Sunteți pe pagina 1din 27

ROMÂNIA & REPUBLICA MOLDOVA Iunie 2019 | 242

26 APRILIE – 3 MAI 2020


2 Mesajul Fondatorului Companiei

e s
Ac tult a este
o m
m tăue n

Înainte de a urca pe scenă pentru a-și primi


cecurile în fața a 15.000 de oameni, calificații
Chairman’s Bonus au văzut un banner cu un mesaj
simplu, dar foarte important: acesta este
momentul tău.

Dar, în multe feluri, spectacolul și Dar nu te opri doar la victorii. Și lecțiile de a încerca din nou. În acel moment
entuziasmul acelui moment nu sunt pe care le înveți din dezamăgiri sau descoperi ceva despre tine mult mai
cu nimic mai importante decât eșecuri pot fi motive de sărbătoare. important decât orice cec Chairman’s
punctele de răscruce și realizările care Știu cât de frustrant este când un Bonus pe care l-ai putea câștiga – ești
le-au pavat drumul spre succes. prospect se retrage sau un potențial puternic și hotărât, ai o voință de
Indiferent unde te afli în Planul de client decide să nu cumpere. Nu este nezdruncinat.
Marketing sau în viață, acesta este niciodată ușor să vezi cum ore întregi
momentul tău. Chiar acum. de efort nu se concretizează în Sper că, atunci când vei urmări
Fiecare victorie este un moment ce rezultatele pe care le aștepți. înregistrările incredibile și toate
trebuie savurat. Este o oportunitate de recunoașterile de la Raliu, îți vei
a reflecta la creșterea ta personală și INDIFERENT UNDE TE AFLI ÎN acorda câteva minute pentru a te
profesională și de a-ți celebra PLANUL DE MARKETING SAU gândi la toate momentele care i-au
realizările. Fiecare client sau membru adus pe calificații noștri la Chairman’s
ÎN VIAȚĂ, ACESTA ESTE
nou al echipei și fiecare moment în Bonus în acel punct și vei realiza că
MOMENTUL TĂU. toate victoriile care i-au condus acolo
care folosești produsele noastre
CHIAR ACUM. seamănă mult cu ceea ce poți obține
pentru a ajuta pe cineva să se simtă și
să arate mai bine reprezintă momente și tu. Nu este doar momentul lor.
de sărbătoare. Succesul este făcut Și totuși, momentul în care decizi să te Poate fi și al tău!
dintr-o serie de momente mici care se întorci la muncă și să continui să
acumulează, unul câte unul, și îți încerci este la fel de important, dacă Mereu al vostru,
pavează drumul spre următoarea nu chiar mai important. În astfel de
realizare. Acordă-ți câteva minute și momente se construiește succesul.
apreciază momentul prezent și munca Te-ai scuturat și ai ales perseverența
pe care ai depus-o pentru a ajunge în detrimentul eșecului. Acel moment Rex Maughan
CEO, Forever Living Products
unde ești. este mai mare decât simpla decizie

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Mesajul Directorilor Generali 3

FIECARE ZI E O
NOUĂ ŞANSĂ, FOLOSIŢI-O!
V-aţi întrebat vreodată câţi oameni evenimentului ne-au arătat cât de Împreună, prin oportunitatea incredibilă
sunt cu adevărat mulţumiţi de mult contează baza pe care construim pe care o oferă compania, putem
serviciul lor? Cercetările arată succesul fără limite în afacerea Forever. răsturna statisticile, ajutând românii să
că mai mult de jumătate dintre ei Fiecare zi este sămânţa acestui succes, fie în fruntea topului europenilor care își
n-au nici pe departe jobul visat, iar pentru că înnoieşte angajamentul pe iubesc locul de muncă.
un studiu al Organizației Mondiale care ni l-am luat faţă de noi înşine, faţă
a Muncii concluzionează că de companie şi faţă de cei pe care ne Pregătiţi-vă să răspundeţi verii cu
angajaţii din ţara noastră sunt mai dorim să-i ajutăm să fie fericiți și împliniți. înflăcărare. Apropiaţi-vă cu paşi hotărâţi
stresați la serviciu decât ceilalți de visul vostru, fie că este vorba de
europeni. Mai precis, șapte din Noi toți iubim ceea ce facem. Cariera calificarea pentru Bahamas, fie de
zece români se simt tensionaţi şi Forever nu înseamnă serviciul nostru, ci calificarea pentru Sydney. Folosiţi din
frustraţi la locul de muncă. o muncă ce ne aduce şi prosperitate, plin lunile care urmează, deoarece
satisfacții şi bucurie. Şi stabilitate, şi ascund oportunităţi noi, generoase și
provocare. Şi libertate, şi apartenenţă. odata cu ele bucurii imense la fiecare
Informaţia sună îngrijorător. Dar în O activitate zilnică pentru care primim pas.
acelaşi timp arată cât de mulţi oameni mereu inspiraţie, sprijin, soluţii.
ar putea fi interesaţi de oportunitatea Produsele inovatoare Sunscreen şi
Forever şi foarte recunoscători că De aceea, ieşim din casă dimineaţa cu Supergreens înseamnă oportunităţi noi
le-o prezentaţi. Vara e un anotimp zâmbetul pe buze. Fiecare lună, fiecare și nelimitate. Mini Aloe Gel înseamnă
perfect pentru a vă face noi prieteni, săptămână, fiecare zi înseamnă o nouă șanse noi. Folosiţi-le cu încredere, cu
noi colaboratori. Cum? Aşa cum aventură, o nouă şansă. Energia pe care perseverenţă. Niciodată n-a fost mai
procedează superliderii companiei - o investim în acest început continuu uşor şi mai încântător să ne simţim şi să
intrând în vorbă cu cei pe care îi întâlniţi este cel mai convingător argument arătăm mai bine în timp ce îi sprijinim şi
în oricare dintre drumurile voastre și pentru echipa noastră. Aşa arătăm că pe alţii să-şi transforme stilul de viaţă.
folosind produsele Forever. suntem lideri demni de urmat, deoarece
faptele noastre sunt la înălţimea De aceea suntem nu doar o companie
Este mijlocul anului – când ne uităm cuvintelor noastre şi conducem prin care foloseşte aloe în produsele sale,
în urmă să vedem ce am bifat din puterea exemplului personal. ci compania etalon, fără concurenţă,
scopurile stabilite în ianuarie. Dacă Compania Aloe Vera. Și cu cei mai
totul a mers așa cum ne-am propus, Ne aşteaptă nişte săptămâni fierbinţi. mulțumiți și bucuroși consumatori.
continuăm în acelaşi ritm și ne bucurăm Mulţi vor pleca în vacanţă. Noi nu ne
de noile oportunități pe care le atrage luăm vacanţa obişnuită, pentru că Cea mai frumoasă vară este Forever.
vara și energia ei. Dacă azi am fi vrut suntem Forever în vacanţă - călătorim Fiți parte din ea, bucurându-vă de
să fim mai sus, ne refacem strategia datorită companiei în destinaţii reușita fiecărei zile și de recompensele
pentru următoarele șase luni și acționăm splendide, lucrăm de oriunde, cât şi minunate care fac din afacerea voastră
energic pentru a ajunge acolo unde ne cum se potriveşte stilului nostru. Ne cel mai frumos job din lume.
așteaptă recompensa mult visată. Mai întâlnim cu oameni legendari din toate
culturile, din toate colţurile lumii, ne Abia așteptăm să vă sărbătorim
avem timp să schimbăm ce nu a mers succesele pe scena Success Day,
și să creștem împreună spre ceea ce ne îmbogăţim sufleteşte şi financiar. Cam
dorim. așa credem că arată cu adevărat jobul
ideal. Și există în România, în viața
Recentul Raliu de la Stockholm ta, în afacerea ta Forever. Dar poate Dr. Szőcs Gábor & Dr. Szőcs Dóra
şi mesajul lui Gregg de pe scena fi și cariera de vis a celor din jurul tău. Country Manageri Forever România
foreverliving.ro
foreverliving.ro
im
R aliu
4 Mesajul Președintelui Companiei

ulțum
M tru un
pen bil
incredi

Nu există un mod mai bun de a


simți inima Forever decât
participarea la Raliul Global.

Evenimentul din acest an nu a făcut excepție. Aproape Vă mulțumesc pentru tot ce faceți în fiecare zi pentru ca
20 de milioane de dolari oferite în cecuri Chairman’s Forever să fie cea mai mare oportunitate din lume. Raliul
Bonus. Peste 285.000 de pachete cu alimente ambalate Global din Stockholm a fost cu adevărat memorabil și
în sesiunile Rise Against Hunger. Forever Business abia aștept să vă văd pe toți anul viitor în Sydney.
Owneri din peste 160 de țări veniți să sărbătorească în
superbul oraș Stockholm. Continuați să zâmbiți,

Sunt atât de mândru de toți cei care s-au calificat anul


acesta la Raliu, dar și de necalificații care au realizat ce
investiție personală puternică reprezintă participarea la un Gregg Maughan
astfel de eveniment. Nu mă satur niciodată să văd arena Președinte, Forever Living Products
plină de FBO din toată lumea veniți să învețe, să inspire și
să sărbătorească împreună.

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Raliul Global Forever 5

, ai fost
FGR19
# ntastic!
fa
Raliul Global 2019 a fost evenimentul Forever care a doborât recorduri, a spulberat temeri
și a înlăturat din calea Forever Business Ownerilor din lumea întreagă orice piedici spre
atingerea celor mai mărețe succese și visuri. În perioada 5-12 mai, ni s-a livrat exact ceea
ce ne-a fost promis: o experiență ca nicio alta într-unul dintre cele mai populare și
cosmopolite orașe nordice ale Europei – Stockholm.
Hoteluri de lux, show-uri incendiare, două produse de excepție, de care în Bahamas - sau de un sejur în
inspirate de spiritul și cultura vikinge, toată lumea modernă are nevoie în celebrul și spectaculosul resort
training-uri de excepție, dezvăluirea fiecare zi – Forever Supergreens și Pattaya din Thailanda. Sunt destinații
unor produse noi, cadouri surpriză, o Aloe Sunscreen. impresionante și timp suficient pentru
cină cu adevărat legendară pentru cei Am aflat că anul viitor ne dam întâlnire tine să te califici la oricare dintre
mai buni FBO din lume în Muzeul în Sydney, Australia, pentru un Raliu aceste stimulente de top din lumea
Vasa (în compania singurei nave din Global care se anunță istoric, și nu la Forever. Cum? Acționând zilnic pe
secolul al XVII-lea care mai există), o mult timp după aceea, calificații la baza unei strategii bine puse la punct
zi de activități istorică pe celebra Eagle 2020 se vor bucura de o pentru fiecare zi, săptămână și lună
insulă Vaxholm, o petrecere disco croazieră la care mulți doar visează - rămase din perioada de calificare.
fenomenală în stilul anilor ’70 și sume
record pe cecurile Chairman’s Bonus
sunt doar câteva dintre ingredientele
principale de care s-au bucurat miile
de calificați la #FGR19, pe parcursul
săptămânii dedicate celui mai mare
eveniment Forever al anului.
Stockholm-ul a petrecut pe ritmurile
energiei și bucuriei stilului de viață
Forever, nu mai puțin de 15.000 de
persoane reunindu-se sub cupola
impresionantei săli Globe Arena,
pentru cele două zile de Raliu. Printre
aceștia, s-au aflat și sutele de FBO
din România care au dus entuziasmul,
spiritul, bucuria și frumusețea țării
noastre în mijlocul evenimentului.
Inovația și evoluția merg mână în
mână în lumea Forever – s-au lansat
foreverliving.ro
6 Raliul Global Forever

Inovăm de la un an la altul și ne Ne-am unit eforturile și am participat la sesiunile de împachetat alimente Rise
deschidem aripile pentru a îmbrățișa Against Hunger organizate de-a lungul mai multor zile în cadrul evenimentului,
tot ce ne oferă mai bun și mai util reușind să trecem de 3 milioane de pachete ambalate în total. Mai este puțin
tehnologia pentru a ne crește până ne atingem obiectivul final de 5 milioane de pachete și suntem siguri că
succesul. Pentru că viitorul este împreună vom reuși.
digital, iar afacerile noastre sunt deja
purtate în buzunarul fiecăruia dintre
noi, pe telefon sau tabletă. Iar la
#FGR19 am aflat cele mai utile și noi
instrumente digitale Forever cu care
poți deține un control total asupra
afacerii tale și îți poți consolida
succesul.
Și generozitatea, un simbol al
dragostei de oameni care
caracterizează compania Forever de
peste 41 de ani, a fost prezentă din
plin în aceste zile în inimile, dar mai
ales în acțiunile tuturor participanților Carina & Sebastian Iacătă - Safir Manageri
la Raliu, calificați sau necalificați.

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Însă cea care a dominat întreaga Raliul Global Forever 7
săptămână a fost bucuria. Amintiri,
oameni, momente, surprize, succese,
povești inspiratoare – toate au
desăvârșit cel mai spectaculos Raliu
Global Forever de până acum.

Abia așteptăm să ducem bucuria


Forever în Australia și să ne bucurăm
împreună de un Raliu Global
extraordinar în Sydney!

Vă așteptăm cu drag pe toți!

Pentru mai multe imagini cu momentele importante ale evenimentului, te invităm pe Facebook.com/ForeverRomaniaHQ, în secţiunea Albume
– Raliul Global Forever 2019 | Stockholm.
foreverliving.ro
8 KLC

Noul Key Leaders’ Council


Forever România
Suntem #ForeverProud de noul nostru Key Leaders’ Council pentru perioada
mai 2019 - aprilie 2020.

Aurel & Veronica Meșter Ionuț & Georgiana Stroe


Diamant Manageri, calificați Eagle Senior Manageri, calificați Eagle

Vajda Katalin Romina Doran


Soaring Manager Senior Manager, calificat Eagle

Gizella & Marius Botiș Derzsi Etelka & Sámuel


Diamant Manageri Senior Manager, calificați Eagle

Maria Pop Olesea Anghelinici & Gheorghe Vlad


Soaring Manager Senior Manageri, calificați Eagle

Dr. Carmen & Dr. Gabriel Emil Larion Csoma Josif & Melinda
Safir Manageri Senior Manageri, calificați Eagle

Daniel & Maria Parascan Valentin & Adriana Nițu


Soaring Manageri Senior Manageri, calificați Eagle

Marius & Milentina Marcus Constanta & Dănuț Mei Roșu


Soaring Manageri, calificați Eagle Manageri, calificați Eagle

Nagy Ernő & Irma


Senior Manageri, calificați Eagle

Îi felicităm pentru performanțele care i-au propulsat Le dorim multă inspirație și succes în dezvoltarea și
în liga liderilor de top din Forever România. Sunt promovarea proiectelor companiei și suntem convinși
FBO de elită, cu rezultate impresionante în afacerile că, împreună, vom reuși să facem pași hotărâți
lor și, de acum, cu o responsabilitate importantă, spre succesele mărețe pe care le merită
ghidată de pasiunea de a trăi Forever. echipa Forever România!

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


o
N niul
9 NOU - Produsul Lunii

rnic -

Gel
Mic,Mda
i
r pute

oe Vera
Al
Esențele tari se țin în sticluțe mici – produsul
de referință al companiei, Forever Aloe Vera
Gel, este de acum disponibil și în varianta mini,
de 330 ml. Toată seva și bunătatea gelului
din frunzele de aloe sunt gata să fie savurate,
oriunde și oricând, cu noile cutii mici de gel.
La fel ca ”fratele” lui mai mare, de 1 litru,

330
gelul mini la 330 ml este ambalat aseptic și
nu conține conservanți artificiali. Este bogat
în vitamina C, susține digestia sănătoasă,

ml
crește absorbția de nutrienți din alimente
și reprezintă o sursă naturală de energie
pentru corp. Odată cu Aloe vera, am
ambalat și numeroșii nutrienți esențiali din
plantă în fiecare cutie.
Forever Aloe Vera Gel este primul produs care a
primit certificarea IASC (Consiliul Științific Internațional
pentru Aloe) pentru conținut și puritate. Frunzele de
aloe sunt recoltate de pe propriile noastre plantații,
filetate manual și procesate în doar câteva ore de la
momentul recoltării, pentru ca tu să te bucuri de aloe
așa cum a lăsat-o natura.
Și Forever Aloe Vera Gel în variantă mini este ambalat
în materiale 100% reciclabile, cu 6 straturi de protecție,
pentru a menține gelul proaspăt mai mult timp.
Ambalajul oferă toate beneficiile partenerului său de
1 litru, doar că este mult mai ușor de consumat și de
luat în călătorii.
Astfel, de acum, ai la dispoziție o nouă variantă de a-ți
bea porția zilnică de Forever Aloe Vera Gel. Este pur,
ușor de transportat și extrem de practic, indiferent
unde te afli. Și recunoaștem, noul mini gel este și tare
simpatic!
Este ideal pentru a fi oferit cadou echipelor și
persoanelor din jur, la diferite prezentări de business
sau testări de produse. Vrei ca cineva să afle despre
gelul de Aloe vera? Scoate-ți un Aloe Vera Gel mini pe
măsuță sau oriunde te-ai afla – la birou, restaurant,
în sala de așteptare, la salon, în metrou, tren, avion
etc. – și lasă-l să vorbească de la sine. Va atrage cu
siguranță atenția și întrebările curioșilor din jur. E un
mod grozav de a câștiga un nou client pentru stilul de
viață sănătos oferit de cel mai pur gel din industrie.
FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242
Exclusiv online 10

Și, ca să vezi cât este de practic și ușor de combinat


cu toate produsele tale Forever preferate, avem
și câteva recomandări care te ajută să potențezi
beneficiile gelului de Aloe vera pentru sănătatea și
nevoile organismului tău și ale întregii familii.
Ce poate fi mai simplu și rapid decât să rupi un pliculeț de
Argi+ și să îl torni direct în cutia de Aloe Vera Gel mini, să îl
agiți bine și să îl savurezi oriunde te-ai afla, pentru un plus
generos de energie și vitalitate?
Forever Active Pro-B este partenerul ideal al mini
gelului de aloe pentru o viață sănătoasă în fiecare zi.
Gelul acționează în această combinație ca prebiotic,
transformându-se astfel în hrană de cea mai bună calitate
pentru bacteriile bune conținute de probioticul nostru, ceea
ce ajută la menținerea unei flore intestinale sănătoase și,
implicit, la susținerea unui sistem imunitar puternic.
Și inima ta se bucură de lansarea noului mini gel de aloe,
pentru că de acum, pliculețul de CardioHealth poate fi
turnat direct în flacon și consumat rapid și fără timp pierdut.
Tot organismul are de câștigat de pe urma lansării noului
flacon de gel la 330 ml. Nu mai ai nicio scuză pentru a-ți
priva organismul de beneficiile extraordinare ale porției
zilnice de sănătate. Pentru că îl poți lua cu tine oriunde,
oricând!

Secretul Propriile Aloe Vera of Forever Direct


obținerii celui plantații de Aloe America Centrul nostru din Olanda
joacă un rol esențial în
mai pur gel de vera Localizată în Dallas, Texas, distribuirea produselor
Aloe Vera of America
aloe din lume Totul pornește de la este o fabrică de ultimă
către rețeaua globală de
plantațiile noastre din consumatori și ne ajută să
Forever Aloe Vera Gel generație, unde Forever controlăm astfel costurile
Texas și Republica folosește tehnologie
este un produs consumat Dominicană, unde cultivăm în timp ce asigurăm cea
și iubit de milioane de revoluționară pentru mai înaltă calitate pentru
mai mult de 50 de milioane crearea produselor pe care
oameni din întreaga de plante. Fiecare frunză acestea. Cu ajutorul
lume. Fiind o companie consumatorii le iubesc. angajaților devotați și
este recoltată manual
integrată vertical, Forever pentru a ne asigura că al tehnologiei avansate
controlează fiecare nicio parte din aloe nu este reușim să împachetăm și
aspect al producției, de la deteriorată și că, astfel, să distribuim coletele rapid
plantațiile de aloe și până planta continuă să crească și eficient acolo unde este
la produsul finit. Asigurarea și în următorii ani. Frunzele nevoie de ele.
de stocuri permanente sunt apoi spălate, curățate
pentru toate țările și filetate tot manual,
Forever necesită angajați pentru a ne asigura că
Veste bună! Cutiile de gel la 330 ml sunt
extraordinari, fabrici pleacă spre Texas cel acum disponibile în toate centrele de
excepționale și tehnologii mai pur și de calitate gel distribuție, online și la Tel Verde.
de ultimă generație. din plantă, de unde se
transformă în produse. Puncte credit 0.408
Cod 71612
foreverliving.ro
11 Eveniment Forever

SUCCESS
DAY
De 41 de ani Forever Living Products International scrie cele mai frumoase, adevărate și de
succes povești de viață. Pe 25 mai, în sala Dacia din Brașov, le-am sărbătorit împreună,
într-un Success Day unic, în care bucuria a fost cuvântul de ordine pe buzele tuturor.

Gazdele noastre, Kele Mónika, "Preia controlul vieții tale! Dacă poți
Soaring Manager, și Cristina Isailă, visa, poți realiza!" ne-a spus Cristina
Manager ne-au purtat cu energie și Berbece, Manager, care ne-a
entuziasm prin cele mai frumoase dezvăluit cum a reușit să-și
emoții ale unei zile de neuitat. împlinească visul de a petrece cât mai
Country Managerii Forever Living mult timp cu fiul și familia ei,
Products România & Republica dezvoltându-și în același timp o
Moldova, Dora și Gabor Szőcs, au afacere globală în 7 țări și legând
deschis evenimentul cu un mesaj de prietenii fantastice.
suflet pentru întreaga familie Forever
România. Am înțeles încă o dată că
suntem parte a celei mai frumoase
afaceri din lume și avem toate
motivele să fim încrezători în viitorul
care se anunță luminos pentru noi toți, Dr. Dóra Szőcs & Dr. Gábor Szőcs, Country Manageri
Forever România & Rep. Moldova
mai ales dacă știm să dăruim, să ne
implicăm și să facem o diferență în
viața altora, întotdeauna cu bucurie și
cu zâmbetul pe buze.

Gazde: Cristina Isailă, Manager și


Kele Mónika, Soaring Manager

Cristina Berbece, Manager

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Decizia bună la momentul potrivit, Eveniment Forever 12
angajamentul de a nu renunța la un
vis și acțiunea în direcția potrivită i-au
adus pe scenă pe cei mai noi Asistent
Supervizori, Supervizori, Asistent
Manageri și calificații în Club 100 ai
lunilor februarie, martie şi aprilie,
precum și pe cei care se vor bucura
de o mașină nouă plătită de companie
Recunoaștere Supervizori
prin programul Forever2Drive.
Managerii și Soaring Managerii
calificați în ultimele luni, alături de
membrii noului Key Leaders’ Council
2019-2020 au fost și ei aplaudați la
scenă deschisă.
Drumul spre Eagle nu este
întotdeauna ușor, însă merită tot
efortul! Elena Moraru, Manager,
calificată Eagle, a început afacerea cu
3 ani în urmă, iar pe scena de la
Success Day ne-a vorbit despre Recunoaștere Supervizori
rețeta ei câștigătoare: realizarea
Activului, consolidarea unei echipe
performante și participarea la
evenimentele naționale și globale.

Recunoaștere Asistent Manageri

Moment artistic

Pentru mai multe imagini cu momentele


importante ale evenimentului, te invităm pe
Facebook.com/ForeverRomaniaHQ, în secţiunea
Elena Moraru, Manager, calificată Eagle Albume – Rise Against Hunger- Romania, mai 2019.

Moment artistic Recunoaștere Soaring Manageri

foreverliving.ro
13 Eveniment Forever

Romina Doran & Georgiana Stroe, Senior Manageri, calificate Eagle & membre KLC

Romina Doran și Georgiana Stroe,


Senior Manageri, calificate la
stimulentul Eagle și membre KLC,
ne-au încântat cu un speech
emoționant și rostit din suflet, o
pledoarie pentru sponsorii, liderii și
mentorii Forever. Lăsați-vă ghidați de
oamenii care v-au prezentat
oportunitatea Forever, urmați-le
exemplul și construiți-vă cel mai bun
plan de creștere alături de ei.
Ascultați-vă vocea interioară și țintiți Recunoașteri KLC 2019 - 2020
cât mai sus!

Recunoaștere calificați Forever2Drive Recunoaștere Club 100

”Ridicați-vă și străluciți! Aveți încredere


în companie și în voi înșivă, învățați să
aveți răbdare și acționați! Alegerea
este a voastră și este timpul să vă
hotărâți dacă vreți să trăiți viața
visurilor voastre sau vreți să rămâneți
pe loc. Înconjurați-vă de oameni
frumoși, asemenea sufletului vostru și
nu uitați că Forever vă oferă stabilitate
și o oportunitate uriașă pentru a lăsa
o moștenire valoroasă în urmă", ne-au
transmis Vera & Aurel Meșter,
Diamant Manageri, calificați Eagle și
Vera & Aurel Meșter, Diamant Manageri, calificați Eagle și membri KLC
membri KLC.

Recunoaștere Manageri

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


A fost un #SuccessDay memorabil, Forever, care le va purta pașii spre Eveniment Forever 14
care nu se putea încheia altfel decât #EMR19, în Dallas, SUA sau Pattaya,
prin discursul de excepție al celui mai Thailanda.
bun FBO din întreaga lume Forever: La finalul zilei ne-am unit din nou
Rolf Kipp, Triplu Diamant Manager, eforturile și am demonstrat, pentru al
calificat Eagle și membru executiv treilea an consecutiv, că generozitatea
GLT, care a fost invitatul nostru este unul dintre cele mai frumoase
special, împreună cu soția sa, daruri pe care le putem face: echipa
Dominique, și copiii lor superbi. Forever România a ambalat 70.000
Profesionist desăvârșit și expert de de porții de mâncare în compania
top în network marketing, Rolf a Rise Against Hunger ai cărei parteneri
coborât în public, pentru a împărtăși suntem deja de câțiva ani.
tuturor din experiența care l-a condus
la succesul incredibil de astăzi și de Mulțumim tuturor celor care au
care ne putem bucura cu toții dacă fost prezenți la Success Day și au
decidem pentru noi și acționăm făcut ca sala să vibreze de
constant și cu profesionalism. bucurie și emoție! Mulțumim și
celor care ne-au fost alături la
Felicitări și suntem #ForeverProud de Rise Against Hunger și în acest
echipa care a reprezentat Forever an! Faceți din viața voastră cea
România în acest an la Raliul Global mai minunată poveste Forever!
din Stockholm, de cei care și-au Lăsați urmașilor voștri o
primit binemeritatele cecuri moștenire valoroasă și bucurați-vă
Chairman’s Bonus și de toți cei care în fiecare zi că faceți parte din
și-au trecut în palmaresul reușitelor această familie extraordinară
calificarea la Eagle Manager, unul numită Forever! Să ne revedem cu Rolf Kipp, Triplu Diamant Manager,
dintre cele mai râvnite stimulente bine pe 24 august!
calificat Eagle și membru executiv GLT

Calificați Eagle Managers's Retreat 2019

Calificați Eagle Managers's Retreat 2019

Recunoaștere Chairman’s Bonus

Pentru mai multe imagini cu momentele importante ale evenimentului, te invităm pe Facebook.com/ForeverRomaniaHQ, în secţiunea Albume
– Success Day | 25 mai 2019.
foreverliving.ro
15 Afacere Forever

O afacere în vigoare
De câțiva ani buni îmi iau câte o porție de euforie în fiecare dimineață.
Am ajuns dependent de serotonină, dopamină și endorfină, eliberate
în organism de ... exercițiul fizic. Mai precis de cei câțiva kilometri de
alergat zilnic. Unii denumesc fenomenul ”runner’s high”, dar eu îl iau ca
atare – e o încărcare cu energie care mă pregătește pentru o nouă zi de
muncă.
În multi-level marketing lucrezi zi de zi cu oameni. Iar li s-a oferit gratuit un abonament la o sală de fitness, unde
această muncă necesită un nivel ridicat de energie, mai au exersat de 1-3 ori pe săptămână. Nu li s-a cerut nicio
ales că, de multe ori, trebuie să oferi din ea și celorlalți. De altă schimbare în obiceiurile lor zilnice. Rezultatul? Un nivel
aceea, ca FBO, este important să știi cum câștigi și cum ridicat de energie și de auto-control. Altfel spus, o viață mai
păstrezi acest nivel de energie. bună.
Doi cercetători de la Universitatea Macquarie din Sydney Pe lângă exercițiul fizic există și alte metode de a-ți spori
au făcut un experiment pe un grup de oameni cu vârste cantitatea de energie a organismului:
cuprinse între 18 și 50 de ani. După două luni de tratament,
aceștia au demonstrat capacitate de concentrare mai Hrănește-te pentru a avea vigoare. Proteinele, fibrele,
ridicată, și-au redus singuri consumul de alcool, tutun vitaminele și mineralele se cer prezente în hrană, în cantități
sau cafea și au trecut natural la mâncare mai sănătoasă. potrivite, pentru un aport energetic sporit. Dar important
Au stat mai puțin la televizor, în schimb au studiat mai este și cum le consumi. De exemplu, este mai bine să
mult. Toate acestea fără să le fie cerut, ci doar ca urmare mănânci cantități mici la fiecare câteva ore decât să ai 2
a tratamentului la care au fost supuși. Iar efectele au sau 3 mese consistente pe zi. Mănânci pentru a trăi, nu
mers mai departe: au economisit bani și nu au mai făcut trăiești pentru a mânca.
cumpărături ”la impuls”, au întârziat mai rar la întâlniri și au Evită substanțele care-ți obosesc organismul, precum
fost mai eficienți în munca lor de zi cu zi. alcoolul sau tutunul. Ele induc o euforie ”de moment”, dar
Ce tratament credeți că au urmat participanții la studiu? pe termen lung îți afectează energia și eficiența. Ai observat
Nu, nu este un medicament. Este exercițiul fizic. Oamenilor

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Afacere Forever 16

ce vigoare și putere de concentrare ai dacă în ziua este, de obicei, somnul. Privarea de somn duce, însă, la
anterioară nu ai consumat alcool și te-ai hrănit doar atât riscul de îmbolnăviri și la un nivel mai scăzut de energie,
cât ți-a cerut organismul? deci la eficiență mai mică în ceea ce faci. Ai astfel nevoie
de timp mai mult pentru a face aceleași lucruri și iată un
Apelează la produsele Forever. Băuturile nutritive din
cerc vicios din care poți ieși doar prin propria ta decizie.
Aloe vera, FAB, FAB X, Forever Fiber, Forever Daily sau
Și încă un lucru: puterea voinței crește exponențial atunci
FastBreak Energy Bar oferă energie pentru stilul de viață
când ai suficientă energie și odihnă la activ.
activ al oricărui FBO.
Fii un om optimist. Controlează-ți mintea și îndepărtează
Controlează-ți stresul. Emoțiile cauzate de stres
impulsurile și cugetările negative. Calitatea vieții tale
consumă cantități mari de energie din organism. O tehnică
este dată de calitatea gândurilor care te animă. Prin
simplă de a îndepărta stresul este să identifici cauza lui și
concentrare și meditație poți stabili ceea ce se petrece în
să te întrebi dacă poți face ceva legat de asta. Dacă da –
mintea ta, iar ca rezultat vei obține un grad mai ridicat de
treci la fapte. Dacă nu – relaxează-te, pentru că oricum nu
energie și bună dispoziție.
poți face nimic.
Dar poate că cea mai serioasă resursă de energie
Simplifică. Grija de multe, abordarea simultană a mai
este participarea la evenimente. Entuziasmul regăsit la
multor activități, listele lungi de sarcini, toate induc
un eveniment Success Day, la Forever Business Day,
sentimentul de încărcare și micșorează motivarea. Munca
experiențele și inspirația cu care se întorc participanții la
excesivă poate deveni obositoare, mai ales când nu este
un Raliu precum cel din Stockholm (dar și al celor care
organizată. Știi ce trebuie să faci – stabilește-ți prioritățile
au urmărit evenimentul pe internet) sunt ingredientele
în funcție de obiective, începe cu cele mai importante (și
perfecte pentru a fi transformate în acțiune. Informații,
urgente). Întreabă-te din când în când ”care este cel mai
idei sau modele propuse merită a fi asimilate și transpuse
bun mod de a-mi întrebuința timpul și energia în acest
în practica ta de FBO. Astfel tu și afacerea ta veți fi ... în
moment?”
vigoare!
Odihnește-te suficient. Din nefericire, atunci când nu
îți ajunge timpul să le faci pe toate, cel care are de suferit

r c i ţ i u
Exe
Atunci când consideri că oboseala Privește mișcarea nu ca un bine chiar și după o plimbare scurtă,
sau lipsa timpului sunt cele care consumator, ci ca o resursă de dar în forță, după 5 minute de exerciții
te împiedică să faci exercițiu fizic, energie și de voință. Te vei simți mai sau urcatul câtorva etaje.
inversează-ți modul de a gândi.
Alexandru Israil
Specialist marketing
foreverliving.ro
17 Club Forever

CLUB100
Felicitări Forever Business Ownerilor
la nivel de Manager și mai sus care, în
luna mai, au acumulat minimum 100 p.c.
non‑manageriale + personale (după
calificarea la nivel de Manager Recunoscut).

Daniel & Maria Parascan Elena Moraru


Vajda Katalin Dr. Carmen & Dr. Gabriel Emil Larion
Andreia Marinela Deac

CLUB60
Felicitări Forever Business Ownerilor la nivel
de Manager și mai sus care, în luna mai, au
acumulat minimum 60 p.c. non‑manageriale
+ personale (după calificarea la nivel de
Manager Recunoscut).

Marian & Dr. Monica Costiță


Victor & Ludmila Sass
Olesea Anghelinici & Gheorghe Vlad
Marius & Milentina Marcus
Valentin & Adriana Niţu
Silviu Ursu
Csoma Josif & Melinda
Ionuț & Georgiana Stroe
Bucurel & Gyöngyike Ghirdă
Monica & Cristian Lepădatu
Pethő Roland Tiberiu
Carina & Sebastian Iacătă
Marilena Culişir
Viorica & Viorel Moca
Maria Pop
Aurel & Veronica Meșter
Gizella & Marius Botiş
Constantin & Tania Popa
Nagy Ernő & Irma

FOREVER  |  România & Republica Moldova  |  Iunie 2019 | 242


Info 18

ECHIPA FOREVER ESTE MEREU PREGĂTITĂ SĂ TE SUSȚINĂ.


SUNTEM ONLINE PENTRU TINE:
NE POȚI CONTACTA ASTFEL:
nPentru informaţii legate de marketing – suport_marketing@foreverliving.ro Forever Living Products Romania HQ
nPentru informaţii legate de produse – infoproduse@foreverliving.ro
nPentru informaţii legate de comenzi online/Tel Verde – Forever Living Romania HQ
suport_comenzi@foreverliving.ro
nPentru informaţii legate de situatia punctelor credit – Forever Living Products Romania HQ
suport_as400@foreverliving.ro
nPentru informaţii despre plata bonusurilor, fişe bancare, proceduri de Forever Living Products Romania HQ
înregistrare fiscală – suport_contabilitate@foreverliving.ro
nPentru alte tipuri de informaţii – suport_office@foreverliving.ro Forever Living Products Romania HQ
nPentru informații legate de produse/afacerea Forever în Republica Moldova –
moldova@foreverliving.ro

Luni, 17 iunie, centrele de distribuție Forever www.foreverliving.ro


din toată țara sunt închise, dar vă așteptăm oricând
și la orice oră pe foreverliving.ro.

Protecting
Day Lotion
tr u c ă iu b im s o arele,
pen
pielea!
dar și mai mult

SEDIU CENTRAL (BUCUREŞTI):


n Bd. Aviatorilor 3, Sector 1, Cod 011852.
021 222 89 23, 0723 603 556, 0744 674 289;
021 222 89 24
aviatorilor@foreverliving.ro
Pentru orice informaţii referitoare la comenzile de produse plasate în
centrul de distribuţie din Bucureşti, după orele 17:00 puteţi suna la
numărul 0728 88 00 41.
PROGRAM:
Luni - Vineri: 8 - 20; Sâmbătă: 10 – 14.
n În prima zi lucrătoare a lunii: 12:00 – 20:00
(Sâmbătă 10:00 – 14:00);
n Sâmbătă – ultima zi a lunii: 09:00 – 17:00.
PROGRAM DEPARTAMENTE: Luni – Vineri: 9 – 17.

Puteți afla informații complete despre programul și adresele tuturor Centrelor de Distribuție Forever de pe foreverliving.ro.

foreverliving.ro
19 Calificările lunii mai

Calificările lunii mai


Supervizori Forever Business Owneri care au obţinut 25 de p.c. în 2 luni calendaristice consecutive.

Nume Localitate Sponsori

Lorina Bărăgan Râmnicu-Sărat Rodica Sava


Mihaela Bejinaru Dîngeni, BT Ioana Vladu
Renata Bordaș Salonta, BH Aniko Ildiko Ciarnău
Bogdan Ciocîrlan Fălticeni Monica Vărăreanu
Ancuța Cojocaru Constanța Gabriela Lenuța Mazilu
Mihaela Dorotovics Vladimirescu, AR Paul Pintean
Cristian Ionescu Iași Constantin & Tania Popa
Olimpia Dorina Ionescu Iași Cristian Ionescu
Aurora Iordan Râmnicu-Sărat Lorina Bărăgan
Mihaela Carmen Irimescu Râmnicu-Vâlcea Maria Stoian
Kelemen Erika Ojdula, CV Csiszer Silvia
Ionel-Ionuț Petrescu Râmnicu-Sărat Aurora Iordan
Maricel Udrea Galați Valentin & Adriana Nițu
Alexandra Dana Vancea Oradea Nagy Ernő& Irma
Ioana Vladu Drobeta Turnu Severin Eleonora & Mihai Bucu
Tatiana Ciobanu Chișinău, Rep. Moldova Aliona Porcescu
Marina Marin Leova, Rep. Moldova Mariana Enii
Aliona Porcescu Chișinău, Rep. Moldova Alexandra Badea

Asistent Manageri Forever Business Owneri care au obţinut 75 de p.c. în 2 luni calendaristice consecutive.

Nume Localitate Sponsori


Mihai Baldovin Craiova Victor & Ludmila Sass
Paul Pintean Arad Andreia Marinela Deac

Manageri Forever Business Owneri care au obținut 120 pc în 2 luni calendaristice consecutive sau
150 pc în 3-4 luni calendaristice consecutive.

Nume Localitate Sponsori


Andrei Laurențiu Cosula Fălticeni Petru & Iuliana Petrov
Monica Vărăreanu Bogdăneşti, SV Dr. Carmen & Dr. Gabriel Larion

Îi felicităm şi le dorim mult succes şi calificaţilor la nivelul de Asistent Supervizor din luna mai!
Lista completă a calificaţilor la acest nivel va fi disponibilă în varianta online a revistei, care este disponibilă în contul fiecărui FBO, pe www.foreverliving.com, în secţiunea Noutăţi.

Top 20 p.c. non-manageriale


1 Daniel & Maria Parascan 11 Ionuț & Georgiana Stroe
2 Vajda Katalin 12 Csoma Josif & Melinda
3 Andreia Marinela Deac 13 Monica & Cristian Lepădatu
4 Elena Moraru 14 Pethő Roland Tiberiu
5 Dr. Carmen & Dr. Gabriel Emil Larion 15 Carina & Sebastian Iacătă
6 Victor & Ludmila Sass 16 Marilena Culișir
7 Marian & Dr. Monica Costiță 17 Vasilica & Dumitru Crăciun
8 Marius & Milentina Marcus 18 Constantin & Tania Popa
9 Valentin & Adriana Niţu 19 Nagy Ernő & Irma
Daniel & Maria Parascan 10 Silviu Ursu 20 Elisaveta & Alexandru Pocaznoi
TOP 20 în funcţie de pc non-manageriale realizate în luna mai
Primii 20 FBO (Forever Business Owneri) care au acumulat cele mai multe puncte non-manageriale şi au fost Activi în luna mai.

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Calificările lunii mai 20

Calificări Globale Forever Business Owneri care s-au calificat global în luna aprilie.

Supervizori Localitate Sponsori


Natalia & Oleg Vieri Chișinău, Rep. Moldova Natalia & Vladimir Chilianu
Elena Maidaniuc Chișinău, Rep. Moldova Natalia & Oleg Vieri
Adriana Ciontu Galați Valentin & Adriana Nițu
Loredana Cristina Miu Constanța Daniela & Petre Secui
Marinela-Rodica Dinu Horia, CT Loredana Cristina Miu
Rita Simon Sânmartinu Maghiar, TM Marian & Dr. Monica Costiță
Silvia Stanciu Popești-Leordeni, IF Ionuț & Georgiana Stroe
Irina Ana Vădan Marna Nouă, SM Mircea Boștioca

Asistent Manageri Localitate Sponsori


Eleonora & Mihai Bucu București Florentina & Benone Gavrilescu
Alina Gheorghina Gurău Husasau de Criș, BH Daiana Florina & Daniel Noge
Manageri Localitate
Sponsori
Cristina Maria Berbece Fundeni, IF Claudia Popovici

STIMULENTUL 1 STIMULENTUL 2
Bandi Attila & Izabella Carina & Sebastian Iacătă Olesea Anghelinici & Gheorghe Vlad
Viorica & Neculai Bărdaşu Elisabeta Maria Iuga Camelia Dincuţă
Fiodor Beliman Viorica & Viorel Moca Kele Mónika
Niculina & Viorel Ciuchea Valentin & Adriana Nițu Marius & Milentina Marcus
Rodica & Ghiță Codoban Nagy Ernő & Irma
Mircea & Dana Olariu
Marian & Dr. Monica Costiță Elisaveta & Alexandru Pocaznoi
Dr. Cătălina & Ovidiu Pălăncianu
Vasilica & Dumitru Crăciun Constantin & Tania Popa
Iuliana Mirela Popescu
Ramona Vingan
Dr. Cristina & Gabriel Cristache Felicia & Siminel Sumanariu
Csoma Josif & Melinda Ionuț & Georgiana Stroe STIMULENTUL 3
Marilena Culişir Smaranda Sălcudean Gizella & Marius Botiş
Derzsi Etelka & Sámuel Marcela & Ion Şerban Dr. Carmen & Dr. Gabriel Emil Larion
Romina Doran Szabó József Aurel & Veronica Meşter
Mircea & Raluca Fage Szabó Éva Daniel & Maria Parascan
Bucurel & Gyöngyike Ghirdă Ulbrecht Susana & Gavril Maria Pop
Andreea Gruia Marinela Tuţuleasa Vajda Katalin

Top 20 p.c. totale


1 Aurel & Veronica Meşter 11 Ramona Vingan
2 Vajda Katalin 12 Smaranda Sălcudean
3 Gizella & Marius Botiş 13 Ionuț & Georgiana Stroe
4 Maria Pop 14 Carina & Sebastian Iacătă
5 Dr. Carmen & Dr. Gabriel Emil Larion 15 Romina Doran
6 Daniel & Maria Parascan 16 Derzsi Etelka & Sámuel
7 Marius & Milentina Marcus 17 Kele Mónika
8 Camelia Dincuţă 18 Marian & Dr. Monica Costiță
9 Elisaveta & Alexandru Pocaznoi 19 Olesea Anghelinici & Gheorghe Vlad
Aurel & Veronica Meşter 10 Nagy Ernő & Irma 20 Dr. Cristina & Gabriel Cristache
TOP 20 în funcţie de pc totale realizate în luna mai
Primii 20 FBO (Forever Business Owneri) care au acumulat cele mai multe pc totale și au fost Activi în luna mai.

foreverliving.ro
21 Calificările lunii mai

Asistent Supervizori Forever Business Owners care au obţinut 2 p.c. în 2 luni calendaristice consecutive.

Nume Localitate Nume Localitate


Achim, Elvis Aurelian Ploiesti Bartha, Lidia Sat.Ghelinta

Acsinia, Laura Piatra-Neamt Belghiru, Argentina Codlea

Agiu, Gabriela Bucuresti Bodo, Barna Od.Secuiesc

Ahalani, Raul-Alin Brusturoasa Bogatu, Felicia Domnica Bucuresti

Aicoboae, Manuela Gabriela Iasi Bogatu, Radu Cristian Sibiu

Airinei, Monalisa Savinesti Boglis, Marcelina Neamt

Alexandru, Elena-Stefania Buftea Boje, Angelica Mariana Tautii Magheraus

Andone, Alina Brasov Boloaga, Marinela Dofteana

Andrei, Alexandru George Ramnicu Valcea Bordeianu, Marinela Bucuresti

Andrei, Ioan Iulian Falticeni Bostan, Alexandra Teona Roman

Ardelean, Ancuta-Violeta Arad Bota, Florentina Cornelia Oradea

Ardelean, Zoie Zalau Botezatu, Rodica Sovata

Arusti, Raluca-Maria Cavnic Brasovanu, Irina Ioana Galati

Aslan, Maria Antoaneta Vaslui Brechler, Liliana Radauti

Atodiresei, Jana Iasi Brinza, Alina Florina Osorhei

Augustin, Tibor Miercurea Ciuc Bucataru, Bianca Risca

Avadanei, Gianina Tomesti Bucur, Ecaterina Codlea

Baciu, Alexandra Emanuela Oradea Budu, Maria Tg-Lapus

Baciu, Renata Bucuresti Bughianu, Loredana Bragadiru

Bagiu, Gabriela Iudith Timisoara Bulate, Cristian Bucuresti

Bajan, Ioana Marsa Burdulea, Bianca Sacele

Bajko, Rita Katalin M.Ciuc Burlacu, Ionela Roman

Balaj, Mihaela Paula Arad Butaru, Lavinia Alina Navodari

Balcau, Livia Gabriela Baia Mare Butcovan, Florian Liviu Valcau De Jos

Ballo, Matyas Bulcsu Cluj Butea, Elena Braila

Baltan, Manuela Teodora Vladimirescu Caba, Diana Bianca Cluj

Baluta, Sorina Constanta Calancea, Oana Elena Com Comana

Ban, Calina Arad Canciu, Carmen Bucuresti

Bandrabur, Liliana Galati Carbunaru, Georgeta Buzau

Banyai, Arnold Ciocaia Catre, Daniela Veronica Roman

Barbuceanu, Stefania Felicia Bucuresti Cazacu, Ana Bacau

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Calificările lunii mai 22

Nume Localitate Nume Localitate


Cernat, Florentina Valu Lui Traian Demeter, Melinda Brasov

Cheregi, Delia Teius Demeter, Nicoleta Alina Navodari

Chintea, Lucia Chisinau, R. Moldova Demian, Marcela Daniela Dezmir

Chiorean, Alina Maria Toplita Dichio, Camilla Hunedoara

Chirca, Maria Sibiu Dilan, Olga Causeni, R. Moldova

Chiriac, Ancuta Com Baia Dima, Georgiana Roata De Jos

Chiriac, Anisoara Brasov Dimcica, Daniela Bucuresti

Chiriac, Nelu Bacau Diveica, Elena-Madalina Braila

Chiru, Mihaela Simona Galati Dodu, Monica Angelica Oradea

Chromec, Alina-Zlatca-Rujenca Alesd Doina, Violeta Roman Barlad

Ciarnau, Marcel Marghita Donic, Inna Brasov

Ciobanu, Cristian Suceava Dorea, Loredana Valea Lupului

Ciortan, Mihaela Anisoara Lunga Dragan, Gheorghe Emilian Bucuresti

Colteniuc, Tatiana Leova, R. Moldova Dragomir, Daniela Elena Brasov

Constantin, Cristina Constanta Dragomir, Elisabeta Alba Iulia

Constantinescu, Adriana Moinesti Dudasu, Mariana Drobeta-Turnu Severin

Conta, Viorica Arad Dughila, Eugen Catalin Botosani

Copaceanu, Gina Tecuci Dumitru, Ana Maria Galati

Copoi, Florentina Vaideeni Dumitru, Madalina Rodica Caracal

Coste, Anca Marioara Beznea Dumitru, Oana Nicoleta Voluntari

Cotet, Bogdan Nicolae Baia Mare Dutu, Oana Ghimbav

Cotet, Simona Iasi Elekes, Eva Julia Zalau

Cotoros, Iulia Falesti, R. Moldova Enache, Camelia Ionelia Braila

Creteanu, Ana Maria Brasov Enache, Cristina Galati

Csakany, Boroka Sat.Catalina Falticeanu, Costinel Iasi

Cuc, Anamaria Florina Oradea Farkas, Boglarka Cluj

Cucu, Iulia Bacau Farkas, Piroska Maria Teliu

Curcean, Cristina Monica Medias Ferenczi, Monika Gheorgheni

Dan, Lavinia Rm.Sarat Filipoaia, Maria Boroaia

Dascalu, Bianca Iasi Fiodor, Eugenia Cantemir, R. Moldova

Dejan, Carmen Uricani Fitero, Natalia Oradea

Demean, Ana Causeni Flocea, Elena Slatina

Demeter, Beata Marghita Florea, Florin Marius Baia Mare

foreverliving.ro
23 Calificările lunii mai

Nume Localitate Nume Localitate


Floria, Flaviana Vaslui Gyorgyicze, Csilla Maria Sf.Ghe

Forika, Csilla Suseni Halinga, Alin Sanmihaiu Roman

Frumosu, Corina Anca Carlogani Haprian, Filip Dorian Baia Romana

Gaborici, Cristina Dofteana Haraga, Laura Braila

Gal, Anita Salonta Harja, Ileana Buhusi

Gal, Robert Sat.Poian Harmanescu, Octavian Ionel Giarmata

Galea, Ionela Raluca Arad Heda, Melinda Cadea

Garstea, Lilia Orhei, R. Moldova Hen, Iuliana Lucia Pascani

Gavrila, Constanta Mioveni Hoescu, Gina Chitorani

Geana, Stelica Movila Miresii Iacob, Cristina Mircesti

Gergely, Maria Sat.Sanzieni Iancu, Ana Maria Castranova

Gheorghe, Elena-Roxana Gornet Ilie, Olguta Borcea

Gheorghies, Oana Dorina Cluj Ilies, Ioana Tureac

Gherghel, Gordana-Andreea Oravita Ioan, Ileana-Maria Gepis

Gherman, Felicia Tomesti Ionescu, Diana Bucuresti

Ghisa, Liliana Sanda Cluj Istrati, Cornelia Macin

Gingiu, Elena Neli Rogova Iures, Michelle Gabriela Bailesti

Girbulet, Niculina-Iozefina Darova Janosi, Matild Od.Secuiesc

Giumantir, Florentina Timisoara Jinaru, Maria Com.Vaideeni

Giurgeanu, Cornel Cluj Jodi, Eleonora Ileana Satu Mare

Gociman, Georgeta Iasi Juganaru, Corina Puiestii De Jos

Goia, Aneta-Rada Timisoara Juncu, Lacramioara Elena Bacau

Goleanu, Ana-Maria Braila Keri, Iuliana Cetariu

Golub, Andreea Timisoara Kiss Nago, Agota Od.Secuiesc

Goranda, Alexandru Ionut Bacau Kovacs, Cristina Hajnalka Gherla

Gosa, Adriana Bocsa Kovacs, Maria Cristina Arad

Gospodaru, Ana Maria Com Miroslovesti Lajos, Julianna Od.Secuiesc

Grigoras, Teodora Risca Lazarescu, Andreea Florina Siria

Grigorescu, Silvica Bacau Leonti, Adriana Nicoleta Cluj

Groze Mihut, Raluca Oradea Leucea, Melinda Rebeka Oradea

Guga, Maria Brasov Lihet, Crina Lacramioara Sigheu Marmatiei

Guna, Dan Craiova Lingvai, Andrea Sighetu Marmatiei

Guran, Stefana Craiova Lodina, Razvan Baia Mare

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Calificările lunii mai 24

Nume Localitate Nume Localitate


Luca, Ilinca Daria Iasi Mitru, Florica Alexandria

Luca, Simona Stefania Hunedoara Mocanu, Catalina Vaslui

Lungu, Diana Bacau Mohorea, Adelina Timisoara

Lup, Ioana Tirimia Moldovan, Nicoleta Oana Calarasi

Lupu, Alexandru-Ioan Magura Morjolic, Emilia Daniela Baia Mare

Lupu, Andreea Pipirig Muresan, Lavinia Decebal

Magdici, Vasile Ionel Iaslovat Murgu, Selena Timisoara

Manea, Iuliana Braila Nagy, Botond Arpad Huedin

Manole, Claudia Bucuresti Nasco, Irina Stefan Voda, R. Moldova

Marchidan, Mariana Zamfira Malu Spart Nastase, Anca Halmeu

Marian, Isabella Alexandra Buhusi Neacsu, Adela Ileana Bucuresti

Maries, Irina Somcuta Mare Neacsu, Diana Palanca

Marii, Veronica Cahul, R. Moldova Neagu, Claudia Florina Arad

Marin, Daniela Chisinau, R. Moldova Negara, Galina Cahul, R. Moldova

Marin, Irinel Craiova Negoias, Georgeta Ramnicu Sarat

Marosan, Arabella Targu Mures Negoita, Simona Georgiana Bucuresti

Marton, Iren Tg.Secuiesc Nemedi, Gyongyi Dumbravita

Matei, Ana Risca Nemtanu, Elena Magda Pascani

Matei, Gabriela Bacau Nicolae, Mariana Lehliu

Matei, Marioara Nicoleta Borod Niculescu, Maria Medgidia

Mathe, Ilona Craciunesti Nistoroaea, Silvia Bucuresti

Mato, Delia Raluca Recas Noveschi, Ionut Gigi Iasi

Melamet, Leila Mihail Kogalniceanu Oancea, Gabriela-Corina Comarnic

Mercean, Ecaterina Cluj Obreja, Carmen Bacau

Miclos, Sorinela Miercurea Ciuc Olaru, Maricica Com Ruginesti

Mihalache, Alina-Mariana Dumbravita Olaru, Maura Bucuresti

Mihalcea, Iulia Anca Nisipoasa Olteanu, Adriana-Mihaela Craiova

Mihaly, Edit Gabriella Com.Malnas Olteanu, Mihaela Ioana Roata De Jos

Miklos, Veronika Sat.Catalina Oprescu, Gabriela Ploiesti

Mircescu, Adrian-Sebastian Slobozia Panait, Mioara Calarasi

Mirescu, Elena Ramnicu Valcea Pancu, Remus Marian Constanta

Mirzan, Elena Rm.Vilcea Panita, Luciana Craiova

Mitelu, Daniela Botosani Parleala, Madalina Valu Lui Traian

foreverliving.ro
25 Calificările lunii mai

Nume Localitate Nume Localitate


Pascariu, Mihaela Iasi Rata, Daniela Neamt

Patras, Andreea Husi Repede, Livia Cluj

Patrascu, Virginica Banesti Ribac, Tvetalina Ungheni, R. Moldova

Patriche, Iuliana Bacau Roman, Doinita Bogdanesti

Pavel, Constanta-Mihaela Bucuresti Roman, Margit Od.Secuiesc

Petcu, Florina Brasov Roman, Simona Alisa Gherla

Petrea, Marius N.Balcescu Romasenco, Tamara Sireti, R. Moldova

Petrescu, Cerasela Nicolesti Rosca, Mihaela-Adriana Bucuresti

Petrov, Carmen Elena Bacau Rosu, Tatiana R.Criuleni, R. Moldova

Pintyi, Timea Gizella Valea Rece Rotariu, Claudia Petronela Botosani

Pircalabu, Roza Predeal Rotaru, Neculai Iasi

Pirjol, Elena Calimanesti Rusu, Adriana Cernavoda

Piticaru, Diana Lespezi Rusu, Andreia Alexandra Arad

Plosnita, Marina Orhei, R. Moldova Rusu, Elena Parjol

Podianu, Roxana Antoneta Targu Frumos Rusu, Sonia Larisa Sag

Pop Buia, Anca Bistrita Salak, Eva Cluj

Popa, Olivia Elena Sibiu Sanda, Elena Bucuresti

Popescu, Claudia Iordacheanu Santa, Mirela Targu Mures

Popescu, Ioan Mihai Bucuresti Sas, Viorica Salva

Popovici, Crina Elena Rasca Sfirlogea, Elena-Carmen Craiova

Popovici, Mariana Lucica Bistrita Sidorenco, Tatiana Floresti, R. Moldova

Popoviciu, Laura-Adina Dumbravita Siklodi, Margareta Iod

Pora, Piroska M.Ciuc Silisteanu, Elisabeta Bacau

Porosnicu Anitoae, Gicu Husi Simion, Georgiana Timisoara

Postelnicu, Otilia Corbeanca Simon, Csaba Taureni

Postolache, Angela Bucuresti Simon-Szatmari, Katalin Oradea

Poules, Mohareb Brasov Soare, Florina Stela Cernavoda

Prodaniuc, Olga Hincesti, R. Moldova Solcan, Nicoleta Campulung Moldovenesc

Purcaru, Adriana Halaucesti Sologiuc, Gavril Tibeni

Racaru, Maria Mihaela Bolintin-Vale Solomciuc, Elena Simona Sighetu Marmatiei

Radut, Nicolae Radauti Solovastru, Mihaela-Madalina Com Iaslovat

Raduta, Nadia Slobozia Sopon, Danut Andrei Floresti

Rasca, Roberta Bistrita Spataru, Andrei-Lucian Bucuresti

FOREVER | România & Republica Moldova | Iunie 2019 | 242


Calificările lunii mai 26

Nume Localitate Nume Localitate


Spiridon, Evelina Andreea Bucuresti Todica, Viorica Cluj

Stan, Maria Com Cruset Tomsa, Dana Mariana Budesti-Fanate

Stancu, Cristina Focsani Torok, Timea Sf.Gheorghe

Stanculeasa, Crsitina Madalina Tirgu Jiu Trandafir, Tabita Onesti

Stanescu, Cristiana Madalina Pitesti Trifa, Henrietta Oradea

Stanila, Mirela Corina Hunedoara Tudor, Giani Dan Craiova

Stanulescu, Ionica Bucuresti Tudorica, Tiberiu Ionut Rm.Sarat

Stef, Mihaela Carmen Constanta Tudosa, Victoria Braila

Stefan, Alexandra Medgidia Turcitu-Mitala, Roxana Elena Dragasani

Stefan, Cecilia Catalina Com Carpen Turcu, Mariana Irina Sadina

Stefan, Eliza Emilia Focsani Turdean, Maria Mirabela Cristesti

Stefanescu, Gherghina Bucuresti Udubasa, Liliana Rm Valcea

Sterschi, Simona Bucuresti Ulmeanu, Adrian Calarasi

Stoica, Otilia Bucuresti Ungureanu, Sara Baraolt

Strainu, Oana Bianca Agas Ursu, Luminita Agapia

Suian, Ciprian-Flaviu Satu Mare Vaduva, Luciana Tunari

Suru, Victor Anghel Caransebes Vaduva, Marinela-Cristina Craiova

Szabo, Andrea Craiova Valiceak, Maria Plopis

Tacu, Mirela Neamt Vasile, George Iasi

Tanko, Maria M.Ciuc Vasile, Mariana Mizil

Tanko, Tunde-Magdolna Lunca De Jos Vasut, Daniel Timotei Baia Mare

Tapuleasa, Sorin Cezar Gura Humorului Venter, Ruxandra Georgiana Borod

Taralunga, Gabriela Com.Garleni Vidra, Vlad Stefan Bacau

Tarcau, Ligia Bucuresti Vilt, Alexandru Cluj

Tataru, Marilena Cosmina Hunedoara Vladulescu, Cerasela -Elena Com.Vladimir

Teodor, Ligia Otilia Iasi Voinea, Corina Mariana Arad

Teusdea, Paula Ioana Satu-Mare Vranescu, Daniel Valea Lupului

Ticosan, Mirela-Loredana Bucuresti Zaharia, Constantin Maracineni

Tifrea, Elena Ionela Com Dofteana Zaharia, Georgiana Baicoi

Tiplea, Dumitru Baia Mare Zamaneagra, Doina Chisinau, R. Moldova

Tivadar, Liliana Sighetu Marmatiei Zamfirescu, Tatiana Priboieni

Toader, Felicia Constanta Zegoicea, Daniel Oradea

Todea, Ioan Cosmin Sat.Atel

foreverliving.ro
Eagle Manager's Retreat 2020

Zborul #EMR20 a început. Tu alegi destinaţia!


Forever Living Products România & Republica Moldova
Bd. Aviatorilor 3, cod 011852, București,  Tel: 021-222 89 23, 0723 603 556, 0744 674 289  Fax: 021-222 89 24
E-mail: suport_office@foreverliving.ro  Site: www.foreverliving.ro
Această publicație are rol exclusiv educativ și nu este destinată folosirii ca material promoțional asociat unei campanii de vânzări.
Sunt interzise copierea sau extragerea oricăror fragmente din publicație fără permisiunea prealabilă a Forever România.
Autorii textelor sunt pe deplin responsabili pentru informaţiile prezentate în materialele publicate.
1229

S-ar putea să vă placă și