Capitolul 8.

Gandirea
1. Definitie si caracterizare generala.
Gandirea este un proces psihic cognitiv intelectual, care reflecta informatii esentiale despre
obiecte si fenomene si relatiile dintre ele, utilizand limba sau alt sistem de semne ca instrument
si are drept produs notiuni sau concepte, judecati, rationamente.
Coordonatele paradigmatice prin prisma carora putem identifica si ierarhiza atributele definitorii
a ceea ce dorim sa denumim gandire, sunt:

 coordonata interactiunii reflectorii subiect-obiect (lumea externa)- (gandirea reprexinta

una din cele mai importante verigi de legatura ale omului cu lumea externa);
 coordonata informational – negentropica – (ne permite sa intelegem mai adecvat rolul
adaptativ al gandirii);
 coordonata actionala – (gandirea este un factor psihic principal de reglare a
comportamentului);
 coordonata genetica – (ne permite sa abordam cum este structurata gandirea nu numai
la un anumit moment, ci si in dinamica sa);
 coordonata sistemica – (gandirea este considerata ca un sistem).

2. Structura psihologica interna a gandirii

D.p.d.v. structural, gandirea este o organizare cvadimensionala, cuprinzand 4 blocuri functionale
strans legate intre ele:
1. Blocul operatiilor – componenta operatorie
2. Blocul continuturilor - comp. informationala
3. Blocul produselor – comp. rezultativa
4. Blocul relatiilor – comp. relationala

1. Blocul operatiilor
Gandirea presupune existenta unei laturi operatorii specifice, de vehiculare procesare-
transformare. Operatia se defineste ca o transformare (T) aplicata unui „obiect” sau operant (O),
in vederea trecerii lui intr-o stare noua, care poate insemna un nou „obiect”. Transformarea se
realizeaza de catre un operator si poate imbraca forme instrumental-logice diferite:

 transformare cantitativa;
 transformare calitativa;
 transformare relationala.
Operatiile mentale au un caracter ideal si se caracterizeaza printr-o serie de proprietati specifice:
reversibilitatea, reflexibilitatea, simetria, asociativitatea, tranzitivitatea.
Operatiile gandirii pot fi clasificate dupa 4 criterii:

1. Dupa continutul pe care-l transforma, operatiile si gruparile lor specifice sunt de doua tipuri:
 operatii concrete - se aplica imaginilor obiectelor;
 operatii formale – se aplica asupra simbolurilor, semnelor si semnificatiilor abstracte.

2. Dupa sfera de aplicabilitate avem:

a. operatii generale fundamentale – folosite la rezolvarea sarcinilor de cunoastere,
indiferent de domeniu: fizica, biologie, stiinte sociale. Acestea sunt:

 analiza - descompunerea in plan mental a unui intreg in elemente componenete;

ea urmareste rezolvarea unie sarcini, aflarea la raspuns.”ce?” si „cum?”
 sinteza - recompunerea obiectului dezmembrat prin analiza.
Intregul obtinut este superior celui initial; sinteza poate fi unimodala si
plurimodala (sau categoriala); ca operatii adiacente sinteza are ordonarea si
clasificarea.
 abstractizarea – extragerea anumitor aspecte, laturi sau insusiri din contextul lor;
 generalizarea - dezvolta cunoasterea in extensiune;

b. operatii particulare specifice – sunt folosite in abordarea si rezolvarea unor clase de

sarcini, proprii domeniului abordat (matematica, fizica, chimie etc).

3.Dupa raportul dintre transformare si rezultatul final avem:

 operativitate algoritmica - necesara in abordarea „problemelor bine definite”, in cazul
carora se poate dinainte aproxima solutia sau rezultatul final;
avem algoritmi de clasificare, de descompunere, de asamblare, de calcul etc.
 operativitate euristica - tine de cautare, de explorare, de gasire si formulare a unor
principii cu valoare orientativa generala.
se pot clasifica urmatoarele metode euristice: metoda amestecului a doua teorii, a
revizuirii ipotezelor, a limitelor, a definitiilor, a transferului, a contradictiei, a criticii etc.
Privite in sine, operativitatea algoritmica si cea euristica par a fi complet separate, neavand nimic
in comun. Genetic, insa, se manifesta mai intai operativitatea euristica, aproape toate situatiile
pe care le intalneste copilul mic sun abordate recurgand la procedeul „inceracre-eroare”,
operativitatea euristica trecand mai apoi in operativitate algoritmica.
4. Dupa raportul dintre starea initiala si starea finala avem:
 operativitatea de tip convergent (gandirea convergenta) – actioneaza in directia
reducerii diversitatii la omogenitate si unitate.
In operat. de tip conerg. gandirea se misca de la divers la omogen, de la multime la intreg,
de la mult la putin; transformarile care-i sunt proprii sunt: comprimarea,reductia,
incluziunea, gruparile, relationarile iar rezultatul nu cuprinde nimic nou decat datele
initiale. La subiectii cu operativitatea convergenta dominanta – se caracterizeaza printr-o
gandire eminamente reproductiva.
 operativitatea de tip divergent – se distinge prin tendinta de proliferare in sfera
strategiilor de abordare si a solutiilor la sarcinile cu care este confruntat subiectul.
Subiectii cu operativitatea diveregnta dominanta – au o gandire creatoare, generativa.
Evolutia ontogenetica a operatiilor gandirii
De o gandire autentica nu se poate vorbi decat in masura in care ea dispune de structuri
operatorii, coplete, bine elaborate si trainic consolidate. Structurile operatorii parcurg o cale
lunga de evolutie. Piaget a stabilit 4 stadii principale, in interioarul fiecaruia delimitandu-se
substadii:

 stadiul senzorio-motor (0-2ani) – este dominanta interactiunea simturilor, indeosebi a

vazului, tactului si auzului, cu motricitatea, mai ales cu miscarile obiectuale ale mainilor.
 stadiul preoperator (2-7ani) – dezvoltarea schemelor si structurilor verbale ale limbajului.
 stadiul operatiilor concrete (7-11ani) - intrarea in functie a structurii operatorii porpriu-
zise, cu proprietatile sale specifice - reversibilitatea, tranzitivitatea, asociativitatea.
 stadiul operatiilor formale (11-14ani) - comutarea structurii operatorii pe un suport
intern (limbajul intern).

Proprietatile operatiilor mentale din perspectiva genetica

Principalele proprietati pe care le pune in evidenta dinamica evolutiva a operitiilor sunt:

 completitudinea (ne arata daca o operatie a parcurs sau nu, in procesul formarii sale,
toate etapele genetice);
 generalitatea (reflecta sfera de aplicabilitate reala a unei operatii);
 specificitatea instrumentala (exprima legatura selectiva si orientata dintre operatiile
particulare si tipul de sarcini la care se aplica);
 automatizarea (reflecta gradul de integrare si consolidare a operatiilor)

2. Blocul continuturilor

Ca proces de cunoastere cu functie reflectorie si de modelare informationala, gandirea

presupune in mod obligatoriu existenta unor contiunuturi specifice, asupra carora sa se aplice
operatiile. Sursa primara a acestor continuturi se afla in lumea externa, iar izvorul lor (de
alimentare directa) il reprezinta datele senzoriale.

Elementele structurii de continut sunt:

 notiunea (sau conceptul) – „elementul” constitutiv, de baza;

 judecata si rationamentul – elemente de rang cognitiv superior.

Notiunea este acea entitate informationala interna, care integreaza determinatii (insusiri)
semnificative, esentiale, necesare si comune unui numar mai mare sau mai mic de obiecte
(fenomene) reale sau imaginare.

Notiunea nu este un dat, ci rezultatul unui proces evolutiv, parcurgand cateva etape
intermediare: etapa pre-notionala, etapa complexelor notionale, etapa pseudonotionala, etapa
notiunilor concrete si etapa notiunilor abstracte. Notiunea este neutra din punct de vedere al
criteriului de adevar.

Judecata este un construct informational mai complex si relativ stabil, ce se formeaza prin
realizarea unor relatii si coeziuni logico-semantice definite intre doua sau mai multe notiuni.

Ea dezvaluie si precizeaza continutul notiunii, afirmand sau negand ceva despre altceva. Judecata
se va asocia intotdeauna cu o valoare de adevar sau de fals.

Rationamentul este reprezentat de constructele discursive.

3. Blocul produselor

Produsul este elementul esential in structura gandirii. Acesta raspunde la intrebarea:”ce s-a
obtinut...?”
In functie de specificul “stimulului” care a declansat procesul gandirii, produsele pot fi:

 notiune, un principiu, o relatie, o lege, o solutie, un raspuns (afirmativ sau negativ), o

decizie, o solutie (la o problema) etc.
In urma testarii si evaluarii, produsele pot fi:

 corecte sau incorecte;

 inalt, mediu si slab semnificative.
Respingerea unui produs ca nesatisfacator duce fie la reluarea procesului gandirii in vederea
obtinerii unuia mai bun, fie la renuntarea de a mai cauta raspunsul sau solutia la situatia data.
D.p.d.v al persistentei in timp, produsele se impart in doua categorii:
  pentru uz imediat (oasagere)
 pentru uz ulterior.

4. Blocul relatiilor

Relatia reprezinta legatura dintre operatii si continuturi.

Toate transformarile pe care le realizeaza gandirea asupra datelor ce-i sunt prezentate la
„intrare”, sunt mediate si incorporate in diferite tipuri de relatii, care se constientizeaza si se
fixeaza ca atare. Aceste tipuri de relatii pot fi:

 de comparatie constitutiva si calitativa (A mai bun decat B);

 de ordine si coordonare spatio-temporala (A dupa B);
 de subordonare-incluziune (obiectul X face parte sau se include in clasa E);
 genetice si de filiatie (A a aparut din B);
 de determinare probabilistica (daca... este posibil ca...);
 de determinare cauzala univoca (daca...atunci in mod necesar...);
 de similitudine-apropiere (pe o plaja extrem de intinsa);
 de polaritate antagonica (+ -; altruist-egosit; excitaie-inhibitie);
 de complementarietate (notiunile de „barbat” si „femeie” sun complementare in raport
cu notiune de „om”).

3. Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii

In realizarea prelucrarii sau procesarii a informatiei, gandirea nu urmeaza o traiectorie unica si
liniara; ea pune in evidenta cel putin trei forme (directii) modale:

 forma de procesare inductiva;

 dorma de procesare deductiva;
 forma de procesare analogica

1. Procesarea inductiva
Actioneaza initial asupra obiectelor si fenomenelor concrete, avand o traiectorie in sens
ascendent:

 de la individual, particular - catre general, universal;

 de la situational, intamplator – catre legic, necesar.
Situatiile (sarcinile) cu care se confrunta gandirea in inductie ar fi de trei genuri:
a. Formarea de concepte – de la o parte a elementelor unei multimi la intreaga multime
(om, vertebrat, mamifer, animal)
 concepte reale (se elaboreaza in procesul adaptarii si al invatarii);
  concepte formale (prezinta interes metodologic).
b. Inductia legilor (legea) – dinamica sau desfasurarea evenimentelor, aflate intr-o anumita
interactiune.
 legi dinamice (reflecta o legatura necesare, de tip cauzal, intre doi termeni ai
relatiei)
 legi statistice (exprima o legatura posibila, dar nu neaparat necesara, intre
conditii si evenimente)
c. Inductia structurilor – consta in relevarea unei relatii specifice intre doua elemente si
generalizarea ei asupra altor elemente.

2. Procesarea de tip deductiv

Are o traiectorie cu sens descendent:

 de la general (un principiu, o regula, o idee etc) – spre particular, individual.

Dupa structura si complexitate, se realizeaza in trei forme (variante):
a. procesarea deductiva imediata – stabilirea unei legaturi necesare, directe intre judecata
permisa si judecata concluzie. Modalitati de procesare deductiva imediata avem
conversiunea si obversiunea.
b. procesarea de tip silogistic – realizeaza un rationament deductiv imediat, alcatuit doar din
trei propozitii (judecati) categorice: 2 premise + 1 conluzie
c. procesarea ipotetico – deductiva – studiata mai putin dpdv psihologic
d. procesarea deductiva liniara – realizeaza o transformare de tip tranzitiv.

3. Procesarea analogica
Explica si interpreteaza un sistem mai putin cunoscut si mai greu accesibil cu ajutorul altui
sistem mai cunoscut si mai accesibil.
Toate cele trei forme modale de procesare a informatiei in cadrul gandirii se intalnesc la fiecare
individ, dar predarea si nivelul de elaborare si functionare a lor difera in limite foarte mari de la
o persoana la alta.

4. Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor

„Problema” sau „situatia problematica” reprezinta stimulul autentic al oricarui proces veritabil
de gandire. Functia principala a gandirii este una rezolutiva.
Dupa aspectul obiectiv si subiectiv, problemele se clasifica in doua clase mari:
  probleme bine definite (au un numar precis delimitat de evenimente (date) si o solutie
care este verificate printr-un test neechivoc; se rezolva prin procedee algoritmice);
 probleme slab definite (nu permit o analiza completa a datelor si nu dispun de teste
univoce de validare a solutiei; se rezolva prin procedee euristice)
Dupa forma de codificare sau prezentare, avem urmatoarele clase de probleme:

 probleme situationale – intuitive (obiecte, imagini sau scheme);

 probleme simbolice – abstracte (simboluri alfa-numerice exprimate verbal)
Din punct de vedere operational, o problema poate fi reprezentata in doua moduri:

 reprezentarea pe baza multimilor;

 reprezentarea pe baza unui spatiu de explorare.
Dinamica procesului de rezolvare a unei probleme
In fata unei probleme, subiectul se comporta ca un sistem adaptiv, adica, el cauta in spatiul
problematic „starile cele mai convenabile”, fie folosind algoritmi bine determinati, fie apeland la
procedee euristice de explorare-testare-alegere. Pentru a rezolva o problema, trebuie respectate
urmatoarele conditii (invariatii de problema):

 existenta obiectivului sau scopului, care ramane constant si postuleaza desfasurarea

actiunilor rezolutive in directia simplificarii si reducerii spatiului problematic;
 adaptarea analizei la reprezentarea interna a sarcinii, care cere sa fie cat mai adevarata;
 subordonarea surselor externe de informatie obiectivului final al problemei.
Etapele principale ale rezolvarii unei probleme sunt:

 procesul initial (input translation) – realizarea reprezentarii interne a „spatiului ambiant”

cu relevarea in cadrul lui a „spatiului problematic”;
 activitatea de raspuns a subiectului – alegerea unei metode particulare de rezolvare;
 aplicarea metodei alese
 alegerea altei strategii, daca metoda initiala da gres (se alege o alta metoda; se realizeaza
o alta reprezentare interna si se reformuleaza problema; se abandoneaza speranta de a
rezolva problema);
 o metoda poate genera probleme noi, subiectul alegand rezolvarea unei din aceste
probleme derivate.
Procesul general de rezolvare a unei probleme poate fi:

 iteractiv (stabilirea obiectivului – alegerea metodei – evaluarea rezultatelor – alegerea

unui nou obiectiv);
 recursiv (obiectivul neatins poate fi mentinut, chiar daca au fost fixate obiective noi –
obiectivul initial poate fi re-evocat dupa ce noile scopuri au fost atinse).
Pentru finalizarea activitatii rezolutive, este nevoie de reprezentare interna si metoda.
Ca mod de desfasurare, activitatea de rezolvare a problemelor este disjunctiva:

 daca aplicarea metodei alese duce la gasirea solutiei, procesul se incheie;

 daca duce la esec, subiectul alege alta metoda, s.a.m.d. pana la rezolvare.
Sursele de informatie in rezolvarea problemelor
Informatia are o importanta primordiala in rezolvarea problemelor, ea fiind indispensabila in.

 formarea reprezentarii interne

 alegerea metodei
 estimarea rezultatelor
Permanent, in timpul activitatii sale rezolutive, subiectul cauta, extrage si prelucreaza informatia.
Principalele surse de informatie:

 spatiul problematic insusi;

 ambianta sau cadrul spatiului problematic dat;
 informatia preluata si stocata anterior
ce mai mare cantitate de informatie utila o furnizeaza memoria interna de lunga durata.
Factori pertubatori in procesul de rezolvare a problemei
Factori pertubatori de ordin obiectiv:

 criza de timp;
 caracterul instantaneu al contactului cu problema;
 factori fizici de ambianta;
 factori sociali de ambianta;
 gradul de complexitate si dificultate al problemei.
Factori pertubatori de ordin subiectiv:

 tensiunea emotionala puternica;

 lipsa de motivatie;
 starea de hipermotivatie;
 supramotivatia.
Factori psihologici generali (pertubatori):

 oboseala intelectuala
Erori care apar in procesul rezolutiv:

 erori de atentie (greseli de calcul, omisiuni);

  erori de judecata (analiza).

5. Gandirea ca proces decizional

In sens larg, prin decizie se intelege procesul cognitiv (intelectual) de gestionare a
comportamentelor in situatii alternative, subiectul trebuind sa efectueze o alegere sau alegeri
succesive ale variantei optime sau cel putin convenabile.
Clasificarea deciziilor se face dupa:

 domeniul caruia ii apartin alternativele (economic, social, medical etc.);

 sfera de cuprindere (globale si partiale);
 timpul aflat la dispozitie (decizii in timp normal si decizii in criza de timp);
 durata aplicabilitatii (decizii pe termen scurt, mediu si lung);
 importanta obiectivului vizat (decizii minore si majore).
Indiferent de tipul de decizie, procesul de elaborare-adoptare are o schema operationala
comuna:

 recoltarea informatiei despre fiecare varianta de actiune (solutionare);

 prelucrarea si evaluarea gradului de relevanta si reprezentativitate a informatiei recoltate
 compararea variantelor (alternativelor)
 evaluarea pretului de cost (raportul dintre functia de castig si cea de pierdere);
 formularea optiunii pentru una din variante.
Gnadirea trebuie sa determine:

 valorile de baza ale situatiei (subiectul identifica informatia relevanta pentru decizie);
 valoarea asteptata ((maximizarea castigurilor asteptate in viitorul mai indepartat);
 functia de utilitate subiectiva asteptata (incercarea de a anticipa consecintele fiecarei
alegeri; se decide in favoarea celei mai atragatoare);
 valoarea efectului si corectitudinii optiunii (rezultatul obtinut; aici intervine regretul
postdecizional, care poate fi echilibrat prin justificararea in vafoarea variantei alese si in
defavoarea alternativelor respinse)

6. Gandirea ca proces de teoretizare

Teoretizarea trebuie considerata o caracteristica esentiala si necesara a gandirii. Acolo unde ea
nu exista, nu se poate vorbi nici de existenta gandirii propriu-zise, ci doar de un intelect
situational-sincretic.
Dpdv valoric, calitate procesului de teoretizare este conditionata de factori genetici si
socioculturali.
Dpdv operational, procesul de teoretizare se desfasoara pe baza a trei scheme principale ale
gandirii:

 schema inductiva;
 schema deductiva;
 schema analogica.