Lupta pentru intregirea neamului romanesc a inceput la 14 august 1916, in timpul regelui

Ferdinand si alaturi de tarile Antantei.

Participarea Romaniei la primul razboi mondial era motivata de eliberarea Transilvaniei si

Bucovinei de sub stapanire austro-ungara.

În octombrie/noiembrie 1918, prin decret regal, parlamentul țării a fost dizolvat, prim-minstru Al.
Marghiloman înlăturat. Noul guvern format, și prezidat de generalul Constantin Coandă, a ordonat
mobilizarea armatei şi a adresând un ultimatum Comandamentului superior german din teritoriul
ocupat al României, somându-l ca “trupele germane să părăsească în termen de 24 de ore teritoriul
român”. Regele Ferdinand, în declarația către oaste și poporul român, susține reluare luptei pentru
înfăptuirea dezideratului istoric de atâtea veacuri: Unirea tuturor românilor”

Către sfârşitul lunii octombrie 1918, a apărut “Glasul Bucovinei”, ziar naţional românesc
editat de un grup de intelectuali care, din primul număr, solicita autonomie pentru Bucovina şi
Transilvania. Aproape concomitent, la Viena, Clubul parlamentar român s-a transformat în
Consiliul Naţional Român care a solicitat respectarea dreptului la autodeterminare pentru
provinciile româneşti din Imperiu.

Câteva zile mai târziu a fost organizată în Palatul Naţional din Cernăuţi o adunare la care a venit
să ia parte deputăţii români din Parlamentul de la Viena, foşti membrii ai Dietei Bucovinei,
primarii localităţilor din provincie. Adunarea s-a autoproclamat Adunare Constituantă şi a votat
o moţiune prin care se declara “unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional.

A ales şi un Consiliu Naţional alcătuit din 50 de membrii. Acest Consiliu a convocat pe 15/28
noiembrie un Congres al reprezentanţilor populaţiei din Bucovina. Au participat delegaţi
Consiliului Naţional Român, Consiliului Naţional Polonez, Consiliului Naţional German, ca şi ai
comunităţii rutene. Acesta a propus, printr-o moţiune, “unirea necondiţionată şi pentru vecie a
Bucovinei, în vechile ei hotare…, cu regatul României”.1

1
Conf. univ. dr. Marin Badea, Istoria economică a României , Editura “Independenţa Economică”, Brăila, 1999, p.
167