TEST 1

de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Formulați o definiție a conceptului de gnoseologie.

Gnoseologie este o parte a filosofiei, care se ocupă cu studierea activității de producere a
cunoștințelor.
Prin termenul gnoseologie se înţelege teoria cunoaşterii, adică modul în care cunoaştem
realitatea. Gnoseologia cercetează condiţiile generale, izvoarele, structura, modul de
desfăşurare şi validitatea procesului cunoaşterii, privit ca proces de producere a cunoştinţelor
în aspectul lor cel mai general.
Gnoseologia e preocupată şi de studierea structurii cunoaşterii, care desemnează
elementele componente ale unei totalităţi de constituire a acesteia într-un sistem, indică
modelul abstract care explică schema de funcţionare şi principiile ce stau la baza coeziunii
interne a cunoaşterii.
2. Care sînt efectele normei sociale din punct de vedere al raţionalizării vieţii sociale?
Norma socială este, în terminologia sociologică, o regulă de comportament
împărtășită de doua sau mai multe persoane, cu privire la conduita care trebuie considerată ca
social-acceptabilă. Normele sociale privesc, deci, raporturile dintre oameni și sunt o creație a
acestora, o expresie a voinței oamenilor.
Norma socială poate avea următoarele efecte din punct de vedere al raţionalizării
vieţii sociale:
- creează drepturi, obligaţii sau interdicţii care materializează diferite relaţii, interese,
scopuri şi idealuri sociale, stimulîndu-le pe cele dezirabile şi sancţionînd pe cele indezirabile;
- asigură sociabilitatea umană, prin dirijarea, în mod convergent, a acţiunilor şi
conduitelor individuale, creînd astfel, o „logică” a acestora, orientativă pentru membrii
societăţii;
- permite evitarea conflictelor şi tensiunilor prin limitarea reciprocă a voinţelor
individuale şi întărirea coeziunii colective;
- întăreşte sentimentele de solidaritate socială şi securitatea indivizilor în raport cu
eventualele agresiuni sau acte de violenţă care ar putea fi exercitate asupra lor;
- stabileşte reguli de conduită, stipulînd cum trebuie să acţioneze sau să se comporte
cineva în condiţii sociale determinate, pentru a ajunge la un rezultat eficient si dezirabil.
3. Care este etimologia cuvîntului metodologie.
Cuvintul metodologia este strins legat de termenul metodă. Astfel, cuvîntul metodă vine
de la grecescul „methodos” - cale, drum, mod de expunere. Preocuparea pentru
perfecţionarea metodei a dus la apariţia ştiinţei despre metodă - metodologia- „methodos”
plus „logos” - ştiinţă. Prin urmare, metodologia reprezintă sistemul celor mai generale
principii de investigaţie, deduse din sistemul celor mai generale legi obiective.
Prin metodologie înţelegem ansamblul metodelor folosite într-o ştiinţa anumită al
cărui fundament îl constituie sistemul celor mai generale legi si principii ale ştiinţei
respective, astfel, metodologia juridică este acel sistem al unor factori de relativă invarianţă
într-un număr suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile,
relaţii ce se stabilesc între diferite metode în procesul cunoaşterii fenomenului juridic.
4. Caracterizaţi fazele metodologiei de cercetare ştiinţifică.
1. Pregătirea cercetării, care include trei etape:
 alegerea temei de cercetare (problematizarea sau perceperea problemei);
  analiza studiilor ştiinţifice principale;
 designul studiului.
2.Efectuarea cercetării care include următoarele etape:
 documentarea şi învăţarea;
 explicarea ştiinţifică a fenomenului studiat.
3. Finalizarea cercetării, care se caracterizează prin:
 redactarea lucrării ştiinţifice;
 susţinerea publică a lucrării.

5. Caracterizați monografia ca lucrare cu autoritate științifică de consacrare.

Monografia este un studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și
multilateral, din toate punctele de vedere.
Monografiile sunt, în general, lucrări de o mare complexitate, ele operând cu date și cifre
ce cuprind toate sferele vieții spirituale și social-economice ale unei localități sau arii
geografice mai largi și ale comunităților lor umane. Ca urmare, autorii lor trebuie să fie
oameni cu multă împlinire intelectuală, capabili ca ani de zile să se supună unui regim aspru
de studiu, analiză și sinteză a datelor documentare care penetrează trecutul, decenii, secole și
chiar milenii, aceasta în raport cu vechimea subiectulu
6. Caracterizaţi criteriile de clasificare a sancţiunilor şi care sînt caracterele sancţiunii
juridice?
Sancțiunea juridică este ca instrument al controlului social, caracterizat printr-o
imperativitate specifică. Acesta desemnează măsurile constrângătoare care trebuie suportate de
subiectul juridic care a încălcat prevederile normei juridice, prezintă o serie de trăsături
definitorii.
Doctrina juridică ne oferă o serie de asemenea criterii, care stau la baza identificării
diverselor tipuri de sancțiuni, precum: natura lor, ramura de drept pe care o acoperă, scopul
urmărit de legiuitor, gradul lor de determinare, rolul lor, regimul lor juridic etc.
Astfel, D. Baltag clasifică sancțiunile în dependență de criteriul ramurii de drept, al scopului
urmărit de legiuitor, după gradul de determinare, natura lor, modul de reglementare, rolul lor,
după efectele pe care le produce sancțiunea
Gh. Avornic ne furnizează următoarele criterii de clasificare a sancțiunilor, precum: natura
lor și gradul lor de determinare
Clasificarea de ramură a sancțiunilor reprezintă doar o listă detaliată a acelor sancțiuni de
ramură, care se aplică mai des decât altele și nu este perfectă.
Un alt criteriu de clasificare pe care ni-l furnizează doctrina este, după natura lor. Conform
acestui criteriu sancțiunile se clasifică în: patrimoniale și nepatrimoniale. Desigur că cele
patrimoniale vizează patrimoniul persoanei, iar cele nepatrimoniale se referă la persoană - ca
subiect al răspunderii, precum și la drepturile sale, ca de exemplu: privarea de libertate,
decăderea din drepturi etc
După rolul lor avem: sancțiuni cu efect reprimator - sarcina cărora este prevenirea
generală și particulară a faptelor ilicite, corecția și reeducarea infractorului și 101 sancțiuni cu
efect reparator sau sancțiuni de restabilire a dreptului îndreptate spre înlăturarea prejudiciului
nemijlocit cauzat ordinii de drept, spre executarea obligațiilor neîndeplinite, restabilirea
drepturilor încălcate.
După modul lor de reglementare deosebim: sancțiuni generale (prevăzute în legi-cadru,
coduri etc.) și sancțiuni speciale, reglementate prin legi speciale . După gradul lor de
determinare, sancțiunile pot fi: absolut determinate, relativdeterminate, alternative și
 cumulative. Astfel, sancțiunile determinate absolut indică măsura concretă a influenței de
stat, care trebuie să fie aplicată în caz de încălcare a acestei norme. În legislația penală
sancțiunile determinate absolut se întâlnesc foarte rar. Etc

7. Care sunt etapele prin care trece cunoașterea științifică?

O cercetare stiintifica are aspectul unui rationament logic, care este alcatuit din trei etape:

a) etapa generala –inglobeaza doua parti:

 stabilirea temei si a obiectivului precum si a metodologiei;

 formularea ipotezelor.

b) etapa particulara – se incearca demonstrarea ipotezelor formulate anterior; este momentul in

care asupra obiectului se actioneaza concret, prin utilizarea metodelor si a tehnicilor de lucru;

c) etapa concluziilor – se obtine ceea ce s-a dorit de la cercetarea stiintifica, rezultat care va
reprezenta acordul, daca este vorba de adevar, sau dezacordul, in caz de eroare.

8. Care este etimologia cuvîntului hermeneutica?

Hermeneutica (provine din limba greacă şi înseamnă: a interpreta, a tălmăci) reprezintă in
filosofie metodologia interpretării şi înţelegerii unor texte. Denumirea •lerr-'a. de la
numele zeului grec Hermes, mesagerul zeilor şi interpretul ordinelor lui Obiectul
hermeneuticii, apărută în secolele al XV-lea şi al XVI-lea în perioada dezvoltării
umanismului, au fost la început scrierile autorilor clasici ai antichităţii Greco-romane, apoi
— în special — interpretarea conţinutului Bibliei.
Teologii creştini s-au străduit să stabilească o metodă, prin care să se pătrundă sensul
acevărat al Scripturii şi — în acelaşi timp — să uşureze înţelegerea textelor clasice. În decursul
timpului, hermeneutica devine mai amplă, avînd tendinţa de a da un sens comprehensibil
tuturor scrierilor greu de înţeles, devine astfel o teorie serală a regulilor de interpretare. Punînd
accentul pe conţinut şi semnificaţie, indierent de formă sau amănunte de redactare, hermeneutica
se deosebeşte, astfel de exegzeză. In zilele noastre se vorbeşte şi despre o hermeneutică a
jurisprudenţei şi despre uana artistică, fiind înţeleasă ca metodologie a interpretării normelor
juridice şi rerelor de artă. Este interesant că, hermeneutica a influenţat şi studiile din ultimii ani
asupra inteligenţei artificiale, unii cercetători în acest domeniu, considerînd inadecvată metoda
cognitivistă sau aceea a elaborării informaţiilor pentru înţelegerea gîndirii omeneşti.
9. Numiţi cerinţele faţă de structura problemei ştiinţifice formulate de CNAA.

Formularea problemei ştiinţifice soluţionate în tezele de doctorat include următoarele

componente de bază, fapt ce nu exceptă şi alte componente specifice domeniului.

Componenta 1. Acţiunea şi rezultatul acţiunii. Soluţia problemei ştiinţifice vizează

acţiunea nemijlocită întreprinsă în procesul investigaţional şi rezultatul acesteia şi este
exprimată prin formulări specifice. Problema ştiinţifică soluţionată, costă în/ rezidă în:
— elaborarea /a fost elaborat cadrul conceptual /modelul /paradigma /baza normativă /baza
praxiologică a...
— modelarea /a fost modelat, elaborat, creat algoritmul /demersul /schema sistemul...
— reconceptualizarea /s-a reconceptualizat /concretizat /restructurat /construit
epistemologic...
— demonstrarea/ a fost demonstrată valoarea ştiinţifică a...
— fundamentarea /a fost fundamentat /argumentat /dovedit ştiinţific...
 — abordarea /s-a abordat hermeneutic (interpretativ)...
— formularea /au fost formulate dovezi ştiinţifice /teoretice pentru...
— formularea /au fost formulate, identificate principii /procedee /concepţii /legităţi /reguli
/teorii/ metode /criterii /strategii /metodologii /teze /norme / referenţialul...
— elaborarea /au fost elaboraţi /formulaţi /stabiliţi indici, indicatori, descriptori,
instrumente, mijloace...
— fundamentarea ştiinţifică /a fost fundamentată ştiinţific o nouă paradigmă / platformă
/direcţie/ matrice /strategie /linie /cale ...
— întemeierea /s-a întemeiat ştiinţific /praxiologic...
— conceptualizarea /a fost conceptualizată /identificată...
— determinarea /a fost determinată /stabilită baza...
— demonstrarea /a fost demonstrată valoarea strategică /tactică /metodologică a...
— constituirea, crearea /a fost constituit un cîmp /un cadru /un sistem /un ansamblu de
cunoştinţe specifice în domeniul...
— au fost puse bazele /creată o viziune de ansamblu...
— elucidarea /a fost elucidată /ilustrată /demonstrată necesitatea...
— a fost autentificată teoretic/ştiinţific... etc.

Componenta 2. Efectul acţiunii şi al rezultatelor. în expunerea problemei ştiinţifice

soluţionate se indică efectul/ consecinţele acţiunii şi al rezultatelor implementate, aplicate,
testate, validate, prin formulări de tipul:

— fapt care /ceea ce a contribuit /a condus la /a determinat /a generat; avînd ca efect, ca

urmare, rezultat ameliorarea...; optimizarea...; dezvoltarea...; sporirea eficientizarea...;
completarea...; perfecţionarea...; confirmarea...; schimbarea...; inovarea...; remanierea...;
restructurarea...; transformarea...; reformarea...; modelizarea...; evidenţierea...;
clarificarea...; precizarea. ..; întregirea... etc.

Componenta 3. Contextul. în formularea care redă problema ştiinţifică soluţionată se

precizează contextul/ circumstanţele /condiţiile /configuraţia /cîmpul de utilitate a rezultatelor
obţinute, expunerea respectivă avînd următoarea formulă:
— în vederea aplicării /pentru aplicarea /implementarea /utilizarea ulterioară în...
— pentru orientarea /orientînd utilizarea /aplicarea /valorificarea lor în...
— în vederea direcţionării /direcţionînd procesul de ...
— fapt care permite racordarea la...
— pentru a asigura /asigurînd teoretic /aplicativ /praxiologic aplicarea largă / mai largă /pe
nou / inedită...
— stabilind locul, impactul, valoarea, nivelul...
— în vederea creării /creînd baza teoretică /aplicativă /metodologică pentru promovarea...
— a permis /permiţînd evidenţierea, stabilirea, valorizarea...

10. Prin ce se deosebește articolul de sinteză de articolul de fond și care sînt

componentele structurale ale unui articol științific?
Articolul științific este o lucrare științifică publicată într-o revistă științifică, care prezintă
reflecții personale aupra unui suiect, promovînd atât idei ale cercetărilor în domeniu, cât și
experiență proprie.
Articolul de sinteză prezintă un șir de contribuții sustanțiale în domeniu, abordând critic
și comparativ lucrările autorilor la temă, având un text, de regulă, voluminos și o bibliografie
bogată.
 Articolul de fond este un articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei
publicației periodice (reviste științifice) asupra unei probleme științifice importante, de
actualitate.

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 2
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Formulaţi o definiţie a ordinii de drept.

Sensul gramatical al cuvîntului “ordine”, provenit din limba latina, de la “ordo, inis” ,
evoca ideea de dispoziție sau de succesiune regulată cu caracter spațial, temporar, logic, moral,
estetic: organizare, însușire, rind, rinduire, orînduiala ori organizare, orinduire sociala, politică,
economică.
Ordinea de drept - stare care presupune asigurarea prin intermediul normelor juridice a
condiţiilor pentru desfăşurarea normală a tuturor activităţilor sociale. Ordinea de drept care se
statorniceşte în relaţiile sociale ca urmare a respectării stricte a legilor de către cetăţeni şi de
către organele de stat constituie o valoare socială fundamentală a orânduirii noastre şi este
apărată de legea. Ordinea de drept include în conţinutul său şi valorile sociale care sunt ocrotite
prin norme juridice
2. Care sunt notele generale ale idealismului gnoseologic?
Idealismul gnoseologic poate fi caracterizat prin următoarele note generale: denaturarea
rapoartelor reale dintre cunoscător și cunoscut; neagă, în unele cazuri, însăși existența obiectului;
uneori, afirmă că nu este posibilă cunoașterea lucrurilor.
3. Ce metode ale filozofiei contemporane puteţi numi?
În istoria filosofiei au fost propuse metode multiple şi diferite. Acestea pot fi însă grupate în
metode dialectice şi metafizice. Cele dialectice propun înţelegerea realităţii ca fiind într-o
continuă devenire, mişcare. Devenirea este determinată de însăşi tensiunile interioare ale
realităţii. Prin metoda dialectică mişcarea este de fapt o automişcare şi nu o forţă imprimată din
transcendent, din afara realităţii. Metafizica dimpotrivă propune înţelegerea realităţii într-un mod
static, fragmentar, lipsit de posibilitatea aflării sursei mişcării în interiorul realităţii. Dialectica şi
metafizica sunt două metode raţionale. Aceasta este şi trăsătura ce defineşte filosofia spre
deosebire de religie. Religia ca şi filosofia se ambiţionează să ofere o imagine asupra realităţii.
Metodele lor sunt însă diferite. În timp ce religia face apel la credinţă (afectivitate), filosofia se
construieşte pe cale raţională.
4.Descrieţi obiectivele, tipurile şi strategiile de cercetare ştiinţifică
Cercetarea stiintifica este tipul de activitate care consta in procesul de colectare si analiza a
datelor in scopul rezolvarii unei anumite probleme de cercetare.
Cercetarea fundamentala – vizeaza formularea de teorii, de principii de baza, are ca obiectiv
dezvoltarea cunosterii intr-un domeniu fara a se preocupa de implicatiile practice ale cunoasterii.
Cercetare aplicata – vizeaza precizari asupra unei probleme in scopul unor aplicatii practice.
In functie de strategia de cercetare avem doua mari categorii:
– experimentala si non-experimentala (ex-post) carora le se adauga un tip hibrid – strategia
qusi-experimentala. Ultimele doua sint specifice cercetarii in stiintele sociale. Cercetarea
experimentala – este proprie stiintelor naturii si stiintelor pure. In investigatia experimentala,
cercetatorul stapineste factorii care influenteaza sau pot influenta obiectul de studiu. Ea permite
(cu exceptia astronomiei) reproducerea in laborator a conditiilor realitatii observabile. In stiintele
sociale, se utilizeaza in psihologie experimentala, ocazional in sociologie sau stiinte politice.
Dupa obiective :
cercetare descriptiva – vizeaza reprezentarea in detaliu a unui obiect (de studiu)
cercetare tipologica – clasificarea unor fenomene dupa unul sau mai multe criterii
cercetare explicativa – pune in relatie fenomene (relatie cauzala)
cercetare comprehensiva – vizeaza descifrarea semnificatiei data de individ actiunilor sale.
 5. Redaţi esenţa lucrărilor ştiinţifico-metodice şi lucrărilor metodice, care tratează
problema de metodică didactica
Lucrarea ştiinţifico-metodică tratează probleme de metodică, ca o ramură a didacticii
generale, care se ocupă de studiul principiilor şi metodelor de predare, învăţare, evaluare şi de
probleme de metodologie, ca o ştiinţă generală despre metode, ca o totalitate de metode sau o
cale după care se călăuzeşte cineva în realizarea unui scop. Metoda didactică este accesibilă
cognitiv, fiind observabilă, vizibilă şi conceptualizabilă, cu o pronunţată tentă aplicativă, având
următoarele caracteristici:
- este alcătuită dintr-o succesiune de operaţii (mintale şi practice);
- reprezintă o practică raţionalizată;
- este un anumit mod de a proceda;
- este un instrumentar de acţiune (proiectare, desfăşurare, realizare) a activităţii de predare
/învăţare / evaluare în cadrul procesului de învăţământ şi are următoarele funcţii:
- cognitivă (cunoaşterea ştiinţei, culturii umane);
- formativă (instructivă);
- instrumentală, de acţiune (operaţională);
- normativă (indică procedura).
Lucrarea ştiinţifico-metodică indică cum pot fi transferate în acte de învăţare şi
cunoaştere acţiunile
proiectate prin aplicarea unor procedee didactice ordonate logic. Dacă o lucrare abordează
noţional sau conceptual un fenomen, fără a face referiri la instrumentele de acţiune şi
modalităţile de aplicare a lor, aceasta nu poate fi considerată lucrare metodică.
6. Ce reguli cunoaşteţi în vederea plagiatului?
În cazul citatelor directe, adică atunci când redaţi cuvânt de cuvânt cea ce a scris sau a
spus o altă persoană va trebui să puneţi fragmentul între ghilimele şi să specificaţi printr-o
referinţă sursa citatului. Regula de politeţe în ştiinţă este respectarea acestei recomandări chiar şi
în cazul reproducerii fidele a expresiilor, sintagmelor sau formulărilor compuse din cel puţin trei
cuvinte.
Reformularea cu cuvinte proprii a unei exprimări sau a unui text ce aparţine altei
persoane se numeşte parafrază. Referinţa cuvenită trebuie adăugată şi în aceste cazuri.
Reformularea şi/sau rezumarea ideilor, opiniilor şi chiar a teoriilor mai detaliate ce
aparţin altor autori este o practică frecventă la redactarea lucrărilor ştiinţifice. Specificarea sursei
– adăugarea referinţei – este obligatorie şi dacă se procedează astfel.
Sursele faptelor şi/sau a datelor - descrierea unor evenimente, cifre, tabele,
statistici, grafice, figuri etc. – preluate din alte texte trebuie de asemenea precizată.
7. Explicaţi rolul şi modalităţile prescurtărilor în construcţia lucrării (Prescurtarea
legislaţiei, prezentarea jurisprudenţei).
Prescurtările trebuie folosite cât mai economic cu putință, pentru a nu altera textul.
Atât prescurtările legislației, cât și prescurtările jurisprudenței se va face în conformitate
cu regulamentele.
8. Între temele de cercetare sociologică se întîlnesc următoarele…
- metodologia cercetarii sociologice si analiza componentelor metodologiei si relatiile
dintre acestea;
- orientarile metodologice dominante din cercetarea sociologica, caracteristicile lor
distincte si formele de manifestare ale fiecarei orientari;
- comparatii intre diverse orientari particulare;
 - orientarea metodologica a unui studiu si caracteristicile metodologice care ii sunt
specifice;
- proba capacitatilor critice de analiza metodologica.
9.Ce înţelegeţi şi cum poate fi rezolvată problema libertăţii subiectului cunoscător?
O problemă esenţială, pentru teoria cunoaşterii contemporane, care cade atât sub
incidenţa ştiinţei dreptului, cât şi a filosofiei ştiinţei – problema libertăţii subiectului
cunoscător. Or, problemele cu care se confruntă societăţile contemporane sunt un argument
pentru a pune în discuţie problemele provocate de activitatea omului ca subiect al activităţii
ştiinţifice (savant) şi ca membru al societăţii şi naturii. Fiindcă dezvoltarea multiplelor ramuri
ale ştiinţei obligă reinterpretarea legăturii dintre libertatea acţiunii şi responsabilitate. Dacă
până nu demult principiul libertăţii a dominat activitatea ştiinţifică, atunci astăzi acest
principiu este regândit în contextul consecinţelor neunivoce ale dezvoltării ştiinţei. Pe lângă
faptul că omul are libertatea de a acţiona, există şi necesitatea unei responsabilităţi pentru
rezultatele acţiunilor. Nu este vorba despre limitarea libertăţii subiectului, ci mai degrabă
despre o conştientizare a faptelor, acţiunilor, deoarece în momentul în care avem drepturi
există şi obligaţii, şi avem libertatea de a alege fiind responsabili pentru alegerea făcută.
Liberul arbitru implică existenţa a doi reglatori: morala şi dreptul, dintre care prima este
internă subiectului, iar a doua este un agent extern, dar ambele au acelaşi scop – apărarea
vieţii şi binelui comun.

10.Ce tipuri de lucrări științifice există?

Lucrări de cercetare si interpretare pot fi clasificate în felul următor:
Lucrări în periodice ştiinţifice: nota; articolul; studiul; eseul.
- lucrări de critic (istorică, literară, ştiinţifică): recenzia descriptivă; recenzia evaluativă.
- lucrări de cercetare şi sinteze (sub formă de carte): manualul; tratatul; sinteza (locala,
regionala, generala)
- articol original; articol didactic; studiu de specialitate (publicat în revistă de
specialitate).
- revistă de specialitate (publicaţie de articole ştiinţifice de specialitate sau lucrări ale unei
Conferinţe)
- revistă de popularizare (publicaţie de articole de popularizare a informaţiilor şi
cercetărilor ştiiinţifice)
- proceedings (publicaţie de articole ştiinţifice prezentate la o Conferinţă)
- carte/monografie (publicaţie prin expunerea unor teme din punct de vedere teoretic şi
practic)
- teză de doctorat (lucrare ştiinţifică ce expune rezultatele unor cercetări într-o anumită
temă pentru obţinerea titlului ştiinţific de Dr. – Ph.D.)
- lucrare de licenţă (lucrare ştiinţifică ce expune un studiu de specialitate într-o anumită
temă pentru obţinerea diplomei de licenţă - licenţiat)
Există o serie de modalităţi prin care informaţia provenită din cercetare poate fi
comunicată. Acestea pot fi împărţite în 3 mari categorii: publicaţii academice; lucrări studenţeşti
şi publicaţii cu caracter tehnic. Publicaţiile academice cuprind: articole de cercetare; articole
teoretice; articole de prezentare; prezentări la conferinţe; cărţi; monografii; capitole din cărţi.
Lucrările studenţeşti cuprind: eseul sau referatul; lucrarea de cercetare; lucrarea de licenţă; teza
de master; teza de doctorat şi prezentările la conferinţele studenţeşti. Publicaţiile tehnice cuprind:
rapoarte de cercetare; rapoarte tehnice ale unor instituţii sau ONG-uri; lucrarea de politici
publice; raportul de evaluare;

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 3
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Formulaţi o definiţie a conceptului de ordine socială.

Ordinea socială pe de o parte evocă succesiunea mai mult sau mai puţin regulată a unor
evenimente, fenomene şi relaţii sociale, pe de altă parte vizează esenţa sistemului social şi politic
al unei anumite societăţi, într-un anumit moment al istoriei sale.

2. Efectuaţi o comparaţie dintre analiza ştiinţei şi analiza ştiinţifică?

Analiza științică are mai multe obiective: demonstrarea unor bune cunoașteri și stăpîniri a
temei respective, precum și identificarea și verificarea întrebărilor din cercetare. Pe cînd, analiza
științei presupune cercetarea unui întreg, un fenomen examinând fiecare element în parte.
Astfel, analiza științică are o interpretare mai generală.

3. Cînd devine necesară recurgerea la metodă?

Metoda apare ca un mijloc eficace al gândirii. Metoda ne conduce la adevăr. Metoda este
calea urmată spre a realiza ceva anume, mijloc de a realiza anumite obiective, activitatea
ordonată a subiectului sub oricare formă.
Devine necesară recurgerea la metodă atunci când se doreşte atingerea unuia sau mai
multor obiective privind cunoaşterea adevărului despre un fenomen prin folosirea unui ansamblu
de operaţii intelectuale (constând din principii, norme).

4. Care este structura unei probleme ştiinţifice?

Problema științifică are o anumită structură și ca elemente structurale evidențiem:
Dezideratul, ce constă în situația epistemică, pe care o urmărește a se realiza în viitor cel
care formulează problema – întrebare;
Baza va fi acea a problemei care expune obiectivul urmărit și afectat, în prezent, de
interogație;
Răspunsul se constituie din acele enunțuri care dacă ar fi adevărate ar satisface cererea de
informație prezentă în problemă.

5. Cursul universitar şi Cursul de lecţii. Caracterizaţi părţile comune şi prin ce se

deosebesc.

Un curs universitar este o expunere clară, sistematică de idei şi fapte concrete, organizate
în sistem de conţinut, cu o tematică precisă. Un curs universitar este un fenomen intelectual, care
se remarcă prin corectitudinea expunerii, prin noutate, prin bogăţia de informaţii. Cursul
universitar se axează pe două aspecte principale: descoperirea şi însuşirea de cunoştinţe
ştiinţifice şi de valori culturale, iar la baza formării stă conştiinţa intelectuală, având ca reper
respectul valorilor ştiinţifice şi culturale ale celor care învaţă.
Cursul de lecţii este o lucrare ştiinţifico-metodică în care sunt expuse fundamentele unei
discipline conturate în direcţiile şi deschiderile de cercetare. Cursul de lecţii se scrie într-un
limbaj ştiinţific, accesibil, corect, conţine un succint compartiment teoretic şi unul aplicativ,
original, proiectat asupra subiectelor abordate, propunându-se o nouă interpretare a lor.
6. Ce înţelegeţi prin afirmaţia că „prestaţia acţională a dreptului în cadrul sistemului
social este mereu imperfectă, dar perfectabilă şi cu efect pozitiv?”
 Dreptul urmăreşte obiectivul de reglementare a sistemului social, însă în acest sens mereu
există lacune care trebuie înlăturate, de aceea acest proces are un caracter imperfect, totuşi prin
exercitarea funcţiilor sale dreptul are capacitatea de a promova efecte pozitive asupra vieţii
sociale şi depăşirea lacunelor întâmpinate.

8. Care sunt etapele convenţionale în dezvoltarea ştiinţei?

În dezvoltarea ştiinţei pot fi evidenţiate câteva etape convenţionale:

1. sec. VI î.e.n.-XV e.n., etapă ce este un răspuns la necesităţile practice ale societăţii;
2. sec. XV-XIX, ce se caracterizează prin apariţia ramurii moderne experimentale a
ştiinţelor naturii şi dezvoltarea ştiinţelor umaniste, perioadă ce coincide cu creşterea importanţei
sociale a ştiinţei;
3. sec. XX-până în prezent, perioadă în care se schimbă esenţial rolul social al ştiinţei, are
loc accelerarea continuă a progresului ştiinţific, au loc modificări esenţiale la nivelul relaţiei
ştiinţă–practică, ştiinţă–valori. Or, începând cu sec. XX, ştiinţa se dezvoltă mai rapid decât
tehnica şi producţia.

8. Argumentaţi aportul marelui gînditor Hugo Grotius în sistematizarea hermeneuticii

juridice?

Conceptul lui Hugo Grotius despre interpretarea juridică reiese din lucrarea sa „Despre
dreptul la război şi pace”. H.Grotius introduce o reprezentare despre diferenţa sensurilor
cuvintelor lato sensu şi stricto sensu, cât şi necesitatea înţelegerii lor în dependenţă de context.
H.Grotius acordă o atenţie particulară problemei delimitării sensului direct de cel indirect al
cuvintelor şi, respectiv, sensului propriu de cel figurat. Graţie eforturilor lui H.Grotius,
hermeneutica juridică dobândește calificativul de metodologie ştiinţifico-aplicativă şi devine,
astfel, un domeniu obligatoriu al teoriei generale a dreptului, integrându-se progresiv în sistemul
de cunoaştere, predat studenţilor facultăţilor juridice.

9. Descrieţi formele documentării-învăţării.

1) Documentarea bibliografică (livrescă), menită să asigure informarea şi

cunoaşterea zestrei ştiinţifice, adică a cea ce au creat înaintaşii din toate timpurile, din ţară şi din
afara ţării;
2) Documentarea directă, menită să asigure informarea şi cunoaşterea fenomenului
practic din zilele noastre; calitatea acesteia asigură perspective de a contribui la corectarea,
perfecţionarea şi creşterea zestrei teoretice a ştiinţei;
3) Documentarea realizată prin consultarea specialiştilor; aceasta se poate realiza în
toate etapele elaborării temei, de la alegerea până la încheierea ei.

10. Caracterizaţi comunicările la conferinţe ştiinţifice ca lucrări pre- şi post consacrate

a informaţiei ştiinţifice

Comunicarea la foruri ştiinţifice, inclusiv internaţionale (conferinţe, simpozioane,

congrese consfătuiri, seminarii ştiinţifice, colocvii etc.), este o lucrare ştiinţifică, ce prezintă,
într-un cerc de specialişti, contribuţia personală într-o problemă ştiinţifică; o expunere făcută în
public asupra unei teme din domeniul ştiinţei, cu intenţia de a informa, care este publicată
(ulterior sau anticipat) în formă scrisă.

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 4
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Definiţi termenul de metodă.

Metoda este calea urmată spre a realiza ceva anume, mijloc de a realiza anumite obiective,
activitatea ordonată a subiectului sub orice formă. Funcţia de bază a metodei este organizarea
interioară şi reglarea procesului de cunoaştere sau a modificărilor practice ale unui anumit
obiect.
2. Ce prezintă, în sine, cadrul prezentării?

Cadrul prezentării presupune organizarea procesului de realizare a prezentării, prin selectarea

ideilor şi a informaţiilor relevante înainte de a le aşterne pe hârtie. Elementele importante pentru
procesul organizării prezentării ţin de planul şi organizarea subiectului, precum şi planul şi
structura modului în care va fi organizat.
3. Care sunt lucrările de popularizare a literaturii ştiinţifice?

Lucrările de popularizare a literaturii ştiinţifice sunt: eseurile ştiinţifice; scrierile de

popularizare; notele de lectură, comentariile şi recenziile; tezele de doctorat, de masterat şi
lucrările de licenţă.
4. Ce este şi cum se redactează introducerea la teză?
1. Continutul introducerei unei teze se gaseste in ghidul de redactare a tezei. Astefel
introducerea trebuie sa cuprinda o imagine succinta a stadiul cunoasterii in sfera temei abordate.
Ea trebuie sa cuprinda actualitatea temei, importanta temei, obiectivele urmarite, metodele de
cerecetare.

5. În ce domenii se utilizează metodele prospective?

Introducerea metodelor prospective în domeniul ştiinţei dreptului urmăreşte nu numai creşterea

rolului funcţiei de previziune în viitor, ci şi creşterea rolului funcţiei explicative. Capacitatea de a
descoperi legităţile dezvoltării fenomenelor juridice depinde de gradul cunoaşterii evoluţiei
fenomenelor sociale. Prognoza juridică presupune un aparat metodologic complex, folosirea
celor mai noi procedee şi tehnici. Metodele prospective se utilizează în fundamentarea adaptării
unor noi acte normative, cuprinzând şi interpretarea pe care le vor da organele de aplicare care
vor urmări realizarea lor.

6. Ce teme de epistemologie particulară abordează epistemologia juridică?

Eepistemologia dreptului include un șir de probleme particulare, pe care I.Craiovan le

generalizează în următoarele:
- Relația socialitate-juridicitate;
- Relația cunoaștere comună-cunoaștere științifică, cunoscut fiind faptul că cunoașterea
juridică comună este prezumată ca fiind științifică;
- Standardele pentru aprecierea gradului de științificitate în cadrul cunoașterii juridice în
care se operează cu opinii, puncte de vedere, teorii juridice, concepții doctrinare etc.;
- Configurațiile cunoașterii juridice, relațiile dintre regim juridic, instituție juridică, ordine
juridică, ramură de drept, subramură de drept;
- Specificitatea cunoașterii juridice în cazul diferiților agenți sociali;
- Relațiile dintre cunoașterea juridică științifică și puterea socială în condițiile în care
dreptul este și o expresie normativă a puterii de stat;
 - Statutul epistemologic al unor entități, precum lacuna, prezumția, ficțiunea etc.
7. La baza oricărei lucrări ştiinţifice stau anumite principii promovate încă de retorica
antică. Care sunt aceste principii?

Aristotel distinge 3 tipuri de discurs: deliberativ; judiciar şi epidictic. Sursele demersului

persuasiv sunt: ethos, logos şi pathos. Autorul Marcurs Tullius Cicero menţiona despre 5
operaţiuni care trebuie efectuate în elaborarea unui text: invenţia, dispoziţia, elocuţia, memorai şi
acţiunea.

8. Descrieţi etapa documentării ştiinţifice şi învăţării în faza efectuării cercetării.

Documentarea-învăţarea reprezintă o etapă în efectuarea cercetării. Documentarea-învăţarea

poate conduce la săvârşirea actului final de creaţie (iluminare). Ea începe încă în prima fază prin
consultarea resurselor, care oferă informaţii despre temă chiar înainte de alegerea acesteia în
vederea formulării deciziei de alegere. Documentarea-ştiinţifică, desfăşurată pe întregul front al
problematicii menţionate, are loc însă după alegerea temei de cercetare.

9. Prin ce se caracterizează artele juridice şi care sunt categoriile?

Artele juridice sunt împărţite în 3 categorii:

1) Arte generale, care nu sunt specifice juriştilor, ci comune mai multor activităţi: arta de a
făuri ipoteze, arta raţionamentului, arta de a vorbi, de a scrie, arta dialectică;
2) Arte juridice fundamentale (sau elementare): detectarea, formularea, interpretarea,
ipoteza judiciară, dialectica, crearea normei;
3) Arte juridice tipice şi complexe: arta legiferării, arta administrării, arta de a judeca şi arta
jurisconsultului.

10. Explicaţi utilizarea şi înţelesul următorilor termeni în cadrul referinţelor din text:

Apud – se foloseşte în cadrul unei citări indirecte;

Idem (Ibidem) – „în aceeaşi lucrare”; indicativ urmat de trimiterea la diviziunile lucrării. Se
foloseşte ori de câte ori cele două referinţe vin una în continuarea celeilalte.
Op. cit. – „în lucrarea citată”. Se foloseşte pentru a nu mai repeta titlul şi celelalte elemente ale
referinţei bibliografice. Această prescurtare este precedată de numele autorului şi se foloseşte
când se citează aceeaşi lucrare alternativ cu lucrări de alţi autori.
Loc. cit. – „la locul citat”. Se foloseşte când lucrarea a mai fost citată şi când între cele 2 citări
sunt trecute alte referinţe bibliografice. Este un indicativ care urmează titlului.
Supra – „mai sus, mai înainte”.
Infra – „mai jos, mai departe”. Se folosesc la trimiteri din lucrare în locuri anterioare, respectiv
ulterioare locului unde apar. Dacă aceste trimiteri nu se referă la aceeaşi pagină sau la acelaşi
paragraf, cuvântul este completat cu locul citării.
Comp. – „compara cu”. Pentru trimiteri în care autorul nu arată legătură.
Conf. – „în conformitate cu”.
Pro – „pentru” în sensul acestei teze.
Contra – se prezintă o teză contrară.

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 5
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1.Descrieţi din punct de vedere etimologic termenul de normă

Din punct de vedere etimologic, termenul de normă provine din cuvîntul grecesc
„nomos”, semnificând ordinea, iniţial, cuvîntul semnifica o anumită acţiune naturală sau
supranaturală incluzînd sensul de autoritate, obicei sau regulă (ex. La Eschil „a avea puterea de a
face ceva"). Noţiunea de „nomos" provine, şi de la zeiţa Xemesis, care in mitologia greacă avea
rolul de a reglementa respectarea împărţirii lumii între zei. Această noţiune este opusă celei de
„physis", de origine indică, care ulterior, începind din secolul al V-lea, va desemna „ordinea
naturii", deosebită de ordinea umanului desemnată de „nomos".

2. Care sunt notele generale ale materialismului gnoseologic?

Note generale
a. Consideră existenţa obiectivă a lumii; lumea există în afară şi independent de
conştiinţă;
b. Admite că lumea este cognoscibilă şi cunoaşterea este posibilă;
c. Cunoaşterea apare ca proces de reflectare perfectibilă a lumii în conştinţă.

3. Care este esenţa hermeneuticii juridice ?

Hermeneutica (din limba greaca μερ ηνεια- a interpreta, a tălmăci) reprezintă în filozofie
metodologia interpretării şi înţelegerii unor texte.
În prezent se vorbeşte şi despre o hermeneutică a jurisprudenţei, fiind înţeleasă ca
metodologie a interpretării normelor juridice. Interpretarea în doctrina juridică are o poziție
centrală, fiind considerată nu numai inima, dar și cvasitotalitatea substanței acesteia.
Perioada de glorie a interpretării normelor juridice a fost indisolubil legată de o anumită
concepție asupra dreptului – expresie a societății moderne, a unui anumit timp istoric. După
perioada modernă s-a evidențiat tot mai mult, ca urmare a unor schimbări sociale complexe,
că dreptul nu este un concept omogen, insular, închis în raport cu anumite trăsături stricte,
cum menționa pentru perioada modernă Leon Fuller, ci este tot mai mult un concept deschis,
de o geometrie variabilă, un concept organizator și ordonator, de inginerie socială.

4. Descrieţi etapele cercetării ştiinţifice în faza efectuării cercetării.

Cercetarea ştiinţifică propriu-zisă. Este cea mai complexă etapă a cercetării ştiinţifice.
Ea include mai multe sub etape, după cum urmează:

- analiza critică a lucrărilor de specialitate

- elaborarea şi formularea ipotezelor de lucru
- observarea şi analiza atentă a realităţii (juridice, economice etc.)
- experimentul şi verificarea ipotezelor
- formularea şi fundamentarea concluziilor.

a) Descrierea-este nivelul superficial al cercetării şi urmează fazei documentării

b) Clasificarea datelor-se realizează prin categorisire sau clasificare şi utilizează conceptul
de categorie (clasă de obiecte sau fiinţe care reprezintă caracteristici comune şi permite
compararea cu alte clase care au propriile caracteristici)
 c) Explicarea-corespunde funcţiei explicative şi vizează clarificarea naturii şi cauzelor
obiectului de studiu.

5. Care este şi ce conţine structura unui referat de recenzie?

Recenzie (Definiţie): Prezentare succintă a unei lucrări ştiinţifice cu comentarii şi
aprecieri critice (DEX, 1996, ediţia a II-a)
Structura unei recenzii
1. Parte introductiva:
- prezentare succinta a cărţii – locul, data, contextul apariţiei lucrării si date tehnice
despre carte (autor, titlu, gen, editura, număr de pagini, structura lucrării,
prefaţa);
- importanta temei abordate, a domeniului sau ramurii ştiinţifice;
- locul pe care îl ocupa lucrarea respectiva in cadrul disciplinei din care face parte,
in care se încadrează sau la care face referire directa;
- actualitatea problemelor prezentate in material;
- comparaţie cu alte lucrări pe aceeaşi tema (autohtone si străine) si comparaţie cu
alte lucrări scrise de acelaşi autor.
2. Rezumat indicativ
– descrierea materialului
– prezentarea ideilor principale care reies din text
– menţionarea câtorva citate reprezentative
3. Analiza SWOT a cărţii
– evidenţierea punctelor forte si a celor deficitare
– prezentarea oportunităţilor şi a ameninţărilor
4. Judecăţi de valoare
5. Caracterizări de forma si fond
– oportunitate
– actualitate
– originalitate ( evidenţierea unicităţii conţinutului operei si motivarea titlului )
6. Concluzii
– rezumarea ideilor emise si evaluări
– propuneri personale cu privire la noi moduri de abordare

6. Cine încalcă ordinea de drept, prin ce fapte şi care sânt sancţiunele? Caracterizaţi
tipurile de sancţiuni.

Ordinea de drept poate fi incalacata de catre subiectii de drept, respectiv pesoanele fizice
si persoanele juridice prin fapte prejudiciabile, care se exprima prin actiuni sau omisiuni
(inactiuni). Astfel de fapte sunt penalizate. Sancțiunea (latină sanctio) este o pedeapsă finală,
măsură represivă pentru încălcarea unei legi sau ordin. Sancţiunea este partea normei juridice
care stabileşte consecinţele ce decurg din nerespectarea dispoziţiei normei respective în
împrejurările stabilite de ipoteza ei, precum şi eventualele măsuri pe care autorităţile competente
le pot lua împotriva subiectului de drept care a încălcat norma.

În funcţie de gradul lor de determinare, sancţiunile se clasifică în :

 - sancţiuni absolut determinate, formulate printr-o exprimare a unei întinderi fixe şi deci
care nu pot fi modificate de către autorităţile care le aplică ;

- sancţiuni relativ determinate, când în norma de drept sunt prevăzute numai limitele de
determinare ulterioară a sancţiunii, întinderea acesteia variind între un minim şi un
maxim

- sancţiuni alternative, care conferă autorităţii ce le aplică posibilitatea de a alege, de a

opta între două sancţiuni diferite. Este vorba în principal de cazurile în care legea penală
prevede pedeapsă cu amendă sau pedeapsă privativă de libertate (închisoare);

- sancţiuni cumulative, atunci când în normă se prevede posibilitatea aplicării a două sau
mai multe sancţiuni pentru aceeaşi faptă.

7. Care este rolul teoriei generale a dreptului in dezvaluirea cunoasterii in drept?

In cadrul Teoriei dreptului sunt elaborate instrumente esentiale prin care dreptul, in
ansamblul sau, este gandit. Aici sunt elaborate concepte ca cel al dreptului (esenta, continutul si
forma dreptului), norma juridica, izvorul de drept, raportul juridic, tehnica juridica
etc.Fundamentarea acestor concepte se realizeaza plecand de la datele furnizate de stiintele
juridice de ramura si stiintele juridice istorice. In felul acesta, conceptul are rolul de a distinge,
de a delimita, atribuind realitatii juridice gandite o ordine, o structura.

Necesitatea Teoriei generale a dreptului este dictata atat de cerinte pur teoretice, dar si
practice. Din ambele perspective, Teoria generala a dreptului este o disciplina de referinta pentru
stiinta dreptului. Scopul Teoriei este acela de a imbogati si amplifica cunoasterea (deci si
practica) dreptului.

Preluand de la stiintele juridice de ramura datele esentiale privind formele de manifestare

particulare ale dreptului, Teoria generala a dreptului ofera acestora instrumentele epistemologice
prin care pot aprecia critic principiile si postulatele, precum si metodele si rezultatele cunoasterii
mecanismului prin care dreptul influenteaza conduita umana, orientand-o pe fagas socialmente
util.

8. Explicati pricipiile din teoria determinismului si din teoria dialectica a dezvoltarii

Principiul determinismului îl găsim în toate ştiinţele particulare. El postulează necesitatea

ca analiza şi interpretarea fenomenelor să se realizeze permanent prin raportare la cauzele
externe care le-au provocat. Potrivit acestui principiu, nu există nici un fenomen real care să nu
se încadreze între anumite coordonate spaţio-temporale concrete şi care să nu aibă la bază o
cauză sau un factor determinativ. Cauzele, la rîndul lor, au un caracter obiectiv şi sunt
cognoscibile, adică pot fi dezvăluite şi cunoscute.
Cunoaşterea ştiinţifică s-a constituit în dispută şi luptă permanentă cu cunoaşterea non-
ştiinţifică de factură mistico-religioasă, susţinînd necesitatea raportării fenomenelor studiate la o
cauzalitate reală şi obiectivă. Iniţial, principiul determinismului se baza pe admiterea şi
recunoaşterea doar a aşa-numitei legături cauzale univoce, în cadrul cărora relaţia de dependenţă
 între efect (E) şi condiţie sau cauză (C) este una necesară şi absolută, astfel că, atunci cînd este
dată condiţia C, efectul E se produce în mod necesar şi invariabil.

Dialectica - doctrina cele mai Legile generale ale relațiilor și stabilirea, dezvoltarea de viață
și de cunoștințe, precum și bazat pe învățăturile acestei metode de gândire și de acțiune.
Dialectica a termenului este utilizat în sensul de reflectare a legilor universale ale mișcării și
dezvoltare realitatea obiectivă.
Dialectica conceptului folosit în trei valori:
1) În conformitate cu dialectica înțeles set de obiective dialectice legi, procese, acțiuni în mod
independent de constiinta umana din lume. Această dialectică a naturii, dialecticii societate,
gândire dialectică, luată ca latura obiectivă a gândirii proces. Aceasta este o realitate obiectivă.
2) dialectica subiective, gândire dialectică. Este o reflectare a obiectiv dialectică a conștiinței
3) Doctrina filosofică a sau teoria dialectică a dialecticii. Acts ca o reflectare a unei reflecție.
Este numit doctrina dialecticii, teoria dialectică.

9. Explicarea fenomenului juridic ca etapa a metodologiei de cercetare stiintifica

Explicarea fenomenului juridic (etapa a III-a) este cea mai complexa etapa a metodologiei de
cercetare stiintifica. Ea este alcatuita din doua momente importante:

1.formularea ipotezei sau momentul constructiv creativ

2.verificarea ipotezei sau momentul critic-valorizator.

Ambele momente ale explicarii fenomenului juridic graviteaza în jurul ipotezei. Formularea
ipotezei este o operatiune complexa, alcatuita din mai multe operatiuni importante.
Ipoteza trebuie sa îndeplineasca mai multe cerinte:
· sa aiba mare capacitate de explicare a fenomenului juridic;
· sa satisfaca exigenta de noncontradictie;
· sa aiba un mare continut informational;
· sa genereze cât mai multe consecinte testabile;
· sa permita previziuni de noi aspecte si evenimente.
Verificarea ipotezelor si fundamentarea concluziilor stiintifice constituie al doilea moment al
explicarii fenomenului juridic (momentul critic valorizator).
Deci, procesul de verificare a ipotezei si de fundamentare a concluziilor stiintifice este un
complex de operatii, implicând:
- evidentierea rezultatelor ipotezei (noua teorie, implicatiile, consecintele);
- confruntarea rezultatelor ipotezei (A) cu observatiile empirice (P);
- testarea trainiciei relatiilor dintre A si P.
10. Ce reprezinta articolul stiintific si care sunt partile lui caracteristice ?
Articolul stiintific este o forma conventionala de prezentare a rezultatelor unei cercetari
stiintifice in scopul comunicarii acestora catre comunitatea stiintifica interesata. In functie de
modul de comunicare gradul de adresabilitate poate fi mai redus sau mai larg. Insa in ambele
cazuri continutul si forma articolului stiintific sunt aceleasi cu mici diferente in special legate de
standarde ale organizatiilor care realizeaza sau faciliteaza realizarea comunicarii si desigur si de
domeniul de cercetare abordat.
Articolul stiintific include mai multe componente infrastructurale de mare insemnatate si
utilitate, indispensabile pentru atingerea obiectivului urmarit. Acestea sunt de fapt partile
componente ale articolului care nu se deosebesc esentila de partile referatului stiintific ,discutat
intr-un capitol anterior

Titlul lucrarii stiintifice este, precis, clar si scurt definit, menit sa-i atraga atentia
cititorului asupra celei mai importante si noi idei;dupa aceleasi criterii se formuleaza si
subtitlurile, dar si titlurile de parti, capitole, sectiuni, paragrafe.

Introducerea consta in enuntarea obiectivelor urmarite, definirea cadrului general de

studiu sau a problemei, relevarea rezultatelor obtinute de autor fata de alti cercetatori,
mentionarea limitelor studiului intreprins.

Structura articolului stiintific este problema de baza a elaborarii articolului , de regula se

tine seama de urmatoarele criterii:
- dimensiunea lucrarii stiintifice;
- complexitatea cercetarii stiintifice;
- natura problemelor cercetate;
- obiectivele urmarite de cercetator;
- cerintele beneficiarilor,daca exista;
- fiecare subdiviziune a lucrarii sa abordeze o problema sau un grup de probleme distincte, care
se delimiteaza prin continut de celelalte; succesiunea subdiviziunilor sa corespunda conexiunilor
logice ale problematicii cercetate;
- subdiviziunile lucrarilor de proportii mai reduse sunt: capitole, paragrafe si subparagrafe.
Metodologia si instrumentele de investigatie utilizate, sunt descrise cu precizie,
argumentandu-se gradul de adecvare la fenomenul utilizat.
Contributiile proprii ale autorului cercetarii. De regula acestea sunt prezentate pe larg si
cu claritate pentru ca cititorul sa le inteleaga si sa le confrunte cu cele ale altor autori, putand
astfel discerne gradul de originalitate si importanta ale lucrarii .
Ideile de baza ale lucrarii se reliefeaza prin proportiile unor abordari, prin cercetarea
sistematica, pas cu pas, a unor idei si teze, prin intermediul titlurilor portilor, capitolelor,
sectiunilor, paragrafelor si subparagrafelor.
Ilustrarile grafice se utilizeaza frecvent, pentru a reda mai sintetic si pregnant o corelatie,
o teza, o idee.
Tabelele sunt un instrument frecvent utilizat pentru a reda date brute sau prelucrate,
calcule care ilustreaza fenomenul supus analizei.
Citatele sunt extrase "mot a mot" ale unor ideii importante, din lucrarile studiate, folosite
in vederea sustinerii sau combaterii unui punct de vederedescoperit in literatura studiata .
 Anexele apar numai in anumite cazuri si sunt destinate includerii in lucrare a unor date si
informatii mai largi decat cele care au fost utilizate in text.
Trimiterile bibliografice se utilizeaza atat cand s-au extras idei sub forma de citate, cat si
atunci cand nu s-au mai facut astfel de citari ci pur si simplu sub forma unei referinte.Aceste
referinte bibliografice se fac: in subsolul paginii; la sfarsitul partilor sau capitolelor; la sfarsitul
lucrarii.
Prezentarea rezultatelor originale ale lucrarii si contributiile proprii ale autorului trebuie
sa fie dine definite si sa se distinga si in general este bine sa aiba proportiile cele mai mari.Unele
contributii pot fi prezentate chiar intr-o anexa cand sunt in volum mare.

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 6
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Ce ştiinţă este Scientometria şi care este scopul ei?

Scientometria este studiul măsurării și analizei științei, a tehnologiei și înovației. Problemele

majore de cercetare înclud măsurarea impactului, seturi de articole de referînță pentru a învestiga
impactul jurnalelor, a înțelege citările știînțifice, maparea domeniilor știînțifice și producerea
îndicatorilor pentru a fi utilizați în contexte de politici și management. În practică, există o
diferență semnificativă între scientometrie și alte domenii știînțifice precum bibliometria,
sistemele înformaționale, știînța înformației ș.a. Scopul scientometriei este evaluarea
performanţelor ştiînţifice prîn factorul de impact în demonstrarea frecvenţei cu care sunt
reproduse articolele ştiînţifice.

2. Descrieți fiecare din părțile succesive ale articolului științific.

Rezumat - sunt prezentate pe scurt formatul ştiînţific, cu referiri asupra conţînutului

secţiunilor unui articol, sfaturi pentru pregătirea unor tabele şi figuri eficiente şi câteva elemente
de stil.
Planificarea studiului şi documentarea - Scrierea unui articol de calitate începe odată
cu planificarea studiului. Această abordare îl forţează pe autor să îşi organizeze ideile şi să
descopere elementele pe care nu le înţelege încă. Alegerea jurnalului în care să fie publicată
lucrarea
Titlul - Cel mai bun moment pentru formularea unui titlu este atunci când articolul este
termînat. Astfel, titlul va reflecta cu acurateţe conţînutul şi ideea prîncipală a articolului.
Structura unui articol - Formatul ştiînţific are o structură rigidă, rezultată dîn nevoia de
a comunica eficient şi unitar descoperiri ştiînţifice către un număr.
Autorii - În lista autorilor trebuie încluşi toţi cei care au contribuit substanţial la
realizarea studiului, chiar dacă articolul a fost scris de o sîngură persoană. Ordînea autorilor
trebuie decisă de comun acord de către toţi coautorii.
Rezumatul - rezumatul este o condensare a conţînutului întregului articol în 150-250
cuvînte care îndică natura şi scopul studiului şi poate fi folosit de către serviciile de îndexare.
Formularea acestuia trebuie să îl facă o unitate de sîne stătătoare care poate fi înţeleasă fără
ajutorul restului articolului, întrucât rezumatele pot fi publicate în colecţii sau pot fi încluse în
baze de date centralizatoare de rezumate.
Introducerea - Funcţia întroducerii este de a prezenta problema de rezolvat şi contribuţia
autorului.
Secţiunea de materiale şi metode - În secţiunea materiale şi metode descrieţi modul în
care aţi efectuat studiul. Organizaţi prezentarea în aşa fel încât cititorul să poată înţelege cursul
logic al experimentelor. De multe ori, ordînea cronologică este cea mai simplă şi clară.
Rezultatele - Prezentaţi numai rezultatele relevante, obiectiv, fără înterpretare, într-o
ordîne logică: fie pe cele mai importante la început, fie pornînd de la simplu la complex, fie în
ordîne cronologică.
 Discuţiile - Scopul Discuţiilor este de a înterpreta şi compara rezultatele. Trebuie
sublîniată importanţa biologică a rezultatelor şi relaţia lor cu ipoteza îniţială, fie că o susţîn, fie
că o contrazic.
Adresarea mulţumirilor - În această secţiune se pot adresa mulţumiri pentru persoane şi
organizaţii şi pentru fînanţare.
Bibliografia - Trebuie să menţionaţi un alt autor de câte ori faceţi referiri la metodele,
rezultatele sau concluziile lui în articolul dumneavoastră.
Anexe - Anexele conţîn înformaţii care nu sunt esenţiale pentru înţelegerea articolului,
dar care pot fi utile cititorilor specializaţi.

3. Ce sugestii metodologice oferă nivelul normativităţii sociale cercetătorului în

materie juridică referitoare la proiectarea şi realizarea cercetării? Numiţi
sugestiile.

După ce am încercat sa ilustram desigur partial și încomplet complexitatea sîntagmei

știința juridica să ne oprim, în continuare asupra unei relații fundamentale.
cercetător — tema de cercetare, examinînd procesualitatea acesteia orientata spre
elaborarea unei lucrari știînțifice implicatiile metodologice ale acestui demers, aspectele sale
specifice în domeniul juridic.

4. Care este esenţa metodei sistemice de cercetare juridică?

Metoda sistematică constă în lămurirea sensului unei norme jundice, a acestui text
normativ, prîn coroborarea acestei norme sau a acestui text cu alte dispoziții normative,
apartînînd aceleiași înstituții juridice sau ramuri de drept. Uneori înterpretarea sistematica
reclama stabilirea chiar a unor legaturi dîntre texte normative apartînînd unor ramuri de drept
diferite.
Necesitatea aplicarii procedeelor sistematice de înterpretare decurge dîn legatura
îndisolubila, sistemica dîntre elementele componente ale dreptului dîntr-un stat care, nu
constituie о simpla însumare de norme, ci о unitate alcatuita dîn parti înterdependente.

5. Caracterizați statutul epistemic al știînțelor juridice.

Statutul epistemic (ştiinţific) al ştiînţelor juridice este exprimat prîn dimensiunea

evaluativă şi descriptivă a cunoaşterii juridice sistematice. Obiectul ştiînţelor juridice nu există
prîn el însuşi, ci reprezîntă activitatea ca atare a oamenilor care studiază societatea.

6. Formulaţi obiectivele analizei studiilor ştiînţifice ca etapă în faza pregătirii

cercetării, şi care este importanţa acestei etape?

Pregatirea cercetarii, care înclude trei etape:

1. Alegerea temei de cercetare (problematizarea sau perceperea problemei);
2. Analiza studiilor știînțifice prîncipale;
3. Designul studiului.
Analiza studiilor știînțifice este о etapa extrem de importanta în orice lucrare tiînțifica și la orice
nivel. Pentru a înțelege ce se întimpla cu adevarat în domeniul propus de noi este bine sa vedem
care este relevanta problemei (este о problema cu idevarat importanta?), cum a mai fost abordata
problema, ce explicatii au fost avansate, ce concepte si variabile au fost folosite în alte studii, ce
metode și ce înstrumente exista, ce rezultate au fost obtînute.
Aceasta cercetare a studiilor bibliografice poate fi orientată spre anumite rezultate obtînute pîna
la efectuarea studiului spre metodele de cercetare, spre noi teorii sau spre aplicatii practice.

7. Autorii francezi R. Pinto şi M. Grawitz identifică ipostaze specifice exprimate prîn

termeni ca: legalitate, legitimitate, efectivitate, validitate.

Explicaţi fiecare din aceşti termeni. Problematica validitații juridice este semnificativa,
credem, în privînța acestor relații, a aspectelor specifice dar și întegratoare și care poate conține
numeroase sugestii metodologice pentru orientarea cercetarii în drept. În acest sens, încercam sa
prezentam succint citeva semnificații conceptual abordate pe larg în literatura de specialitate.
I. Acceptiunile primare ale termenului de validitate desemneaza:
a. Recunoașterea îndeplînirii unor condiții de fond și formă;
b. existenta unui act juridic și conformitatea sa cu о norma legala;
c. apt pentru о anumita activitate, ș.a.
II. Legalitatea consta în con form itatea normei sau actului juridic cu normele
superioare care stabilesc conditiile de procedura pentru emiterea norme-lor;
III. Legitimitatea desemneaza conformarea normelor juridice la exigente
valorice;
IV. Efectivitatea desemneaza producerea efectelor prescriptiilor normelor
juridice, în-fluentarea comportamentelor destînatarilor normelor juridice, conformitatea
(parti-ala și relativa) între norme si comportamente.

8. Numiţi principiile logicii.

În logica generală au fost formulate patru legi fundamentale ale raţionării, numite
principii, a căror respectare determînă corectitudînea şi certitudînea gândirii:
1. principiul identităţii;
2. principiul noncontradicţiei;
3. principiul terţului exclus;
4. principiul raţiunii suficiente.

9. Care sînt caracteristicile unui tratat și manual și care sînt deosebirile dîntre aceste
două lucrări știînțifice de consacrare?

Tratatul abordeaza unitar și coerent cele mai importante concluzii, prîncipii, teorii
formulate în limitele unei știîn|e, precum și metodele de învestigate. Oglîndește starea de
dezvoltare a unei teorii știîn|ifice sau a unei știînte. Este destînat publicarii și confîne citeva
volume și mai multe mii de pagîni.
Manualul (se înrudește cu tratatul) prezînta cunoștîntele, tezele, concluziile, prîncipiile,
teoriile unei știîn{e în mod sistematic și în conformitate cu prîncipiile didactice destînate
formarii profesionale a specialiștilor. Manualul este о lucrare cu caracter didactic, cuprînzînd
notiunile fundamenta-le dîntr-un anumit domeniu teoretic sau practic, este о carte ce contîne:
a) Elementele fundamentale ale unei știîn{e (disciplîne), utilizata, de obicei în
sistemul de învatamînt;
b) Informatii, noțiuni de baza despre о anumita disciplîna;
c) Totalitatea procedeelor utilizate în înva^area fundamentelor disciplînei respective;
d) Reguli de învatare.

10. Care sunt trăsăturile de bază ale epistemologiei?

Epistemologia este teoria cunoașterii științifice. Este o ramură a filozofiei care se ocupă cu
originile, natura și scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii de tip științific. Epistemologia
are la bază două întrebări:
*Ce este cunoașterea științifică?
*Cum se poate realiza cunoașterea științifică?
Epistemologia are urmatoarele trasaturi:
*Se îndepărtează de cunoașterea comună și de bunul simț.
*Descompune automatismele mentale generate de experienta cotidiană.
*Matematizare.
*Utilizarea metodelor speciale: modelarea, axiomatizarea, formalizarea etc.
*Obține ca produse, cunoștințe cel puțin verificabile dacă nu verificate.

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 7
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Ce definiții ale științei cunoașteți?

Putem defini „știința” ca fiind:
- Tip de cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor de
existență în
forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu.
- Ansamblu de cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.)
dobândite
prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor.
- Ansamblu sistematic de cunoştinţe veridice despre realitatea obiectivă (natură şi
societate) şi despre
realitatea subiectivă (psihic, gândire).
- Sferă de activitate umană a cărei funcție constă în dobândirea și sistematizarea teoretică a
cunoștințelor despre realitate.
- Totalitate a cunoștințelor dintr-un anumit domeniu; disciplină.
Știința încearcă să identifice fenomene și entități, forțele care le cauzează, mecanismele
prin care ele
exercită aceste forțe și sursele acelor forțe în sensul structuriilor interne ale acestor fenomene și
entități. De asemenea, știința îi ajută pe oameni să afle mai multe despre viețile lor și contribuie
la dezvoltarea societății.

2. Caracterizaţi sensul noţiunii de ordine socială.

Ordinea sociala ca ansamblu de norme, reguli, obligatii, interdictii si practici sociale care
reglementeaza raporturile sociale dintre indivizii grupului social si organizatii. Are doua
semnificatii:
a) prima semnificatie se refera la succesiunea regulata a unor evenimente, fapte dintr-o societate;
b) a doua semnificatie se refera la natura organizarii politice a regimului politic dintr-o societate
si are o canotatie biologica deoarece presupune conformarea neconditionata a indivizilor la
cerintele sistemului. Avand in vedere cele 2 semnificatii, diferitele teorii si conceptii sociologice
au evidentiat o serie de acceptiuni ale notiunii de ordine sociala si anume:
- ordinea sociala presupune existenta unei reciprocitati intre diversi actori sociali, solicitati pe
considerente ca in societate conduita lor este corespunzatoare si reciproca sau complementara;
- Ordinea sociala implica elemente de credibilitate intrucat indivizii nu pot actiona in mod
rational decat atunci cand sunt siguri de reactiile celorlalti;
- ordinea sociala se refera la existenta unor restrangeri si constrangeri a drepturilor si
indatoririlor indivizilor dintr-o societate in ideea prevenirii actelor de dezordine si chiar violenta
ce apar la un moment dat;
- ordinea sociala insista pe compatibilitate care presupune indeplinirea corelativa a drepturilor si
obligatiilor asumate de indivizi atunci cand se angajeaza in diverse actiuni si situatii sociale;
- ordinea sociala include existenta spatiala si temporala a anumitor valori sociale fundamentale
care treebuiesc sa ramana neschimbate.
Majoritatea autorilor considera ca fiecare sens a notiunii de ordine sociala include si contrariul
sau, aceea de dezordine sociala care poate aparea datorita existentei unor zone de
innompatibilitate a indivizilor.
Concluzie: Nu exista ordine sociala interna permanenta si insensibila, ci o oedine sociala relativa
sau o succesiune de ordini sociale.
2.Teorii si puncte de vedere privind fundamentele ordinii sociale. Diverse curente si orientari
teoretice din domeniul sociologiei au incercat sa explice atat fundamentele sociale si normative
care conduc la aparitia, continuitatea si disparitia succesiva a ordinii sociale, cat si pe cele care
conduc la transgresarea si inlocuirea ei cu o alta ordine care conbtroleaza de cele mai multe ori
cu cea veche.
- Prima teorie a accentuat importanta factorului coercitiv considerand ca ordinea sociala nu
exista decat ca rezultat al impunerii constrangerii fizice sau utilizarii constrangerii sombolice si
morale de catre indivizii ce detin puterea in societate;
- a doua teorie considera ca ordinea sociala se intemeiaza si este sustinuta de interesele diversilor
indivizi care participa la viata sociala. Are 2 variante:
Prima varianta explica ordinea sociala ca fiind rezultatul unui contract stabilit intre indivizii care
considera ca este in interesul lor sa o accepte si sa respecte anumite reglementari sociale;
A doua varianta sustine ca ordinea sociala este rezultatul consecintelor neintentionate ale
actiunilor indivizilor care urmaresc fiecare interesele proprii.
- A treia teorie afirma ca ordinea sociala se intemeiaza pe un consens asupra anumitor valori si
norme la care indivizii adera in mod constient reecunoscandu-si astfel a identitate comuna,
acceptand teluri comune si consimtand asupra unor permise si interdictii privind mijloacele prin
care pot fi realizate aceste scopuri;
- A patra teorie considera ordinea sociala o inertie fundamentala, daca exista ordine sociala, ea
asigura implicit si conditiile pentru stabilitatea si perpetuarea ei, explicatie ce contravine insasi
principiului ordinei sociale fundamentat pe succesiune, continuitate, desfasurare si dezvoltare.

3. Care este raportul dintre metodă şi metodologie.

Metodologia este un cuvant complex, format din methodos si logos, care inseamna "metoda" si
"stiinta", in limba greaca, iar in traducere libera - stiinta metodei.

4. Explicaţi principiul caracterului dialogal al înțelegerii, principiul „unei mai bune

înțelegeri”, procedeul cercului hermeneutic ca procedee metodologice în hermeneutica
juridică.
Discursul hermeneutic dezavuează aceste viziuni escatologice întrucât ele eludează conştiinţa
propriilor limite, înlocuind vechi dogmatisme ale gândirii sau acţiunii umane cu un extremism
periculos ce se pretinde de nedepăşit şi este efectiv astfel, cât timp rămâne captiv exceselor,
violenţelor intrinseci oricărui parcurs unilateral sau globalizant.
Înţelegerea şi autoînţelegerea se dobândesc într-un proces comunicativ având ca ţintă consensul,
acordul realizabil nu empatic ci prin travaliul anevoios al reflecţiei critice şi autocritice implicat
deopotrivă în înţelegerea a altceva sau a altcuiva. Asigurarea comunicării autentice e susţinută, la
Gadamer, de faptul comun al articulării lingvistice – raţiunea cât şi de o realitate comună,
împărtăşită de toţi, potrivit căreia "creştem învăţând în limbă şi în lume".
Gândirea – în proiecţie hermeneutică – nu se mai limitează doar doar la coerenţa logică sau la
expresie monologală, întrucât înseamnă a imagina, a-ţi 3 spune ceva, înţelegând experienţele
concrete proprii prin dialogul cu alţii, printr-o interogare ce nu este instituire, ci o raportare
probativă, "o punere la încercare a unor posibilităţi". Caracterul dialogal al limbii şi experienţa
lingvistică depăşesc subiectivitatea vorbitorului în intenţia lui de sens, prin expunerea propriilor
prejudecăţi îndoielii cât şi ripostei celuilalt, de aceea vorbirea nu e simplă fixare de sens, "ci o
încercare/Versuch, ce se transformă permanent sau, mai bine zis, o ispitire/Versuchung ce se
repetă permanent de a ne lăsa antrenaţi în ceva şi în relaţie cu cineva" . Comunitatea de sens, prin
experienţa dialogală, păstrează potenţialitatea alterităţii dincolo de înţelegerea reciprocă a ceea ce
este comun, în limitele a ceea ce Gadamer numeşte ocazionalitatea vorbirii – ca dependenţă de
ocazia în care este utilizată o expresie sau este motivată o afirmaţie. Relaţia gândire-limbaj se
contextualizează, se temporalizează şi tot astfel lingvisticitatea, întrucât ea poate fi "punte sau
hotar.
Reflecţia hermeneutică asupra comportamentului nostru lingvistic se confruntă permanent cu
faptul spus cât şi cu cel nespus sau ascuns prin vorbire (minciuna, eroarea, prejudecăţile
consolidate în diverse dogmatici, cu cazul special al ideologiilor). Cum remarca şi G. Steiner:
"Evident, vorbim pentru a comunica. Dar şi pentru a ascunde, a lăsa unele lucruri nerostite.
De aici şi multiplele virtualităţi ale limbii: de a vorbi în continuare, de a vorbi unul cu altul, de a
vorbi cu tine însuţi şi de a lăsa să ţi se vorbească.
Cercul hermeneutic constituie nu doar o posibilitate de a discuta şi a interpreta în comun, el
trebuie să devină o necesitate de apropiere intelectuală şi spirituală între elevi. Menirea cercului
hermeneutic rezidă în puterea lui de a-i influenţa pe elevi pentru o înţelegere reciprocă şi apoi
pentru o înţelegere a valorilor textului. Cercul trebuie să se transforme într-un atelier de
modelare a atitudinilor. Plăcerea de a fi împreună în discuţie şi respectul necondiţionat între elevi
vor deveni o forţă care va schimba pasivitatea în activism, generator de conştiinţă nouă şi
comportament degajat. Astfel cercul hermeneutic va crea o atmosferă de libertate în care elevul
să se descătuşeze de sinele său şi să se integreze în relaţii de adevărată prietenie. Acesta nu
constituie doar o formă, ci o esenţă prin care se cizelează caracterul viitorului cetăţean. Elevul
trebuie să simtă că e apreciat, că e o valoare irepetabilă şi afirmaţiile lui din cadrul conversaţiei
sînt importante atît pentru colegi cît şi pentru profesor.

5. Care sînt părțile succesive ale unui articol științific?

Rezumat - sunt prezentate pe scurt formatul ştiînţific, cu referiri asupra conţînutului secţiunilor
unui articol, sfaturi pentru pregătirea unor tabele şi figuri eficiente şi câteva elemente de stil.
Planificarea studiului şi documentarea - Scrierea unui articol de calitate începe odată cu
planificarea studiului. Această abordare îl forţează pe autor să îşi organizeze ideile şi să
descopere elementele pe care nu le înţelege încă. Alegerea jurnalului în care să fie publicată
lucrarea
Titlul - Cel mai bun moment pentru formularea unui titlu este atunci când articolul este termînat.
Astfel, titlul va reflecta cu acurateţe conţînutul şi ideea prîncipală a articolului.
Structura unui articol - Formatul ştiînţific are o structură rigidă, rezultată dîn nevoia de a
comunica eficient şi unitar descoperiri ştiînţifice către un număr.
Autorii - În lista autorilor trebuie încluşi toţi cei care au contribuit substanţial la realizarea
studiului, chiar dacă articolul a fost scris de o sîngură persoană. Ordînea autorilor trebuie decisă
de comun acord de către toţi coautorii.
Rezumatul - rezumatul este o condensare a conţînutului întregului articol în 150-250 cuvînte
care îndică natura şi scopul studiului şi poate fi folosit de către serviciile de îndexare. Formularea
acestuia trebuie să îl facă o unitate de sîne stătătoare care poate fi înţeleasă fără ajutorul restului
articolului, întrucât rezumatele pot fi publicate în colecţii sau pot fi încluse în baze de date
centralizatoare de rezumate.
Introducerea - Funcţia întroducerii este de a prezenta problema de rezolvat şi contribuţia
autorului.
Secţiunea de materiale şi metode - În secţiunea materiale şi metode descrieţi modul în care aţi
efectuat studiul. Organizaţi prezentarea în aşa fel încât cititorul să poată înţelege cursul logic al
experimentelor. De multe ori, ordînea cronologică este cea mai simplă şi clară.
Rezultatele - Prezentaţi numai rezultatele relevante, obiectiv, fără înterpretare, într-o ordîne
logică: fie pe cele mai importante la început, fie pornînd de la simplu la complex, fie în ordîne
cronologică.
Discuţiile - Scopul Discuţiilor este de a înterpreta şi compara rezultatele. Trebuie sublîniată
importanţa biologică a rezultatelor şi relaţia lor cu ipoteza îniţială, fie că o susţîn, fie că o
contrazic.
Adresarea mulţumirilor - În această secţiune se pot adresa mulţumiri pentru persoane şi
organizaţii şi pentru fînanţare.
Bibliografia - Trebuie să menţionaţi un alt autor de câte ori faceţi referiri la metodele, rezultatele
sau concluziile lui în articolul dumneavoastră.
Anexe - Anexele conţîn înformaţii care nu sunt esenţiale pentru înţelegerea articolului, dar care
pot fi utile cititorilor specializaţi.

6. Care sînt etapele în faza finalizării cercetării?

- informarea asupra surselor
- culegerea surselor
- studierea surselor
- utilizarea surselor

7.Caracterizați unghiurile din care poate fi cercetată știința.

Ştiinţa poate fi investigată din unghiuri diferite:
1. Cercetarea activităţii ştiinţifice în evoluţia ei temporală — perspectiva diacronică —
istoria ştiinţei;
2. Studierea dependenţei muncii ştiinţifice, a randamentului ei de însuşirile individuale ale
cercetătorilor ştiinţifici — psihologia ştiinţei;
3. Descrierea căilor urmate în cercetarea ştiinţifică, a strategiilor, a metodelor, tehnicilor şi
procedeelor, inovaţii intelectuale — euristica sau metodologia creaţiei ştiinţifice;
4. Cercetarea corelaţiei dintre situaţia ştiinţei şi realităţile sociale, cercetarea de
pendenţei ştiinţei de structura societăţii, a rolului cunoaşterii ştiinţifice şi al reprezentanţilor săi
în viaţa socială — sociologia cunoaşterii sociale;
5. Studiul modalităţilor de expresie, de comunicare, de răspîndire şi aplicare a cunoaştem
ştiinţifice, cercetarea tendinţelor diferitelor capitole şi ramuri ale ştiinţei — scientica;
6. Studierea ştiinţei ca un sistem de cunoaştere dobîndită, în acest caz, produsele sau
rezultatele ştiinţei sînt analizate fără a se considera cine le-a obţinut, în ce condiţii
sociale, psihologice, în ce scop. Această analiză se face şi ea din două puncte de vedere
diferite:
a) Sintaxa logică — ştiinţa este considerată exclusiv sub forma expresiilor în care constă ea,
pentru a se releva, modul de construcţie, de formare şi transformare a acestor expresii, astfel, se
realizează un studiu închis asupra formei;
b) Semantica logică — enunţurile din care este alcătuită ştiinţa sînt analizate, ignorîndu-se
în continuare laturile psihologice şi sociale ale limbajului, dar cu considerarea nu numai a formei
expresiilor lingvistice, ci şi a conţinutului lor, a semnificaţiei elementelor limbajului, urmărindu-
se cunoaşterea relaţiilor de desemnare.

8. În ce constă diferenţa dintre conceptul lui H. Kelsen şi H.-L. A. Hart referitor la

trăsăturile ce caracterizează norma juridică. Argumentaţi răspunsul.

Dreptul, în concepţia lui Kelsen, este o ierarhie de norme, dar nu o succesiune de cauze şi
efecte cum este cazul legilor naturale studiate de ştiinţele naturii (ex. dacă este încălzit un metal,
acesta se dilată, dilatarea fiind cauzată de încălzire; un hoţ trebuie pedepsit, furtul nu este cauza
pedepsei, pedeapsa nu este efectul furtului). Statul se identifică cu dreptul pentru că el nu este
altceva decît un sistem juridic, un sistem de conduită umană şi o ordine de constrîngere socială.
Statul nu poate fi şi acţiona decît în virtutea normelor juridice care îl califică ca atare. Or,
încercarea de a legitima un stat ca „stat de drept” este în realitate perfect inadecvată, pentru
simplu motiv că orice stat trebuie să fie cu necesitate stat de drept. După Kelsen, norma juridică
se caracterizează prin cinci trăsături:-imperativul ipotetic prevederile normei juridice sînt
subordonate unei condiţii, dacă nu plăteşti datoria, confiscarea bunurilor; săvîrşirea unei
infracţiuni – pedeapsa.-constrîngerea;-validitatea, norma juridică provine dintr-o normă
superioară-înlănţuirea – dreptul constituie un sistem ordonat, coerent.-eficacitatea – norma
juridică este valabilă numai dacă este efectivă.
Herbert Lionel Adolphus Hart Legile sunt reguli care interzic indivizilor sa actioneze intr-un
anume mod le-ar putea impune diverse obligatii. Legile impun pedepse asupra indivizilor care au
facut vreun rau altor indivizi. De asemenea specifica modul in care trebuie facute contractele, dar
si felul in care documentele oficilae trebuie create. Pot specifica de asemenea modul de
convocare al legislaturilor sau modul de functionare al curtilor de judecata. Specifica modul in
care noile legi sunt activate,dar si modul in care legile vechi pot si modificate. Pot exercita o
putere coercitiva asupra indivizilor prin impunerea unor penalitati asupra acelora care nu isi
indeplinesc datoriile si obligatiile. Cu toate acestea, nu toate legile pot fi considerate niste ordine
constrangatoare deoarece unele legi pot sa confere unor indivizi puteri sau privilegii, fara sa le
impuna acestora datorii sau obligatii. H.L.A.Hart(pozitivist) care spune ca daca exista un drept
natural atunci acesta este dreptul oamenilor de a fi liberi.

9. Ce presupune etapa documentării prin consultarea specialiştilor şi care este

specificul ei?
Documentarea - invatarea constituie o latura importanta a creatiei stiintifice: a invaþa inseamna
a repeta aceleasi trasee, pe aceleasi conexiuni; a creainseamna a urma alte trasee (circuite)
informationale, alteinterconexiuni.
Documentarea - invatarea reprezinta, asadar, o latura a creatiei stiintifice; bine realizata,
documentarea - invatarea poate conduce la savarsirea actului final de creatie (iluminare).

10. Redați esența lucrărilor științifico-metodice și lucrărilor metodice, care tratează

problema de metodică didactică.

Lucrarea ştiinţifico-metodică tratează probleme de metodică, ca o ramură a didacticii generale,

care se ocupă de studiul principiilor şi metodelor de predare /învăţare /evaluare şi de probleme de
metodologie, ca o ştiinţă generală despre metode, ca o totalitate de metode sau o cale după care
se călăuzeşte cineva în realizarea unui scop. Metoda didactică este accesibilă cognitiv, fiind
observabilă, vizibilă şi conceptualizabilă, cu o pronunţată tentă aplicativă, având următoarele
caracteristici: (a) este alcătuită dintr-o succesiune de operaţii (mintale şi practice); (b) reprezintă
o practică raţionalizată; (c) este un anumit mod de a proceda; (d) este un instrumentar de acţiune
(proiectare, desfăşurare, realizare) a activităţii de predare /învăţare / evaluare în cadrul procesului
de învăţământ şi are următoarele funcţii: cognitivă (cunoaşterea ştiinţei, culturii umane);
formativă (instructivă); instrumentală, de acţiune (operaţională); normativă (indică procedura).
Lucrarea ştiinţifico-metodică indică cum pot fi transferate în acte de învăţare şi cunoaştere
acţiunile proiectate prin aplicarea unor procedee didactice ordonate logic. Dacă o lucrare
abordează noţional sau conceptual un fenomen, fără a face referiri la instrumentele de acţiune şi
modalităţile de aplicare a lor, aceasta nu poate fi considerată lucrare metodică. 15.2. Lucrarea
ştiinţifico-metodică prezintă, descrie: metode, procedee, strategii, tehnologii, tehnici, proceduri,
metodologii etc.

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 8
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Cum definiţi metodologia cercetării ştiinţifice juridice.

Termenul metodologia este strins legat de termenul metodă. Astfel, cuvîntul metodă vine de
la grecescul „methodos” - cale, drum.
Prin metodologie înţelegem ansamblul metodelor folosite într-o ştiinţa anumită al
cărui fundament îl constituie sistemul celor mai generale legi si principii ale ştiinţei
respective, astfel, metodologia juridică este acel sistem al unor factori de relativă invarianţă
într-un număr suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile,
relaţii ce se stabilesc între diferite metode în procesul cunoaşterii fenomenului juridic.
Metodologia cercetării științifice cuprinde definirea adecvată a domeniului studiat, o
serie de principii și reguli de desfășurare a investigațiilor, intrumentarul de lucru pentru
culegerea și interpretarea datelor.

2. Descrieți caracteristicile unei lucrări științifice.

Este originală. Două aspecte trebuie discutate aici:
- Originalitatea nu presupune neapărat tratarea unui subiect a unei teme care nu au mai
fost abordate de nimeni pînă acum. Ar fi, de fapt, irealizabila o astfel de intenţie.
- O lucrare este originală dacă: expune în manieră personală şi nuanţează informaţii
ştiinţifice existente;
- interpretează concepte sau teorii consacrate în domeniul dat, corectează sau j combate
una sau mai multe perspective teoretice expuse anterior de alţi autori;
- promovează şi susţine o perspectivă proprie asupra unei chestiuni teoretice din domeniul
dat; originalitatea presupune, de asemenea, şi onestitatea intelectuali Plagiatul, sub orice
formă s-ar manifesta, este inadmisibil într-o lucrare ştiinţifici
Are un obiect recognoscibil şi susceptibil de a fi tratat in manieră rezonabilă (după cum
avertizează Umberto Eco). Vom alege aşadar spre dezbatere subiecte care pot fi susţinute cel
puţin satisfăcător din punct de vedere ştiinţific. Este, de pildă, prea puţin recomandabil să ne
propunem să discutăm subiecte cum ar fi utilizarea parapsihologici în comunicarea politică sau
aşa-numita publicitate subliminală.
Avansează ipoteze relevante (interesante), probabile şi limpede formulate. Aşa cum am arătat
deja, formularea ipotezei este o operaţiune de extremă importanţă în procesul de elaborare a unei
lucrări. Motivul este evident: ipoteza tundă mentală se constituie în factorul principal de
coeziune a textului, cită vreme acestei ipoteze urmează să i se subordoneze toate secvenţele
textului.
Ipotezele avansate sînt sprijinite consistent atit prin documentarea prealabilă, cît si prin
rigurozitatea construcţiei teoretice expuse în lucrare.
Utilizează metode de cercetare consacrate în domeniul ştiinţelor socio-umane.
Respectă întru totul normele lingvistice în vigoare.
Are un aparat critic alcătuit cu respectarea normelor academice.

3. Caracterizaţi regulile de bază ale susţinerii publice.

1. Reguli de bază ale susţinerii publice:
a)Elaborarea planului prezentării:
- . Pregătirea personală a vorbitorului:
 - - să-şi controleze atitudinea, mimica, gesturile;
- - să evite întreruperi prelungite;
- - să evite exces de sentimentalisme.
- . Pregătirea materialului şi tehnicilor auxiliare:
- - pentru încadrarea în timp;
- - titlul ştiinţific al vorbitorului;
- - lucrări ştiinţifice ale vorbitorului.
- b. Expunerea în public:
- - să ajusteze textul la timpul disponibil.
- c. Recomandări practice:
- - să expună în ritm bine ales, cu pauze pentru a fi înţeles;
- - schimbări de ritm şi de ton;
- - dialog cu persoane din auditoriu;
- - să creeze situaţii de umor;
- - să insiste asupra problemelor necunoscute şi interesante;
- - să evite improvizaţii;
- - să se încadreze în timpul prevăzut;
4. Aplicarea metodei experimentale constituie un pas înainte pe linia sporirii eficienţei
reglementării prin normele juridice. Confirmaţi această afirmaţie.

Metoda experimentală este o abordare ştiinţifică a realităţii cu scopul stabilirii unei relaţii detip
cauză-efect între două fenomene observabile şi măsurabile. Cercetătorul îşi propune să
stabileascăaceastă relaţie păstrând unele condiţii nemodificate, controlate şi variind altele, in
funcţie de ipotezeleformulate.
5. Care este esenţa fenomenologiei ca metodă a filosofiei contemporane?

Fenomenologia este un curent în filozofie care își propune să studieze fenomenele conștiinței
prin prisma orientării și a conținutului lor, făcând abstracție de omul real, de activitatea lui
psihică concretă și de mediul social. (La Hegel) Teorie filozofică în care se afirmă primatul
conștiinței asupra existenței și se încearcă în mod rațional descrierea procesului dezvoltării
conștiinței. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și
spațiu.
6. Caracterizaţi principiile ordinii de drept.
Principiul egalitatii, libertatii si justitiei,
Egalitatea, asemeni libertăţii şi justiţiei, poate fi examinată din dublă perspectivă. Egalitatea
perfectă (ideală) care este cea adevărată şi egalitatea imperfectă („pămîntească”) care în fapt nu
există, însă aspiră spre ideal. De fapt, omenirea există datorită marilor idei de libertate, egalitate
şi fraternitate, afirma E. Roerich. Dacă aceste idei vor fi considerate utopice şi pe acest motiv
omenirea se va distanţa de la ele, atunci aceasta ar echivala cu trecerea în nefiinţă a omenirii.
Fără asimilarea acestor idei majore în inimi, omenirea va fi invadată de crime nemaivăzute şi
desfrîu, consecinţa cărora va fi descompunerea şi pierirea umanităţii.
Egalitatea este principiul ce se degajă iniţial din Principiul (Legea) Universal al Ierarhiei.
– Egalitatea, în funcţie de principiu al dreptului pozitiv, este în concordanţă cu Egalitatea în
sens absolut (ideea incipientă a egalităţii).
– Principiul egalităţii este intercalat cu principiile libertăţii şi justiţiei.
– Egalitatea se manifestă în dreptul pozitiv în dublă postură: 1) idee generală a tuturor
normelor juridice; 2) exigenţă a titularului dreptului subiectiv faţă de aplicanţii dreptului
obiectiv.
– Egalitatea este mijlocul de realizare a echităţii sociale; unul din „elementele logice ale
justiţiei”, după M. Djuvara.

7. După redactarea unui articol științific se impune o autoevaluare riguroasă din

partea autorului. La ce întrebări trebuie să caute răspuns autorul?

Autorul îsi apreciaza propria munca stiintifica prin compararea rezultatului obtinut cu obiectivele
propuse dar si prin compararea rezultatelor proprii cu rezultatele obtinute de alti cercetatori care
au abordat teme similare sau complementare. În cadrul grupei sau echipei de lucru, fiecare
membru ar trebui sa poata sa-si determine contributia în ansamblul rezultatelor generale obtinute
si sa-si fixeze pozitia într-o eventuala ierarhie. Autoevaluarea rezultatului presupune si o
identificare a punctelor slabe (sau chiar necuprinse în tema de cercetare sau în proiectul practic
realizat). Rezultatele finale sunt evaluate si de profesori (în principal de profesorul îndrumator al
proiectului), colegi, personal de specialitate din domeniul ales, comunitatea stiintifica.

8. Datele bibliografice se completează în conformitate cu standardele naţionale

referitoare la biblioteconomie, informare, documentare.

Datele bibliografice se utilizeaza atat cand s-au extras idei sub forma de citate, cat si atunci cand
nu s-au mai facut astfel de citari ci pur si simplu sub forma unei referinte.Aceste referinte
bibliografice se fac: in subsolul paginii; la sfarsitul partilor sau capitolelor; la sfarsitul lucrarii.
Datele bibliografice se completează în conformitate cu standardele naţionale referitoare la
biblioteconomie, informare, documentare.
Cărţi:
Palii A. Cultura comunicării. Chişinău: Epigraf, 1999. 176 p.
Tave D. Inbreeding and brood stok management. Rome: FAO, 1999. 122 p.
Nicolescu O., Verboncu I. Management. Bucureşti: Economică, 1996. 407 p.
Permin A., Hansen I. Epidemiology, diagnosis and control of poultry parasites. Rome: FAO,
1998. 160 p.

Mai mult de trei autori:

Stan N. şi al. Tratat de teoria dreptului. Bucureşti: Timpul, 2004. 282 p.
Alte surse:
Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova. Nr. 259-XV din 15 iulie 2004. în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.07.2004, nr.125-129 (1479—1483).
Anuarul statistic al Republicii Moldova. Chişinău. 2005. 560 p.
Production: Yearbook 2003. Voi. 57, 2003. Rome: FAO, 2004. 260 p. Autoreferatele, teze:
Sava P. Principiile dreptului. Autoref. Tezei de dr. în drept. Chişinău, 2003. 21 p. Mardare I.
Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Teză de dr. hab. în drept. Chişinău, 2008. 240 p.
Contribuţii:
— în reviste:
Postu I. Tehnica legislativă. în: Revista naţională de drept, nr. 9, 1997. p. 17-22.
— în lucrări ştiinţifice
Rurac M. Influenţa conştiinţei juridice asupra moralei. în: Culegere de lucrări ştiinţifice a
Universităţii de Stat din Moldova, voi. 9, 2001. p. 95-99.

9. Care este diferenţa dintre tehnica juridică şi tehnica legislativă?

Tehnica juridica reprezinta ansamblul mijloacelor, procedeelor prin care sunt exprimate, în
continutul normei juridice, necesitatile sociale (tehnica legislativa), iar mai apoi sunt puse în
practica (tehnica realizarii si a interpretarii dreptului).

Tehnica legislativa asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si

continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. Normele de tehnica legislativa
definesc partile constitutive ale actului normativ, structura, forma si modul de sistematizare a
continutului acestuia, procedeele tehnice privind modificarea, completarea, abrogarea, publicarea
si republicarea actelor normative, precum si limbajul si stilul actului normativ.

10. Comparaţi diferite definiţii date dreptului în identificarea sa ca dimensiune socială

a fenomenului juridic.

Dreptul, ca întreaga componenţă juridică a vieţii sociale, este un fenomen deosebit de complex, a
cărui cunoaştere presupune o cercetare aprofundată a legităţilor obiective a existenţei sale, a
dinamicii sale, a factorilor care-1 configurează şi valorilor pe care le promovează . Dreptul este
un produs complex al societăţii; normele sale intervin în procesul productiv, stabilind reguli
generale pentru actul zilnic repetat al producerii, repartiţiei şi schimbului de produse şi activităţi.
Abordarea dimensiunilor sociale ale dreptului implică analiza locului dreptului şi a realităţii
juridice în societate, sistemul legăturilor sale cu celelalte elemente (realităţi) ale societăţii, în
general, ştiinţele sociale privesc societatea ca un sistem dinamic, evolutiv (capabil să parcurgă
stări directe) şi înzestrat cu capacitatea autoreproducerii lărgite şi optimizate. Aceste ştiinţe
(sociologia, politologica, economia politică) cercetează diversele componente ale societăţii, pun
în lumină structura şi legalitatea structurală a vieţii sociale, rolul elementelor societăţii şi
influenţele complexe între aceste părţi (economice, politice, juridice, culturale etc.).

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 9
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Ce este abstracţia ştiinţifică.

Abstracțiile științifice reprezintă o denumire generică pentru noțiunile și categoriile care
alcătuiesc sistemele diverselor științe.
Una dintre primele abstracții științifice din istorie a fost făcută de grecii antici care au definit
punctul ca „ceva ce nu are părți”.
Abstracțiile științifice conțin o doză de imaginație: linii perfect drepte sau circulare, corpuri
perfect libere, mecanisme fără frecare, gazul ideal etc. Ele operează prin concentrarea atenției
asupra unui aspect, pentru a-l analiza, făcând abstracție de celelalte aspecte.

2. Numiţi caracteristicile definitorii ale normei sociale reflectate în definiţii.

Normele sociale privesc raporturile dintre oameni şi sunt, deci, o creaţie a acestora, o
expresie de voinţă a oamenilor.
Norma socială este în terminologie sociologică, o regulă sau un standard de
comportament împărtăşită de două sau mai multe persoane cu privire la conduita ce trebuie
considerată ca social acceptabilă. Normele sociale privesc astfel raporturile dintre oameni şi
sînt, deci, o creaţie a acestora, o expresie de voinţă a oamenilor.
Normele sociale sînt create de oameni şi stabilesc conduita oamenilor în cele mai
diferite domenii ale vieţii sociale, varietatea lor fiind condiţionată pe de o parte, de varietatea
relaţiilor sociale pe care le reglementează - economice, politice, de familie etc. - iar pe de altă
parte, de modul prin care voinţa şi interesele exprimate în ele sînt aduse la îndeplinire, cu alte
cuvinte, consecinţele nerespectării lor (existenţa unor sancţiuni).
Rolul acestora şi în mod special al celor juridice creşte deosebit de mult în societatea
contemporană în care intervenţia tot mai amplă în orientarea proceselor sociale necesită
reglementări corespunzătoare.

3. Caracterizați conceptul de teorie ca obiect al metodei științifice?

Teoria este o formă a cunoașterii raționale, ansamblu de cunoștințe conceptuale ordonate
sistematic, decurgând din unul sau mai multe principii generale și oferind o descriere și o
explicație a unui domeniu al realității (ex. teoria cuantică, teoria relativității, teoria evoluției
speciilor, etc).
Teoria științifică, fiind strâns legată de experiment, dezvoltă și verifică ipoteza pe baza dovezilor
empirice.

4. Care sînt tipurile de reviste ca rezultat al evaluării şi ce reviste ştiinţifice juridice

cunoaşteţi?
Categoria A (2)
Surface Engineering and Applied Electrochemistry (Электронная обработка материалов)

Categoria B (21)
Arta
Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Matematica
Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţele vieţii
Buletinul Institutului de Geologie şi Seismologie
Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe Medicale
Buletin Ştiinţific. Revista de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie (Serie Nouă)
Chemistry Journal of Moldova
Computer Science Journal of Moldova
Curierul Medical
Economica
Economie şi Sociologie
Francopolyphonie
Intellectus

Categoria C (51)
Administrarea Publică
Agricultura Moldovei
Analele Academiei de Studii Economice din Moldova
Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al
Republicii Moldova: ştiinţe socioumane
*Unele reviste nu au propriul site sau nu pot fi găsite în baze de date, dar pe parcurs pagina va fi
actualizată cu linkuri accesibile către acestea.

Hotărările CSŞDT şi CNAA cu privire la rezultatele evaluării şi clasificarea unor reviste

ştiinţifice de profil
- Hotărîrea nr. 61 din 30.04.2009
- Hotărîrea nr. 208 din 24.12.2009
- Hotărîrea nr. 220 din 06.12.2010
- Hotărîrea nr. 174 din 15.09.2011
- Hotărîrea nr. 200 din 28.10.2011
Reviste stiintifice juridice in RM:
“Revista moldoveneasca de drept international si relatii international”
Menţiune de responsabilitate: Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Istorie, Stat şi Drept;
Asociaţia Drept Internaţional din Republica Moldova

Arhiva din 2006.

“Revista Naţională de Drept”

Menţiune de responsabilitate: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Studii

Europene din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Uniunea Juriştilor din
Moldova
Arhiva din 2009.
5. De ce factori depinde ordinea legală stabilită de autor şi ordinea legală reală din
societate? Explicaţi răspunsul.

Conceptul ordinii de drept, adică ordinea legală stabilită de legiuitor, este o noţiune ideală, spre
care se tinde la o etapă sau alta de dezvoltare a societăţii (scopul reglementării juridice
determinat de legiuitor), pe cînd realitatea, adică ordinea legală reală din societate, este de altă
natură, deoarece diferiţi subiecţi de drept în activitatea lor de toate zilele fac abateri de la
prevederile legale (adică, rezultatul reglementării juridice).
Prima depinde de nivelul de dezvoltare a relaţiilor sociale în condiţii concrete, de nivelul culturii
politice şi juridice din societate, de starea reală a legislaţiei, de caracterul legalităţii etc. Cea de-a
doua, reflectă situaţia reală din societate, aceasta, avind caracteristici atît calitative, cît şi
cantitative. Nu în zădar, în activitatea diferitelor organe de stat, de rînd cu alte activităţi, se
evidenţiază şi ridicarea nivelului ordinii de drept, adică se manifestă o tendinţă ca ordinea legală
stabilită de legiuitor să coincidă cu ordinea legală reală din societate.

6. Ce este compilaţia ca lucrare ştiinţifică?

Compilatia ca o lucrare stiintifica este este o operă care cuprinde idei și fragmente din diverși
autori, neprelucrate în mod personal.

7. În baza căror întrebări sau format cele două clase de orientări metodologice:
materialismul gnoseologic și idealismul gnoseologic?

Fundamentul din care derivă teoriile filozofice ale cunoaşterii este răspunsul dat primei
întrebări a problemei fundamentale a filozofiei: care este raportul între materie şi spirit
(conştiinţă)?
La acest factor la derivării concepţiiilor asupra cunoaşterii se mai adaugă şi răspunsul la cea de a
doua întrebare a problemei fundamentale anume dacă lumea poate sau nu poate fi cunoscută.

Clase de orientări gnoseologice

Materialismul gnoseologic
1. Consideră existenţa obiectivă a lumii; lumea există în afară şi independent de conştiinţă;
2. Admite că lumea este cognoscibilă şi cunoaşterea este posibilă;
3. Cunoaşterea apare ca proces de reflectare perfectibilă a lumii în conştinţă.
Materialismul metafizic ( Democrit, Epicur, Bacon, Spinoza, Diderot şi alţii) gândea cunoaşterea
static, ca o reflectare pasivă a lumii şi în general fără conexiunea subiect-obiect.
Materialimul dialectic a conceput cunoaşterea ca proces constructiv, continuu şi contradictoriu.
A admis că există corelaţie între activitatea teoretică şi empirică în cunoaştere. Materialismul
dialectic a considerat că se produce un salt între procesul senzorial şi procesul raţional al
cunoaşterii. Materialismul a scos în evidenţă rolul acţiunii în cunoaştere. De asemenea ia în
calcul dimensiunea individuală şi socială a cunoaşterii. În cursul secolului XX gnoseologia
materialist-dialectică a stagnat neintegrând noile descoperiri ştiiinţifice în teoria cunoaşterii.
Idealismul gnoseologic
1. Denaturarea raporturilor reale dintre cunoscător şi cunoscut;
2. Neagă în unele cazuri însăşi existenţa obiectului;
3. Uneori idealismul gnoseologic afirmă că nu este posibilă cunoaşterea lucrurilor.
VarianteIdealismul subiectiv nu admite că există obiect în afara subiectului şi consideră că
obiectul cunoaşterii este construit de însuşi omul care cunoaşte. Reprezentant al acestei orientări
a fost Immanuel Kant. Idealismul gnoseologic obiectiv afirmă că
există identitate de esenţă între subiect şi obiect ambele fiind de natură ideală deşi sunt în afară şi
independente unul de celălalt. Un filosof reprezentant al acestei concepţii a fost G.W.Fr. Hegel.
Contribuţiile gnoseologiei idealiste au fost ideea rolului activ al subiectului în cunoaşterea
obiectului, analiza detaliată a nivelului logic al cunoaşterii, surprinderea dialecticii cunoaşterii.

8. Cunoaştem, că metodologia este ştiinţa căilor prin care se ajunge la aflarea adevărului
despre realitatea juridică, deci ştiinţa juridică urmăreşte să descopere acest adevăr.
Cum procedează omul de ştiinţă în acest scop?

Metodologia este un cuvant complex, format din methodos si logos care inseamna "metoda" si
"stiinta", in limba greaca, iar in traducere libera "stiinta metodei", adica stiinta conceperii, a
alegerii si utilizarii metodei in procesul de investigare a fenomenului juridic. in mod similar, si
cuvantul methodos este format din doua cuvinte: meta si odos, adica "dupa cale", dupa calea sau
indrumarul care-ti asigura succesul oricarei investigatii stiintifice. Asadar, metoda si
metodologia sunt in fapt "un fir al Ariadnei", care, insusite si bine stapanite, nu te lasa sa te
ratacesti in jungla informatiilor si faptelor stiintifice.Metodologia cercetarii stiintifice (ca de
altfel, si a altor stiinte) este alcatuita din trei niveluri de metode: - metode de maxima
generalitate, specifice tuturor stiintelor; - metode proprii unui grup de stiinte; - metode specifice
fiecarei stiinte.
Metodologia cercetarii stiintifice economice este o parte a stiintei economice. Ea poate fi definita
ca un ansamblude principii, de etape si faze, de metode, tehnici si instrumente de investigare si
cunoastere stiintifica afenomenelor economice. Metodologia este un cuvânt complex, format din
„methodos” si „logos” care înseamna„metoda” si „stiinta, în limba greaca, iar în traducere libera
„ stiinta metodei”, adica stiinta conceperii, a alegeriisi utilizarii metodei în procesul de
investigare a fenomenului economic. In mod similar, si expresia methodoseste formata din doua
cuvinte meta si odos, adica „dupa cale, dupa calea sau îndrumarul care asigura succesuloricarei
investigatii stiintifice. Asadar, metoda si metodologia sunt în fapt „un fir al Ariadnei”, care,
însusite si bine stapânite, nu te lasa sa te ratacesti în jungla informatiilor si faptelor stiintifice
economice.

9. Efectuaţi analiza metodelor specifice dreptului, diferiţi autori menţionează diferite

criterii. Numiţi care sînt aceste criterii.
Metodologia juridica este acel sistem al unor factori de relativa invarianta intr-un numar suficient
de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legaturile, relatii ce se stabilesc intre
diferite metode in procesul cunoasterii fenomenului juridic.
METODELE CERCETARII STIINTIFICE JURIDICE
A. Metoda logica
B. Metoda comparativa
C. Metoda istorica
D. Metoda sociologica
E. Metodele cantitative

10. Care sînt caracteristicile unui tratat și manual și care sînt deosebirile dintre aceste
două lucrări științifice de consacrare?

Tratatul abordează unitar şi coerent cele mai importante concluzii, principii, teorii formulate în
limitele unei ştiinţe, precum şi metodele de investigaţie. Oglindeşte starea de dezvoltare a unei
teorii ştiinţifice sau a unei ştiinţe. Este destinat publicării şi conţine cîteva volume şi mai multe
mii de pagini.
Manualul (se înrudeşte cu tratatul) prezintă cunoştinţele, tezele, concluziile, principiile, teoriile
unei ştiinţe în mod sistematic şi în conformitate cu principiile didactice destinate formării
profesionale a specialiştilor.
Manualul este o lucrare cu caracter didactic, cuprinzînd noţiunile fundamentale dintr-un anumit
domeniu teoretic sau practic, este o carte ce conţine:
- Elementele fundamentale ale unei ştiinţe (discipline), utilizată, de obicei în sistemul de
învăţămînt;
- Informaţii, noţiuni de bază despre o anumită disciplină;
- Totalitatea procedeelor utilizate în învăţarea fundamentelor disciplinei respective;
- Reguli de învăţare.

dr. hab., prof univ. D. Baltag

 TEST 10
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”

1. Definiţi metoda sistemică de cercetare juridică.

Din punct de vedere al metodei sistemice, dreptul este văzut ca un sistem de factori
care îl configurează şi care odată ce aceşti factori se schimbă şi dreptul cunoaşte schimbări
semnificative. Abordarea sistemică a dreptului impune o anumită flexibilizare a gândirii
juridice în funcţie de toţi acei factori de configurare a dreptului: fie ei naturali sau chiar
artificiali.

2. Prin ce se deosebește articolul de sinteză de articolul de fond și care sînt componentele

structurale ale unui articol științific?

Lucrări de cercetare si interpretare pot fi clasificate în felul următor:

Lucrări în periodice ştiinţifice: nota; articolul; studiul; eseul.
- lucrări de critic (istorică, literară, ştiinţifică): recenzia descriptivă; recenzia evaluativă.
- lucrări de cercetare şi sinteze (sub formă de carte): manualul; tratatul; sinteza (locala,
regionala, generala)
- articol original; articol didactic; studiu de specialitate (publicat în revistă de
specialitate).
- revistă de specialitate (publicaţie de articole ştiinţifice de specialitate sau lucrări ale unei
Conferinţe)
- revistă de popularizare (publicaţie de articole de popularizare a informaţiilor şi
cercetărilor ştiiinţifice)
- proceedings (publicaţie de articole ştiinţifice prezentate la o Conferinţă)
- carte/monografie (publicaţie prin expunerea unor teme din punct de vedere teoretic şi
practic)
- teză de doctorat (lucrare ştiinţifică ce expune rezultatele unor cercetări într-o anumită
temă pentru obţinerea titlului ştiinţific de Dr. – Ph.D.)
- lucrare de licenţă (lucrare ştiinţifică ce expune un studiu de specialitate într-o anumită
temă pentru obţinerea diplomei de licenţă - licenţiat)
Există o serie de modalităţi prin care informaţia provenită din cercetare poate fi
comunicată. Acestea pot fi împărţite în 3 mari categorii: publicaţii academice; lucrări studenţeşti
şi publicaţii cu caracter tehnic. Publicaţiile academice cuprind: articole de cercetare; articole
teoretice; articole de prezentare; prezentări la conferinţe; cărţi; monografii; capitole din cărţi.
Lucrările studenţeşti cuprind: eseul sau referatul; lucrarea de cercetare; lucrarea de licenţă; teza
de master; teza de doctorat şi prezentările la conferinţele studenţeşti. Publicaţiile tehnice cuprind:
rapoarte de cercetare; rapoarte tehnice ale unor instituţii sau ONG-uri; lucrarea de politici
publice; raportul de evaluare;

3.Explicaţi organizarea şi structura prezentării.

O prezentare de succes este aceea care are o organizare logica a cadrului de prezentare. In
general, discutia va fi mai eficienta daca are:
a) o singura tema principala;
b) obiective clare
c) sectiuni distincte pe care auditoriul le poate intelege.
Nu este recomandata abordarea mai multor teme, chiar daca ele ar fi tratate pe rand intr- o
anumita ordine prestabilita de catre cel ce face prezentarea. De asemenea, este necesar a se
evita amestecarea planurilor logice de prezentare a temei trecandu-se alternativ de la
prezentarea temei la discutii de grup prin raspunsuri la intrebarile celor din sala.
Subiectul prezentarii trebuie mai intai expus de catre prezentator si abia dupa aceea se poate
trece la o dezbatere alaturi de auditoriu prin raspuns la intrebarile din sala.
Una din regulile de baza pe care orice persoana care doreste sa faca o prezentare trebuie sa le
respecte este pregatirea anterioara in mod temeinic a prezentarii. De obicei, acest lucru
incepe prin a se aduna idei despre subiect, intr-o maniera cat mai ampla si mai cuprinzatoare
cu putinta. Daca doriti sa nu va scape nimic, o sedinta proprie de brainstorming va fi
binevenita. Apoi este necesar organizarea acestei informatii intr-un cadru clar si logic.
Structura prezentarii
Odata ce aveti la dispozitie un set de idei concise si cuprinzatoare pentru prezentarea
dumneavoastra, urmatorul pas consta in pregatirea cadrului prezentarii alcatuit din:
• introducerea (inceputul) – in care stabiliti contactul cu auditoriul si prezentati subiectul si
tema principala;
Uneori, introducerea in cadrul unei prezentari este dificil de facut. In acelasi timp,
introducerea este de o importanta majora, deoarece mintea publicului este odihnita si relativ
usor de impresionat. Introducerea are o pondere mult prea mare in economia unei prezentari
pentru a fi lasata la intamplare. De aceea, introducerea trebuie sa fie scurta si concisa la
obiectul prezentarii, fara prea multe detalii. Niciodata introducerea nu trebuie sa contina
scuze sau anecdote.
• cuprinsul (mijlocul) – in care explicati tema in detaliu si dezvoltati tema si o argumentati;
Cuprinsul este si partea cea mai consistenta a unei prezentari. El trebuie sa contina
elementele de baza ale prezentarii astfel incat publicul sa inteleaga tema. Daca cuprinsul nu
este suficient de consistent si lasa de dorit, tehnica folosita esueaza. Prezentarile reusite nu se
bazeaza niciodata numai pe tehnica. Pe tot parcursul prezentarii cuprinsului este necesar un
contact vizual permanent cu auditoriul. Se spune ca ,,daca nu vei folosi contactul vizual in
timpul prezentarii, atunci mesajul tau pentru public poate fi transmis si prin posta. Folosit
eficient, contactul vizual te poate ajuta mai mult decat orice altceva pentru a-ti imbunatatii
calitatile de prezentator. Corzile vocale nu fac decat sa transmita mesajul, ochii sunt cei care
capteaza atentia publicului.
De asemenea, pe tot parcursul prezentarii este nevoie de o claritate a mesajului transmis.
Totdeauna, este bine sa transmitem doar lucrurile care sunt clare in mintea noastra. Altfel, nu
vom reusi decat sa bulversam auditoriul.
• incheierea (sfarsitul) – in care prezentati principala tema in rezumat si faceti recomandari
(daca este necesar).
Incheierea este categoric cel mai important element strategic al unei prezentari. Ceea ce se
spune intr-o incheiere este retinut pe o perioada indelungata de timp. De aceea, incheierea
trebuie planificata cu grija fara a fi una abrupta. Ea poate contine fie rezumatul principalelor
puncte expuse, fie indemnul la o anumita actiune, fie chiar un compliment sincer adresat
publicului.

4.Ce înţelegeţi prin noţiunea de problemă ştiinţifică?

 Problemă ştiinţifică prezintă o constatare a insuficienței cunoștințelor obținute pînă la un
anumit model și o expresie a necesității de a depăși limitele acestor cunoștințe, de a dobîndi
altele noi. Aceasta rezultă în urma confruntării teoriei, ipotezei, curentelor cu fapte practice,
empirice; dacă acestea se află în dezacord (contradicţie) înseamnă că avem de-a face cu o
problemă juridică; această problemă juridică poate deveni o temă de cercetare ştiinţifică;

5. Explicaţi metoda cantitativă de cercetare juridică.

Metodele cantitative au căpătat în ultimul timp o tot mai mare pondere în cercetarea
ştiinţifică juridică, cu largi şi imediate aplicaţii în practica dreptului. În general, astăzi, teoria
juridică nu poate merge decât în strânsă corelaţie cu nevoile practice ale creării şi aplicării
dreptului.
Pe plan mondial cercetările de informatică juridică au fost orientate în următoarele
direcţii: a) elaborarea şi sistematizarea legislaţiei; b) evidenţa legislativă; c) evidenţa
deciziilor de practică judecătorească (a precedentelor judecătoreşti); d) stocarea şi
sistematizarea informaţiei juridice; e) evidenţe criminologice etc.
Aproape toate statele au structuri specializate pentru armonizarea modalităţilor de
implementare a informaţiei juridice în calculator în domeniul privind legislaţia internaţională,
legislaţia naţională, jurisprudenţa instanţelor şi date de statistică juridică. Metodele
cantitative aplicate în drept au meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfecţionarea
reglementărilor juridice, la sporirea eficienţei lor sociale, precum şi la îmbunătăţirea
activităţii practice de realizare a dreptului.

5. La baza oricărei lucrări științifice stau anumite principii promovate încă de retorica
antică. Care sînt aceste principii?
Sunt trei principii:
1. Punerea la punct a unui plan al discursului
2. Originea juridico-politica a artei
3. Orientarea sa generica si pragmatica

8. Aparatul ştiinţific al lucrării poate fi prezentat sub diferite forme. Explicaţi care
sînt aceste forme.
Aparatul stiintific al lucrarii poate fi prezentat sub diverse forme:
- se pot utiliza note de subsol. Trimiterea la nota de subsol se face în text.
- în text pot fi inserate numarul de ordine al sursei bibliografice (numar care corespunde
documentului din bibliografia de la sfârsitul lucrarii) si pagina la care se afla referinta respectiva
în sursa bibliografica mentionata.

9. Caracterizaţi cerinţele obligatorii ale CSŞDD faţă de evaluarea revistelor ştiinţifice

în Republica Moldova.

În baza Regulamentului cu privire la evaluarea şi clasificarea revistelor ştiinţifice, aprobat

prin Hotărîrea CSŞDT al ASM nr. 196 din 18.10.2012 s-a stabilit procedura de evaluare şi
clasificare a revistelor ştiinţifice din Republica Moldova, în urma căreia revistele obţin statut de
publicaţie ştiinţifică de profil în domeniul dreptului.
Evaluarea revistelor este periodică, statutul de publicaţie ştiinţifică, fiind valabilă timp de 4 ani
din momentul obţinerii acestuia.
Revistele ştiinţifice trebuie să respecte următoarele cerinţe obligatorii:
- minimum 3/4 din articolele publicate să poarte caracter ştiinţific;
- elementele principale ale articolului ştiinţific includ: rezumatul, cuvinte-che-ie, rezultate
obţinute şi concluzii, referinţe bibliografice;
- recenzarea anonimă a articolelor ştiinţifice;
- selectarea recenzenţilor de către colegiul de redacţie;
- respectarea convenţiilor editoriale: titlurile articolelor, rezumatele şi rererin-ţele să fie
clare, informative, corecte, complete, autorii să poată fi identificaţi prin abolirea
instituţională şi adresă;
- respectarea structurii referinţei bibliografice (conform Hotărîrii CNAA nr. AT03 din 23
aprilie 2009).
- respectarea cerinţelor tehnice pentru publicarea articolelor în revistă;
- cel puţin, titlurile, rezumatele şi cuvintele-cheie ale articolelor, trebuie să fie
în limba română şi într-o limbă de circulaţie europeană;
- indice ISNN;
- apariţia regulată a revistei şi editarea cel puţin a 2 numere pe an;
- instituirea şi administrarea paginii Web a revistei.
În conformitate cu rezultatele evaluării revistele se clasifică după cum urmează:
Tipul A. Reviste cotate în baza de date THOMSON-ISI;
Tipul B. Reviste, care deţin potenţial de a fi recunoscute pe plan internaţional, inclusiv de către
ISI;
Tipul C. Reviste cu punctaj de recunoaştere ca publicaţie ştiinţifică de importanţă internaţională.

dr. hab., prof univ. D. Baltag