Complexul Tehnicilor "Micului Circuit Ceresc" al

Vehicolului
Poziţia de exersare:

Tehnica se executã în poziţia şezând, palmele stau sprijinite pe genunchi,

centrul palmelor este îndreptat în sus (persoanele care au hipertensiune arterialã
sau care au probleme cu inima vor ţine palmele cu centrul îndreptat în jos), vârful
limbii în cerul gurii, fruntea este destinsã, pe faţã apare un uşor surâs. Ochii se
închid uşor-uşor, se relaxeazã întregul corp.

Execuţia tehnicii:

1) In prima parte a exersãrii atenţia se va îndrepta

cãtre zonele aflate pe traseul micului circuit ceresc. In
acest fel se va executa cultivarea energiei în acele zone,
ceea ce va ajuta la deschiderea lor. Atenţia va urmãri
rând pe rând urmãtoarele puncte: Xia dantian (situat în
interiorul abdomenului inferior, sub ombilic), Huiyin (aflat
la jumãtatea distanţei dintre anus şi organele genitale),
Weilu (este vorba de zona de la baza coloanei
vertebrale), Mingmen (zona de la jumãtatea distanţei
dintre rinichi, pe coloana vertebralã, în dreptul
ombilicului), Jiaji (pe coloana vertebralã, aproximativ în
dreptul sternului), Dazhui (Marea vertebrã - este vorba de
vertebra cea mai proeminentã de la baza gâtului; se poate
simţi foarte uşor atunci când se apleacã în faţã capul),
Yuzhen (zona aflatã în spatele capului, pe linia medianã,
uşor mai sus de scobitura din spatele capului), Baihui
(vârful capului - aproximativ zona în care se poate simţi
vârtejul fãcut de pãrul nostru), Shang dantian (zona aflatã
la mijlocul frunţii), Zhong dantian (zona aflatã în dreptul sternului, la jumãtatea
distanţei dintre cele douã mameloane). Atenţia urmãreşte rând pe rând zonele
specificate mai sus, pânã în momentul în care în zonele respective apar senzaţii.

2) In a doua parte a tehnicii se urmãreşte deschiderea porţiunilor situate între

zonele specificate. Se porneşte de la zona Xia dantian, apoi Huiyin, Weilu, Mingmen,
Jiaji, Dazhui, Yuzhen, Baihui, Shang dantian, Zhong dantian ajungând în final din
nou în Xia dantian. Aceastã parte a tehnicii se executã coordonat cu respiraţia.
Pe inspiraţie se va aduce energia în interiorul corpului prin Xia dantian, pe
expiraţie se va trimite energia spre Huiyin, emiţând în acelaşi timp şi un sunet nazal
("MMM") (ce ajutã la deschiderea traseului ce leagã cele douã zone). Apoi se va
inspira aducând energie prin Huiyin în interiorul corpului, iar pe expiraţie energia va fi
trimisã spre zona urmãtoare, adicã spre Weilu (de asemenea se emite sunetul
nazal). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Weilu, se expirã
emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Mingmen). Se
inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Mingmen, se expirã emiţând
sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Jiaji). Se inspirã şi se aduce
energie în interiorul corpului prin Jiaji, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând
energia spre zona urmãtoare (Dazhui). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul
corpului prin Dazhui, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona
urmãtoare (Yuzhen). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin
Yuzhen, se expirã emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare
(Baihui). Se inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Baihui, se expirã
emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Shang dantian). Se
inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Shang dantian, se expirã
emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre zona urmãtoare (Zhong dantian). Se
inspirã şi se aduce energie în interiorul corpului prin Zhong dantian, se expirã
emiţând sunetul nazal şi trimiţând energia spre locul din care am plecat iniţial (Xia
dantian).

3) In partea a treia a tehnicii se executã "micul circuit ceresc al focului lent" (nu se
coordoneazã deplasarea energiei cu respiraţia). Se modificã poziţia palmelor, la
fiecare palmã se uneşte vârful degetului mare cu vârful degetului arãtãtor. Palmele
stau în continuare deasupra coapselor. Energia (pe care o vizualizãm sub forma
unei sfera de foc luminoase şi cãlduroase) va pleca din interiorul abdomenului
inferior şi se va deplasa uşor - uşor de-a lungul traseului "micului circuit ceresc".
Energia va pleca deci din interiorul abdomenului inferior (din Xia dantian) spre
Huiyin, din Huiyin spre Weilu (baza coloanei vertebrale). Odatã ce energia a ajuns
aici ne vom imagina cã sfera de foc se aflã într-o cãruţã de lemn trasã de o vacã.
Vaca va urca încet - încet de-a lungul coloanei vertebrale, trãgând cãruţa în care se
aflã sfera de foc, trecând prin zonele Mingmen, Jiaji, Dazhui, Yuzhen şi ajungând în
vârful capului, în zona Baihui. Aici vizualizãm din nou numai sfera de foc (pur şi
simplu dispare imaginea cãruţei de lemn şi a vacii). Sfera de foc va coborî din Baihui
spre Shang dantian, apoi spre Zhong dantian şi va ajunge în final în Xia dantian. Se
va deplasa de mai multe ori energia pe traseul specificat mai sus.

4) În continuare se executã "micul circuit ceresc al focului rapid" (se coordoneazã

deplasarea energiei cu respiraţia). Pe inspiraţie energia va pleca din abdomenul
inferior, din Xia dantian se va duce prin Huiyin spre baza coloanei vertebrale şi va
urca apoi pânã în vârful capului, în zona Baihui. Pe expiraţie energia va coborî pe
linia medianã anterioarã pânã în interiorul abdomenului inferior, înapoi în Xia
Dantian. Se va deplasa energia în acest fel de mai multe ori.

5) În ultima parte a tehnicii se va deplasa energia de trei ori de-a lungul traseului
"micului circuit ceresc", fãrã a coordona deplasarea energiei cu respiraţia. În final,
atenţia urmãreşte zona abdomenului inferior, lãsând energia sã se strângã în mod
natural în aceastã zonã.

Forma de încheiere:
Deschideţi uşor ochii, frecaţi palmele, masaţi faţa, zona pãrului, bãteţi capul cu
palmele relaxate, masaţi urechile, masaţi zona Dazhui (marea vertebrã), efectuaţi
mişcãri circulare ale bãrbiei cãtre în faţã.

Aceste rânduri au fost preluate din cartea Maestrului Cezar Culda; "Medicina Tradiţionalã
Chinezã şi Qigong-ul Terapeutic"©

Relaxarea
Relaxarea
Este indispensabilã practicii Qigong-ului, dar şi vieţii de zi cu zi. Lipsa
relaxãrii, atât la nivel fizic cât şi sufletesc, duce la apariţia unor tensiuni, la blocaje ce
se pot uneori concretiza în apariţia unor formaţiuni (noduli, chisturi, pietre, tumori) în
interiorul corpului.
Relaxarea presupune libera deplasare a energiei prin interiorul corpului, dar şi
atingerea unei stãri de împãcare, de linişte, de fericire.

Pentru a putea sã ne relaxãm este necesar ca pe durata practicii sã nu ne

îndreptãm atenţia decât spre exersare. Atunci când începem practica trebuie sã nu
ne mai gândim la problemele de sãnãtate, la cele de la locul de muncã sau din
familie. Imbrãcãmintea trebuie sã fie lejerã, sã nu purtãm nimic ce ne-ar putea
strânge (ceas, brãţãri, inele, curea, ş.a.m.d.).

Poziţia de exersare:
În poziţia şezând, picioarele sunt uşor depãrtate, distanţa dintre tãlpi este
egalã cu lãţimea umerilor. Staţi pe jumãtatea anterioarã a scaunului, cu spatele
drept, fãrã sã vã sprijiniţi. Palmele stau sprijinite pe genunchi, centrul palmelor este
îndreptat în sus (persoanele care au hipertensiune arterialã sau care au probleme cu
inima vor ţine palmele cu centrul îndreptat în jos), vârful limbii în cerul gurii, fruntea
este destinsã, pe faţã apare un uşor surâs. Ochii se închid uşor-uşor, se relaxeazã
întregul corp.

Execuţia tehnicii:
Vã gândiţi cã vã aflaţi pe o pajişte înverzitã, în mijlocul florilor multicolore.
Iniţial, florile sunt închise. Fãrã sã vã grãbiţi, contemplaţi florile, forma lor, culorile vii
ale acestora. Sunteţi asemenea unui copil mic ce priveşte fermecat multitudinea
florilor din faţa sa.
De o parte şi de alta a pajiştii se aflã mai mulţi copaci. Gândiţi-vã la copacii
care vã plac cel mai mult. Contemplaţi trunchiul puternic al acestora, supleţea
crengilor, verdele proaspãt al frunzelor.
Undeva în faţã se zãreşte un munte înalt, din spatele cãruia rãsare uşor - uşor
Soarele. Pãşiţi liniştiţi prin aceastã pajişte plinã de flori multicolore. Pe mãsurã ce
înaintaţi florile se deschid.

Ascultaţi sunetul apei unui pârâiaş ce curge printr-o parte a pajiştii. Priviţi apa
pârîiaşului scurgându-se la vale. Gândiţi-vã ca apa acestuia va lua toate grijile
voastre, tot stress-ul, toate bolile, toate neîmplinirile. Doriţi-vã sincer ca acest lucru
sã se întâmple. Este suficient sã fiţi deschişi şi sã vã doriţi sã fiţi sãnãtoşi, viguroşi,
fericiţi. Nu trebuie sã vã gândiţi la dispariţia unei anumite afecţiuni, ci la faptul cã vã
doriţi ca toate bolile sã fie preluate de apa pârâiaşului.

De undeva din înaltul Cerului coboarã un norişor având culoarea albã. El se

apropie de picioarele voastre. Pãşiţi pe acest norişor. Norişorul se ridicã treptat -
treptat. Corpul devine din ce în ce mai uşor, parcã ar pluti, asemenea unui fulg.
Norişorul se ridicã în înaltul Cerului. Priviţi imaginea Soarelui ce se aflã în faţã.
Sunteţi înconjuraţi de lumina acestuia. Contemplaţi aceastã stare.

În faţa norişorului apare un curcubeu ce se întinde pânã spre muntele pe care

l-aţi avut la început în faţã. Norişorul coboarã pe acest curcubeu şi ajunge într-o
poieniţã a muntelui.

Coborâţi de pe norişor şi pãşiţi uşor prin poieniţã. In faţã se aflã o cascadã.

Pãşiţi spre cascadã şi intraţi sub şuvoiul de apã ce cade parcã din înaltul Cerului.
Apa cascadei vã spalã treptat întreg corpul, pielea, oasele, organele interne. Corpul
devine din ce în ce mai curat, mai pur. Imaginaţi-vã apa spãlând mai întîi exteriorul
corpului şi apoi interiorul.

Vã imaginaţi apa spãlând pãrul, faţa, gâtul, umerii, braţele, antebraţele,

palmele, pieptul, abdomenul, spatele, coapsele, ge nunchii, gambele, tãlpile.

Vã imaginaţi apa pãtrunzând prin vârful capului în interiorul corpului. Apa va

spãla cele douã emisfere cerebrale, hipofiza şi hipotalamusul, interiorul gâtului
(tiroida şi paratiroidele), plãmânii, inima, ficatul, vezica biliarã, splina, pancreasul (în
spatele stomacului), stomacul; apa va curge prin intestinul subţire şi apoi prin
intestinul gros. Apa spalã glandele suprarenale (deasupra rinichilor), rinichii,
ureterele, vezica urinarã, organele genitale.

Ieşiţi de sub apa cascadei şi staţi cu faţa spre Soare. Cãldura şi lumina
acestuia vã pãtrund în trup şi în suflet. Corpul este inundat de puterea Soarelui. La
un moment dat corpul vostru se transformã, devine luminos, strãlucitor, apoi el se
dizolvã într-o luminã foarte puternicã. Rãmâne numai lumina. Peste tot este numai
luminã.

Forma de încheiere:
Deschideţi uşor - uşor ochii, frecaţi palmele pânã când se vor încãlzi uşor,
masaţi faţa gândindu-vã cã pielea este din ce în ce mai finã, ridurile dispar, interiorul
capului este din ce în ce mai luminos.

Masaţi cu buricele degetelor zona pãrului (de la frunte cãtre vârful capului şi
apoi cãtre zona cefii; de asemenea se va masa capul de la frunte cãtre pãrţile
laterale ale capului - pe deasupra urechilor - coborând de asemenea spre zona
cefii).

Bãteţi capul cu palmele relaxate (degetele sunt uşor îndoite). Bãteţi capul
pornind de la partea din faţã cãtre vârful capului şi apoi cãtre partea din spate.
Bãtãile capului vã ajutã sã îndepãrtaţi durerile de cap. In situaţia în care aveţi
 sinusurile inflamate sau dacã aveţi puroi în zona maxilarelor, bãtând capul veţi
resimţi aceste zone ca fiind foarte sensibile. Se recomandã sã continuaţi bãtãile,
deoarece orice inflamaţie reprezintã o stagnare a energiei, iar bãtãile produc
deblocarea energiei.

asaţi urechile de sus în jos şi de la exterior cãtre interior, trageţi uşor de

lobul urechilor în jos. Dacã anumite zone ale urechilor sunt dureroase ele trebuie
masate mai mult, dar fãrã forţã. Având în vedere faptul cã întregul corp este
proiectat la nivelul urechilor, masarea urechilor va fi echivalentã cu masarea
întregului corp.

Masaţi zona cefii (mai întîi cu o palmã apoi cu cealaltã). Masaţi zona dintre
baza gâtului şi umeri.
Rãsuciţi capul spre stânga şi spre dreapta (de mai multe ori). Având gâtul
foarte relaxat rotiţi capul de câteva ori într-un sens, apoi schimbaţi sensul. Mişcarea
bãrbiei trebuie sã fie cât mai amplã.

Ţinând palmele în cãuş bãteţi braţele (partea exterioarã, partea interioarã),

pãrţile laterale ale trunchiului, zona rinichilor. Dacã aveţi senzaţia de discomfort la
nivelul rinichilor atunci când efectuaţi bãtãile, trebuie sã insistaţi în a-i bãtea de mai
multe ori; senzaţia de discomfort indicã o blocare a energiei în acea zonã. Bãtând de
mai multe ori, blocajul va dispãrea.

In ultima parte a formei de încheiere veţi efectua o bãtaie a picioarelor. Bãteţi

partea din faţã a picioarelor, pãrţile laterale, partea din spate şi apoi cea interioarã.
Repetaţi de mai multe ori bãtãile.

Aspirarea energiei Cerului

Tehnica se executã în poziţia şezând, trunchiul este drept, bãrbia este uşor
retrasã spre interior (nu lãsaţi capul sã cadã în faţã), vârful capului este îndreptat în
sus. Tãlpile stau în întregime pe sol şi sunt depãrtate la o distanţã egalã cu lãţimea
umerilor, unghiul dintre coapse şi gambe este de 90 de grade.
Palmele stau sprijinite pe genunchi, centrul palmelor este îndreptat în sus
(persoanele care au hipertensiune arterialã sau care au probleme cu inima vor ţine
palmele cu centrul îndreptat în jos), vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsã,
pe faţã apare un uşor surâs.
Inchideţi uşor-uşor ochii, îndreptaţi-vã atenţia cãtre interiorul corpului.

Execuţia tehnicii:
Vã gândiţi cã întreaga energie a Universului se strânge deasupra capului, într-o
mare de luminã. Contemplaţi aceastã mare de energie şi luminã.
Vã gândiţi cã zona aflatã în vârful capului (Baihui) este deschisã. Este ca şi cum în
vârful capului s-ar afla o gaurã.
Pe inspiraţie vã gândiţi cã energia şi lumina pãtrund prin vârful capului şi coboarã
pe linia medianã, pânã în interiorul abdomenului inferior, în zona de sub ombilic.
 Pe expiraţie atenţia contemplã interiorul abdomenului inferior.
Inspiraţi şi expiraţi în acest mod pentru cel puţin 15 minute.

Forma de încheiere:
Deschideţi uşor-uşor ochii, frecaţi palmele pânã se încãlzesc şi masaţi faţa
gândindu-vã cã interiorul capului este din ce în ce mai luminos, toate ridurile
dispar, pielea este din ce în ce mai finã. Pe mãsurã ce faceţi forma de încheiere
sunteţi din ce în ce mai relaxaţi, mai fericiţi, mai plini de energie.
Masaţi zona pãrului cu buricele degetelor, bãteţi uşor capul având palmele
relaxate.
Masaţi ceafa rând pe rând cu câte o palmã, masaţi urechile de sus în jos şi de la
exterior cãtre interior, trageţi uşor de lobul urechilor în jos.
Masaţi zona umerilor, rãsuciţi capul spre stânga şi spre dreapta de mai multe ori,
rotiţi capul într-o mişcare cât mai amplã (mişcarea bãrbiei trebuie sã fie cât mai
amplã).
Bãteţi braţele de la umãr spre palmã, pe ambele pãrţi ale braţelor. Bãteţi pãrţile
laterale ale trunchiului şi zona rinichilor. Masaţi zona rinichilor şi oasele bazinului.
Insistaţi pânã în momentul în care zonele masate se încãlzesc.
Bãteţi picioarele pe toate pãrţile (faţã, spate, pãrţile laterale exterioare şi cele
interioare) de la coapse spre gambe. In final vã ridicaţi în picioare şi vã aplecaţi uşor
cãtre în faţã şi în jos, extinzând coloana vertebralã.

Marea Învolburatã şi cãutarea Jadului Luminos

Poziţia de exersare:
Şezând cu corpul relaxat, vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsã, pe
faţã apare un uşor surâs, ochii sunt închişi, palmele aşezate în dreptul abdomenului
inferior, în gestul stabilitãţii (centrul palmelor este îndreptat în sus, vârful degetelor
mari se ating uşor, celelalte patru degete ale palmelor se suprapun, pentru bãrbaţi
palma dreaptã este dedesubt, stânga deasupra, pentru femei palma stângã este
dedesubt, dreapta deasupra), trunchiul este drept.

Execuţia tehnicii:
1) Vã gândiţi cã în interiorul corpului, în zona abdomenului, se aflã o mare
întindere de ape. Contemplaţi aceastã întindere de ape. Pe mãsurã ce trece timpul
ea devine din ce în ce mai mare, suprafaţa apei este din ce în ce mai întinsã.

In continuare vã gândiţi cã apa devine agitatã, apar valurile ce cresc în timp

din ce în ce mai mult. Ele se vor deplasa cu putere dintr-o parte în alta şi înapoi.

Puteţi de asemenea sã vã gândiţi la apa unui râu învolburat, puteţi sã vã

gândiţi cã acesta trece prin interiorul zonei abdomenului.

Dupã o perioadã de timp apa se linişteşte, valurile dispar, contemplaţi

întinderea de ape liniştite.
 2) In continuare treceţi la etapa a II-a. Vã imaginaţi corpul dumneavoastrã
aflându-se în interiorul apei din zona abdomenului. Vã gândiţi cã aceastã apã este
foarte adâncã. Vã imaginaţi felul în care corpul dumneavoastrã coboarã în interiorul
acestei ape. Trebuie sã vã gândiţi cã el se aflã realmente în interiorul unei ape. Nu
este permis sã vã gândiţi cã este vorba de zona abdomenului.

Pe mãsurã ce corpul coboarã în interiorul apei este ca şi cum el ar cãuta un

jad luminos, o comoarã strãlucitoare. Vã gândiţi cã vã aflaţi realmente în interiorul
unei ape şi vã uitaţi dupã un jad luminos, este ca şi cum aţi cãuta o luminã în
interiorul unui ocean.

Dupã ce aţi zãrit o luminã în interiorul acestei ape, contemplaţi aceastã

luminã. Se spune cã trebuie sã o contemplaţi şi sã nu o contemplaţi. Atenţia nu
trebuie sã fie fixatã numai cãtre lumina descoperitã.

Forma de încheiere:
Deschideţi uşor-uşor ochii, frecaţi palmele, masaţi faţa, zona pãrului, bãteţi
uşor capul având palmele relaxate. Masaţi ceafa, urechile, zona umerilor, rotiţi capul,
bãteţi pãrţile laterale ale trunchiului, zona rinichilor şi picioarele.

Efecte:
Tehnica vã permite sã parcurgeţi procesul "apariţiei Yang-ului în mijlocul Yin-
ului". Lumina ce apare în a doua parte a tehnicii este chiar energia ce se formeazã
în interiorul vostru. Este ca atunci când este noapte, iar la un moment dat, începe sã
aparã lumina şi sã rãsarã Soarele: nu puteţi influenţa acest lucru, îl puteţi doar
contempla.

"Cinabrul" este poarta

spre evoluţia spiritualã
În practica Qigong-ului existã câteva praguri ce trebuie depãşite. Unul dintre ele
este şi cel ce ţine de formarea "cinabrului". Dacã ai reuşit acest lucru, atunci se
poate spune cã ai pãşit cu adevãrat în lumea practicilor energetice (Qigong).

Definirea noţiunii de
cinabru
În trecut, practicile alchimice considerau cinabrul (sulfura de mercur) ca fiind
o substanţã a nemuririi. Pentru a înţelege cu adevãrat semnificaţia cinabrului este
utilã familiarizarea cu diferite aspecte ale alchimiei. Ceea ce este însã important de
ştiut este ideea de bazã a alchimiei, aceea de a obţine ceva preţios din altceva ce
are o calitate inferioarã. Iniţial, alchimiştii au încercat sã obţinã diverse metale
preţioase, în speţã aur. Apoi, în anumite spaţii culturale eforturile s-au concentrat în
altã direcţie, şi anume cea spiritualã. În alchimia tradiţionalã chinezã atingerea
nemuririi prin intermediul cinabrului a devenit drumul ce a fost strãbãtut ulterior de
multe generaţii. Pentru obţinerea cinabrului era necesarã parcurgerea unui proces
de rafinare a energiei în interiorul corpului.

Din acest punct de vedere se poate spune cã alchimia chinezã a avut o

evoluţie spiritualizatã, tocmai datoritã renunţãrii la ideea iniţialã de obţinere a aurului
din alte elemente. Ceea ce a ajuns pe primul loc a fost descoperirea elixirului vieţii
veşnice.

În prima perioadã, se spunea cã oricine înghite

sulfurã de mercur şi o plimbã de-a lungul tuturor
meridianelor, eliminând-o în final, devine nemuritor.
Se credea, de asemenea, cã simpla înghiţire chiar
şi numai a unor cantitãţi mici de cinabru poate duce
la viaţa veşnicã. Aceastã convingere i-a costat viaţa
pe câţiva dintre împãraţii Chinei.
Ulterior s-a ajuns la o alchimie a interiorului,
scopul principal fiind obţinerea în corpul uman a
unei sfere de energie, asimilatã cinabrului.
Zonele din corp în care se poate pãstra cinabrul
(dan) poartã denumirea de "câmpuri de cinabru"
(dantian). În corpul omenesc existã trei astfel de
zone: una se aflã în interiorul abdomenului inferior
("câmpul de cinabru inferior" - Xia dantian), a doua
este la nivelul sternului, la jumãtatea distanţei dintre
cele douã mameloane, în interiorul pieptului
("câmpul de cinabru mijlociu" - Zhong dantian), iar
cea de-a treia este reprezentatã de zona celui de-al
treilea ochi ("câmpul de cinabru superior" - Shang
dantian). Toate aceste "câmpuri de cinabru" se aflã
în interiorul corpului.

Cinabrul existã în realitate

În prezent se ştie cã cinabrul - în ultima sa accepţiune - poate fi obţinut în
realitate. El este o sferã de energie, foarte cãlduroasã şi luminoasã, ceva mai micã
decât o minge de ping-pong şi poate fi vizualizatã de persoanele ce pot vedea aura
sau au capacitatea de penetrare a privirii. În aceastã sferã poate fi stocatã o
cantitate imensã de energie, fãrã ca dimensiunile ei sã se modifice. Obţinerea
cinabrului este esenţa primei etape a Qigong-ului - transformarea esenţei corporale
(jing) în energie (qi). Se considerã cã adevãrata exersare a Qigong-ului abia acum
începe.
 Din punct de vedere terapeutic, cinabrul este folosit pentru vindecarea unor
boli, pentru întãrirea sãnãtãţii. Aceastã sferã de energie poate fi deplasatã oriunde în
interiorul corpului, dar şi în exteriorul sãu. Deseori ea este pãstratã în cap, în zona
ochiului pineal. Persoanele ce au o cantitate foarte mare de energie acumulatã în
interiorul cinabrului au o aurã deosebitã. Explicaţia fenomenului constã tocmai în
puterea ieşitã din comun a energiei colectate în cinabru.

Cinabrul permite transformarea tuturor

celulelor corpului şi deschiderea centrilor
energetici
Ideea de a obţine o sferã de energie în interiorul corpului poate pãrea
stranie pentru oricine nu este obişnuit cu acest tip de practici. În realitate, metoda de
exersare din Qigong presupune formarea cinabrului drept ceva esenţial evoluţiei
ulterioare. In momentul în care existã în interiorul corpului o astfel de sferã ce are
înmagazinatã o cantitate mare de energie, ea poate fi folositã pentru a schimba
funcţionarea celulelor din întregul corp. Acest proces este denumit prin etapa
energiei care transformã.

Dar nu numai cantitatea de energie este un lucru ce ne atrage atenţia;

calitatea energiei este, de asemenea, diferitã de cea cu care lucrãm în mod obişnuit.
Pentru a obţine cinabrul este necesarã parcurgerea unui proces de curãţare,
colectare, condensare, cultivare, transformare şi rafinare a energiei.

Dupã ce s-a terminat procesul de "cimentare" a cinabrului va urma faza în

care, pe de o parte, se urmãreşte schimbarea funcţionãrii tuturor celulelor corpului,
iar pe de altã parte, puterea cinabrului este utilizatã pentru a activa centrii energetici
ai corpului omenesc. Este necesarã îmbunãtãţirea funcţiei de închidere şi
deschidere la nivel celular, pentru ca astfel schimburile dintre interiorul şi exteriorul
celulelor sã creascã. De asemenea, schimburile dintre interiorul corpului şi exteriorul
sãu vor deveni mai intense, corpul va aspira mai multã energie, mai multe semnale.

Despre cinabru se poate spune cã el reprezintã o sferã de energie obţinutã

în interiorul corpului ca urmare a practicii Qigong-ului. Existã însã în interiorul
corpului şi o poartã spre un rezervor de energie infinit de mare, poartã ce nu poate fi
însã deschisã decât cu ajutorul puterii cinabrului. Odatã ce acest rezervor este activ,
puterea sa va inunda întregul corp şi va deschide rând pe rând centrii energetici.
Pentru a avea o anumitã viaţã spiritualã este nevoie şi de o anumitã energie care sã
hrãneascã centrii corpului, care sã inunde zona creierului, astfel încât gândurile sã
aibã putere. Aceastã energie nu este pur şi simplu cea pe care noi o putem aduce la
fiecare exersare în interiorul corpului. Este nevoie de puterea cinabrului pentru a
obţine rezultate. Din momentul în care veţi avea cinabru veţi vedea cã meditaţiile
sunt diferite, trãirile, experienţele interiorare sunt mult mai puternice.

Cezar Culda
 Forţa gândului în viaţa de zi cu zi
Cezar Culda

Puţini oameni ştiu că viaţa noastră este marcată de mulţimea de gânduri pe

care noi o lăsăm să se manifeste în interiorul nostru. Deseori cei apropiaţi ne
spun: "Relaxează-te! Fii mai liniştit!" sau "Nu mai lăsa gândurile să te macine!"

Bineînţeles că există o soluţie pentru a ne linişti, pentru a avea gânduri mai

plăcute! Acesta este unul din avantajele practicării formele energetice tradiţionale
chinezeşti Qigong. Ele ne învaţă cum să folosim gândurile pentru a obţine diferite
rezultate, pentru a fi mai sănătoşi, mai liniştiţi, pentru a descoperi frumuseţea
interioară.

Cum putem folosi forţa gândului?

Una dintre primele modalităţi de folosire a forţei gândului este cea ce ţine de
atingerea unei stări de relaxare. Viaţa stressantă din ultima perioadă induce
tensiuni atât la nivelul corpului, cât şi la nivel emoţional. Cei ce vor şti să se
relaxeze vor putea trece cu uşurinţă peste perioadele mai delicate, păstrând o
stare de bună dispoziţie, chiar dacă mediul exterior este un pic "ostil". Prin
intermediul unor reprezentări mentale specifice putem să ne relaxăm întregul
corp, atât exteriorul cât şi interiorul acestuia.

Relaxarea prin autosugestie

Această tehnică presupune folosirea unor gânduri de relaxare a diferitelor
porţiuni ale corpului. Se va relaxa corpul, pornind de sus în jos, de la exterior
către interior. Concret, menţinând o postură naturală, şezând sau culcat,
închideţi uşor ochii, apoi lăsaţi gândul relaxării să apară. Vă stabilizaţi următorul
gând: "Cu cât trece timpul, cu atât sunt mai relaxat!" Apoi repetaţi în gând:
"Capul este relaxat, gâtul este relaxat, umerii sunt relaxaţi, braţele sunt relaxate,
trunchiul este relaxat, picioarele sunt relaxate, interiorul corpului este relaxat!"
Pentru cei ce au mai mult timp se va folosi o relaxare mai amănunţită a diferitelor
porţiuni ale corpului. De exemplu, pentru relaxarea capului procedura este
următoarea:

"Vârful capului este relaxat, zona frunţii este relaxată, zona sprâncenelor
este relaxată, zona ochilor este relaxată, tâmplele sunt relaxate, obrajii sunt
relaxaţi, nasul este relaxat, gura este relaxată (bineînţeles că puteţi merge şi mai
în amănunţime cu relaxarea: de exemplu puteţi relaxa buza superioară apoi buza
inferioară, interiorul gurii, limba, etc.), bărbia este relaxată, zona urechilor este
relaxată, părţile laterale ale capului sunt relaxate, partea din spate a capului este
relaxată, întregul cap este relaxat!"

Bineînţeles că există mici "trucuri" ce vă ajută să obţineţi rezultate mai bune.

Ele sunt denumite de practicanţii de Qigong ca fiind "chei" ce ne ajută în reuşita
din exersare. In primul rând: atunci când rostiţi în gând cuvântul "relaxat"
proiectaţi acest cuvând asupra părţii pe care doriţi să o relaxaţi. Este ca şi cum
cuvântul "relaxat" s-ar auzi în acea zonă. Imediat după aceea urmăriţi cu atenţia
porţiunea pe care doriţi să o relaxaţi. O să vedeţi că ea se va relaxa cu uşurinţă.

Relaxarea imaginativă
Persoanele intuitive, ce au o fire artistică vor simţi nevoia de a folosi o altă
modalitate de relaxare. Pentru ele se recomandă o tehnică imaginativă, cum ar fi
reprezentarea apei unei cascade ce spală întregul corp, de la cap spre tălpi, de
la exterior spre interior. Ele îşi vor imagina apa pătrunzând prin vârful capului,
spălând oasele, organele interne. În final, ele se vor gândi că stau cu faţa
îndreptată către Soare: lumina şi căldura acestuia pătrunzând într-o manieră
continuă în interiorul corpului, curăţindu-l. Bineînţeles că există mai multe
reprezentări ce se folosesc în relaxările imaginative, în funcţie de persoanele ce
exersează. De exemplu, te poţi gândi la peisajul care îţi place cel mai mult, la
 malul mării sau la vârful unui munte, la umbra unui copac sau la
căldura unui deşert, la flori ce au diferite culori. Aici există şi un
proces legat de autocunoaştere, de descoperirea unor părţi mai
puţin cunoscute ale conştiinţei.

Descoperirea frumuseţii interioare prin

Qigong
Cu toţii avem o anumită percepţie a frumuseţii. Deseori avem criterii clare
legate de partea estetică. Dar, dincolo de forma corpului nostru se află armonia
sufletului, frumuseţea de neconfundat a caracterului ce influenţează până şi
armonia gesturilor comune. Despre femei se poate spune că ele reprezintă un
simbol al frumuseţii. Tandreţea, gingăşia, puritatea sunt trăsături caracteristice
femeilor. Dar ele sunt şi atribute a tot ceea ce este frumos. Ceea ce le lipseşte
uneori femeilor este modalitatea corectă de a-şi privi propria persoană, de a-şi
descoperi frumuseţea interioară, pentru a afla ulterior că exteriorul este o
manifestare a interiorului. O persoană împăcată, liniştită, zâmbitoare va emana o
stare plăcută ce îi va cuprinde cu uşurinţă pe cei din jur. Mai trebuie să vă spun
ce sentimente creează în ceilalţi un om nervos, neliniştit, agitat, încruntat?! Oare
cine doreşte să stea lângă un astfel de om?!

Qigong-ul conţine tehnici ce permit aranjarea conţinturilor conştiinţei. De

exemplu, dimineaţa la trezire putem face o uşoară masare a feţei, timp în care ne
gândim la faptul că "faţa este din ce în ce mai destinsă, mai fină, ridurile dispar,
suntem din ce în ce mai tineri, mai sănătoşi, mai fericiţi". Ne putem gândi la
imaginea noastră din perioada copilăriei executând masajul feţei, al capului.
Aceste reprezentări activează semnalele tinereţii, ale armoniei ce permite
reglarea anumitor dezechilibre de la nivelul conştiinţei noastre. Zâmbiţi în mod
conştient, menţineţi fruntea destinsă şi veţi vedea că treptat tensiunea şi stressul
vor dispărea. Dacă la un moment dat nu puteţi lua masa de prânz gândiţi-vă: "nu
mi-e foame, pe măsură ce trece timpul am din ce în ce mai multă energie!" Dacă
staţi într-un birou unde sunt oameni stressaţi, nervoşi, veţi gândi: "sunt din ce în
ce mai calm, mai fericit!". Atunci când mergeţi pe o stradă poluată vă veţi gândi
că vă deplasaţi printr-o poieniţă plină de verdeaţă, de flori multicolore. În acest fel
veţi putea produce schimbări la nivel sufletesc, veţi descoperi fericirea
nemotivată de ceva exterior. Pur şi simplu veţi fi fericiţi pentru că aşa este firesc
să fie şi nu pentru că aveţi un motiv! Oare atunci când contemplaţi un peisaj
frumos aveţi nevoie de o motivaţie?!

Folosirea gândului în scop terapeutic

Unul dintre rezultatele evidente ale folosirii gândurilor noastre se află în
domeniul terapeutic. Qigong-ul are tehnici ce permit tratarea unor afecţiuni
cronice, pe care deseori medicina clasică nu le poate trata. De exemplu, Claudia
C. în vârstă de 35 de ani a suferit acum trei ani de fibrom uterin, evidenţiat prin
 echografie. După aproximativ o lună după ce a început practica Qigong-ului,
exersând tehnici specifice de tratament al acestei afecţiuni, fibromul a dispărut,
rezultat ce a fost din nou evidenţiat prin echografie. Folosirea Qigong-ului este
însă eficientă cu precădere pentru afecţiunile cronice, deoarece el pleacă de la
reglarea conţinuturilor conştiinţei, spre deschiderea meridianelor, spre
îmbunătăţirea funcţiei de închidere - deschidere a celulelor, spre reglarea
organelor interne, a sistemelor corpului, a întregului corp.

PRINCIPIILE ENERGETICE ALE ALIMENTAŢIEI ŞI QIGONG-

UL TERAPEUTIC

Se spune că suntem ceea ce mâncăm! Acest adevăr nu poate să nu ne dea

de gândit, determinându-ne să fim mai atenţi atunci când ne luăm mesele zilnice.
Astfel, trebuie să avem grijă să căutăm alimente cât mai proaspete, preferabil care
nu au fost conservate în nici un mod, să ne străduim să consumăm acele produse
care nu au conservanţi, care nu au la bază produse ce au suferit modificări genetice
sau care au fost stimulate prin aportul unor hormoni, ş.a.m.d. Dar dincolo de aceste
cerinţe generale, ce ne ajută să depăşim dezavantajele alimentaţiei moderne, există
şi un alt aspect pe care ni-l dezvăluie
medicina tradiţională chineză: alimentele
pot fi şi medicamente!

Medicina tradiţională chineză

conţine nu numai forme dinamice şi statice
energetice (Qigong), acupunctură, moxă,
masaj energetic, ci şi domeniul alimentaţiei
energetice, al menţinerii corpului într-o
bună stare de sănătate, dar şi al tratării
afecţiunilor prin intermediul alimentaţiei.

Dintotdeauna, omul a fost preocupat

de starea organismului, de sănătatea sa.
Este un lucru firesc, este o condiţie a
supravieţuirii. În medicina tradiţională
chineză s-au dezvoltat numeroase metode şi tehnici care s-au constituit în mai multe
ramuri: una dintre acestea este şi alimentaţia energetică. Scopul ei principal este de
a vindeca diferite afecţiuni, folosind proprietăţile terapeutice ale alimentelor. În
prezent toată lumea cunoaşte necesitatea şi, din păcate, uneori inevitabilitatea fo-
losirii medicamentelor, dar de asemenea, se ştiu foarte bine şi efectele nedorite ce
pot apare ulterior. Medicamentele sunt substanţe cu care organismul nu este
obişnuit şi care au un efect puternic asupra sa, prezentând şi o toxicitate foarte
ridicată. Deşi utilizarea lor este profund motivată şi medicina nu se poate lipsi de ele,
apare foarte des tendinţa nejustificată, de a face abuz de medicamente, de a apela
la acestea chiar şi în situaţiile în care nu sunt de nici un folos, sau în care fac mai
mult rău decît bine. Există unele afecţiuni care se încadrează de regulă, în categoria
celor cronice ce au o evoluţie lentă în corp şi pot fi tratate prin mijloace mai puţin
violente, mai blânde, mai apropiate de natură.

Încă de la apariţia sa, omul a avut nevoie de hrană pentru a trăi. Iniţial, prin
încercări succesive, care de multe ori l-au costat foarte mult, el s-a obişnuit să
deosebească plantele comestibile de otrăvuri, a reuşit să-şi diversifice, sursele de
hrană. Prin folosirea focului, alimentele au fost preparate, fiind făcute mai uşor de
digerat şi de utilizat de către organism.

Cu timpul a apărut evident faptul că unele componente din alimentaţie aveau

un anumit efect asupra corpului, asupra stării sale de sănătate. În momentul în care
oamenii au observat acest lucru au început să folosească alimentele în mod
diferenţiat, acordând o atenţie sporită modului de hrănire. De asemenea, unele
plante sau preparate de origine animală sau vegetală s-au dovedit a avea un efect
foarte puternic asupra organismului, ceea ce i-a determinat pe oameni să le
încadreze în categoria remediilor, a leacurilor, clasificându-le drept medicamente.
Iată deci că, alimentele şi medicamentele au aceaşi origine (ne referim evident, la
medicamentele tradiţionale şi nu la cele obţinute astăzi prin sinteză), iar graniţa
dintre ele nu este foarte clară şi definitivă.

Un număr mare de alimente pot servi drept medicamente, de exemplu:

ghimbirul, prazul, arpagicul, usturoiul, scorţişoara, seminţele de susan, sâmburii de
caise, vinul, oţetul, ouăle de găină, orezul, etc. Multă lume ştie că atunci când eşti
bolnav de gripă este bine să mănânci usturoi sau să bei ceai cu scorţisoară, iar dacă
ai diaree trebuie să consumi mult orez. În mod conştient sau nu, alimentaţia
terapeutică este mult răspândită şi folosită de către oameni. Pentru a obţine cu
adevărat efecte benefice, este necesar ca acestui lucru să i se acorde atenţia
cuvenită.

Hrana zilnică este esenţială pentru om, este "materialul" care îi dă

posibilitatea de a-şi duce viaţa, de a-şi desfăşura activitatea, iar el trebuie să fie
conştient de acest lucru. Iată de ce este foarte important să ştim ce trebuie să
mâncăm şi cum trebuie să mâncăm . Nu toate alimentele au un efect terapeutic,
sunt foarte multe care reprezintă pur şi simplu hrană.

Alimentaţia terapeutică nu are doar rolul de trata bolile, ci şi de a le

preveni. Având un regim bine echilibrat, normal, organismul îşi va păstra vigoarea,
sănătatea, iar procesul îmbătrânirii poate fi întârziat şi bolile evitate. Multă lume ştie
cât este de importantă respectarea orelor de masă şi aproape oricine a trăit acea
senzaţie de ameţeală şi leşin ce apare prin înfometarea provocată de lipsa unui
program regulat. Binenţeles, starea descrisă mai sus nu reprezintă o afecţiune şi ea
poate fi uşor remediată printr-o alimentaţie corespunzătoare. Însă şocurile de acest
fel, repetate, pot slăbi organismul şi-l pot dezechilibra energetic, ceea ce
degenerează într-o stare de boală. Iată deci că balanţa sănătate-boală este foarte
delicată şi ea trebuie menţinută cu mare atenţie.

Bineînţeles că alimentaţia terapeutică nu are numai un rol profilactic sau

curativ, ci ea poate constitui un ajutor preţios pentru un organism care se află într-o
stare deosebită. Este vorba, de exemplu, de modificările fiziologice ce apar în
organismul femeilor aflate în perioada menstruaţiei, a gravidităţii sau a menopauzei.
Acestea presupun transformări profunde, chiar unele şocuri, suportate adesea foarte
greu de către organism, dar care pot fi atenuate sau eliminate printr-o alimentaţie
corectă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele mai vârstă care au nevoie de
un regim adecvat, sau pentru copii, al căror organism aflat în perioada creşterii şi
dezvoltării, necesită o îngrijire specială. De asemenea, cei care efectuează munci
deosebit de grele sau care solicită organismul în mod special, au nevoie să urmeze
o anumită dietă, care-i va ajuta să depăşească eventualele stări de slăbiciune ce pot
duce la îmbolnăvire.

Alimentaţia terapeutică nu exclude folosirea medicamentelor. Există alimente

care, dacă sunt amestecate cu un remediu medicamentos, potenţează acţiunea
acestuia, făcându-l să devină mai eficient pentru organism. De multe ori, regimul
alimentar are menirea de a "curăţa" corpul, de a-l aduce într-o stare în care să fie
mai receptiv la acţiunea medicamentelor. Dar este mai bine să nu ajungem aici.
Trebuie să considerăm că pentru cei sănătoşi, alimentaţia terapeutică este foarte
importantă şi este necesar să ne axăm pe rolul ei profilactic.
 În medicina tradiţională chineză, alimentaţia terapeutică se aplică corelat cu
anumite practici energetice, de tipul Qigong-ului sau Taijiquan-ului, care au, printre
altele, acelaşi rol de a întări organismul, de a-l echilibra şi a-l face puternic, capabil
să facă faţă oricăror agresiuni externe energetice, care l-ar putea îmbolnăvi.
Bineînţeles, Taijiquan-ul şi Qigong-ul se aplică alături de alimentaţia terapeutică şi în
tratarea bolnavilor, în multe părţi ale lumii existând deja numeroase clinici care au
acest profil.

Una dintre modalităţile terapeutice des întâlnite este aceea de a porni de la

reglarea funcţiei ficatului, prin practicarea unor forme dinamice (de deplasare a
energiei) alternativ cu forme statice, de relaxare. Prin formele dinamice se descarcă
sângele ficatului spre extremităţi, în timp ce formele statice permit reîntoacerea
sângelui la nivelul ficatului. Acest proces permite reîmprospătarea sângelui ficatului,
creşterea funcţiei hepatice şi reglarea stării emoţionale (ce este în strânsă legătură
cu starea ficatului). Totodată, apare un efect benefic asupra sistemului digestiv, fiind
cunoscută importanţa ficatului pentru acesta. Rezultatele ce survin prin combinarea
 acestor forme din Qigong cu o alimentaţie corectă sunt mult mai
bune decât cele ce se obţin prin aplicare fie numai a Qigong-ului, fie
numai a alimentaţiei terapeutice.

Atunci când se practică forme din Qigong ce nu se reduc

numai la reglarea funcţiei hepatice, ci urmăresc şi creşterea
imunităţii, stimularea circulaţiei sanguine, reglarea sistemului
hormonal, creşterea funcţiei de absorbţie a oxigenului la nivelul
alveolelor pulmonare, îmbunătăţirea funcţiilor sistemului uro-genital,
rezultatele obţinute prin combinarea cu o alimentaţie energetică sunt
evident mult mai bune.

Iată deci că, lucruri ce par atât de simple, dar care au o

importanţă covârşitoare în viaţa omului, sunt uneori mult prea uşor trecute cu
vederea. Ar fi bine să nu mai fie aşa, dar asta depinde până la urmă, de fiecare om
în parte!

Maestrul - Manifestare a desãvârşirii

"Odatã Yin - odatã Yang, numim aceasta Cale."

Tratatul Transformărilor (Yijing)

De fiecare dată când ne pregătim să practicăm, gândurile noastre se

îndreaptă spre Maestru, mulţumindu-i pentru ceea ce ne-a învăţat, pentru
transformările pe care le-a declanşat în interiorul nostru, pentru faptul ca există.
Maestrul este Calea pe care păşim, este poarta către tot ce este mai
minunat. El face parte din fiinţa noastră, este perfecţiunea dinlăuntrul nostru.
Compasiunea şi puritatea Maestrului sunt cele care ne ajută mereu şi mereu
atunci când ne rătăcim în căutarea noastră. Iubirea lui este desavârşită pentru că
el este desăvârşit. Maestrul se află dincolo de Yin şi de Yang, el este mereu în
centrul osiei ce învârte Roata Yin-ului şi a Yang-ului.

DISCIPOLUL ŞI MAESTRUL

"Atunci când vede Calea, omul superior o urmează,

Omul mediu - când o urmează când o părăseşte,
Omul inferior râde de ea; pentru că acesta râde - de aceea Calea există."

Tratatul Căii şi al Virtuţii (Daodejing) - Lao Zi

Discipolul este cel care a auzit chemarea Căii, în care aspiraţia s-a trezit iar
sunetul ei este asurzitor. Sinceritatea sa îi permite să-şi modeleze necontenit
caracterul, să "pună accentul pe morală, să aibă morală, să contemple morala".
El înţelege importanţa învăţăturii şi a învăţătorului.
Chiar şi atunci când este testat, când aparent Maestrul este nemulţumit de
nivelul său, discipolul continuă ascultarea, perseverează în practică. Ascultarea
discipolului îşi are rădăcinile în credinţa sa, în folosirea sufletului pentru a
înţelege. El ştie că mintea şi lumea materială sunt numai aparenţa lucrurilor.
Cultivând detaşarea, discipolul acceptă în egală măsură schimbările Cerului
şi ale Pământului. El reuşeşte să-şi golească inima de "eu-ul" său, obţinând în
acest fel un caracter luminos, asemenea celui al focului.
Atingând acest nivel, discipolul este pregătit pentru acţiunile corecte, el
înţelege în ce constă efortul corect şi are puterea de a persevera în el. Acum
Maestrul va deschide poarta spre înţelepciune, susţinându-l pe discipol în
practica sa.
Sufletul căutătorului este cel al unui discipol. El caută necontenit Adevărul.
Pe tot acest drum el are parte de greutăţi şi de ajutor. Dincolo de aparenţe,
ghidarea Maestrului - ştiut sau neştiut - este cea care are o semnificaţie aparte.
Maestrul este puntea dintre Adevăr şi realitatea căutătorului. Prin el se manifestă
ajutorul acordat discipolului, într-o modalitate în care acesta are şansa de a-l
percepe, însă nu într-un mod direct.

In continuare, pentru a avea o idee mai clară despre felul în care decurge
relaţia dintre un maestru şi discipolul său voi reda începutul relaţiei pe care Di Yu
Ming a avut-o (copil fiind) cu unul dintre maeştrii săi, aşa cum o povesteşte el
însuşi:

Al treilea maestru a fost cel care m-a iniţiat în "Palma celor opt trigrame"
(Bagua zhang).
El m-a pus să mă duc la ora 5 dimineaţa în parc pentru a exersa. Când m-am
întors acasă, le-am spus părinţilor: "Maestrul a spus să merg în parc la 5
dimineaţa".
Ei mi-au spus că în trecut a trăit un om deosebit ce a întâlnit odată un
nemuritor. Nemuritorul l-a chemat noaptea să vină să exerseze. El nu a dormit
toată noaptea şi la ora fixată s-a dus să-l întâlneasca pe nemuritor. Trei zile la
rând nemuritorul nu a venit. Dar văzând sinceritatea celuilalt, a patra zi
nemuritorul s-a dus la întâlnire şi a început iniţierea.
De aceea, părinţii mi-au spus că trebuie să mă trezesc devreme pentru a fi la
ora stabilităîn parc. Eu am spus că mă voi trezi la ora trei. Dar părinţii au spus că
la ora trei va trebui să fiu acolo să-mi aştept maestrul.
Seara, la şapte şi jumătate, la o oră după masă, am început să practic. Am
exersat pâna la zece şi jumătate, după care m-am culcat. La ora trei noaptea,
mama m-a trezit: "E ora trei, scoală-te repede, ai uitat de ceea ce trebuie să
faci?!" M-am trezit imediat si mi-am dat cu apa rece pe fata.
La plecare, tatăl meu mi-a dat un baston şi mi-a spus să am grijă pe drum. In
prima zi mi-a fost foarte frică tot drumul. Aveam senzaţia că sunt mereu urmărit.
La un moment dat m-am întors şi am lovit cu putere cu bastonul. Dar nu era
nimeni. Nu a fost uşor să ajung la locul stabilit pentru exersare.
Odată ajuns, am văzut că acolo nu era nimeni. Maestrul nu venise, aşa că m-
am asezat pe o moviliţă. Lucrul ciudat a fost ca palmele mele s-au aşezat
spontan pe abdomenul inferior, în dreptul "câmpului de cinabru inferior" (Xia
 dantian). Destul de repede am simtit o sferă de foc. Nu ştiam dacă se afla în
palme sau în interiorul abdomenului. Inainte, nici unul din maeştrii nu mă
învăţaseră despre sfera de foc, aşa că mi-am spus să fiu atent la ea. După cinci
minute întregul corp se încălzise de parcă ar fi luat foc. In acea perioada a anului
era destul de frig. Noaptea trebuia să te îmbraci mult mai gros decât ziua.
Localnicii purtau chiar palton. Dar eu stăteam acolo şi măîncălzisem tot; chiar
începusem să transpir. La un moment dat am avut senzaţia de plutire, am avut
viziunea plutirii în înaltul Cerului, am vazut Bodhisattva şi Budha, un palat şi mai
mulţi munţi. Am văzut totul ca şi cum ar fi fost un film. Ulterior am ajuns în Hainan
şi am văzut în realitate munţii pe care i-am văzut în acea noapte, copil fiind.
Foarte ciudat! Stând în acea noapte în parc, m-am simţit foarte bine. Atunci
nu ştiam însă că exersez. Peste câteva momente cineva a vorbit şi m-am trezit.
Am deschis ochii şi am văzut că deja s-a luminat. Alături erau câţiva practicanţi
de arte marţiale, ale căror voci m-au trezit. Toţi se mirau de atitudinea băieţelului
care stătea cu ochii închişi. Fiind ora şase şi nevăzându-l pe maestru, am plecat
acasă.
Ajuns acolo am vorbit cu părinţii. Mama mi-a spus imediat că totul este
asemenea povestirii pe care mi-o spusese seara trecută. "Trebuie să aştepti trei
zile"! mi-a zis.
Eu am aşteptat cinci zile şi de-abia în a şasea zi maestrul a venit. Văzându-l,
am simţit cum mi se urcă sângele la cap:
"Maestrul a spus ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt. Eu am venit zi de zi de la ora
trei noaptea pentru a te întâlni!"
Maestrul m-a întrebat:
"Ti-a fost frig?"
Am răspuns că nu.
"Te-am aşteptat câteva zile să vii să-mi transmiţi învăţătura ta. De ce nu ai
venit?", l-am mai întrebat.
"Cum nu te-am iniţiat?! Nu ai stat pe moviliţa asta?"
"Ba da!", i-am răspuns.
"Şi nu ai avut senzaţia unei sfere de foc în interiorul abdomenului?"
"Ba da!"
"Si nu s-a extins focul către întregul corp şi ai început să transpiri?"
"Ba da!"
"Ei, acesta a fost modul în care eu te-am iniţiat!"
In acel moment nu am putut să nu mă gândesc la cât de misterios este
maestrul meu. Atunci l-am salutat drept maestru si l-am rugat să mă accepte."

Aici trebuie înteleasă distincţia dintre elev şi discipol. Foarte mulţi fac această
distincţie prin prisma relaţiei exterioare maestru - discipol. In realitate este vorba
de transformarea ce are loc în elev, aducându-l la gradul de discipol. Discipolul
este elevul ce a reuşit să se desprindă de "eu-ul" său, să treacă dincolo de
"umbrele" minţii, de realitatea acesteia. Acum el este pregătit cu adevărat să
înţeleagă "semnele" Adevărului, ce îi parvin prin intermediul Maestrului.
Toată această transformare îi va permite aspirantului să devină discipolul unui
Maestru.
 MAESTRUL ŞI "CALEA CERULUI"

Dar Maestrul nu este neapărat o persoană. Maestrul - omul este percepţia

comună a celor a căror conştiinţă nu poate depăşi nivelul conştiinţei materiale. Ei
nu reuşesc să înţeleagă şi să se deschidă decât în faţa aspectelor materiale. De
aceea ei au nevoie de un Maestru în carne şi oase. Incercând sa-i ajute pe cei ce
se află la acest nivel, unul dintre maestrii de Qigong (Yan Xin) a spus:

"Atunci când gândim la un maestru ar trebui sa fim atenţi dacă nu cumva el este
firul de iarbă, batrânica ce trece prin faţa portii, vaca ce paşte liniştită pe o
pajişte, ş.a.m.d."

Menirea acestor vorbe este de a îndrepta atenţia practicanţilor dincolo de

aparenţe, către interiorul fiinţei, pentru a urmări trăirile ce apar în diferite situatii.
Astfel, ei vor face un pas înainte, depăşind înţelegerea comună a existenţei
materiale.
Pentru cei care au reusit să se înalţe, ajungând undeva între Cer si Pământ,
Maestrul va fi mult mai mult decât o persoană. Coborârea Cerului, pentru a
acorda graţia sa, va fi felul în care Maestrul se va revela unor astfel de oameni.
Cerul are grija de toate făpturile, coborându-se spre acestea. Dar el nu poate
fi perceput decât de cei ce reuşesc să urce în întâmpinarea sa. Pentru fiinţele
Pământului, ce păstrează conştiinţa materialităţii ca certitudine a existenţei lor,
nici un "semn", nici un fel de minune nu este suficientă pentru le determina o
schimbare în felul lor de a fi. Istoria a demonstrat din plin acest lucru!
Drept urmare se spune că Maestrul este cel ce caută discipolul şi nu invers.
Cerul coboară necontenit spre toate creaturile imprimându-le impulsul de a-şi
descoperi natura lor interioară, de a-şi găsi drumul în viaţă. După care urmează o
perioadă de aşteptare, de retragere, în care Cerul nu mai poate fi simţit. El ne
lasă să alegem modul de a reacţiona la ajutorul său.
De aceea "sfinţii înţelepţi de odinioară" au spus:

"Odată Yin - odată Yang, numim aceasta Cale".

Despre ce Cale este oare vorba? Evident despre Calea Cerului. Căile
autentice sunt cele ce-şi asumă modul de manifestare a Cerului, păstrând
alternanţa Yin-ului şi a Yang-ului. La început, practicantul percepe Yin-ul şi Yang-
ul prin prisma felului său de a cunoaşte, adică la nivelul material. El foloseşte
manifestările Yin-Yang la nivel corporal. După o perioada de exersare,
practicantul va trăi Yin-ul şi Yang-ul la nivelul energiei. Drumul îl duce înainte. Pe
masură ce exersează, capacitatea sa de cunoaştere se schimbă. Atingând
întelepciunea, el îşi va asuma ritmurile Naturii (interioare şi exterioare) şi va
actiona în conformitate cu acestea. In timp, practicantul va reusi să trăiască
realitatea Yang-ului şi a Yin-ului la nivelul conştiinţei sale, pentru a intra apoi în
meditaţie, fiinţând dincolo de Yin şi de Yang, în spaţiul şi timpul spiritual, la
 originea lucrurilor.
Acum puntea a fost construită. Idealul contopirii interiorului şi a exteriorului a
fost atins. Practicantul îsi va îndrepta atenţia asupra Maestrului mulţumindu-i
pentru graţia sa, pentru sprijinul acordat.

Cezar Culda

Prevenirea şi tratarea afecţiunilor

prin practicile energetice chinezeşti
Oare trebuie sã convingem pe cineva cã meritã sã fie sãnãtos? Asupra
anumitor lucruri pur şi simplu trebuie sã ne deschidem şi sã cãutãm adevãrul
dinlãuntrul lor, fãrã a ne pune întrebãri asupra utilitãţii pe care o au. Este util oare
pentru noi un rãsãrit sau un apus de Soare? Dar de câte ori nu simţim însã nevoia
de a-l contempla?!

La fel este şi cu sãnãtatea. Bineînţeles cã ne dorim sã fim sãnãtoşi, însã de

multe ori avem senzaţia cã viaţa curge cu o vitezã prea mare şi nu putem sã ne
oprim pentru a gãsi resursele necesare pentru a ne ocupa şi de sãnãtatea noastrã.

Pentru a putea depãşi aceastã stare de fapt putem recurge la experienţa

medicinei tradiţionale chinezeşti şi a practicilor energetice tradiţionale - Qigong.

În interiorul practicilor energetice chinezeşti (Qigong) s-au strâns de-a lungul

timpului tehnici care permit reglarea principalelor sisteme ale corpului: sistemul
respirator, circulator, uro-genital, hormonal, osos, ş.a.m.d. Unul din avantajele
practicilor energetice îl constituie posibilitatea reglãrii întregului corp, şi nu numai a
anumitor porţiuni ale sale. Practicanţii au posibilitatea de a urmãri în acelaşi timp,
îmbunãtãţirea stãrii emoţionale, creşterea cantitãţii de energie, reglarea funcţiei de
închidere şi de deschidere a celulelor, armonizarea organelor interne deţinãtoare de
energie (rinichi, ficat, inimã, splinã, plãmâni).

Prin exersarea practicilor energetice Qigong apar rezultate atât în domeniul

tratãrii afecţiunilor şi al întãririi sãnãtãţii cât şi în cel al modelãrii caracterului. Deşi
finalitatea asumatã iniţial era cea a sãnãtãţii, foarte mulţi practicanţi ajung în timp sã-
şi îmbunãtãţeascã şi capacitatea de înţelegere; uneori ei îşi "dezgroapã" puterile
aflate în stare latentã dobândind capacitãţi deosebite.

Dincolo de aceste aspecte, practicanţii descoperã importanţa participãrii

active la propria lor existenţã. Ei îşi percep sãnãtatea ca fiind posibilã prin modul în
care trãiesc, prin felul în care simt, prin alimentaţia pe care o adoptã, prin tipul de
viaţã mai activ, prin respectarea anumitor reguli ale Naturii, ce ţin de anotimpuri, de
 ritmurile zi - noapte, ş.a.m.d. În acest
fel are loc îmbunãtãţirea calitãţii vieţii
lor, "ceva" se schimbã în bine în viaţa
lor, ei descoperã "arta de a trãi".

Practicile energetice sunt

folosite atât în partea preventivã, cât şi
în cea a tratãrii afecţiunilor. Ideal ar fi
ca oamenii sã înţeleagã importanţa
menţinerii şi întãririi sãnãtãţii şi sã nu
recurgã la ajutorul exterior numai atunci
când boala s-a instalat. În acest sens,
"Tratatul de medicinã internã al
Împãratului Galben" ("biblia"
medicinei tradiţionale chineze)
menţioneazã:

"În trecut, înţelepţii tratau

afecţiunile prin prevenirea lor înainte ca
ele sã aparã, asemenea unui bun
guvernator sau împãrat care reuşea sã
previnã apariţia unui rãzboi. Tratarea
unei afecţiuni care deja s-a manifestat este ca încercarea de a reprima o revoltã
izbucnitã. Dacã cineva pregãteşte un dig pentru a strânge apã doar atunci când îi
este sete, sau dacã îşi pregãteşte armele numai dupã ce a început rãzboiul, va
apãrea întrebarea naturalã: oare nu este prea târziu?"

Sãnãtatea este unul dintre bunurile noastre cele mai preţioase. De aceea,
trebuie sã ştim cum sã o pãstrãm, cum sã o întãrim şi cum sã o redobândim atunci
când am pierdut-o. De curând, Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii a început sã
susţinã derularea unor programe ce permit prevenirea apariţiei bolilor. Aceastã
atitudine a fost adoptatã pe plan internaţional din cauza faptului cã s-a constatat o
mai mare dificultate în recuperarea personalului muncitor decât în menţinerea lui
într-o stare activã, de sãnãtate.

Se pare cã atât felul de a fi din trecut cât şi cel din prezent implicã aceeaşi
strategie: prevenirea afecţiunilor.

În situaţia în care totuşi boala a apãrut, medicina tradiţionalã chinezã şi

practicile energetice ne dau posibilitatea de a ne apropia de rãdãcina bolii, de a gãsi
o modalitate de a înţelege felul corect de tratare a ei: pornind de la interior cãtre
exterior, de la cauzã spre simptome. Pasul urmãtor constã în folosirea unor
proceduri, a unor tehnici la care pacientul participã activ, astfel încât se va parcurge
şi etapa tratãrii afecţiunilor.

Avantajul procedeelor folosite în practicile energetice constã în lipsa efectelor

secundare, dar şi în obţinerea unor rezultate mai stabile decât prin alte proceduri,
tocmai datoritã implicãrii active a pacientului în procesul restabilirii sãnãtãţii. Pe
durata tratamentului se folosesc procedee simple, dar a cãror eficienţã îşi face
simţitã prezenţa prin colaborarea dintre terapeut şi pacient. De exemplu, sunt
practicate diferite tehnici de respiraţie coordonate cu anumite mişcãri; în acest fel va
creşte cantitatea de sânge oxigenat din interiorul corpului iar sângele oxigenat va
putea fi trimis spre toate celulele corpului. În procesul terapeutic sunt recomandate şi
tehnici statice, ce folosesc combinarea respiraţiei cu o anumitã reprezentare mentalã
şi cu deplasarea energiei de-a lungul meridianelor. Se mai foloseşte şi masajul
zonelor reflexogene (din tãlpi, din palme, de pe urechi sau de-a lungul spatelui - de o
parte şi de alta a coloanei vertebrale). Terapeutul este cel care efectueazã iniţial
masajul, dar ulterior el indicã pacientului diferite modalitãţi de masaj pe care acesta
trebuie sã le execute zilnic.

Înţelepciunea din interiorul medicinei tradiţionale chineze mai permite

sesizarea urmãtorului adevãr: datoritã momentului naşterii, organele noastre interne
deţinãtoare de energie (rinichi, ficat, inimã, splinã, plãmâni) nu sunt susţinute
energetic în mod echilibrat. Acest lucru va duce la predispoziţia cãtre diferite
afecţiuni, pe de o parte, şi a tendinţei cãtre un anumit fel de a fi, pe de altã parte. De
exemplu, o persoanã al cãrui ficat nu este susţinut din punct de vedere energetic va
avea dificultãţi în a lua decizii şi a lupta pentru a le duce la bun sfârşit. Acest lucru
este explicabil prin afectarea caracterului de "înflorire", de dezvoltare (ce ţine de
elementul lemn - conform legii celor cinci elemente) al ficatului. Un alt exemplu:
persoanele a cãror inimã nu este susţinutã suficient din punct de vedere energetic
nu vor putea sã se bucure de viaţã, vor avea senzaţia cã fericirea este departe de ei.
Uneori, capacitatea creativã a lor este deficitarã, alteori apar probleme la nivel
mintal.

Terapeutul va cunoaşte însã toate aceste aspecte şi va întocmi cu grijã o fişã

a pacientului urmând a-i face recomandãri ce ţin de cele prezentate anterior. Datoritã
acestui mod de cunoaştere, tratamentul va deveni mult mai complex şi nu se va
reduce numai la reglarea structurilor de la nivelul material al corpului, ci vor fi avute
în vedere şi cele energetice, emoţionale, de la nivelul conştiinţei, ş.a.m.d.

Prin acest mod de înţelegere, prin practica zilnicã a unor forme energetice se
poate atinge longevitatea, ce presupune menţinerea sãnãtãţii, a pãstrãrii unui corp
viguros şi a unui suflet liniştit. Nu este suficient sã trãieşti mult, trebuie cã viaţa sã fie
echilibratã, sã existe puterea de a înfãptui acţiunile necesare existenţei fizice şi
spirituale.

TAIJIQUAN - O CALE A ARMONIEI

În fiecare dimineaţă, în parcurile din "ţara de mijloc" - China, o mare de

oameni exersează aşa-numitul "dans al longevităţii": Taijiquan . Pentru chinezul de
rând, Taijiquan-ul reprezintă un mod de a păstra legătura intimă a omului cu Natura,
astfel încât trecerea timpului să-şi lase amprenta benefică a atingerii înţelepciunii.
 Exersând cu răbdare şi perseverenţă formele din Taijiquan, practicantul îşi
dezvoltă partea contemplativă a conştiinţei. Odată cu scurgerea timpului, a
alternanţei anotimpurilor, a trecerii anilor, practicantul observă transformările din
Natură dar şi pe cele din interiorul său. El ajunge să trăiască în prezent, trecând
dincolo de himerele minţii, ale ataşamentului. Treptat, el va descoperi, aşa cum ne
spune şi "Tratatul Taijiquan-ului", "lumina sacră a spiritului".

Poate nu toţi practicanţii vor atinge un nivel foarte avansat, dar cel puţin vor
reuşi să dobândească un trup sănătos şi viguros, o minte liniştită, cultivându-şi astfel
în egală măsură corpul şi spiritul.

TAIJIQUAN-UL ŞI ATINGEREA LONGEVITĂŢII

Mecanismele Taijiquan-ul au permis acestei discipline nu numai să se

păstreze de-a lungul timpului, dar au şi făcut posibilă practicarea sa de către o masă
foarte mare de oameni. Acest lucru se întâmplă nu numai în China. De exemplu, în
Australia, trei instructori ce au învăţat în China au reuşit să creeze o mişcare în
numai câţiva ani. În prezent Taijiquan-ul se practică în Australia nu numai în centrele
de recuperare sau în sălile de arte marţiale; el este folosit şi ca disciplină sportivă
predată în şcoli.
 La nivel mondial, lumea non-asiatică a stabilit chiar şi o zi mondială a
Taijiquan-ului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a afirmat la sfârşitul anilor 80 că
Taijiquan-ul este modalitatea cea mai eficientă de păstrare a sănătăţii. În strategia
de dezvoltare a medicinei tradiţionale pentru intervalul 2002 - 2005, Organizaţia
Mondială a Sănătăţii a inclus Taijiquan-ul alături de practicile energetice Qigong,
drept o componentă importantă a medicinei tradiţionale.

Oare toate acestea ar putea fi posibile fără

bogăţia interioară a Taijiquan-ului!? Dar oare a fost
ea descoperită în totalitate?!

Cert este că mulţi dintre practicanţii de

Taijiquan experimentează adevăratul înţeles al
longevităţii. Ei ajung să trăiască o viaţă
îndelungată, menţinându-şi corpul sănătos. Maeştrii
de Taijiquan depăşesc chiar şi vârsta de 100 de
ani. În acest sens, maestrul Wu Tu Nan a trăit până
la vârsta de 106 ani. Soţia sa, de asemenea
practicantă de Taijiquan, s-a stins din viaţă la 98 de
ani.

Trebuie să ştiţi însă că înainte de a fi un

maestru de Taijiquan, Wu Tu Nan a fost un copil
bolnăvicios. El a suferit de epilepsie, de afecţiuni
cardiace şi respiratorii, având şi un picior mai scurt
decât celălalt cu doi centimetri. Printr-o practică
asiduă de opt ani de zile, sub îndrumarea a doi
maeştrii experimentaţi, toate problemele de
sănătate s-au rezolvat. Chiar şi piciorul mai scurt a
ajuns la dimensiunea celuilalt!

Ulterior, Wu Tu Nan a urmat atât facultatea

de medicină tradiţională chineză cât şi pe cea de medicină clasică. El a continuat să
predea Taijiquan unor grupuri pe care le iniţia timp de patru ani de zile, până
aproape de momentul în care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.

Unul dintre discipolii săi, Zhou Yi, a fost profesorul lui Florin Deleanu,
promotorul Taijiquan-ului în România. Înainte de a pleca în Japonia, în 1987, Florin
Deleanu l-a numit pe Cezar Culda (actualul director al departamentului stilurilor
interne al Federaţiei Române de Arte Marţiale) pentru a continua activitatea de
predare şi de răspândire a Taijiquan-ului.

ORIGINEA TAIJIQUAN-ULUI
 În China, Taijiquan-ul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în două medii diferite:
în mediul templelor taoiste din zona munţilor Wudang şi în zona satului Chenjiagou.
Cele două forme de Taijiquan au elemente comune, au aceleaşi principii teoretice,
dar au şi multe deosebiri din punct de vedere al formelor executate. Drept urmare,
ele sunt cunoscute prin denumiri diferite: Taijiquan-ul din munţii Wudang şi Stilul
Chen de Taijiquan (acest stil a dus în timp la apariţia altor stiluri: Yang, Sun, şi două
stiluri Wu).

Interesante sunt însemnările despre naşterea acestor două tipuri de Taijiquan.

Despre Taijiquan-ul din munţii Wudang, legenda spune că într-o zi, Zhang San Feng,
un taoist celebru ce îşi ducea traiul pe munţii Wudang, a observat o luptă dintre un
şarpe şi un vultur. Fiind impresionat de felul în care imobilitatea aparentă a şarpelui
l-a ajutat să câştige în faţa agresiunii extreme a vulturului, Zhang San Feng a pus
bazele stilului Taijiquan.

Despre a două variantă de Taijiquan se ştie că ea a fost creată de către

generalul Chen Wang Ting. La căderea dinastiei Ming, generalul Chen s-a retras din
funcţiile publice şi şi-a dedicat viaţa căutărilor interioare. Studiind cărţile clasice
(Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben, Tratatul transfomărilor) el a pus
bazele unui nou stil de arte marţiale. Chen Wang Ting a aplicat teoria meridianelor
pe un set de 32 de mişcări pe care le-a preluat din "Tratatul boxului" a lui Qi Ji
Guang (unul dintre tratatele esenţiale din lumea artelor marţiale). El a adăugat 4 noi
mişcări, obţinând astfel 36 de forme, pe care ulterior le-a alternat pentru a crea o
secvenţă de 108 forme. Frumuseţea constă în faptul că generalul Chen a asociat
cele opt trigrame cu cele opt forme de mişcare din Taijiquan, descriind astfel
atitudinea trunchiului printr-o trigramă. Pentru picioare, el a preluat teoria celor cinci
elemente (ce corespund şi ele unora dintre cele opt trigrame) şi a aplicat-o pentru a
găsi trigrama corespunzătoare părţii inferioare a corpului. Aşezând trigrama
corespunzătoare părţii superioare a corpului (ce descrie cele opt forme de mişcare)
peste trigrama ce corespunde părţii inferioare a corpului, el a obţinut o hexagramă.
Ulterior, generalul Chen a ordonat hexagramele pentru a obţine un proces alchimic.
Astfel a apărut secvenţa de 108 forme!

TAIJIQUAN-UL - ARTA ARMONIEI

Teoria şi practica Taijiquan-ului se bazează pe filozofia simbolului Taiji, pe

alternanţa Yin-ului şi a Yang-ului. Acest lucru se regăseşte la toate nivelurile,
mişcarea corpului, respiraţie, deplasarea energiei, mental. Totul ţine cont de
"Tratatul transformărilor" ( Yi jing ) :

"O dată Yin, o dată Yang, numim aceasta Cale."

Greutatea se menţine când pe un picior, când pe celălalt. Braţul care

acţionează (Yang) corespunde piciorului care este liber de greutate (Yin), astfel încât
din punct de vedere al întregului Yin-ul şi Yang-ul se echilibrează. Pe retragere se
inspiră, pe înaintare se expiră. Înainte de începerea unei mişcări (atunci când corpul
este nemişcat - Yin) se vizualizează următoarea mişcare (mentalul este activ -
Yang). Atunci când mişcarea se execută (corpul este Yang) mentalul contemplă
gesturile descrise (mintea este Yin). Tot acest mecanism ţine cont de legile
fiziologice ale corpului, ceea ce face ca toate acţiunile din Taijiquan să permită
atingerea armoniei.

Pe de altă parte, studiile efectuate au arătat că în momentul execuţiei

Taijiquan-ului se inhibă o parte a cortexului cerebral (care ţine de activităţile curente)
şi se excită o altă parte a cortexului cerebral, ce ţine de reglarea anumitor procese
din interiorul corpului. În acest fel se reglează secreţiile interne, cât şi funcţionarea
unor sisteme importante ale corpului. De asemenea, tipul de respiraţie folosit duce la
reglarea activităţii sistemului respirator şi la masarea uşoară a organelor interne,
îmbunătăţind activitatea sistemului digestiv şi crescând capacitatea de absorbţie a
elementelor nutritive. Activitatea mentală (vizualizarea unei mişcări înainte de a fi
executată şi apoi contemplarea ei pe măsura derulării) conduce la reglarea
sistemului nervos, vindecă insomnia cât şi alte afecţiuni asemănătoare. Deplasarea
energiei, la fiecare mişcare, către abdomen şi apoi către extremităţi, îmbunătăţeşte
circulaţia sanguină. Alternanţa greutăţii de pe un picior pe celălalt, cât şi modalitatea
de execuţie a mişcărilor permite reglarea sistemului osos.

În acest fel se atinge unul dintre principiile de bază ale Taijiquan-ului:

interiorul şi exteriorul se contopesc. Armonia interioară şi cea exterioară devin
Armonia întregului

Cezar

TAIJIQUAN - O CALE A ARMONIEI

 În fiecare dimineaţă, în parcurile din "ţara de mijloc" - China, o mare de
oameni exersează aşa-numitul "dans al longevităţii": Taijiquan . Pentru chinezul de
rând, Taijiquan-ul reprezintă un mod de a păstra legătura intimă a omului cu Natura,
astfel încât trecerea timpului să-şi lase amprenta benefică a atingerii înţelepciunii.

Exersând cu răbdare şi perseverenţă formele din Taijiquan, practicantul îşi

dezvoltă partea contemplativă a conştiinţei. Odată cu scurgerea timpului, a
alternanţei anotimpurilor, a trecerii anilor, practicantul observă transformările din
Natură dar şi pe cele din interiorul său. El ajunge să trăiască în prezent, trecând
dincolo de himerele minţii, ale ataşamentului. Treptat, el va descoperi, aşa cum ne
spune şi "Tratatul Taijiquan-ului", "lumina sacră a spiritului".

Poate nu toţi practicanţii vor atinge un nivel foarte avansat, dar cel puţin vor
reuşi să dobândească un trup sănătos şi viguros, o minte liniştită, cultivându-şi astfel
în egală măsură corpul şi spiritul.

TAIJIQUAN-UL ŞI ATINGEREA LONGEVITĂŢII

 Mecanismele Taijiquan-ul au permis acestei discipline nu numai să se
păstreze de-a lungul timpului, dar au şi făcut posibilă practicarea sa de către o masă
foarte mare de oameni. Acest lucru se întâmplă nu numai în China. De exemplu, în
Australia, trei instructori ce au învăţat în China au reuşit să creeze o mişcare în
numai câţiva ani. În prezent Taijiquan-ul se practică în Australia nu numai în centrele
de recuperare sau în sălile de arte marţiale; el este folosit şi ca disciplină sportivă
predată în şcoli.

La nivel mondial, lumea non-asiatică a stabilit chiar şi o zi mondială a

Taijiquan-ului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a afirmat la sfârşitul anilor 80 că
Taijiquan-ul este modalitatea cea mai eficientă de păstrare a sănătăţii. În strategia
de dezvoltare a medicinei tradiţionale pentru intervalul 2002 - 2005, Organizaţia
Mondială a Sănătăţii a inclus Taijiquan-ul alături de practicile energetice Qigong,
drept o componentă importantă a medicinei tradiţionale.

Oare toate acestea ar putea fi posibile fără

bogăţia interioară a Taijiquan-ului!? Dar oare a fost
ea descoperită în totalitate?!

Cert este că mulţi dintre practicanţii de

Taijiquan experimentează adevăratul înţeles al
longevităţii. Ei ajung să trăiască o viaţă
îndelungată, menţinându-şi corpul sănătos. Maeştrii
de Taijiquan depăşesc chiar şi vârsta de 100 de
ani. În acest sens, maestrul Wu Tu Nan a trăit până
la vârsta de 106 ani. Soţia sa, de asemenea
practicantă de Taijiquan, s-a stins din viaţă la 98 de
ani.

Trebuie să ştiţi însă că înainte de a fi un

maestru de Taijiquan, Wu Tu Nan a fost un copil
bolnăvicios. El a suferit de epilepsie, de afecţiuni
cardiace şi respiratorii, având şi un picior mai scurt
decât celălalt cu doi centimetri. Printr-o practică
asiduă de opt ani de zile, sub îndrumarea a doi
maeştrii experimentaţi, toate problemele de
sănătate s-au rezolvat. Chiar şi piciorul mai scurt a
ajuns la dimensiunea celuilalt!

Ulterior, Wu Tu Nan a urmat atât facultatea

de medicină tradiţională chineză cât şi pe cea de medicină clasică. El a continuat să
predea Taijiquan unor grupuri pe care le iniţia timp de patru ani de zile, până
aproape de momentul în care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.

Unul dintre discipolii săi, Zhou Yi, a fost profesorul lui Florin Deleanu,
promotorul Taijiquan-ului în România. Înainte de a pleca în Japonia, în 1987, Florin
Deleanu l-a numit pe Cezar Culda (actualul director al departamentului stilurilor
interne al Federaţiei Române de Arte Marţiale) pentru a continua activitatea de
predare şi de răspândire a Taijiquan-ului.

ORIGINEA TAIJIQUAN-ULUI

În China, Taijiquan-ul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în două medii diferite:
în mediul templelor taoiste din zona munţilor Wudang şi în zona satului Chenjiagou.
Cele două forme de Taijiquan au elemente comune, au aceleaşi principii teoretice,
dar au şi multe deosebiri din punct de vedere al formelor executate. Drept urmare,
ele sunt cunoscute prin denumiri diferite: Taijiquan-ul din munţii Wudang şi Stilul
Chen de Taijiquan (acest stil a dus în timp la apariţia altor stiluri: Yang, Sun, şi două
stiluri Wu).

Interesante sunt însemnările despre naşterea acestor două tipuri de Taijiquan.

Despre Taijiquan-ul din munţii Wudang, legenda spune că într-o zi, Zhang San Feng,
un taoist celebru ce îşi ducea traiul pe munţii Wudang, a observat o luptă dintre un
şarpe şi un vultur. Fiind impresionat de felul în care imobilitatea aparentă a şarpelui
l-a ajutat să câştige în faţa agresiunii extreme a vulturului, Zhang San Feng a pus
bazele stilului Taijiquan.

Despre a două variantă de Taijiquan se ştie că ea a fost creată de către

generalul Chen Wang Ting. La căderea dinastiei Ming, generalul Chen s-a retras din
funcţiile publice şi şi-a dedicat viaţa căutărilor interioare. Studiind cărţile clasice
(Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben, Tratatul transfomărilor) el a pus
bazele unui nou stil de arte marţiale. Chen Wang Ting a aplicat teoria meridianelor
pe un set de 32 de mişcări pe care le-a preluat din "Tratatul boxului" a lui Qi Ji
Guang (unul dintre tratatele esenţiale din lumea artelor marţiale). El a adăugat 4 noi
mişcări, obţinând astfel 36 de forme, pe care ulterior le-a alternat pentru a crea o
secvenţă de 108 forme. Frumuseţea constă în faptul că generalul Chen a asociat
cele opt trigrame cu cele opt forme de mişcare din Taijiquan, descriind astfel
atitudinea trunchiului printr-o trigramă. Pentru picioare, el a preluat teoria celor cinci
elemente (ce corespund şi ele unora dintre cele opt trigrame) şi a aplicat-o pentru a
găsi trigrama corespunzătoare părţii inferioare a corpului. Aşezând trigrama
corespunzătoare părţii superioare a corpului (ce descrie cele opt forme de mişcare)
peste trigrama ce corespunde părţii inferioare a corpului, el a obţinut o hexagramă.
Ulterior, generalul Chen a ordonat hexagramele pentru a obţine un proces alchimic.
Astfel a apărut secvenţa de 108 forme!

TAIJIQUAN-UL - ARTA ARMONIEI

Teoria şi practica Taijiquan-ului se bazează pe filozofia simbolului Taiji, pe

alternanţa Yin-ului şi a Yang-ului. Acest lucru se regăseşte la toate nivelurile,
mişcarea corpului, respiraţie, deplasarea energiei, mental. Totul ţine cont de
"Tratatul transformărilor" ( Yi jing ) :

"O dată Yin, o dată Yang, numim aceasta Cale."

Greutatea se menţine când pe un picior, când pe celălalt. Braţul care

acţionează (Yang) corespunde piciorului care este liber de greutate (Yin), astfel încât
din punct de vedere al întregului Yin-ul şi Yang-ul se echilibrează. Pe retragere se
inspiră, pe înaintare se expiră. Înainte de începerea unei mişcări (atunci când corpul
este nemişcat - Yin) se vizualizează următoarea mişcare (mentalul este activ -
Yang). Atunci când mişcarea se execută (corpul este Yang) mentalul contemplă
gesturile descrise (mintea este Yin). Tot acest mecanism ţine cont de legile
fiziologice ale corpului, ceea ce face ca toate acţiunile din Taijiquan să permită
atingerea armoniei.

Pe de altă parte, studiile efectuate au arătat că în momentul execuţiei

Taijiquan-ului se inhibă o parte a cortexului cerebral (care ţine de activităţile curente)
şi se excită o altă parte a cortexului cerebral, ce ţine de reglarea anumitor procese
din interiorul corpului. În acest fel se reglează secreţiile interne, cât şi funcţionarea
unor sisteme importante ale corpului. De asemenea, tipul de respiraţie folosit duce la
reglarea activităţii sistemului respirator şi la masarea uşoară a organelor interne,
îmbunătăţind activitatea sistemului digestiv şi crescând capacitatea de absorbţie a
elementelor nutritive. Activitatea mentală (vizualizarea unei mişcări înainte de a fi
executată şi apoi contemplarea ei pe măsura derulării) conduce la reglarea
sistemului nervos, vindecă insomnia cât şi alte afecţiuni asemănătoare. Deplasarea
energiei, la fiecare mişcare, către abdomen şi apoi către extremităţi, îmbunătăţeşte
circulaţia sanguină. Alternanţa greutăţii de pe un picior pe celălalt, cât şi modalitatea
de execuţie a mişcărilor permite reglarea sistemului osos.

În acest fel se atinge unul dintre principiile de bază ale Taijiquan-ului:

interiorul şi exteriorul se contopesc. Armonia interioară şi cea exterioară devin
Armonia întregulu