Sunteți pe pagina 1din 4

PRETUL SI ECHILIBRUL PIETEI

PRETUL este expresia valorii unui bun.


Pretul reprezinta suma cedata de cumparatorul unui bun vanzatorului acestuia pentru
a intra in posesia bunului.
Interesul cumparatorului este ca pretul sa fie cat mai mic pentru cantitatea oferita.
Interesul producatorului este ca pretul sa fie cat mai mare. De aceea, pretul se formeaza pe
baza negocierilor (intalnirii) dintre cumparatori si vanzatori, ca purtatori ai cererii si ai ofertei.
In aceste conditii, pretul este liber sau este determinat de piata.

Sa consideram ca pretul este o variabila independenta, in sensul ca el modifica


cantitatea ceruta si cea oferita (le modifica in sens invers una fata de cealalta). Dar, la orice
nivel s-ar situa pretul, cererea si oferta satisfacute sunt intotdeauna egale, deoarece tot ceea ce
se cumpara dintr-un bun este egal cu tot ce se vinde din bunul respectiv.

CEREREA SATISFACUTA reprezinta tot ceea ce se cumpara dintr-un bun.


OFERTA SATISFACUTA reprezinta tot ceea ce se vinde din acel bun.

Aparent, pe piata domneste echilibrul, dar nu este asa. Pentru piata unui bun nu este
importanta atat cererea si oferta satisfacute, cat mai ales cererea si oferta totale.

CEREREA TOTALA = tot ceea ce s-ar putea cumpara dintr-un bun.


OFERTA TOTALA = tot ceea ce s-ar putea vinde din acel bun.

Ori, cerera si oferta totale nu sunt niciodata in echilibru (egale) decat poate din intamplare,
deci functionarea oricarei piete tinde catre echilibrarea cererii si ofertei totale, iar aceasta tendinta se
realizeaza prin intermediul pretului de echilibru.

PRETUL DE ECHILIBRU este acel pret la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un
bun este cea mai mare si cand cererea si oferta satisfacute sunt egale la nivelul celui mai mare
volum de vanzari si cumparari de pe piata.

Functiile pretului de echilibru :


∙ asigura tendinta de echilibru a cererii si ofertei totale economice cunoscute ca normale
pentru cel mai mare volum de vanzari si cumparari de pe piata
∙ diminueaza riscurile agentilor economici
∙ creste gradul de reusita in actiunile agentilor economici.

Factori de care depinde nivelul pretului de echilibru:


1) Venitul cumparatorilor: cand venitul creste → cererea creste (oferta constanta) → pretul
creste
2) Pretul factorilor de productie: factori de productie mai scumpi → cost mai mare → oferta
mai mica (cererea constanta) → pretul creste
3) Costul de productie: costul creste → oferta scade (cererea constanta) → pretul creste
4) Pretul bunurilor substituibile: cand pretul la grau creste → cerera de porumb creste (oferta
constanta) → pretul creste.

Observam ca intre toti acesti factori si pretul de echilibru exista o relatie pozitiva (de
acelasi sens) sau directa.
Pana aici am discutat despre preturi libere. Dar exista si preturi administrate sau
impuse de stat. Statul intervine asupra pretului :
a) cel mai adesea indirect, actionand prin stimularea sau reducerea cererii si ofertei
(acorda salarii mari bugetarilor, da subventii producatorilor, mareste taxele si
impozitele)
b) dar exista si situatii cand statul intervine direct asupra pretului, fixand niveluri maxime
sau minime de pret
NIVELURILE MAXIME DE PRET (numite si plafoane de pret) se stabilesc cand
cererea de pe piata este cu mult mai mare decat oferta. Practic, in aceasta situatie, statul ii
protejeaza pe cumparatori, insa acorda anumite compensatii si producatorilor.
NIVELURILE MINIME DE PRET (numite si praguri de pret) se stabilesc cand
oferta de pe piata este mult mai mare decat cererea, astfel incat, daca ar fi lasate libere,
preturile s-ar prabusi. Statul protejeaza in aceasta situatie pe producatori, dar ofera si
cumparatorilor anumite stimulente.
Interventia statului in economie este necesara pe termen scurt (se afirma ca statul
rezolva esecul preturilor in alocarea resurselor) insa pe termen lung poate genera efecte
negative.

EXCES DE OFERTA avem cand pretul paracticat pe piata este mai mare decat
pretul de echilibru. Tendinta normala este ca pretul sa scada, pentru a ajunge la nivelul de
echilibru.

EXCES DE CERERE avem cand pretul practicat pe piata este mai mic decat
pretul de echilibru. Tendinta normala este ca pretul sa creasca.

Definirea şi reprezentarea grafică a echilibrului


O piaţă este în echilibru atunci când cantitatea oferită şi cantitatea cerută sunt egale.
Preţul rezultat se numeşte preţ de echilibru, iar cantitatea se numeşte cantitate de echilibru.
Grafic, echilibrul pieţei se realizează la intersecţia curbelor cererii şi ofertei. Tabelul de
mai jos prezintă o schemă a cererii pentru un produs oarecare:
Preţ Cantitatea cerută (bucăţi)
500 10
400 20
300 30
200 40
100 50
Tabelul următor evidenţiază evoluţia cantităţii oferite o dată cu modificarea preţului:
Preţ Cantitatea oferită (bucăţi)
500 60
400 50
300 40
200 30
100 20

Preţ

Oferta

500
400
300
200
100
Cererea

10 20 30 40 50 Cantitate

Figura 1. Echilibrul pieţei

În graficul anterior, echilibrul pieţei este reprezentat de combinaţia cantitate-preţ (30;


300). În acest punct, cantitatea pe care consumatorii doresc să o cumpere este egală cu
cantitatea pe care producătorii (vânzătorii) doresc să o vândă. În realitate, aceasta ar fi situaţia
când, într-un magazin de exemplu, produsul nu se mai găseşte, dar nu există nici un
cumpărător nemulţumit care ar vrea să îl cumpere şi nu poate. Să recunoaştem, o situaţie
destul de greu de întâlnit.
În consecinţă, în realitate, pieţele se găsesc în alte două situaţii când preţul este fie mai
mare, fie mai mic decât preţul de echilibru. Dacă preţul este mai mic decât preţul de echilibru,
atunci cererea este mai mare decât oferta (C>O), deci va apare o cerere în exces. Pe piaţă, va
fi penurie şi, probabil, va apare piaţa „neagră”. Drept reacţie, unii producători îşi vor diminua
stocurile din produsul respectiv, iar alţii vor creşte preţul sau cantitatea produsă.
Dacă însă preţul va fi mai mare decât preţul de echilibru, atunci oferta va fi mai mare
decât cererea şi va apare un surplus din produsul respectiv, un exces de ofertă. Ca urmare,
unii producători vor accepta creşterea stocurilor, alţii vor reduce preţul sau cantitatea produsă.
În consecinţă, în realitate, preţul tinde permanent către preţul de echilibru, oscilând în
jurul acestuia.

Modificarea echilibrului pieţei


Modificarea cererii, respectiv a ofertei, determină modificarea punctului de echilibru
pe o piaţă.

Preţ

O1 O0 O2

500
400
300
200
100 C2
C1 C0

10 20 30 40 50 Cantitate

Figura 2. Modiifcarea echilibrului

În graficul de mai sus, sunt reprezentate următoarele situaţii:

1) Creşterea cererii (în poziţia C2) şi menţinerea constantă a ofertei (O 0)


determină creşterea preţului şi a cantităţii de echilibru;
2) Scăderea cererii (C1) şi menţinerea constantă a ofertei determină scăderea
preţului şi a cantităţii de echilibru;
3) Creşterea ofertei (O2) şi menţinerea constantă a cererii (C0) determină scăderea
preţului şi creşterea cantităţii de echilibru;
4) Scăderea ofertei şi menţinerea constantă a cererii determină creşterea preţului
şi scăderea cantităţii de echilibru;
5) Când cererea şi oferta cresc simultan, cantitatea de echilibru cu siguranţă
creşte, iar preţul de echilibru poate să crească, să scadă sau să rămână
nemodificat;
6) Când cererea şi oferta scad simultan, cantitatea de echilibru cu siguranţă scade,
iar preţul de echilibru poate să crească, să scadă sau să rămână nemodificat;
7) Când cererea creşte şi oferta scade, preţul de echilibru cu siguranţă creşte, iar
cantitatea de echilibru poate să crească, să scadă sau să rămână constantă;
8) Când cererea scade şi oferta creşte, preţul de echilibru cu siguranţă scade, iar
cantitatea de echilibru poate să crească, să scadă sau să rămână constantă.

De multe ori, în realitate, modificările cererii şi ofertei nu se rezumă la cele prezentate


mai sus. Să considerăm cazul când o creştere a utilizării autoturismelor determină o creştere a
cererii de benzină, ceea ce duce la creşterea preţului de echilibru al benzinei. Însă, în timp,
preţul ridicat îi va determina pe producătorii de benzină să producă mai mult. În consecinţă,
pe termen lung, curba ofertei se va deplasa şi ea spre dreapta, iar preţul de echilibru va
scădea. În acest fel, o parte a creşterii iniţiale a preţului este anulată de evoluţia pe termen
lung a ofertei. Generalizând, putem spune că atunci când o modificare a preţului produce
efecte după un anumit interval de timp, atunci modificarea eventuală a preţului de echilibru
este mai mică decât modificarea iniţială.
Analizele economice pot să difere substanţial în funcţie de perioada de timp care este
luată în considerare. Din acest punct de vedere, în ştiinţa economică, perioadele de timp sunt
clasificate astfel:

Perioadă instantanee – o perioadă de timp atât de scurtă încât, pentru sporirea ofertei,
producătorii nu pot apela decât la producţia deja realizată şi aflată pe stoc, în depozite.
Perioada pe termen scurt – o perioadă suficient de lungă pentru a permite
producătorilor să utilizeze mai multă muncă, dar nu suficient de lungă pentru a le
permite să cumpere mai multe maşini şi echipamente, să îşi extindă fabrica, adică, în
general, să majoreze capitalul folosit.
Perioada pe termen lung – o perioadă sufiecient de lungă, astfel încât producătorul
poate să îşi majoreze şi capitalul folosit.