Ucenicia, o călătorie înspre sine – Repere personale

1. Ce este Sinele?
Dacă ar fi să îi atribuim o definiție Sinelui, aceasta ar trebui să fie suficient de
generală și cuprinzătoare, astfel încât să fie aplicabilă oricărui Sine, dar și suficient de
specifică și intrinsecă, astfel încât să îi dezvăluie esența. Sinele exteriorizează și
interiorizează; analizează și expune; se manifestă și se tăinuiește. Sinele fiecăruia este
modelat de mediul social, de experiențe, de trăiri, păreri și, mai ales, de conștiință și de
caracter. El înglobează un întreg univers de elemente proprii fiecărei ființe, astfel încât
fiecare Sine devine unic. Sinele este sursa emoțiilor, a sentimentelor și a simțirilor pe
care le experimentează un om de-a lungul vieții sale. Sinele nu poate fi static, ci dinamic,
ceea ce înseamnă că, pentru a începe să-l descoperim, trebuie să pornim într-o călătorie
către conștientizarea sa.

2. Călătoria spre Sine

În viața profană, majoritatea oamenilor consideră că se cunosc pe ei înșiși, dar și
că cei din jur îi cunosc la fel de bine. În realitate, un om se poate cunoaște numai el
însuși în profunzime, pentru că fiecare persoană cu care interacționează îl percepe în
mod diferit, prin proprii ochi, iar astfel, un singur om – un singur Sine – poate să se
reflecte în mai multe variante. Modalitatea în care omul modern își trăiește viața are la
bază un sistem repetitiv, prin prisma faptului că activitățile zilnice presupun consumarea
timpului în acord cu modul de funcționare a societății. Acest sistem repetitiv îngustează
limitele umane, iar timpul liber de care beneficiază un om este alocat în diferite direcții
care îi asigură acestuia un anumit nivel de confort. Însă confortul este echivalent
superficialității, pentru că esența tuturor lucrurilor, dar mai ales a vieții, este încețoșată,
iar mai apoi dispare în neant.
În viața mas:., uc:. este invitat să se autocunoască, să se dezvăluie lui însuși, să
pătrundă, prin toate substraturile sale, în nucleul sufletului său. Această etapă începe
chiar de la debutul inițierii, când profanul este supus probei pământului. Așa cum el
coboară fizic către camera de chibzuință, la fel va trebui să „coboare”, din punct de
vedere spiritual, în adâncul Sinelui său. Oswald Wirth, într-un capitol intitulat
Coborârea în infern (Misterele Artei Regale, p. 119), ne arată că „Pentru a ne iniția,
trebuie să coborâm în noi înșine”. Corelarea dintre Sine și infern se poate traduce printr-
un haos interior, trecut neobservat sau încă nedescifrat. De asemenea, zicala „Taie răul
de la rădăcină” este perfect aplicabilă în procesul cunoașterii de sine, întrucât părțile
pozitive ale Sinelui trebuie să fie înțelese și înflorite, iar cele negative – să fie rectificate
în mod conștient, din adâncul Sinelui. Acest proces nu se poate înfăptui în absența
conștiinței. Astfel, tăcerea, izolarea și întunericul îndeamnă uc:. la o introspecție care
reprezintă începutul cunoașterii de sine. Întrebările și testamentul filozofic reprezintă
punctul de plecare al uc:. către o cale plină de întrebări, singurul care poate oferi un
răspuns fiind Sinele însuși.
 Dualitatea simbolurilor, mai exact reprezentarea lor abstractă în Tabloul lojei și
prezența lor fizică, ne poate duce cu gândul la faptul că ceea ce reușim să atingem la
nivel spiritual trebuie exteriorizat, aplicat, iar ceea ce există faptic trebuie asimilat,
însușit. Kahlil Gibran [Cunoașterea de Sine – Profetul (p. 121)] dezvăluie următoarele:
„Pârâul ascuns din fântâna sufletului vostru trebuie numaidecât ca să răzbată și să alerge
către mare murmurând / Și doar atunci comoara din adâncurile sufletelor voastre cele
fără de margini vi se va arăta.” Simbolurile lucrează, într-adevăr, individual, dar și ca
un întreg, constituind puncte de reper ale uc:. în șlefuirea pietrei brute. Am înțeles,
așadar, că tăcerea specifică uceniciei reprezintă un îndemn de a opri dinamica vieții și
de trezi conștiința, astfel încât să pornim pe drumul cunoașterii Sinelui. Simbolurile care
lucrează împreună sunt reflectate în Tabloul lojei, acesta semnificând perfecțiunea. Prin
analogie, armonia tuturor substraturilor unui om, care reflectă Sinele, reprezintă
începerea procesului cunoașterii ființei proprii.

3. Repere personale
Primul moment care a marcat o „trezire” a conștiinței mele proprii, a fost
momentul redactării testamentului filozofic. În acel moment, am realizat că nu mă
cunosc atât de bine precum credeam, pentru că cel mai mult timp l-am petrecut în
redactarea răspunsului la ultima întrebare. Pe cât de simplă părea întrebarea, pe atât de
greu mi-a fost să dau un răspuns. Am crezut, până în acel moment, că știu exact ce rost
am în propria viață, însă răspunsul pe care l-am oferit nu m-a mulțumit pe mine însămi.
Din acel moment, am încercat să evoluez din acest punct de vedere, creându-mi întrebări
și căutând răspunsuri.