SCOALA GIMNAZIALA SPECIALA HUEDIN

TULBURARILE DE COMPORTAMENT LA COPIII CU CES

I.Cauze ale tulburărilor comportamentale

La copiii cu cerinte educative speciale si la cei cu dificultati de invatare nu se poate vorbi

de o cauză unică, ci de un complex de factori care explică apariţia tulburărilor
comportamentale.
Nici unul dintre aceşti factori nu este exclusiv şi atunci când se constată la
persoanele cu funcţionare intelectuală normală, se apreciază că există o relaţie
semnificativă între prezenţa lor şi probabilitatea apariţiei problemelor comportamentale.
Intre aceştia regăsim:

a)Factori biologici:

- prezenţa lor creşte probabilitatea ca o persoană să dezvolte probleme de comportament.

Aceşti factori se referă la: disfuncţii organice cerebrale, epilepsie, dificultăţi audio- vizuale,
anumite caracteristici temperamentale cum ar fi intensitatea înaltă a răspunsurilor emoţionale
şi slaba adaptabilitate la situaţiile noi.

b)Factori sociali

- au şi ei influenţe importante asupra comportamentului. De exemplu, persoanele care

primesc o îngrijire de proastă calitate sau care sunt respinse de părinţi sau de societate au
şanse mai mari să dezvolte tulburări de comportament şiemoţionale, comparativ cu semenii
lor care nu au trăit asemenea situaţii.
În mediile cu un înalt nivel de tensiune şi conflict interpersonal, persoanele vor prezenta
mai multe tulburări de comportament decât cele care trăiesc în medii caracterizate de coeziune
şi armonie.
Referitor la mediul şcolar, factorii care pot declanşa comportamentele perturbate sunt:
accentul exagerat pe competiţie, care va genera sentimente de rivalitate/ostilitate, mediul
social insecurizant, etichetarea, relaţiile tensionate cu profesorul. De asemenea, o altă cauza a
tulburărilor comportamentale ale copiilor poate fi reprezentată de tulburările de personalitate
ale educatorilor. Putem avea de-a face fie cu educatori cu labilitate emoţională, fie cu
educatori prea rigizi.

c) Factorii emoţionali:

- persoanele cu dificultăţi de învăţare au experimentat mai mult eşecul în diverse aspecte ale vieţii
lor. În plus, ele rămân puternic dependente de alţii pentru satisfacerea nevoilor lor; ca atare,
reprezentarea de sine le poate fi săracă, iar stima de sine scăzută.

d) Factorii cognitivi:

-includ abilitaţile slabe de comunicare, de rezolvare a problemelor şi de interacţiune

socială.

Fiecare dintre aceste cauze poate afecta adaptarea emoţională şi comportamentul aferent
indiferent de nivelul intelectual al persoanei.
 Cu cât aceşti factori sunt mai numeroşi cu atât creşte probabilitatea dezvoltării unor
tulburări de comportament.A ajuta elevul să-şi depăşească dificultăţile emoţionale şi
comportamentale presupune identificarea factorilor specifici care contribuie la apariţia acestor
probleme şi înţelegerea modului în care aceştia acţionează.
Numai 1/3 din totalul tulburărilor de comportament se transformă în psihopatie. În primii
15- 16 ani de viaţă nu se pune diagnosticul de psihopatie, ci numai tulburări de comportament.
Evoluţia acestora, respectiv frecvenţa, severitatea şi durata comportamentului agresiv şi
antisocial depind foarte mult de momentul în care apar primele simptome. Copiii pot urma
traiectorii diferite, spre tulburări de conduită,delincvenţă şi criminalitate. Unii îşi încep
„cariera” de timpuriu, de obicei în familie, iar alţii mai târziu, când încep să-şi facă prieteni în
grupuri delincvente.

II.Modalităţi de intervenţie în rezolvarea tulburărilor de comportament

Pentru a înţelege mai bine copiii cu tulburări de comportament trebuie să cunoaştem modul
de manifestare a acestora.
Comportamente tipice:
-nevoia de a controla;
-furie- mânie nepotrivită cu situaţia;
-violenţă- profanare;
-neîncredere în autoritate;
-apatie- depresie;
-tendinţe autodistructive:
- abuz de substanţe;
- automutilare;
-provocare de bătăi;
- anorexie;
- fuga de acasă;
- tentative de suicid.
Deoarece apariţia tulburărilor de comportament este determinată de o diversitate de cauze şi
demersul rezolvării acestora presupune abordări şi acţiuni multiple. Astfel, în practica
intervenţiei se pot distinge:

a)Abordarea biologică,ce se concentrează pe intervenţia farmacologică,de exemplu pentru a

reduce anxietatea sau pentru a reprima comportamentul agresiv sau pe cel obsesiv.

b) Abordarea socială accentuează importanţa unui mediu de viaţă normal,de calitate şi, în
special, nevoia de a trata persoanele cu cerinte speciale si cu dificultăţi de învăţare cu respect şi demnitate,
precum şi de a le oferi o mai mare autonomie în mediul lor de viaţă.Premisa de la care
porneşte această abordare este că dacă indivizii sunt trataţi bine, ei vor reacţiona în moduri
mai adecvate.

c)Abordarea educaţională subliniază importanţa dezvoltării abilităţilor şi deprinderilor, precum

şi a experienţei personale, deoarece indivizii tind să-şi folosească orice deprindere disponibilă
pentru a-şi realiza trebuinţele.

d)Abordare psihologică urmăreşte înlăturarea stărilor psihice conflictuale,a sentimentelor de

inferioritate şi a sensibilităţii exacerbate şi consolidarea trăsăturilor pozitive de personalitate,
dublată de crearea unei motivaţii superioare pentru activitate(la toate categoriile de deficienţi).
Terapia comportamentală, una din variantele de intervenţie fundamentate psihologic,
porneşte de la constatarea că stimulii pozitivi (recompensele)întăresc comportamentul, în timp
ce stimulii negativi (sancţiunile) îl reduc sau îl anihilează.
 Printr-o recompensă mică, acordată imediat după comportamentul dezirabil,întărirea este
mult mai eficientă decât folosind o recompensă/ pedeapsă consistentă, dar îndepărtată în timp;
sancţionarea imediată, fie şi minimă, are o eficienţă mai mare decât aplicarea unei sancţiuni
drastice, dar după un interval mai mare de timp.
Terapia comportamentală se bazează pe modificare obişnuinţelor.
Aplicarea teoriilor moderne ale învăţării la terapia manifestărilor nevrotice determină trei
procedee mai importante de intervenţie:

Condiţionarea aversivă,ce are unele puncte comune cu pedeapsa; astfel, când subiectul
ajunge la un răspuns neadaptativ, i se aplică un stimul nociv, ca imediat apoi să caute un prilej
pentru ca subiectul să dea un raspuns bun, şi în acest mod el scapă de pedeapsă. În acest caz,
manifestarea adaptativă este răsplătită pentru înlăturarea stimulului cu semnificaţie negativă.
Practica negativă. Procedeul constă în faptul că manifestările comportamentale
neadaptative, de obicei de tip motor, pot fi inhibate sau chiar anihilate prin determinarea
subiectului să le producă în mod volunatar de mai multe ori, până când, practic, acesta
oboseşte. După o anumită perioadă, comportamentul său involuntar va manifesta tendinţade a
dispărea.
Conform teoriei învăţării, exersarea îndelungată duce la oboseală, iar aceasta stopează
comportamentul nedorit. Pe măsură ce dispare acest comportament se reduce impulsul (apare
oboseala), deci se învaţă răspunsul, şi anume obişnuinţa de a nu mai manifesta
comportamente similare.
Provocarea unor sentimente pozitive, plăcute, care să le domine sau să le inhibe pe
cele negative, neplăcute. În acest caz, subiectul va învăţa să asocieze situaţiile de tip anxios
cu trăirea unor sentimente plăcute, care, cu timpul, devin dominante şi vor modifica atitudinea
şi răspunsul subiectului.
Aplicarea unor asemenea tehnici bazate pe teoriile învăţării, în vederea
rezolvării problemelor de comportament manifestate de deficienţi, trebuie să se raporteze la
două aspecte esenţiale:
- tipul de deficienţă;
-faptul că există unele comportamente atât de înrădăcinate încât sunt foarte rezistente la
acţiunile de corectare şi chiar presupun un anumit risc la exersare, pentru acrea impulsul
declanşator al răspunsului pozitiv prin starea de oboseală.
În acest context, o importanţă majoră o au relaţiile afectiv- emoţionale care se stabilesc
între profesor şi elev.
Deseori pentru profesori pare mai simplu să stabilească mai uşor controlul aupra elevilor
cu comportamente perturbate prin ameninţarea cu pedeapsa, însă această strategie conduce
mai uşor la scăderea stimei de sine a elevilor. Apelul la pedeapsă echivalează cu incapacitatea
profesorului de a instaura climatul afectiv necesar unei activităţi educative eficiente.
Controlul clasei cu centre de menţinere a stimei de sine presupune folosirea metodelor
pozitive, cu un profesor ce oferă un model de calm şi înaltă stimă de sine.Astfel, se poate
construi un mediu de învăţare sănătos, unde fiecare elev se simte liber să întrebe, să îşi asume
riscuri, să experimenteze şi să îşi formeze noi deprinderi.
Elevilor nu le va fi teamă de eşec, vor folosi învăţarea prin încercare şi eroare, vor câştiga
încredere în sine şi li se va permite să lucreze independent sau în cooperare, primind
aprobarea profesorului pentru efort. Un profesor centrat pe pedeapsă, poate controla clasa,
poate avea linişte şi ordine, dar curiozitatea naturală a elevilor va fi inhibată.
Odată ce un elev poate să stabilească o relaţie de prietenie cu profesorul, problemele de
comportament dispar. Cercetările au demonstrat eficienţa acestui tip de relaţie chiar şi în cazul
în care mediul familial este perturbat. Incidenţa comportamentelor perturbate are o asociere
mai semnificativă cu calitatea relaţiei profesor- elev în şcoală,decât cu standardul socio-
economic şi cultural al elevului.
 În toate relaţile profesor- elev profesorii comunică acceptarea/ rejecţia elevului chiar în
moduri pe care nu le conştientizează. Când un elev are probleme de comportament şi este
tratat de profesor cu indiferenţă sau ostilitate, există întotdeauna pericolul de a se rezolva
problema respectivă în moduri care antrenează reducerea stimei de sine a elevului şi problema
escaladează. Orice comportament reprezintă o tentativă de menţinere a stimei de sine.

Până în prezent, în practica educativă s-au folosit mai mult rezolvări farmacologice şi
comportamentale, prin întărirea externă pozitivă şi negativă. Abordarea socială şi cea
educaţională sunt mai recente, iar schimbarea de optică pe care o promovează le face să fie
apreciate în lume. Astfel, conform acestor abordări, problemele de comportament ar trebui să
fie interpretate ca acţiuni ce urmăresc un scop, reprezentat de obţinerea unui rezultat specific.
Din această perspectivă, tulburările de comportament îndeplinesc funcţii importante pentru
individ:
-pot transmite profesorului că elevul doreşte confort psihic, ajutor sau că percepe
situaţia ca fiind inacceptabilă;
-pot semnifica un protest faţă de un eveniment neplăcut impus;
-pot comunica nevoia de activitate sau stimulare.
O asemenea interpretare a tulburărilor de comportament deschide perspective mai mari faţă
de intervenţie prin:
- operarea unor schimbări în mediul fizic şi social prin creşterea stimulărilor,furnizarea
unui spaţiu personal mai mare, rezolvarea în echipă a problememlor, creşterea gradului de
autonomie individuală;
- acţiuni de diminuare a dificultăţilor emoţionale prin reducerea anxietăţii sau stresului,
tratarea depresiei, diminuarea agresivităţii etc;
- oferirea de sprijin elevului pentru a-ţi dezvolta strategii mai adecvate de interpretare a
evenimentelor

III.Sugestii pentru prevenirea tulburărilor de comportament

1 . Faceţi situaţia de invăţare securizantă pentru toţi!

Activitatea de învăţare trebuie să devină mai plăcută, mai atractivă pentru elev decât
comportamentul „rău”
.Asiguraţi-vă că activitatea e distractivă şi oferă recompense elevului; asiguraţi-vă că
timpul petrecut împreună promovează interacţiuni pozitive şi încurajează comportamentul
dorit şi nu resentimentele copilului. Comportamentul dezirabil poate fi recompensat prin
zâmbet, laudă. Adjectivele „bun”, „bine” trebuie să descrie comportamentul şi nu
personalitatea copilului. La elevii mici, lauda este eficientă; pentru elevii mai mari,
recompensele eficiente sunt cărţile, revistele, jucăriile, dulciurile,recompensele simbolice. Un
exemplu de strategie eficientă în acordarea recompenselor la copiii cu CES constă în
administrarea acestora la începutul zilei de şcoală şi apoi, decâte ori încalcă regulile
negociate, copilul trebuie să dea înapoi un anumit număr/cantitate de recompense. Eficienţa
acestei strategii este dată de faptul că a promite o recompensă acestor copii este mai puţin
motivant decât posesia lor.

2. Examinaţi antecedentele şi consecinţele comportamentului.

Antecedentele sunt acei factori care încurajează/ întreţin comportamentul nedorit.
Comportamentul trebuie analizat precis, la fel şi consecinţele. De exemplu, una dintre
consecinţe poate fi atenţia adultului; chiar daca atenţia nu este una de bună calitate (de
exemplu, ridicare tonului,ameninţarea cu sancţiunea), ea poate fi recompensa şi reîntări
comportamentul. Copiilor le place să li se acorde atenţie şi dacă singurul fel de atenţie pe
care-l pot obţine este atenţia negativă, ei vor continua să se comporte astfel încât să o
primească.
3. Nu acordaţi o extra- atenţie comportamentelor indezirabile, ci căutaţi să le ignoraţi
Anumite acţiuni, ce de exemplu lovirea unui coleg, nu vor putea fi ignorate; în acest caz,
interveniţi în funcţie de situaţie, dar într-o manieră cât mai impersonală. Pentru a ignora
comportamentele, trebuie evitat contactul vizual cu copilul şi profesorul trebuiesă îşi menţină
o înfăţişare calmă. Este eficient dacă profesorul se implică într-o activitate nelegată de copil şi
nu se angrenează în discuţii sau polemici despre comportamentul pe care încearcă să îl
eradicheze. Încercaţi să trataţi copilul respectiv ca pe o piesă de mobilier. Când copilul a
încetat comportamentul inadecvat, invitaţi-l să participe la ceea ce faceţi şi purtaţi o
conversaţie normală cu el. Nu arătaţi supărare sau resentimente la reluarea interacţiunii cu el.
Evitaţi contactul vizual prelungit, rugămintea sau cearta.

4. Continuaţi în maniera personală specifică să acordaţi extra- atenţie

comportamentelor dezirabile şi chiar însoţiţi acest lucru de recompense (de
exemplu,laude sau încurajări de tipul „îmi place cum lucrează X”, „aş dori ca toţi elevii să
muncească aşa cum face Y”)
.
5. Evitaţi confruntarea fizică,cu atât mai mult cu cât este vorba de elevi mari,care ar
putea să vă depăşească din punct de vedere al forţei fizice.

6. Observaţi comportamentul copilului şi pe al dvs. înşivă;

E posibil ca propriile dvs acţiuni să menţină comportamentul inadecvat al copilului. În
acest scop, identificarea factorilor care contribuie la apariţia problemelor comportamentale
trebuie să urmărească:
- când se produce comportamentul de-a lungul zilei, sau în ce moment al zilei;
- dacă se manifestă la toate activităţile sau numai la anumite activităţi;
- determinarea contextului în care se manifestă comportamentul indezirabil:
•în timpul explicaţiilor profesorului;
•în timpul întrebărilor şi răspunsurilor;
•în timpul evaluărilor;
•în timpul activitaţilor pe grupe mici;
•în recreaţie sau în timpul liber de joacă;
•când este aşezat alături de un anumit elev sau în anumite locuri dinclasă.
Toate aceste informaţii vor furniza profesorului indicii importante cu privire la cauzele
care concură la apariţia manifestărilor nedorite şi la măsurile ce trebuie luate pentru
rezolvarea problemei.

7. De câte ori este posibil, încercaţi să încurajaţi copilul să-şi supravegheze

comportamentul.
Această preocupare îl poate învăţa autocontrolul. Autosupravegherea cere ca
elevul să-şi observe propriul comportament şi să înregistreze observaţiile. De exemplu, i se
poate da copilului o listă de control şi apoi să i se ceară să-şi marcheze observaţiile.Apoi
copilul poate să compare înregistrările sale cu cele ale profesorului, ceea ce poate reprezenta
punctul de pornire pentru discutarea măsurilor eficiente care se impun şi care trebuie convenite
prin acordul ambilor.

IV.Sugestii privind modalităţile de interveţie în cazul tulburărilor de comportament care

nu pot fi ignorate

- ridicarea vocii şi atenţionarea elevului;

 -ajutarea copilului să-şi recapete controlul prin încurajarea blândă, să se calmeze şi, dacă e
nevoie, prin controlul fizic asupra copilului: apucarea de mâini ş iaşezarea sa pe un scaun sau,
în cazuri mai grave, introducerea lui într-o sală unde este linişte;
-odată ce copilul se calmează, ajutaţi-l să se simtă mai bine;
-acordaţi-i timp să-şi revină complet înainte de a-i cere altceva;
-nu discutaţi incidentul cu copilul până nu şi-a dobândit complet liniştea; în acest caz, dacă
este capabil şi atent, încercaţi să aflaţi ce l-a supărat şi discutaţi cu el,arătându-i cum poate să
acţioneze în situaţii similare pe viitor. Dacă e incapabil să angajeze o astfel de discuţie, atunci
arătaţi-i grijă, afecţiune, asigurându-l un timp că şi-a recăpătat pe deplin liniştea.

V.Principii în abordarea copiilor cu tulburări de comportament

Răbdare şi profesionalism
Fără îndoială, copiii cu tulburări de comportament pot fi obraznici, impertinenţi,agresivi
sau chiar periculoşi. De aceea, este nevoie de foarte multă răbdare şi profesionalism în
abordarea lor. Trebuie să ne amintim de ce se comportă aceşti copiii astfel. Trebuie să nu luăm
atacurile lor verbale personal şi să ne amintim că noi reprezentăm autoritatea, iar ei nu
respectă autoritatea şi nu au încredere în noi. Trebuie să le câştigăm încrederea în timp şi acest
lucru durează.

Consistenţa
Este important să fim consistenţi cu aceşti copii şi să le creăm un mediu predictibil pentru
ei. Structura este importantă pentru că, de obicei, mediul extraşcolar al acestora este foarte
haotic. Dacă în şcoală creăm un mediu predictibil şi structurat, ei se pot relaxa.

Interesul pentru elev

Programele de control al comportamentului sunt eficiente, dar ele nu ar funcţiona dacă nu
există acest ingredient esenţial, dacă profesorul nu este interesat de elev, dacă nu crede în el,
dacă nu îi pasă de ce se întâmplă cu acesta. În acelaşi timp, şi elevului trebuie să-i pese, să
creadă în profesor şi să-l intereseze să se schimbe. Dacă acest tip de relaţieeste stabilit, atunci
modificarea comportamentală poate avea loc.

Simţul umorului
Unul dintre darurile cele mai de preţ pe care le putem avea este capacitatea de a face haz de
necaz. Multe probleme pot fi evitate prin apelul la umor chiar şi într-o clasăc u copii cu
tulburări grave de comportament. Dacă profesorul are un bun simţ al
umorului,acesta îi poate ănvăţa pe elevi să se amuze de diverse situaţii din viaţa de zi cu zi în
loc să ia totul prea în serios. Ca şi profesori avem un rol foarte important în viaţa unui elev, ca
un adult care îi înţelege, căruia îi pasă de ei şi doreşte ca ei să aibă succes. Noi suntem cei cu
4-5 sau 6- 7 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, pentru o perioadă de aproximativ 8 luni
şi jumătate. Aceasta ne oferă o oportunitate importantă de a influenţa viaţa lor, de a-i schimba
uneori mai mult decât o poate face orice alt adult.

Evitarea burn- out- ului (epuizării)

Un profesor care este interesat de elevi şi care este apreciat de aceştia poate uşor să ajungă
la epuizare dacă nu este atent. Câteva cauze ale epuizării sunt: pierderea profesionalismului,
implicarea prea mare în problemele elevilor, a lăsa munca să interfereze prea mult cu viaţa
personală şi cu părerea altor cadre didactice şi administrative.
Este dificil pentru un cadru didactic care ani de zile a încercat să „salveze” un copil, să-l
vadă eşuând în final, ajungând la probleme cu poliţia şi exmatriculare. Este important să
reţinem că vom reuşi cu unii elevi, pe când pe alţii nu-i vom putea ajuta şi,indiferent ce vom
face, nu vom reuşi să-i schimbăm, ba chiar s-ar putea ca ei să ajungă într-o situaţie chiar mai
rea decât sunt la un moment dat.Este important să ne ancorăm în succesele pe care le-am
înregistrat şi nu în eşecuri.

Controlul situaţiei
Una dintre cele mai importante realizări într-o clasă de elevi cu probleme de comportament
este aceea de a menţine controlul asupra situaţiei în condiţiile în care ei încearcă mereu să
saboteze acest lucru. Dar atunci când părăsim şcoala, partenerul de viaţă s-ar putea să aibă
dificultăţi dacă menţinem acestă atitudine şi în familie. Poate mulţi dintre noi am auzit fraza:
„Nu mai eşti la şcoală!” ... de la familie, de la prieteni.Este important să putem lăsa „nevoia
de control” deoparte atunci când plecăm din şcoală.

Revărsarea furiei şi frustrării pe alţii

Este destul de dificil să lucrezi cu elevi care au probleme de comportament şi chiar dacă
încercăm să ne menţinem profesionalismul, se poate să avem din când în când senzaţia că
„toată lumea este împotriva noastră”. Acest sentiment ne rămâne de multe ori chiar şi după ce
ajungem acasă şi, de altfel, nici nu este aşa de uşor să-ţi reprimi toate frustrările când ajungi
acasă după ce în fiecare zi ai de-a face cu astfel de copii. O sugestie ar fi petrecerea a cel puţin
o jumătate de oră fără familie înainte de a ajunge acasă pentru a reuşi să ne comutăm atenţia
de la problemele de la şcoală.

Concluzii
Din cauza cuiva sau a ceva nu înseamnă din vina cuiva, cu atât mai puţin cu cât există
reacţii în lanţ şi se poate considera iscusit cel care ştie să ajungă la veriga iniţială sau la
punctul în care verigile pot fi despărţite, mai ales atunci când continuitatea lor poate deveni
dăunătoare pentru toţi

In continuare o sa fac cateva referiri la tulburarile comportamentale ale catorva elevi din
clasa la care imi desfasor activitatea cls. a VII-a.
Elevii la care am sesizat comportamente agresive si antisociale manifestate in mod repetat
sunt: Rus Adrian, Rostas Vasile, Lingurar Sorin si Szep Leonard.
Ca si principali factori care au provocat in timp tulburarile comportamentale la acesti elevi
pot aminti: in primul rand factorii de natura sociala: mediile din care provin sau in care
traiesc, medii cu un ridicat nivel de tensiune si conflicte interpersonale. Alaturi de acesti
factori si-au mai pus amprenta asupra comportamentului si factorii biologici(diverse disfunctii
si afectiuni de natura medicala ) precum si factori emotionali(stima de sine
scazuta,neincredere in propriile forte,dependenta de alte persoane)si cei cognitivi(mai ales
serioase probleme de comunicare).
Tulburarile comportamentale se manifesta in special prin stari de furie si agresivitate verbala
si fizica ,agresivitate care se transforma de cele mai multe ori in acte de violenta. Aceste
actiuni violente sunt indreptate asupra colegilor, cadrelor didactice, a obiectelor de mobilier, a
animalelor, rechizitelor scolare,etc.)In aceasta gama de comportamente pot fi inclusi toti cei
patru elevi dar problemele cele mai grave le intalnim la elevul Rus Adrian. Un alt mod in care
se manifesta tulburarile comportamentale la acesti elevi ar fi:nevoia de a controla si a
manipula intalnita la elevul Lingurar Sorin care pentru a-si satisface propriile placeri recurge
la violenta, lucru care mi se pare deosebit de periculos si care dupa parerea mea in viitor vor
face din acesta un delicvent.De asemenea mai amintesc ca si actiuni comportamentale
indezirabile observate la acesti elevi: fuga de la scoala sau de acasa in mod repetat, lucru care
conduce in final la vagabondaj(Rus Adrian, Rostas Vasile si Szep Leonard) batai in care sunt
mereu implicati si chiar tentative de automutilare(Rostas Vasile).
 In incercarea de rezolvare sau macar de diminuare a acestor comportamente am insistat si o
voi face si in continuare pe abordarea psihologica a elevilor in incercarea de a le inlatura
starile conflictuale si de a le consolida trasaturile pozitive de personalitate, cu alte cuvinte ma
axez mai mult pe terapia comportamentala, bineinteles fara a omite si aspectele educationale.
Am aplicat multe dintre masurile amintite in material:
-acordarea de recompense(obiecte de vestimentatie,dulciuri) atunci cand am sesizat
comportamente dezirabile(Lingurar S.,Rus A.)
-practica sau intarirea negativa(Rus A., Rostas V.,Szep L.)
-organizarea unor activitati placute desfasurate intr-un mediu relaxant, cu subiecte
preferate ale elevilor(de multe ori alese de ei)
-discutii pe teme de consiliere purtate cu fiecare in parte
-observarea si monitorizarea comportamentelor
Schimbarea unor comportamente ,multe dintre ele inradacinate bine de-a lungul timpului,
asupra carora nu s-a intervenit eficient si la timp, mai ales la varsta acestor elevi este un lucru
teribil de greu care necesita timp, rabdare, perseverenta, seriozitate si mai ales implicarea
tuturor factorilor care isi pot aduce contributia la aceasta actiune (factori educativi:diriginte
,prof.psihoped.,logoped.,psiholog, consilier,prof. educ.,factori sociali:personalul Centrului de
Plasament si al Caselor de tip familial si foarte important cred eu personalul medical cu
atributii in acest domeniu), conlucrare care din pacate nu prea exista in momentul de fata.

BIBLIOGRAFIE
1.Cucu- Ciuhan, Geanina, Trofin, Sorina Doina, “Educarea copilului cu devieri
comportamentale”, Editura SYLVI, 2003
2.I. Moldovanu (coord.), “Marea carte a jocurilor”, UNICEF, Chişinău
3.Iolanda Mitrofan (coord.), “Cursa cu obstacole a dezvoltării umane”,Polirom, Iaşi, 2003
4.Neamţu Cristina, “Devianţa comportamentală”, Editura Polirom, Iaşi,2004
5.coord. şt. A. Romilă, “Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale”, Ediţia a
patra, text revizuit, Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti, 2003
6.Ţinică Silvia (coord), “Repere în abordarea copilului dificil (instrument de lucru pentru
cadre didactice şi consilieri)”, Editura Eikon Educaţional,Cluj- Napoca, 2004

Intocmit
:Prof.educ.: Simea Marcel