Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil este acel principiu potrivit

căruia actul juridic civil desfiinţat ca efect al nulităţii este considerat a nu fi fost niciodată
încheiat, fiind socotit lipsit de efecte juridice nu numai pentru viitor (ex nune), ci şi pentru trecut
(ex tune), respectiv chiar din momentul încheierii lui.
În cazul nulităţii care operează de plin drept, actul este desfiinţat imediat astfel încât
constatarea nulităţii de către părţile interesate sau de către instanţa de judecată, după caz, este pur
declarativă, în sensul că produce efecte încă din momentul încheierii actului juridic civil.
Tot astfel, în cazul anulabilităţii, declararea nulităţii de către părţi ori de către instanţa de
judecată produce şi ea efecte retroactive, în sensul că urcă până în momentul încheierii actului
juridic civil.
Este ceea ce spune cât se poate de sugestiv alin. (1) al art. 1.254 C.civ., care prevede că
actul juridic „lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat”
1
(s.n.), ceea ce înseamnă că declaraţia de voinţă respectivă este şi rămâne un simplu fapt
material, fără relevanţă pe planul dreptului.
Aceasta înseamnă că, practic, în temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii, toate efectele
actului sunt socotite inexistente sau, după caz, sunt înlăturate, nimicite, ajungându-se ca autorul
sau autorii lui să fie în situaţia în care n-ar fi încheiat niciodată acel act.
Retroactivitatea efectelor nulităţii decurge din principiul legalităţii, în sensul că
restabilirea legalităţii, încălcată la data încheierii actului juridic, impune înlăturarea efectelor
produse în temeiul unui act astfel încheiat. În caz contrar, dacă nulitatea ar opera numai pentru
viitor, atunci când actul juridic a fost deja executat, integral sau în parte, ori efectele deja produse
ar fi menţinute, o asemenea sancţiune ar fi inutilă, pur formală, deoarece ordinea de drept ar
rămâne în aceeaşi măsură încălcată, sancţiunea aplicată ar fi inutilă, pur formală, iar respectarea
legii, ordinii publice şi bunelor moravuri ar fi iluzorie.
Într-adevăr, dacă o vânzare, deşi nulă, nu este desfiinţată retroactiv, ci numai pentru
viitor, respectiv doar de la data constatării nulităţii, înseamnă că acest efect este inutil, dacă
bunul a fost deja predat, iar preţul a fost deja achitat, întrucât drepturile vânzătorului şi ale
cumpărătorului sunt şi rămân, practic, neştirbite. Tot astfel, dacă un împrumut cu o dobândă
cămătărească este desfiinţat numai pentru viitor, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti, iar o parte din dobânda ilicită a fost deja încasată, înseamnă că ea este şi rămâne

1
Pavel Filip,op. cit., p. 246.
definitiv câştigată, ceea ce este de neconceput, căci ordinea de drept, deşi a fost tulburată,
efectele ce îi aduc atingere sunt totuşi menţinute, cel puţin pentru trecut.