Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, în croată Ričica[4][5])

este municipiul de reședință al județului Caraș-Severin, Banat, România, format din

localitățile componente Câlnic, Cuptoare, Doman, Reșița (reședința), Secu și Țerova, și din
satul Moniom.

Cuprins
 1 Etimologie
 2 Așezare geografică
 3 Orașul
 4 Industrie
o 4.1 Istoric
 5 Educație
 6 Politică
o 6.1 Primari
 7 Obiective turistice și patrimoniu cultural
 8 Demografie
o 8.1 Evoluție istorică
o 8.2 Structură etnică
 9 Împrejurimi
 10 Personalități
 11 Galerie
 12 Bibliografie
 13 Note
 14 Legături externe

Etimologie
Numele de Reșița poate proveni de la termenul latin recitia, care înseamnă "izvor rece", așa
cum Nicolae Iorga sugera odată, presupunând romanii au dat numele orașului, de la un izvor
de pe valea Domanului. O altă variantă, susținută de Iorgu Iordan, ar fi aceea că vine de la un
cuvânt slav: al oamenilor care au trăit în zona Carașovei la 15 km distanță, care referindu-se
la acest loc, ce în acele vremuri nu era decât un sat ca și al lor, ca fiind „u rečice” (la pârâu).
Se poate observa că mai toate popoarele slave au orașe cu numele de Rečice (pronunțat
Recițe în limba română).[necesită citare]

Așezare geografică
Municipiul Reșița, reședința județului Caraș-Severin, este amplasat în sud-vestul României,
în partea de nord-vest a județului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava. Reșița este cel mai
vechi centru siderurgic al României.

Orașul are formă simplă fiind așezat în mare parte pe dealuri și văile acestora, urmărind
traseul străbătut de râul Bârzava, care provine dinspre Văliug, din estul orașului din Munții
Semenic. Astfel că drumul principal urmărește și el traseul format de râul Bârzava între văi.
Orașul
Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha.
Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică,
dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau
impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca
depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei.

Conscripția din 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse

(impozitate) de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul
de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european.
Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Inițial, au existat doua sate
apropiate - Reșița Romana (Reschiza Ka