Tudor Arghezi revolutioneaza limbajul poetic prin asocierea surprinzatoare de

arhaisme, neologisme, cuvinte populare, creeand astfel o rasturnare a vechilor

prejudecati cum ca unele cuvinte nu au valente poetice.
Tema operei este creatia ce apare in mai multe ipostaze precum si raportul dintre
creator si creatie, creator si univers.
Metafora cartii reprezinta laitmotivul ce dezvolta pe parcursul celor 6 strofe
sensuri diferite.
Titlul este elementul paratextual ce sugereaza ideea centrala a discursului liric,
adica mostenirea spirituala pe care creatorul ii lasa unui fiu imaginar.
Sensul denotativ face referire la un act juridic prin care o persoana isi exprima
dorinta cu privire la bunurile sale si asta e un inteles laic.
Cel conotativ face trimitere la Vechiul si Noul Testament, cele 2 carti ale
bibliei.
Substantivul nearticulat generalizeaza valoarea mesajului poetic.
Lirismul este de factura subiectiva, eul liric apare in mai multe verbe la persoana
i , "nu iti voi lasa" , adj posesiv "cartea mea", vb I pl "sa schimbam".
Se realizeaza un raport intre persoana I sg si pl, si subst in voc. "fiule".
structural, este impartit in 6 strofe inegale, o marca a modernitatii viziunii
poetice.
Incipitul este marcat de verbul la viitor "nu iti voi lasa", forma negativa , ce
accentueaza diminuenta spirituala si nu materiala a mostenirii.
Metafora "nume adunat pe carte" reflecta cunoasterea.
Eul liric ce se afla in ipostaza creatorului.
Cunoasterea s-a realizat intr-o maniera dificila de catre stramosi, iar fiul la
randul sau trebuie sa parcurga alte trepte ale cunoasterii.
se reflecta legatura dintre predecesori si urmasi.
Cartea reprezinta o treapta in drumul sinuos al desavarsirii.
In strofa a 2 a , cartea capata o valoare documentara si arhaica. Devine hrisov,
motivul asemanator este remarcat in lirica argheziana si evoca imaginea unui
"osuar" dupa cum observa George Calinescu, adica a continuitatii intre strabuni si
urmasi.
Ipostaza inferioara a inaintasilor este sustinuta de arhaismul "robi".
Storfa 3 repflecta o transformare a ipostazei creatorului, precum si metamorfozarea
limbajului.
In strofa a patra, arta poetica dezvolta un dublu rol de seductie si de pedepsire .
Recurenta verbelor la persoana 1 "am luat " , "am pus ", reflecta, infl. ,
particularizeaza rolul creaotrului in procesul creativ.
Strofa a 5 a dezvolta pe de o parte , valoara justitiara printr-un intrument comun
lumii taranesti, vioara.
cea din urma inlocuieste motivul lirei , asociat cu ipostaza creatorului.
Ultima strofa provoaca o ambiguitate datorita substantivului "domnita".
Pe de o parte ,arhaismul poate sa dezvolte ipostaza marginalizata a inspiratiei iar
pe de alta parte, poate trimite la pierderea privilegilor.