Foca de Marea Neagra (Monachus monachus)

Foca Calugar

Litoralul romanesc a fost pana nu demult loc de popas si crestere a puilor pentru o
specie aparte de foca, Foca de Marea Neagra (Monachus monachus albiventer) sau Foca
Calugarita cum mai era numita datorita coloritului sau inchis pe spate si deschis pe
abdomen.

Inca din Antichitate numarul focilor de la Marea Neagra era destul de mare, odata ce Pliniu cel
Batran afirma ca “ In Pontul Euxin nu patrunde niciun animal vatamator pentru pesti in afara de foci
si delfini mici”.
 Monachus monachus albiventer

Foca calugar
 "Viata la Capul Caliacra" este ultima diorama realizata de Grigore Antipa in muzeul care ii
poarta azi numele, prezinta un aspect de la Capul Caliacra, aflat pe coasta vestica a Marii
Negre, in partea nordica a litoralului Bulgariei. Aici se afla o colonie de foci calugar
(Monachus monachus), singura foca semnalata in Marea Neagra, specie amenintata cu
disparitia.

In anul 1937 abia se mai gaseau 3 familii a cate 6-7 exemplare fiecare: una la Stanca,
alta la Balcic, si ultima la Capul Caliacra. In total, doar 18-21 foci pentru intreaga Mare
Neagra.

La data de 10 iulie 1960, s-a prins in mod accidental pe bratul Sfantul Gheorghe al
Dunarii, o femele tanara care cantarea 62,5 kg. si avea o lungime corporala de 154 cm.,
fiind a 9-a foca prinsa in ultimii 60 de ani pe litoralul romanesc.

Anul 1972 aduce noi date concretizate in urmele de foca descoperite pe nisipul insulei
Sacalin, la extremitatea sudica de la Roh. La data de 26 martie 1983, aproape de orasul
Tulcea,in dreptul milei 35, pe mal, a fost gasita o foca moarta. Autoritatile portuare si
militia au descoperit o rana adanca intre coastele animalului, probabil rana unui cutit
pescaresc.

Acesta este ultima relatare despre aparitia unei foci in Romania. De atunci, au
disparut toate focile din Marea Neagra. Specia este in pericol de extinctie totala. Ultimele
150 de exemplare mai traiesc pe cateva insule din Grecia si Turcia.
 Oricat de greu ar parea de crezut, litoralul romanesc a fost pana nu demult loc de
popas si crestere a puilor pentru o specie aparte de foca. Foca de Marea Neagra sau Foca
Calugarita cum mai era numita datorita coloritului sau inchis pe spate si deschis pe
abdomen. Era o specie cunoscuta din cele mai vechi timpuri de cate romani. Inca din
Antichitate numarul focilor de la Marea Neagra era destul de mare, odata ce Pliniu cel
Batran afirma ca “ In Pontul Euxin nu patrunde niciun animal vatamator pentru pesti in
afara de foci si delfini mici”.

Moldovenii au cunoscut bine focile, in parte datorita iesirii lor la mare, coroborata cu
dezvoltarea navigatiei maritime din timpul lui Stefan cel Mare. Mamiferul acvatic a
continuat sa fie destul de raspandit in Marea Neagra, existand in acesta directie o serie de
documente care certifica aparitiile sale pe litoralul romanesc. In anul 1877 s-a prins o foca
la Sfantul Gheorghe in Delta Dunarii, agatata in carmacele pentru moruni, iar in 1913, s-a
prins alta in carmacele dintre Sfantul Gheorghe si Portita Razelmului. Aceeasi soarta trista
a avut-o o alta foca prinsa la Gura Zatonului.

Cele mai mari lovituri primite de specia focilor, au fost date de pescarii din Capul
Caliacra, care le inchideau drumul cu plase si le prindeau cu un lat aruncat de gat.

Urmau sa fie ucise cu ciomegele de pescarii superstitiosi si cu un IQ nu foarte ridicat,

care credeau ca focile prind toti pestii din mare. Focile au ajuns astfel in pragul disparitiei.

Antilopa Saiga (Saiga tatarica tatarica)

 Antilopa Saiga
(foto)

Saiga este singura antilopa care a trait pe teritoriu romanesc. Cel ma faimos mamifer
descris de Dimitrie Cantemir ca facand inca parte din fauna Moldovei acelor timpuri, mai
supravietuieste astazi doar in stepele kalmuce din Rusia, in Kazahstan si Mongolia. Oricat
ar fi de greu de crezut, aceasta antilopa cu infatisare ciudata, traia in numar mare nu doar
in campiile din Basarabia, Vaslui si Iasi, ci si in Campia Baraganului si stepele dobrogene.

Mai multe documente din secolul al XVI-lea atesta ca era vanata si in zona
Bucurestiului. Animalul era binecunoscut indeosebi in Modova, unde vanatorii razesi o
denumeau neaos, din tata-n fiu drept “oaie salbatica”, cee a ce dovedeste ca erau familiari
cu animalul in cauza, inca dinaite ca triburile tataresti, de la care antilopa mosteneste
denumirea de Saiga, sa fi invadat tarile romane.

Antilopa saiga atrage atentia datorita ciudatului sau nas lung si coroiat, in forma de
trompa. Forma nasului este o adaptare la alergatul in viteza pein aerul inghetat al stepelor
pe timp de iarna.

Avand cavitate nazala foarte mare, aerul este incalzit natural inainte de a patrunde in
plamani. Astfel echipate, antilopele pot alerga in viteza mare o perioada de timp suficient
de lunga incat sa scape de haituiala lupilor.

Saiga a fost vanata intens in Moldova, astfel incat a disparut definitiv in secolul al XVIII.
Specia nu o duce bine nici astazi, disparand recent din majoritarea stepelor rusesti si
ucrainene.

In prezent, mai supravietuiesc doar 50.000 de exemplare din cele 4-5 milioane cate erau la
nivelul anului 1900.

Saiga Tatarica Tatarica (foto)

 Colunul sau Magarul Salbatic Mongol (Equus hemionus hemionus)

Un alt animal care a trăit cândva şi pe la noi a fost aşa-numitul măgar sălbatic mongol
sau colunul. O serie de dovezi botanice, toponimice, istorice şi populare certifică prezenţa
acestuia şi pe teritoriul ţării noastre. În cimitirul culturii Hamangia de la Cernavodă s-au
descoperit resturile a şase coluni. Sunt numeroase satele din România care poartă
denumirea acestui animal (satul Colun de lângă Sibiu, satul “Unde a fost Colunu”).

Momentul clar când a dispărut efectiv acest animal nu se cunoaşte. Faptul că Dimitrie
Cantemir îl cunoaşte, dar nu îl include printre animalele din “Descriptio Moldaviae”, este
un argument în plus pentru certificarea faptului că măgarul sălbatic mongol era dispărut la
sfârşitul secolului al XVII-lea.

La nivelul anului 2008 în rezervaţiile din Mongolia şi nordul Chinei mai trăiau
aproximativ 4.500 de coluni.

Disparitia timpurie a magarului salbatic mongol sau a colunului din fauna tarii noastre,
se datoreaza perfectionarii armelor, a arbaletei in primul rand, urmata de apartitia pe scara
mare a armelor de foc. Nu putem sti cu siguranta cand a disparut colunul de pe teritorile
romanesti.
 Faptul ca Dimitrie Cantemir il cunoaste, dar nu il include printre animalele din
Descriptio Moldaviae, este un argument in plus ca aceasta specie de magar salbatic a
disparut la sfarsitul secolului al XVII-lea. Traditia populara a depistat in cateva sate
teleormanene obiceiul stravechi de a folosi balega de colun in afumari si descantece.

Colunul se afla in pericol de extinctie totala in prezent. Hergheliile din rezervatiile Badkis
si Barsa Kelmes din Kazahstan au fost decimate de braconieri. La nivelul anului 2008 mai
traiau circa 4.500 de coluni in rezervatiile din Mongolia si nordul Chinei.

Colunul ( foto )