Sunteți pe pagina 1din 21

EXPLORAREA MOTILITATII

TIPURI DE MIŞCĂRI
1. MIŞCĂRI VOLUNTARE – cele mai complexe
 sunt intenţionate, premeditate şi servesc unui scop.
 iniţiate ca răspunsuri la un stimul extern specific sau sunt datorate voinţei.
 pot fi învăţate
 cu creşterea abilităţii executarea acestora tinde să nu mai necesite participarea conştientă.
 sunt acte ale voinţei şi au conţinut emoţional, afectiv.
2. RĂSPUNSURI REFLEXE
 comportamente motorii simple
 Rapide, stereotipe şi involuntare
3. PATTERN-URI MOTORII RITMICE (mersul, alergatul, masticaţia)
 Combinatie dintre acte voluntare şi reflexe.
 Iniţierea şi încheierea secvenţei sunt voluntare.
 Ele se desfasoara automat

MOTILITATEA VOLUNTARĂ - reprezintă activitatea motorie cu obiect şi scop bine


determinat, rezultată de obicei în urma unui proces de învăţare
Tipuri: ortostatismul si mersul, praxiile (deprinderile), vorbirea, conceperea actului motor,
etc
ETAPE ÎN EXECUTAREA UNEI MIŞC. VOLUNTARE:
− prospectarea senzorială, în special vizuală, în scopul orientării temporo-spaţiale a
mişcării
− prospectarea proprioceptivă a poziţiei corpului în raport cu mişcarea
− transmiterea de comenzi prin căile nervoase motorii piramidale şi extrapiramidale
− controlul performanţei motorii şi optimizarea mişcării în curs de desfăşurare
SISTEME PARTICIPANTE:
 SISTEMUL SENZORIAL - ariile corticale somato-senzitive care integrează aferenţe
proprioceptive, vestibulare, vizuale, auditive şi tactile
 SISTEMUL MOTOR PROPRIU-ZIS - ariile corticale motorii care iniţiază şi control.
răspunsul
 SISTEMUL REGLATOR
− elementar medular reprezentat de bucla de autoreglare 
− integrator superior reprezentat de structurile extrapiramidale care asigură fondul
tonic postural şi de echilibru si mişcările automate necesare desfăşurării actului
voluntar

CALEA PIRAMIDALA (bineuronală)- cuprinde totalitatea fibrelor cu origine corticală


care coordonează motilitatea voluntară şi mişcările fine:
 tractul cortico-spinal - destinat motoneuronilor din coarnele anterioare
 tractul cortico-bulbar - destinat nucleilor ai nervilor cranieni VII şi XII ce coordonează
motilitatea voluntară facială şi a limbii
 tractul cortico-nuclear - destinat nucleilor motori ai nervilor cranieni III, IV şi VI ce
coordonează motilitatea musculaturii extrinseci a globilor oculari
ARIILE CORTICALE implicate în programarea, desfăşurarea şi controlul actului
motor:
 Ariile somatosenzitive din lobul parietal:
aria somestezică I (ariile 3,1 şi 2)
cortexul parietal posterior (ariile 5 şi 7)
aria somestezică II
 Ariile motorii din lobul frontal sunt:
aria motorie principală (aria 4)
aria premotorie
aria motorie suplimentară (aria 6)
aria optică frontală (aria 8)

ARIA MOTORIE PRIMARĂ (aria 4)


− situată la nivelul girusului precentral din celulele mari giganto-piramidale ale lui Betz
− considerată aria de origine a tracturilor cortico-spinal lateral (piramidal încrucişat),
cortico-bulbar şi cortico-nuclear
− la acest nivel se găseşte HOMUNCULUS MOTOR:
− reprezentare corticală a fiecărui segment al organismului ce poate participa la un
act motor, dependentă de importanţa funcţională şi de complexitatea mişcărilor la
nivelul segmentul comandat
− cea mai mare reprezentare o au faţa, mâna şi policele
− la nivelul unei emisfere există o predominanţă a părţii contralaterale a corpului şi
membrelor, cu excepţia zonei cefalice care are o proiecţie homolaterală extinsă
− Somatotopia motorie - regiunea membrului inferior ocupă partea superioară a
scoarţei, apoi membrul superior, capul, trunchiul
− partea internă a emisferei cerebrale la nivelul lobului paracentral, in apropierea
proiecţiei membrului inferior se formează fibrele tractului cortico-lombo-sacral
pentru inervarea somatică piramidală voluntară a organelor situate in bazinul
pelvian: rectul, vezica urinară, organele genitale. Inerv bilat de catre scoarta.
Afectarea unilat nu duce la pierderea functiilor.
Are rol în
 controlul mişcărilor fine, voluntare ale extremităţii distale a membrelor.
 integrarea complexă a informaţiilor somato-senzoriale care permit învăţarea actelor
motorii până la crearea unor stereotipuri dinamice

ARIA PREMOTORIE
– situată anterior de aria 4, la baza girusului precentral
– este aria de origine a tractului cortico-spinal medial
– participă la pregătirea şi iniţierea răspunsului motor realizat de aria 4
– Stimularea => Mişcări mai complexe care necesită un curent de stimulare mai
puternic decât cel folosit pentru aria motorie primară, contracţii coordonate ale
musculaturii în mai multe articulaţii în ambele părţi ale corpului.
Fig 1 Homunculus motor Fig 2 Schema tractului piramidal şi cortico-nuclear
1-fascicolul piramidal; 2-fascicolul cortico-nuclear; 3-frontala
ascendentă; 4-protuberanţa; 5-bulbul rahidian; 6-măduva
spinării; 7-nucleele nervilor cranieni; 8-pedunculul cerebral;
9-coroana radiată; 10-capsula internă; VI-XII –nervii cranieni

ARIA MOTORIE SUPLIMENTARĂ (aria 6)


− situată anterior de aria 4, în dreptul porţiunii superioare a girusului precentral
− este considerată aria de origine a fibrelor corticale cu destinaţie structuri
extrapiramidale subcorticale:
• tractul cortico-striat şi cortico-palidal pentru nucleii bazali
• tractul cortico-nigral pentru substanţa neagră
• tractul cortico-tectal pentru coliculii cvadrigemeni superiori
• cortico-reticular pentru substanţa reticulată a trunchiului cerebral
− intervine în: - controlul mişcărilor elementare comandate de aria 4
- controlul mişcărilor automate asociate cu vorbirea
- controlul mişcărilor posturale complexe
ARII PREMOTORII ADIŢIONALE- in girusului cingulat (aria 24) care par a influenta
direct planul motor de către motivaţie.
Axonii fascicolului piramidal coboara si formeaza coroana radiata → braţ posterior
capsula interna → partea ventrală a mezencefalului.
 fibrele fascicolului piramidal ocupă 2/3 anterioare ale braţului poster al capsulei interne,
 iar fibrele destinate nucleelor nervilor motorii cranieni ocupă genunchiul capsulei interne.

La nivelul mezencefal fibrele coboara prin pedunculul cerebral situate astfel:


 fibrele cortico-nucleare deţin partea internă a piciorului.
 fibrele piramidale cortico-spinale, destinate membrului superior, sunt situate lateral
fibrelor cortico-nucleare,
 fibrele piramidale pentru membrul inferior – şi mai lateral

Fig. Secţiune transversală prin pedunculii cerebrali.Calea tractului piramidal situată lateral
fibrelor cortico-nucleare
Punte- fasciculul corticospinal se separă în fascicule mici de fibre care ajung la nucleii
pontini.
Bulb => PIRAMIDA BULBARĂ pe partea ventrală a bulbului.
 căile cortico-spinale şi cortico-nucleare,ocupă partea ventrală,bazală,
 dorsal –căile senzitive şi pe partea dorso-laterală nucleii nervilor cranieni.
Unele fibre părăsesc piramida bulbară → nuclei ai trunchiului cerebral - NUCLEII
COLUMNEI DORSALE. Toţi nervii motori, situaţi in trunchiul cerebral, se menţin intr-o
legătură bilaterală cu scoarţa cerebrală, excepţie fac nervul hipoglos şi nucleul dorsal al nervului
facial. De aceea, la afectarea unilaterală a fasciculului cortico-nuclear dereglările apar numai din
partea opusă a focarului.
La joncţiunea bulbo-medulară, 3/4 din fibrele fascicului corticospinal se încrucişează =>
DECUSAŢIA PIRAMIDALĂ.
 Fibrele încrucişate coboară în partea dorsală a cordonului lateral => tractul corticospinal
lateral sau FASCICULUL PIRAMIDAL ÎNCRUCIŞAT. ( TCSL=FPI)
 Fibrele neîncrucişate coboară în cordonul ventral => tractul corticospinal ventral sau
FASCICULUL PIRAMIDAL DIRECT. (TCSV=FPD

Fasciculul piramidal incrucişat la nivelul măduvei spinării este situat in cordonul lateral.
Fibrele piramidale pentru inervaţia antebraţului sunt situate medial, apoi cele pentru inervaţii
musculaturei trunchiului şi mai lateral a piciorului. Regiunea cervicală C3-C5 inervează
diafragma toracică, iar in regiunea lombo-sacrală (L2-S2) diafragma pelviană.

Neuron motor inferior al intumescenţei Motoneuroni inferiori ai intumescenţei


cervicale. lombo-sacrale
 Musculatura trunchiului primeşte inervaţie bilaterală prin tractul ventral cortico-spinal
(FPD);
 musculatura mainilor şi picioarelor este realizată contralateral prin tractul cortico-spinal
lateral (FPI).
Rezulta ca :
 leziunea motoneuronilor mediali duce la paralizia segmentară flască a părţilor proximale
a membrelor;
 leziunea motoneuronilor din coloana laterală se vor manifesta clinic prin paralizie flască
in părţile distale ale membrelor.
Neuronii muşchilor extensori sunt situaţi spre periferia cornului anterior, iar neuronii
muşchilor flexori in interiorul acestuia.
Fasciculul piramidal direct coboară in cordonul anterior şi, la diferite niveluri ale măduvei, se
duce incruciseaza in comisura anterioară si ajunge in cornul anterior din partea opusă.
In coarnele anterioare a măduvei spinării sunt situate patru feluri de motoneuroni
a) motoneuronii alfa mari ce inervează fibrele musculare albe şi realizează contracţii,
mişcări rapide ample şi prelungite;
b) motoneuronii afla mici ce inervează fibrele musculare roşii, realizind descărcări lente,
tonice;
c) motoneuronii gamma ce determină contracţia fibrelor musculare intrafusariale;
d) neuronii intercalaţi, Renchaw – determină acţiuni inhibitoare asupra tonusului muscular
prin intermediul arcului reflex tonigen bucla gamma.
Celulele α - somatomotorii sunt celule mari cu nucleu voluminos. Numărul acestor este mare
mai ales la nivelul umflăturilor cervicală şi lombară.
Aceste celule se dispun după o anumită ordine in grupuri nucleare: in regiunea toracală se
deosebeşte un grup antero-medial care inervează muşchii lungi ai spatelui şi un grup
anterolateral care inervează muşchii abdominali şi intercostali.
La nivelul umflăturilor cervicale şi lombare sunt situate cinci grupuri nucleare, dintre care 2
nuclei mediali (ventral şi dorsal) şi 2 nuclei laterali (de asemenea ventral şi dorsal), cat şi nucleul
central
Nucleii mediali inervează muşchii proximali, in timp ce nucleii laterali inervează muşchii
distali, ai mainilor şi picioarelor.

Axonii celulelor din coarnele anterioare, ieşind din măduva spinării, formează nervul spinal,
ce se desparte in
 ramuri ventrale - inervează muşchii mainilor, picioarelor, partea anterioară a trunchiului
 ramura posterioară, inervand muşchii dorsali ai trunchiului.
Din ramurile anterioare ale nervilor se alcătuiesc plexurile cervicale şi lombo-sacrate, iar
plexurile, la randul lor, formează nervii periferici.

După localizarea motoneuronilor medulari ca destinaţie a căilor motorii:


SISTEMUL DESCENDENT LATERAL - cuprinde tractul corticospinal lateral care face
sinapsă cu coloana motorie laterală, asigură mişcările fine, voluntare ale extremităţilor şi tonusul
postural pentru muşchii articulaţiilor proximale, prin intermediul a 3 nuclei:
 nucleul ventrolateral - muşchii articulaţiilor proximale
 nucleul dorsolateral - muşchii articulaţilor intermediare
 nucleul retrodorsolateral - muşchii articulaţiilor distale

SISTEMUL DESCENDENT MEDIAL - cuprinde tracturile cortico-spinal medial (15% din


calea piramidală) şi tracturile tecto-, rubro-, vestibulo- şi reticulospinale (calea extrapiramidală);
cuprinde nucleii ventromedial şi dorsomedial, destinaţi musculaturii axiale (m. paravertebrali,
intercostali şi abdominali antero-laterali) şi a articulaţiilor proximale în vederea asigurării
tonusului postural.

CAILE EXTRAPIRAMIDALE – motilitatea involuntara

 întreţin şi controlează tonusul postural, atitudinile şi mişcările automate asociate cu


mersul, vorbirea, scrisul
Calea extrapiramidală este multineuronală şi este structurată pe 3 etaje:
 etajul cortical - este alcătuit din majoritatea ariilor corticale (6,8 4 LF; 2, 5 LP; de aici
pornesc tracturi către alte formaţiuni (nucleii bazali, nucleul rosu, substanta neagra,
coliculii cvadrigemeni, formatiunea reticulata bulbo-pontina, scoarta cerebeloasa)
 etajul subcortical - cuprinde nucleii bazali
 etajul diencefalo-mezencefalic cuprinde - nucleii subtalamici (corpul lui Luys); tract
nigro-spinal; rubro-spinal, tectospinal, vestibulospinal, reticulo-spinal
TRACTUL TECTOSPINAL
 este reprezentat de axonii neuronilor din straturile profunde ale coliculilor cvadrigemeni
 se plasează în cordonul ventral şi se termină la nivelul primelor 4 segmente cervicale
 constituie suportul mişcările capului şi gâtului în cadrul reflexelor oculo-cefalogire
iniţiate de stimuli vizuali, dar şi de stimuli auditivi şi somatici (reflexe de redresare
statice şi statokinetice)
TRACTUL RUBROSPINAL
− este reprezentat de axonii neuronilor din nucleul roşu
− se plasează în cordonul lateral şi parcurge măduva pe toată lungimea sa
− are acţiune facilitantă pe motoneuronii flexori şi inhibitorie pe cei extensori.

TRACTUL VESTIBULOSPINAL
− este alcătuit predominant din axonii neuronilor din nucleul vestibular lateral, formând
tractul vestibulospinal lateral şi în mai mică măsură, din nucleul vestibular medial,
formând tractul vestibulospinal medial
− se situează în cordonul ventral, parcurgând măduva spinării pe toată lungimea sa pentru
cel lateral şi oprindu-se la mijlocul regiunii toracice pentru cel medial
− are acţiune facilitantă globală pe motoneuronii extensori şi inhibitorie globală pe cei
flexori
− are un rol important în ajustarea poziţiei capului asociată cu modificări de acceleraţie
liniară şi angulară
TRACTURILE RETICULOSPINALE - au originea în formaţiunea reticulată bulbo-pontină,
se dispun în cordonul anterior şi străbat măduva pe toată lungimea ei şi contribuie la realizarea
unor conexiuni difuze cortico-reticulo-spinale.
 Tractul reticulospinal pontin
− alcătuit din fibre cu originea în nucleii reticulaţi caudal şi oral
− are un efect facilitator pe - motoneuronii musculaturii axiale, în
special la nivelul cefei
- motoneuronii muşchii extensori ai articulaţiilor proximale
 Tractul reticulospinal bulbar
− alcătuit din axoni ai neuronilor situaţi în porţiunea mediană a formaţiunii
reticulate bulbare (in special în nucleul gigantocelular)
− are rol inhibitor global asupra motoneuronilor extensori
Nucleii bazali (ganglionilor bazali, corpii striati
− struct. subcorticale interpuse între: - cortexul motor extrapiramidal, talamus si format
reticulata
ORGANIZARE
− structurală: - nucleul caudat + nucleul lenticular (putamen + globus pallidus -extern şi
intern)
− funcţională: - nucleul caudat + putamen → Neostriatul (striatum)
- globus pallidus → Paleostriatul sau pallidum
FUNCŢIE: rol reglator/integrator al motricităţii mediate de sist. motor descendent medial
privind mişc. de ansamblu ale corpului asociate cu mişc. voluntare
 SRIATUM - intervine în repartiţia adecvată a impulsurilor motorii corticale:
repaus-postura+miscare optimizarea ei (m extensori, flexori, fixatori)
 PALLIDUM - asigură tonusul muscular de fond şi repartiţia adecvată a tonusului
pentru muşchii care nu participă la mişcare

Cerebelul

Arhicerebelul cuprinde - lobul floculonodular + o mică parte din vermis + regiunea


intermediară a lobului posterior
Aferente de la
 analiz. vestibular → tractul vestibulo-cerebelos
 analizatorul optic prin tractul tecto-cerebelos
Eferente - formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral prin nucleul fastigial sau direct spre
nucleul vestibular lateral, motoneuronii fiind abordaţi pe calea tracturilor reticulo-spinal pontin şi
vestibulo-spinal, iar nucleii nervilor cranieni III, IV şi VI prin intermediul proiecţiilor nucleului
vestibular lateral
Rol:
 în repartiţia tonusului muscular în vederea asigurării echilibrului;
 participă la mişcările globului ocular asociate reflexelor de redresare statice şi stato-
kinetice
Leziuni : - tulburări de echilibru; tulburări de mers (mers ebrios); astazie - mers cu o bază
lărgită
Paleocerebelul - cuprinde - vermisul + regiunea intermediară a lobului anterior şi posterior
− Aferente - calea tracturilor spinocerebeloase Flechsig şi Gowers
- aferenţe cu originea în alte structuri nervoase (substanţa retic, oliva bulbara,
gg bazali, colic cvadrigemeni
− Eferente - către nucleul emboliform şi globos, nuc rosu; moton t rubro-spinal
− Rol: - ajustarea tonusului muşchilor posturali antigravitaţionali ; reducerea reflectivităţii
medulare - a tonusului m. extensori
− Leziunea produce: - hipertonie musculară
- exagerea ROT
- tulburări de mers şi de echilibru
Neocerebelul - cuprinde emisferele cerebeloase si este strâns legat de scoarţa cerebrală prin:
- aferenţa cortico-ponto-cerebeloasă
- eferenţa dento-rubro-talamo-corticală
- prin acest circuit “reverberant” = de conexiune inversă, corticocerebelul:
- este informat asupra comenzilor motorii corticale
- informează cortexul motor asupra îndeplinirii mişcărilor comandate pe baza
informaţiilor proprioceptive pe care le primeşte prin colaterale ale tractului spino-
cerebelos
- compară “intenţia motorie” cu “performanţa execuţiei motorii ”
- corectează erorile posibile
- se adresează mişcărilor voluntare fine, în cadrul cărora corticocerebelul intervine
stabilind o anumită viteză, succesiune, forţă şi direcţie, calculează durata
necesară execuţiei mişcării şi inhibă impulsurile motorii corticale excendentare
− leziunile determină: - hipotonie musculară
- ataxie - tremuratură intenţională declanş. de o mişc.
voluntară
- dismetrie (alterarea probei index-nas)
- asinergie (imposibilitatea de a asocia 2 mişc. sinergice)
Formatiunea reticulate
o reţea de celule şi fibre nervoase care:
 începe în reg. periependimară a măduvei spinării
 se întinde până la talamus
 cuprinde în structura sa reţeaua reticulată a- trunchiului cerebral, Hipot post,
subtalamus
 5 grupe nuclei:
 nuclei cu conexiuni cerebeloase
 nuclei formând ariile respiratori bulbare, presoare şi ariile de inhibiţie ale
reflexului miotatic
 nuclei cu rol receptor şi asociativ
 nucleii rafeului median din tegmentul mezencefalic
 nuclei corespunzând ariei limbice a mezencefalului
Rolul formaţiunii reticulate în controlul motricităţii somatice
– este mediată de căile reticulo-spinale, parte componentă a eferenţelor sistemului
extrapiramidal
– se descriu două sisteme care realizează un control permanent asupra reflectivităţii
medulare şi, în mod deosebit, asupra reflexelor tonice şi posturale
 SISTEMUL RETICULAT DESCENDNET FACILITATIOR -
regiunea dorsolaterală a trunchiului cerebral
− rol de întărire a reflectivităţii medulare
− are un tonus propriu care tinde să mărească continuu excitabilitatea
centrilor medulari
 SISTEMUL RETICULAT DESCENDENT INHIBITOR - regiunea
ventromediană a trunchiului cerebral
− reduce excitabilitatea motoneuronilor medulari
− nu are tonus propriu
− constituie o cale finală comună a centrilor inihibitori
supraadiacenţi - spinocerebel, nucleii bazali, nucleul roşu, ariile
supresoare din scoarţa motorie frontală
Controlul tonusului muscular - modularea tonusului muscular este necesară pentru
desfăşurarea optimă a oricărei mişcări (voluntară sau automată)
TONUSUL MUSCULAR
 este întreţinut la nivel medular prin componenta tonică sau statică a reflexului miotatic
 se supune principiului inervaţiei reciproce
 Influentat de centrii sup
o Sistemul facilitator – creste TM - constituit din: - substanţa reticulată dorso-
laterală a tr.cerebr (sistem retic. Desc activator)+ nuc vestibulari
o Sistemul inhibitor – scade - constituit din substanţa reticulată ventro-mediană a
trunchiului cerebral (sistemul reticulat descendent inhib.→ generează
stimuli inhibitori sub acţiunea formaţiunilor supresoare din scoarţa cerebrală, nucleii bazali,
nucleul roşu şi cerebel
- acţ. asupra motoneuronilor prin celulele RENSHAW
• CEREBELUL - acţionează - facilitator prin neocerebel
- inhibitor prin paleocerebel
• TALAMUSUL
- acţionează - facilitator prin nucleul ventro-medial conectat cu corticocerebelul
- inhibitor prin - nucleul ventro-lateral
- nucleul ventro-anterior conectat cu nucl. bazali
- prin nucleul dorso-median care recepţionează informaţii hipotalamice transmit
spre scoarţă influenţe facilitatoare ale tonusului muscular
• NUCLEII BAZALI
- au efect inhibitor - central - cu participarea scoarţei cerebrale
- periferic - cu participarea form. reticulate ventro-med.
- paleostriatul are ca funcţie specifică – determ. unui tonus musc. de fond
- repartiţia tonusului musc.
neparticipante în mişc. voluntară

• SCOARŢA MOTORIE
– acţionează - facilitator pe baza interelaţiilor vestibulo-reticulare
- inhibitor pe baza interrelaţiilor cu nucleii bazali (paleostriatul)

I.ORTOSTATISMUL
 se observa atitudinea pacientului in pat si elementele particulare cum ar fi pozitia „cocos
de pusca” (membru flectat) cum se intampla in meningita,
 pacientul se ridica si se vor nota pozitia corpului ca intreg, pozitia unor diferite segmente
unele fata de altele, prezenta cifozelor/scoliozelor/lordozelor sau prezenta de asimetrii,
 se cere pacientului sa stea: in picioare cu picioarele apropiate strans intii cu ochii deschisi
apoi inchisi notandu-se deviatiile. Dupa care se cere pacientului sa stea intr-un picior, pe
calcaie, pe varfuri, pe un picior in fata celuilalt. Dupa care pacientul e usor dezechilibrat
si vedem daca se dezechilibreaza fie in lateral fie inainte-inapoi.

PROBA ROMBERG
 de tip vestibular sau labirintic- bolnavul are tendinta să cadă pe partea vestibulului
lezat direcţia de cădere fiind influenţată de poziţia capului. Închiderea ochilor
accentuează tendinţa de cădere.
 tip cerebelos inchiderea ochilor nu accentueaza tulburarile de echilibru.
• în leziunile de vermis anterior exista tendinţa de cădere înainte,
• în cele de vermis posterior de cădere înapoi,
• iar în cele de emisfer cerebelos de aceeaşi parte cu emisferul lezat tendinţa de
cădere este netă chiar înainte de închiderea ochior, iar
 tip tabetic sau tabetiform (prin lezarea căilor sensibilităţii profunde conştiente) caderea
apare imediat dupa inchiderea ochilor. Închiderea ochilor accentuează mult tendinţa de
cădere întrucât controlul vizual al ortostatismului substituie în parte absenţa informaţiilor
propioceptive.
În proba Romberg II (sensibilizant) se micşorează şi mai mult baza de susţinere invitând
bolnavul să aşeze un picior înaintea celuilalt în linie dreaptă prin alipirea vârfului călcâiului în
linie dreaptă. Se interpretează similar precedentei.

II.MERSUL se testeaza intai cu ochii deschisi apoi inchisi. Se cere pacientului sa se


plimbe inainte si inapoi, sa mearga in jurul unui scaun, sa mearga pe varfuri/calcaie, sa mearga
de-a lungul unei linii, sa mearga in tandem adica punand exact piciorul cu calcaiul in dreptul
varfului piciorului din spate.
Mers, fuga: acte motorii complexe, necesitând integrarea funcţiilor sistemului piramidal,
extrapiramidal, cerebelos, vestibular, a aferenţelor proprioceptive şi a sistemului muscular.
Mers, de urmărit:
- mărimea bazei de susţinere
- amplitudinea flexiei şi extensiei m.i.
- mişcările pendulare asociate ale m.s.
- mărimea pasului, modul aplicării şi desprinderii plantei (de) pe sol
- direcţia
- raportul dintre trunchi şi membre şi dintre cap şi trunchi
- oprirea şi întoarcerea din mers

MERSUL PATOLOGIC
1. MERS COSIT (hemiplegia spastică) - mersul se efectuează cu greutate, datorită
deficitului motor. MS se găseşte în semiflexie, iar MI în extensie + rotaţie externă. Mers datorat
spasmului cu predominanţă pe extensori la nivelul m.i., care nu mai permite flexia gambei
(inerţială, nu activă), ceea ce se compensează printr-o mişcare de circumducţie a membrului
afectat.
2. MERS ÎNCET, GREOI, ŢEAPĂN (paraplegia spastică)- membrele inferioare sunt
în extensie + adducţie, paşii fiind mici + târâţi.
3. MERS FORFECAT (boala Little)- copilul merge cu genunchii izbindu-se unul de
celălalt în timpul mersului.
4. MERS STEPAT (paralizia de sciatic popliteu extern)- piciorul este căzut în flexie
plantară, iar flexia dorsală a piciorului este diminuată, sau abolită şi aplicarea plantei pe sol
începând cu vârful. Poate exista şi o înclinare compensatorie a bazinului de aceeaşi parte.
5. MERSUL CU PAŞI MICI, NU SE POPATE OPRI BRUSC (boala Parkinson)
6. MERS DEVIAT DE PARTEA LEZIUNII (Sindrom Vestibular Periferic)
7. MERS CU BAZA MARE DE SUSŢINERE (Sindrom Cerebelos)- (ebrios): bază
largă de susţinere, m.s. depărtate de corp, cu tendinţă de deviere în toate direcţiile.
8. MERS TALONAT (Tabes)- stări cu tulburări mari de sensibilitate profundă;pacientul
ridică dezordonat picioarele azvârlindu-le înainte, calcă pe călcâi
9. MERS ŢOPĂIT, DANSANT (coree)- mişcări total aberante ale capului, membrelor,
trunchiului.
10. MERSUL LEGANAT, DE RAŢĂ (miopatii)- datorat atrofiilor musculaturii
centurii pelviene, cu înclinarea trunchiului de partea opusă la fiecare pas.
11. Digitigrad: contracturi accentuate la nivelul m.i.; bolnavul nu poate călca decât pe
vârfuri.

III.MOTILITATEA ACTIVA SAU VOLUNTARA se exprima in mod constient, se


vor cerceta urmatoarele: miscarile pe care le face subiectul impotriva unei rezistente opuse de
examinator. De asemenea se cere pacientului sa reziste miscarii examinatorului. Subiectul e
evaluat in asezat sau decubit. Se noteaza 3 elemente: amplitudinea de miscarea, viteza de
executie si forta musculara.
Miscarile active
 Mana – 5 miscari active
1. Flexia degete- inchide pumnul- (M flexor superficial si profund degete- Nervi
Median, N Ulnar si rad C8
 N. Ulnar inverv toti muschii intrinseci ai degetelor
 n Median – 2 M. lumbricali laterali, Opozant police, Scurt abd police, Scurt flexor
police
2. Extensia degete- deschide pumn- M extensor degete; Nerv interosos distal ram din N
radial ce coresp radacinii C7 si C8.
3. Abductia degete – rasfireaza degetele- Interosos distal – ram C8, T1 (n. ulnar)
4. Adductia degete- aproprie degetele- interosos palmar –rad C8, T1 (n. ulnar)
5. Opozitia police – M opozantul policelui, rad C6, C7, C8, T1 (n median)
 Pumn
1. Flexia pumn-
o Partea radiala - M mare palmar, M flexor profund degete, rad C7, C8, T1 – N median
o Partea cubitala – M flexor degete – C7, C8, T1- N cubital
2. Extensia pumn –
o M extensor comun degete, M Lung si scurt extensor police, M extensor propriu index,
M extensor propriu deget mic – rad C6, C7, C8 – N radial
o M lung abductor police – rad C6, C7- N radial
3. Miscari de lateralitate pumn
o Flexia cubitala mana- M flexor carpian cubital- C7, C8, T1 – N cubital
o Extensia radiala mana- M extensor radial carp C6-C8 – N radial
 Cot
1 Flexia antebratului – ridica antebr cu mana in supinatie
• M biceps brahial, M brahial ant- C5-C6 (N musculocutanat)
• M coracobrahial – C6-C7 –N musculocutan
• M lung supinator – C5-C6 – N radial
2. Extensia antebratului – M triceps, M anconeu- C6, C7, C8 – N radial
3. Pronatia – M rotund pronator- C6-C7 si patrat pronator C8-T1 – N median
4. Supinatia – M lung supinator –C5-C7 N radial si N biceps brahial.
 Scapulo-humerala
1. Rotatia interna- cot langa torace, antebr in flexia de 90 grade si roteste antebr din lat
spre medial- M subscapular C5, C6, C7 – N subscapular sup si inf , M latissimus dorsi si
Pectoralis major
2. Rotatia externa – M infraspinos – C4-C6 (N suprascapular) si M patrat mic – C5-C6-
N axilar
3. Abductia – M deltoid- N axilar
o Initierea – 15 grade- M supraspinos – C5- N suprascapular
o 15-90 grade M deltoid
o >90grade M trapez – C2-C4 + ram spinal XI si M dintat anterior ( C5-C8- N lung
toracic)
4. Adductia – M Latissimus dorsi, M rotund mare subscapular – C5-C8 – N subscapular
M romboizi – C4-C5 – N scapular dorsal
M mare si mic pectoral – C5-T1 – N toracali anteriori
M brahial ant – C5-C6 – N musculocutan
M coracobrahial – C6-C7- N musculocutan
5. Anteroductia – M mare pectoral, mare rotund, latissimus dorsi, triceps
6. Retroductia- M romboizi – C4-C5 – N scapular dorsal
 Degete mb inferior
1. Flexia degete-
o M scurt flexor haluce s+ M flexor degete – L4-L5-S1 – N tibial ( Sciatic popliteu intern)
o M lung flexor haluce, M lung flexor degete, Patratul plantar, Lumbricalii si interososii
L5-S2- N tibial
2. Extensia degete- M extensori lung si scurt degete- L4, L5, S1 – N peroneal = N sciatic
popliteu extern. Extensia haluce- M extensori lung+scurt haluce- L5 – N peroneal profund
 Glezna
1. Flexia dorsala- M tibial ant, M lung extensor degete si haluce- L4-L5-S1= N peroneal –
SPE
2. Extensie (flexie plantara):
o M tibial post, M peroneal lung si scurt – L5-S1
o M solear – L5, S1, S2
o M gastrocnemian si Plantar – S1-S2
Toate ram din N tibial – SPI
3. Flexia interna –
o M tibial post-L4-S1 =N tibial
o M tibial ant – N peron profund
o Eversia gleznei- M lung si scurt peroneal- N peroneal superf
 Articulatia genunchi
1. Flexia gambei pe coapsa-
o M semitendinos+M semimembranos+M biceps femural – L4-S2 = N sciatic
o M tensor fasciei lata- L4-S1 – N fesier sup
2. Extensia gambei pe coapsa – M cvadriceps femural – L2-L4 – N femural
 Art coxo-femurala
1. Flexia coapsei pe bazin- M iliopsoas +M tensor fascie lata –L1-L4 – N femural si M
drept femural din cvadriceps
2. Extensia coapsei pe bazin- M gluteus maximus – L5-S2 = N gluteal inferior
3. Abductia coapsei – M fesieri mici si mij – L4-S1 – N fesier superior
4. Adductia coapsei – M lung si scurt add –L2-L4= N obturator
M adductor mare –L2-L4 = N obturator si L4-S1 = N sciatic
M pectineu –L2-L4 = N femural si obturator
M gracilis –L2-L4 = N obturator
5. Rotatie Interna – M fesieri mici si mij+Psoas+Iliac
Rotatie externa a copsei – M piriform+Obturator int+Gemeni
L4-S2 = Plex sacrat
M obturator ext – L3-L4 = N obturator
M sartorius – N femural
 Musc cervicala
1. Flexie
2. Extensie
3. Lateralitate
4. Rotatie
Musc trunchi+abd (decubit dorsal-lateral- ventral+ poz in ortostatism+ simetria misc resp
Musc centura coxo-femurala (din clino-ortostatism, genuflexiuni+ mers)
Musc centurii scapulo-humerale-
ridica – M trapez C1-C4 – N spinal,
aduca inainte umarul- M dintat ant C5-C6 – N lung toracic

Forta segmentara
Forţa musculară: examinatorul se opune mişcărilor comandate bolnavului. Examinare
comparativă, simetric. Pentru flexorii degetelor mâinii se poate face o cuantificare cu
dinamometre. Există o scală de gradare a intensităţii deficitului de forţă musculară:
0 – deficit total (fără contracţie)
1 – contracţie fără deplasarea segmentului
2 – deplasare numai în plan orizontal
3 – deplasare posibilă şi pe verticală (învinge gravitaţia)
4 – posibilitatea unei contracţii împotriva rezistenţei examinatorului
5 – forţă musculară normală

1.Forta de flexie a mainilor - pacientul este rugat sa stranga degetele examinatorului cu


toata forta - in mod normal examinatorul nu se poate elibera. Se urmareste dif stanga-dreapta.
Boli musculare primare, afectiuni ale jonctiunii neuro-muscusculare apare deficitul
musculaturii proximale (niv centurilor) cu imposibilitatea de ridicare ortostatica fara sprijin,
dificultate marcata la pieptanat.
2. Abductia brat – 15 ° supraspinos; 90° deltoid; -180° Trapez si marele dintat
3. Examinam pensa medio-mediana, testand forta dintre police si index si comparand
stg-dr
4. Examinam pensa medio-cubitala, testand forta segmentara dintre police si degetul
mic
5. Forta de abductie si adductie a degetelor – pt o executare corecta se fixeaza
incheietura
6. Forta de opozitie police – sa aduca policele la niv deg mic si noi ne opunem
7. Forta segmentara pumn, antebrat, scap-humer
8. Forta de flexie/extensie degete mb inf
9.Forta flexie haluce- L5-flex dorsala; S1 – flex plantara haluce
10. Forta de flexie dorsala si plantara picior
11. Forta de flexie/extensie genunchi
12 Fortei de abductie si adductie
13. Flexia /extensia coapsei- ridica picior de pe pat contra rezist/coboara

PROBELE DE PAREZA
1. Testul bratelor intinse - pacientul este rugat sa tina bratele intinse in fata cu ochii
inchisi. Daca unul dintre membre are tendinta de a se deplasa in jos atunci proba se considera
pozitiva.
• Membrul superior in supinatie si ridicat- cade in pronatie mb.afectat – Deficit n motor
central
• Deficit mimat – mb cade da nu in pronatie
2. Proba Mingazzini - bolnavul in decubit dorsal este rugat sa ridice si sa mentina mb inf in
flexie. Membrul cu deficit motor va cadea mai repede pe planul patului
3. Proba Vasilescu - pacientul in decubit dorsal este rugat sa execute miscari de flexie si de
extensie simultan cu cele doua membre fara a le lipi unul de altul, cu calcaiele pe planul
patului. Membrul inf cu deficit motor va ramane in urma celui sanatos
4. Proba Barré: pacientul in decubit ventral (pe burta) va fi rugat sa mentina mb inf flectate
de la niv genunchilor in unghi obtuz. Membrul cu deficit motor va cadea pe planul
patului.
-leziune periferică->gamba cade continuu (nu există sensibilitate proprioceptivă)
-leziune piramidală->gamba oscilează şi cade treptat
Atentie – pacienti neccoperanti, afazici, coma- medicul ridica mb si le lasa sa cada, cel
afect cade mai repede
Deficitul poate fi:
a) paralizie (plegie) –> deficit total, nu se poate face nici o mişcare cu grupul muscular
afectat.
b) pareză –> deficit parţial, cu diminuarea în grade diferite a forţei de contracţie
Teritoriul afectat:
- Hemipareză/hemiplegie: ½ corp, în sens longitudinal.
- Monopareză/monoplegie: un singur membru (brahială dreaptă/stângă sau crurală
dreaptă/stângă)
- Parapareză/paraplegie: două membre simetrice (superioare sau inferioare; termenii se
folosesc de regulă pt. m.i., pt. cele superioare utilizându-se cei de dipareză/diplegie)
- Tetrapareză/tetraplegie: afectarea tuturor membrelor
- Hemipareza/hemiplegia cruciată: deficit pe m.s. de aceeaşi parte şi pe m.i. de partea
opusă
MOTILITATEA PASIVĂ (TONUSUL MUSCULAR):
Tonus= o stare permanentă (incusiv în repaus) de tensiune a muşchiului striat, datorată unei
contracţii uşoare, involuntare.

Examinare:
a) Tonus de repaus: palparea consistenţei muşchiului, aprecierea extensibilităţii şi
rezistenţei la mobilizarea pasivă.
b) Tonus postural: cercetarea reflexelor de postură.
c) Tonus de acţiune: urmărirea tonusului în timpul execuţiei mişcărilor voluntare.
Tulburări:
A) Hipotonia – atonia musculară: scăderea până la abolire a tonusului muscular;
mişcările pasive se fac foarte uşor, senzaţie de mobilitate articulară exagerată, rezistenţă
mică la mobilizare; relieful muscular pierdut, masă musculară flască la palpare. Intalnite
în întreruperea arcului reflex în orice punct
B) Hipertonia: exagerarea tonusului muscular; muşchi induraţi, tendoane în tensiune,
mişcări pasive limitate. Tipuri de hipertonie:
1. Piramidală (contractura, spasticitatea piramidală):
-celulele Betz îşi exercită stimulii de motilitate activă asupra unităţilor motorii
albe din muşchii; afectuează mai ales motilitatea voluntară
 Ectromielică (predomină distal)
 Electivă (interesează predominant flexorii şi pronatorii la m.s. şi extensorii
şi adductorii la m.i.)
 Elastică (contractura poate fi învinsă prin mobilizări pasive succesive;
aceasta cedează cu fenomenul lamei de briceag)
 Hemiplegie->atitudine Wernicke-Mann
 Accentuată de frig, oboseală, emoţii,stricnină; Atenuată în anestezie
generală, somn, barbiturice
2. Extrapiramidală (rigiditatea extrapiramidală), carateristică sdr. hipertonico-
hipokinetic:
 Rizomielică (predomină proximal)
 Globală (interesează flexorii şi extensorii în aceeaşi măsură)
 Plastică, ceroasă (segmentul de membru păstrează poziţia care i se
imprimă)
 Cedează sacadat:
 Semnul roţii dinţate (Negro): senzaţia de cedare în trepte la
flexia/extensia pasivă a gâtului mâinii (se poate obţine şi la alte
articulaţii)
 Semnul Noica: mişcările de ridicare – coborâre a membrului
superior contralateral sau a celui inferior homolateral produc o
accentuare a fenomenului roţii dinţate la nivelul articulaţiei
gâtului mâinii
 Atenuată de mişcările active, dispare în somn
 Accentuată de frig, emoţii
3. Rigiditatea prin decerebrare (observată mai ales la comatoşi): apare în
leziunile căilor motorii şi reticulate descendente ale calotei mezencefalo-
ponto-bulbare . Se manifestă prin criza de decerebrare:
 Antebraţe şi braţe în extensie, mâinile flectate şi pronate
 M.i. în extensie, adducţie, rotaţie internă
 Criza poate fi declanşată de excitaţii dureroase
 Capul se aşează în hiperextensie
4. Rigiditatea de decorticare:
 Braţe în adducţie, antebraţe în flexie
 M.i. la fel ca la 3.

Tonusul muscular de postura


1. Reflexele de postura – apar in m dupa oprirea unei misc pasive de flexie, prin
revenirea la poz initiala a segm respectiv. F pasiva haluce sau planta, persistenta posturii
imprimate este intalnita sdr extrapiramidale, boala Parkinson.
2. Reflexele de adaptare posturala
Apar la modif de poz cu alterarea echilibrului, care impune intrarea in contractie a unor
gr musc pt a permite redresarea
- Tractionarea bolnav in poz ortostatica spre spate; normal creste tonus gambier ant si isi
pastreaza echilibrul. In hipotonie isi pierde echilibrul
- Poz ghemuita – normal calcaiele se desprind de pe sol tractionate de triceps sural;
Hipotonie talpa toata in contact cu solul.

MIŞCĂRILE AUTOMATE: o serie de acţiuni motorii, iniţial conştiente şi voluntare, care


prin repetare şi obişnuinţă devin automate. Pot fi modificate prin intervenţia voinţei şi pot fi
conştientizate. Structurile implicate sunt mai ales extrapiramidale. Exemple: mers, vorbire, scris,
clipit, fugă, râs, plâns. Alterările se produc în:
-leziuni piramidale->dispare mişcarea de balansare a membrelor superioare de aceeaşi parte
-leziuni extrapiramidale->dispar mişcările de balansare de ambele părţi, mers rigid, vorbire
monotonă

MIŞCĂRILE ASOCIATE PATOLOGIC (sincineziile): mişcări asociate anormal unor


mişcări voluntare; pot fi şi fiziologice (e.g. extensia mâinii la strângerea pumnului; la închiderea
pleoapelor globii oculari se îndreaptă în afară şi în sus). Apar în mod patologic la membrele
paralizate cu contractură piramidală, când la execuţia unei mişcări a membrului sănătos, rezultă
mişcări ale membrului contralateral, care nu pot apare în mod voluntar.
Exemple:
A) Sincinezia globală: exagerarea contracturii piramidale la nivelul întregii musculaturi
din ½ afectată, atunci când bolnavul face un efort voluntar sau reflex (tuse, strănut).
B) Sincinezii de imitaţie: membrele afectate imită mişcarea membrelor simetrice
sănătoase. Sunt importante în terapia de recuperare a bolnavului.
C) De coordinaţie (de conjugaţie): solidaritate patologică a diferitelor segmente ale
membrului bolnav; o mişcare voluntară a unui anumit segment determină mişcări ale
altor segmente ale acelui membru.

MOTILITATEA INVOLUNTARĂ (DISKINEZIILE): activităţi motorii anormale,


spontane, independente de voinţa pacientului. Apar în general în afecţiuni ale sistemului
extrapiramidal.
A. Tremurăturile: oscilaţii ritmice, de aceeaşi amplitudine, ale extremităţilor sau ale
întregului organism. La membre, cele subtile se pot evidenţia prin extinderea şi ridicarea
braţelor la nivelul umerilor, cu palmele în jos; se poate pune o coală de hârtie pe mâini.
De urmărit: intensitate, ritm, distribuţie, desfăşurare, influenţele pe care le au anumite
stări asupra lor. Cauze: Boala Parkinson, afectarea cerebeloasa, senila, alcoolica, isterica,
etc
B. Mişcările coreice: rapide, de amplitudine variabilă, pe orice grup muscular, în repaus sau
acţiune, dezordonate, bruşte. La nivelul feţei dau naştere la grimase. Produc mersul
dansant. Apar în coreea Sydenheim (coree acută, coreea minor), coreea Huntington
(cronică), coreea senilă, coreea gravidică. Dispar în somn şi se intensifică la emoţii. Apar
în leziuni ale neostriatului
C. Mişcările atetozice:
- apar în leziuni ale neostriatului
- amplitudine scăzută, lente, aritmice
- ectromielice, mai frecvente la m.s.
- se intensifică la emoţii
- dispar în somn
D. Hemibalismul:
- mişcare amplă, violentă, bruscă
- interesează un membru în întregime; poate dezechilibra corpul
- rare, cu semificaţie gravă
- se datorează leziunii corpului lui Louis
E. Miocloniile:
- bruşte, de scurtă durată, mobilizează segmentul interesat
- pe un (grup de) muşchi
- de regulă sunt aritmice; forme ritmice se întâlnesc mai des la musculatura
velo-palatină şi diafragmatică (sughiţ)
- apar în leziuni extrapiramidale,intoxicaţii,epilepsia mioclonică
F. Fasciculaţiile: contracţii ale unor fascicule musculare care nu produc deplasarea
segmentului. Se pot evidenţia prin percuţia muşchiului,prin excitaţii electrice,prin
fricţionarea tegumentului. Nu dispar în somn. Identificarea lor e importantă, pentru că pot
denota o iritaţie persistentă a motoneuronilor coarnelor anterioare medulare.
Apar în scleroza laterală amiotrofică,siringomielie,poliomielită anterioară cronică
G. Spasmele: contracţii tonice, discontinue, relativ persistente şi bine delimitate, interesând
un grup muscular; se reproduc în acelaşi loc.
1. Crampele: interesează grupe musculare funcţionale; sunt însoţite de dureri
(e.g. crampa scriitorului,croitorului,bărbierului)
2. Torticolisul spasmodic: diskinezie tonică,clonică sau tonico-clonică cu
caracter intermitent, localizată la muşchii gâtului şi cefei, mai ales la
sternocleidomastoidian şi trapez
3. Spasmul de torsiune: interesează muşchii efectori şi pe cei sinergici,
suprapunându-se peste mişcările voluntare; se intensifică pe măsura
desfăşurării acestor mişcări.
H. Ticurile: mişcări clonice; pot avea caracter semiconştient, dar de obicei survin brusc,
inconştient;
- pot reproduce un gest
- sunt stereotipe (mereu aceleaşi), dar se pot modifica în timp
- unice/multiple
- atenuate în somn
- accentuate de emoţii
- pot fi puţin aparente: esofagiene, de fonaţie etc.
- există într-o mare varietate->tuse,strănut,ridicări din umeri
I. Convulsiile: contracţii musculare bruşte, neregulate, intermitente şi variate, ce pot
produce deplasări ale segmentelor de membre şi ale trunchiului. Funcţie de extindere,
sunt localizate sau generalizate. Caracterizează patologia epileptică (primară sau
secundară). Sub aspectul gravităţii, o convulsie tonică poate avea aceeaşi semnificaţiei cu
una tonico-clonică, iar o convulsie focală, localizată poate avea semnificaţia uneia
generalizate. Funcţie de caracter sunt:
- tonice: rigiditate musculară prin contracţie prelungită,violentă
- clonice: secuse mai mult sau mai puţin intense sau regulate, pot deplasa
segmentul afectat sau trunchiul, separate de scurte intervale de rezoluţie
musculară
- tonico-clonice (mixte)
-pot apare şi în stări uremice, tumori cerebrale, encefalite, posttraumatic

COORDONAREA MIŞCĂRILOR: iniţiere, oprirea, viteza, amplitudinea, direcţia etc. Sunt


implicate mecanisme centrale, periferice.
Structuri coordinatorii:
 Cerebel
 Scoarţa cerebrală motorie
 Sistemul reticulat
 Aparatul vestibular
 Căile sensibilităţii etc.
Ataxia= tulburare de coordonare; se pune în discuţie după (!) excluderea:
- unui deficit motor
- tulburărilor de tonus
- diskineziilor
Ataxii:
A) Tabetică (senzitivă, proprioceptivă, de fibre lungi):
1. Ataxie statică: imposibilitatea menţinerii unei anumite atitudini (mai ales cu
ochii închişi), datorită lipsei de informaţie proprioceptivă
-se examinează cu proba Romberg sau pacientul în decubit dorsal ridică
membrul inferior până la un anumit punct
2. Ataxie dinamică: evidenţiată cu ocazia diverselor mişcări
-latentă->doar la anumite probe (probe Fournier)
-specifică, manifestă->paşi inegali ca amplitudine, picioare azvârlite
B) Cerebeloasă: vezi sdr. cerebelos
C) Frontală: tulburare de coordonare prin mecanism central, asociată mai ales leziunilor
frontale, manifestată printr-o tulburare a echilibrului trunchiului, fără dismetrie, fără
tulburări de coordonaţie segmentară
- lateropulsiuni de partea leziunii şi retropulsiuni ce apar atât în staţiune cât şi în mers.
1. Coordonarea echilibrata
a) Caracterizarea sindromului cerebelos evaluat in repaus, se cere pacientului sa se ridice din
DD cu mainile incrucisate pe piept, membrul inferior de partea afectata in loc sa se sprijine pe
planul patului pentru a sustine inceputul miscarii, patologic se ridica din planul patului.
b) Caracterizarea sindromului cerebelos in ortostatism: statiunea e imposibila. Ea devine
posibila cu baza de sustinere largita si membrul superior in abductie. Subiectul tinde sa cada
inainte sau inapoi, poate sa apara latero deviatii iar inchiderea ochilor nu accentueaza sindromul.
Proba Garcin-Rademaker: pacientul sta cu un picior inaintea celuluilalt, picioarele
fiind usor departate. Din aceasta pozitie examinatorul il impinge usor anterior din zona lombara.
In mod normal subiectul se echilibreaza facand un pas inainte cu piciorul posterior. In sindromul
cerebelos unilateral pacientul paseste inainte cu piciorul sanatos, indiferent daca piciorul sanatos
se gaseste inaintea sau inapoia piciorului bolnav.
Proba Babinski sau a aplecarii pe spate. In mod normal la un individ sanatos la aplecarea
pe spate subiectul flecteaza genunchii si nu cade. Cerebelosul se apleaca pe spate fara sa indoaie
genunchii si cade ca un butuc. (asinergie cerebeloasa)
c) Caracterizarea sindromului cerebelos evaluat in mers: se constata mersul cu baza largita cu
pasul hipermetric in zig-zag- mers ebrios (titubant) si eventual cu deviatie pe partea bolnava.

2. Coordonarea neechilibratorie.
a) .Miscarea membrelor: pentru membrele superioare probele de dismetrie :
Proba indice-nas avand nasul intins orizontal, subiectului i se comanda sa aplice varful
indexului exact pe varful nasului si se cere sa repete miscarea de mai multe ori cu o mana apoi cu
cealalta. Manevra se face intai incet, apoi mai rapid, la inceput cu ochii deschisi apoi inchisi. La
pacientul cerebelos se observa tremuratura intentionala si depasirea tintei asa numita dismetrie cu
hipermetrie.
Proba indice-indice, avand ambele membre deparate la orizontala, subiectul nu poate
intalni corect varful indexurior in fata privirii pe linia mediana. In leziunile unilaterale, degetul
de partea leziunii nu ajunge la linia mediana, iar cel normal o depaseste. Tot in aceste leziuni
bratul cade usor astfel incat indexul pe partea afectata va fi dedesubtul celui sanatos.
Proba sticlei (proba Grigorescu): pacientul tine in mana o sticla si cauta sa introduca
indexul de la o anumita departe cu o anumita viteza pe gatul sticlei.
Proba apucarii: ii cerem subiectului sa apuce un pahar, mana i se deschide exagerat.

b) Probele de disdiadocokinezie :
Proba marionetelor: se cere pacientului sa execute rapid miscari repetate de
pronosupinatie ale mainilor, antebratelor, cu mainile intinse sau cu mainile in unghi de 90° si sa
faca miscarea de pronosupinatie. La cerebelosi, succesiunea miscarilor este lenta, miscarile sunt
sacadate.
Proba moristii: se cere pacientului sa invarteasca mainile una in jurul celeilalte in fata
corpului.
adiadocokinezie, disdiadocokinezie
Proba inchiderii/deschiderii alternative a mainii.
Proba baterii ritmului: intotdeauna mana de partea afectata ramane in urma si gestul specific
probei e hipermetric.
Proba Draganescu-Voiculescu - Rugam pacientul care este asezat pe marginea patului
sa ridice cu viteza ambele mb superioare de pe genunchi si sa le opreasca brusc in pozitie
orizontala (daca exista deficit motor, membrul respectiv va atinge mai incet nivelul tinta; daca
exista o leziune cerebeloasa, membrul respective va depasi orizontala si ulterior va reveni la
aceasta)
Proba Holmes: examinatorul isi aseaza mainile in mainile pacientului care la comanda
trebuie sa le stranga cu putere simultan. Si intr-un caz si altul se constata o intarziere a miscarii
de partea afectata.
Se cere pacientului sa faca flexia antebratului pe brat cu forta, miscare la care
examinatorul se opune, opozitie care cedeaza in mod brusc – antebratul pacientului fara leziuni
cerebeloase va ramane la distanta de torace, in timp ce la cei cu leziuni cerebeloase va lovi
toracele din cauza lipsei franei
Semnul Riddoch - Pacientul sta cu bratele intinse, iar mana afectata se pozitioneaza in
hiperpronatie. Daca examinatorul exercita o presiune asupra celor doua brate si inceteaza brusc
aceasta presiune, mb afectat va avea tendinta de a se deplasa fara control in sus, si va fi adus cu
dificultate in pozitia initiala
Probe de scris si desen: I se cere pacientului sa scrie ceva. Se constata ca literele sunt mai
mari si inegale.
Proba liniilor orizontale: I se cere pacientului sa uneasca prin linii orizontale 2 linii
verticale. Cerebelosul nu porneste de la line si-o depasesete pe cea de-a a II-a.
Miscarea membrelor inferioare se incepe cu probe de dismetrie. Cea mai cunoscuta e
calcai genunchi, in DD cu membrele inferioare in abductie. I se cere pacientului sa apropie
calcaiul de genunchiul opus. In sindromul cerebelos calcaiul ezita sau depastete tinta. La
revenire, gamba se extinde brusc si calcaiul cade pe planul patului.
Proba calcai-creasta tibiala: I se cere pacientului sa plimbe calcaiul in sus/jos pe creasta
tibei de la rotula pana la haluce si invers. In sindromul cerebelos calcaiul aluneca de-o parte si de
alta a reliefului osos.
Probele de asinergie. Prima proba e cea de haluce-index. Indexul examinatorului se
mentine la 60 cm deasupra patului si i se cere pacientului sa ridice halucele pana la nivelul
indexului examinatorului. Proba calcai-fesa. Pacinetul in decubit indoie genunchiul astfel incat
calcaiul sa atinga fesa. In sindromul cerebelos la prima proba pacientul depaseste reperul si la a
2a proba miscarea e descompusa. Intai se produce flexia coapsei pe bazin cu ridicarea piciorului
pe planul patului apoi flexia genunchiului cu caderea piciorului pe pat.
Probele de disdiadocokinezie similar la membrul superior. Proba de flexie dorsala,
plantara executata simultan cu ambele picioare.
Probe de Hipotonie. Se constata miscari exagerate iar reflexele sunt pendulare mai ales
rotulian. Exista si proba de pasivitate André Thomas. Balansarea antebratului e urmata de
miscarea exagerata a mainii.