” SA însă această rată este mult sub mărimea unitară, şi
totuşi rata recuperabilităţii activelor a crescut în anul de gestiune faţă de anul precedent cu 0,38
puncte şi a constituit 0,88 rotaţii pe an.
La etapa actuală de analiză putem constata că eficienţa utilizării patrimoniului întreprinderii
„Zorile” SA are o tendinţă pozitivă. Aceasta ne vorbeşte accelerarea vitezei de rotaţie a activelor,
creşterea rentabilităţii venitului din vânzări, creşterea în dinamică cоt şi majorarea ponderii
activelor curente din suma totală a activelor. Însă trebuie de menţionat că nivelul acestor indicatori
este foarte mic pentru desfăşurarea unei activităţi durabile.
În sistemul de indicatori ai rentabilităţii un rol primordial îi revine rentabilităţii activelor,
care după conţinut reflectă eficienţa utilizării patrimoniului întreprinderii, indiferent de sursele
provenienţei acestuia.
Însă, după părerea specialiştilor în domeniu, eficienţa utilizării activelor trebuie examinată în
strânsă concordanţă cu eficacitatea activităţii operaţionale ale întreprinderii. În acest context formula
generală de calcul a rentabilităţii activelor poate fi descompusă în felul următor.

37
2.2. Aprecierea capacitatii de plata
Capacitatea de plată exprimă posibilitatea unităţilor economice de a face faţă plăţilor
scadente faţă de furnizori, personalul angajat, bănci, bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale etc.
Capacitatea de plată se referă la raportul dintre o anumită parte a activelor (active lichide sau
lichidităţi primare) şi obligaţiile de plată scadente. Prin urmare, capacitatea de plată nu vizează nici
toate activele, nici toate pasivele întreprinderii, ci numai activele lichide şi pasivele exigibile.
În vederea menţinerii capacităţii de plată unităţile economice trebuie să procedeze la
angajarea de comenzi de mărfuri sau servicii numai pe măsura posibilităţilor de plată de care dispun.
Pentru evitarea efectelor unor conjuncturi nefavorabile este necesară menţinerea lichidă sau uşor
lichidă a unei părţi a activelor, în funcţie de pretenţiile posibile ale furnizorilor, creditorilor etc.
Între capacitatea de plată şi echilibrul financiar al unităţilor economice există o strânsă
legătură. Echilibrul financiar, exprimat prin bugetul de venituri şi cheltuieli, constituie o premisă a
capacităţii de plată, dar nu implică automat capacitatea de plată întrucât aceasta din urmă poate fi
influenţată de unii factori specifici, precum regimul plăţilor, gradul de acumulare pentru
autofinanţare, stabilitatea preţurilor şi a puterii de cumpărare a monedei.
Această posibilitate este condiţionată pe de o parte de volumul şi termenul de exigibilitate a
datoriilor, iar pe de altă parte de disponibilităţile băneşti, de capacitatea întreprinderii de a
transforma unele elemente de mijloace circulante care găsesc într-o anumită fază a circuitului lor în
mijloace lichide.
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani,
aceasta putînd fi un criteriu de grupare a posturilor în bilanţul contabil.
Pentru ca un agent economic să poată funcţiona are nevoie de lichiditate, iar dimensiunea
relativă a acesteia este apreciată prin nivelul unor indicatori care se calculează pe baza datelor din
bilanţul contabil şi anume:
1. Lichiditatea absolută (coeficientul solvabilităţii imediate), care se determină după relaţia:
La – (MB+Ifs)/Dts
Unde:
La – lichidtatea absolută;
MB – mijloace băneşti;
Ifs – investiţii financiare pe termen scurt;
Dts – datorii pe termen scurt.
Limita teoretică prevăzută pentru acest indicator este de 0,20 – 0,25.

38
 Deci, aceasta înseamnă că la fiecare moment de apreciere se socoate normal dacă
întreprinderea analizată dispune de 20 sau 25 bani la fiecare leu datorii.
Acest indicator ne dă posibilitate de a determina ce parte din datoriile sale întreprinderea le
poate achita la momentul aprecierii numai pe baza mijloacelor băneşti şi investiţiilor financiare pe
termen scurt. Coeficientul respectiv prezintă interes pentru furnizori la determinarea capacităţii de
plată a cumpărătorului.
2.Lichiditarea intermediară (coeficientul solvabilităţii curente), se calculă prin relaţia:
Li – (MB+Ifs+Dd+/Dts)
Unde:
Li – lichiditatea intermediară;
Dd – decontări cu debitorii;
Acest coeficient ne indică partea obligaţiilor pentru care întreprinderea dă posibilitatea să
achite mobilizînd pentru aceasta nu numai mijloacele băneşti şi investiţiile financiare pe termen
scurt dar şi mijloacele reflectate în decontările cu debitorii. Se consideră că nivelul teoretic în
industrie este de 0,7 – 0,8.
Acest indicator prezintă un interes deosebit pentru creditori la acordarea creditelor.
3. Lichiditatea totală (coeficientul de acoperire a bilanţului contabil) se determină prin
raportul:
Lt – Mc/Dt
Unde :
Lt – lichiditatea totală;
Mc – mijloace circulante;
Dt . datorii totale;
Acest indicator ne arată dacă întreprinderea dispune de mijloace băneşti suficiente, inclusiv
şi rezervele de producţie necesare pentru achitarea datoriilor de plată în decursul perioadei dării de
seamă. Limita teoretică de apreciere a acestui coeficient este de 2,0 – 2,5. Această limită se
caracterizează prin faptul că în cea mai mică măsură mijloacele circulante trebuie să fie suficiente
pentru achitarea datoriilor, astfel întreprinderea poate insolvabila.
Lipsa de lichiditate poate conduce întreprinderea la situaţia de a nu putea face faţă datoriilor
sale şi a înceta plăţile.
Printre consecinţele cele mai importante ale unei lichidităţi insuficiente amintim: pentru
întreprinderea în cauză: limitarea şi chiar reducerea producţiei, imposibilitatea întreprinderii de a
cumpăra în momentul ivirii unor situaţii favorabile, posibilităţi reduse de a cumpăra cantităţi mari;
39
pentru creditorii întreprinderii: întîrzierea încasării veniturilor financiare ce li se cuvin pentru
sumele împrumutate, neîncasarea sau încasarea cu întîrziere a ratelor scadente, greutăţi în asigurarea
echilibrului financiar avut în vedere la acordarea împrumuturilor; pentru clienţii întreprinderii:
neprimirea cu termen sau primirea cu întîrziere a produselor contactate; imposibilitatea desfăşurării
normale a activităţii; modificarea condiţiilor de creditare.
În practica analitică există mai multe modalităţi de calcul şi aprecierea capacităţii de plată,
solvabilităţii şi lichidităţii, însă cele mai răspîndite sunt 2 metode:

Nr. Indicatori Codul La finele anului La finele anului de

d/o rîndul precedent gestiune
1. Mijloace băneşti
1. Casa 400 252417 52721
2. Cont de decontare 410 524738 2277245
3. Conturi curente în valută străină 420 3587125 3028989
4. Alte mijloace băneşti 430 9643 322725
5. Investiţii financiare pe termen scurt 390 0 0
6. Total active lichide de gradul I X 4373923 5681680
II. Creanţe pe termen scurt
7. Creanţe ale facturilor comerciale 260 4947948 5377437
8. Corecţii la datorii dubioase 270 0 0
9. Creanţe ale părţilor legate 280 0 0
10. Creanţe privind decontările bugetul 300 8996 1180837
11. TVA de recalculat 310 0 100000
12. Creanţe ale personalului 320 163166 126501
13. Creanţe pricind veniturile calculate 330 39499 434125
14. Alte creanţe pe termen scurt 340 271914 822416
15. Avansuri acordate 290 5432405 1386916
16. Total active lichide de gradul II X 10863928 9428232
III. Stocuri de mărfuri şi materiale
17. Materiale 190 5591372 5606584
18. Animale la creştere şi îngrăşat 200 0 0
19. Obiecte mică valoare scurtă durată 210 422324 837473
20. Producţia în curs de execuţie 220 5417886 2279526
21. Produse 230 20828717 20996758
22. Mărfuri 240 1140660 1240530
23. Total active lichide de gradul III X 44583703 30960871
24. Total active lichide pentru calculul X 4373923 5681680
coeficientului de gr.I
Total capitolul I rd.6
25. Total active lichide pentru calculul X 15237851 15109912
coeficientului de gradul II Total capit.I
rd.6+total cap.II rd.16
26. Total active lichide pentru calculul X 59821554 46070783
coeficientului de lichiditate de gradul III
Total cap.I rd.6 + Total cap.I rd.16 +
Total cap.III rd 23

40
 1.Rapidă – prevede acumularea generală a datelor din bilanţul contabil, după conţinutul de
formulare respective, apoi calculul şi aprecierea rezultatelor obţinute.
2. Detaliată la care se prevăd două etape de analiză:
Prima etapă acumularea datelor necesare din activul bilanţului contabil, ţinînd cont de
repartizarea lor după gradul de lichiditate.
Concomitent se acumulează şi datoriile pe termen scurt, după structura lor din pasivul
bilanţului contabil. A doua etapă se calculează toţi indicatorii de lichiditate printr-un tabel special.
Tabelul 2.4. Repartizarea activelor curente după gradul lor de lichiditate
Sursa: Rapoartele financiare Zorile S.A. (Anexele 4,5),
Pe baza datelor din pasivul bilanţului contabil determinăm suma datoriilor exigibile prin
următorul tabel:
Tabelul 2.5.

Nr. Specificaţie Codul La finele anului La finele anului de

Rin Rind precedent gestiune
A B C 1 2

I Datorii pe termen scurt

1. Datorii privind facturile comerciale 830 872335 1851343
2. Datorii faţă de părţile legate 840 0 0
3. Datorii privind retribuirea muncii 870 3135123 2266157
4. Datorii faţă de personal privind alte 880 11757 14673
operaţii
5. Datorii privind asigurările 890 967223 545843
6. Datorii privind decontările cu bugetul 900 418714 922266
7. Datorii preliminare 910 102190 76747
8. Datorii privind plăţile extrabugetare 920 0 0
9. Datorii faţă de fondatori şi alţi 930 0 0
participanţi
10. Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi 940 0 0
11. Alte datorii 950 744619 487673
12. Avansuri primite 850 644893 465965
13. Credite bancare pe termen scurt 780 0 1999556
14. Credite bancare pe termen lung 660 0 11434403
15. Împrumuturi pe termen scurt 790 0 0
16. Împrumuturi pe termen lung 670 0 0
17. Total datorii exigibile 6896854 19234626
Sursa: Rapoartele financiare Zorile S.A. (Anexele 4,5),

41
 Tabelul 2.6. Calcului şi aprecierea indicatorilor lichidităţii întreprinderii
Denumirea coeficientului La finele La finele Abaterea
anului anului de absolută (+,-)
precedent gestiune puncte

1. Coeficientul capacităţii de plată sau

lichidităţii absolute
Lichiditate de gradul I (0,20-0,25) 0,0661 0,0531 -0.013
2.Coeficientul solvabilităţii curente sau
lichidităţii intermediare
Lichiditate de gradul II (0,70-0,80) 0,495 0,4555 0,0395
3.Coeficientul lichidităţii generale sau de
acoperire a bilanţului contabil
Lichiditate de gradul III (2,0-2,5) 1,2198 1,3289 +0,1091

Conform datelor obţinute se poate constata că capacitatea de plată a societăţii pe acţiuni

„Zorile” faţă de anul precedent spre sfîrşitul anului de gestiune s-a redus cu 0,013 puncte (0,0531-
0,0661)
Concomitent coeficientul lichidităţii intermediare s-a redus cu 0,0395 puncte (0,4555-0,495)
Totodată s-a majorat coeficientul lichidităţii generale faţă de anul precedent cu 0,1091 puncte
(1,3289-1,2189).
Deci, pentru societatea pe acţiuni „Zorile” rămîne o problemă privind achitarea datoriilor
sale pe o anumită perioadă de gestiune.
Analiza creanţelor şi datoriilor pe termen scurt. Pe parcursul desfăşurării activităţii
economice a întreprinderii se formează un sistem complex şi variat de relaţii economice, care
reprezintă raporturi juridice de natura relaţiilor de credit, de plată sau de decontare.
Aceste relaţii se concretizează în drepturi de creanţă asupra furnizorului şi clientului pentru
produsele livrate sau serviciile prestate dar încă neplătite, sau în relaţii cu personalul privind
datoriile salariale, relaţii cu bugetul de stat privind plata impozitelor şi taxelor, relaţii cu părţile
legate. Orice agent economic în cadrul activităţii economico-financiare are diferite relaţii cu
persoanele juridice şi fizice, în urma cărora pot apărea creanţe şi datorii, şi astfel pentru activitatea
financiară a firmei este importantă cunoaşterea evoluţiei corelaţiei dintre creanţe şi datorii, întrucît
acestea influenţează capacitatea de plată.
Creanţele reprezintă anumite drepturi băneşti realizabile în termene diferite. Formarea lor
este direct legată cu rotaţia capitalului, cu momentele pe care le parcurge în procesul schimbării
formei acesteia.

42
 Apariţia creanţelor este determinată în principal de relaţiile care se formează între firma în
calitate de furnizor şi clienţii săi.
După gradul de incertitudine a încasărilor se deosebesc creanţe: certe; incerte.
Opusul creanţelor îl reprezintă datoriile firmei către terţi, formate în cadrul relaţiilor acestora
cu furnizorii, acţionarii, salariaţii , bugetul statului, bănci.
Existenţa creanţelor şi datoriilor duce la apariţia decontărilor cu debitorii şi creditorii.
Decontările cu debitorii ne arată suma mijloacelor extrase din circuitul întreprinderii şi
temporar folosite de către debitori. Decontările cu creditorii reprezintă suma mijloacelor atrase în
circuitul firmei şi temporar care aparţin altor persoane fizice şi juridice.
Se recomandă următoarele etape de analiză: La I etapă se determină balanţa creanţelor şi
datoriilor pe termen scurt în baza datelor bilanţului contabil prin următorul tabel analitic:

Tabelul 2.7. Balanţa creanţelor şi datoriilor pe termen scurt

Creanţe pe Cod La finele La finele Abatere Datorii pe Cod La finele La finele Abatere
termen anului anului de (+,-) termen Rin anului anului de (+,-)
scurt preced. gest. mii lei scurt preced gest mii lei
A B 1 2 3 = 2-1 C D 4 5 6 =5-4
1.Creanţe pe 1.Datorii pe
termen scurt termen scurt:
Creanţe 260 4947948 5377437 429486 D.financ.pe 820 0 1999556 1999556
aferente erm.scurt

Factur.comer D.priv.fact.c 830 872335 1851343 979008

c. omerc.
Corecţii la 270 0 0 0 D.faţă 840 0 0 0
dat.dub părţ.legate
Crean.ale 280 0 0 0 D.priv.ret.m 870 3135123 2266157 -868966
părţ.leg unc.
Crenţ.priv. 300 8996 1180837 1171841 D.faţ.pers. 880 11757 14673 2916
priv.alte
oper.

Decont.bug. D.priv.asigur 890 967223 545843 -421380

ările
TVA de 310 0 100000 100000 D.priv.decon 900 418714 922266 82172
recalc. t. cu bug.
Creanţ.ale 320 163166 126501 -36665 D.preliminar 910 102190 76747 -25443
pers. e
Creanţ.priv.v 330 39499 434125 394626 D.priv.plăţ.e 920 0 0 -
enit.calcul xtrab.
Alte creanţe 340 271914 822416 550502 D.faţă de 930 0 0 -
fondat.
2.Avans 290 5432405 1386916 - Rezerv.p/u 940 0 0 -
acordate 4045487 plăţi
cheltuiel.prel
imin.
Alte dat.pe 950 744619 487673 -256946

43
 term.scurt
2.Avans 850 644893 465965 -178928
primite
Tot.creanţe X 10863928 9428232 - Total datorii X 6896854 8630223 1568935
pe 1435695 .pe termen
termen scurt scurt
Depăş.dator. X -3967074 -798009 3004630 Depăşirea X - - -
asupra creanţelor
creanţelor asupra
datoriilor
Sursa: Rapoartele financiare Zorile S.A. (Anexele 4,5),
În baza datelor din tabel putem constat că creanţele la societatea pe acţiuni „Zorile” pe
parcursul anului de gestiune s-au redus respectiv de la 143569, iar datoriile pe termen scurt au
crescut cu 1568935 lei. Şi totuşi se observă o depăşire a datoriilor pe termen scurt asupra creanţelor
cu 3004630 lei, necătînd la aceea că spre finele anului de gestiune ele s-au redus cu 798009 lei.
La a II etapă de analiză este necesar de apreciat situaţia creanţelor şi datoriilor pe termen
scurt a unităţii economice:
Din punct de vedere calitativ:
- creanţe normale;
- creanţe anormale;
- datorii normale;
- datorii anormale;
Această etapă de analiză se efectuează pe baza aprecierii ponderii părţii normale şi anormale
în totalul creanţelor şi datoriilor pe termen scurt.
Rezultatul acestei analize ne dă posibilitatea să apreciem mai obiectiv cu care parte din
creanţe şi datorii este necesar să lucrăm mai departe (cele normale) şi care parte din ele (cele
anormale) practic pot fi dubioase.
A III etapă prevede aprecierea creanţelor şi datoriilor după termenul de achitare:
1. La care termenul de achitare n-a sosit.
2. Cu termenul expirat:
- pînă la 3 luni;
- de la 3 luni – 1 ani;
- mai mare de 1 an.
La această etapă se analizează creanţele şi datoriile după termenul de achitare în următorul
tabel:
Tabelul 2.8. Aprecierea creanţelor şi datoriilor pe termen scurt după termenul de achitare

44
Indicatori La finele Inclusiv
anului de
gestiune
La care termenul Din care
n-a expirat
Pînă la 3 luni 3 luni -1 Mai mult de 1
an an
Suma Pon Suma Pon Suma Pond. S Pon Suma Pon
mii lei d. d. % u d. d.
% % m % %
a

A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1.Creanţe pe termen scurt 5377437 30,8 5377437 31, - - - - - -
A.Creanţe aferente facturilor 1
comerciale:
a)facturi de primit din ţară; 4831662 27,7 4831662 28 - - - - - -
b)facturi din străinătate 545775 3,2 545775 3,2 - - - - - -
c)cambii primite; - - - - - - - - - -
B.Creanţe ale părţilor legate - - - - - - - - - -
C.Avansuri acordate 1386916 6,9 1249593 6,2 - - - - 137323 4,7
a)în ţară 657129 3,8 519806 1,7 - - - - 137323 4,7
b)în străinătate: 729787 10,1 729787 3,0 - - - - - -
D.Creanţe aferente decontărilor 1180837 4,2 1180837 5,8 - - - - - -
cu bugetul
inclusiv: - - - - - - - -
a)impozite şi taxe republicane 1114607 6,4 1114607 5,8 - - - - - -
b)impozite şi taxe locale; 66230 0,4 66230 0,4 - - - - - -
E.Creanţe ale personalului: 126501 0,7 126501 0,7 - - - - - -
a)retribuirea muncii; - - - - - - - - - -
b)recuperarea daunei materiale - - - - - - - - - -
c)alte creanţe 126501 0,7 126501 0,7 - - - - - -
F.Creanţe aferente veniturilor 434125 2,4 420426 2,4 - - - - 13699 0,5
calculate
G.Alte creanţe: 822416 4,7 822416 3,2 - - - - - -
-alte organiz.de asigurare; 174839 1,0 174839 1,0 - - - - - -
-privind pretenţiile înaintate; - - - - - - - - -
Total creanţe pe termen scurt 1744826 100 17286417 91, - - - - 288345 9,9
1 1
II.Datorii pe termen scurt 1999556 23,2 1999556 23, - - - - - -
A.Datorii aferente creditelor 2
bancare pe termen scurt;
B.Datorii aferente împrumuturilor - - - - - - - - - -
pe termen scurt
C.Cota-parte curentă a datoriilor - - - - - - - - - -
pe termen scurt;
D.Alte datorii financiare pe - - - - - - - - - -
termen scurt;
E.Datorii pe termen scurt aferente 1851343 21,1 1851343 21,
facturilor comerciale: 1
inclusiv: -
a)facturi de achitat în ţară; 1093891 12,7 1093891 12,
7
b)facturi de achitat în străinătate; 757452 8,8 757452 8,8
c)cambii acordate; - - - -
F.Datorii pe termen scurt faţă de - - - -

45
părţile legate
1.Avansuri pe termen scurt 465965 5,4 465965 5,4 - -
primite, inclusiv
- în ţară; 465965 5,4 465965 5,4 - - - - - -
-în străinătate; - - - - - - - - -
G.Datorii faţă de personal 2266157 3,4 2266157 3,4 - - - - - -
-privind retribuirea muncii: 2196618 26,3 2196618 26, - - - - - -
3
H.Datorii faţă de personal privind 14673 0,01 14673 0,0 - - - - - -
alte operaţii; 1
1.Datorii privind asigurările; 545843 6,3 545843 6,3 - - - - - -
J.Datorii aferente decontărilor cu 922266 10,6 922266 10, - - - - - -
bugetul, inclusiv: 6
a)impozite şi taxe republicane; 2639 0 2639 0 - - - - - -
-TVA; - - - - - - - - -
-impozitul fabricii; - - - - - - - - -
-accize; - - - - - - - - -
-drumuri; - - - - - - - - -
b)impozite şi taxe locale; 919627 10,5 919627 10, - - - - - -
5
-venit personal; - - - - - - - - -
-venit fabricii; - - - - - - - - -
-TVA; - - - - - - - - -
imobil; - - - - - - - - -
-apa; - - - - - - - - -
-altele; - - -
K.Datorii privind plăţile - - -
extrabugetare;
L.Datorii faţă fondatori şi alţi - - - -
participanţi;
M.Alte datorii pe termen scurt; 487673 5,7 487673 5,7
Total datorii pe termen scurt 8630223 100 8053533 100
Sursa: Rapoartele financiare Zorile S.A. (Anexele 4,5),

Conform datelor din tabel putem menţiona că la societatea pe acţiuni „Zorile” ponderea
principală în sumă totală a creanţelor pe termen scurt le revine creanţelor ale părţilor legate ce
constituie 30,8%.
În ceea ce priveşte elementele altor datorii, apoi ocupă o pondere mu atît de semnificativă în
structura datoriilor pe termen scurt şi practic, pot fi studiate numai din punct de vedere calitativ:
normale; anormale;
Acest studiu se efectuează prin baza datelor evidenţei operative a datoriilor pe termen scurt,
informaţia despre care se înregistrează în registrele acumulative respective.
Analiza creanţelor şi datoriilor pe termen scurt se apreciază şi prin aprecierea unui sistem de
indicatori:
1. Tendinţa majorării coeficientului de rotaţie ceea ce contribuie la reducerea perioadei de
achitare şi plată, se apreciază pozitiv;

46
 2. Tendinţa de reducere a coeficientului de rotaţie şi respectiv majorarea perioadei de
achitare şi plata, se apreciază negativ;

2.3. Analiza de ansamblu a structurii financiare și a capitalului intreprinderii Zorile S.A.

În teoria şi practica economică de specialitate se folosesc doi indicatori de rentabilitate în
analiza capitalurilor întreprinderii, şi în special:

1. rentabilitatea capitalului permanent;

2. rentabilitatea capitalului propriu.
Rentabilitatea capitalului permanent, sau în unele surse se mai denumeşte (rentabilitatea
economică după varianta franceză). Acest indicator se calculează ca raportul dintre profitul perioadei
de gestiune până la impozitare şi capitalului permanent:

P
RCP = CP x 100 (%)
unde:
RCP - rentabilitatea capitalului permanent;
P - profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
CP - valoarea capitalului permanent.
Capitalul permanent reprezintă capitalul pe care un agent economic îl utilizează pe o perioadă
mai mare de un an, adică include capitalul propriu şi datoriile pe termen lung. Pentru o analiză mai
detaliată este nevoie de a descompune rentabilitatea capitalului permanent în următorii factori:

P P PN CPr CPr P PN
RCP = CP x 100 = CP x PN x CPr = CP x PN x CPr x 100 =(P% x CR x RF) x
100
unde:
CPr - valoarea capitalului propriu;
PN - profitul net;
P% - ponderea capitalului propriu în capitalul permanent;
Cr - corelaţia dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul net;
Rf - rentabilitatea financiară.
Din formula de mai sus se poate constata că rentabilitatea capitalului permanent este
influenţată de următorii factori:
1) modificarea ponderii valorii capitalului propriu în valoarea totală a capitalului permanent;

47
 2) modificarea corelaţiei dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul
net;
3) modificarea rentabilităţii financiare.
Preventiv, toată informaţia necesară pentru a efectua analiza rentabilităţii capitalului
permanent se va acumula în tabelul de mai jos (tabelul 2.9).

Tabelul 2.9. Date iniţiale pentru

analiza rentabilităţii capitalului
permanent
N Abatere
Abaterea Abaterea
r. a
2010 2011 2012 (+;-) (+;-)
c Indicatori (+;-)
r
t.
A B 1 2 3 4=3-2 5=3-1 6=3/1
Valoarea capitalului
1 CP
propriu (rd.650, 166343699 168448698 156569115 -11879583 -9774584 0,94
. r
f.nr.1),
Valoarea capitalului
2
permanent (rd.650 + CP 184436126 168448698 168003518 -445180 -16432608 0,91
.
rd.770, f.nr.1),
Profitul perioadei de
3 gestiune până la
P (910997) 2397475 (11089008) -8691533 -12000005 12,17
. impozitare (rd.130,
f.nr.2),
4 Profitul net (rd.150,
PN (910997) 2844605 (11276302) -8431697 -12187299 12,37
. f.nr.2),
Ponderea
capitalului propriu
5 0,92 1 0,93 -0,07 0,01 1,01
în capitalul P%
.
permanent, %
(rd.1/rd.2)
Corelaţia dintre
6 profitul până la
Cr 1,0 0,84 0,98 0,14 -0,02 0,98
. impozitare şi profitul
net, (rd.3/rd.4)
Rentabilitatea
7
financiară, % Rf 0,01 0,02 0,07 0,05 0,06 7
.
(rd.4/rd.1)
Rentabilitatea
8 capitalului
RCP 0,92 0,84 0,91 0,07 -0,01 0,99
. permanent, % (rd.5
x rd.6 x rd.7)
Sursa: Rapoartele financiare Zorile S.A. (Anexele 4,5),

În baza datelor din tabelul 2.9. observăm că rentabilitatea capitalului permanent are o
tendinţă de majorare faţă de anul precedent cu 0,99 puncte procentuale. Şi totuşi nivelul atins la „

48
Zorile” SA este cu mult inferior celui necesar (20 – 25%) pentru desfăşurarea unei activităţi
profitabile în contextul cerinţelor dure ale pieţei.

100
90 Ponderea capitalului propriu
80
70 Corelaţia PPGI şi profitul net
60
50
Rentabilitatea financiară
40
30
20 Rentabilitatea capitalului
permanent
10
0
2010 2011 2012

Figura 2.1.
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii capitalului permanent

Pentru a mobiliza rezervele evidenţiate în practică se consideră sporirea rentabilităţii

capitalului permanent poate fi asigurată prin mai multe modalităţi, însă cele de bază pot fi:
a) majorarea profitului perioadei de gestiune până la impozitare cu un ritm mai accelerat
decît cel obţinut atât din activitatea operaţională, cît şi din celelalte activităţi desfăşurate
de întreprindere;
a) perfecţionarea structurii surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii în favoarea
capitalului propriu.

Din punct de vedere al conţinutului economic rentabilitatea financiară reflectă gradul de

autofinanţare a întreprinderii, sau cu alte cuvinte, arată capacitatea întreprinderii de a utiliza
capitalul propriu în vederea desfăşurării unei activităţi normale ale producţiei. Acest indicator se
determină prin raportarea profitului net la capitalul propriu al întreprinderii. Deci, formula de bază
poate fi reflectată prin următoarea relaţie:

PN
Rf = CPr x 100 (%)

unde:
PN - reprezintă suma profitului net;

49
CPr - valoarea capitalului propriu.
De regulă, modificarea rentabilităţii financiare este supusă influenţei unui sistem de factori.
Pentru a înţelege mai bine atât conţinutul acestor factori, cоt şi analiza lor, se recomandă ca formula
de bază să fie supusă unor transformări succinte, şi anume:

PN PN TA P PN TA P
Rf = CPr x 100 = CPr x TA x P = P x CPr x TA = (Ep x Pf x Ra) x100
unde:
Rf - rentabilitatea financiară;
PN - profitul net;
TA - valoarea totală a activelor;
P - profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
CPr - valoarea capitalului propriu;
Ep - efectul de pârghie;
Pf - ponderea profitului net în profitul perioadei de gestiune până la impozitare
(presiunea fiscală);
Ra - rentabilitatea activelor.
Este necesar de menţionat că efectul de pârghie după conţinut reflectă gradul în care
utilizarea unor resurse suplimentare contribuie la majorarea rentabilităţii capitalului propriu (sau
rentabilităţii financiare).
Din formula de mai sus se poate constata că asupra rentabilităţii financiare influenţează
următorii trei factori:
1. modificarea efectului de pârghie;
2. modificarea presiunii fiscale;
3. modificarea rentabilităţii activelor.
La prima etapă toată informaţia necesară pentru analiză vom prezenta-o în tabelul 2.10:

50
 Tabelul 2.10
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii capitalului propriu (rentabilităţii financiare)

Abatere
Abaterea Abaterea
N 2010 2011 2012 a
Indicatori (+;-) (+;-)
r. (+;-)

A B 1 2 3 4=3-2 5=3-1 6=3/1

Valoarea capitalului
1 CP
propriu (rd.650, 166343699 168448698 156569115 - 11879583 -9774584 +0,94
. r
f.nr.1),
Valoarea totală
2
activelor (rd.470, TA 189786020 175345552 176633741 + 1288189 - 13152279 +0,93
.
f.nr.1),
Profitul perioadei de
3 gestiune până la
P (910997) 2397475 (11089008) - 8691533 - 12000005 +12,17
. impozitare (rd.130,
f.nr.2),
4 Profitul net (rd.150,
PN (910997) 2844605 (11276302) - 8431697 - 12187299 +12,37
. f.nr.2),
Ponderea profitului
5
net în profitul global, Pf 1,00 1,19 1,02 - 0,17 +0,02 +1,02
.
% (rd.4/rd.3)
6 Efectul de pârghie,
Ep 1,14 1,04 1,13 +0,09 -0,01 +0,99
. (rd.2/rd.1)
Rentabilitatea
7
activelor, % Ra 0,48 1,37 6,28 +4,91 +5,8 +13,08
.
[(rd.3/rd.2) x 100]
Rentabilitatea
8
financiară, % RF 0,55 1,69 7,20 +5,51 +6.65 +13,09
.
[(rd.4 / rd.1) x 100]
Sursa: Rapoartele financiare (Anexele 4,5),

Figura 2.2.
Indicatori de rentabilitate a capitalului propriu (rentabilităţii financiare)

120.00%
Ponderea profitului net în
profitul global
100.00%

80.00% Efectul de pârghie

60.00%
Rentabilitatea activelor
40.00%

20.00% Rentabilitatea financiară

0.00%
2010 2011 2012

51
 Conform datelor din tabel observăm că rentabilitatea financiară s-a majorat pe parcursul
anului de gestiune cu 13,09 puncte procentuale.
Concomitent, menţionăm că din cei trei factori, care contribuie la modificarea rentabilităţii
financiare, efectul de pârghie are o tendinţă de majorare (0,99 puncte), atât şi rentabilitatea activelor,
cît şi ponderea profitului net în profitul perioadei de gestiune până la impozitare – au o tendinţă de
majorare.
Ca şi la indicatorii precedenţi ai rentabilităţii este necesar de menţionat că nivelul
rentabilităţii financiare atins în anul de gestiune este cu mult sub nivelul necesar pentru a desfăşura o
activitate de producţie prosperă.

Concluzii pentru Capitolul 2.

Analizînd indicatorii economici la S.A Zorile pot spune că pe parcursul anului 2009
întreprinderea și-a gestionat eficient capitalul propriu obtinind rezultate foarte bune în comparatie cu
perioada 2010-2011 cind rezultatele realizate au atins un nivel foarte scazut ceea ce se justifică prin
utilizarea ineficientă a capitalului propriu iar pentru a-și mări rentabiliatea finaciară și să atingă un
nivel favorabil, întreprinderea trebuie să sporească profitul net pe seama creșterii volumului de
activitate, să-și sporească rezultatele pe fiecare tip de activitate precum și să sporească eficient
organizarea internă, gestiunea stocurilor, calitatea produselor și serviciilor,gestiunea comercială. De
asemenea,mai poate să folosească intensiv mijloacele fixe și să reducă nevoia de fond de rulment.
În anul anul 2011 situația a revenit la normal și întreprinderea înregistrează profit care i-a permis să
efectueze cheltuielile necesare pentru procurarea tehnologiilor noi. Acest fapt este demonstrat de
obtinerea unei valori ridicate a profitului obtinut in urma desfacerii care acoperă rezultatul obtinut
din ineficiența utilizării capitalului propriu.
Ca puncte slabe în întreprindere ar fi tehnologia și utilajele vechi care trebuie înlocuite cu
mai moderne și mai calitative, din această cauză a scăzut productivitatea muncii și a calității
procesului de muncă.
Indiferent de utilizatorul informaţiei, fie persoana respectiva este un potential investitor, fie
un potential creditor, sau unul dintre angajatii analisti ai societatii supuse analizei, obiectivul final
este acelasi - furnizarea / asigurarea unei baze care să ajute la luarea de decizii intr-un mod rational.
Decizii precum cea de a aproviziona sau de a lichida un stoc, a acorda sau nu un împumut
sau a alege între a continua prin aceleaşi metode sau a trece la noi proceduri depind de rezultatele
unei analize financiare competente.

52
 Tipul deciziei avute în vedere va fi principalul scop determinant al obiectului analizei de
aceea,în urma aș vrea să accentuez cîteva propuneri pentru societate:
• Creșterea calității activității.În acest sens se impun luarea următoarelor măsuri:
-selecționarea cu atenție a forței de muncă
-asigurare cu calitate superioară a reparațiilor și întreținerii utilajelor
-aplicarea unui managment prin obiective eficient
-stabilirea de obiective care duc la sporirea productivității muncii,maximizarea profitului.
• Alegerea noilor consumatori prin implimentarea unor poriecte investiționale
• Alegerea partenerilor de afaceri stabili și credibili.
• Aplicarea de strategii de marketing pentru atragerea mai multor clienți și pentru creșterea
venitului și aduceri de profit în întreprindere.
În vederea diminuărilor pierderilor la societate ar trebui să se ridice în fața conducerii
întreprinderii și anume să gasească metode și soluții pentru dimensionarea consumurilor și
cheltuielilor, pe acestă bază să răspundă cerințelor rentabilității și economisirii resurselor.

53
CAPITOLUL III. ANALIZA REZULTATELOR FINANCIARE A INTREPRINDERII
ZORILE S.A.

3.1. Analiza rezultatelor financiare

Performanța economică a întreprinderii ,numită și eficiență economică are o sferă largă de
cuprindere care sintetizează la nivelul întreprinderii rezultatele obținute în gestionarea patrimoniului
a tuturor resurselor în vederea maximizării profitului.
Obţinerea profitului este raţiunea de a fi a întreprinderii, scopul principal pe care îl are
antreprenorul înainte de a iniţia o afacere.
Anume profitul se utilizează de cele mai multe ori ca indicator al aprecierii rezultatelor
activităţii întreprinderii sau a rentabilităţii acestuia, indicator care este reflectat în „Raportul privind
rezultatele financiare”. „Raportul privind rezultatele financiare” cuprinde indicatorii financiari ai
întreprinderii pe perioada de gestiune şi perioada corespunzătoare a anului precedent. Acest raport
contribuie la realizarea obiectivelor rapoartelor financiare prin dezvăluirea articolului privind
profitul net şi pierderile, care este important pentru evaluarea activităţii anterioare şi prognozarea
activităţii viitoare a întreprinderii.
„Raportul privind rezultatele financiare” se întocmeşte potrivit unui formular unic aprobat
de Ministerul Finanţelor al R. Moldova. În conformitate cu SNC 5, prezentarea rapoartelor
financiare”Raportul privind rezultatele financiare” cuprinde 15 indicatori care reflectă veniturile,
cheltuielile şi profiturile (pierderile) realizate în cursul perioadei curente de gestiune şi perioadei
corespunzătoare a anului precedent. Primii 8 indicatori componenţi ai raportului nominalizat
caracterizează veniturile, cheltuielile şi rezultatul din activitatea operaţională a întreprinderii,
determinată de statutul acesteia. Apoi în raport sunt prezentate rezultatele financiare aferente
activităţii întreprinderii, care nu constituie pentru ea o activitate de bază. În special, se reflectă
rezultatul din operaţiunile efectuate în domeniile suplimentare ale activităţii de afaceri ale
întreprinderii, cum sunt activitatea de investiţii şi cea financiară.

54
Rezultatele financiare, lei Tabel 3.1

Abaterea absolută Ritmul creşterii

Indicatori 2010 2011 2012

2012/20 2012/20
2012-2011 2012-2010
11 10

1. Profitul brut 23688757 26018480 21956268 - 4062212 - 1732489 0,84 0,93

2. Rezultatul din
(1084583) 1022747 (11598311) - 10575564 -12682894 - 11,34 10,69
activitatea operaţională

3. Rezultatul din
585724 2342918 457325 - 1885593 - 128399 0,2 0,78
activitatea de investiţii

4. Rezultatul din
(412138) (967590) 51978 - 1019568 -464116 -0,05 -0,13
activitatea financiară
5. Rezultatul din
activitatea economico – (910997) 2397475 (11089008) - 13486483 - 10178011 - 4,63 12,17
financiară
6. Rezultatul excepţional
7. Profitul (pierderea)
perioadei de gestiune (910997) 2397475 (11089008) - 13486483 - 10178011 - 4,63 12,17
până la impozitare
8. Profitul net(pierderea
(910997) 2844605 (11276302) - 14120907 - 10365305 -3,96 12,37
netă)
Sursa: Rapoartele finaciare ale S.A „Zorile”
Concluzii:
Reeșind din datele din tabel putem constata că S.A”Zorile” a înregistrat în anul 2010
comparativ cu anii 2012 și 2011 un rezultat mai scăzut pînă la impozitare. Urmărind în dinamică
evoluția profitului pînă la impozitare se observă o majorare a lui în perioada curentă față de 2010 cu
1486478 lei, acestă creștere a fost condiționată de rezultatul din activitatea de investiții respectiv cu
1756594 lei în anul 2010.
Negativ asupra profitului a influențat rezultatul din activitatea operațională ceea ce a mărit
suma pierderilor.
Rezultatul obținut din activitatea financiară și respectiv din activitatea economico-financiară
în 2011 s-a majorat față de 2009 și 2010 ceea ce a permis întreprinderii sa-și micșoreze pierderile.
Astfel putem cocluziona că majorarea PPGI în perioada curentă față de cele precedente se
consideră a avea un aspect pozitv al activității economico- finaciare a S.A” Zorile”. Însă calculele
atestă faptul precum că firma în cauză dispune de rezerve interne cu privire la sporirea Profitului
Perioadei de Gestiune Pînă la Impozitare pe viitor.

55
 In baza rezultatelor obţinute se poate constata că la întreprinderea „ Zorile” SA profitul brut
din activitatea operaţională s-a majorat comparativ cu anul precedent cu 7723,7,2 mii lei. Aceasta
abatere a fost determinată de influenţa negativă a factorilor 3 şi 4 ( tabelul 3.2), care au contribuit la
reducerea indicatorului rezultativ respectiv cu - şi - mii lei. Concomitent, sub influenţa pozitivă a
factorilor 1 şi 2 indicatorul rezultativ s-a majorat respectiv cu 1914,0 şi 5998,2 mii lei. Şi totuşi,
pentru o apreciere mai obiectivă a rezultatelor obţinute este necesar de introdus unele rectificări in
concluzia prezentată, ţinând cont de conţinutul fiecărui factor in parte. Astfel, majorarea profitului
brut sub influenţa factorului 2 (modificarea structurii şi sortimentului producţiei vândute) nu poate fi
neglijată, deoarece aceasta foarte mult depinde de întreprinderea analizată. In acest context profitul
brut la „ Zorile” SA sub aspectul estimării efortului propriu al colectivului de s-a majorat nu cu
7723,2 mii lei. Rezerva internă de majorare a profitului brut pe viitor in urma utilizării depline a
factorului 3 (modificarea nivelului consumurilor şi cheltuielilor la producţia vîndută) va constitui -
mii lei.
În baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor pe anul 2012, s-a aprobat repartizarea
profitului net obţinut pe perioada anului 2012 în sumă de (11276302) lei, după cum este prezentat
în tabelul nr.3.3

Tabelul 3.3 Dinamica repartizării profitului

Nr Denumirea 2010 2011 2012
. indicatorilor
Suma (lei) Ponderea Suma (lei) Ponderea Suma (lei) Ponderea
(%)
(%) (%)
1 Fondul de rezervă 38999620 - 38088623 - 40876336 -
2 Alte rezerve - - - - 56892
3 Profit nereparizat (910997) 100 2844605 100 - -
4 Pierdera neacoperită (910997) 100 2844605 100 - -
ai anilor precedenţi -
Corecţia rezultatelor -
5 - - - -
perioadei precedente

6 Profit net (910997) 100 2844605 100 (11276302) 100

Sursa: Rapoartele financiare (Anexele 4,5)

56
 Figura 3.1. Dinamica repartizării profitului
fondul de
50000000 reyervă

40000000 Alte rezerve

30000000

Profit
20000000
nerepartizat

10000000
Pierderea
neacoperită a
0
anilor precedenţi

-10000000 Corectarea
rezutatelor
perioadei
-20000000
precdente
2010 2011 2012 Profitul net

În baza datelor prezentate în tabelul 3.3 şi a figurei nr. 3.1, putem menţiona direcţiile
concrete de repartizare a profitului net obţinut de întreprindere, direcţii care se stabilesc de Adunarea
Generală a Acţionarilor.
În perioada de gestiune a anilor 2010- 2012, profitul net obţinut în valoare de (11276302)
lei a fost repartizat astfel: pentru fondul de rezervă şi alte rezerve nu s-a alocat nimic, au fost
acoperite pierderile anilor precedenţi.
Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea întreprinderii de a
obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât
mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii (acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi
creşterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este
condiţionată de desfăşurarea unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor de
producţie şi a capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă. Orice afacere implică o investiţie care
are drept consecinţă rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se
pot forma noi surse disponibile pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor,
asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din
comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse reflectate în cheltuielile
aferente.

57
 Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienţei economice fiind criteriul
esenţial ce stă la baza adoptării deciziilor economice-financiare. În funcţie de acest criteriu,
managerii stabilesc continuitatea, extinderea, restrângerea sau reorientarea deciziilor. Deci, putem
cert menţiona că contabilitatea şi analiza rezultatelor financiare şi a rentabilităţii reprezintă un studiu
complex, cu ajutorul căruia se poate determina multitudinea influenţei factorilor, care contribuie la
modificarea acestor indicatori pe parcursul unei perioade de activitate. În baza acestui studiu pot fi
elaborate decizii necesare în domeniul economic-financiar pentru ameliorarea situaţiei nefavorabile
şi crearea unor activităţi noi cu facilităţi adăugate pentru activitatea de producţie.
E cunoscut faptul, că valoarea relativă a profitului este reflectată în formă de rentabilitate.
Deci, dacă masa profitului în unităţi valorice ne demonstrează suma profitului obţinut, apoi
rentabilitatea în formă procentuală reprezintă eficacitatea activităţilor desfăşurate: operaţională, de
investiţii şi operaţională. Formula generală a rentabilităţii, din punct de vedere a conţinutului
economic, reflectă raportul dintre efect şi efort. Însă, în condiţiile economiei de piaţă se utilizează un
sistem larg de indicatori ce aderă la rentabilitate ţinând cont de necesităţile analizei, şi anume:
o rentabilitatea produselor fabricate;
o rentabilitatea produselor vândute;
o rentabilitatea comercială;
o profitabilitatea vânzărilor;
o rentabilitatea mijloacelor de producţie;
o rentabilitatea activelor;
o rentabilitatea capitalului permanent;
o rentabilitatea capitalului propriu.
Fiecare din aceşti indicatori îşi are formula sa de calcul. Esenţa lor este identică: reflectă
eficacitatea la diferite niveluri de activităţi.
După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi în analiza rentabilităţii se
utilizează două serii de indicatori de evaluare: în mărimi absolute şi în mărimi relative.
Indicatorii în mărimi absolute se obţin ca marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar
indicatorii în mărimi relative se obţin ca rate (rapoarte) între rezultate şi cheltuieli sau capitaluri
utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii,
deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers, rentabilităţi slabe cu marje mari.
Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic
eficienţa utilizării capitalurilor.
58
 Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi pierdere,
situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor
patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul
net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa întreprinderii, respectiv capacitatea de a
genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.
De obicei, pentru aprecierea rentabilităţii se determină raportul dintre profit şi următorii
indicatori: Venitul din vânzări; Valoarea totală a activelor; Capital propriu.
În practica analitică, rezultatele activităţii de desfacere a produselor finite se examinează cu
ajutorul indicatorului generalizator de eficienţă – rentabilitatea venitului din vânzări sau
profitabilitatea vânzărilor, care reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să obţină profit
din activitatea de desfacere sau profitabilitatea acesteia. Rentabilitatea venitului din vânzări se
calculează cu ajutorul următoarei formule:
Rv = P/ VV x 100 (%)
Unde:
Rv - rentabilitatea venitului din vînzări;
P – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare;
VV –venitul din vînzări în perioada de gestiune;
Însă la baza rezultatelor venitului din vânzări stă profitul brut. În acest context formula de
bază poate fi transformată astfel:
RV = (P / VV) x (Pb / Pb) = Cr x RC
Unde:
Pb - profitul brut;
Cr - corelaţia dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul brut;
RC - rentabilitatea comercială.
Pentru a reprezenta acesta în dinamică, vom utiliza tabel de mai jos (tabelul 3.4)
Tabelul 3.3. Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii venitului din vnzări
A 1 2 3 4=3-2 5=3-1 6=3/1
Venitul din
1. 70785135 81393166 75541685 - 81393165 + 4756550 + 1,07
vînzări
2. Profitul brut 23688751 55374686 53585417 - 1789269 + 29896666 + 2,26
Profitul
perioadei de
3. (910997) 2397475 (11089008) - 13486483 -10178011 + 12,7
gestiune până
la impozitare
Corelaţia
4. (3,8) 4,33 (20,7) - 25,03 -16,9 -5,44
dintre PPGI
59
 şi PB
(3/2)x100%
Rentabilitate
5. a comercială 0,33 0,68 0,71 + 0,03 + 0,37 +0,21
(2/1)
Rentabilitate
a vînzărilor
6. (1,28) 2,94 (14,69) - 17,63 - 13,41 11,48
(3/1) x 100
sau (4x5)%
Sursa: Rapoartele financiare (Anexele 4,5)

Figura 3.2. Dinamica indicatorilor rentabilităţii

5 Corelaţia PPGI şi profitul

0 brut
-5
Rentabilitatea comercială
-10
-15
-20 Rentabilitatea vânzărilor
-25
2010 2011 2012

În baza datelor din tabelul 3.3. rezultă că la întreprinderea analizată rentabilitatea venitului
din vânzări s-a majorat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011 faţă de 2010, și a scăzut iarși
în 2012.

Concluzii:
Rentabilitatea vînzărilor exprimă eficiența valorificării produselor oferite de unitate.
Reeșind din calculele tabelului observăm că acest indicator înregistrează o scădere considerabilă în
anul 2011 față de 2010 înregistrînd o cotă de 7.973p.p, rezultat influențat de rata ridicată a
rentabilității vînzărilor obținut în 2010 care a constituit 42.1677%. Aceasta s-a datorat creșterii
puternice a vînzărilor, fapt ce atestă precum că societatea a aplicat o politică de reducere a prețului
de vînzare în scopul cuceririi unui nou segment de piață.
Rentabilitatea economică reprezintă remunerarea brută a capitalurilor investite pe termen
lung atît proprii cît și împrumutate. Rata rentabilității economice înregistrează un nivel relativ
constant în perioada analizată avînd însă atît valori sporite cît și reduse în perioada curentă față de
cea pecedentă.
În urma calculelor efectuate s-a înregistrat o creștere a acestui indicator in anul curent față de
60
anii precendenți respectiv cu 0.8873% față de 2010 iar față de 2012 s-a diminuat. Aceasta fiind
considerat un aspect negative, deoarece societatea își va putea reînnoi capitalurile angajate prin
profitul obținut într-o perioadă de timp mai îndelungată.
Rentabilitatea finaciară măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii. Rata
rentabilității finaciare trebuie sa fie superiară ratei medii a dobînzii.
Observăm că cea mai bună situație la S.A “Zorile.” a fost înregistrată în anul 2011, respectiv
pe parcursul anului următor s-a diminuat.
Astfel, întreprinderea pentru a-și mări rentabiliatea finaciară poate să sporească profitul net
pe seama creșterii volumului de activitate, să-și sporească rezultatele pe fiecare tip de activitate
precum și să sporească eficient organizarea internă, gestiunea stocurilor, calitatea produselor și
serviciilor,gestiunea comercială. De asemenea,mai poate să folosească intensiv mijloacele fixe și să
reducă nevoia de fond de rulment.

3.2 Analiza fluxurilor monetare si materiale in cadrul intreprinderii

Dacă o firmă este în criză de lichidităţi şi nu poate să le obţină, în aşa fel încât să îşi poată
îndeplini obligaţiile financiare şi contractuale, aceasta se află în imposibilitatea de a opera şi va
trebui să declare falimentul. Iată de ce o previziune corectă a fluxului de numerar este un element
critic al unui plan financiar bun. Analiştii financiari cunosc acest fapt şi utilizează tehnici analitice
pentru a descoperi eventualele probleme cauzate de fluxul de numerar, înainte ca acestea să devină
grave.
Analiza grafică a fluxului de numerar (“cash flow analysis”), se poate prezenta într-o formă
numerică şi se poate include în documentele prezentate anual, sub denumirea de tabloul
modificărilor în poziţia financiară, sau tabloul fluxurilor de numerar.

61
 Figura 3.3. Fluxuri monetare şi materiale în cadrul firmei

vânzări cu aprovizionare

plata pe loc Stoc produse Producţie Stoc materii cu plata pe loc

finite neterminată prime

vânzări pe Proces de Aprovizionare cu

producţie – materie primă
muncă-
credit amortizar

Mijloace fixee Facturi de onorat

Salarii de plătit (imobilizări) (furnizori)

Facturi de
Buget de investiţii:
încasat (clienţi) achiziţionare de
active fixe
plată (imobilizări)

plăţi pentru
salarii aprovizionare
încasări

Lichidităţi (cash)

emisiune Plata

acţiuni Capitalul Plata

datoriilor
Împrumuturi
Plata Plata
acţionarilor dividende impozite dobânzii Datorie

Următoarea etapă este folosirea informaţiilor referitoare la sursele şi utilizările de

fonduri pentru a construi tabloul fluxurilor de numerar, în formă oficială, finală. Fiecare schimbare
intervenită în bilanţul contabil este clasificată după provenienţă, adică:
- provenind din activitatea productivă;
- provenind din investiţii pe termen lung sau
62
 - provenind din activităţi financiare.
Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti este unul din formularele principale ale
rapoartelor financiare, în care se reflectă toate modificările intervenite în resursele financiare ale
întreprinderii din punct de vedere al încasării şi plăţii mijloacelor băneşti pe parcursul anului de
gestiune.
Modul de întocmire a „Raportului privind fluxul mijloacelor băneşti” este reglementat de
prevederile S.N.C 5 „Prezentarea rapoartelor financiare” şi S.N.C 7 „Raportul privind fluxul
mijloacelor băneşti”.
Conform cerinţelor S.N.C mijloacele băneşti incluse în raportul privind fluxul mijloacelor
băneşti inclusiv cele legate cuprind:
- numărul care se află la dispoziţia întreprinderii;
- depuneri în Conturi curente în valută naţională şi valutar la bănci;
- mijloace în acreditive, carnete de securi, carnete de credit şi magnetice;
- depuneri în conturi curente, speciale şi de ală natură la bănci;
În scopul includerii în raportul privind fluxul mijloacelor băneşti, cuprind de asemenea şi
echivalentul acestora: transferul mijloacelor băneşti (mărcile poştale, aflate î casieria întreprinderii,
cecurile de voiaj, timbrele taxei de stat, cecurile companiei şi cecurile străine, bilete de călătorie
achitate, bilete de odihnă şi tratament cu excepţia acţiunilor răscumpărate de la acţionari).
Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se întocmeşte în baza metodei de casă.
Plăţile mijloacelor băneşti se reflectă la sumele plătite efectiv din casierie sau virate în
conturile bancare.
În practica mondială se utilizează două metode de întocmire a raportului privind fluxul
mijloacelor băneşti:
1. Metoda directă;
2. Metoda indirectă;
1.Metoda directă se bazează pe analiza fluxului mijloacelor băneşti în conturile
întreprinderii. Această metodă permite de a arăta principalele surse de aflux şi direcţiile de retragere
a mijloacelor băneşti, de a trage concluzii exprese referitor la suficienţa mijloacelor necesare pentru
plăţile aferente datoriilor curente, stabileşte corelaţia între sumele de vînzare şi încasările băneşti.
2. Metoda indirectă se bazează pe analiza posturilor din bilanţul privind rezultatele
financiare.
Această metodă permite de a arăta corelaţia dintre diverse feluri de activităţi ale
întreprinderii, precum şi dintre profitul net şi modificările activelor întreprinderii în cursul perioadei
63
de gestiune. La utilizarea cestei metode profitul net (pierderea) din activitatea operaţională se
transformă, ţinînd cont de modificările operate în cursul perioadei de gestiune şi mărimea stocurilor
de material, creanţelor şi angajamentelor aferente activităţii operaţionale, posturilor nebăneşti
(amortizarea, amînarea impozitelor etc.), precum ţi posturilor legate de activitatea de investiţii şi
financiare în mijloace băneşti reale.
Fluxul mijloacelor băneşti se generalizează în raport în cadru a trei etape principale
corespunzătoare felurilor de activităţi a întreprinderii:
Activitatea operaţională (de bază), pentru care este creată în întreprinderea şi care în
majoritatea cazurilor aduce venitul de bază.
Activitatea de investiţii care cuprinde procurarea şi vînzarea activelor nemateriale,
materiale şi financiare pe termen lung.
Activitatea financiară
care este menită să asigure primele două feluri de activităţi cu mijloace necesare.
În analiza de mai departe a fluxului mijloacelor băneşti se utilizează următorii coeficienţi
principali:
1. Coeficientul suficientei de mijloace băneşti.
1. Coeficientul reinvestirii mijloacelor băneşti
Coeficientul suficientei de mijloace băneşti = Suma mijloacelor obţinută în urma activităţii
operaţionale în perioada raportată / Procurarea activelor pe termen lung + Sporirea stocurilor de
mărfuri şi materiale + Plata dividendelor.
Coeficientul reinvestirii de mijloacelor băneşti = Suma mijloacelor băneşti obţinută în
urma activităţii operaţionale – Dividende plătite/Total activ-Datorii pe termen scurt.
Astfel, la întreprinderea analizată pe parcursul a doi ani de activitate în baza datelor din
„Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti” aceşti indicatori sunt reflectaţi în felul următor.
1. Coeficientul suficient de mijloace băneşti (2010) =(1514,1)/(21981,8-20104,3) =
(1514,1)/987,5 = (-1,5332).
2. 2.Coeficientul suficient de mijloace băneşti (2011) = 2731,2/(22882,4-21091,8) =
2731,2/1790,6 = 1,5253.
3. Coeficientul reinvestirii de mijloace băneşti (2010) = (1514,1) /(82689,8-29100,4) =
(1514,1)/53589,4 =(-0,0282).
4. Coeficientul reinvestirii de mijloace băneşti (201) = 2731,2/(96776,2-26202,2) =
2731,2/70574,0 = 0,0386.

64
 Conform rezultatelor obţinute, putem menţiona că coeficientul suficienţei de mijloace băneşti
s-a majorat faţă de anul precedent cu 3,0585 puncte (1,5253-(-1,5352)), iar coeficientul reinvestirii
de mijloace băneşti s-a majorat cu 0,0668 puncte (0,0386 – (-0,0282)) fapt ce se apreciază pozitiv în
activitatea întreprinderii analizate.

3.3 Analiza si gestiunea capacității de finanțare internă ți externă a intreprinderii

Capacitatea de auofinanţare exprimă, din punct de vedere financiar, ansamblul resurselor

proprii degajate de întreprindere ca excedent ale veniturilor sale care corespund unei încasări
imediate sau viitoare faţă de cheltuielile sale corespunzând unei plăţi imediate sau următoare.
Capacitatea de autofinanţare reprezintă capacitatea întreprinderii de a finanţa remunerarea
acţionarilor, investiţiile de expasiune şi investiţiile de reînnoire.
Trăsăturile caracteristice echilibrului financiar sunt evidenţiate de structura bilanţului
funcţional, fiind puse în evidenţă patru niveluri ale acestuia: fondul de rulment pentru exploatare,
nivelul necesarului de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), şi al necesarului de fond de
rulment în afara exploatării (NFRAE) şi nivelul valorilor de trezorerie.
Bilanţul funcţional
ACTIV PASIV

Capital propriu
Funcţia de Activ imobilizat brut
Amortismente şi provizioane
investiţie (AI)
Datorii financiare
Funcţia de
Activ circulant de Datorii de exploatare (DE) finanţare
exploatare (ACE)
Funcţia de
Activ circulant în afara Datorii în afara exploatării
exploatare
exploatării (ACAE) (DAE)
Disponibilităţi (D) Credite de trezorerie (CT)

Vom prezenta câteva cazuri, care conduc la degradarea echilibrului funcţional antrenând
vulnerabilitatea întreprinderii.
a) Creşterea foarte rapidă a cifrei de afaceri. În acest caz întreprinderea cunoaşte o creştere a
nevoii de fond de rulment paralelă cu cea a cifrei de afaceri. Fondul de rulment creşte mai lent decât
nevoia de fond de rulment, generând o criză de trezorerie.
b) Creşterea insuficientă a cifrei de afaceri. În decursul exerciţiilor financiare, întreprinderea
beneficiază de o trezorerie satisfăcătoare. Ca o reacţie la creşterea insuficientă a cifrei de afaceri,
întreprinderea acceptă condiţii noi de reglementare faţă de clienţii săi, concretizate în creşterea

65
creanţelor sale, această creând o creştere bruscă a nevoii de fond de rulment, care degradează
situaţia trezoreriei.
c) Întârzierea executării investiţiilor. Deşi întreprinderea beneficiază de o structură financiară
echilibrată nu promovează o politică de investiţii care să-i permită rata sa de creştere. Datorită
evoluţiei slabe a cifrei de afaceri, ea decide să recupereze întârzierile intervenite la nivelul
investiţiilor, cu această ocazie având loc o scădere a fondului de rulment funcţional, rezultând o
trezorerie netă negativă.
d) Acumularea pierderilor. Pierderile care sunt acumulate din mai multe investiţii vor
diminua fondul de rulment funcţional, rezultând o trezorerie netă negativă.
Evoluția valorii și structurii capitalului întreprinderii, lei (mii lei) Tabel 3.4
2010 2011 2012 Abaterea Abaterea
2012-2011 2012-2010
∑ % ∑ %
1.Capital 166343699 168448698 156569115 -11879583 0,92 - 0,94
propriu total 166328043
1.1Capital 39535290 39535290 39535290 0 0 0 0
statutar
1.2 Rezerve 38999620 38088623 40933228 2844605 1,03 1933608 1,04
1.3 Profit 910997 2844605 (11276302) (14120907) -3,96 -15031904 -12,37
nerepartizat
1.4 Capital 88719786 87980180 87376899 -603281 0,99 -1342887 0,98
secundar
2.Datorii pe 18092427 0 11434403 11434403 - -6658024 0,63
termen lung
2.1 Datorii 18092427 0 11434403 11434403 - -6658024 0,63
financiare pe
termen lung
2.2 Datorii 0 0 0 0 0 0 0
calculate pe
termen lung
3. Datorii pe 5349902 6896854 8630223 1733369 1,25 3280321 1,61
termen scurt
3.1 Datorii 9667 0 1999556 1999556 - 1989889 206,84
financiare pe
termen scurt
3.2 Datorii 1095197 1517228 2317308 800080 1,52 1222111 2,11
comerciale pe
termen scurt
3.3 Datorii 4245038 5379626 4313359 -1066267 0,80 68321 45,8236
calculate pe
termen scurt
Total General 189786028 175345552 176633741 1288189 1,03 -13152287 0,93
Pasiv (1+2+3)
Sursa: Rapoartele financiare Zorile S.A. (Anexele 4,5),

66
Concluzii:
Din datele din tabelul 3.4 se observă componența surselor împrumutate de S.A” Zorile”.fiind
foarte variată: totalitatea întreprinderii cuprinde diferite elemente componente, care se deosebesc
considerabil atît după conținutul economic cît și după cota lor în totalul pasivului. O deosebită
atenție atrage instabilitatea structurii datoriilor, astfel încît dacă la începutul anului de gestiune o
cotă preponderentă au avut-o datoriile calculate pe termen scurt, atunci la sfîrșitul perioadei de
gestiune o pondere mai mare le revine datoriilor comerciale pe termen scurt. Informația conținută în
tabelul 4.3 ne demonstrează ca S.A „Zorile” dispune de o mărire pozitivă a Capitalului propriu pe
parcursul anilor 2009-2010 determinată de creșterea continuă a Profitului nerepartizat în cazul
întreprinderii analizate ceea ce ne indică existența unor tendințe favorabile în dezvoltarea
întreprinderii, adică societatea obține profit, fiind considerată rentabilă. Însă în 2011 Capitalul
propriu a suferit diminuări din cauza scăderii Capitalului nerepartizat al întreprinderii ceea ce ne
indică existența unor tendințe nefavorabile pentru întreprindere, adică obținerea de pierderi.
Dacă comparăm indicele de creștere se observă că în anul 2011-2012 față de perioada 2010-
2012 Datoriile pe termen scurt cresc într-un ritm mai mare decît Capitalul propriu. La fel și în anul
2012 față de anul 2010 asupra Capitalului Propriu se observă o scădere și o creștere a datoriilor pe
termen scurt ceea ce demonstrează încă o dată faptul că întreprinderea nu a fost rentabilă în acest an.
Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să deducem că SA”ZORILE” dispune de
rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor.
Efectuînd evaluarea eficienţei economice și a investiţiior a SA”ZORILE”, observăm că la
SA”ZORILE” anul 2010-2011 se caracterizează printr-un efort investiţional total minim. Abia în
2012 s-a luat un credit pentru reutilare. Totuşi, acest indicator este un indicator de volum şi nu se
poate alege varianta optimă numai prin prisma mărimii lui (este posibil ca în anul 2008-2010 s-au
achiziţionat utilaje performante care să conducă la diminuarea semnificativă a cheltuielilor anuale de
producţie şi implicit la creşterea profitului anual, a productivităţii muncii, creşterea veniturilor
anuale, calităţii producţiei etc.)
Investiţia specifică exprimă efortul investiţional făcut pentru obţinerea unei unităţi de
capacitate exprimată fizic (perechi încălţăminte) sau valoric (lei). Se observă că efortul investiţional
depus la fabricarea încălţămintei este mai mic în anul 2011 decît în anul 2012.
Coeficientul de eficienţă economică care exprimă profitul anual ce se obţine la 1 leu investit
şi se calculează ca inversul termenului de recuperare, constată creşterea coeficientului eficienţei
economice în anul 2012 faţă de anul 2010. Acest fapt semnifică obţinerea unui profit anual mai
mare la 1 leu investit în anul 2012 decît anul 2010, ceea ce se apreciază pozitiv.
67
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Analiza situaţiei financiare a întreprinderii se bazează în principal pe datele din contabilitate
care are un rol important în prezentarea corectă a schimbărilor patrimoniale chiar dacă sunt
reflectate evenimente trecute.
Construcţia indicatorilor care măsoară performanţa creşterii valorii întreprinderii presupune
ajustarea şi retratarea posturilor din bilanţul contabil pentru eliminarea nonvalorilor (cheltuieli de
constituire, cheltuieli de dezvoltare nematerializate în produse sau tehnologii noi), a activelor
nevandabile sau fără utilizare şi a elementelor de calcul care nu au la bază fluxuri monetare.
Totodată, mediul de afaceri supus unor permanente schimbări are un impact major asupra
performanţelor întreprinderii. Piaţa financiară este influenţată tot mai mult de vectorii globalizării,
de intensificarea concurenţei, de costul factorilor de producţie , de schimburile externe, ceea ce face
ca managerii să-şi focalizeze şi mai mult eforturile în direcţia creşterii valorii întreprinderii şi a
parametrilor ce reflectă profitabilitatea acesteia.
Obiectivul de bază al managementului întreprinderii este maximizarea averii acţionarilor.
Pentru reflectarea creşterii de avere, de-a lungul timpului, s-a dezvoltat un sistem de indicatori a
căror grupare poate fi făcută după trei criterii: caracterul lor manipulabil; influenţa pieţei financiare
şi natura lor contabilă, economică sau bursieră.
Rolul GFI este de a stapanii totalitatea mijloacelor si instrumentelor de eficientizare a
intreprinderii.
Starea financiară a întreprinderii reprezintă situaţia în care se află la un moment dat
întreprinderea din punct de vedere financiar, adică din punct de vedere al rezultatelor acţiunilor
întreprinse în vederea asigurării resurselor necesare acoperirii cheltuielilor cerute de desfăşurarea
activităţii economice în cadrul întreprinderii. Este ştiut faptul că viaţa unei întreprinderi reprezintă o
succesiune de împrejurări care conduc la situaţii mai mult sau mai puţin dificile. Unele dintre
acestea sunt prevenite şi evitate chiar înainte de a se manifesta, altele, cele grave, sunt, uneori, greu
suportate şi devin chiar fatale pentru întreprindere.
Menţinerea în stare financiară bună, respectiv în situaţia de continuare a exploatării activităţii
în condiţii de eficienţă şi eficacitate, respectiv de atingere a obiectivelor propuse, presupune din
partea întreprinderii şi a conducătorilor ei o permanentă adaptare a modului de gestiune, cu scopul
de a compensa modificările pe care mediul socio-economic le produce asupra modului de derulare a
activităţii întreprinderii. Neluarea în considerare a acestor modificări, precum şi absenţa unor
instrumente de gestiune adecvate compromit menţinerea în stare financiară bună.

68
 Activitatea va tinde către o situaţie dificilă care contribuie la degradarea mai mult sau mai
puţin semnificativă a stării financiare.
În baza celor expuse putem propune următoarele recomandări pentru intreprinderea S.A.
Zorile:
1) Principalele obiective strategice ale activitatii urmărite, determinate de specificul
societăţii, trebuie să fie:
 Desfăşurarea unei activităţi eficiente, care să determine obţinerea unui profit ridicat,
astfel încît să se poată realiza politica de distribiure de dividende, cît şi obţinerea
resurselor necesare finanţării întreprinderii;
 Desfăşurarea activităţilor ce ţin de îmbunatăţirea condiţiilor de muncă şi rezolvarea
problemelor legate de organizarea ritmică şi eficientă a procesului de producere;
Pentru a atinge obiectivele propuse, administraţia întreprinderii trebuie să elaboreze un “Plan
de măsuri organizaţionale, tehnico-tehnologice” menite să contribuie la îndeplinirea obiectivelor
planificate pentru anul 2014. În acest plan trebuie să se includă astfel de măsuri ca - procurarea
utilajului performant,
o elaborarea a noi colecţii de încălţăminte,
o conlucrarea cu agenţii economici de comerţ,
o căutarea noilor parteneri străini,
o economia resurselor termoenergetice,
o îmbunătăţirea conditoiilor de muncă .
Pentru a atinge obiectivele anului 2014, întreprinderea trebuie să creeze noi locuri de muncă,
a antrena suplimentar în cîmpul muncii mai multe persoane; să majoreze salariul mediu lunar.
 Controlul calităţii producţiei gata pe flix trebuie efectuat de controlorii laboratorului
testări fizico-mecanice .
 Controlul calităţii producţiei produse pentru firmele străine trebuie efectuat
deasemenea de specialiştii SA “Zorile”.
 În lipsa standartelor străine – controlul calităţii materialelor, lansarea şi executarea
procesului tehnologic, controlul producţiei gata trebuie efectuat în conformitate cu
standartele naţionale
 Principalele obiective strategice de marketing care ar contribui la majorarea
veniturilor din vânzări sunt:

69
 o Promovarea vânzărilor de produse “Zorile” pînă la atingerea cifrei de afaceri de 90
mln. lei şi obţinerea unui nivel de profitabilitate maximă pentru întreprindere;
o Extinderea, diversificarea şi penetrarea pe piaţa locală în continuu; promovarea pe
pieţele externe;
o Concentrarea eforturilor asupra tuturor segmentelor de piaţă, care aduc avantaje dorite
pentru întreprindere;
o Lărgirea bazei de activităţi ce ţin de publicitate, reclamă, relaţiile cu publicul.
Încălţămintea “Zorile” desigur trebuie să posede calităţi înalte ergonomice, antropometrice,
igienice, estetice ş.a. Un aspect important în practicarea cu succes a exporturilor este orientarea
preţurilor la încălţăminte la nivelul celor existente pe piaţa de desfacere dorită sau chiar o
neînsemnată micşorare a lor. Activităţile principale – părţi componente ale politicii de produs la
“Zorile” S.A. trebuie să fie:
 Cercetarea produsului: analiza calităţii produsului aflat în fabricare cît şi în reţeaua
de comerţ; studiul economic al produsului; observarea comportării lui în utilizare sau
în consum;
 Activitatea de inovaţie: stimularea capacităţilor creatoare; specialiştii întreprinderii
trebuie să cerceteze piaţa de materie prime şi tehnologii avansate;
 Modelarea produsului: conceperea, realizarea prototipului sau a machetei,
determinarea funcţionalităţii şi economicităţii produsului;
 Măsurile luate faţă de produsele vechi: preocuparea specialiştilor întreprinderii de
soarta mărfurilor cu un grad ridicat de uzură morală şi cu un nivel scăzut de
rentabilitate.
 Întreprinderea trebuie să analizeze şi să compare informaţia privind posibilităţile de
producţie şi cerinţele pieţii. “Zorile” S.A. trebuie să pună accentul pe cerinţele pieţii
şi posibilitatea de comercializare maximală a acelor produse, care vor fi solicitate de
cumpărători.
 Întreprinderea trebuie să elaboreze nişte strategii de păstrare a pieţelor existente şi
extinderea vânzărilor prin acoperirea tuturor segmentelor, adaptînd sortimentul la
cele mai importante segmente de piaţă.
 Trebuie să se menţină şi să se dezvolte relaţiile de colaborare reciproc avantajoasă cu
partenerii germani si italieni - firme, care amplasează comenzi imense de producere a

70
 încălţămintei la condiţii “lohn”. În viitor aceste relaţii trebuie păstrate, căci aduc
venituri considerabile întreprinderii în restructurare.
În cadrul întreprinderii trebuie întreprinse următoarele acţiuni:
 publicitate la radio, televiziune, ziare, actiuni de reclamă, vor fi elaborate buclete;
 târguri şi manifestări comerciale, expoziţii, demonstraţii de modele noi
cumpărătorilor;
 relaţii publice prin intermediul discursurilor în direct între vânzător şi cumpărător,
sponsorizări, activităţi caritabile, participări la evenimente speciale;
 promovarea prin reţeaua proprie de comerţ se bazează pe participarea activă a tuturor
angajaţilor secţiei comerţ la procesul de vânzare, dezvoltarea şi extinderea imaginii
firmei “Zorile” ca simbol al calităţii şi preocupării faţă de consumatori.
În conţinutul planului de afaceri trebuie inclus un punct, ce lipseşte - evaluarea riscului şi
asigurarea afacerii, care trebuie să cuprindă: riscuri - de incendii, cutremur, conflicte naţionale,
modificarea legislatiei în vigoare, cursul valutar,etc.
Pentru o sporire mai mare a volumului de producţie fabricată, pentru a produce încălţăminte
mai modernă, toate maşinile şi utilajele care sunt uzate trebuie înnoite şi shimbate cu altele mai
performante în conformitate cu cerinţele contemporane ale economiei de piaţă.

71
BIBLIOGRAFIE
Acte legislative şi normative :
1. Legea Republicii Moldova cu privire la investiţii în activitatea de întreprinzător Nr.81 – XV
din 18.03.2004 // Monitor Oficial al Republicii Moldova – Nr.64-66 din 23.04.2004
2. Standartul Naţional de contabilitate 16.
3. Legea Republicii Moldova. Codul Fiscal Nr.1163 – XIII din 24.04.97 // Monitor Oficial al
Republicii Moldova. – 1997. – Nr.62.
4. Legea Republicii Moldova privind politica de stat în sfera cercetare – dezvoltare Nr. 557 –
XIV din 29.07.99 // Monitor Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.124- 125.
5. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Priorităţilor strategice
ale cercetării-dezvoltării pentru anii 2004-2010 Nr. 566- XV din 25.12.2003 // Monitor
Oficial al Republicii Moldova. – 2004. – Nr. 19-21.
Manuale, cărţi, monografii :
6. Toma Mihai. Finanţe şi gestiunea financiară – Editura Tribuna Economică, Bucureşti , 1994
– 69 p.
7. Vasile Ilie. Finanţele întreprinderii / Vasile Ilie, Mihaela Teodorescu – Bucureşti 2003 – 134
p.
8. Tatiana Gavrilă. Economia şi gestiunea întreprinderii – Bucureşti, 2001 – 21 p.
9. Vladimir Balanuţă. Analiza gestionară: lucrare didactică şi practico – aplicativă în domeniul
diagnosticului activităţii întreprinderii de producţie – Chişinău 2003 – 351 p.
10. Ion Vasilescu. Investiţii: studii de caz- teste grilă / Ion Vasilescu, Mihai Botezatu- Bucureşti,
1999- 289 p.
11. Lazăr M. Costelecan. Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor – Bucureşti, 2002- 219-
235 p, 265-266 p.
12. Romînu I. Investiţii/ Romînu I., Vasilescu I., Chircea C.- Bucureşti: Ed. Economică, 2000 –
178 p.
13. Nicolae Hoanţă. Finanţele firmei- Bucureşti, 1996- 59 p.
14. Lorant Eros. Analiza situaţiei financiare a firmei/ Lorant Eros, Ioan Marius- Bucureşti, 2002-
235 p.
15. Ion Stancu. Gestiunea financiară a agenţilor economici – Ediţie a II revizuită şi îmbunătăţită-
1994, 267-281 p.
16. Ion Stancu. Finanţe – Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului; Investiţii reale şi finanţarea
lor; Analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii- Editura economică 2002 - 552 p.

72
17. Ion Stancu. Finanţe- Teoria pieţelor financiare; Finanţele întreprinderilor; Analiza şi
gestiunea financiară – Editura Economică 1997- 59, 285-287 p.
18. Liviu Cabariu. Analiza şi evaluarea societăţilor comerciale- Editura Expert, Bucureşti 2002-
83 p.
19. Gheorghe D. Bistriceanu. Finanţele agenţilor economici / Gheorghe D. Bistriceanu, Mihai N.
Adochiţei, Emil Negrea- Editura Economică, 2001 Bucureşti.- 140,121,282 p.
20. Nicolae Ciornîi. Economia firmelor contemporane / Nicolae Ciornîi, Ilie Blaj- Manual
Universitar- Chişinău, Editura Prutul Internaţional, 2003- 111,124, 132 p.
21. Уилиам Ф. Шарп. Инвестиции / Уилиам Ф. Шарп , Гордон Дж. Александер,
Джеффри В. Бэйли – Университетский учебник- Москва- 1998- 89 стр.
22. В.М. Козыревю основы современной экономикию. – Москва «Финансы и статистика»,
200
23. Revistă ştiinţifico – didactică . Economica- Editura ASEM , Nr.3, 2005- 137p.
24. Economia XXI./ Revistă ştiinţifică a facultăţii de economie- centru de cercetări economice-
Universitatea Petre Andrei- Iaşi, Nr.1, Trim.I, 2005- 48 p.
25. Economie şi finanţe/ Revistă de teorie şi practică economico- financiară- Nr.5, 2001,
Chişinău- 18 p.
26. V. Robu. Evaluarea înreprinderii / V. Robu, Stănescu, I. Anghel- Bucureşti: Editura Tribuna
Economică, 2001, 451-457 p.
27. Gheorghe Gîrstea. Economia şi gestiunea întreprinderii/ Gheorghe Gîrstea, Florea Pîrvu,
1999- 234 p.
28. Ilie Vasile. Gestiunea financiară a întreprinderii / Bucureşti 1997, Editura Didactică şi
Pedagogică- 52-58 p.
29. T. Mihai. Finanţele şi gestiunea financiară/ T. Mihai, P. Brezeanu, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti 1996 – 46 p.
30. Stănescu. Evaluarea întreprinderii/ Stănescu, V.Robu, I. Anghel – Bucureşti : Editura Tibuna
Economică, 2001- 451-457 p.

73
ANEXE

74