1.

NOŢIUNEA DE SUBIECT AL DREPTULUI INTERNAŢIONAL

Subiecte ale dreptului sunt acele entităţi capabile să-şi asume drepturi şi obligaţii în cadrul unui
raport juridic.
În dreptul intern calitatea de subiect de drept o pot avea persoanele, fie că acestea sunt
persoane fizice sau persoane juridice.
În cadrul dreptului internaţional subiecte de drept pot fi numai acele entităţi care participă atât la
elaborarea normelor dreptului internaţional, cât şi la desfăşurarea raporturilor juridice guvernate
de aceste norme, dobândind astfel nemijlocit drepturi şi asumându-şi obligaţii în cadrul ordinii
juridice internaţionale.
Statele constituie principalele subiecte de drept internaţional.Acestea au caracterul de subiecte
originare, tipice, fundamentale ale dreptului internaţional, întrucât numai statele, în virtutea
suveranităţii lor au dreptul nelimitat de a participa la elaborarea normelor de drept internaţional şi
îşi pot asuma în totalitate drepturile şi obligaţiile prevăzute de dreptul internaţional.
De altfel, în dreptul internaţional clasic statele constituiau singurele subiecte de drept
internaţional, deşi existau şi opinii în sensul că singurele subiecte de drept internaţioonal ar fi
persoanele fizice, opinii nevalidate de realitatea raporturilor internaţionale.
Statul participă în relaţiile internaţionale ca purtător de suveranitate.Suveranitatea este o
caracteristică esenţială şi necesară a fiecărui stat, un drept intrinsec (inerent) al acestuia.
Ca atribut esenţial al statului, suveranitatea înseamnă supremaţia puterii de stat pe plan intern şi
independenţa acesteia faţă de orice altă putere în sfera raporturilor internaţionale.
Din punct de vedere al dreptului internaţional suveranitatea constă în independenţa deplină
politică şi economică a statului, în dreptul acestuia de a stabili şi a înfăptui o politică internă şi
externă independentă.Statul suveran este un stat care nu este supus nici unui alt stat,
exercitându-şi puterea politică asupra întregului teritoriu al ţării şi în relaţiile sale internaţionale.
În virtutea suveranităţii lor, statele au dreptul de a-şi alege şi dezvolta în mod liber sistemul lor
politic, economic, social şi cultural, de a-şi organiza viaţa internă fără nici un amestec sau
constrângere din afară şi de a-şi stabili propria politică internă şi externă în mod independent, cu
respectarea evident a personalităţii celorlalte state, a drepturilor inerente suveranităţii acestora.
Activând pe planul relaţiilor dintre ele potrivit suveranităţii lor, statele crează normele de drept
internaţional, iar principiile şi normele dreptului internaţional sunt destinate să asigure şi să
garanteze înfăptuirea suveranităţii statelor.
Statele sunt, în virtutea suveranităţii lor, egale în drepturi, chiar dacă de-a lungul istoriei
inegalitatea lor de fapt din punct de vedere al teritoriului, al populaţiei, al forţei economice, militare
sau tehnice a fost transformată şi concretizată în raporturile dintre ele ca o inegalitate de drept.
Egalitatea juridică exclude subordonarea unor state faţă de altele şi pune pe picior de egalitate
toate statele în faţa dreptului, indiferent de orice elemente de fapt ce ar reflecta o inegalitate între
ele.
Exercitarea suveranităţii statelor are drept consecinţă egalitatea în drepturi a acestora, dar
totodată respectarea acestei egalităţi reprezintă cea mai eficace protecţie a suveranităţii statelor
în planul relaţiilor internaţionale.Declaraţia Adunării generale a O.N.U. din 1970 referitoare la
principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state potrivit
„Cartei Naţiunilor Unite” prevede că: „Toate statele se bucură de egalitatea suverană.Ele au
drepturi şi obligaţii egale şi sunt membri egali ai comunităţii internaţionale indiferent de
deosebirile de ordin economic, social, politic sau de altă natură”. În dreptul internaţional
contemporan alături de state se recunoaşte calitatea de subiect de drept internaţional şi altor
entităţi, în primul rând organizaţiilor internaţionale interguvernamentale şi mişcărilor de eliberare
naţională.
Organizaţiile internaţionale au calitatea de subiect derivat al dreptului internaţional.Capacitatea
lor de a-şi asuma drepturi şi obligaţii rezultă din personalitatea juridică distinctă de cea a statelor
care o compun.Ea este limitată, potrivit principiului specialităţii, de caracterul drepturilor şi
obligaţiilor pe care statele au hotărât ca aceste organizaţii să şi le asume în vederea realizării
scopurilor pentru care au fost înfiinţate.
Întinderea acestor drepturi şi obligaţii rezultă de regulă din statutul lor.În lumina prevederilor
statutului, a scopurilor şi activităţii organizaţiei, a cerinţelor realizării funcţiilor ei se poate stabili
dacă o organizaţie internaţională poate să încheie tratate cu alte organizaţii sau cu statele, dacă
şi în ce limite poate să intre în alte raporturi juridice cu acestea şi se poate conchide asupra
configuraţiei personalităţii sale juridice şi implicit a calităţii sale de subiect de drept internaţional.
Există, astfel, o mare deosebire între întinderea personalităţii juridice a O.N.U., de exemplu, ca
organizaţie cu vocaţie universală, şi cea a unei organizaţii internaţionale regionale sau cu
caracter de specialitate.O.N.U. poate duce tratative şi încheia acorduri cu statele membre şi cu
alte organizaţii internaţionale, se bucură de capacitate juridică, de privilegii şi imunităţi pe teritoriul
statelor membre, are dreptul la ambasadă pasiv, acreditând reprezentanţi ai statelor cu acelaşi
statut ca şi reprezentanţii diplomatici obişnuiţi, înlesneşte elaborarea de norme de drept
internaţional etc.Alte organizaţii internaţionale au drepturi şi obligaţii mai restrânse.
Mişcările de eliberare naţională se pot manifesta pe plan internaţîonal, în măsura în care ele sunt
recunoscute de către satte, îşi pot asuma, în anumite condiţii (existenţa unui organ reprezentativ
care să se manifeste în numele unei naţiuni şi a unui teritoriu naţional recunoscut, de regulă)
unele obligaţii internaţionale sau li se pot recunoaşte anumite drepturi în baza principiului
autodeterminării, pot fi parte la unele tratate multilaterale sau bilaterale care prezintă un interes
legitim pentru ele şi pot angaja raporturi cu alte state sau cu unele organizaţii internaţionale.
În afara statelor, ca subiecte principale de drept internaţional, precum şi a organizaţiilor
interguvernamentale şi a mişcărilor de eliberare naţională, există şi alte entităţi în legătură cu
care se pune problema calităţii de subiect de drept internaţional.Acestea sunt organizaţiile
internaţionale neguvernamentale, corporaţiile transnaţionale şi persoanele fizice.Poziţiile
exprimate asupra acestei probleme în doctrină, dar şi în practica relaţiilor internaţionale, sunt
foarte diferite.
Organizaţiile internaţionale neguvernamentale se constituie, de regulă, potrivit legii interne a
statului în care sunt înregistrate.În raporturile cu statele respective ele sunt în general considerate
ca simple asociaţii interne, supuse propriei legislaţii referitoare la aceste categorii de
persoane juridice, iar în raporturile lor cu organizaţiile interguvernamentale se admite că ele pot
să participe la activitatea acestora, cu condiţia că statutul organizaţiilor interguvernamentale să
prevadă posibilitatea unei asemenea participări.
Societăţile transnaţionale sunt, în general, tot societăţi de drept intern.Datorită faptului că
activitatea lor se desfăşoară pe teritoriul mai multor ţări, că au o forţă economică şi o diversitate
mare a activităţilor care fac necesar să intre în raporturi cu toate statele în care activitatea lor e
permisă, încheind şi convenţii cu acestea în variate probleme privind statutul şi activitatea lor, s-
au emis şi opinii în sensul că asemenea organizaţii încheie acte de drept internaţional, că ar
putea, deci, avea calitatea de subiect de drept internaţional.
În stadiul actual de dezvoltare a dreptului internaţional nu se poate afirma, însă, că atât
organizaţiile internaţionale neguvernamentale, cât şi societăţile transnaţionale au dobândit
trăsăturile unor subiecte de drept internaţional.
Persoanele fizice, după cum se ştie, sunt subiecte ale dreptului intern al statelor.Problema dacă
acestea pot avea şi calitatea de subiect de drept internaţional este foarte controversată.
În dreptul internaţional contemporan persoanelor fizice li s-a creat un statut tot mai favorabil în
raport cu statele, recunoscându-li-se anumite drepturi a căror ocrotire trebuie să se realizeze
dincolo de limitele legislaţiilor naţionale.În anumite limite, în special în cadrul european,
persoanele fizice pot reclama statele, inclusiv cele ale căror cetăţeni sunt, în faţa unor foruri
internaţionale cu caracter administrativ şi chiar jurisdicţional, ale căror hotărâri devin opozabile
statelor respective.
De asemenea, persoanele fizice pot fi trase la răspundere pentru anumite fapte penale grave
(crimele internaţionale), cum ar fi crimele împotrive păcii, crimele împotrive umanităţii şi crimele
de război, sau alte crime stabilite prin convenţii internaţionale (genocidul, apartheidul, pirateria,
traficul de stupefiante etc.) de către tribunalele penale internaţionale.
Deşi sub ambele aspecte menţionate persoanele fizice sunt tot mai prezente în plan internaţional,
perspectiva consolidării acestei evoluţii fiind favorabilă, nu se poate vorbi încă de o recunoaştere
a calităţii lor de subiecte de drept internaţional, drepturile şi obligaţiile lor fiind stabilite de către
state atât în baza legilor interne, cât şi prin convenţiile internaţionale semnate de acestea.
2. STATELE CA SUBIECTE DE DREPT INTERNAŢIONAL