Sunteți pe pagina 1din 6

Irina : Se stinge,acum 130 ani, o lumină a sufletului românesc .

O lumină care a ars puţin ,dar atât de intens ,încât şi acum ,după mai
bine de un secol ,într-un meleniu nou,într-o epocă a informaţiilor rapide,a
comunicării instantanee şi universale ,ne aplecăm asupra lui cu plăcere ,cu atenţie
cu religiozitate ,cu dăruire ,cu contemplare….Desigur ,lista ar putea fi lungită
aproape oricât ,dar nu suntem noi în măsură să o facem .Căci noi ne datorăm
limba lui ,Luceafărului.Şi el ar trebuisă ne spună cum să o folosim cel mai bine.

Ludmila :
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi


Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Trecu o zi, trecură trei


Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă:

- Cobori în jos, luceafăr blând,


Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!

Criste : Mihai Eminescu spunea că atunci când Dumnezeu a coborât pe


pamânt şi a locuit la o familie de ţarani români a fost uimit de
ospitalitatea şi armonia neamului nostru . Pentru a-i răsplăti Sfântul
Petru a propus ca românul să i se dea posibilitatea să-şi vadă sufletul
curat şi Dumnezeu a oferit poporului român oglinda cea mai fidelă a
sufletului său.

Ana : ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie.,,


Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,


Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Irina : Viaţa lui a fost tragică. Mistuindu-se de propriul geniu, a fost


chinuit de marea iubire pe care a căutat-o toată viaţa. Absolutul a fost
ceea ce l-a atras. Absolutul poeziei, absolutul dragostei, absolutul
cunoaşterii ,absolutul absolutului. Iar când a trecut prin apropierea
lui,ne-a lăsat scrieri nemuritoare.

Catea : Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,

Parc-ascult şi parc-aştept

Ea din trestii să răsară

Şi să-mi cadă lin pe piept;


Să sărim în luntrea mică,

Îngânaţi de glas de ape,

Şi să scap din mână cârma,

Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec

Sub lumina blândei lune –

Vântu-n trestii lin foşnească,

Undoioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic

În zadar suspin şi sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.

Criste : Ca si muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconștient stări
nebănuite de suflet, pe care le lasă cu nelămuritul lor și, exprimând inexprimabilul,
ne face cunoscut, în clipe de fulger, profund sufletului nostru ... Farmecul acestei
poezii se explica prin efectul ei asemănator cu al muzicii. De aici și senzația de
infinit pe care o dă poezia lui Eminescu. Emotivitatea care este principiul
explicativ al poeziei eminesciene a avut nevoie de imagini sugestive, de sonorități
de formă.
Violeta : cânteс
Irina : De când e sufletul de român pe faţa pamântului ,românul a fost
mândru de a fi român şi,chiar atunci când lumea îl privea cu dispreţ,el
îşi cânta doina şi în conştiinţa puterilor pe care le purta în sine ,privea
mândru împrejurul său.

Băiat1 şi Băiat2 : ,,Doina,,


De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.

Cine-au îndrăgit străinii,


Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!

Să te-aud din corn sunând


Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Criste : Eminescu a dat poeziei românesti dimensiunile care îi lipseau


înainte. Lumea în care ne introduce Eminescu este o lume de mare
vastitate în spațiu și în timp în care cugetatorului patrunde pâna în
punctele cele mai tăinuite ale sufletului omenesc și pâna în concepțiile
cele mai înalte ale rațiunii.

Participant1 : ,, Și dacă…,,
Şi dacă ramuri bat în geam

Şi se cutremur plopii,

E ca în minte să te am

Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac


Adâncu-i luminându-l,

E ca durerea mea s-o împac

Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc

De iese-n luciu luna,

E ca aminte să-mi aduc

De tine-ntotdeauna.

Irina : Una din crețiile sale ,,La steaua,, explică printr-un mecanism
cosmic ,elucidat de știința modernă,dispariția iubirii ,având ca tema de
bază ,,filosofia vieții,, iar ca ideea ,,valoarea existențială a omului în
raport cu demensiunea temporală .Comparația alegorică a sentimentului
de dragoste ca un fenomen ale mecanicii cosmice,produce nostalgia
spațiilor astrale.

Anghelina La steaua care-a răsărit


E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum

În depărtări albastre,

Iar raza ei abia acum

Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit

Încet pe cer se suie:

Era pe când nu s-a zărit,

Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adâncă,

Lumina stinsului amor


Ne urmăreşte încă.

Criste : Limba este însăși floarea sufletului etnic al Românieie.


Irina : Iar Eminescu este cel care, prin poezia şi proza lui,unde
simţirile cele mai caracteristice ale vieţii noastre naţionale şi-au
găsit o expresiune artistică şi nepieritoare. El este maestrul care
a ştiut alege metalul pur şi nobil din minereul brut al sufetului
nostru.