Sunteți pe pagina 1din 3

POSTMODERNISMUL

Tendinţă literară, artistică şi culturală, care s-a declanşat în a doua jumătate a


anilor şaizeci continuând să existe până în prezent, manifestându-se în domenii, cum ar
fi: literatură, artă, filosofie, arhitectură, muzică, teatru etc.
„Diversele expresii ale postmodernismului provin sau sunt o reacţie a
modernismului, în sensul că modernismul şi postmodernismul nu se exclud, ci coexistă;
indiscutabil, postmodernismul presupune raportarea la modernitate” (Rachieru, 1999:
7).
Estetica postmodernismului:
■ artistul postmodern coboară în stradă, renunţând la arma impersonalităţii, nu îi este
ruşine de propria emotivitate, de reacţiile sale, de sentimente, el are o poziţie totodată
marginală şi centrală (Bădărău, 2007: 12);
■ trăsătura centrală a postmodernismului este noul antropocentrism;
■ deplasarea centrului de greutate al discursului de pe imaginar şi limbaj pe existenţa
omului obişnuit;
■ postmodernul foloseşte toate limbajele, procedeele, temele existente şi comunică, pe
fragmente, cu diverse categorii de cititori (Bădărău, 2007: 12);
■ postmodernismul este făţiş, agresiv, primitiv, enigmatic, ironic, ludic;
■ o nouă deschidere către real, către autenticitatea lumii şi a fiinţei care se transcrie;
■ o nouă stilistică realistă afirmând o democratizare a limbajului literaturii şi apropierea
dintre subiect şi obiect prin captarea observaţiilor, senzaţiilor şi gândurilor, într-un mod
mai direct;
■ acţiunea de recuperare, recondiţionare şi refolosire a depozitului cultural existent;
■ artiştii postmoderni acordă o mult mai mare atenţie inserţiei operelor lor în viaţa
cotidiană, în dilemele etice, politice, religioase ale lumii de azi (Cărtărescu, 1999: 8);
■ extinderea narativităţii asupra poeziei, în special sub forma scriiturii de tip jurnal;
■ postmodernismul ar reprezenta începutul unei ere noi, eliberate de elitismul avangardei,
de tirania succesiunii istorice şi stilistice (Bădărău, 2007: 13);
■ tematica se acutizează, devenind subiectivă, autobiografică, antropomorfă;
■ postmodernismul este integrator şi nediscriminator;
■ în lumea postmodernă apare uneori un personaj proteic, obişnuit să-şi asume identităţi
multiple, să trăiască în acelaşi timp în continuitate şi discontinuitate (Bădărău, 2007: 36);
■ postmodernul pare să îşi fi găsit cel mai confortabil adăpost chiar în inima neantului pe
care îl converteşte în sens pentru a se salva (Cărtărescu, 1999: 31);
Teme predilecte postmoderne: viaţa de zi cu zi, banalul urban, căminele, navetele,
vacanţele la munte şi la mare, lecturile, filmele, deriva cotidiană, raporturile individului
cu sistemele în care se integrează.
Particularităţi:
■ tehnica contrapunctului ;
■ imaginarul apocaliptic;
■ s-a schimbat raportul autor – cititor (ultimul implicat şi el în scrierea poemului);
■ legarea de viaţă, de cotidian;
■ poezia s-a citadinizat complet;
■ cititorul e asaltat de un limbaj nou, de alt dinamism;
■ realitatea invadează imaginarul, lumea postmodernă fiind o ficţiune;
■ în prim-plan se află homo biographicus, un personaj spectacular, donquijotesc, ce îşi
asumă atât realul, cât şi realitatea textului (Bădărău, 2007: 20);
■ lupta împotriva impersonalizării şi a transcendenţei tradiţionale;
■ poeţii postmoderni: textualişti înverşunaţi, nevrotici, melancolici, intelectualişti,
carnavaleşti sau metafizici, stenografişti şi antilirici, ironişti şi parodici, vizionari,
parabolici, sentimentali camuflaţi (Bădărău, 2007: 20).
„Textul postmodernist este asemeni unui supermarket, cu o gamă diversă de
produse, pentru consumatori diferiţi” (Bădărău, 2007: 34).
„Eclectic, versatil, difuz, „androgin”, lipsit de agresiviatete, postmodernismul
tinde să părăsească locurile înalte ale culturii, să se asocieze cu cultura de masă, kitsch-
ul, paraliteratura, să devină ambiental, erijându-se astfel în însăşi arta lumii
democratice, pluraliste şi tolerante a sfârşitului de mileniu” (Cărtărescu, 1999: 88).
Reprezentanţi: Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Alexandru Muşina, Cristian
Popescu, Romulus Bucur, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Ioan Groşan, Marin
Sorescu, Horia Gîrbea, Umberto Eco, Italo Calvino.
Bibliografie:
1. Bădărău, George, Postmodernismul românesc, Iaşi, Editura Institutul European,
2007;
2. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Bucureşti, Editura Humanitas,
1999;
3. Rachieru, Adrian, Dinu, Elitism şi postmodernism, Iaşi, Editura Junimea, 1999.