Sunteți pe pagina 1din 2

Adolescenţii şi mass-media.

Un raport
despre radicala modificare a obiceiurilor
de consum informaţional

Am citit, cu o întârziere de două zile, raportul privind relaţia adolescenţilor cu media


întocmit de un britanic în vârstă de 15 ani pentru banca de investiţii Morgan Stanley.
Potrivit presei londoneze, acest text a făcut vâlvă printre manageri şi analişti ai pieţei de
profil. “The Guardian” a publicat tot documentul, din care am tradus pasajele pe care le
consider cele mai relevante. Sublinierile îmi aparţin.
Radio
Majoritatea adolescenţilor nu ascultă radioul de obicei. Principalul motiv pentru care o
fac este muzica, însă, de când au apărut site-urile care transmit pe gratis şi mai ales cele
de tipul last.fm, unde ei îşi pot face propria selecţie, nu are rost să piardă vremea cu ceea
ce aleg prezentatorii de la radiourile comerciale.
Televiziune
Există perioade de-a lungul anului în care adolescenţii se uită la televizor mai mult decât
de obicei, datorită programelor de tip serial; astfel, dacă le place, adolescenţii vor
urmări un asemenea serial sau emisiune, programat(ă) la o anume oră, până la sfârşit,
dar ulterior e posibil să nu se mai uite deloc la tv, pentru (alte) câteva săptămâni.
Consumul de televiziune este în scădere din cauza serviciilor prin care vezi doar
programele favorite. În timp ce urmăresc programele tv, adolescenţii nu vor să vadă
reclamele, pentru că sunt prea dese.
Ziare
Niciunul dintre adolescenţii pe care-i cunosc nu citeşte un ziar în mod regulat. Nu au
timp şi nici nu se obosesc să citească pagini întregi de text, din moment ce pot să afle
ştirile pe scurt de pe net sau de la tv.
Singurele ziare citite de adolescenţi sunt tabloidele şi gratuitele, mai ales din cauza
preţului: adolescenţii sunt foarte reticenţi să dea bani pe un ziar. Un alt motiv pentru care
tabloidele sunt preferate este formatul, care le face uşor de citit în autobuz sau în tren.
Jocuri
Deşi adolescentul este considerat imaginea-tip pentru gameri, apariţia consolei Wii a
creat o mulţime de jucători încă de la vârsta de 6 ani. Mai toţi adolescenţii care au o
consolă (Wii sau Xbox) tind să o folosească în răstimpuri care depăşesc o oră, deci nu în
reprize scurte.
Dat fiind că aceste console pot fi conectate la net, a devenit posibilă conversaţia (voice
chat) între utilizatori; acest fapt are un puternic impact asupra adolescenţilor, care nu vor
dori să plătească telefonul din moment ce pot vorbi gratis prin intermediul acestor
console.
Jocurile pe calculator (PC games) pierd teren în lumea adolescenţilor. Fiind concepute
pentru toate platformele, ei preferă consola, cu atât mai mult cu cât, pe computer, sunt
necesare setări scumpe ca să funcţioneze uşor. În plus, jocurile pe calculator pot fi
descărcate pe gratis de pe net, deci puţini adolescenţi vor da bani pe ele.
Internet
Orice adolescent are acces la internet, fie de la şcoală, fie de acasă. Când e acasă, îl
accesează mai ales pentru distracţie. Mai toţi adolescenţii sunt foarte activi pe unul sau
mai multe site-uri de reţele sociale (social networking). Facebook este cel mai popular;
aproape toţi cei care au conexiune la internet intră pe Facebook cel puţin de 4 ori pe
săptămână.
Adolescenţii nu folosesc twitter. Majoritatea şi-a făcut cont, însă a renunţat când şi-a dat
seama că nu-l va actualiza.
Cinema
Adolescenţii merg destul de des la cinema, indiferent ce film(e) rulează. Şi asta pentru că
scopul mersului la cinema nu mai este neapărat filmul, ci experienţa completă şi
întâlnirea cu prietenii.
Ei preferă deseori să cumpere un DVD piratat al unui film nou, deoarece costă mult mai
puţin decât un bilet la cinema. Unii aleg să descarce filmele de pe internet, dar această
variantă nu le place, din cauza calităţii imaginii, a ecranului mic şi a riscului de a instala
un virus pe propriul calculator.
Ce îşi doresc adolescenţii…
- orice aparat cu ecran tactil (touch screen)
- telefoane mobile cu o capacitate mare de a stoca muzică
- aparate portabile care se pot conecta la net
… şi ce nu
- aparate cu fir
- telefoane cu ecran alb-negru
- aparate al căror acumulator ţine mai puţin de 10 ore

S-ar putea să vă placă și