Sunteți pe pagina 1din 26

CUPRINS

Cuvânt înainte de Chuck Norris ................................. 9

PARTEA 1
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENŢEI

1. Majoritatea oamenilor nu… ................................... 13


O altfel de carte pentru adolescenţi
2. Naşterea unei idei măreţe . . . . . . ............................. . . . 18
Zvonurile unei Rebeluţii
3. Mitul adolescenţei . . . ....................... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Denunţarea aşteptărilor mărunte
care afectează generaţia noastră
4. O cale mai bună .................................................... 51
A reconsidera anii adolescenţei ca
trambulină de lansare pentru viaţă

PARTEA 2
CINCI FELURI DE DIFICIL

5. Acel prim pas înfricoşător ..................................... 67


Cum să faci lucruri dificile care se află
în afara zonei tale de confort
6. A ridica standardul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ............................ 87
Cum să faci lucruri care trec dincolo
de ceea ce se aşteaptă sau este necesar
7. Puterea colaborării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105
Cum să faci lucruri care sunt prea
dificile pentru a le face singur
8. Lucruri mărunte şi dificile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
Cum să faci lucruri dificile care nu
au o recompensă imediată
9. A lua atitudine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
Cum să faci lucruri dificile
care merg contra curentului

Partea 3
ALĂTURĂ-TE REBELUŢIEI

10. Se ridică o generaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157


Crearea unei contraculturi din nimic
(şi dintr-o bucăţică de sare)
11. O mie de tineri eroi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
Poveşti despre noi începuturi,
despre obstacole imposibile şi despre
adolescenţii care le experimentează
12. Lume, cunoaşte-ţi rebeluţionarii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 194
Transformând misiunea ta
dintr-o decizie într-un destin

La încheiere... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 207

Note . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214

Mulţumiri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 217
CUVÂNT ÎNAINTE
DE CHUCK NORRIS

a m descoperit de tânăr puterea de a face lucrurile difi-


cile. Sărăcia abjectă, alcoolismul tatălui meu şi dezin-
tegrarea familiei mele, pe lângă propria mea timiditate, au
fost câteva dintre obstacolele pe care le-am avut de depăşit
în copilărie şi în tinereţe. Mama mi-a spus întotdeauna:
„Dumnezeu are un plan pentru tine.“ Avea dreptate. Toţi
suntem chemaţi la lucruri importante. Există un erou în
fiecare din noi. Toţi am fost creaţi de Dumnezeu pentru
a fi o binecuvântare pentru mulţi — şi un erou pentru
câţiva.
Dar există o singură cale de a ajunge acolo: cea descrisă
de titlul cărţii: Rebeluţia.
Astăzi trăim într-o societate care promovează confor-
tul, nu provocările. Totul se rezumă la cum să scapi de
greutăţi, de durere, de sarcini obositoare. Tinerilor din
trecut li se cerea să-şi aducă o contribuţie semnificativă la
viaţa societăţii. Lumea de astăzi aşteaptă foarte puţin de
la adolescenţi: să termine şcoala şi să facă unele lucruri
simple prin casă. Consecinţa tristă este că aceste stan-
darde atât de mici îi împiedică să înveţe lecţii care le pot
schimba viaţa.
Cine va trezi motivaţia acestei generaţii de giganţi?
Am găsit răspunsul. Alex şi Brett Harris şi cartea lor,
Rebeluţia.

9
Îi cunosc personal pe gemeni şi pot garanta pentru
integritatea şi înţelepciunea lor. Le-am văzut pasiunea de
a contribui la ridicarea unei generaţii de tineri de carac-
ter. Sunt nişte tineri uimitori, capabili să îi încurajeze pe
ceilalţi să realizeze lucruri mari.
Unul dintre principiile vieţii mele este să-mi dezvolt la
maximum potenţialul pe toate căile şi să îi ajut pe ceilalţi
să facă la fel. Brett şi Alex sunt din acelaşi aluat, dar
au un potenţial mai mare decât de mine de a se adresa
generaţiei de tineri din toată lumea.
Cartea lor este mai mult decât o carte cu sfaturi des-
pre ce poţi face. De la o utilă examinare a conceptului de
adolescenţă de-a lungul istoriei la planurile lor personale
de a-i ajuta pe adolescenţi să depăşească obstacolele,
autorii cheamă la luptă generaţia actuală ca să ridice
standardul social şi le cer tinerilor să ajungă atât de buni
cât doreşte Dumnezeu.
Rebeluţia va fi utilă pentru recrutarea, dezvoltarea şi
folosirea unei noi generaţii de războinici culturali. Cu aju-
torul lui Dumnezeu, cartea pe care o ţineţi în mână poate
contribui la o schimbare a mentalităţii, astfel încât să se
poată spună din nou despre tineri: „V-am scris, tinerilor,
fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în
voi şi aţi biruit pe cel rău“ (1 Ioan, 2:14).
Începeţi să citiţi chiar acum. Apoi faceţi lucruri dificile!

— Chuck Norris
www.chucknorris.com

10
PARTEA 1

REDEFINIREA ANILOR
ADOLESCENŢEI
1

MAJORITATEA OAMENILOR NU…


O altfel de carte pentru adolescenţi

m ajoritatea oamenilor nu se aşteaptă ca tu să înţelegi


ceea ce dorim să îţi comunicăm noi prin această
carte. Şi chiar dacă vei înţelege, ei nu se aşteaptă ca ţie să
îţi pese. Şi chiar dacă îţi pasă, ei nu se aşteaptă ca tu să
faci ceva. Şi chiar dacă vei face ceva, ei nu se aşteaptă ca
atitudinea ta să dureze. Ei bine, noi ne aşteptăm la toate
acestea.
Ceea ce ţii în mână este o altfel de carte pentru adoles-
cenţi. Caută pe Internet sau mergi la o librărie. Vei găsi o
mulţime de cărţi scrise de adulţi de patruzeci şi ceva de

13
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

ani, care bineînţeles că ştiu ce înseamnă să fii un ado-


lescent. Vei găsi multe cărţi inutile pentru adolescenţi,
deoarece se presupune că tinerilor din ziua de azi nu le
pasă de literatură şi nu au niciun chef să citească. Vei găsi
o gamă variată de cărţi în care nu va trebui să citeşti un
pasaj de două ori, deoarece mesajul a fost redus şi sim-
plificat, aşa, ca pentru tine (adică un fel de „mură în gură“).
Aceasta este o carte intrigantă pentru adolescenţi, scrisă
de adolescenţi care cred că generaţia noastră este pregătită
pentru o schimbare. Suntem pregătiţi pentru ceva care nu
înseamnă o viaţă nouă doar dacă ai perechea potrivită de
blugi sau parfumul la modă. Credem că generaţia noastră
este gata să redefinească ceea ce adolescenţii pot să facă
şi să devină. De asemenea, am observat că, o dată ce o idee
greşită este denunţată şi ştearsă, generaţia noastră este
promptă în alegerea unei direcţii mai bune, chiar dacă
aceasta se dovedeşte a fi mai dificil de urmat.
Avem nouăsprezece ani şi suntem gemeni. Ne-am năs-
cut şi am crescut în Oregon. Am făcut şcoală acasă, cu
părinţii şi ne străduim să Îl urmăm pe Cristos cât de bine
putem. Valorăm mai mult decât greşelile noastre şi, chiar
dacă nu credem că există „adolescenţi obişnuiţi“, nu ne
considerăm extraordinari. Cu toate acestea, am avut parte
de experienţe extraordinare. La vârsta de şaisprezece ani,
am lucrat la Curtea Supremă din Alabama. La şapte-
sprezece ani, am deţinut posturi de directori ai unor cam-
panii politice din patru state. La optsprezece ani am avut
cel mai popular blog creştin de pe Internet. Am reuşit să
vorbim miilor de adolescenţi şi părinţilor lor în cadrul con-
ferinţelor din Statele Unite şi din alte ţări şi online am ajuns
la milioane de oameni. Dacă anii adolescenţei noastre au
fost diferiţi faţă de ai altora, acest lucru nu înseamnă că
suntem mai buni decât alţi adolescenţi, ci doar că am fost

14
MAJORITATEA OAMENILOR NU...

stimulaţi de o idee simplă, dar măreaţă, pe care o veţi


întâlni în paginile ce urmează. Am văzut cum concepţia
pe baza căreia a fost scrisă cartea aceasta a transformat
adolescenţi „obişnuiţi“ în persoane care schimbă lumea,
gata să realizeze lucruri incredibile. Ei au început prin
a distruge implicaţiile concepţiei societăţii despre ceea ce
sunt capabili adolescenţii să facă. Chiar dacă povestea
începe cu noi, cartea nu este despre noi şi nici nu vrem
acest lucru. Mesajul se referă la ceea ce face Dumnezeu în
inimile şi minţile celor din generaţia noastră. Este vorba
despre o idee. Este vorba despre o rebeliune împotriva
aşteptărilor mici pe care lumea de astăzi le are de la noi.
Este vorba despre o mişcare care schimbă atitudinea şi
acţiunile adolescenţilor din întreaga lume. Noi dorim ca şi
tu să faci parte din ea.
Această carte te invită să examinezi întrebări radi-
cale:

Ÿ Este posibil ca, în ciuda faptului că adolescenţii de


astăzi au mai multă libertate decât oricând în isto-
rie, să pierdem unii dintre cei mai buni ani ai vieţii
noastre?

Ÿ Este posibil ca ceea ce spune cultura noastră despre


scopul şi potenţialul adolescenţilor să fie o minciună
şi noi să fim victimele ei?

Ÿ Este posibil ca anii adolescenţei să ne ofere opor-


tunităţi unice în viaţă de a face lucruri mari, ca
indivizi şi ca generaţie?

Ÿ Şi, în final, cum ar arata vieţile noastre dacă am


urma o cu totul altă cale — care implică mai mult
efort, dar promite o recompensă mult mai mare ?

15
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

Noi descriem această cale alternativă în trei cuvinte


simple: fă lucruri dificile.
Dacă eşti ca ceilalţi, prima ta reacţie la propoziţia fă
lucruri dificile va fi: „Dificile ? Ăăă… tocmai mi-am amintit
că trebuia să fac ceva. Chiar acum.“
Înţelegem această reacţie. Ne aminteşte de o povestire
pe care ne place să o spunem despre un grup de călugări.
Da, călugări. La periferia unui orăşel din Germania se află
mănăstirea din Dundelhoff. În această mânăstire micuţă
din piatră se află călugării Dundress, un ordin cu reguli
foarte stricte, care au jurat că vor duce o viaţă de sacrifi-
ciu şi disconfort.
În loc să poarte tricouri confortabile şi blugi ca majori-
tatea oamenilor, aceşti călugări poartă fie cămăşi din
materiale aspre, confecţionate din păr de capră, fie veste
din metal rece purtate direct pe piele. În locul saltelelor
moi, al pernelor şi al păturilor călduroase, ei dorm pe
pietrele reci ale podelei mânăstirii. Poate ai citit despre
călugări că sunt bucătari minunaţi. Ei bine nu şi aceşti
călugări. Ei mănâncă un fel de terci fără gust sau culoare
— o dată pe zi. Călugării de aici beau doar apă călduţă.
Am putea continua, dar ai prins ideea. Indiferent cu ce
decizie s-ar confrunta, călugării Dundress aleg mereu vari-
anta cea mai dificilă, variantă care oferă cel mai puţin con-
fort fizic, varianta cea mai neatrăgătoare şi cea mai puţin
distractivă. De ce? Deoarece ei cred că un nivel ridicat de
nefericire îi va face mai sfinţi; şi, cu cât sunt mai sfinţi,
cu atât este Dumnezeu mai fericit. Aşadar, aceşti călugări
nefericiţi ar trebui să fie oamenii care împlinesc la
perfecţiune îndemnul: „fă lucruri dificile.“ Corect? Greşit!
Noi nu plănuim să îţi facem viaţa nefericită. Noi nu îţi
recomandăm să faci anumite lucruri dificile. Spre exemplu,
noi nu îţi spunem să jefuieşti o bancă, să te arunci într-o

16
MAJORITATEA OAMENILOR NU...

prăpastie, să te caţări pe Half Dome (un munte cu altitu-


dinea de 2.693 metri din Yosemite, California; n.tr.) sau să
stai în cap încontinuu douăzeci şi patru de ore. Noi nu îţi
spunem să faci lucruri dificile fără rost (sau stupide) doar
pentru că ele sunt dificile şi în nici un caz nu îţi spunem
că, dacă te străduieşti mai mult şi devii mai nefericit,
Dumnezeu te va iubi mai mult. El nu te va iubi mai mult,
nu poate să te iubească mai mult decât te iubeşte acum.
Acestea sunt lucrurile pe care noi nu le facem. Ceea
ce facem este să lansăm provocarea ca tu să adopţi o
variantă mai atractivă de a-ţi trăi anii adolescenţei, alta
decât cea pe care ţi-o prezintă societatea astăzi. Această
variantă a reuşit să se facă pierdută în cultura actuală
şi mulţi oameni nici nu sunt conştienţi de existenţa ei.
În paginile care urmează vei găsi tineri ca şi tine care au
redescoperit această cale mai bună — o cale de a ţinti mai
sus, de a avea vise mari, de a fi mai puternici, de a-L iubi
şi onora pe Dumnezeu, de a trăi cu mai multă bucurie — şi
care au renunţat să îşi mai irosească viaţa.
În această carte, pe lângă faptul că îţi spunem că
există o cale mai bună de a trăi anii adolescenţei, îţi şi
arătăm cum noi şi mii de alţi adolescenţi trăim acum şi
cum poţi face şi tu la fel.

17
2

NAŞTEREA UNEI IDEI MĂREŢE


Zvonurile unei rebeluţii

v ara anului 2005, pe când aveam şaisprezece ani, a fost


o vară grea, nu din cauza lucrurilor pe care le-am
făcut, ci din cauza celor pe care nu le-am făcut. De câţiva
ani eram prinşi în proiecte ale liceului şi în tot felul de
dezbateri, petrecându-ne verile cu cercetări pentru urmă-
toarele teme de discuţie şi scriind discursuri pentru diverse
evenimente. Părinţii noştri au decis că era momentul să
depăşim această fază şi, chiar dacă am fost de acord cu
decizia lor, ne simţeam pierduţi.
Într-un fel ne prindea bine pauza, dar eram în cău-
tarea unei direcţii, neştiind ce vom face cu vieţile noastre,

18
NAªTEREA UNEI IDEI MÃREÞE

neştiind care va fi următorul pas. Ştiam că dorim să facem


ceva important, dar ce? Se părea că de fiecare dată când
credeam că avem un plan, Dumnezeu ne închidea uşa.
Pluteam în confuzie.
A fost momentul în care tatăl nostru a preluat con-
ducerea.
„Vara aceasta v-am pregătit un program de lectură
intensivă“, a spus el în timp ce aşeza un teanc mare de
cărţi pe masa din bucătărie.
Ne-am uitat unul la celălalt întrebători. Ne place să
citim, dar modul în care tata a spus cuvântul intensivă
ne-a atras atenţia — ca şi grosimea cărţilor de pe masă.
Teancul includea cărţi din domenii variate: istorie, filo-
zofie, teologie, sociologie, ştiinţă, afaceri, jurnalism şi glo-
balizare.
Următoarele luni nu am făcut prea multe în afară de
citit. Am parcurs cărţi precum: The Tipping Point de
Malcolm Gladwell, The Rise of Theodore Roosevelt de
Edmund Morris, Total Truth de Nancy Pearcey, The Fabric
of the Cosmos de Brian Greene, Blog de Hugh Hewitt, şi The
World Is Flat de Thomas Friedman, pentru a numi câteva.
Cu cât citeam mai mult, minţile noastre se umpleau de
concepte interesante dar, în acelaşi timp, îngrijorătoare cu
privire la schimbările rapide prin care trece lumea noastră
şi locul pe care generaţia noastră îl ocupă în ea.
Am început să ne dăm seama că, deşi acele cărţi sunt
scrise pentru adulţi, adolescenţii sunt aceia care trebuie
să se trezească la realitatea celor scrise în ele. Până la
urmă, adolescenţii sunt cei care vor trăi în lumea descrisă
de acele cărţi, iar adolescenţii vor fi oamenii chemaţi să
o conducă. Ne-am convins că anii adolescenţei înseamnă
mai mult decât ceea ce sugerează cultura pop.

19
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

Am decis să începem un blog care să fie un loc unde


să ne putem împărtăşi gândurile cu prietenii şi cu cei care
intrau din întâmplare pe pagina noastră. Ştiam că trebuie
să dăm curs ideilor noastre, iar Internetul era punctul de
plecare. După câteva încercări, ne-am hotărât la un nume
pentru blog : The Rebelution („Rebeluţia“).
Cuvântul rebeluţie este probabil nou pentru tine. De
fapt, noi l-am inventat. Am combinat rebeliune cu revoluţie
pentru a forma un cuvânt nou care simbolizează un con-
cept nou: rebeliunea împotriva rebeliunii. Mai precis, defi-
nim rebeluţia ca fiind „o revoluţie a adolescenţilor împo-
triva aşteptărilor mici.“
În acest capitol dorim să îţi dezvăluim latura personală
a conceptului de Rebeluţie deoarece aşa a început totul —
cu doi adolescenţi care s-au văzut în faţa unei idei măreţe
şi a primelor semne ale unei schimbări istorice a modului
de a gândi al adolescenţilor din ţară şi din lume. Acest
capitol este povestea noastră. În capitolele următoare vom
explica de ce considerăm Rebeluţia necesară, ce înseamnă
ea şi cum poţi lua şi tu parte la ea.

A ATINGE COARDA SENSIBILĂ


Dacă ne-ar fi spus cineva că umilul nostru blog spon-
sorizat de Google, cu un design comun, va deveni cel mai
popular blog creştin pentru adolescenţi, am fi râs. Însă per-
spectiva noastră despre ceea ce poate face Dumnezeu prin
tineri ca şi noi s-a schimbat radical de atunci. Unul dintre
primele articole postate se numeşte Mitul adolescenţei şi
lansa o întrebare cu privire la conceptul modern despre anii
adolescenţei: dacă acum ar fi timpul perfect pentru a-ţi face
de cap. Imediat după aceea au început să curgă comen-
tariile tinerilor pe blogul nostru. Spre surprinderea noastră,

20
NAªTEREA UNEI IDEI MÃREÞE

adolescenţii nu doar credeau că anii adolescenţei ar putea


fi semnificativi, ci erau ferm convinşi că aceşti ani ar
trebui să aibă semnificaţii profunde. „Ceea ce spuneţi voi
este ceea ce îmi lipseşte în biserica mea“, a scris un ado-
lescent. „Nu vă opriţi!“
Când am întrebat pe blog de ce adolescenţii nu iau ati-
tudine împotriva aşteptărilor mici pe care le are societatea
de la ei, răspunsurile ne-au copleşit. „Toţi cei pe care îi
ştiu din şcoala mea se confruntă cu aşteptările mici“, a
scris Lauren, de şaisprezece ani, din Colorado. Nate, în
ultimul an de liceu din Florida, a scris: „Aţi scris exact ce
simt eu de când am devenit adolescent!“
Pe măsură ce conversaţiile se înmulţeau şi spiritele se
încingeau, noi ne întrebam cine sunt ceilalţi tineri care
ne scriau. Pe unii dintre ei îi cunoşteam, pe cei mai mulţi
nu. Erau toţi genul acela de elevi de nota 10, primii pe
clasă? După ce am lansat această întrebare am desco-
perit că situaţia nu este aşa. Majoritatea s-au descris ca
fiind adolescenţi obişnuiţi. Unii urmau şcoli publice, unii
şcoli private, iar alţii erau şcolarizaţi acasă. Majoritatea
locuiau în S.U.A., alţii scriau din Canada, Marea Britanie,
Australia, Brazilia sau Filipine. Nu ştim sigur cum ne-au
găsit, dar majoritatea adolescenţilor erau plini de pasiune.
Întrebările noastre au atins o coardă sensibilă.
Veştile au circulat. Au început să apară alte întrebări
care au inspirat noi postări — câteodată două sau mai
multe pe zi. Nu aveam toate răspunsurile şi mulţi dintre
cei care răspundeau nu credeau că le aveau nici ei. Însă
toate întrebările şi dezbaterile, toate căutările şi sondajele
au ajutat la şlefuirea ideilor noastre aflate în stare brută.
Ceva măreţ începuse. Mult mai mare decât realizam noi.
După doar trei săptămâni de la lansarea blogului, ziarul
New York Daily News, al şaselea dintre cele mai importante

21
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

cotidiene din Statele Unite, a scris o rubrică despre blog.


„Gândeşte măreţ! Gemenii HS le vorbesc adolescenţilor!“,
era titlul. Rubrica se deschidea prin cuvintele: „Cele mai
multe bloguri pe care scriu liceenii reprezintă echiva-
lentul online al jurnalelor siropoase sau al localurilor
unde se întâlnesc ei — locul unde adolescenţii bârfesc, se
confesează şi discută cu prietenii. Dar doi gemeni de 16
ani din Oregon… vor să schimbe toate acestea.“
„Anii adolescenţei nu sunt o pauză în care putem să
nu se asumăm responsabilităţi, am declarat noi jurnalis-
tului. Ei sunt perioada de pregătire a viitorilor lideri cărora
nu le este frică să îşi asume responsabilităţi acum.“
Articolul a atras mai mulţi cititori ai blogului. Majori-
tatea erau doar curioşi că un grup de adolescenţi caută
responsabilităţi, însă mulţi au continuat să urmărească
blogul, iar traficul crescut al blogului nu afecta adevăratele
discuţii care se purtau între numărul tot mai mare de
„rebeluţionari.“
„Presupunând că înţelegem toate articolele acestea, a
scris Jake, care era în primul an de liceu, la una dintre
postările noastre despre aşteptările mici din mass-media,
ce trebuie cu adevărat să facem? Ce urmează acum?“
Dumnezeu probabil urmărea discuţiile noastre online
şi zâmbea, pentru că ceea ce ne-a pregătit El ne-a spul-
berat vechile aşteptări de la anii adolescenţei.

COBAII IDEILOR NOASTRE


În octombrie 2005, am fost invitaţi să facem un sta-
giu la Curtea Supremă din Alabama. Poftim? Nici într-un
milion de ani nu am fi putut prezice aşa ceva. Aceste
stagii erau rezervate de obicei studenţilor de la drept şi
studenţilor cu merite deosebite de la colegiu. E adevărat că

22
NAªTEREA UNEI IDEI MÃREÞE

discursurile şi dezbaterile noastre se bucurau de succes,


dar noi nici nu terminaserăm încă liceul. Aveam numai
şaisprezece ani.
Primul nostru gând a fost că ei nu aveau probabil
habar câţi ani avem. Dar ei ştiau. În cele din urmă, am
aflat că avocatul responsabil de programul de stagiatură
din cadrul biroului lui Tom Parker citea blogul The Rebelu-
tion şi a decis să ne trimită o invitaţie, pornind de la
premisa că adolescenţii au — şi irosesc — un mare poten-
ţial. La cererea acestuia, Tom Parker a decis să nu ţină
cont de limita de vârstă prevăzută pentru stagiari şi să
vadă dacă suntem apţi pentru o astfel de slujbă. Uşa era
deschisă. Mingea era la noi în teren.
Am decis să depunem o cerere pentru stagiatura res-
pectivă şi, sinceri să fim, nu ştiam de ce să ne temem
mai mult — că vom fi respinşi sau că vom fi acceptaţi. A
trecut o lună agonizantă. În sfârşit a sosit vestea. Eram
acceptaţi pentru un stagiu de două luni la Curtea Supre-
mă de Justiţie. Responsabilităţile noastre principale erau
similare cu cele ale lui Parker, trebuia să cercetăm şi să
argumentăm opinii juridice. Data fixată pentru începe-
rea stagiului era cu două săptămâni înainte de a împlini
şaptesprezece ani.
Pe cât eram de încântaţi că am fost acceptaţi, pe atât
simţeam presiunea cum se lasă pe umerii noştri. Urma
să fim cei mai tineri stagiari din istoria Curţii Supreme
de Justiţie din Alabama şi probabil din toate curţile de
justiţie. Aveam totuşi anumite realizări. Am muncit mult
pentru a deveni buni în cercetare, în dezbatere şi pentru
a fi buni scriitori. Dar aceasta a fost în şcoala generală
şi în liceu. Acolo era cu totul alt nivel. Ni se părea că
Dumnezeu ne foloseşte ca material de experiment, un fel
de cobai pentru ideile noastre, ceea ce acum ni se pare
normal, însă atunci ne speria.

23
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

Plecam de acasă pentru prima dată şi aveam la dispo-


ziţie mai puţin de o lună să ne pregătim. Trebuia să pur-
tăm costum şi cravată în fiecare zi, aşa că au urmat o
serie de cumpărături haotice. Trebuia, de asemenea, să
facem anumite schimbări în stilul de viată şi bineînţeles
trebuia să-i înştiinţăm pe cititorii noştri despre ce se va
întâmpla în continuare.
Ei erau încântaţi. Cu toţii au înţeles că acesta era mo-
mentul ca noi doi să experimentăm ideile discutate cu atâta
înflăcărare de comunitatea noastră pe Internet. Era tim-
pul să punem în practică mesajul micii noastre mişcări,
nu doar să citim şi să scriem despre ea.
La sosirea în Montgomery, ni s-a spus despre contri-
buţia noastră care urma să fie una diversificată şi că
pregătirea se va face direct la locul de muncă. Chiar dacă
Parker şi personalul său dădeau dovadă de tact şi erau
primitori, nu urma să primim nici un fel de tratament
special. Atunci când ne-au selecţionat pentru stagiatură,
ei au optat să ne ignore vârsta, iar acum, când a venit
vorba despre evaluarea performanţelor noastre, au făcut
acelaşi lucru. Era nevoie să le câştigăm încrederea şi nu
ni se permitea să compromitem buna funcţionare a curţii.
Acest lucru însemna că era necesar să începem de la bază
— luam corespondenţa, făceam xeroxuri şi clasam docu-
mente.
De asemenea, schiţam comunicatele de presă şi ne
ocupam de unele e-mailuri. Destul de curând am fost che-
maţi să ajutăm la editarea opiniilor juridice în biroul lui
Tom Parker şi să le aducem la cunoştinţa altor jurişti. De
fiecare dată când îndeplineam bine o sarcină, creştea şi
încrederea lui Tom Parker în noi. Faptul că avea aşteptări
mari din partea noastră reprezenta o motivaţie constantă
să învăţăm şi să devenim mai buni. La sfârşitul celor două

24
NAªTEREA UNEI IDEI MÃREÞE

luni, am trecut de la lucrurile de bază la a-l însoţi pe


Parker la evenimente prestigioase. Am ajuns de la edita-
rea concepţiilor şi corectarea punctuaţiei şi a gramaticii
la formularea paragrafelor de încheiere, iar în unele ocazii
lucram chiar la schiţarea unor memorii adresate curţii
de justiţie. La sfârşitul stagiaturii, chiar şi Parker a fost
surprins de ceea ce am reuşit să realizăm, cât despre noi,
eram entuziasmaţi.
Imediat după această uşă, o alta ni s-a deschis: am
fost invitaţi din nou în Alabama pentru a conduce patru
campanii simultane, la Curtea Supremă din Alabama,
unde tocmai se desfăşura candidatura lui Parker pentru
postul de ministru al justiţiei. Cobaii au supravieţuit!
Mai mult decât atât, amândoi am experimentat propria
noastră rebeluţie. Acesta a fost doar începutul.

LA NIVEL DE ŢARĂ
Stagiatura noastră a făcut posibilă evaluarea a doi
tineri, dar campaniile care aveau loc la nivel de stat eva-
luau echipe întregi de tineri, mii de tineri. Ca directori,
ne ocupam de recrutarea tinerilor şi a familiilor pentru
a susţine campania în tot statul. Pe parcursul muncii
noastre ne ghidam după acelaşi principiu care ne-a adus
slujba: nu vârsta va reprezenta criteriul de recrutare, ci
abilitatea.
Vara anului 2006 ne-a prins tot în Alabama, gata să
ducem mişcarea noastră la un alt nivel. Sediul campaniei
noastre era în Montgomery, dar în următoarele trei luni
am vizitat aproximativ toate districtele din stat. Toţi mem-
brii principali ai campaniei erau tineri. Dintre noi, mana-
gerul campaniei era cel mai în vârstă, avea aproximativ
treizeci de ani; directorul departamentului avea douăzeci

25
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

şi trei de ani; iar noi, în calitate de conducători ai cam-


paniei aveam şaptesprezece ani. A fost doar începutul.
Unul dintre primii recrutaţi a fost Jake Smith — acelaşi
Jake Smith care a scris „Ce trebuie cu adevărat să facem?
Ce urmează acum?“
Am recrutat adolescenţi la aproape fiecare nivel al
campaniei şi i-am încurajat să-şi asume responsabilităţi
cât mai mari. Adolescenţii au realizat pagina de Internet
a campaniei, s-au ocupat de coordonarea cazării şi a hra-
nei pentru voluntarii străini, au folosit sisteme avansate
de hărţi pentru a crea rute pentru împărţirea pliantelor,
au planificat evenimente şi s-au ocupat de mediatizarea
televizată. Ei au realizat grafica, fotografiile de campanie
şi filmările video. Până la terminarea campaniei, mii de
tineri nu numai că au muncit mii de ore la ea, dar au pus
în mişcare cea mai vastă campanie din toată Alabama în
acel sezon.
Dar, o dată cu visele mari, vin şi obstacolele mari.
Nu vă puteţi imagina problemele pe care le-am avut de
înfruntat, apărute de cele mai multe ori fără niciun aver-
tisment. Spre exemplu:
Ÿ Cum recrutezi şi mobilizezi voluntari care au venit
doar pentru că li s-a transmis în mod eronat că vor
lucra pentru un alt candidat?
Ÿ Cum distribui 120.000 de ziare la o cursă NASCAR
în treizeci şi şase de ore (fără a fi călcat de maşini
sau arestat)?
Ÿ Unde cazezi voluntari care vin de la o distanţă
foarte mare, care ajung mult prea devreme şi care
sunt obosiţi şi fără bani?
Ÿ Ce le spui unor voluntari mai „bătrâni“ — majori-
tatea studenţi — care, după ce au proclamat sus şi

26
NAªTEREA UNEI IDEI MÃREÞE

tare că adolescenţii nu au habar şi sunt nişte puştani


pe care nu te poţi baza, află de fapt că tu („puştanul
habarnist“) eşti coordonatorul lor?
Dar, cu fiecare provocare, întreaga echipă a descope-
rit noi oportunităţi să înveţe, să râdă şi uneori să o ia de
la capăt. De asemenea, am făcut descoperiri cu privire
la propriile noastre persoane. O campanie — ca orice
mişcare sau revoluţie — nu este doar o acţiune fără chip.
Este o echipă de indivizi care îşi reunesc eforturile pentru
aceeaşi cauză, cu un scop comun. Sunt oameni obişnuiţi
care doresc să facă ceva şi să fie parte din ceva măreţ.
Atunci ei devin extraordinari.

FATA TIMIDĂ DE LA CONDUCERE


Am dori să o cunoaşteţi pe Heidi Bentley, coordona-
toarea noastră pentru Mobile County. Am cunoscut-o
puţin pe Heidi şi familia ei la întâlnirea de început a
campaniei. În săptămânile următoare am comunicat cu
ea prin telefon sau e-mail. Ea se afla în sudul Alabamei,
iar noi ne aflam la Palatul Congresului. I-am dat lui Heidi
tot felul de sarcini dificile — începând cu împărţirea de
fluturaşi pentru campanie la festivalurile mari, la găsirea
unor oferte de cazare şi apelarea a mii de numere — iar ea
a făcut o treabă excelentă. Spuneam de multe ori: „Dacă
toţi coordonatorii noştri ar fi ca şi Heidi, am fi într-o formă
excelentă!“
Însă Heidi nu era cine credeam noi că este. Am con-
fundat-o cu sora ei mai mare, pe care am cunoscut-o tot
în cadrul acelei întâlniri. În tot acel timp am crezut că
Heidi are douăzeci şi patru de ani. Adevărata Heidi avea
doar şaptesprezece.
Prima noastră reacţie a fost, „Oh nu, nu putem să
credem că am cerut atât de mult de la ea!“ După ce am

27
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

reflectat puţin, ne-am gândit: Stai un pic ! Noi credeam că


are douăzeci şi patru de ani, ne aşteptam ca ea să se com-
porte ca o persoană responsabilă conform vârstei ei, iar ea
s-a ridicat la nivelul aşteptărilor noastre şi s-a comportat
ca şi cum ar avea douăzeci şi patru de ani. Heidi era doar
una dintre mărturiile rebeluţiei apărute pe blog.
A doua reacţie a fost: „HEI! Şi noi avem şaptesprezece
ani şi suntem directori de campanie!“ Doar spre sfârşitul
campaniei am aflat şi altceva despre Heidi. De felul ei a
fost mereu o fată foarte introvertită. Ei nu îi plăcea să
vorbească la telefon, chiar dacă persoanele erau cunos-
cute, ne-a mărturisit mama ei. Totuşi, noi mereu am
pus-o să dea telefoane unor persoane străine. De-a lungul
întregii campanii, familia ei a urmărit cu uimire cum Heidi
şi-a părăsit zona de confort şi a făcut lucruri inimagina-
bile până atunci.

MAI MULT DECÂT SUCCESUL


Când povestea campaniilor din Alabama a ajuns cunos-
cută, oamenii au întrebat dacă am câştigat. Răspunsul
este nu. În ciuda competenţei şi a muncii istovitoare a
unor oameni precum Heidi, candidaţii noştri au pierdut la
alegeri. Ironic, chiar în ziua în care ne-am pus să scriem
această poveste, Huntsville Times a publicat un editorial
cu titlul „Excesele Cursei Juridice.“
A mustrat campaniile pentru cheltuielile „scăpate de
sub control.“ Cursa juridică din Alabama din 2006, a scris
ziarul, a stabilit noul record naţional de cincisprezece
milioane de dolari. Din acea sumă, cei patru candidaţi
ai noştri împreună au cheltuit mai puţin de jumătate de
milion de dolari. Am dori să credem că numărul foarte
mare de adolescenţi care au participat la campanii a făcut

28
NAªTEREA UNEI IDEI MÃREÞE

necesară cheltuirea unor sume enorme pentru învingerea


candidaţilor susţinuţi de noi!
La puţin timp după terminarea campaniei, Heidi ne-a
scris împărtăşindu-ne ceea ce a început Dumnezeu să
facă în viaţa ei:
Pe tot parcursul campaniei Dumnezeu a făcut
lucruri mari. Cred că am crescut mai mult în aceste
luni decât în tot anul trecut!
Am râs când am citit pentru prima dată propoziţia:
„fă lucruri dificile.“ Exact acesta este lucrul pe care
Dumnezeu m-a învăţat să-l fac la începutul campaniei,
dar nu S-a oprit acolo. El a luat propria mea viziune
despre capacitatea mea şi a mărit-o de trei ori, formân-
du-mi o perspectivă nouă şi mai mare.
Cred că mi-am şocat cu adevărat familia făcând
lucruri pe care ei (şi eu, de asemenea) nu credeau că
o să le fac. Este incredibil ce poţi face atunci când ai
suficientă încredere în Dumnezeu pentru a ieşi din zona
ta de confort!
Privim înapoi cu recunoştinţă, realizând cât de mult
am câştigat — de exemplu am învăţat să ne încredem în
Dumnezeu sau am aflat că a ieşi din zona de confort ne-a
ajutat să creştem, că, împreună, tinerii pot realiza mult
mai mult decât se aşteaptă societatea noastră. Lucrând
la campanie am învăţat că a nu încerca niciodată este
mult mai rău decât a pierde. Am învăţat că toate efortu-
rile — chiar şi efortul fără finalitate —dezvoltă muşchii.
Datorită muncii noastre în Alabama, conceptele Rebeluţiei
despre care vorbeam acasă s-au focalizat, mai ales atunci
când am început să definim cei trei stâlpi ai săi: caracter,
competenţă şi colaborare (mai multe despre fiecare mai
târziu).

29
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

Primele două etape ale Rebeluţiei personale, şi anume


stagiatura şi campaniile, au condus de la experienţa
personală a doi adolescenţi la experienţa unei întregi
comunităţi.
Următoarea etapă ne-a condus la experienţa a milio-
ane de oameni.

EXTINDEREA REBELUŢIEI
Când ne-am întors din Alabama, eram foarte încântaţi
să ne concentrăm din nou asupra comunităţii de pe Inter-
net, care continua să se formeze. Am decis că este nece-
sar ca şi blogul să treacă la următorul nivel: lansarea
unui site, care va oferi noi resurse şi noi moduri prin care
rebeluţionarii vor putea comunica unul cu celălalt. Nu
am planificat niciodată să avem propriul site, dar, cum
comunitatea era deja formată, el părea continuarea cea
mai naturală. Am angajat un prieten să facă programarea
necesară, în timp ce noi eram ocupaţi cu designul grafic
şi cu aranjatul categoriilor.
Pentru a-i obişnui pe cititori cu noua formă, site-ul
cuprindea forumuri de discuţie, linkuri către mii de alte
articole scrise de autori de renume (din trecut şi din pre-
zent) şi o categorie pentru conferinţe în care era prezentat
planul nostru de a organiza patru evenimente regionale
în 2007. După săptămâni de planificări şi câteva nopţi
nedormite, site-ul a apărut în 28 august 2006, la aniver-
sarea unui an de la lansarea blogului The Rebelution.
A fost primul site creat de noi, dar am reuşit să cola-
borăm cu persoane din ţară (şi chiar din afară) pentru
a ne ajuta să terminăm proiectul la timp. Alex King, de
şaisprezece ani din Maine, Alex Poythress, de şaptesprezece
ani din Alabama şi David Boskovic, de şaptesprezece ani

30
NAªTEREA UNEI IDEI MÃREÞE

din Canada, au stat până noaptea târziu şi s-au trezit


devreme pentru ca site-ul să fie lansat la ora 6 dimi-
neaţa.
Apoi am aşteptat să vedem ce se întâmplă.
Răspunsurile au fost instantanee şi copleşitoare.
În ciuda faptului că nu am făcut aproape nimic pen-
tru a promova lansarea, traficul a crescut de la 2.200 de
vizitatori în ziua precedentă la 12.800 în ziua lansării,
reprezentând o creştere de 482 de procente peste noapte.
Nu mai era un blog obişnuit, ci o întreagă comunitate
online.

REBELIUNEA ÎMPOTRIVA REBELIUNII


Au trecut aproape trei ani de când tata a pus acel
teanc de cărţi pe masa din bucătărie şi o dată cu el a pus
capăt risipirii verii respective. De atunci, site-ul nostru
a fost vizitat de cincisprezece milioane de ori de către
câteva milioane de vizitatori unici din întreaga lume. Am
ţinut conferinţe Rebelution atât în Statele Unite, cât şi
internaţionale, în Japonia. La ultima noastră conferinţă în
Indianapolis, în 2007, au participat aproximativ douăzeci
şi una de mii de persoane — unele străbătând distanţe de
şaisprezece ore ca să fie acolo.
Ceea ce Dumnezeu a făcut începând din vara lui 2005
este incredibil. Suntem binecuvântaţi să fim părtaşi aces-
tor evenimente. Desigur, noi am găsit doar un nume pentru
acestea, dar Dumnezeu este acela care lucrează la inima
celor din generaţia noastră, nimic nu este orchestrat de
noi. De aceea scopul acestei cărţi nu este de a ne lăuda cu
ceea ce am făcut noi, ci de a vorbi despre lucrurile măreţe
pe care vrea Dumnezeu să le facă în vieţile tinerilor din
întreaga lume şi în viaţa ta. Dacă priveşti în trecut, vei

31
REDEFINIREA ANILOR ADOLESCENÞEI

găsi şi alte mişcări pe care le-au început tinerii sau au fost


inspirate de tineri. Problema este că majoritatea mişcărilor
de acest fel aduceau a revolte împotriva instituţiilor create
de Dumnezeu (precum părinţii, biserica sau guvernul) şi
mulţi au fost împinşi spre astfel de căi.
Toate aceste încercări revoluţionare reprezintă un
record descurajant în ceea ce priveşte eforturile adoles-
cenţilor, dar nu şi pentru rebeluţionari. Noi nu ne revol-
tăm împotriva instituţiilor sau împotriva oamenilor.
Revolta noastră este împotriva unui concept al societăţii
care tulbură scopul şi potenţialul anilor adolescenţei şi
ameninţă să slăbească generaţia noastră. Revolta noastră
nu va presupune proteste şi violenţă, ci doreşte ca mili-
oane de adolescenţi să schimbe aşteptările mici pe care
societatea le are de la ei.
La aceasta te invităm şi pe tine, să ni te alături nouă
şi altor adolescenţi care manifestă seriozitate în încer-
carea lor de a schimba perspectiva lumii asupra anilor
adolescenţei.
În următoarele capitole vom încerca să îţi arătăm cum
să faci acest lucru.

32