Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară de aripă dreaptă definită, în primul Primul

Război Mondial a început în 28 iulie 1914, după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, şi a durat
până în 11 noiembrie 1918. În timpul conflictului, Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Imperiul
Otoman (Puterile Centrale) au luptat împotriva Marii Britanii, Franţei, Rusiei, Italiei, României,
Japoniei şi Statelor Unite ale Americii (Antanta).

Din cauza avansului tehnicii militare, Primul Război Mondial a dus la un nivel fără precedent al
carnagiilor şi al distrugerilor. Până la momentul încheierii războiului cu victoria Aliaţilor, au murit
peste 16 milioane de oameni, soldaţi şi civili.
BBC One a publicat recent sunetul ce s-a auzit pe frontul vestic în dimineaţa zilei de 11 noiembrie
1918, ce a reprezentat momentul încheierii primei mari conflagraţii mondiale a secolului XX.

Uciderea arhiducelui Franz Ferdinand

Tensiunile creşteau în Europa, mai ales în zona Balcanică şi sud-estul Europei, cu mult timp înainte
de izbucnirea Primului Război Mondial. Marile puteri ale Europei au creat diferite alianţe. Imperiul
Otoman, Rusia (Imperiul Ţarist) şi alte grupuri politico-statale existau de ani buni, dar instabilitatea
politică din Balcani (în special în Bosnia, Serbia, Herţegovina) ameninţa să distrugă aceste
înţelegeri. Scânteia ce a dus la izbucnirea Primului Război Mondial a fost reprezentată de uciderea,
în 28 iunie 1914, la Sarajevo, arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, şi
a soţiei sale, de către naţionalistul Gavrilo Princip.

Gavrilo Princip/Foto arhiva

Asasinatul a dus la escaladarea rapidă a evenimentelor. Austro-Ungaria, la fel ca multe alte ţări din
lume, au învinovăţit guvernul sârb pentru atac şi au sperat să utilizeze incidentul pentru a justifica
încheierea naţionalismul sârb.

Kaizerul Wilhelm al-II-lea

Deoarece Rusia susţinea Serbia, Austro-Ungaria a aşteptat până să declare război pentru a se
asigura că liderul Germaniei, kaizerul Wilhelm al-II-lea al Germaniei va susţine cauza. Liderii Austro-
Ungariei s-au temut că intervenţia Rusiei îi va implica şi pe aliaţii ei, Franţa şi posibil Marea Britanie.
Kaizerul Wilhelm al-II-lea al Germaniei, ultimul împărat al Germaniei şi rege al Prusiei
Pe 5 iulie, kaizerul Wilhelm al II-lea a dat Austro-Ungariei asigurări, prin intermediul unui cec în alb
(carte blanche), privind contribuţia Germaniei în cazul izbucnirii unui război. Monarhia dualistă a
Austro-Ungariei a trimis apoi Serbiei un ultimatum imposibil de acceptat de căt
rând,[1] de un naționalism radical (numit și "ultra-naționalism").[2][3], de o putere dictatorială, de
suprimarea opoziției și de o puternică regimentare a societății și a economiei. Fasciștii încearcă să
organizeze o națiune în conformitate cu perspectivele, valorile și sistemele corporatiste, inclusiv
sistemul politic și economia.[4] Ei susțin crearea unui stat totalitar cu un singur partid, care urmărește
mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui ideal „om nou”, pentru a forma o elită care
reglementează prin îndoctrinare, educație fizică și politici familiale, inclusiv eugenism.[5] Fasciștii
cred că o națiune presupune o conducere puternică, o singură identitate colectivă și capacitatea de
a comite violențe și război, cu scopul de a menține națiunea puternică.[6] Guvernele fasciste interzic
și suprimă opoziția față de stat.[7]
Fascismul a fost fondat de către sindicaliștii naționaliști italieni în Primul Război Mondial, care au
combinat viziuni politice de stânga și de dreapta, dar gravitau spre dreapta la începutul anilor
1920.[8][9] Ulterior, fascismul se va răspândii și în alte țări europene.[10] Oamenii de știință consideră,
în general, că fascismul este de extremă dreapta.[11][12][13][14][15]
Fasciștii sprijină violența, războiul și militarismul, ca furnizor de transformare pozitivă în societate, de
aducerea unui nou spirit, educație, insuflarea unei dorințe de a domina în caracterul oamenilor și
crearea de camaraderie națională prin intermediul serviciului militar.[16] Fasciștii văd violența și
războiul ca acțiuni care creează regenerare, spirit și vitalitate națională.[17]
Fascismul este anticomunist, antidemocratic, antiindividualist, antiliberal, antiparlamentar,
anticonservator, antiburghez și antiproletar și în multe cazuri, anticapitalist.[18] Fascismul respinge
conceptele de egalitarism, materialism și raționalism în favoarea
acțiunii, disciplinei, ierarhiei, spiritului și a voinței.[19] În economie, fasciștii se opun liberalismului (ca
o mișcare burgheză) și marxismului (ca o mișcare proletară) pentru că sunt mișcări economice
exclusive bazate pe anumite clase.[20] Fasciștii prezintă ideologia lor ca o mișcare din punct de
vedere economic între clase, care promovează soluționarea conflictului dintre clasele economice în
vederea asigurării solidarității naționale.[21] Aceștia susțin o piață reglementată, multiclasă într-un
sistem economic integrat național.[22]
După al Doilea Război Mondial, puține partide au avut curajul de a se descrie ca fasciste. În schimb,
termenul a ajuns să fie folosit la modul peiorativ de către oponenții politici. Denumirea "neofascism"
este în prezent folosită pentru a descrie partide politice de extremă dreaptă similare cu mișcările
fasciste ale secolului 20.[23]