Popescu Valentina (Cirnaru)

AMG 2

Holera -Igena apei

Holera – boala infectioasa acuta din grupul infectiilor de carantina si intestinale

Holera este o boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor de carantină şi intestinale, provocată de
mai mulţi vibrioni (asiatic, El-tor, non O139), care pătrund în organismul uman prin tractul digestiv,
caracterizându-se clinic prin simptome de deshidratare şi crampe sau convulsii musculare,
manifestându-se prin diaree şi vome repetate, ce duc la dereglări circulatorii şi a metabolismului
hidrosalinic.

Primele 6 pandemii de holeră au fost provocate de vibrionul asiatic, iar acea de astăzi - de vibrionul
El-tor. Ultimul este cu mult mai rezistent în mediul ambiant. El se păstrează destul de îndelungat la
temperaturi joase (în experimente - până la 127 zile), în bazinele acvatice - câteva luni; în lapte şi
produse lactate - 14-30 zile; pe suprafaţa legumelor şi a fructelor - 5-7 zile; în intestinul muştelor - 4-
5 zile; în organismele hidrobionţilor (peşti, moluşte, broaşte, raci, crabi, stridii etc.) - un timp mai
îndelungat.

Ba mai mult ca atât, ei nu numai se păstrează, dar pe parcurs mereu se acumulează, iar când apa se
încălzeşte la o temperatură de +18-24°C, vădit se multiplică, făcând ca bazinele acvatice să devină
foarte periculoase în privinţa infectării cu vibrionul holeric. Iată de ce bazinele acvatice infectate cu
vibrioni în timp de vară prezintă un mare pericol pentru populaţie.

Vibrionii sunt mai puţin viabili la acţiunea luminii solare şi temperaturii înalte. La temperatura de
+80°C - pier peste 5 min., iar la cea de fierbere (+100°C) - momentan. De asemenea, vibrionii holerici
sunt foarte sensibili la substanţele dezinfectante (cloramină, clorură de var etc), îndeosebi la
acţiunea acizilor (soluţia de acid clorhidric 1:10000 distruge vibrionul într-un minut). O acţiune
distrugătoare asupra vibrionului o are şi sucul gastric uman.

De notat, că vibrionul El-tor după structura antigenică se subdivizează în serotipurile: Ogava, Inaba şi
Higoşima. În epidemia din 1995 în ţara noastră preponderent (97%) s-a înregistrat serotipul Ogava.
Sursa de infecţie o constituie omul bolnav şi purtătorii de vibrioni. Ultimii în holera El-tor se întâlnesc
mai frecvent decât în cea asiatică şi sunt periculoşi, deoarece pacientul nu are semne clinice.

Holera, ca şi celelalte infecţii intestinale, se transmite prin intermediul apei, produselor alimentare,
mâinilor murdare, obiectelor de uz casnic contaminate cu excreţiile bolnavilor holerici şi prin
intermediul muştelor. Un pericol evident în privinţa molipsirii de holeră El-tor îl prezintă
contaminarea cu hidrobionţii (animalele acvatice sus menţionate) şi chiar consumarea în hrană a
unor din ei.
Apa poate fi infectată prin neglijenţă în timpul lucrărilor de exploatare şi întreţinere a apeductului şi
a reţelei de canalizare; apa din râuri, bazine acvatice şi chiar fântâni - în timpul ploilor torenţiale cu
apele ce se scurg de pe sol. Infectarea alimentelor are loc prin intermediul mâinilor murdare,
muştelor sau a apei infectate, (spre exemplu, legumele pot fi infectate, când se udă cu apa
impurificată din bazine ori folosirea excrementelor umane în calitate de îngrăşăminte).

Majoritatea cazurilor de holeră şi începutul toamnei, atunci când vibrionii se multiplică evident în
apă, deoarece ea, fiind foarte caldă, favorizează acest proces. Totodată în acest timp pe litorale se
observă o aglomeraţie sporită, care creează condiţii de încălcare a regimului normal de alimentare,
de nerespectare a regulilor de igienă personală.

De menţionat, că mai des pot fi infectate cu vibrioni holerici persoanele ce suferă de maladii a căilor
biliare, a pancreasului, maladii gastrice cu hiposecreţie ori lipsa totală a sucului gastric etc; bolnavii
psihici, alcoolici, vagabonzii şi cei ce se află în penitenciare.

Spre exemplu, în timpul unei izbucniri de holeră în Republica Moldova un paznic de la grădină,
schimbând roşiile pe vin, s-a îmbătat binişor şi a băut apă din râul Nistru, de unde în acel timp se
depistau vibrioni de holeră, despre ce el nu era informat. Având o rezecţie stomacală (înlăturarea a
2/3 din stomac) vreo 7 ani în urmă, fiind cu o lipsă totală de aciditate stomacală, el peste 8 ore se
îmbolnăveşte de o formă foarte gravă de holeră. încât medicii au depus mari eforturi pentru ai salva
viaţa.

Vibrionul holeric pătrunzând în tractul digestiv şi trecând bariera de aciditate gastrică, mai departe
se multiplică vădit în intestinul subţire. Acolo elimină toxină cu denumirea de holerogen, care
catalizează activitatea unor fermenţi din epiteliul intestinal, ce la rândul său duc la secreţia
abundentă a sucurilor şi electroliţilor din partea superioară a intestinului.

Deci, pe de o parte eliminarea sporită a lichidului şi electroliţilor din intestinul subţire, pe de altă
parte reabsorbţia normală a lor în intestinul gros şi se află la baza diareei holerice. Gradul de
pierdere a lichidului şi electroliţilor ori aşa zisa deshidratare şi determină gravitatea bolii.

Holera evoluează clinic de la formele de portaj, uşoare până la forme foarte grave. Perioada de
incubaţie durează de la câteva ore la 5 zile, mai frecvent 2-3 zile. Maladia, de regulă, se începe acut
cu apariţia diareei pe neaşteptate, mai ales noaptea ori spre dimineaţă.

În holera El-tor la 1/4 din cazuri boala poate începe cu o perioadă prodromală de 24-36 ore, ce se
caracterizează prin simptome generale de intoxicaţie şi temperatură ridicată până la 38°C, frisoane,
cefalee, vertijuri, apoi apare scaunul lichid fără dureri în abdomen şi tenesme. Frecvenţa scaunului
este variabilă şi depinde de gravitatea maladiei - de la 2-3 ori în forme uşoare până la 30 ori şi mai
des în formele grave şi foarte grave.

Scaunul este lichid, la început are un caracter fecaloid, apoi devine de o culoare albicioasă cu
fluturaşi albi, ce este asemănător cu o fiertură de orez, de regulă, fără miros, mai rar cu un miros de
zeamă de peşte ori cartofi cruzi trecuţi prin râzătoare. Dacă maladia progresează, la scaunul lichid,
frecvenţa căruia se măreşte, se adaugă voma. Ultima apare spontan, fără greţuri şi masele vomitive
se elimină sub o presiune mărită, ce se compară cu un havuz. Frecvenţa vomei de asemenea
caracterizează gravitatea maladiei.
Prin scaunul lichid şi vomele repetate, bolnavul poate pierde o mare cantitate de apă şi săruri
minerale, ce la rândul lor duc la demineralizarea şi deshidratarea organismului de gradul I, II, III şi IV,
ori la dezvoltarea formelor uşoare, medii grave şi foarte grave. In holera El-tor mai frecvent se
înregistrează portajul de vibrion, formele uşoare şi medii (semigrave). însă, medicina încă nu poate
determina care din aceste forme se poate agrava şi pune viaţa bolnavului în pericol.

De menţionat, că în dependenţă de gradul de deshidratare, holera se mai caracterizează prin crampe

musculare, cianoză, dispnee, micşorarea turgorului pielii, dereglări ale glasului până la afonie,
tahicardie, hipotonie, temperatura normală mai frecvent (în cazuri grave şi foarte grave -
subnormală), simptome de insuficienţă multiplă de organe. De asemenea, gradul de deshidratare în
holeră se mai caracterizează prin majorarea densităţii plasmei, a indicelui de hematocrită, prin
modificare la pH în acidoză şi majorarea deficienţei bazice.

Dacă bolnavul de gradul III şi IV de deshidratare nu va fi imediat spitalizat pentru a fi supus unei
terapii intensive, el va deceda peste un timp foarte scurt. De menţionat, că toţi bolnavii de holeră şi
suspecţi la ea, se tratează în spitalul de boli infecţioase (spitalul holeric). Din păcate, în epidemia de
holeră în a. 1995, din cei decedaţi o parte s-au adresat târziu la medic.

O mare importanţă în profilaxia holerei o are protecţia sanitară a surselor de apă potabilă, controlul
sistematic al apei din râuri, lacuri, bazinele acvatice, a apelor reziduale de la fabricile de lactate, de
peşte, de la băi, spălătorii; supravegherea sanitară a pieţelor, întreprinderilor alimentare, de
alimentaţie publică şi a celor private, serviciilor comunale (hoteluri, frizerii etc), localurilor publice
(stadioane, teatre, cinematografe, parcuri etc.); dezinfectarea reziduurilor şi combaterea muştelor.
De asemenea, o importanţă primordială o are lupta cu murdăria şi nimicirea gunoiştilor, depistarea
precoce a pacienţilor cu diverse disfuncţii intestinale şi izolarea lor în spitalele respective.

La apariţia cazurilor de holeră în localitatea dată se anunţă carantină. Toate persoanele cu disfuncţii
intestinale sunt internate în spitalul provizoriu, unde se vor investiga la vibrionul holerei şi alţi
microbi şi se vor trata. Cei cu holeră vor fi spitalizaţi în spitalul holeric. Oamenii, care au fost în
contact cu bolnavii de holeră sau purtători de vibrioni, se izolează în spitalul (izolator), unde sunt
examinaţi clinic şi prin analize de laborator.

Vesela de care s-a folosit bolnavul de holeră, lenjeria de corp şi pat, alte obiecte contactate, maşina
sanitară, ce l-a transportat, trebuie să fie dezinfectate, folosind diverse metode în acest scop.
Materiile fecale şi masele vomitive se dezinfectează cu o soluţie de clorură de var de 10% sau soluţia
de lizol de 5% timp de 30 min.

În momentul depistării cazurilor de holeră, populaţia din localitatea dată, trebuie să respecte strict
regulile de igienă personală şi publică, trebuie să renunţe la pescuit şi scăldat în bazinele acvatice de
unde se elimină vibrioni de holeră.

Epidemia din 1872-73, cea mai gravă În 1836 Maramureşul scăpa de holeră, dar în 1848-1849,
flagelul îl atinge din nou. Nici de acastă dată numărul celor morţi nu sunt din cele mai mari, iar
potrivit registrelor de stare civil, se pare că boala a apărut sporadic. Însă epidemiile din 1855, 1872-
1873 au făcut victime mult mai multe, astfel în total, în urma epidemiei din 1872-1873, datele
istorice arată că şi-au pierdut viaţa 2149 de maramureşeni, în timp ce în epidemia din 1855, potrivit
datelor publicate, au fost 2410 morţi din cauza holerei. Istoricii se apleacă mai mult asupra epidemiei
din 1872-72 şi arată că după ciumă, panedmiile de holeră ua instituit frica în populaţie. Mai mult,
presa locală conferea un oarecare suport moral celor bogaţi, dând asigurări că holea afectează doar
clasa de jos a populaţiei, afirmaţile fiind justificate prin lipsa igienei şi a curăţeniei, ca factori
definitorii pentru îmbolnăvire. În acelaşi studiu, Zsolt Varga vobeşte despre unele comunităţi rurale
unde spaima generală îi determina pe supravieţuitori să-şi abandoneze morţii. Holera este o boală
epidemică gravă, adesea mortală, provocată de o bacterie şi caracterizată prin crampe stomacale
foarte dureroase, vărsături şi diaree, care duc la o puternică deshidratare a organismului. În istorie
se cunosc mai multe epidemii care aproape au decimat populaţia.