Universitatea Al. I. Cuza.

Download from
Facultate de Educatie Fizica si Sport www.Club13.ro/
Specializarea kinetoterapie anul IV

REEDUCAREA MOTORIE A
PARAPLEGICULUI
 Student :

Etapele reeducarii motorii a paraplegicului

a) reeducarea paraplegicului la pat;

b) reeducarea paraplegicului din şezând;

c) reeducarea paraplegicului pentru ortostatism şi mers;

a) Reeducarea paraplegicului la pat

Reeducarea paraplegicului la pat implică:

Poziţionarea, care urmăreşte

- evitarea escarelor datorate presiunilor prelungite pe aceleaşi zone cu ischemie

consecutivă. Se vor schimba alternativ poziţiile corpului, se evită cutele cearceafului, se
va masa şi talca pielea;

- evitarea retracturilor cu instalarea poziţiilor vicioase. Debutând ca o paralizie flască,

treptat paralizia devine spastică, flexorii si adductorii fiind primii afectaţi de spasticitate.
Posturarea va fi deci:

- coapsele, gambele în extensie,

- piciorul la 90° faţă de gambă,

- coapsele în uşoară abducţie cu pernă între ele.

Mobilizările pasive în toate articulaţiile şi pe toată amplitudinea de mişcare urmăresc:

. evitarea retracturilor ţesuturilor moi;

- evitarea instalării redorilor articulare;

. menţinerea unei bune circulaţii în membrele paralizate;

- prevenirea poziţiilor vicioase;

- prevenirea anchilozelor articulare.

Mobilizările pasive se fac lent, amplu, articulaţie după articulaţie, începând cu cele
distale, de 2 ori pe zi, câte 15-30 min.

- pacientul în decubit dorsal, se fac mobilizări pasive ale degetelor piciorului;

- pacientul în decubit dorsal sau ventral, cu genunchiul la 90°, kinetoterapeutul cu o mână

fixează călcâiul şi face contrapriză pe gambă, iar cu cealaltă mobilizează piciorul în
pronaţii-supinaţii;

- aceeaşi poziţie ca mai sus, dar contrapriza este deasupra maleolelor, iar cu cealaltă mână
kinetoterapeutul face mişcări de flexie-extensie şi pronosupinaţii din articulaţia
tibiotarsiană;

- pacientul în decubit dorsal, kinetoterapeutul, apoi bolnavul mobilizează rotula caudal,

cranial şi lateral;

- din decubit dorsal şi ventral se execută flexii-extensii din genunchi apoi din
coxofemurală, cu ajutor din partea kinetoterapeutului;

- aceleaşi mişcări se execută şi din poziţia decubit lateral a pacientului;

- pacientul în decubit dorsal, cu coxofemurala în flexie apoi în extensie, kinetoterapeutul

execută mişcări de abducţie-adducţie din articulaţia CF, rotaţii CF;

- pacientul în decubit dorsal, kinetoterapeutul se aşează pe membrele inferioare ale

pacientului şi îl ajută ţinându-l de mâini, să execute pasiv flexii de trunchi.

Mobilizările active au ca scop:

creşterea forţei musculare pentru membrele superioare şi trunchi sunt absolut necesare
pentru a compensa jumătatea inferioară paralizată. Se execută:

- exerciţii active ample ale membrelor superioare libere, cu baston, cu minge medicală,
etc;

- exerciţii izometrice;

- exerciţii cu rezistenţă utilizând gantere, extensoare, elastice, etc.;

- se execută diagonalele Kabat ale membrului superior;

- pacientul în decubit lateral, încearcă să ridice bazinul contra opunerii realizată de

kinetoterapeut, exerciţiu care antrenează marele dorsal;
- pacientul în decubit dorsal, ridică hemibazinul către coaste, iar kinetoterapeutul opune
rezistenţă prin tragerea gleznei în jos, exerciţiul antrenează pătratul lombelor;

Tonifierea şi ameliorarea mobilităţii controlate a trunchiului inferior pentru aceasta

folosindu-se:

- tehnica de "despicare";

- tehnica de "ridicare" cu rezistenţă opusă din partea kinetoterapeutului.

Gimnastica respiratorie

- pacientul în decubit dorsal, se aşează câteva cărţi pe abdomen, se respiră cu mobilizarea

amplă a abdomenului;

- pacientul în decubit dorsal, genunchii flectaţi cu sprijin pe tălpi, se ridică capul şi umerii
de pe pat, menţinând această poziţie 4-5 sec.;

- pacientul în patrupedie, se respiră abdominal exagerând sucţiunea peretelui abdominal;

- pacientul în poziţie Trendelenburg cu o greutate pe abdomen facilitând expirul;

- pacientul în şezând, utilizarea "borcanelor Pescher" ajută la antrenarea forţei expiratoare

sau inspiratoare având grijă ca fluxul de aer să fie continuu, iar respiraţia să fie de tip
abdominal;

- pacientul în şezând, se foloseşte o sticlă cu un tub de plastic introdus în apa din sticlă; se
suflă continuu pentru a produce bule de gaz fără intermitenţe (expir de tip abdominal).

Autoposturările în pat

- antrenarea pacientului de a-şi schimba singur, fără ajutor, poziţia în pat prin rostogolire,
cu sau fără ajutorul membrelor superioare;

- bolnavul îşi va mobiliza iniţial membrele inferioare cu mâinile pe direcţia pe care

urmează să-şi răsucească apoi corpul;

- se va trece din decubit dorsal în lateral, apoi în ventral.

Începerea mobilizărilor pasivo-active ale membrelor inferioare

- mobilizări pasivo-acrive în toate articulaţiile Ml cu participarea activă pe cât posibil şi a

bolnavului;

- mobilizările se vor face articulaţie după articulaţie, începând de la cele distale spre cele
proximale;
- mobilizările se fac în toate axete de mişcare şi pe toată amplitudinea de mişcare.

b) Reeducarea paraptegicului din şezând

Cel mai târziu după 8-12 săptămâni de la traumatism, se începe verticalizarea bolnavului
în pat. Eventual se va utiliza un corset în situaţiile în care leziunile vertebrale au fost mai
grave.

Reeducarea paraplegicului în şezând se face în două etape:

 prima etapă este poziţia în "şezând alungit"

 a doua etapă este poziţia în "şezând scurtat"

1. Poziţia "şezând alungit":

- este o poziţie cu suprafaţă mai mare de sprijin, deci cu stabilitate si echilibru mai bune;

- la început, sprijinul se va face şi posterior pe membrele superioare, trunchiul având o

poziţie uşor oblică pe spate sau trunchiul fiind sprijinit de perne sau suporţi;

- apoi, poziţia şezând alungit, cu palmele în sprijin lateral la nivelul marelui trohanter
care este mai dificilă, cerând un echilibru mai bun;

- aplecarea capului mult înainte aduce centrul de greutate mai înăuntrul poligonului de
susţinere, deci măreşte echilibrul;

- treptat, trunchiul va fi adus la verticală fără vreun sprijin suplimentar, doar pe bazin, pe
ischioane.

Din aceste poziţii bolnavul va fi ajutat să execute un program kinetic format în principal
din:

Mobilizări pasive ale segmentelor membrelor inferioare paralizate, cu aceleaşi motivaţii

ca şi în perioada reeducării la pat.

- pacientul în şezând cu o bază mai mare de susţinere, kinetoterapeutul mobilizează

succesiv articulaţiile membrelor inferioare, începând de la distal la proximal;

- pacientul în şezând alungit, kinetoterapeutul face priză pe gambă, cu cealaltă mână face
flexia dorsală a piciorului, menţinând această poziţie, apoi repetă şi cu celălalt picior.
Pacientul în şezând alungit, se ridică membrul inferior cu gamba pe umărul
kinetoterapeutului, care face priză deasupra genunchiului, pe faţa anterioară a coapsei şi
se flectează mult trunchiul pe coapse;
- pacientul în şezând alungit, kinetoterapeutul îi flectează bolnavului Ml iar pacientul
încearcă prin flectarea trunchiului să-şi prindă gleznele sau chiar vârful picioarelor cu
mâinile, genunchii rămânând perfect întinşi;

Mobilizările active cu următoarele obiective:

- creşterea foitei musculare la nivelul membrelor superioare;

- menţinerea poziţiei erecte a trunchiului pe bazin din şezând alungit;

- deplasarea bazinului şi membrelor inferioare din poziţia şezând alungit;

- promovarea activităţii musculaturii membrelor inferioare;

- adaptarea pacientului la poziţia şezând scurtat (în scaunul cu rotile);

Obiectivele de mai sus se realizează printr-o suită de exerciţii:

- pacientul în şezând alungit, pentru musculatura membrelor superioare şi trunchiul

superior, se execută exerciţii cu extensoar, gantere, fâşii elastice, etc;

- aceeaşi poziţie a pacientului, kinetoterapeutul opune rezistenţă izometrică la mişcările

umărului de: ridicare, coborâre, abducţie, adducţie, iar apoi la mişcările din articulaţia
scapulohumerală: extensie, adducţie, abducţie, adducţie orizontală ;

- pentru muşchiul triceps se opune rezistenţă la mişcarea de extensie a antebraţului pe

braţ din diferite poziţii.

- pacientul în şezând alungit cu sprijin în lateral pe mâini, încearcă să ridice şezutului de

pe planul patului cu menţinerea poziţiei câteva secunde;

- o variantă a acestui exerciţiu, pentru o tonifiere mai bună a musculaturii MS, este aceea
în care palmele se sprijină în lateral pe două cărţi ceea ce cere o forţă mai mare pentru
ridicarea şezutului de pe pat;

- în momentul în care pacientul poate menţine această poziţie în suspendare cu şezutul

ridicat, se execută mişcări ale pelvisului în toate sensurile;

- pacientul execută exerciţiile de deplasare a bazinului şi membrelor inferioare

din poziţia "şezând alungit" un fel de târâre prin împingerea bazinului înainte sau

înapoi cu sprijin pe mâini. Se dezvoltă astfel simţul unităţii bazin-membre inferioare şi al

posibilităţii de a le mobiliza pe ultimele prin intermediul bazinului;
- pentru exerciţiile de creştere a echilibrului se exersează activităti cu mâinile din aceeaşi
poziţie şezând alungit: aruncatul şi prinderea unei mingi, sprijinul cu palma, cotul,
antebraţul pe mingi de diferite mărimi; prinderea de un cordon pe care terapeutul îl mişcă
în toate direcţiile;

- pacientul în şezând alungit, cu sprijin pe mâini, kinetoterapeutul face prize pe umerii

pacientului imprimându-i mişcări de lateralitate, rotaţii, balansuri antero-posterioare ale
trunchiului la care pacientul încearcă pe cât posibil să se opună.

- pacientul în şezând alungit, kinetoterapeutul execută tehnici de facilitare pentru muşchii

flexori ai şoldului, flexie-adducţie-rotaţie externă fiind schema care facilitează flexia
şoldului;

- pacientul în şezând alungit, kinetoterapeutul îi fixează Ml, iar el încearcă să-şi lase
treptat trunchiul pe spate cu revenire pe diferite grade;

- pacientul în decubit dorsal cu genunchii uşor flectaţi, fixaţi de terapeut, face ridicarea
trunchiului prin ducerea mâinilor prin lateral de genunchi;

- pacientul în şezând alungit, se lasă corpul în sprijin pe o mână, ridicând bazinul opus,
rotând trunchiul şi încercând o târâre înainte sau înapoi a hemibazinului ridicat şi a Ml
corespondent, apoi se inversează mâinile;

- pacientul în şezând alungit, kinetoterapeutul încearcă prin tehnici de facilitare să

promoveze activitatea în musculatura cvatricepşilor, etc.

2. Poziţia "şezând scurtat", adică poziţia de stând pe scaun.

- este o poziţie care va fi antrenată cu toată atenţia, căci ea va fi poziţia din scaunul cu
rotile cu care se va deplasa pacientul;

- pacientul în şezând alungit, cu o mână la marginea patului iar cu cealaltă în spatele

trohanterului, împingând în ele îşi mobilizează bazinul şi Ml până reuşeşte să le aducă la
marginea patului;

- din această poziţie se vor relua tipurile de exerciţii descrise la poziţia şezând alungit.
Este recomandabil ca picioarele bolnavului să se sprijine pe podea;

- din poziţia şezând scurtat, cu ridicarea bazinului în sprijin pe mâini, se execută mişcări
de lateralitate, antero-posterioare şi de rotaţie ale pelvisului.

- odată obţinut un bun echilibru din poziţia şezând scurtat, se încep exerciţiile de transfer
din pat pe un scaun şi invers, din pat sau scaun în scaunul cu roţile şi invers etc.;
- pacientul în poziţia şezând scurtat, cu o mână se sprijină pe pat, cealaltă pe bara
scaunului cu rotile şi se execută ridicarea bazinului şi translarea corpului în scaun şi
invers;

- instalat în scaunul cu rotile, paraplegicul va relua exerciţiile descrise la poziţiile şezânde

pe care le va completa cu învăţarea conducerii scaunului precum şi cu activităţi casnice:
gătitul, spălatul vaselor, lucratul la masă, etc.;

- independenţa paraplegicului în scaunul rulant poate merge mai departe spre activităţi
recreative şi sportive în afara casei, condusul maşinii etc.

c) Reeducarea parapiegicului pentru ortostatism şi mers

Pentru realizarea acestui obiectiv se recurge la:

Exerciţii din patrupedie, poziţie care antrenează stabilitatea bazinului pe solduri

- pacientul în cvatrupedie, se menţine această postură din care se fac balansuri ale
pelvisului în toate sensurile;

- din aceeaşi poziţie, se ridică alternativ câte un membru superior care se întinde orizontal
pe lângă cap, ceea ce face ca, alternativ, greutatea corpului să se transfere pe câte o
jumătate a corpului, apoi se va ridica MS opus, apoi mâna şi piciorul opus.

- se încearcă de asemenea, din aceeaşi poziţie, balansuri pelvine la care kinetoterapeutul

susţine cu o mână bazinul pacientului pentru început iar apoi, opune rezistenţă;

- după câştigarea echilibrului în alternanţe se vor începe exerciţiile de târâre, pacientul se

lasă pe o parte în sprijin pe cot, în timp ce membrul superior opus este întins şi "păşeşte"
înainte trăgând hemicorpul şi antrenând astfel membrul inferior respectiv. Apoi se
inversează.

Refacerea controlului vasomotor în verticalitate este necesar deoarece după o perioadă

lungă de decubit încercarea de verticalitate determină ameţeli şi chiar lipotimii:

- se previne această stare prin aplicarea unor feşi elastice pe membrele inferioare şi a unui
brâu strâns abdominal

Ridicarea în ortostatism şi mersul paraplegicului se încep în momentul în care pacientul

poate să-şi menţină echilibrul din stând în şezut scurtat cu braţele întinse înainte şi cu
ochii închişi.
Există cazuri în care ridicarea în picioare a paraplegicului necesită aplicarea unor orteze
de la treimea superioară a coapsei până la picior. Dacă musculatura abdominală şi
sacrolombară este slabă, se adaugă un corset ortopedic de susţinere.

Realizarea ortostatismului fără orteze sau cu orteze este posibilă cu ajutorul

kinetoterapeutului iar mai târziu cu ajutorul unor membri din familie. La domiciliu este
greu să instalăm bare paralele pentru începerea mersului şi atunci vom începe exerciţiile
de mers în sprijin lângă o masă, sprijin lângă pat, contând iniţial pe sprijinul în braţe.

Vom încerca la domiciliu să-i amenajăm bolnavului un culoar de mers astfel încât să aibă
două puncte de sprijin (pe corpuri imobile) cu MS pentru a putea exersa exerciţii de
ambulaţie:

- la început, pentru echilibru se ridică câte o mână, alternativ, de pe suportul de sprijin;

- încercarea de a lua o poziţie cât mai dreaptă cu ridicarea capului cât mai sus cu sprijin în
mâini, între cele două corpuri imobile;

- se încearcă ridicarea unui picior de pe sol şi apoi mişcarea lui în diferite direcţii;

- se fac apoi aplecări de trunchi având sprijinul în mâini;

- se fac rotări de trunchi dreapta-stânga cu sprijin cât mai mic;

- apoi se încearcă să se facă primii paşi.

Când echilibrul este bun între cele două corpuri prin sprijin cu ambele mâini putem
începe sprijinul în două cârje.

Cu sau fără orteze, ambulaţia va fi ajutată de două cârje, educarea mersului cu cârjele
realizându-se în funcţie de situaţia concretă a fiecărui pacient:

- mers cu cârje prin paşi alternanţi (în 4 timpi);

- mers cu cârje prin paşi târşiţi (în 4 sau 2 timpi);

- mers cu cârje prin pendulare (balans).

În continuare pacientul îşi va exersa echilibrul între cârje:

- stând la perete, sprijinit de cârje, deplasând câte o cârjă în lateral, apoi înainte-înapoi;

- apoi, sprijinindu-şi spatele de perete şi cu sprijin pe cârje îşi va ridica picioarele de pe

sol.