Sunteți pe pagina 1din 2

PLANETELE RETROGRADE

Atunci când vorbim despre “planete retrograde”, vorbim despre o mişcare aparentă a acestor
planete, privite de la nivelul sistemului de referinţă care este Terra. Atunci când ne aflăm într-un tren şi
acesta depăşeşte (prin viteza sa superioară) un alt tren care merge în aceeaşi direcţie, pe linie paralelă,
avem impresia că celălalt tren merge înapoi (“retrogradează”) deşi ştim perfect că nu este aşa. Atunci
când Terra, pe orbita sa, avansează mai repede decât o altă planetă (privind de pe Pământ), cealaltă
planetă pare să se deplaseze înapoi; binenţeles, ea continuă să avanseze, este vorba doar de o impresie.
Cum să interpretăm mişcarea aparent retrogradă a unei planete? Se pare că, pentru noi, o parte din
puterea acelei planete este pierdută. Planetele retrograde permit înţelegerea problemelor unei
personalităţi; ele indică domeniile unde echilibrul va fi obţinut mult mai lent, mai dificil. Planetele
retrograde sunt de o extremă importanţă în interpretarea unei teme astrologice, mai ales în cazul
previziunilor; orice analiză poate fi falsă, previziunile inexacte, doar pentru că nu s-a ţinut cont de această
cheie esenţială. O planetă retrogradă poate bloca cele mai frumoase, mai favorabile posibilităţi sau
previziuni pentru o astrogramă (o anumită personalitate, etc.)
Planetele grele retrograde
Cel mai adesea, planetele grele sunt retrograde. Astfel, s-a observat că:
- Jupiter retrogradează aproximativ 4 luni în fiecare an
- Saturn retrogradează aproximativ 4 luni şi jumătate pe an
- Uranus retrogradează aproximativ 5luni pe an
- Neptun retrogradează aproximativ 6 luni pe an
- Pluton retrogradează aproximativ 6 luni şi o săptămână pe an (cel mai adesea, Pluton este
retrograd iarna).
În consecinţă, un mare număr de oameni se nasc în momentele de retrogradare ale planetelor grele
(cu precădere cei născuţi iarna şi toamna). Planetele grele indică un destin colectiv, trimiţând la acea
karmă de grup (grupuri karmice, generaţii karmice) despre care vorbea Edgar Cayce în cărţile sale. Dar
planetele grele au şi o influenţă puternică asupra destinelor individuale, în funcţie de plasarea lor în teme
natală, de aspectele pe care le primesc, etc.
Planetele uşoare (rapide) retrograde
Planetele rapide sunt mult mai rar retrograde şi rămân mai puţin timp în mers retrograd. Dar atunci
când intră în mişcare regresivă, generează blocaje importante în viaţa nativilor, în destinul lor. De regulă,
planetele rapide nu rămân retrograde pe perioade lungi (comparativ cu planetele grele). Orice planetă
retrogradă prezentă în astrograma natală indică anumite datorii karmice nerezolvate, cu care nativul vine
din existenţele precedente. Fiinţa în cauză se confruntă cu acelaşi gen de situaţii, conjuncturi, provocări
pe care le-a întâlnit şi în vieţile trecute, dar pe care nu le-a condus către o finalitate, pentru a închide un
circuit karmic. Până când persistă acele probleme, blocaje, dificultăţi moştenite din alte vieţi? La această
întrebare se poate răspunde folosind o metodă din astrologia previzională (progresiile secundare): se
numără zilele până când planeta respectivă rămâne retrogradă, intrând apoi în mers direct, din momentul
naşterii persoanei. De exemplu: din momentul naşterii unei fiinţe, planeta Jupiter rămâne retrogradă încă
30 zile; făcând un calcul echivalent: 1 zi = 1 an, acea fiinţă va depăşi abia la 30 de ani blocajele generate
de Jupiter retrograd din tema natală (simbolic vorbind, la această vârstă Jupiter intră în mers direct pentru
acea fiinţă şi datoria karmică a fost lichidată).
În general, planetele retrograde dau tendinţa către interiorizare sau introspecţie (în ceea ce priveşte
funcţia ţinând de acea planetă; de ex.: Mercur – mentalul, Venus – iubirea etc.) şi către baterea în
retragere în faţa realităţii. O fiinţă cu mai mult de cinci planete retrograde în tema natală putem spune că
are multe datorii karmice şi existenţa actuală este, în multe privinţe, o reluare a unei existenţe precedente.
Unii astrologi reîncarnaţionişti actuali cosideră că planetele retrograde simbolizează trăsăturile de
caracter negative care îşi au originea în vieţile anterioare. Interpretarea se face însă nuanţat:
- Planetele retrograde bine aspectate arată că aceste trăsături negative de caracter nu sunt profund
ancorate în personalitate. Nativului i se acordă acum o a “doua şansă” pentru a le elimina.
- Planetele retrograde prost aspectate sugerează o repetare a acestor trăsături negative de-a lungul
mai multor vieţi anterioare. Acestea sunt profund ancorate în personalitate şi trebuie depus un efort
considerabil pentru a le elimina. Acest efort are un profund efect de transformare, reprezentând o
provocare care stimulează nativul să evolueze. Ca orice element frustrant, tensionant, generator de blocaje
(cum sunt şi aspectele nefavorabile – cuadraturi, opoziţii) şi planetele retrograde sunt încercări sau
dificultăţi care pot conduce fiinţele către realizarea unor salturi spirituale.

S-ar putea să vă placă și