Rolul parteneriatelor educaţionale în dezvoltarea relației

școală-familie-societate

prof. psihopedagog
Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Sighetu-Marmaţiei, Maramureş

Prin formele sale specifice, activitatea educativă şcolară şi extraşcolară dezvoltă gândirea
critică şi stimulează implicarea tinerei generaţii în actul decizional în contextul respectării
drepturilor omului şi al asumării responsabilităţilor sociale, realizându-se, astfel, o simbioză
lucrativă între componenta cognitivă şi cea comportamentală. Educaţia de bună calitate
presupune aplicarea modelului diversităţii prin abordarea diferenţiată, iniţierea de proiecte în care
să fie implicaţi elevi, cadre didactice de diferite specialităţi, parteneri educaţionali, pornind de la
părinţi, societatea civilă, media şi comunitate.
Este importantă identificarea valorilor elevilor, profesorilor, adulţilor în vederea găsirii
unui numitor comun al valorilor reprezentative ale comunităţii care să producă schimbări pozitive
la nivelul eficientizării sistemului educaţional. Împreună, copiii, profesorii şi părinţii pot face din
şcoală un loc plăcut pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, un mediu bazat pe încredere,
comunicare, respect şi flexibilitate. Şcoala trebuie să se afle în dialog autentic şi permanent cu
societatea, străduindu-se să realizeze punţi de legătură între nevoile educaţionale,
resursele/disponibilităţile intelectuale ale copiilor/tinerilor şi perspectivele de dezvoltare
economică a societăţii. În acest sens, colaborarea dintre elevii diferitelor şcoli nu este un proces
spontan, ci este o activitate organizată, susţinută, conştientă, direcţionată spre problemele
educative ale tinerei generaţii.
În contextul actual, şcoala este chemată să se îndepărteze tot mai mult de rolul tradiţional
centrat pe transmiterea de cunoştinţe delimitate strict pe discipline de studiu.În acest context, este
necesar ca şcoala să-şi asume un rol mult mai complex, şi anume:
 să-i pregătească pe copii pentru o lume în schimbare, formându-le capacităţi, deprinderi şi
competenţe care să le permită să-şi găsească locul şi menirea socială într-un sistem
flexibil şi dinamic;
 să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii cunoaşterii, personalitate
caracterizată prin noi dimensiuni (gândire critică şi creativă; capacitate de comunicare şi
cooperare; abilităţi de relaţionare şi lucru în echipă; atitudini pozitive şi adaptabilitate;
responsabilitate şi implicare);
 să asigure integrarea social a tuturor elevilor şi să egalizeze şansele de educaţie şi reuşită
ale fiecărui copil;
Pentru realizarea obiectivului fundamental al învăţământului special şi anume:
integrarea/incluziunea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, urmând ca şcoala publică să
devină şcoala incluzivă, se urmăreşte acordarea de şanse egale tuturor copiilor, îmbogăţind şi
diversificând formele, conţinuturile si instrumentele de realizare a integrării, şi având în vedere :
acordarea de şanse egale în educaţie, în şcoala publică, tuturor copiilor de vârstă şcolară
indiferent de posibilităţile lor de învăţare, de participare, de dezvoltare ;
pregătirea şcolii publice, începând cu managerul şcolii si terminând cu părinţii copiilor, în
vederea acceptării copiilor/elevilor cu dizabilităţi în clasele ei
crearea condiţiilor optime de dezvoltare fizică, intelectuală, psihică, comportamentală,
atitudinală a copiilor cu dizabilităţi în comunitate .
 Pornind de la aceste premise, ne-am gândit că am putea veni în sprijinul copiilor cu
cerinţe educaţionale speciale prin acţiuni comune cu copiii de la alte şcoli. Având în vedere că
majoritatea copiilor de la şcoala noastră provin din familii modeste sau dezorganizate şi mai puţin
interesate de soarta copiilor lor, ne-am propus să acordăm noi mai mare atenţie cultivării
sensibilităţii morale prin care să descurajăm posibilele tendinţe de a-i trata ca pe nişte lucruri şi să
insuflăm copiilor noştri respectul, grija şi simpatia pentru ceilalţi.
În acest sens:
1) Parteneriatele cu şcoli din învăţământul de masă au ca scop:
 Acceptarea elevilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă ;
 Dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi respect faţă de copiii cu dizabilităţi ;
 Privirea celor cu dizabilităţi cu înţelegere şi simpatie;
 Manifestarea spiritului de compasiune şi dorinţa de a-i ajuta pe aceşti copii să se simtă şi
ei utili;
2) Parteneriatele cu alte şcoli speciale urmăresc :
 Stimularea si promovarea capacităţilor creatoare ale elevilor prin organizarea de activităţi
comune la care sa participe elevii si personalul din partea celor două unităţi partenere.
 Atragerea efectiva a elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular.
 Dezvoltarea cooperării si colaborării între cadrele didactice din două şcoli de acelaşi
profil.
 Valorizarea experienţelor pozitive si a exemplelor de buna practică;
3) Proiectul educativ « Eu sunt pui de moroşan» încheiat cu Muzeul Maramureşan din Sighetu-
Marmaţiei, are ca scop :
Aplicarea unui program educaţional nou, menit să-i atragă pe cei mici către muzeu şi către
lumea satului tradiţional;
Cultivarea interesului şi dragostei faţă de tradiţiile zonale şi perpetuarea lor;
Educarea respectului şi toleranţei faţă de tradiţiile şi cultura altor etnii;
Familiarizarea copiilor şi tinerilor cu rostul şi rolul unui muzeu, dezvoltarea atitudinii pozitive,
de receptare a misiunii muzeului;
Muzeul este considerat a fi o sursă de învăţare esenţială, o oportunitate de formare şi
dezvoltare a unei prietenii de durată între şcoală şi arealul înconjurător. Elevii ce vizitează un
muzeu sunt implicit membrii ai unei comunităţi, aflaţi într-o etapă importantă a evoluţiei lor,
marcată de dorinţa de a învăţa. Muzeul aduce timpul şi spaţiul lângă noi, măreşte dimensiunile,
reunind într-un perimetru restrâns o lume.
Aceste activităţi întregesc activitatea educativă a şcolii, aducând un surplus informaţional
elevilor şi completând condiţiile concrete ale educaţiei acestora. Astfel experienţa de învăţare
non-formală şi informală întregeşte, completează şi lărgeşte experienţa de învăţare formală.
Elevii devin capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc şi să o transforme, să se cunoască pe sine
şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele
fie prin comunicare verbală, utilizând un limbaj bogat şi nuanţat, fie prin creaţie plastică.
Ilustrând realităţile vieţii lor cotidiene, activităţile specifice şcolii, familiei şi comunităţii din care
fac parte, variatele forme de exprimare ale copiilor dobândesc atât rol formator cât şi informator.
Rezultatul actului lor creator devine astfel cartea lor de vizită, dar şi a şcolii în care învaţă.

Bibliografie
1. Alois Gherguţ- Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale , ED.Polirom , Iaşi , 2006
2. Băran-Pescaru, Parteneriat în educaţie, Ed. Aramis Print, Bucureşti, 2004, cap. 2.