ARGUMENT

Atestatul are ca tema fundamentală Amenajarea așezărilor rurale , iar ca și idei surprinse
pe parcursul acestuia sunt:

-definirea termenului de amenajare turistică

- caracteristicile satelor turistice
- potențialul turistic etnografic din România
- principalele zone etnografice ale țării
-câteva exemple de sate cu potențial turistic din județul Maramureș
O altă idee esențială pentru dezvoltarea așezărilor rurale este reprezentată de: turismul
rural și agroturismul. Acestea două reprezintă principala modalitate de dezvoltare a amenajărilor
rurale.
Câteva exemple de așezari rurale sunt reprezentate de satele: Săpânța, cele de pe Valea Izei și
Ocna Șugatag.
Am ales această temă, deoarece consider că așezările rurale reprezintă pe de- o parte un
factor importantă în dezvoltarea turismului în România, această formă de turism având un
impact foarte mare asupra turiștilor străini, dezvoltându-le un interes foarte mare pentru aceștia,
iar pe de altă parte reprezintă cea mai ,,eco” formă de turism, având cel mai mic impact dăunător
asupra mediului înconjurător, fapt ce este tot mai apreciat pe tot globul.
 Cap I. AMENAJAREA PENTRU TURISM A LOCALITĂȚILOR

Turismul rural în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător, şi mai
ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii ’20-’30, cazare la cetăţeni a
vizitatorilor ocazionali a unie aşezări rurale.

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti
aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că fost un început promiţător , căci în anul 1972
Ministerul Turismului elaborează ordinal 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru
promovarea turistică interanţională procedează la identificare aşi selectarea unor localităţi rurale
representative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii, de comun
accord cu oficiile judeţene de turism şi organele administraţiei locale s-a atabilit că pot fi introduse în
turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale.

1.1 Conceptul de amenajare turistic

În literatură de specialitate s-au conturat de-a lungul anilor mai multepuncte de vedere cu
privire la conceptul de amenajare a teritoriului. Astfel FRIRVIL consideră că amenajarea
teritoriului reprezintă “un efortde dezvoltare planificată la diferite sectoare ale economiei
naționale, invederea realizării unei soluții optime pentru dezvoltarea coordonată a uneizone într-
un ansamblu complet”.

În lucrările seminarului interregional ONU asupra planificării sidezvoltarii regionale a

teritoriului (1970) se arată că amenajarea teritoriuluiin zonele turistice reprezintă un proces
dinamic și complex de organizarestiintifica a spațiului turistic, luând în considerare relațiile
dintre mediulinconjurator și colectivitățile umane,toți factorii care influențează acesterelatii.

Înglobată în politică de sistematizare a teritoriului ,amenajareaturistica urmărește

valorificarea resurselor specifice, asigura armonizareadezvoltarii zonelor țării, stimulează
creșterea echilibrată și în ritmuri superioare a ansamblului economic național.
 Într-o accepțiune modernă, amenajarea turistică se cere a fi coordonataintr-o viziune
sistematică unitate ce urmează a fi amenajată (de regulazona/regiune turistică), fiind considerat
că sistem recreativ socio-spațial. Combinarea informațiilor referitoare la cele 2 grupede
componente conduce la desprinderea următoarelor elemente definitoriipentru conceptul de
amenajare turistică.

1.2 Definirea turismului rural și a agroturismului

Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de
populația locală și care are la baza o strânsă legătură cu mediul ambient, natural și uman.

Agroturismul este activitatea de primire şi ospitalitate realizată de întreprinzătorii agricoli

individuali sau asociaţi precum şi de familiile lor utilizând propria întreprindere(gospodărie,
exploataţie) sau una închiriată astfel încât activitatea desfăşurată să fie într-un raport de
complementaritate cu activităţile aferente cultivării terenului, silviculturii şi creşterii animalelor,
acestea trebuind sa constituie şi în continuare activităţi principale.

Turismul rural în general şi agroturismul sunt considerate ca fiind opţiuni promiţătoare

pentru viitor deoarece astfel se poate realiza o dezvoltare economică a localităţilor cu specific
predominant agricol şi silvic, cu consecinţe favorabile asupra atragerii şi menţinerii populaţiei în
mediul rural, impulsionării activităţii agricole în regiunile defavorizate din punctul de vedere al
resurselor naturale şi dezvoltării sociale şi culturale.

Din punct de vedere agro-economic, activitatea agroturistică se poate desfăşura şi sub

forma simplei găzduiri, atunci când o gospodărie ţărăneasca închiriază camere neutilizate de
proprietar, din propriul său patrimoniu edilitar, fără a oferi în mod organizat, coordonat şi
continuu o altă formă de servicii (masa, vizite şi excursii în împrejurimi, etc.) în interiorul sau în
afara gospodăriei.

În acest caz, activitatea de turism nu face parte dintr-o strategie proprie ci se prezintă
doar ca o formă complementară de folosire a spaţiului excedentar şi a altor rezerve interne
urmărind în principal o completare a veniturilor în anumite perioade ale anului, mai ales în
sezonul estival.
 1.3 Sate turistice: amenajare, echipare, tipologie

Stabilirea tipurilor de sate turistice este necesară pentru identificarea specificului

localităților în vederea promovării pentru fiecare localitate a celor mai adecvate forme de turism,
în funcție de principalele caracteristici geografice, sociale, economice, cât și de opiniile turiștilor
care frecventează acea localitate. Această stabilire a tipurilor de sate turistice reprezintă un
mijloc de selecționare a turiștilor, grupându-i în funcție de motivațiile și opțiunile lor turistice.
Datorită acestui lucru, spațiile de cazare și serviciile oferite pot fi organizate în funcție de
principalele carcateristici social – economice ale turiștilor ce sosesc în acel sat.

În urmă acestei stabiliri, satelor turistice li se pemite realizarea de reclame și publicități

specifice fiecărui tip de sat turistic.

Caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice sunt

numeroase și variate de la o zona geografică la altă, de la o localitate la altă.

1. Sate turistice etnografic – folclorice (Bogdan Vodă, Vaideni, Leresti, Sibiel).

Din această categorie fac parte satele în care portul tradițional, arhitectură, mobilarea și
decorarea camerelor în stil rustic, muzică și coregrafia populară predomină și se impun că
însușiri esențiale ale satului respectiv. În aceste sate pot fi oferite turiștilor servicii de cazare
și masă în condiții autentice, cum sunt: mobilierul, decorul și echipamnetul de pat în stil
popular, meniuri tradiționale servite cu tacâmuri specifice că, strachini din ceramică, linguri
de lemn, dar la cererea turiștilor pot fi utilizate și tacâmurile moderne. Turiștii sosiți aici
doresc să cunosca tradițiile, cultură, vor să petreacă vacanță într-un mediu rural intact,
purtător de valori, să li se ofere produse și specialități regionale, adică să fie parte integrantă
la viață rurală pe toată durata sejurului.

2. Sate turistice de cratie artistică și artizanală (Tismana, Marga).

Sunt cunoscute interesele numeroșilor turiști pentru creația artistică artizanală, că și

dorința lor de achiziționare a unor astfel de produse direct de la sursă, de la producătorul însuși.
 De asemenea, în aceste sate turistice se dezvoltă și meșteșuguri tradiționale legate de
artizanat și creații artistice diverse în cadrul gospodăriilor sau în unele ateliere specializate unde
artiștii și meșterii populari realizează sculptură în materiale tradiționale că lemnul sau piatră,
tesatoria populară (covoare, paturi, pânzeturi), confecții și cusături populare a costumelor
folclorice, ceramică de uz casnic și gospodăresc, pictură naivă și icoane pe sticlă, lemn și pânză,
muzică și dansuri populare. Turiștii pot participa și ei la aceste activități sub îndrumarea artiștilor
și meșterilor populari care sunt în acea localitate.

3. Sate turistice climaterice și peisagistice (Fundata, Bran, Sirnea)

Caracteristicile predominante ale acestor localități, adecvate turismului de sejur sunt

cadrul natural și poziția apropiată de obiective turistice spectaculoase din categoria reliefului
cum ar fi chei, peșteri, abrupturi și pante. Beneficiază și de cadru climatic favorabil neafectat de
formele moderne de poluare și de forme de tratament naturist extrem de bine apreciate în
turismul rural.

4. Sate turistice pescărești și de interes vânătoresc (satele din Delta Dunării, de pe văile
Gurghiu și văile Vișeului).

Valoarea acestor localități rurale este legată de activitățile de găzduire împletite cu cele
legate de pădure și vânătoare și ape cu fondul piscicol realizând cea mai valoroasă combinație a
cadrului natural din zona localităților turistice rurale. În aceste sate se pot oferi servicii culinar-
gastronomice cu specific pescăresc și vânătoresc.

5. Sate turistice viți – pomicole (Recaș, Agapia).

În aceste localități predomină activitățile de cultivare a pomilor fructiferi și a viței de vie

iar activitățile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât și după
prin oferirea fructelor, a strugurilor și mai ales, a preparatelor rezultate în urmă lor. Există
posibilitatea conservării produselor și oferirea lor în perioada mai activă a turismului rural din
timpul vacanțelor de vara și iarnă dar și diversificarea ofertei de produse culinare și preparate
naturale și comune și dietetice pe baza de fructe.
 6. Sate turistice pastorale (Vaiideeni, Jina).

În această categorie se încadrează, în general, satele de munte în care preocuparea

dominantă a localităților este creșterea animalelor, fie a oilor fie a vitelor și care pot să ofere
turiștilor un mod de viață specific și bazat pe o alimentație bazată pe produse lactate și carne.

Pentru divertisment se adaugă vizite la stanele din zona munților și drumeții specifice
acestor zone. Foarte apreciate sunt ospețele organizate ce au specific ciobănesc cuprinzând unele
meniuri inedite: urdă, jîntiță, cas, brânză, pastramă, acestea putând fi organizate atât în
gospodării cât și la stanele din afară localităților în zona montană.

Cap II. POTENȚIALUL TURISTIC ETNOGRAFIC AL ROMÂNIEI

România prin varietatea elementelor cadrului natural, prin multiplele dovezi aleunei
istorii şi culturi milenare, ca şi prin construcţiile dobândite de-a lungul anilor,dispune de un
bogat potenţial turistic valorificat într-o oarecare măsură. În timp, s-auscris multe articole şi cărţi,
s-au întocmit hărţi turistice ale României sau destinatemasivelor montane, litoralului, Deltei
Dunării, majorităţii oraşelor, monumentelor naturiietc. Comun la toate, este dorinţa de a prezenta
cât mai pe larg tot ceea ce era consideratca având însemnătate pentru activitatea turistică.
Ceea ce le deosebeşte sunt – concepţi în tratarea problemelor şi în realizarea
reprezentărilor cartografice, folosirea unei terminologii variate, dar de multe ori cu sens greşit,
încercări de diferenţieri turisticeregionale, fără a avea la bază criterii justificate. Iată câteva din
motivele pentru care seimpun încă de la începutul acestei lucrări, clarificarea conţinutului unei
terminologii şi aunor principii de regionare turistică în concordanţă cu specificul activităţilor
turistice şicu realităţile patrimoniului României.
 2.1 Zone etnografice

1. Bran:

Culoarul Bran constituie unul dintre puţinele pasuri lungi de trecere peste Carpaţii Meridionali,
între Muntenia şi Transilvania. In cea mai mare parte face parte din judeţul Braşov şi foarte puţin
din judeţul Argeş. Satele reprezentative din această zonă unde s-a dezvoltat turismul rural şi
agroturismul sunt: Bran, Moeciu, Fundata, Râşnov.

2. Ţara Moţilor:

Este situată în partea centrală a Munţilor Apuseni, în bazinul râului Arieş. Din punct de vedere
administrativ aparţine judeţelor Alba şi Cluj. Cadrul pitoresc şi nepoluant, particularităţile
microclimatice, existenţa a numeroase puncte de interes turistic, fac ca turiştii să găsească în
numeroase localităţi din zonă condiţii foarte bune de reconfortare fizică şi intelectuală.
Posibilităţi de desfăşurare a turismului rural sunt în Arieşeni, Gârda de Sus, Avram Iancu, Bistra,
Albac, Lupşa, Sălciua, Scărişoara.

3. Gorj:

Situată în NV Olteniei, pe cursul mijlociu al râului Jiu, străjuită în nord de Munţii Vâlcan şi
Parâng, zona etnofolclorică Gorj este alcătuită din două subzone: valea Jiului şi valea Sadului.
Din punct de vedere administrativ este încadrată în judeţul Gorj. Satele reprezentative din această
zonă în care este dezvoltat turismul rural şi agroturismul sunt: Tismana, Polovragi, Baia de Fier,
Arcani, Peştişani, Runcu, Ciuperceni.
 4. Ţara Oaşului:

Zona etnografică Ţara Oaşului este situată în extremitatea nord-vestică a ţării. Din punct de
vedere administrativ, Ţara Oaşului este situată în partea de nord, nord-est a judeţului Satu Mare.
Satele reprezentative ale zonei în care s-a dezvoltat turismul rural sunt: Călineşti Oaş şi Bixad.

5. Ţinutul Năsăudului:

Această zonă este situată în partea de NE a Podişului Transilvaniei. Din punct de vedere
administrativ ocupă partea de E şi NE a judeţului Bistriţa-Năsăud. Satele reprezentative pentru
această zonă unde s-a dezvoltat turismul rural şi agroturismul sunt: Şanţ, Bistriţa Bârgăului,
Prundul Bârgăului, Colibiţa.

6. Ţara Făgăraşului (Oltului):

Este situată în partea centrală a României, în zona de contact a Munţilor Făgăraş la S, Munţii
Perşani la E, Munţii Lotrului la V şi Podişul Hârtibaciului la N. Din punct de vedere
administrativ ocupă partea central - vestică a judeţului Braşov şi zona de SE a judeţului Sibiu.
Printre satele reprezentative pentru această zonă, în care s-a dezvoltat turismul rural şi
agroturismul se numără Sâmbăta de Sus, Lisa etc.

7. Harghita – Covasna:

Ocupă o poziţie central-sud-estică a Carpaţilor Orientali. Zona cuprinde depresiunile Giurgeu -

Ciuc şi Covasna cu ariile montane limitrofe, iar sub aspect etnofolcloric şi partea de nord a zonei
Târnava Mică, respectiv dealurile subcarpatice de la baza munţilor Harghita. Administrativ, se
suprapune judeţelor Harghita şi Covasna. Satele reprezentative din zonă în care s-a dezvoltat
turismul rural şi agroturismul sunt: Lăzarea, Corund, Praid, Arcuş.
 8. Ţinutul Neamţului:

Zona etnofolclorică Neamţ este situată, în partea central-nordică a Moldovei şi aparţine din punct
de vedere administrativ de judeţul Neamţ. Principalele sate în care s-a dezvoltat turismul rural şi
agroturismul sunt: Agapia, Tâmpeşti.

9. Podişul Târnavelor:

Din punct de vedere administrativ ocupă partea de sud a judeţului Mureş, sud-vestul judeţului
Harghita, nordul judeţelor Braşov, Sibiu şi vestul judeţului Alba. Principalele sate în care s-a
dezvoltat turismul rural şi agroturismul sunt: Axente Sever, Biertan.

10. Sudul Munteniei:

Situată în sudul Munteniei, zona etnografică Teleorman ocupă partea centrală a Câmpiei
Române. Din punct de vedere administrativ, aparţine în întregime judeţului Teleorman. Satele
din această zonă care ar putea intra în circuitul turistic sunt: Suhaia şi Drăgăneşti Vlaşca.

11. Tulcea şi Delta Dunării:

Zona etnografică Tulcea se suprapune aproape în totalitate unităţii fizico-geografice a Deltei

Dunării, cadru natural cu o personalitate distinctă. Cuprinde două subzone: Niculiţel şi Babadag.
Din punct de vedere administrativ, aparţine judeţului Tulcea. Principalele sate în care s-a
dezvoltat turismul rural şi agroturismul sunt: Crişan, Murighiol, Sf. Gheorghe, Mila 23.

12. Vâlcea. Zona studiată este situată în partea centrală a Carpaţilor Meridionali, pe cursul
mijlociu al Oltului, între M-ţii Făgăraş şi Cozia la E şi M-ţii Lotrului şi Căpăţânii la V. Din punct
de vedere administrativ, Ţara Loviştei ocupă partea NE a judeţului Vâlcea. Principalele sate în
care s-a dezvoltat turismul rural şi agroturismul sunt: Malaia, Vaideeni, Horezu, Voineasa.

12. Ţara Haţegului:

Ţara Haţegului este situată în zona de contact a Carpaţilor Meridionali cu cei Occidentali, în
Depresiunea Haţeg, ocupând partea sud-estică a judeţului Hunedoara. Din punct de vedere
etnografic prezintă în partea vestică – Valea Streiului. Se află într-o zonă intens împădurită, cu
vânat, bogată în vestigii preistorice. Satele din zonă în care s-a dezvoltat turismul rural sunt Râu
de Mori, Densuş, Sarmizegetusa, Sălaşu de Sus.

13. Obcinele Sucevei:

Zona este situată în partea de N a Moldovei şi NV judeţului Suceava, fiind reprezentată de un

relief predominant muntos – Obcinele Bucovinei şi depresiunea Fundul Moldovei. Localităţile
principale ce au intrat în circuitul turistic şi s-au dezvoltat ca sate turistice sunt: Vama,
Ciocăneşti, Vatra Moldoviţei, Fundu Moldovei.

14. Câmpia Timişului şi Câmpia Aradului:

Câmpia Timişului este situată în extremitatea vestică a României, parte componentă a Câmpiei
de Vest, delimitată de Câmpia Mureşului la NV; Câmpia Vingăi la N, Podişul Lipovei la NE,
Câmpia Lugojului la E şi Câmpia Bârzavei la SE. Din punct de vedere administrativ ocupă
partea central-vestică a judeţului Timiş. Satele care pot intra în circuitul turistic sunt: Lenauheim
şi Teremia Mare. Câmpia Aradului este situată în extremitatea vestică a României, pe cursurile
inferioare ale râului Mureş. Din punct de vedere administrativ, ocupă partea de V şi SV a
judeţului Arad. Satele din această zonă care au intrat în circuitul turistic sunt Şiria şi Ghioroc.

15. Dealurile Clujului:

Este situată în partea central – vestică a ţării, în centrul Transilvaniei. Din punct de vedere
administrativ aparţine judeţelor Cluj şi Sălaj. Zona este predominant deluroasă, partea de V şi S
fiind ocupată de Munţii Muntele Mare şi Gilău. Satele care au intrat în circuitul turistic, în care ş-
a dezvoltat turismul rural şi agroturismul sunt Sâncraiu şi Poieni.

16. Muscelele Argeşului:

Situată în parte centrală a Munteniei, este considerată una din zonele etnofolclorice
reprezentative prin conţinutul şi specificul componentelor sale. Din punct de vedere
administrativ, ocupă partea de nord-est a judeţului Argeş. Satele reprezentative, unele dintre ele
cu o veche tradiţie, unde s-a dezvoltat turismul rural şi agroturismul sunt: Lereşti, Rucăr,
Dâmbovicioara.

17. Maramureş:

Maramureşul, străvechi ţinut românesc s-a remarcat datorită varietăţii peisajelor naturale,
bogăţiei şi culturii populare tradiţionale şi contemporane, elemente care explică atractivitatea sa
turistică cu totul deosebită. Prezenţa Munţilor Maramureş, Gutâi şi Ţibleş, Rodnei, a depresiunii
intramontane omonime, cu sate mari, adunate, cu câte două, trei gospodării aliniate în adâncime,
la care s-au adăugat mereu altele de-a lungul existenţei acestora atestă nenumăratele posibilităţi
de practicare a turismului rural şi agroturismului. Localităţi precum Ocna Şugatag, Borşa, Botiza,
Bârsana, Ieud, Deseşti, Moisei, Oneşti, Rozavlea, Săliştea de Sus, Rona de Sus, Săpânţa, Vadu
Izei sunt cunoscute pentru ospitalitatea pensiunilor turistice.

18. Mărginimea Sibiului:

Mărginimea Sibiului, cunoscută ca zonă de interes păstorit practicat sub forma transhumanţei
libere de la poalele Munţilor Cindrel, se află între Valea râului Sălişte, Valea Oltului cu
trecătoarea Turnu Roşu, valea Sadului şi drumul european E15 A, Valea Sebeşului cu râul
Frumoasa, Acesta include 18 localităţi din care 6 sunt sate mari de păstori – Jina, Poiana, Rod,
Sălişte, Tilisca, Gales care încă din anul 1366 au aparţinut Ţării Româneşti. Peisajul culmilor
domoale şi prelungi, codri seculari de fag şi molid, mulţimea pajiştilor montane, multitudinea
drumurilor de culme, numeroasele stâne, satele aşezate fiecare pe câte un râu, cu gospodării
adunate, casele cu prispe şi porţi de lemn, instalaţiile de tehnică populară (pive, joagăre, portul
popular, specific, obiceiurile tradiţionale sunt atâtea atracţii turistice care s-au păstrat nealterate
aproape de-a lungul timpului. Turismului rural şi agroturismul a prins contur în localităţile Boiţa,
Gura Râului, Orlat, Răşinari, Sălişte, Poplaca, Tilişca, Râul Sadului, Sibiel, Tălmăcel.

19. Câmpia Olteniei:

Este situată în bazinul inferior al Jiului pe stânga Dunării. Din punct de vedere administrativ
aparţine judeţului Dolj. Satele reprezentative din această zonă în care se poate dezvolta turismul
rural şi agroturismul sunt: Dăbuleni şi Ghighera.

21. Valea Prahovei:

Situată în partea central-nordică a Munteniei. Din punct de vedere administrativ, aparţine

judeţului Prahova. Satele reprezentative din această zonă în care s-a dezvoltat turismul rural şi
agroturismul sunt: Breaza, Telega, Cornu, Ceraşu, Valea Doftanei, Cheia, Brebu.

22. Vrancea:

Este situată în partea estică a României, în bazinul inferior al Siretului. Din punct de vedere
administrativ ocupă partea nordică a judeţului Vrancea. Pe lângă Valea Nărujei, Ţara Vrancei
conţine şi 2 subzone în partea de sud: Valea Zăbalei şi Dealurile Odobeşti. Satele reprezentative
din această zonă, în care s-a dezvoltat turismul rural şi agroturismul sunt: Soveja, Vidra, Lepşa,
Tulnici, Greşu, Vizantea.