SCOALA POSTLICEALA F.E.

G
CALARASI

PROIECT DE ABSOLVIRE

DOMENIUL: SANATATE SI ASISTENTA

PEDAGOGICA
SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL DE
FARMACIE

INDRUMATOR:
As. Constantin Selena

ABSOLVENT:
Vitman Carmen Camelia

SESIUNEA
IULIE 2020
 TRATAMENTUL
INFECTIILOR URINARE

:
 MOTTO: Cei mai buni sase doctori, pe care nu ii poate contesta
nimeni sunt: lumina soarelui, apa, odihna, aerul, miscarea si dieta.
-Wayne Fields
 ARGUMENT

Cel mai important lucru pentru sănătatea aparatului urinar îl reprezintă

prevenția.Acest lucru se face prin optimizarea stilului de viață și identificarea
persoanelor cu risc crescut.Pentru a avea un stil de viață sănătos este necesar să
facem exerciții fizice zilnic,să renunțăm la fumat,să ne controlăm greutatea
corporală,să avem o viață echilibrată,cu un consum moderat de alcool.

Am ales această temă,deoarece consider că rinchii sunt foarte importanți

prin faptul că ei reglează balanța fluidelor în organism(alături de intestinul gros),
filtrează sângele și participă,de asemenea,la eliminarea toxinelor din organism
prin intermediul urinei.Din păcate,oamenii nu realizează acest lucru și vedem cu
stupoare articole în ziare,mass-media,prin care aceștia își oferă un rinichi pentru
a scăpa de sărăcie.Cei care fac acest lucru își dau astfel sănătatea pe un pumn de
bani care nu le va aduce rezolvarea problemelor,îmbogățirea sau
fericirea.Dimpotrivă,problemele lor se vor înmulți,iar ei vor fi tot mai nefericiți
și mai bolnavi.În cele ce urmează am incercat să prezint cele mai frecvente și
mai grave afecțiuni ale aparatului urinar și,respectiv medicația corespunzătoare
fiecărei boli.
 INTRODUCERE

In ultimii 10 ani, rezultatele unui numar mare de studii clinice au clarificat

variate aspecte ale infectiilor urinare, modificand sau schimband chiar unele
concepte traditionale in acest domeniu. A rezultat, in primul rand, ca infectia
tractului urinar (ITU) reprezinta cea mai frecventa infectie bacteriana a omului
de toate varstele, incidenta si sechelele infectiilor
Tractul urinar este sistemul de filtrare al organismului, care elimină o
parte din substanţele toxice prin intermediul urinei. Deoarece tractul urinar la
femei are dimensiuni mai reduse decât cel al bărbaţilor, acestea sunt predispuse
la infecţii bacteriene care invadează tractul urinar şi se multiplică. În acest mod
se dezvolta infecţiile cunoscute sub denumirea dei nfecţii ale tractului urinar sau
ITU. Aproximativ 50% dintre femei vor manifesta cel puţin o infecţie urinară pe
parcursul vieţii, deşi majoritatea suferă de mai multe. Din fericire, aceste infecţii
sunt uşor de tratat cu ajutorul antibioticelor.
Cu toate acestea, unele femei sunt predispuse la infecţii urinare recurente,
acest lucru fiind destul de frustrant pentru acestea. Am ales să prezint această
temă în cadrul proiectului meu, având în vedere incidenţa majoră a acestei
afeciuni în rândul pacienilor.
 CUPRINS

ARGUMENT

INTRODUCERE

CAPITOLUL I - ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

1.1 NOTIUNI GENERALE ALE APARATULUI URINAR
1.2ANALIZA URINEI
1.3 FORMAREA URINEI

CAPITOLUL II - INFECTIILE URINARE

2.1 NOTIUNI GENERALE DESPRE INFECTIILE URINARE
2.2INFECTII URINARE CAUZATE DE ESTERICHIA COLI
2.3 CISTITA
2.4 PIELONEFRITA

CAPITOLUL III- TRATAMENTUL INFECTIILOR URINARE

3.1 GENERALITATI DESPRE TRATAREA INFECTIILOR URINARE
3.2 ANTIBIOTICE IMPOTRIVA INFECTIILOR URINARE
3.3 REMEDII NATURISTE IN TRATAREA INFECTIILOR URINARE
3.4 SUPLIMENTE ALIMENTARE DIN PLANTE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
 CAPITOLUL I

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA
APARATULUI URINAR

1.1 NOTIUNI GENERALE DESPRE

APARATUL URINAR
Aparatul urinar este unul din cele mai importante parti din organism fiind
constituit din doua parti: rinichi si cai de evacuare ale urinii (bazinete, calice,
uretere, vezica urinara si uretra).
Rolul sistemului urinar este de a regla si de a mentine echilibrul fluidelor
aflate in organism prin functia de filtrare a sangelui si producere a urinei.

1.1.1 RINICHII
Constituie partea fundamentala a aparatului urinar, acestia produc urina
prin procesul de purificare a sangelui indepartand substantele toxice timp de 24
de ore pe zi. Pe langa aceste functii, rinchii mai pot regla concentratia de
electroliti ca sodiul (sarea) si potasiul din organism si produc hormoni in
vederea controlului tensiunii arteriale, producerea de eritrocite (globule rosii), si
mentine oasele puternice.
Functionarea corecta a rinichilor este vitala pentru sanatatea intregului corp.
Daca acestia incep sa nu mai functioneze, rinichii nu isi pot indeplinii niciuna
din functiile amintite mai sus. Excesul de apa in organism si reziduurile incep sa
se adune in sange (afectiune numita uremie) producand simptome precum:
oboseala, hipertensiune, ameteala, voma, umflarea mainilor si a fetei, pierderea
apetitului, etc. iar datorita scaderii productiei de anumiti hormoni, va puteti simti
rau.
Rinichii sunt asezati spre partea posterioara a cavitatii abdominale,
deasupra mijlocului. Unul din rinichi este situat sub ficat, in partea dreapta a
abdomenului iar celalalt este asezat sub splina, in partea stanga. In perioada
sarcinii, ambii rinichi pot fi insa localizati mult mai jos in abdomen datorita
presiunii pe care fatul o exercita asupra rinichilor atunci cand el se dezvolta.
Marimea rinichilor este aproximativ 10-13 cm lungime si 5-7 cm
latime.Un rinichi cantareste aproximativ 150g. Culoarea rinichilor este rosu
inchis, de forma unei boabe de fasole.Una din mariginile richichiului avand o
forma convexa iar cealalta concava. Pe marginea concava se afla o cavitate
numita pelvis renal, care se extinde pana la ureter. Rinichii sunt inveliti de o
membrana transparenta numita capsula relana, care ii ajuta pe cei doi rinichi la
protectie impotriva infectiilor si traumatismelor.

Figura 1 - Rinichiul

De asemenea, rinichiul este un organ bine vascularizat, vasele de sange

fiind cruciale in functionarea rinichilor.
 Unitatea morfo-functionala a rinchiului este nefronul. Rinichiul este
alcatuit din 1 pana la 4 milioane de nefroni.
Nefronul (din greaca nephros = rinichi), are ca rol de baza reglarea concentratiei
apei si a unor substante solubile in urma curatarii sangelui, eliminand produsii
de metabolism si reabsoarbind substante necesare.
Acesta regleaza concentratia metabolitilor si a electrolitilor, precum pH-ul
din sange, si controleaza volumul si tensiunea sanguina.

Figura 2 - Nefronul

Nefronul este compus dintr-o capsula renala (Malpighi) si un aparat

tubular (tub urinifer). In capsula renala se gaseste glomerulul (un ghem de
capilare) unde se genereaza filtrarea urinei primare. Tubul urinifer este compus
din :
 ansa lui Henle: care stabileste gradul de concentratie si ajuta la elaborarea
unei urini mai concentrare prin reabsorbtia apei.
 tub contort proximal: segment lung de aproximativ 12-14 mm, cu rol in
reglarea pH-ului. Un procentaj de 70% din apa, clor, potasiu si glucoza
sunt absorbite la acest nivel.
 tub contort distal: regleaza concentratia calciului si a pH-ului
 tub colector;

1.1.2 CAILE DE EVACUARE ALE URINEI

Sunt reprezentate de catre: calicele renale, bazinet renal, uretere, vezica urinara
si uretra.

CALICELE RENALE
Sunt tuburi mici membranoase,avand forma unei cupe, care varsa urina
produsa de nefroni.De la nivelul calicelor, urina este transportata in bazinet, apoi
in ureter, vezica urinara si in final uretra.

URETERELE

Ureterul este un canal fibros muscular lung prezent la fiecare dintre cei
doi rinichi, ce ajuta trecerea urinei din rinichi la vezica urinara. Atunci cand
urina este realizata de fiecare dintre rinichi, aceastra ajunge in ureter unde
forteaza urina sa circule si o goleste in jeturi in vezica urinara, iesind apoi din
organism prin uretra. Uneori un mic calcul (piatra) se formeaza in rinichi unde
poate bloca ureterul, lucru cunoscut drept piatra la rinichi.
Cele doua tuburi sunt asezate vertical pe partile laterale ale coloanei
vertebrale. Au diametrul de un centimetru si lungimea de aproximativ 25-30 cm.
Pe interior, ele sunt invelite de un perete de mucoasa, ce intra in contact cu
urina, este, la randul sau, invelita de o membrana musculare, care atunci cand se
contracta, rezulta evacuare urinei in vezica.In capatul inferior al fiecarui uterer
se afla un perete al vezicii urinare care functioneaza ca o supapa, permitand
curgerea urinei in vezica dar nu si curgerea urinei inapoi spre rinichi.

VEZICA URINARA

Este un organ al sistemului urinar, impar, musculo-cavitar care colecteaza

in sacul muscular urina produsa din rinichi si pe care o elimina discontinuu prin
uretra. Alaturi de uretra alcatuieste tractul urinar inferior. Este localizata in
bazin, sub peritoneu, la femeie in fata uterului si a rectului la barbati. Imbinarea
vezicii cu ureterele (imbinare uretrovezicala) are in dotare un dispozitiv
antireflux, precum o valva care nu permite urina din vezica sa se deplaseze catre
uretre.Cea mai joasa parte a vezicii, colul vezical, se deschide in uretra fiind
inconjurat de un sfincter ce permite deschiderea si inchiderea colului vezical la
inceputul si sfarsitul mictiunii. Acest sfincter joaca la barbati rolul de prostata.
Vezica urinara creste automat in dimensiune pentru a se adapta cu
cresterea in volum a urinei din organism. Atunci cand vezica este plina, sunt
trimise semnale nervoase catre creier pentru a transmite nevoia de urinare.
Peretele vezicii urinare este compusa din patru tunici:
 tunica musculara
 tunica seroasa
 tunica mucoasa
 tunica submucoasa
 URETRA
Este un tub care pleaca de la colul vezicii pana la meatul uretral, unde
permite eliminarea urinei.Ea poate fi sediul multor afectiuni, cum ar fi:
 infectii, care deseori sunt transmisibile sexual, precum uretrita
genococica;
 stenozele (ingustari) uretrei si meatului ei, in urma unui traumatism sau a
unei uretrite;
 prolapsul mucoasei meatului uretrei (alunecare), o afectiune care e
intalnita mai ales la femeile in varsta, mai poarta denumirea de uretrocel;
 malformatii la nivelul uretrei

1.2 ANALIZA URINEI

Analizarea urinei poate fi de folos in descoperirea unor stari patologice, mai ales
disfunctii ale rinichiului, ficatului, tractului urinar si metabolice. Completa
analiza a urinei cuprinde:
- determinarea proprietatilor fizice (culoare, miros, volum, densitate,
transparenta)
- determinarea caracterelor chimice( pH-ul, glucoza, proteine,
bilirubina,urobilinogenul, etc)
- examen microscopic al sedimentului urina

1.2.1 CARACTERELE FIZICE ALE URINEI

VOLUMUL URINAL

Variaza intre 600-2500 ml./24 ore la adulti si intre 200-400 ml./zi la copii, si
depinde de starea de hidratare a organismului, temperatura ambientala,
alimentatie, alcool, medicamente, consum de diuretice.

Anormalitati ale volumului de urina eliminat:

 oligouria - reducerea volumului de urina mai putin de 500 ml. in 24 de
ore, provocata de scaderea extrema a aporturilor in lichide sau de o
insuficienta renala
 poliuria - cresterea volumului de urina peste 3 litri in 24 de ore, cauzata de
netratarea corespunzatoare a diabetului zaharat, diabetului insipid, al unui
consum de lichide in exces, boli renale cronice,etc.
  anuria - eliminarea unui volum mic de urina, sub 100 ml in 24 de ore.
cauzele pot fi date de medicamente ce schimba circulatia renala in mod
negativ (cum ar fi aspirina), diabetul, hiperteniune arteriala, afectiuni ce
scad ciculatia sanguina,septicemiile, etc.
 nocturia: eliminarea urinii in exces pe timpul noptii. Cauze: consumul in
exces a lichidelor inainte de culcare, medicamente precum diuretice,
excesul de vitamina D, etc, tulburari de somn precum insomnia, diabetul,
menopauza, edeme, etc.

MIROSUL URINEI

In mod normal, mirosul urinei este unul caracteristic aromatic datorita ureei care
de fapt nu ar trebui in mod obisnuit sa fie urat mirositor. Daca urina are un miros
neplacut, este semnul unui dezechilibru in organism iar acest lucru poate duce la
o varietata mare de infectii si afectiuni ale tractului urinar.
Mirosul urinei poate fi descris:
 miros aromatic, atunci cand urina este normala
 miros intepator, cand este vorba de bacterii
 miros fructos, in diabet
 miros de urina de soarece (fenilcetunorie), boala genetica care afecteaza
nou nascutul ducand la intarzieri mintale datorita unui aminoacid,
fenilalanina, prezent in alimente. Datorita excesului de fenilalanina
secretat prin urina, transpiratia si urina celor bolnavi au un miros specific
de cetona.

Simptome ce pot declansa mirosul anormal al urinei:

 dureri abdominale, in zona lombara sau in lateral
 culoarea anormala a urinei (hematurie, inchisa la culoare, rozalie)
 urina spumoasa sau tulbure
 mictiune imediata, senzatia urgenta de urinare
 incontinenta urinara
 febra
 deshidratare

CLARITATEA SI TRANSPARENTA URINEI

In mod normal, urina este limpede. O urina tulbure poate fi cauza unei infectii
sau a unei afectiuni la nivel genital. Urina normala este de fapt clara sau
transparenta, insa poate fi tulbure din anumite cauze cum ar fi:
- cea mai frecventa cauza: exces de cristale de fosfati, dupa o masa bogata sau
dupa consumul de lapte
- secretiile vaginale
- urina devine adesea tulbure atunci cand puroiul este prezent in ea. In acest caz
este vorba de o infectie urinara cu senzatie de arsura sau dureri de rinichi in
timpul urinarii
- globule albe in urina (leucocite), ca si puroiul, ele reprezinta o infectie la
nivelul tractului urinar
- pietre la rinichi, aspectul urinei este unul tulbure cu dureri mari in timpul
urinarii
- sangele in urina, prezenta sangelui in urina da un aspect tulbure

CULOAREA URINEI

Culoarea urinei poate spune multe despre sanatatea noastra, de multe ori
culoarea ne ajuta sa ne dam seama de simptomele unor afectiuni sau infectii
ascunse.

Urina poate avea o varietate de culori:

 urina incolor sau transparenta = consum ridicat sau in exces de apa, asadar
este recomandat scaderea cantitatii de lichide
 urina de culoare galben transparenta = urina normala
 urina de culoare galben - inchisa = este un semn de deshidratare,trebuie
crescut consumul de lichide
 urina de culoare roz sau rosiatica = rezulta din consumul unor alimente
precum sfecla rosie sau afinele care pigmenteaza urina, sau exista
posibilitatea prezentei sangelui in urina datorita unor infectii urinare sau
afectiuni renale, tumori, intoxicatie cu mercuri, etc.
 urina portocalie = deshidratare sau consumul unor alimente portocalii
 urina verde sau albastruie = posibilitatea prezentei unor bacterii in
organism sau reactiile adverse a unor medicamente administrate.
 urina acidulata = existenta unor afectiuni la nivel renal sau alimentatia
este bogata in proteine.
 Figura 3 - Culoarea urinei

DENSITATEA URINARA - (GREUTATEA SPECIFICA)

Densitatea urinei este mai mare fata de densitatea apei ( care este de 1000 ) si
este determinata cu urodensimetrul.Densitatea normala a unei urine este
cuprinsa intre 1015-1030.
Aceasta se schimba in functie de cantitatea de lichide ingerate de individ, dar
poate fi influentata si de alti factori precum: transpiratii abundente, scaderea
temperaturilor, diuretice, etc.
Daca densitatea este mai mare de 1022 (hiperstenurie) aceasta indica: diabete,
nefroze, proteinurie, pierderi de fluide (in urma transpiratiilor, varsaturilor,
diareei), insuficienta cardiaca, etc.
Daca densitatea este mai mica de 1015 (hipostenurie) rezulta diabet insipid,
exces de apa, glomerulonefrite,pielonefrite, etc.

CARACTERELE CHIMICE ALE URINEI

Examenul de urina se realizeaza cu ajutorul stripurilor de urina, care au rolul de

a pune in evidenta compusii absenti din urina. Aceasta evidentiere se bazeaza pe
o reactie intre un compus din urina si un reactiv alfat pe zona stripului. Daca
culoarea se schimba in zona corespunzatoare, se va compara cu scala de culori
predefinita. In acest mod intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativa a
rezultatului. Cea mai adecvata proba de urina pentru acest examen este prima
urina de dimineata, deoarece aceasta este concentrata si nu o influenteaza o
activitate fizica sau o dieta. Stripul se scufunda timp de o secunda in urina, dupa
care se introduce in analizator sau se examineata direct. Rezultatele apar in 1-2
minute.
 Figura 4 - Stripuri de urina

PROTEINELE

Zona de testare a proteinelor de pe strip contine un amestec tampon si un

indicator, care in prezenta proteinelor sufera o schimbare de culoare de la galben
la verde.
Proteinuria poate fi tranzitorie (fara leziune renala) in stari infectioase,
stari febrile, in conditii de efort sau oboseala sau permanenta (asociata cu
leziune renala) in glomerulonefrite, sindrom nefrotic (pierderea proteinelor in
urina se datoreaza lezarii membrane filtrante a glomerulilor renali, aceasta
devenind permeabila pentru macromoleculele plasmatice). Proteinuria
permanenta se asociaza, de obicei, cu scaderea concentratiei proteinelor
plasmatice (hipoproteinemie).
Prezenta proteinelor in urina este cel mai important indicator de boala
renala. Detectia repetata de proteine in urina necesita determinarea cantitativa a
proteinelor in urina de 24 ore.

GLUCOZA

Glucoza urinara este un tip de carbohidrat aflat in sange care in mod obisnuit nu
se afla in urina sau o gasim in cantitati foarte mici. Cand glicemia este marita (in
diabetul zaharat), glucoza va ajunge in urina. Glicozuria poate aparea si in
trumatisme sau afectiuni renale.
Gravidele pot avea glucoza prezenta in urina, lucru normal in timpul sarcinii.
BILIRUBINA este produsa prin distrugerea celulelor rosii si este eliminata din
organism prin scaun. Aceasta nu se afla in mod normal in urina, in caz ca este
prezenta acest lucru semnifica o afectiune la nivelul ficatului sau faptul ca fluxul
de bila are un blocaj.
UROBILINOGENUL este rezultatul metabolizarii bilirubinei si la fel ca
bilirubina, este eliminata din organism prin scaun. Unele cantitati mici de
urobilinogen se afla in urina, prezenta lor in cantitati mari semnificand o
afectiune la nivelul ficatului, precum hepatita sau ciroza, sau blocajul fluxului de
bila.

pH-ul URINEI

Importanta ph-ului este acela de a arata daca urina este alcalina sau acida.
Urina in mod normal este acida, avand un pH cuprins intre 5,5-6,5
Factorii fiziologici si patologici pot influenta pH-ul urinar:
- urina alcalina (atunc ca valoarea pH-ului este sub 8) se intalnesc de dupa masa
de pranz, dieta vegetariana ( bogata in citrice si legume), infectii ale tractului
urinar (in special cu germeni), varsaturi etc.
- urina acida ( valori scazute ale pH-ului) apare in urmatoarele situatii: mediu
uscat si cald, dieta bogata in proteine, in timpul somnului, la administrarea
diureticelor, inanitie, diaree, infectii urinare produse de Esterichia coli, boli
reumatismale.

ANALIZA MICROSCOPICA

– normal: globulele albe si rosii sunt absente sau prezente in cantitate foarte
mica, la fel si cilindrii. Nu trebuie sa existe bacterii, fungi, paraziti, sau celule
scuamoase. In mod normal pot fi observate cateva cristale.
- anormal: globulele rosii in urina pot fi cauzate de leziuni renale sau
vezicale, litiaza renala, infectii ale tractului urinar, inflamatii ale rinichilor
(glomerulonefrita), o tumora vezicala sa renala, lupusul eritematos sistemic.
Globulele albe in urina pot sa apara datorita unei infectii a tractului urinar, unei
tumori vezicale, inflamatiei rinichilor, lupusului eritematos sistemic sau
inflamatiei vaginale.

1.3 FORMAREA URINEI

Se realizeaza in 2 etape, in prima etapa, urina primara este produsa cu

ajutorul procesului de filtrare glomerulara, iar in cea de a doua etapa volumul si
compozitia urinei primare se schimba atunci cand circula in tubul urinifer, prin
functiile de reabsorbtie si secretie care duc la realizarea urinei finale. Debitul
zilnic al urinei finale este de 1-1,5 litri. Urina va fi propulsata din rinichi prin
caile urinare (calice, bazinet, uretere) unde va fi ramane temporar depozitata in
vezica iar apoi va fi eliminata prin mictiune.

FILTRATEA GLOMERULARA

Filtrarea sangelui (mai exact, plasma sangelui este filtrata)se face prin
peretii subtiri ai capilarelor glomerulare, in capsula nefronului. Micile ,,filtre”
naturale sunt selective, din plasma sanguina neputand trece proteinele, pretioase
pentru organism. Trec insa o mare cantitate de apa, glucoza, aminoacizii, saruri
minerale, dar si substante nefolositoare, toxice (uree, acid uric). Se formeaza
astfel urina primara care este de fapt plasma deproteinizata( fara proteine;
proteinele nu au putut trece deoarece sunt molecule mari) care intra in tubul
urinifer. Cantitatea de urina primara este de 180 l pe zi.
Din aceasta cantitate de urina primara filtrata pe zi(180 l)majoritatea se
reabsoarbe la nivelul tubilor renali si stim ca diureza este de 1500-2000 ml/24
ore, restul practic reabsorbindu-se la nivelul tubilor renali.
Pe masura ce urina primara inainteaza de-a lungul segmentelor tubului urinifer,
ea sufera modificari ale compozitiei sale. Au loc urmatoarele procese:

REABSORBTIA

Reabsorbtia reprezinta faza in care are loc intoarcerea in sange a unei

mari cantitati de apa si de substante utile organismului, continute in urina
primara( ultrafiltrantului glomerural), cum sunt glucoza si aminoacizii; ( altfel
spus, are loc trecerea acestor substante din tubii uriniferi inapoi in sange).
Deci in aceasta etapa se recupereaza anumite substante utile organismului
din urina primara.

SECRETIA TUBULARA

Secretia tubulara este procesul invers celui de reabsorbtie. In procesul de

secretie tubulara sunt preluate substantele din capilarele ce inconjoara tubii si
trecute in lichidul urinar aflat in lumenul tubului urinifer (mai exact are loc
secretia de catre celulele tubului urinifer a unor substante, cum este amoniacul,
substanta toxica, care intra in tubul urinifer si care va fi eliminat).
In urma reabsorbtiei si secretiei tubulare se formeaza urina finala in
cantitate de aproximativ 1,5 l pe zi, care trece din tubii uriniferi ai nefronilor in
tuburile colectoare ale urinei si prin orificiile din varful piramidelor renale
ajunge in final in bazinet (un minirezervor de urina), de aici urina finala va
ajunge prin caile urinare( uretere) in vezica urinara.

ELIMINAREA URINEI
 Din pelvisul renal (bazinet), urina trece in uretere si inainteaza prin
contractia musculaturii inspre vezica urinara unde se acumuleaza. Cand aceasta
se umple (300-400 ml), musculatura peretilor ei se contracta si urina este
eliminata, prin uretra, la exterior (are loc mictiunea).
Rinichii intervin in mentinerea echilibrului mediului intern. De exemplu,
cand mananci foarte sarat, rinichiul elimina surplusul prin urina, mentinand
astfel concentratia normala a sarurilor in sange. Daca bei prea multa apa,
rinichiul elimina surplusul. Daca bei apa putina, se mareste reabsorbtia ei pentru
a nu modifica continutul de apa al plasmei sanguine.

CAPITOLUL II

INFECTIILE URINARE

2.1 NOŢIUNI GENERALE DESPRE

INFECŢIILE URINARE

2.1.1 GENERALITATI
Infectia tractului urinar (ITU) este o infectie bacteriana care afecteaza
vezica urinara, rinichii, ureterele si uretra. Aceste organe si tuburi alcatuiesc
tractul urinar. Cele mai multe ITU sunt infectii fie ale vezicii urinare fie ale
rinichiului.
La adultul sanatos ITU sunt rareori severe. Cu toarte acestea, ITU pot
determina lezarea rinichiului punand chiar viata in pericol daca nu sunt tratate
corespunzator, in special la persoanele care asociaza si alti factori ce predispun
la complicatii. In mod obisnuit cauzele infectiilor urinare sunt reprezentate de
bacteriile ce patrund in uretra si ascensionarea acestora in tractul urinar.
Bacteriile de la nivelul intestinului gros, prezente in fecale reprezinta cea
mai comuna sursa de infectie a tractului urinar. Una dintre cele mai probabile
cauze a infectiilor tractului urinar la femeie este reprezentata de raportul sexual
care favorizeaza inducerea bacteriilor in uretra. Atat femeile cat si barbatii pot
face ITU daca intarzie sa urineze. Infectiile urinare afecteaza cu preponderenta
femeile. Conform National Library of Medicine, 50-60% dintre femeile adulte
se confrunta cel putin o data de-a lungul vietii cu acest tip de infectie.
Motivul pentru care infectia apare mai des la femei este legata de lungimea
uretrei, canalul care face legatura dintre vezica si prin care este eliminata urina.
La femei, uretra este mai scurta, iar acest lucru favorizeaza aparitia si inmultirea
rapida a bacteriilor. Un alt motiv este legat de faptul ca anusul este situat in
apropiere de aparatul urinar, iar bacteriile din jurul anusului pot fi transmise cu
usurinta catre uretra.
In cele mai multe cazuri, bacteria care care provoaca aparitia infectiilor urinare
este Escherichia coli (E.coli). Aceasta poate afecta orice parte a sistemului
urinar, care este compus din rinichi, uretra si vezica. De obicei, cele mai multe
infectii afecteaza partea de jos a sistemului urinar, adica vezica si uretra. Atunci
cand nu sunt tratate la timp, infectiile pot ajunge la rinichi si pot provoca
pielonefrite, cunoscute ca infectii ale tractului urinar superior.
Alte cauze ce favorizeaza dezvoltarea infectiilor urinare sunt reprezentate de
obstructiile sau problemele tractului urinar.
Mai putin obisnuit este ca bacteriile din sange sau sistemul lifatic sa
ajunga in tractul urinar.

2.1.2 SIMPTOME
-durere sau arsuri cand urineaza (disurie);
- nevoia de a urina frecvent si eliminarea unei cantitati mici deurina;
-sensibilitate sau greutate in parea de jos a abdomenului;
- urina tulbure sau urat mirositoare;
- durere intr-o parte, in spate sub cutia toracica (durere in flanc);
-frisoane si febra;
2.1.3 CAUZE
In mod normal, urina este sterilă, nu contine bacterii, virusuri sau ciuperci
(fungi). Infecţia urinară apare atunci când microorganisme, de regulă bacterii din
tractul digestiv (intestin), populează orificiul de deschidere la exterior al uretrei
şi încep să se înmulţească. Majoritatea infecţiilor urinare sunt cauzate de un
singur tip de bacterie, numită Escherichia coli (E. coli), care rezidă în mod
normal în colon.
In numeroase cazuri, bacteriile iniţial populează uretra, se înmulţesc şi
conduc la o infecţie a uretrei, numită uretrită. Dacă bacteriile migrează în
vezica urinară, se produce infecţia acesteia, numită cistită. Dacă nici această
infecţie nu este tratată prompt, bacteriile pot ascensiona prin uretere şi prin
multiplicare infectează rinichii. Infecţia rinichilor se numeşte pielonefrită.
Alte microorganisme care pot produce infectii
urinare sunt Chlamydia şi Mycoplasma. Aceste infecţii însă tind să se
autolimiteze la uretră şi tractul genital. Spre deosebire de E.
coli,Chlamydia şi Mycoplasma se pot transmite pe cale sexuală, astfel că aceste
infecţii necesită tratamentul ambilor parteneri.
O infectie urinara nu reprezinta o boala cu transmitere sexuala, insa contactul
sexual poate favoriza migrarea bacteriilor catre tractul urinar. Tocmai de aceea
este important sa mentii o buna igiena a aparatului genital si sa urinezi imediat
dupa contactul sexual. Cauzele infectiei urinare pot fi urmatoarele:
 sistemul imunitar slabit, care favorizeaza aparitia infectiilor - in timpul
iernii, de exemplu, sistemul imunitar este slabit din cauza temperaturilor
scazute. Totodata, si abuzul de antibiotice poate afecta capacitatea
sistemului imunitar de a apara organismul impotriva infectiilor.
 igiena necorespunzatoare a aparatului genital - dupa urinare, stergerea
trebuie facuta din fata spre spate, astfel incat sa nu aduci
microorganismele din jurul anusului catre uretra si vagin;
 folosirea diafragmei ca metoda contraceptiva - aceasta apasa pe vezica
urinara si nu ii permite sa se goleasca suficient de bine;
 spalaturile vaginale - acestea distrug flora bacteriana care protejeaza
sistemul urinar de bacterii;
 purtarea de lenjerie intima din materiale sintetice sau de pantaloni foarte
stramti, in special in timpul verii - este recomandat sa porti lenjerie intima
din bumbac si articole vestimentare lejere;
 apa sarata, clorul si nisipul favorizeaza aparitia infectiilor urinare - spala
costumul de baie dupa fiecare folosire;
 bacteriile din toaletele publice, precum Streptococcus, Staphylococcus
aureus sau E.coli - de aceea, este important sa folosesti cu grija toaleta
publica atunci cand urinezi;
  folosirea cateterelor pentru eliminarea urinei pe durata spitalizarii;
 litiaza urinara (pietrele la rinichi) - aceasta afectiune impiedica eliminarea
in totalitate a urinei din vezica;
 perioada menopauzei si a premenopauzei - scaderea nivelului de estrogen
din astfel de perioade favorizeaza instalarea infectiilor urinare.
Tratamentul cu estrogeni trebuie recomandat doar de medicul specialist.
 constipatia - din cauza constipatiei, bacteriile care stagneaza in rect si in
anus pot contribui la aparitia infectiilor vaginale. Ca sa previi constipatia,
consuma cat mai multe fibre si lichide.
 disfunctii la nivelul supapei de inchidere intre vezica si uretere, care
permit urinei si bacteriilor sa ajunga inapoi in uretere. De obicei, aceasta
problema este intalnita la copii.
 alimentatia necorespunzatoare - lipsa de vitamine (A, C sau E) si nivelul
scazut de fier, seleniu, magneziu sau zinc pot duce la slabirea sistemului
imunitar si, implicit, favorizeaza aparitia infectiilor.
La barbati, cauzele care pot duce la aparitia infectiilor urinare sunt:
 adenomul de prostata, care impiedica eliminarea completa a urinei;
 sexul anal neprotejat;
 sexul vaginal neprotejat cu o femeie care are deja o infectie vaginala;
 necircumcizia penisului;
 infectarea cu virusul HIV, care produce dezechilibre ale sistemului
imunitar.

2.1.4 CLASIFICARE

Infectiile tractului urinar se pot clasifica în: necomplicate, complicate,

recurente (recadere, reinfecţie).
INFECTIILE TRACTULUI URINAR NECOMPLICATE

Aceasta apare la pacienţi fără anomalii fiziologice sau anatomice ale

tractului urinar (tract urinar normal), cu funcţie renală normală, în absenţa
manevrelor instrumentale sau a intervenţiilor chirurgicale urologice recente.
Apar mai frecvent la femei între 18–40 ani, cu o incidenţă mai crescută în
decada a 2a şi a 3a de viaţă şi sunt rare la bărbaţi. Germenele cel mai frecvent
implicat este Escherichia Coli (70 – 95%); alţi germeni implicaţi sunt:
Staphilococcus Saprophiticus (25%), Proteus mirabilis, Klebsiella, Enterobacter
şi cuprind: cistita, pielonefrita şi bacteriuria asimtomatica.
INFECTIILE TRACTULUI URINAR COMPLICATE

Aceasta apare la pacienţii cu tulburări anatomice, funcţionale (ex. reflux

vezico-ureteral, nefropatie de reflux) sau obstructive (ex calculi, etc) ale
tractului urinar (tract urinar anormal) sau la pacienţi cu deficienţe în apărarea
gazdei: diabet zaharat, insuficienţă renală, sarcină, imunosupresat, transplantat,
neutropenic.
Apare mai frecvent la extremele de viaţă (noi-născuţi sau copii cu
anomalii anatomice ale tractului urinar, vârstnici peste 60 ani, în special bărbaţi
cu patologie obstructivă prostatică şi instrumentări urologice).
Germenele cel mai frecvent implicat este Escherichia Coli; alţi germeni
implicaţi sunt Klebsiella pneumoniae, Euterobacter, Proteus mirabilis,
Pseudomonas aeroginosa, Serratia, Stafilococul auriu.
Se referă la cele condiţionate de o serie de leziuni predispozante: factori
obstructivi (litiaza urinară, corpi straini, rinichi polichistici, anomalii
anatomice, disfuncţii neurologice ale vezicii urinare, adenom de prostata); alţi
factori- diabet zaharat, rinichi transplantat, în sarcină, în boli metabolice sau
imunologice.

INFECTIILE TRACTULUI URINAR RECURENTE

Se caracterizează prin episoade simptomatice, alternând cu intervale fară

simptome. Se defineşte ca recădere cu ITU recurenţă cu acelaşi microorganism.
Ea survine la un interval scurt de la terminarea tratamentului, de obicei la un
interval de 14 zile la femei şi un interval mai îndelungat la bărbaţi. Reinfecţia
reprezintă o ITU recurentă cu alt microorganism decât cel care a produs primul
puşeu.
Se mai defineşte ITU acută şi cronică , precum şi ITU joasă şi înaltă.
1. ITU joasa reprezintă localizarea infecţiei la nivelul vezicii urinare,
la nivelul uretrei, la nivelul prostatei.
 Bacteriuria asimptomatică
 Cistită
 Uretrită
 Prostatită acută şi cronică

2. ITU înalta se manifesta mai frecvent sub forma de pielonefrita

acuta( PNA) sau de pielonefrita cronica (PNC). Rareori ITU are la baza un
abces renal sau un abces perirenal.
  Pielonefrita acută
 Pielonefrita cronică
 Abcesele nefretice şi perinefretice.

2.1.5 ETIOPATOGENIE

Sursa de infecţie este reprezentată de flora fecală. La femei germenii

patogeni din intestinul gros colonizează vestibulul vaginal, pătrund în uretră,
infecţia propagându-se pe cale ascendentă.
Calea de invazie bacteriană poate fi:
Ascendentă
Calea ascendentă este cea mai frecventă, rezervorul de infecţie fiind
tractul digestiv, iar germenele cel mai implicat fiind E. Coli (95 0/0 ITU). Etapele
transmiterii infecţiei sunt: colonizarea uretrei, pătrunderea şi multiplicarea
germenilor în vezica urinară, iar prin depăşirea mecanismelor de apărare locală,
refluxul vezico-ureteral şi intrarenal propagarea infecţiei la uretere, bazinet,
interstiţiu renal.
Hematogenă
Calea hematogenă este mai rară, rezervorul de infecţie fiind un focar
O.R.L., dentar, cutanat, prostatic, etc, iar germenii implicaţi fiind Stafilococul
auriu, Salmonela, Pseudomonas aeruginosa, Candida. Parenchimul renal este
mai întâi colonizat cu germeni, ulterior producându-se infectarea secundară a
urinii.
Factorii de virulenţă bacteriană care influenţează infecţia sunt:

 E.Coli este germenele cel mai frecvent incriminat în apariţia ITU.

 Proteus mirabilis – microorganisme condiționat patogene și pot
provoca o serie de boli ale sistemului urogenital și a tractului gastrointestinal.
Aceasta bacterie este rezistent la un număr de medicamente. Proteus mirabilis
este tratat cu medicamente "levofloxacină" "Ciprofloxacin".
 Klebsiella Pentru formele uşoare de infecţii de tract urinar cauzate de
Klebsiella nu sunt necesare întotdeauna antibioticele. Odihna, consumul crescut
de lichide, ,evitarea alcoolului, a fumatului şi administrarea de analgezice pot
ameliora semnificativ simptomele. De asemenea, consumul de iaurt natural
şi sucul de merişoare se numără printre remediile eficiente împotriva infecţiilor
urinare
 E.fecalis – Enterococii constituie una dintre importantele cauze ale
infectiilor tractului urinar si sunt rezistenti la multe antibiotice, incluzand
penicilina, clindamicina, trimethoprim-sulfamethoxazolul si la niveluri scazute
de aminoglicozide
 Staphylococcus saprophyticus– este o bacterie de
tipul Staphylococcus, care este deseori implicată în infecțiile tractului urinar.
Staphylococcus saprophyticus este rezistent la antibioticul Novobiocin. Este
implicat în 10-20% în infecțiile tractului urinar.
 Neisseria gonorrheae este observată în ITU joase.

2.2 Infectii urinare cauzate de Escherichia

coli

E.coli (Escherichia coli) este o enterobacterie prezentă în tractul

gastrointestinal al tuturor oamenilor şi animalelor, care este adeseri inofensivă şi
chiar benefică – aceasta previne colonizarea intestinului cu bacterii patogene şi
joacă un rol important şi în producerea vitaminei K. Însă anumite tulpini ale
acestei bacterii (există peste 700 de tulpini de E.coli) pot elibera toxine care
favorizează infecţiile intestinale sau de tract urinar, pneumonia sau meningita.
Simptomele infectiei cu E. coli variaza semnificativ in functie de
localizarea infectiei, varsta gazdei si starea imuna din momentul respectiv (care
permite bacteriei sa se inmulteasca in organism). In unele situatii indivizii sunt
doar purtatori ai tulpinilor patogene si nu dezvolta infectia - raman
asimptomatici, insa pot imbolnavi persoanele din jur. Tabloul clinic debuteaza la
3-4 zile de la contactul infectant. Majoritatea pacientilor dezvolta infectii
gastrointestinale, deoarece transmiterea fecal-orala este cea mai frecventa.
 Figura 5 - germenele E. coli

In aceasta situatie infectia se manifesta prin:

- Dureri severe de stomac, crampe abdominale si sensibilitate spontana si la
palparea abdomenului;
- Diaree, apoasa la inceput, insa poate deveni sangvinolenta (in functie de
tulpina patogena);
- Greturi si varsaturi.

Tratament
Tratamentul corect al infectiilor cu E. coli presupune administrarea
antibioticelor care pot distruge bacteria. Deoarece exista multe tulpini de E. coli
si sensibilitatea lor la antibiotice variaza foarte mult. Tratamentul trebuie adresat
atat agentului cauzal in sine, bacteriei, dar si eventualelor complicatii cauzate de
diaree (deshidratarea, de exemplu).

Antibiotice si rezistenta la tratament

In ultima vreme speciile de E. coli au devenit si ele rezistente la tratament.
In plus, structura lor particulara le face rezistente la antibioticele care pot
distruge bacteriile Gram pozitive. In astfel de conditii, alegerea tratamentului
poate deveni destul de dificila, iar numarul antibioticelor disponibile si eficiente
este redus.

In prezent, se mai pot administra:

- Amoxicilina;
- Cefalosporine;
- Carbapenemi;
- Aminoglicozide.

2.3 CISTITA

2.3.1 GENERALITATI

Cistita este un sindrom clinic determinat de inflamaţia microbiană a

mucoasei vezicii urinare.
 De cele mai multe ori, inflamaţia este cauzată de o infecţie bacteriană,
caz în care aceasta este menţionată ca fiind o infecţie de tract urinar. Cistita
poate fi dureroasă şi neplacută şi poate deveni o problemă serioasă de
sănătate în cazul în care infecţia se extinde la rinichi.

2.3.2 ETIOLOGIE
Boala poate să apară ca o reacţie la anumite medicamente, radioterapie
sau substanţe iritante, cum ar fi produsele parfumate pentru igiena intimă,
gelurile care conţin spermicid sau utilizarea îndelungată a unui cateter.
Cistita poate sa se declanşeze, de asemenea, ca o complicatie a unei alte
afecţiuni.
Originea cistitei poate fi:
-uretro-pielo-renală de aceea în orice cistită trebuie explorate şi
căile urinare superioare care sunt calicele, bazinetul şi ureterele.
-vezicală (ca urmare a unui traumatism produs cu ocazia sondajului
vezical, staza vezicală, tumori, corpi străini, radionecroză vezicală, boli
parazitale, ulceraţii).
-în sfera genitală în special la femeie (uretrite, metrite, bartolinite,
vulvovaginite, traumatisme vulvare, anexite).
-la bărbat (uretrita posterioară, prostatită).
-procese inflamatorii abdominale pelviene (abcesapendicular,
perisignoidită supurată).
-cauze generale (sindromul Reiter uretrită, conjunctivită, artrită
virotică sau alergică).
Agenţii etiologici sunt similari în infecţiile tractului urinar
necomplicate înalte sau joase.

2.3.3 FACTORI DE RISC

Factorii de risc care influenţează un potenţial ridicat pentru cistita
infecţioasă complicată sunt: sexul feminin, vârsta înaintată,infecţiile
intraspitaliceşti, sarcina, purtători de cateter urinar, anomalii anatomice şi
funcţionale ale tractului urinar, utilizarea recentă de antibiotice,
simptomatologie care durează mai mult de şapte zile, diabetul zaharat.
Este o afecţiune frecventă, aproape toate femeile suferă de cistită la
un moment dat. În schimb, este destul de rar întâlnită la bărbaţi. Acest lucru
apare deoarece uretra este mai scurtă la femei decât la bărbaţi.
 2.3.4 CLASIFICARE
-cistita acută;
-cistita cronică- până la 20% dintre femeile cu cistită acută vor face
infecţii urinare recurente, când microorganismul răspunzător trebuie
identificat prin urocultură, pentru a se identifica diferenţele care apar între
recăderi.
Simptomele sunt similare cu ale cistitelor acute, variind ca severitate
.-cistita interstiţială - posibilă datorită unor procese autoimune sau
alergice.
-cistita radică - apare ca efect advers al radioterapiei în cancere.
Simptomele apar dupa luni de zile de la încheierea radioterapiei.
-cistita hemoragică noninfecţioasă - poate apărea după radioterapie sau
tratament cu Ciclofosfamida.

2.3.5 SIMPTOMATOLOGIE
Cistita se manifestă prin trei semne clinice caracteristice:
1.polakiuria (urini mici şi dese)
2.piuria (puroi)
3.durerea (alguria)

POLAKIURIA reprezintă simptomul cel mai des întâlnit în patologia

urinară şi se caracterizează prin micţiuni frecvente şi reduse ca volum.În
cistitele datorate germenilor banali polakiuria se amendeazăîn cursul nopţii
spre deosebire de cistită, datorită bacilului tuberculosîn care polakiuria este
mai intensă în timpul nopţi.
PIURIA este semnul major al infecţiei căilor urinare. Piuria reprezintă
prezenţa puroiului în urină, urina este tulbure, aspectultulbure poate avea
diferite grade în funcţie de cantitatea şi felul puroiului care se amestecă în
urină, urina fără luciu, urina care şi-a pierdut transparenţa, urina mată sau
intens tulbure, uneori cu filamentecare cad pe fundul borcanului
Piuria poate fi manifestată sau discretă, uneori este intensă cusfacela şi
miros putred ( în cancerele vezicale), piuria poate fi afirmată prin examenul
microscopic ce arată prezenţa unor leucocite polinucleare alterate, alteori la
sfârşitul micţiunii apare hematuriaterminală, care în general nu este
abundentă, este foarte frecventă încazul infecţiei cu Neisseria gonoreea şi
chlamidia trachomatis.
DUREREA în cazul cistitei acute apare de obicei o durere terminală la
care se adaugă de obicei tenesme vezicale dureroase. Localizarea durerii are
de asemenea o importanţă deosebită, durerea hipogastrică iradiată pe uretră
sau în gland, are localizare vezicală. De asemenea o deosebită importanţă îl
prezintă examenul urinii la emisie. Când urina este tulbure şi asociată cu
durere şi polakiuria se confirmă diagnosticul de cistită.Durerea este de
intensitate variabilă în general destul de vie şi este prezentă pe tot parcursul
micţiunii, exagerându-se spre sfârşitula acesteia.
În funcţie de etiologia cistitei, la triada simptomatică e nunţată se mai
poate adăuga hematuria, disuria şi durerea lombară.

Figura 6 - Dureri aparute in cistita

HEMATURIA reprezintă prezenţa sângelui în urină. Examenul obiectiv

în cazul când se suspectează şi prezenţa unei hematurii începe cu examenul
urinii emisie. Provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor trei
pahare. Bolnavul urinează succesiv în trei pahare conice, câteva picături în
primul pahar, partea cea mai abundentă amicţiunii în al doilea pahar, iar
ultimele picături în al treilea pahar.
a) Dacă hematuria apare numai în primul pahar = iniţială înseamnă
că este de origine uretrală.
b) Dacă apare numai în ultimul pahar = terminală este de origine
vezicală.
 c) Dacă apare în toate cele trei pahare = totală este de origine renală.
În cazurile în care examenul clinic dă indicaţii asupra originii hematuriei, se
poate prescrie un tratament hemostatic, urmând a continua investigaţiile
după ameliorarea hematuriei.
În cazul în care explorarea clinică nu oferă nici o indicaţie asupra locului
de plecare al hematuriei, cistoscopia devine un examen de urgenţă, ea
trebuie făcută la prezentarea bolnavului în plina hematurie.
Uretrocistoscopia în plină hematurie arată originea vezicalăa hemoragiei.
DISURIA reprezintă greutatea la micţiune, golirea cu efort a vezicii,este
un simptom frecvent în cistita acută.

2.3.6 DIAGNOSTIC (clinic, paraclinic,

diferential)
Pentru diagnosticarea cistitei, medicul specialist recomandă analiza unei
probede urină.În urma sumarului de urină poate fi evidenţiată prezeţna
leucocitelor, bacteriilor şi a hematiilor în urina pacientului. Sumarul de urină
(urina este recoltat din mijlocul jetului urinar din prima urină de dimineaţă)
poate releva:
- pozitivarea esterazei leucocitare sau piuria (leucocite în urină, cunoscut
popular ca fiind puroi în urină.
- bacteriuria- aceasta înseamnă mai mult de 5 microorganisme (bacterii)
pe câmpul de citire microscopic
-pozitivarea stick-ului urinar pentru nitraţi
-hematuria macroscopică (văzută cu ochiul liber) sau microscopică
(văzută doar cu ajutorul microscopului).

2.3.7 TRATAMENT
Cistita tratată incorect sau insuficient poate evolua generând afectarea
rinichiului, uneori cu pierderea funcţiei acestuia.
Tratamentul cistitei poate varia între 3 şi 7 zile în funcţie de severitatea şi tipul
de bacterie depistată la analiza specifică a urinii (urocultura). Tratamentul constă
în administrarea de antibiotice. Poate fi folosită o schemă de tratament de 3 zile
în cazul femeilor tinere, active sexual sau se poate aplica schema standard de 7-
10 zile.
Schema de tratament standard de 7-10 zile este recomandată la:femeile
insărcinate, vârstnici, bărbaţi, copii, persoanele cu infecţii de tract urinar
recurente. diabetici. persoanele cu simptome durând de mai mult de o
săptămână, care au risc crescut de pielonefrită.

TRATAMENT CURATIV
– regim igienico-dietic, repaus la pat, regim alimentar uşor: lichide în
cantitate mare precum şi lapte, fructe şi zarzavaturi
- controlul tranzitului intestinal asigură de multe ori vindecarea
procesului acut, băi calde de şezut
- spălături vaginale calde
- comprese calde care uneori atenuează durerile.
Când urina este prea acidă – pH sub 5,5 se administrează bicarbonat de
sodiu îndoză de 20g/zi..În general, cu acest tratament medical simplu
fenomenele vezicale se liniştesc în 2-3 zile. În acest timp se execută
urocultura şi explorările radiologice pe baza cărorase va putea indica apoi un
tratament corect ţinându-se seama de faptul că tratamentul cauzal este
obligatoriu în orice formă de cistită.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Ineficienţa unei cure de tratament de 3 zile indică, adesea, o infecţie în

tractul urinar superior (rinichi) şi necesită o cura de antibiotice de 10-14 zile.
Ineficienţa după cea de-a 14 zi de tratament sugerează o infecţie renală
profundă şi necesită o cura de antibiotice de 4-6 săptămâni.
Următoarele antibiotice pot fi folosite, atât în schemele de tratament
scurte (3zile), cât şi în cele lungi (7-10 zile)
 Trimetoprim-sulfametoxazol - se administrează per os, fiind un
medicament preferat în general, datorită costului scăzut şi ratei de
eficienţă superioară faţa de Amoxicilina şi Cefalosporine.
 Florochinolone - Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os;
Levofloxacin 250-500mg/zi per os; Norfloxacin 1 g/zi per os.
 Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la
fel de eficient ca şi Trimetoprim-sulfametoxazol.
 Nitrofurantoin - 50-100 mg/zi seara, în timpul mesei, deoarece
absorbţia estecrescută în acest mod.
 Alte antibiotice - Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile,
Amoxicilina-Acid clavulanic (un medicament compus din două
 componente), deoareceAmoxicilina singură are o eficienţă
inferioară.
În cazul în care rezultatul uroculturii (aflat după începerea tratamentului
antibiotic) indică rezistenţa microorganismului la antibioticul prescris, se
recomandă schimbarea antibioticului, doar în cazul în care pacientul este
încă simptomatic. Dacă germenii sunt sensibili la Sulfatiazol sau Neoxazol
vor fi preferate acestea, antibioticele rămânând medicaţia de rezervă.
Neoxazolul se va prescrie în doză de 0,10g/kilocorp la adult şi 0,10-
0,30g/kilocorp la copil. În general unui adult ise prescriu în primele două
zile la 4 ore două tablete (6g/24h) apoi la trei ore o tabletă(4g/24h).
Dacă urina începe să se limpezească se continuă tratamentul până la
sterilizare(10-12 zile). În prezenţa unor calculi radioscopici, după
ameliorarea cistitei se va proceda la îndepărtarea acestora. O cistită apărută
la o femeie la care urograma estenormală trebuie considerată de origine
genitală.
Când fenomenele acute ale cistitei nu cedează la tratamentul medical
esteindicată asocierea tratamentului urologic.
Dacă urina cu tot tratamentul aplicat semenţine tulbure se pot face
spălături vezicale cu soluţii antiseptice slabe nitrat deArgint 2 gr/ 00, Acid
Boric 40 gr/00
Dacă urina este prea acidă şi are mult mucus se poate folosi pentru
spălătur isoluţie de bicarbonat de sodiu 40gr/ sau chiar:
- apă distilată
- soluţie clorurosodică izotonică.
În cistitele încrustate se fac spălături cu soluţie G ( Subi şi Albright) care
are un pH acid:
- Acid citric monohidrat 32,3 gr.
- Oxid de magneziu anhidru 3,8 gr.
- Carbonat de sodiu anhidru 4,4 gr.
- Apă distilată 1000 ml.
- 2 linguri la un litru de apă sterilă.
Acidul citric tinde să fixeze calciul ionic legat de fosfor ca fosfat de
calciu,dând citrat de calciu uşor solubil. Acţiunea citratului într-o soluţie
suprasaturată de fosfat de calciu previne precipitarea. Efectul iritant al
citratului este micşorat de prezenţa oxidului de magneziu, care menţine
intactă puterea solventă. Prin aceste spălături se obţin rezultate bune în
cistitele rebele întreţinute de piogeni banali.
În cistitele cu fuzospirili se obţin rezultate bune dacă se administrează
penicilină, novarsenobenzol ( neosalvarsan) în două injecţii intravenoase la o
zi interval (0,15-10,30 gr).
 2.4 PIELONEFRITA

2.4.1 GENERALITATI

Pielonefrita este o boală infecțioasǎ a tractului urinar, localizată la nivelul

parenchimului și a pelvisului renal, fiind provocată de obicei de Escherichia
coli (80%), Proteus mirabilis, Enterococus faecalis, Klebsiella pneumoniae.
Pielonefrita apare mult mai des la femei decât la bărbați (raport de 6:1).
Netratatǎ, boala poate evolua către septicemie, pionefroză, urosepsis, infarct
renal sau chiar moarte.

2.4.2 CLASIFICARE

Pielonefrita cronică și cea acută sunt 2 entități diferite:

 pielonefrita acută este infecția acută a rinichiului cu frison, febră, durere

și sensibilitate în flancul respectiv.
 pielonefrita cronică se prezintă cu insuficiență renală cronică, și apare pe
fondul unei infecții ale tractului urinar din copilărie asociată cu reflux și
cicatrizări renale.

2.4.3 CAUZE
Una din cele mai frecvente cauze ale pielonefritei este pătrunderea
organismelor din colon în căile urinare. Majoritatea cazurilor de pielonefrita
debutează cu o infecție a căilor urinare inferioare (cistită, prostatită), bacteriile
din vezica urinară fiind aduse în pelvisul renal prin reflux vezico-ureteral. Alți
factori de risc sunt anomalii structurale ale cailor urinare, litiaza renala,
cateterizarea tractului urinar, sarcina, diabet zaharat, stări imunodeficiente, etc.

2.4.4 SIMPTOMATOLOGIE
 disurie (durere în timpul urinarii), polakiuria (urinari frecvente);
 febra (>38 grade Celsius);
 tahicardie, cefalee;
 slăbiciune, lipsa poftei de mâncare.

2.4.5 DIAGNOSTIC
 Examenul urinei: leucociturie, proteinurie, urocultura pozitivă. Cilindri
leucocitari (examen sumar).
 Examenul de sânge: leucocitoza, neutrofilie.

2.4.6 TRATAMENTUL IN PIELONEFRITA

ACUTA
Tratamentul pielonefritei acute presupune antibioterapie administrată în
prealabil după recoltarea uroculturii si hemoculturii. Cele mai frecvente
antibiotice utilizate sunt cele cu spectru larg de acțiune. Aceste pot fi adminitrate
intravenos sau per os. Se poate utiliza Ciprofloxacină 500 mg /12 h ,
Norfloxacină 400 mg /12 h timp de 14 zile.În cazurile mai severe pacientul va fi
internat, tratamentul administrându-se intravenos . În aceste cazuri se pot asocia
două antibiotice : Ampicilină 1g/6h cu Ciprofloxacină 500 mg /12h .
Tratamentul va fi administrat pe o perioadă de 2-6 săptamâni.

2.4.7 COMPLICATII
Cele mai frecvente complicații ale pielonefritei pot fi :

 insuficiența renală acută de regulă reversibilă

 necroză papilară
 supurație renală : abcese renale , microabcese , flegmon perinefritic
 septicemie

2.4.8 EVOLUTIE
Evoluția pielonefritei este în general favorabilă sub tratament antibiotic.
Evoluția poate fi prelungită, nefavorabilă în cazul prezenței unui factor
obstructiv.
 CAPITOLUL III

TRATAMENTUL INFECTIILOR
URINARE

3.1 GENERALITATI DESPRE TRATAREA

INFECTIILOR URINARE
Odata cu aparitia primelor simptome, este necesar un consult medical. Dupa
efectuarea analizelor, medicul va stabili diagnosticul si tratamentul
corespunzator. Analizele pe care le poate recomanda medicul includ:

 sumar de urina si urocultura - pentru a stabili tipul de bacterie care a

provocat infectia urinara;
 antibiograma - pentru a stabili sensibilitatea sau rezistenta bacteriilor la
anumite tipuri de antibiotice.

In cazul in care infectiile urinare sunt recurente, medicul poate recomanda

efectuarea unor investigatii mai amanuntite, care stabilesc cauza care continua
sa provoace aparitia infectiei. Investigatiile includ:

 radiografie renala;
 ecografie renala;
  urografie.

Dupa efectuarea analizelor, medicul va recomanda tratamentul necesar in functie

de tipul infectiei urinare. De obicei, infectiile urinare sunt tratate prin
administrarea de antibiotice, insotite de probiotice si remedii naturiste. Printre
tratamentele naturiste se numara ceaiurile pe baza de plante:

 merisor - conform studiilor, merisorul are rol antioxidant si antibacterian,

fiind esential in tratarea infectiilor urinare. Vitamina C si acidul salicilic
impiedica depunerea bacteriilor pe peretii tractului urinar.
 matase de porumb - protejeaza aparatul urinar si are efect antiinflamator,
antioxidant si hipoglicemic;

 coada calului - contine potasiu, siliciu si flavone si are rol antiinflamator;

 sparanghel - contine numeroare vitamine (B1, B2, B9, A, C, E), fosfor,

calciu, fier si magneziu, avand efect antibacterian, antioxidant si
antiinflamator;

 frunze de maslin - contin acid cafeic si oleuropeina si au efect antioxidant

si antibacterian;

 visine - contin antocianine care ajuta la dizolvarea sarurilor din acidul

uric, protejeaza sistemul urinar si favorizeaza eliminarea unei cantitati
mai mari de urina;

 urzica si palmierul pitic - sunt folosite pentru tratarea prostatei si a

hiperplaziei benigne de prostata, afectiune care poate obstructiona tractul
urinar;

 agaricus - este o ciuperca ce are un rol important in mentinerea

echilibrului sistemului imunitar si are proprietati antiinflamatoare.

Pe langa antibiotice si ceaiuri din plante medicinale, medicul poate

recomanda si bai calde de sezut. In cazul in care este vorba de o infectie urinara
severa, se recomanda tratament antibiotic injectabil si spitalizare.

Tratamentul pentru infectiile urinare poate fi completat cu antiiflamatoare

nesteroidiene, precum supozitoarele si antispasticele. Cu un tratament
corespunzator, infectiile urinare pot fi tratate in doua sau trei zile.

Poate fi folosita o schema de tratament de 3 zile in cazul femeilor tinere,

active sexual(preferabil cu un medicament cu administrare zilnica,in doza unica,
deoarece creste complianta, scade riscul de recidiva fara a creste numarul de
efecte adverse)sau o schema standard de 7- 10 zile.
Schema standard de 7 -10 zile se recomanda la:

 Fameile insarcinate
 Varstnicii

 Barbatii

 Copii

 Persoanelor cu infectii de tract urinar recurente

 Diabetici

 Persoane cu simptome durand de mai mult de o saptamana, care au risc

crescut de pielonefrite.

Ineficienta unei cure de tratament de 3 zile indica, adesea, o infectie in

tractul urinar superior si necesita o cura cu antibiotic de 10-14 zile.Ineficienta
dupa cea de-a 14-a zi de tratament sugereaza o infectie renala profunda si
necesita o cura de antibiotic de 4-6 saptamani.

Urmatoarele antibiotice pot fi folosite, atat in schemele de tratament

scurte, ( 3 zile) , cat si in cele lungi(7-10 zile) : Trimetoprim-sulfametoxazol -
se administreaza per os, fiind un medicament preferat in general, datorita
costului scazut si ratei de eficienta superioara fata de Amoxicilina si
Cefalosporine.
- Florochinolone - Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os; Levofloxacin 250-500
mg/zi per os; Norfloxacin 1 g/zi per os.
- Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la fel de eficient
ca si Trimetoprim-sulfametoxazol.
- Nitrofurantoin - 50-100 mg/zi seara, in timpul mesei, deoarece absorbtia este
crescuta in acest mod.
- Alte antibiotice - Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile, Amoxicilina-Acid
clavulanic (un medicament compus din doua componente),
deoarece Amoxicilina singura are o eficienta inferioara.

3.2 ANTIBIOTICE IMPOTRIVA

INFECTIILOR URINARE

3.2.1 TETRACICLINE
DOXICICLINA

Farmacocinetica: Doxiciclina se absoarbe rapid, atingând concentraţii

plasmatice eficace după prima oră de la administrare. Concentraţia plasmatică
maximă se obţine după 2-4 ore. Se absoarbe practic complet în porţiunea
superioară a tubului digestiv. Absorbţia nu este influenţată semnificativ de
prezenţa alimentelor, dar este uşor modificată de ingestia de lapte.
Farmacodinamie: Doxiciclina este o tetraciclină de semisinteză, cu
acţiune bacteriostatică. Doxiciclina îşi exercită efectul prin inhibarea sintezei
proteinelor bacteriene. Doxiciclina creşte excreţia glandelor sebacee, având şi o
acţiune antiinflamatoare şi antilipazică.
Indicatii: infectii ale aparatului respirator superior si inferior (pneumonie,
bronsita, sinuzita, otita,faringita) infectii ale tractului genito-urinar (cistite,
pielonefrite, uretrite), infectii oftalmice (trahom, conjunctivita), boli cu
transmitere sexuala (infectii determinate de Chlamydia trachomatis, incluzand
infectii uretrale necomplicate). Doxiciclina este utilizata ca tratament profilactic
in diareea calatorilor produsa de Esterichia coli.
Reactii adverse: tulburari hematologice si limfatice, tulburari ale
sistemului imunitar, tulburari renale si ale cailor urinare (cresterea uremiei),
tulburari gastro-intestinale, tulburari ale sistemului nervos
Contraindicatii: hipersensibilitate la tetracicline sau oricare din
excipientii acestora, insuficienta renala severa, sarcina si alaptare, copii sub 12
ani.
Administrare: Pentru a reduce riscul iritaţiei şi ulceraţiei esofagiene,
capsulele trebuie înghiţite întregi cu mult lichid, în ortostatism sau în poziţie
şezândă. Dacă apare iritaţie gastrică, se recomandă administrarea doxiciclinei cu
alimente.Tratamentul trebuie continuat cel puţin 24-48 de ore după remisia
simptomelor şi febrei.

Produse farmaceutice:
Doxiciclina, Caps. 100 mg.
Unidox - Solutab, Compr. 100
mg.
 Figura - Tetracicline

TETRACICLINA

Farmacocinetica: Absorbtie digestiva partiala, redusa in prezenta

alimentelor. Metabolizare si eliminare relativ rapide, concentratii active timp de
6 ore.
Farmacodinamie: Efectele apar dupa 2-4 zile in infectii si dupa 4
saptamani in acnee.
Indicatii: La fel ca doxiciclina, cu exceptia prostatitei cronice.
Reactii adverse: La fel ca doxiciclina, in plus agravarea unei suferinte
renale.
Contraindicatii: Copii sub 12 ani, sarcina, suferinte renale.
Administrare: Oral, 250-500 mg la 6 ore.
Produse farmaceutice:
Tetraciclina Caps x 250 mg

3.2.2 AMFENICOLII

CLORAMFENICOL

Farmacodinamie: antibiotic cu spectru larg, Latenta 2-4 zile.;

Indicatii: Antibiotic de rezerva, indicat in cazuri grave, cu risc vital, in
care nu exista un alt antibiotic activ.
Reactii adverse: Leucopenie, trombopenie, amemie aplastica,
agranulocitoza ireversibila. La nou-nascut, mai ales prematur, produce sindrom
cenusiu foarte grav. Poate produce nevrita optica, eritem, greturi, vome,
diaree(dismicrobism).
Contraindicatii: nou-nascut, sarcina, alaptare, asociere cu medicamente
medulotoxice, leucopenie, anemie, trombopenie. Se vita tratamentele mai lungi
de 7 zile si tratamentele repetate.
Interactiuni: Cu alcoolul creste toxicitatea hepatica
Administrare: Oral, 500 mg la 6 ore i.v 50 mg/kg/zi fractionat in 3-4
prize. Copii(meningite purulente, epiglote cu Haemophyllus) 50-100 mg/kg/zi in
3-4 administrari.
Produse farmaceutice:
Cloramfenicol, Caps. 125 mg, 250 mg.
Cloramfenicol hemisuccinat, Flac. inj. 1 g
 Figura - Amfenicol

3.2.3 ANTIBACTERIENE BETA-

LACTAMICE, PENICILINE
Ampicilina
Farmacocinetica: Absorbtie digestiva buna, redusa in prezenta
alimentelor (circa 30%).
Indicatii: infecţii uro-genitale: infecţii urinare (cistite, pilonefrite)
Contraindicaţii: hipersensibilitate la peniciline sau la oricare dintre
excipienţii medicamentului; mononucleoză infecţioasă.
Reacţii adverse: Manifestări alergice: urticarie, eozinofilie, tulburări
respiratorii, edem; excepţional şoc anafilactic.
Manifestări cutanate: erupţii maculopapuloase de natură alergică sau nealergică;
rar dermatită exfoliativă şi eritem polimorf.
Tulburări digestive: greaţă, vărsături, diaree, candidoză, glosită, stomatită.
Doze şi mod de administrare:
Adulţi şi copii cu greutatea peste 40 kg: doza uzuală este de 1,5 - 4 g ampicilină,
fracţionată la intervale de 6 - 12 ore.
Copii: doza uzuală pentru copii cu greutatea sub 40 kg este de 25 - 50 mg
ampicilină/kg şi zi, fracţionată în prize egale la 6 -12 ore, fără a depăşi dozele de
la adult. Doza uzuala poate fi crescută, în funcţie de natura şi de gravitatea
infecţiei.
Produse farmaceutice:
Ampicilina, Caps 250 mg
Ampicilina Sandoz, Pulbere suspensie orala 250mg/5ml
 Figura - Peniciline

3.2.4

FLUROCHINOLONE

CIPROFLOXACINA

Ciprofloxacină Arena este un antibiotic care aparţine familiei

chinolonelor. Substanţa activă este ciprofloxacina. Ciprofloxacina acţionează
prin distrugerea bacteriilor care produc infecţii. Acest medicament acţionează
numai asupra anumitor tulpini (specii) de bacterii.
Farmacocinetica: După administrarea orală a unor doze unice de 250 mg,
500 mg şi 750 mg, ciprofloxacină sub formă de comprimate, ciprofloxacina se
absoarbe rapid şi în cantităţi mari, în principal de la nivelul intestinului subţire,
atingând concentraţiile serice maxime după 1 – 2 ore.
Indicatii: infectii ale tractului urinar
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la substanţa activă, la alte chinolone
sau la oricare dintre excipienţi; Administrarea concomitentă de ciprofloxacină şi
tizanidină.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse legate de medicament raportate cel mai
frecvent sunt greaţă şi diaree
Doze şi mod de administrare: Dozajul depinde de indicaţia clinică,
severitatea şi localizarea infecţiei, de sensibilitatea la ciprofloxacină a
microorganismului(elor) etiologice, de funcţia renală a pacientului şi greutatea
corporală la copii şi adolescenţi. Durata tratamentului depinde de severitatea
bolii, de evoluţia clinică şi de rezultatele bacteriologice. Pentru infectiile
tractului urinar: pentru cistita necomplicata 250 mg de două ori pe zi până la 500
mg de două ori pe zi timp de 3 zile .Pentru Cistită complicată, Pielonefrită
necomplicată: 500 mg de două ori pe zi timp de 7 zile
Produse farmaceutice:
Ciprinol, Compr. 500 mg
Cifran, Compr. 500 mg

Figura - Flurochinolone
LEVOFLOXACINA

Farmacodinamie: Levofloxacina este un chimioterapic antibacterian de sinteză

din clasa fluorochinolonelor
Farmacocinetica: Levofloxacina administrată oral este rapid şi aproape complet
absorbită, concentraţia plasmatică maximă fiind atinsă în decurs de 1- 2 ore.
Biodisponibilitatea absolută este de 99 -100%.
Indicatii: Levofloxacină trebuie utilizată numai în cazul în care este considerată
inadecvată utilizarea medicamentelor antibacteriene care sunt recomandate în
mod obişnuit pentru tratamentul iniţial al acestor infecţii: pielonefrite şi infecţii
complicate ale aparatului urinar;cistite necomplicate.
Doze şi mod de administrare: Levofloxacina se administrează zilnic, o dată sau
de două ori pe zi. Doza depinde de tipul şi severitatea infecţiei şi de
sensibilitatea microorganismului patogen suspectat.
Urmatoarele doze pot fi recomandate pentru tratamentul cu Levofloxacina:
 Pielonefrita - 500 mg/zi in priza unica zilnica timp de 7-10 zile
 Infectii complicate ale aparatului urinar: 500 mg/zi in priza unica zilnica
timp de 7-14 zile;
Cistita necomplicata: 250 mg/zi in priza unica timp de 3 zile
Contraindicaţii: Levofloxacina nu trebuie utilizată: La pacienţii cu
hipersensibilitate la levofloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre
excipienţii acestuia; La pacienţii cu epilepsie; La copii sau adolescenţi în
perioada de creştere; În timpul sarcinei; La femei care alăptează.
Produse farmaceutice:
Tavanic, Compr. 500 mg
Levofloxacina, Actavis, Compr. 500 mg
 Figura - Flurochilolone

3.2.5 CEFALOSPORINE ORALE

CEFALEXINA

Farmacodinamie: Cefalexina este o cefalosporină de prima generaţie,

activă pe cale orală. Are acţiune bactericidă. Ca şi penicilinele, se leagă de unele
proteine specifice împiedicând formarea peretelui bacterian. Spectrul
antibacterian cuprinde majoritatea cocilor Gram pozitiv, Gram negativ şi bacili
Gram pozitiv.
Farmacocinetica: Cefalexina este stabila în mediu acid şi poate fi
administrat în timpul meselor. La pacienţii cu sensibilitate gastrică, se
recomandă ca administrarea medicamentului să se facă în timpul meselor.
Absorbţia medicamentului este redusă nesemnificativ în prezenţa alimentelor.
După administrarea orală, cefalexina se absoarbe rapid şi aproape complet.
Indicatii: Infecţii ale aparatului uro-genital produse de Escherichia coli,
Proteus mirabilis, Klebsiella.
Doze şi mod de administrare: Cefalexin se administrează oral. În cazurile
în care nu există alte indicaţii, se recomandă următorul mod de administrare:
 Adulţi:Doza uzuală recomandată este de 500 mg cefalexin la 6-8 ore.
 Copii: Doza uzuală recomandată este de 25-50 mg cefalexin/kg şi zi (când
este necesar, se poate creşte doza până la 100 mg cefalexin/kg şi zi),
divizată în 2, 3 sau 4 prize. În cazul infecţiilor necomplicate ale tractului
urinar, infecţiilor pielii şi ale ţesuturilor moi, precum şi în faringita
streptococică, doza totală zilnică poate fi divizată în două prize egale,
administrate la intervale de 12 ore.
 Vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală : Doza se ajustează în funcţie
de clearance-ul creatininei.
 Contraindicaţii: Hipersensibilitate la antibioticele din grupa
cefalosporinelor sau la oricare dintre excipienții acestora. Din cauza formei
farmaceutice, Cefalexin 500 mg capsule este contraindicat la copiii cu vârsta sub
6 ani.
Produse farmaceutice:
Cefalexina, Caps. 500mg
Ospexi, Compr. 1000mg

Figura - Cefalosporine orale

Majoritatea infectiilor de tract urinar sunt tratate cu succes cu antibiotice.

Scopurile terapiei antibiotice ale infectiilor de tract urinar inferior sunt atat
ameliorarea simptomelor, eliminarea infectiei si prevenirea recurentelor, precum
si prevenirea aparitiei complicatiilor severe, cum ar fi afectarea renala si
septicemia (stare infectioasa generalizata cauzata de diseminarea unui germene
patogen). La femeile insarcinate scopul tratamentului este de a proteja de
asemenea si fatul.

3.2.6 TRATAMENT INITIAL

 La femeile cu infectii necomplicate de vezica urinara, durata tratamentului
cu antibiotice este de trei zile. La domiciliu se recomanda consumul unei
cantitati mari de apa si de alte lichide (ceaiuri, sucuri) favorizand astfel o diureza
(urinare) frecventa cu golirea vezicii urinare de fiecare data. Nu sunt necesare
alte analize daca simptomele se remit.

Antibioticele administrate oral (pe gura) sunt eficiente in infectiile

rinichiului (pielonefrite), dar in unele situatii cand afectiunea este mai grava sau
pacientul are senzatie de greata, neputand lua medicamentele pe cale orala este
necesara o scurta internare pentru administrarea antibioticelor pe cale
intravenoasa (in vena). Infectiile rinichiului (pielonefrite) sunt de obicei mai
grave decat infectiile vezicii urinare (infectii ale tractului urinar inferior). Indata
ce pacientul se simte mai bine poate lua antibiotice din nou oral timp de doua
saptamani. Dupa terminarea tratamentului este necesar un nou examen de urina
pentru a fi sigur de vindecarea infectiei.
Durata tratamentului antibiotic pentru infectiile de tract urinar poate fi mai lunga
si sunt necesare analize suplimentare atat inainte cat si dupa tratament in
urmatoarele situatii:
- gravide

- persoane peste 65 ani

- persoane cu diabet zaharat sau persoane imunodeprimate (imunitate scazuta)

- barbati: infectiile de tract urinar la barbati necesita de obicei una sau doua
saptamani de tratament; sunt necesare si unele analize suplimentare si terapii
specifice pentru problemele prostatei (prostatite) si pentru bolile cu transmitere
sexuala (infectia cu Chlamydia Trachomatis sau gonoree).

Spitalizarea este obligatorie in cazurile unei infectii renale (pielonefrite)

severe sau atunci cand infectiile vezicii urinare sau ale rinichiului sunt
complicate de alti factori.

3.2.7 ANTIBIOTERAPIA IN INFECTIILE

TRACTULUI URINAR
Cele mai multe dintre infectiile de vezica urinara si infectiile renale
necomplicate raspund la tratamentul antibiotic. In cele mai multe cazuri daca
simptomele (semnele) si examenul de urina sugereaza o infectie de tract urinar
trebuie inceput tratamentul cu antibiotice fara a mai astepta rezultatul uroculturii
(cultura urinii). Timpul necesar pentru a primi tratament cu antibiotic depinde de
localizarea infectiei, de varsta, sex si factorii ce favorizeaza aparitia
complicatiilor.
 La femei cu infectii necomplicate de vezica urinara (cistite) de regula,
durata tratamentului este de trei zile. In trecut, tratamentul recomandat era de
lunga durata, dar studii recente au aratat ca tratamentul antibiotic de scurta
durata este la fel de eficient avand mai putine efecte adverse.
Femeile cu infectie de vezica urinara care au avut recent o ITU sau au simptome
de infectie ce dureaza mai mult de 7 zile necesita terapie antibiotica timp de 7
zile.

Barbatii cu infectii de vezica urinara de obicei primesc tratament

antibiotic timp de 7 sau 14 zile. In cazul infectarii prostatei tratamentul
antibiotic se poate prelungi pana la patru saptamani sau chiar mai mult.

Barbatii si femeile cu infectii ale rinichilor (pielonefrite) trebuie sa ia

antibiotic 10 sau 14 zile. In cazurile severe acestia necesita spitalizare pentru a
se efectua tratament intravenos (IV) si administrare de fluide.

Barbatii si femeile cu varsta peste 65 de ani, cu diabet zaharat sau cu

sistemul imun deprimat sau cu alte probleme renale necesita terapie indelungata
cu antibiotic.

Persoanele cu infectii renale care nu raspund la tratament sau cu infectii

complicate, necesita de asemenea terapie indelungata cu antibiotic.

3.2.8 TRATAMENT IN CAZUL AGRAVARII

BOLII
Daca infectia de tract urinar nu se amelioreaza in urma tratamentului este
necesara o noua evaluare si adaugarea unui antibiotic nou la schema de
tratament. Spitalizarea este obligatorie daca infectia ajunge la rinichi si afecteaza
functionarea lui sau daca se raspandeste in tot organismul (septicemie). Aceste
complicatii nu apar de obicei, fiind foarte rare la persoanele care nu mai au alte
afectiuni. Persoanele care au un risc crescut de a face infectii severe ale tractului
urinar sunt cele imunodeprimate (imunitate scazuta), diabeticii, cei cu obstructii
ale tractului urinar netratate si cei cu alte probleme ale rinichiului si vezicii
urinare.
Infectiile recurente ale tractului urinar sunt cauzate de obicei de un nou germen,
mai rar de acelasi germen.

Femeile cu infectii recurente de vezica urinara pot urma un tratament timp

de doua pana la sase saptamani, urmat apoi de tratament antibiotic profilactic.
La barbati infectiile recurente de tract urinar sunt de obicei semne ale
infectiei prostatei (prostatite). Prostatita cronica este dificil de tratat si este
nevoie uneori de pana la sase saptamani de tratament antibiotic. La barbatii cu
infectii de tract urinar sunt necesare de obicei analize suplimentare, acestea fiind
obligatorii in cazul infectiilor recurente.
3.2.9 ANTIBIOTERAPIA IN INFECTIILE
RECURENTE
Uneori la femeile cu infectii repetate medicii recomanda tratament
antibiotic timp de 2 pana la 6 saptamani, urmat de terapia profilactica
(preventiva) cu antibiotice. Terapia profilactica include administrarea unor doze
mici de antibiotice zilnic sau la doua zile alternativ, administrarea de antibiotice
dupa actul sexual (deoarece acesta este unul din factorii ce determina ITU la
femeile cu infectii recurente) si administrarea de antibiotice cand sunt prezente
semnele de boala

Pentru femeia cu ITU recurente, medicul poate prescrie o terapie standard cu

antibiotice pe care femeia sa o foloseasca la primele semne de ITU. Aceasta
reduce costurile si inconvenientele unor examinari medicale. Permite de
asemenea femeilor familiarizate cu semnele tipice de ITU sa inceapa tratamentul
fara intarziere. Medicul stabileste cazurile la care este potrivita strategia
autoterapiei. Daca se decide folosirea acestei strategii si apar semne certe de
ITU, se aplica tratamentul recomandat de medic si se urmareste evolutia
semnelor de boala. Medicul trebuie anuntat daca semnele de boala nu se
amelioreaza si daca ITU apar mai frecvent ca in trecut.

Tratamentul infectiei de vezica urinara se bazeaza adesea pe semne si pe

analiza urinei, fara a fi necesara o urocultura (depisteaza tipului de germen din
urina). Diagnosticul infectiilor de tract urinar (ITU) necomplicate este simplu de
pus atunci cand semnele de boala sunt clare. Daca acestea nu sunt clare sunt
necesare analize suplimentare pentru a cauta una din urmatoarele afectiuni:

- infectii ale rinichiului

- probleme de structura (anomalie) ale rinichilor ce cresc riscul de infectie

- infectii cauzate de o bacterie neobisnuita

- organism imunodeprimat (imunitate scazuta)

- semne de boala datorate unor cauze neinfectioase.

3.2.10 TRATAMENT AMBULATOR (la

domiciliu)
 Pacientul poate trata o infectie de tract urinar daca actioneaza rapid la
aparitia primelor semne de boala, ca de exemplu durerea si arsura in momentul
urinarii. Tratamentul recomandat la domiciliu include urmatoarele masuri:

- consumul unei cantitati crescute de apa, alaturi de ceaiurile de merisoare, in

special in primele 24 de ore de la aparitia simptomelor; aceasta va determina
formarea unei urini mai putin concentrate si spalarea tractului de bacteriile ce
pot cauza infectie (desi, in acest mod se modifica unul din mecanismele de
aparare al organismului, cei mai multi medici recomanda consumul ridicat de
lichide la o persoana cu infectie de tract urinar)

- urinarea frecventa si golirea completa a vezicii urinare de fiecare data

- pentru estomparea durerii se recomanda fie o baie calda de sezut, fie punerea
unei perne electrice in zona genitala.

Optiuni de medicamente

Terapia antibiotica pentru tratarea ITU include:

- Sulfonamide (de exemplu Bactrim sau Septra)

- Trimetoprim (de exemplu Trimpex sau Proloprim)

- Fluorochinolone (Ciprofloxacin sau Levofloxacin)

- Cefalosporine (Ceclor sau Duricef)

- Nitrofurantoin (Macrobid sau Macrodantin)

- Penicilina (Ampicilina sau Amoxicilina)

- Tetracicline (Tetraciclina sau Doxiciclina).

Durerea si arsurile intalnite in ITU raspund la tratamentul cu

Fenazopiridina.

Trebuie sa informati medicul daca sunteti insarcinata sau daca doriti o

sarcina. Unele dintre aceste medicamente sunt periculoase pentru fat.

Este important sa se administreze toate antibioticele prescrise de medic.

Majoritatea pacientilor incep sa se simta mai bine la scurt timp dupa inceperea
tratamentului. Daca tratamentul este intrerupt cand pacientul se simte mai bine,
infectia poate sa reapara. Cand nu se administreaza intreg tratamentul prescris
pot sa apara bacterii rezistente la antibiotice. In acest caz antibioticele sunt mai
putin eficiente si infectia mai greu de tratat.
 Multe bacterii au devenit rezistente la antibioticele obisnuite folosite impotriva lor.
Acestea se numesc bacterii rezistente la antibiotic. Rezistenta la antibiotice printre bacteriile
care duc la aparitia ITU este intr-o continua crestere in ultimele decenii. Medicul poate
incerca diferite antibiotice si diferite combinatii de antibiotice pentru a gasi medicatia
adecvata sa distruga bacteriile care cauzeaza ITU. Inainte de a incepe tratamentul cu un nou
antibiotic, medicul poate lua o proba de urina pentru a efectua cultura urinara. Rezultatul
testelor acestei culturi ajuta in luarea deciziei privind antibioticul ce va fi folosit in continuare.

3.3 REMEDII NATURISTE IN

TRATAREA INFECTIILOR URINARE

Speciile de plante medicinale care se recomandă în inflamaţiile ţesutului

renal, ale bazinetului, ale uretrei sunt în principal cele cu propreietăţi
antiinflamatorii şi emoliente. Se recomandă:

3.3.1.FECIORICA (Herniaria Glabra)

Figura - Feciorica

 Produs medicinal:de la aceasta planta se foloseste partea aeriana.

Partile aeriene trebuie recoltate in perioada infloritului,se usuca in strat subtire .
 Actiune terapeutica:produsul vegetal are actiune diuretica,
depurative,spasmolitica, antiinflamatoare(la nivelul cailor urinare).
 Actiunea farmacodinamica este datorata actiunii combinate dintre
saponine si flavonoide.
 Utilizare:Cistita cronica,uretrita,nefrita,ajuta la eliminarea clorului si
ureei din organism(uremie), tenesme ale vezicii urinare(cand,datorita unei
constrictii dureroase la nivelul sfincterului vezical,apare senzatia unei
nevoi permanente de a urina), litiaza renala(infuzie).
 Administrare: Extract apos:1 lingurita produs la 200 ml apa rece,se fierbe
cateva secunde,se lasa in repaus 5 minute;pantru cresterea diurezei se
beau 3-4 cani pe zi.

3.3.2 IARBĂ NEAGRĂ (Calluna vulgaris)

Figura - Iarba Neagra

Produs medicinal: De la această plantă se folosesc ramurile tinere cu

frunzişul lor (Herba Callunae) care conţin arbutină, ulei eteric, acizi organici,
derivaţi flavonici. derivaţi fenilpropanoici etc.
Acţiune terapeutică: diuretică, antiseptică al căilor urinare, sudorifică,
antidiareică,etc.
 Iarba Neagra este un bun antiseptic urinar si diuretic,dezinfectand tractul
urinar si sporind productia de urina. Ericodina,are un puternic effect
dezinfectant pentru vezica si caile urinare.
Utilizare: in tratamentul cistitei si starilor inflamatorii vezicale
Administrare:
- Infectia cailor urinare,cistita(infuzie din varfuri florifere,se beau 2 infuzii
pe zi;in cazul infectiei cauzata de litiaza renala se administreaza decoct.
- Afectiuni renale(infuzie din flori sau din varfuri florifere,se bea o can ape
zi).

3.3.3.MEI PASARESC (Lithospermum officinale)

Figura - Meiul Pasaresc

Produs medicinal: De la aceasta planta se recolteaza partea aeriana(Lithospermi

herba)si semintele. Partea aeriana se recolteaza in timpul infloritului si se usuca la
umbra in strat subtire.Semintele se recolteaza cand ajung la maturitate.
Actiune terapeutica:Se intrebuinteaza in inflamatii ale cailor urinare,este
stimulent,digestive,diuretica,antigutoasa,sedative,depurative,oxitocica,contracep
tive.,antitiroidian.
Semintele mature au actiune diuretica si oxitoxica. Frunzele au actiune
sedative(infuzie).
Utilizare
Afectiuni ale tractului urinar(decoct de seminte).
Administrare
Decoct:din seminte-15-30 seminte maruntite,se fierb in 200ml apa.timp de 5
minute,dupa ce se strecoara si se amesteca cu ½ litru infuzie de flori de nalba,se
beau 2-3 cani pe zi.

Contraindicatii
Meiul pasaresc este contraindicate in hipotiroidism,sarcina si lactatie.In
hepatopatii,datorita prezentei alcaloizilor pirolizidinici.

3.3.4.MERIŞOARELE (Vaccinium vitis —

idaea )

Figura - Merisoarele

De la această plantă se recoltează frunzele care se culeg toamna. Conţin

arbutozidă, metilarbutozidă, flavonozide, tanin, vitamină C etc.
Acţiune terapeutică: Se întrebuinţează în cistite, ca diuretic, antiseptic al căilor
urinare (pielite, uretrite etc), antidiareic, hemostatic etc.
Infectie urinara(macerat glicerinat din muguri de merisor,se iau cate 30 de
picaturi de 3ori/zi;tincture din Frunze de merisor, se iau cate 15-20 picaturi de 3
ori/zi;iar pentru infectiile urinare cu usturimi la mictiune,se iau cate 30 picaturi
de 3 ori/zi.
Administrare:
 Infuzie: 4—6 g (o linguriţă) de pulbere de frunze se opăresc cu o ceaşcă
de apă fierbinte. Se lasă 10 minute, apoi se strecoară. Se beau 1—2
 căni pe zi în afecţiuni ale căilor urinare. Nu se foloseşte această
infuzie de către femeile gravide.
 Decoct: se face din 20—60 g frunze la 200 ml (o ceaşcă) de apă. Se bea o
ceaşcă, fracţionat, pe zi. Băutul se face încet, sub formă de
înghiţituri rare. Se foloseşte în caz de cistite.
 Pulbere: se iau cate 2—3 g (un vîrf de cuţit) de 3 ori pe zi în cistite,
pielite, uretrite, antiseptic al căilor urinare.
Combinatii:pentru afectiunile aparatului urinar se face o infuzie dintr-o
combinative de 30gr Frunze de merisor,10gr flori de albastrele si 10gr lemn
dulce;o lingura amestec la 250ml apa clocotita,se fierbe 10 minute,apoi se
lasa sa se raceasca, se ia cate o lingura inaintea fiecarei mese principale.
Contraindicatii si Precautii: Merisorul este contraindicat in timpul sarcinii.

3.3.5.PORUMBUL (Zea mays )

Figura - Porumbul

De la această plantă se întrebuinţează stigmatele „mătasea" (Stigmata

Maydis) care se culege înainte de maturizarea boabelor. Conţin saponozide, ulei
volatil, ulei gras, săruri de potasiu săruri de calciu, alantoină, vitamina K etc.
Acţiune terapeutică: Se întrebuinţează ca diuretic, în litiază renală şi
vezicală, în stop urinar, cistite, metrite, hipoglicemic, cură de slăbire etc.
 Componentele din matasea de porumb actioneaza in principal asupra
tractului urinar.Actiunea diuretica este datorata inparte continutului crescut de
potasiu.Actiunea lor combinata este utilizata pentru numeroase afectiuni ale
tractului urinar,cum este cistita,gonoreea,uretrita si prostatita.
Utilizare
Matasea de porumb calmeaza si relaxeaza canalele urinare si vezica
urinara,amelioreaza iritatia si imbunatateste fluxul urinar.
Matasea de parumb reduce formarea calculilor renali si amelioreaza
simptomele provocate de existent acestora.
Prin reducerea retentiei de fluide in corp,matasea de parumb scade
presiunea sangelui,ajuta la eliminarea toxinelor.

Administrare:
 Infuzie: peste 3—5 g (cat se ia cu 3 degete) mătase de porumb se toarnă o
ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 5—10 minute apoi se strecoară şi se bea 1
—2 căni pe zi cadiuretic în boli de rinichi şi vezică, cistite.
 Infuzie: se face ca mai sus din două linguri de mătase de porumb la o
ceaşcă de apă în clocot. Se lasă 5—10 minute, apoi se strecoară. Se bea
cate o lingură la interval de 3 ore ca diuretic, boli de rinichi şi vezică,
cistită, metroragii.
 Ceai: se face un amestec din cantităţi egale de mătase de porumb şi cozi
de cireşe. Din acesta se toarnă peste o linguriţă de amestec o cană de apă
în clocot, se lasă în repaus 10—15 minute apoi se strecoară. Se bea
fracţionat 1—2 ceşti pe zi în afecţiuni renale şi vezicale.

3.3.6.SPLINUŢA (Solidago virgaurea )

Figura - Splinuta
Se recoltează părţile aeriene înflorite (Herba Virgaureae) în timpul înfloririi
(iunie-septembrie). Conţin ulei volatil, tanin, substanţe amare, saponozide, etc.
Acţiune terapeutică: Splinuta se întrebuinţează ca diuretic, în afecţiuni renale
şi biliare, în hemoragii interne, metroragii, ca expectorant, cicatrizant, nevralgii
dentare, fistule ,antioxidanta,depurative etc.
- Saponozidele au actiune antimicotica asupra unor fungi(Candida
albicans),actiune care se pierde dupa hidroliza saponinelor.
- Flavonoidele din splinuta au actiune antioxidanta.
Utilizata extern splinuta are actiune astringent,datorata taninurilor.
Utilizare
 Nefrite acute si cornice,litiaze urinare,colibaciloza
urinara,cistita,uremie,retentive urinara(infuzie).

Combinatii:
 Pentru afectiuni renale si vezicale splinuta se combina cu
dragaica(Galium verum),urzica moarta alba(Lamium album):infuzie din
plantele respective (in parti egale).

Administrare:
 Infuzie: peste 5 g (o linguriţă) de varfuri înflorite se toarnă o ceaşcă de
apă în clocot, se mai dă un clocot şi apoi se lasă în repaus 12 ore. Se
strecoară, se îndulceşte şi se beau fracţionat 1—2 ceşti pe zi în boli de
rinichi şi vezică.

3.3.7.STRUGURII URSULUI (Arctostaphylos

uva-ursi )

Figura - Strugurii Ursului

 In scop fitoterapeutic se utilizează frunzele care se recoltează în lunile
mai sau iunie. Planta conţine glucide, lipide, proteine, acizi organici, tanin,
rezine, glicozizi fenolici şi flavonici, minerale, flavonoide, acid ascorbic,
riboflavina, tiamina, betasisterol, triterpene, saponine.
Acţiune terapeutică: Produsul vegetal are actiune antiseptica si
dezinfectanta,manifestata in special la nivelul aparatului urinar.
Arbutina este principalul constituent caruia i se datoreaza actiunea
antibacteriana,ea inhiba dezvoltarea
Citobacter,Enterobacter, Escherichia,Kblebsiella,Pseudomonas,
Staphylococcus
Utilizare.
Strugurii ursului sunt specific utilizati in tratamentul infectiilor cailor
urinare.
Infectii urinare acute si cronice(pielita,cistita si cistita
purulenta,colibaciloza).

Administrare: inflamatii ale cailor urinare (pielonefrite, uretrite, cistite,

colibaciloza, hipertrofieprostatica), pietre la rinichi, incontinenta urinara, diaree,
litiaza urinara, dizenterie, enterocolita, hematurie.
Sub forma de infuzie 15 gr Frunze la 500 ml apa(se infuzeaza 15 min),se
bea zilnic.
Decoct:1 lingurita Frunze la 250ml apa,se fierbe 15 minute la foc mic,se
beau 2 cani pe zi.
Tinctura:20%alcool de 70 grade, se iau cate 15 picaturi de 3 ori/zi(are
actiune de inhibare a dezvoltarii microbilor).
Extract hidroalcolic:1:1 cu alcool 25%,se iau 1,5-4ml,de 3 ori/zi.
Strugurii Ursului coloreaza urina in verzui,datorita continutuluinin
tannin.Frunzele de strugurii ursului intra in compozitia unor preparate
farmaceutice pentru uz urologic.
Combinatii
Produsul vegetal poate fi combinat cu nalba(Althaea
officinalis),pir(Agropyron repens)si matase de porumb,pentru tratamentul
cistitei.
Contraindicatii si precautii.
Produsul este contraindicate copiilor si in timpul sarcinii datorita
proprietati oxitocice.Dozele mari provoaca greata si voma,datorita continutului
mare de tannin.Este de dorit ca tratamentul sa fie redus la 7 zile si folosirea unei
diete alkaline pe perioada tratamentului.Este probabil ca utilizarea acestei plante
in exces,sa afecteze rinichiul.Schimbarea culorii urinei este inofensiva.
Toxicitate
Folosirea pe termen lung a produsului vegetal produce efecte
toxice,datorita hidrochinonei care in doze mare este otravitoare.Intoxicarea se
manifesta prin greata,voma,respiratie scurta,convulsii,delir si colaps.
 Sunt recomandate in tratarea infectiilor urinare si urmatoarele tincturi:
• propolis: o cura de 20 de zile, 30 de picaturi zilnic
• echinaceea: o cura de 20 de zile, 10 picaturi zilnic 3. Bea multa apa

3.4 SUPLIMENTE ALIMENTARE DIN

PLANTE

3.4.1.URINAL (WALMARK)

Protecție naturală datorită antioxidanților naturali din merișor

• Merişorul reprezintă o sursă bogată de bioflavonoide, compuşi fenolici şi
alte substanţe naturale.
• Merișorul conține antioxidanți naturali, care ajută la protecția celulelor și
țesuturilor de radicali liberi.
Merişorul reprezintă o sursă bogată de biofl avonoide, compuşi fenolici şi
alte substanţe naturale. Merișorul conține antioxidanți naturali, care ajută la
protecția celulelor și a țesuturilor de radicali liberi. Cantitatea de extract de
merișor aferentă porției zilnice maxime (trei capsule) corespunde unei cantități
minime de 57.300 mg de fructe de merișor.

Indicaţii: Urinal nu este un înlocuitor al tratamentului cu antibiotice. În cazul

unor infecţii acute, tratate cu antibiotice, Urinal poate fi folosit în paralel cu
acestea, dar este recomandat mai ales pe termen lung, ca protecție naturală,
datorită antioxidanților naturali din merișor.
 Figura - Urinal

3.4.2 Extract din mlădiţe de IARBĂ NEAGRĂ -

Calluna vulgaris

Nivele de acţiune: aparat genito-urinar.

Extractul gemoterapic este obţinut din mlădiţe proaspete de *Iarbă neagră

(Calluna vulgaris), prelucrate conform reţetei farmaceutice de macerat
glicerinic.
Conţine alcool etilic de cereale 33% vol.
* Plantă recoltată ecologic.

Modul de administrare:
Adulţi şi copii peste 7 ani: în general, câte 1-2 ml, în puţină apă, de 3 ori pe zi,
înainte de mese.
La copii între 2 şi 7 ani: în general, câte 15 - 20 picături, în puţină apă, de 3 ori
pe zi, înainte de mese.
1 ml=aprox. 25 de picături
În cazul asocierii cu alte extracte gemoterapice, se va administra o dată pe zi, 2-
3 ml, în puţină apă, înainte de masă
Durata administrării poate varia între 1-3 luni de zile. Se poate repeta
administrarea după 1 sau 2 luni de pauză.
 Figura - Extract din iarba neagra

3.4.3 URINAL HOT DRINK

Băutură delicioasă din extract natural de merișor

• Contribuie la suplimentarea cantităţii de lichid din organism
• Protecție naturală (datorită antioxidanților naturali din merișor)
• Recomandat pe termen lung
Urinal Hot Drink poate fi folosit pe termen lung. Urinal Hot Drink ajută
totodată la suplimentarea cantităţii de lichid în organism.
Urinal Hot Drink nu este un înlocuitor al tratamentului cu antibiotice. În situaţia
infecţiilor acute, tratate cu antibiotice, Urinal Hot Drink poate fi folosit în
paralel cu acestea.

Figura - Urinal Hot Drink

3.4.4.URACTIV capsule (FITERMAN)

Extract uscat din frunze de strugurii ursului (Arctostaphylos uva-ursi,

standardizat in arbutina)
 Albastru de metilen (Methylthioninium Chloride)
Indicaţii: pentru mentinerea starii de sanatate a aparatului urinar si pentru
imbunatatirea functiei de excretie a rinichilor.

Figura - Uractiv capsule

3.4.5.URACTIV plicuri (FITERMAN)

Extract hidroalcoolic uscat din frunze de strugurii ursului

(Arctostaphylos uva-ursi) standardizat in arbutina
Extract hidroalcoolic uscat din rizomi de pir (Agropyron repens)
Ulei esential purificat din fructe deanason-stelat (Illicium verum)
Ulei esential din frunze de menta(Mentha piperita)
Indicaţii: pentru mentinerea starii de sanatate a aparatului urinar si pentru
imbunatatirea functiei de excretie a rinichilor.
 Figura - Uractiv
drink plicuri

3.4.6.HERBAGETICA-MATASEA DE
PORUMB
Actiuni:
Diuretic, drenor limfatic, antiviral, antineoplazic, depurativ, antiinflamator,
hipotensor, antitrombotic, antiinflamator si antiseptic urinar, antispastic reno-
urinar.
Indicatii: adjuvant in: cistita, litiaza renala, infectii renale (nefrite, pielite, pielo-
nefrite etc.), chisturi renale, diabet, hipertensiune, edeme, enurezis (urinare
nocturna involuntara), dismenoree, crampe menstruale, sindrom premenstrual,
obezitate, celulita. guta, valori ridicate ale ureei in sange.
 Figura - Extract Matase de porumb

3.4.7.URISAN (SUN MEDIC)

Conţine extract uleios de afine roşii/Vaccinium macrocarpon (Cranberry)

cu acţiune benefica asupra tractului urinar.
Cea mai importanta calitate a extractului de afine este prevenirea
infecţiilor tractului urinar. Aceasta proprietate este cunoscută de foarte mult
timp, însă mecanismul de acţiune s-a decoperit relativ recent. In infecţiile
urinare, URISAN poate fi administrat în asociere cu tratamentele antibiotice,
iar administrat în continuarea tratamentului antibiotic scade riscul unor
eventuale recidive ale inflamaţiilor tractului urinar. In cazul infecţiilor urinare
repetate, administrat regulat, URISAN scade riscul apariţiei acestora. Studiile
arata ca administrarea, timp de 3 luni, scade cu 80% riscul inflamaţiilor urinare
recidivante la pacienţii predispuşi acestor infecţii.

Figura - Urisan Capsule

SCHEMA DE TRATAMENT PENTRU
INFECTII URINARE
 CONCLUZII

1. Infectiile tractului urinar sunt boli frecvent intalnite la copil, ocupand

locul doi, dupa infectiile tractului respirator.

2. ITU afecteaza mai frecvent sexul feminin decat cel masculin, exceptie
facand nou-nascutii, dintre acestia fiind afectati in special baietii.

3. Cea mai mare frecventa a ITU a fost constatata la copiii de varsta

scolara (7-14 ani), in timp ce incidenta maxima a fost la nou-nascuti (0-30 de
zile).

4. In marea majoritate a cazurilor, bacteriile care determina ITU la copil

sunt gramnegative, in special E. coli, Proteus, Klebsiella.
 BIBLIOGRAFIE

1. Cristea A.N. - "Farmacologie Generala", Editura Didactica si Pedagogica, R.A, Bucuresti,

2004.

2. Fulga I.- "Farmacologie", Editura Med Bucuresti, 2004

3. Haulica I. - Fiziologie umana, Editura Med Bucuresti editia a II-a, 2002.

4. Memo-Med-Ghid Farmacoterapic, Editura Minesan, editia XII.