71.

Definiţi noţiunea de răspuns imun şi precizaţi principalele sale atribute

Răspunsul imun (RI) include totalitatea evenimentelor care au loc după introducerea unui Ag, și anume:
• activarea limfocitelor,
• eliberarea a diverse molecule,
• multiplicarea celulelor specifice,
• producerea de limfocite T citotoxice sau de anticorpi capabili să se fixeze pe Ag şi să participe la
• eliminarea acestuia (direct sau indirect).

O caracteristică foarte importantă a RI, în condiţii fiziologice, este capacitatea de a discerne între self şi non-self şi
de a reacţiona numai faţă de moleculele care îndeplinesc definiţia de antigen.

Răspunsul imun poate fi de tip umoral, mediat prin anticorpi sau de tip celular, mediat de către celule.

72.Definiţi răspunsul imun umoral şi specificaţi celulele implicate în realizarea sa

Răspunsul imun umoral (RIU) constă în producerea de Ac specifici şi este transferabil pentru o perioadă de timp (3-6
săptămâni), prin ser, la un alt animal. Imunitatea umorală intervine în distrugerea bacteriilor extracelulare,
neutralizarea virusurilor, inhibarea toxinelor.

• celulele prezentatoare de antigen

• limfocite T
• limfocite B

Imunitatea celulară presupune în special dezvoltarea unui răspuns imun faţă de celulele infectate cu virusuri,
celulele infectate cu microorganisme cu multiplicare intracelulară (ex. mycobacterii), paraziţi intracelulari, allogrefe,
celule tumorale.

Răspunsul imun primar (RIP)

Înaintea primului contact cu un anumit antigen, nu există anticorpi „potriviţi” față de acesta. Stimulul antigenic
primar „selectează” LB care au receptori pentru respectivul Ag. După primul contact cu Ag se dezvoltă RIP
Natura anticorpilor:
• examinarea claselor de anticorpi produşi arată că primii anticorpi care apar sunt de tip IgM (cei din clasa
IgG apar câteva zile mai târziu iar nivelul lor creşte pe măsură ce nivelul IgM scade);
• în următoarele 2-3 săptămâni, în ser predomină anticorpii de tip IgG;
• în următoarele luni, eventualii anticorpi care persistă sunt de tip IgG.

Răspunsul imun secundar (RIS)

Răspunsul imun secundar apare după al doilea contact cu acelaşi antigen (sau după contacte ulterioare). RIS are
următoarele caracteristici:
• poate apărea chiar şi după administrarea unor doze destul de mici de antigen;
• atenţa este redusă la circa 24 ore; se ajunge repede, abrupt la faza de creştere logaritmică;
• anticorpii sunt de tip IgG;
• titrul Ac produşi este mult mai înalt;
• persistenţa acestora este mai lungă (Ac produşi se menţin timp mai îndelungat, luni de zile).

Diferenţa dintre RIP şi RIS este datorată în primul rând existenţei limfocitelor cu memorie. După eliminarea Ag,
în organism continuă să „circule” celule cu memorie, reacţia imună la al doilea contact cu acelaşi Ag având
caracteristicile de mai sus. Memoria imună se stabileşte din timpul RIP şi este specifică.
73.Enumeraţi tipurile de imunitate şi descrieţi-le pe scurt
Imunitatea poate fi
- innasculta (nespeficica)/ moştenită
- dobandita (specifica)
Tipuri de imunitate
Imunitatea poate fi moştenită (trăsătură de specie, se transmite ereditar) şi dobândită.

Imunitatea poate fi dobândită activ, după contactul cu un anumit antigen (ex. bacterian). Evenimentul imunologic
poate apărea după o infecţie (natural) sau după administrarea unor vaccinuri (artificial). Avantajul imunităţii
dobândite activ este faptul că, de regulă, protecţia este de durată. Dezavantajul principal este reprezentat de
faptul că instalarea răspunsului imun are loc lent, mai ales în cazul RIP.

Imunitatea poate fi dobândită şi pasiv, preluând anticorpi produşi de către o altă gazdă. Spre exemplu,
administrarea de anticorpi anti toxină difterică / tetanică / botulinică (artificial) pune la dispoziţia gazdei infectate,
imediat, o cantitate importantă de antitoxină, în vederea neutralizării cât mai rapid a toxinei implicate patogenic. În
mod natural, fătul şi nou născutul beneficiază de protecţie prin intermediul anticorpilor (IgG transplacentar, IgA prin
colostru, lapte) proveniţi de la mamă. Avantajul imunităţii dobândite pasiv este rapiditatea, în timp ce dezavantajul
este reprezentat, pe de o parte, de timpul scurt pentru care este oferită protecţia iar pe de altă parte, de riscurile
unei hipersensibilizări, atunci când sunt utilizaţi anticorpi provenind de la o altă specie (ex. în cazul administrării de
ser recoltat de la cal hiperimunizat).
Există şi posibilitatea dobândirii unei imunităţi activ - pasiv, atunci când se administrează concomitent (dar în
locuri diferite) ser imun şi un vaccin (ex. în suspiciunea infecţiei cu Clostridium tetani).
Mult timp s-a considerat că cele 2 tipuri de imunitate acționează independent, imunitatea înnăscută oferind prima
linie de apărare împotriva microbilor invadatori, iar imunitatea dobândită intervenind mai târziu, pentru a elimina
infecția. Însă, interacțiunea dintre cele 2 tipuri de imunitate este evidentă: imunitatea adaptativă profită de
abilitatea imunității înnăscute de a distinge între agenții patogeni, microbii benefici și factorii de mediu.
Cele 2 tipuri de imunitate sunt complementare, în rânsă colaborare. (NK = natural killer)
Existența celulelor NK întărește aceste considerente. Conform unor descoperiri recente, celulele NK au o
proprietate esențială, atribuită numai celulelor imunității – memoria; în plus, au fost identificate celule NK în locuri
atribuite în mod clasic imunității adaptative: timus și ganglionii limfatici. (4)

74.Organele centrale şi periferice ale sistemului imun; localizare, funcţii

După secvenţa de intrare în funcţie şi rolul deţinut, se descriu trei tipuri de organe imune:
1. stem: Sistemul hematopoietic şi celulele stem; Mezodermul embrionar şi ficatul fetal; Măduva
osoasă
2. primare = Organele limfoide primare: Timusul, Măduva osoasă hematogenă la mamifere
3. secundare = Organele limfoide secundare: Ganglionii limfatici, Splina, Sistemul limfoid asociat
mucoaselor

Cauta si in carte ca nu le gasesc bine pe site..

75.Enumeraţi celulele implicate în răspunsul imun

76.Limfocitele T – origine, evoluţie, tipuri, funcţii
77.Limfocitele B – origine, evoluţie, tipuri, funcţii

80.Sistemul complement – definire, elemente componente, roluri şi efecte biologice

81.Calea clasică de activare a complementului
82.Calea de alternativă de activarea a complementului

aici ai informatie pt toate 3 subiectele

Complementul, un complex multienzimatic format din circa 30 de componente, reprezintă unul dintre principalii
constituenţi ai apărării naturale, ai imunităţii umorale şi respectiv un element important al reacţiei imune survenite ca
urmare a formării complexelor antigen-anticorp (are rol esenţial în răspunsul inflamator). Sistemul complement (C')
reprezintă o componentă normală a serului.

Sistemul complement are o serie de funcţii importante:

• apărarea nespecifică împotriva infecţiei (liza virusurilor, liza bacteriilor,
• liza celulelor străine,
• favorizarea prin opsonizare a fagocitozei,
• chemotactism pentru PMN şi sistemul MM etc);
• eliminarea complexelor imune şi a celulelor apoptotice;
• reglarea fiziologică a RI,
• participă şi la creşterea permeabilităţii capilarelor, stimularea contractilităţii musculaturii netede etc.

În cele mai multe împrejurări, sistemul complement are efecte benefice; totuşi sunt de
menţionat şi unele efecte negative (ex. participă la reacţiile anafilactice, este implicat în
hipersensibilitatea citolitică-citotoxică etc).

Sistemul complement cuprinde circa 30 de componente celulare sau plasmatice. Componentele sale
suntsintetizate de hepatocite, macrofage, celule epiteliale intestinale etc. Componenta C3 este componenta
care se găseşte în cantitatea cea mai mare.

Sistemul C' se poate activa pe trei căi, respectiv calea clasică, calea lectinică şi calea alternă.

A) Activarea pe calea clasică este declanşată în primul rând de formarea complexelor imune (Ag-Ac), dar şi de
apariţia celulelor apoptotice, anumite virusuri sau de proteina C reactivă cuplată cu anumiţi liganzi

B) Calea lectinică poate fi activată de lectina care leagă manoza de pe suprafaţa bacteriilor (MBL, Mannan-
Binding Lectin), dar şi de alte proteine asemănătoare.

C) Calea alternă poate fi activată de bacterii, fungi, virusuri, paraziţi, venin de viperă, produşi de coagulare, celule
tumorale etc.

Calea clasică şi calea alternă (alternativă) converg către C3, apoi urmează o cale efectoare comună, implicând
ultimele componente ale sistemului complement (Figura nr. 3). În fiecare dintre etape, intervin proteine activatoare,
inhibitoare sau reglatoare precum şi receptorii pentru complement. Aceste elemente se găsesc fie în plasmă fie la
nivelul peretelui celulelor autologe sau omologe.
90.Vacinuri; ce sunt şi în ce scop se utilizează ?
Vaccinul este:
1. o suspensie de microorganisme (bacterii, virusuri) vii atenuate sau inactivate sau
2. cuprinde fracţiuni din microorganisme (subunităţi), în vederea stimulării mecanismelor de
răspuns imun, de regulă pentru prevenirea apariţiei unor infecţii.

Vaccinarea este definită drept o metodă profilactică, care urmăreşte creşterea rezistenţei specifice a
unei gazde, printr-o imunizare activă, cu stimularea răspunsului umoral sau celular, după caz.

91.Clasificarea vaccinurilor; exemple

În funcţie de infecţia care se doreşte a fi prevenită, vaccinurile pot fi

a) bacteriene
b) virale

În funcţie de modul de preparare există:

• ·Vaccinuri corpusculare (bacteriene, virale), incluzând, după caz, corpi vii atenuaţi sau distruşi (inactivaţi)
prin acţiunea unor factori fizici (ex. căldură) sau chimici (ex. mertiolat de sodiu).

• Vaccinurile subunitare, preparate prin inginerie genetică, au un grad superior de siguranţă (vaccin
hepatitic B, vaccin pertussis acelular).

• Vaccinurile care conţin anatoxine bacteriene, purificate şi adsorbite pe suport mineral (DTP conţine
anatoxină tetanică şi difterică plus corpi de Bordetella pertussis omorâţi, DT, dT, ADPA, ATPA/VTA).

În funcţie de numărul componentelor antigenice există:

• Vaccinuri monovalente (hepatitic A, hepatitic B)
• Vaccinuri asociate, care conţin amestecuri de antigene
105.Hipersensibilitatea – definire, tipuri de hipersensibilitate, exemple
106.Reacţii anafilactice – mecanism, forme de manifestare
107.Hipersensibilitatea de tip III – mecanism, boala serului, alte exemple
108.Hipersensibilitatea de tip IV – mecanism, evidenţiere, aplicaţii practice

ce e mai jos te ajuta la toate 4!

Reacţia imună este un răspuns normal fiziologic faţă de microorganisme sau celule tumorale.
Totuşi, RI poate îmbrăca şi aspecte patologice, de tipul hipersensibilităţii (HS) sau al autoimunităţii. Primele
observaţii privitoare la reacţiile de hipersensibilitate au fost făcute de Charles Richet în urmă cu un secol, observaţii
care vor acoperi tipul I din clasificarea Gell şi Coombs de mai tȃrziu. Pornind de la diferite tipuri de reacţii
observate, Gell şi Combs (1968) au propus o clasificare folosind termenul de hipersensibilitate de tip I-IV. În 1974,
Roitt adaugă hipersensibilitatea de tip V, stimulantă (pornind de la anticorpii stimulanţi ai funcţiei tiroidei, prezenţi
în hipertiroidia primitivă, boala Basedow).
În mod clasic, HS reprezintă o stare de reactivitate crescută a organismului, pe baza unui mecanism imunologic,
indusă de expunerea (repetată) la anumite structuri antigenice (sau haptene). Cuvȃntul alergen a fost pentru
prima oară utilizat de Riquet; desemnează un antigen care dă naştere unei reacţii de hipersensibilitate.
HS este specifică şi include
• un contact sensibilizant,
• o perioadă de latenţă şi
• un nou contact, contactul declanşator, cu acelaşi antigen care a fost implicat în contactul sensibilizant.
HS se poate clasifica în funcţie de tipul de răspuns imun în:
• HS mediată prin mecanism imun umoral (rol primordial LB şi anticorpii)
• HS de tip I (anafilactică, atopică), aşa cum se înregistrează în cazul şocului anafilactic, edemului Quincke,
conjunctivitelor sau rinitelor alergice, astmului alergic, urticariei, eczemei atopice etc;
• HS de tip II (citotoxică), aşa cum se întâmplă în liza celulară prin anticorpi, complement dependentă sau în
citotoxicitatea anticorp dependentă, complement independentă (mecanisme ce pot fi implicate de ex. în
patogenia reumatismului articular acut, în anemii hemolitice inclusiv după infecţii cu Mycoplasma
pneumoniae, reacţii posttransfuzionale, sindromul Goodpasture etc);
• -HS de tip III (prin complexe antigen-anticorp), aşa cum se înregistrează în reacţia Arthus, boala serului,
boala plămânului de fermier, glomerulonefrita extramembranară, lupusul eritematos diseminat,
crioglobulinemia mixtă, glomerulonefrita şi periarterita poststreptococică etc.
• HS de tip IV mediată prin mecanism imun celular (rol primordial LT şi citokinele)