PSIHOMOTRICITATE, EDUCAȚIE ȘI REEDUCARE PSIHOMOTRICĂ (PERP)

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA

Factorii creşterii şi dezvoltării se sistematizează în:

1. Factori endogeni;
2. Factori exogeni.

1. Factorii endogeni sunt reprezentaţi de:

a. factori genetici;
b. factori hormonali;
c. factori patologici.

a. Factorii genetici
Creşterea şi dezvoltarea sunt determinate genetic, iar factorii care intervin ulterior nu pot
decât să le devieze în plus sau în minus, într-un mod mai mult sau mai puţin reversibil.
Factorii genetici sînt responsabili de caracterele constituţionale imprimate produsului de
concepţie, precum şi de rata creşterii pînă la maturitate, după tipul morfologic familial; 90% din
variaţiile naturale ale taliei sînt consecinţa factorilor genetici.

b. Factorii hormonali
Sistemul hipotalamo-hipofizar coordonează creşterea, determinînd un echilibru între
diverse glande endocrine. În prima parte a copilăriei, creşterea este influenţată predominant de
hipofiză şi de timus. Timusul involuează treptat, reducându-ţi activitatea concomitent cu
intensificarea secreţiei de hormoni tiroidieni. La pubertate acţiunea glandelor sexuale şi
suprarenale domină tabloul endocrinologic.
Hormonul somatotrop (STH) este cel mai important hormon care intervine în creştere,
este secretat de celulele acidofile ale hipofizei anterioare, sub controlul unui factor hipotalamic,
la rîndul lui inhibat de hiperglicemie şi stimulat de hipoglicemie.
STH-ul stimulează proliferarea celulelor cartilajului de creştere, favorizând creşterea oaselor în
lungime şi mineralizarea acestora; stimulează dezvoltarea musculară şi viscerală.
În primii 20 de ani, densitatea oaselor creşte continuu, iar după 35 de ani începe să scadă,
din cauza procesului fiziologic de îmbătrânire. Refacerea ţesutului osos la copii este mai rapidă,
în timp ce la adulţi poate dura şi 10 ani.
Se pare că iniţial creşterea se realizează sub acţiune genetică şi tiroidiană, intervenţia
STH-ului fiind tardivă, respectiv după 3-4 ani de la naştere. Alţi autori sînt de părere că STH-ul
intervine de la vârsta de 1 an sau chiar mai devreme (lunile 5-6 de sarcină).
Hormonii tiroidieni reprezentaţi de triilodotironină şi tiroxină au următoarele efecte:
 cresc viteza de dezvoltare staturală;
 stimulează maturaţia osoasă.
Se pare că tiroida este singura glandă cu acţiune asupra creşterii dinţilor. Această glandă
intervine şi în dezvoltarea creierului, mai ales în dezvoltarea mentală şi psiho-efectivă.
Hormonii suprarenalieni secretaţi de glandele suprarenale sunt reprezentaţi de:
glucocorticoizi, mineralocorticoizi şi androgeni. În procesele de creştere şi dezvoltare intervin
glucocorticoizii şi androgenii. Glucocorticoizii, şi mai ales cortizolul, încetinesc creşterea
staturală, avînd acţiune antagonistă hormonului somatotrop.
Hormonii sexuali sînt reprezentaţi de androgeni şi estrogeni. Androgenii sînt secretaţi de
ambele sexe de corticosuprarenale, iar la băieţi şi de testicule. Estrogenii sînt secretaţi de ovare.
Secreţia hormonilor sexuali creşte cu vârsta şi are două pusee: primul la 9-10 ani şi al doilea la
11-12 ani.
Androgenii determină maturarea osoasă a cartilajului de creştere. Concomitent, dezvoltă
masele musculare, pilozitatea şi timbrul vocii la sexul masculin.
Estrogenii favorizează în perioada pubertară creşterea rapidă a oaselor în lungime. Acest
efect este urmat de osificarea cartilajului de creştere şi de încetarea dezvoltării staturale mai
devreme la fete, decât la băieţi. Deficitul de hormoni estrogeni în perioada de creştere se
însoţeşte de o exagerare a dezvoltării staturale.
Hormonul paratiroidian este indispensabil creşterii, intervine în calcificarea normală a
sistemului osos.

c. Factorii patologici
Toate abaterile d ela normal în privinţa creşterii şi dezvoltării organice şi psihice în
diferite perioade de evoluţie ale organismului reprezintă deficienţe sau tulburări de creştere şi
dezvoltare. Cauzele tulburărilor de creştere şi dezvoltare sînt generate de:
 factori care acţionează asupra gravidei:
- tulburări de nutriţie;
- intoxicaţii cronice (alcoolism, tabagism);
- infecţii acute sau cronice (sifilis).
 factori care acţionează asupra copilului:
- boli endocrine: hipotiroidism, deficit congenital (dobândit sau funcţional) de hormon de
creştere, diabet zaharat, rahitism etc.;
- boli genetice: sindrom Down;
- boli cronice: renale, hepatice, cardiace, pulmonare, hematologice, dezornici imunologice
etc.;
- malnutriţie etc.

2. Factorii exogeni sînt reprezentaţi de:

a. factorul alimentar;
b. mediul geografic;
c. factorii socio-economici;
d. factorii culturali;
e. factorii afectiv-educativi.

a. Factorul alimentar
Influenţa alimentaţiei asupra creşterii şi dezvoltării se manifestă încă din viaţa
intrauterină. Subnutriţia mamei duce la naşterea unor copii cu greutate mică într-un procentaj
de cca. 45%. În 10% din cazuri este afectată şi lungimea corporală. După naştere, copiii
recuperează deficitul intrauterin de creştere: băieţii mai repede deficitul ponderal, iar fetele pe
cel statural. Supraalimentaţia mamei cauzează obezitatea fătului.
La copii raţia alimentară trebuie să furnizeze caloriile necesare, să fie echilibrată, adică să
cuprindă în anumite procente proteine, lipide, glucide, dar şi săruri minerale şi vitamine.
Dacă aportul alimentar este deficitar. consecinţele sînt diferite în funcţie de durata
alimentaţiei carenţate:
 malnutriţia de scurtă durată se manifestă printr-un deficit de greutate în raport cu vîrsta
copilului;
 malnutriţia cronică se manifestă printr-un deficit al taliei, comparativ cu vîrsta.
Consecinţele malnutriţiei pe termen scurt sînt:
 întîrzierea creşterii fizice;
 diminuarea diametrelor fibrelor musculare;
 risc crescut de contactare a unor boli infecţioase;
 modificări comportamentale (apatie etc.);
 rată crescută a mortalităţii.

Consecinţele malnutriţiei pe termen lung sînt:

 scăderea ratei de creştere fizică;
 întîrzieri ale creşterii cerebrale;
 retard intelectual.

Dacă aportul alimentar este crescut, organismul acumulează excedentul sub formă de
ţesut adipos. Subnutriţia, excesele alimentare şi aporturi de substanţe xenobiotice (pesticide,
insectivide, aditivi, coloranţi etc.) ingerate odată cu alimentale sunt astăzi etichetate ca fiind
forme de stres nutriţional.

b. Mediul geografic
Mediul geografic intervine asupra creşterii şi dezvoltării (mai ales în primii 5 ani de
viaţă) prin condiţiile din microclimat: aer, soare, temperatură, lumină, umiditate, presiune
atmosferică, raze ultraviolete.
Climatul cald este incriminat în lungimea membrelor inferioare, iar cel rece în lungimea
trunchiului. Astfel se explică, de ce africanii au membrele inferioare lungi, iar eschimoşii
trunchiul bine dezvoltat. Climatul excesiv de cald şi altitudinea de peste 1500m au consecinţe
negative asupra taliei, care scade datorită hipoxiei cronice.
Dezvoltarea staturală a sugarului este mai scăzută în perioada octombrie-martie şi mai
rapidă în perioada martie-septembrie. La preşcolari şi şcolari se constată intensificarea creşterii
în greutate în intervalul august-septembrie şi în înălţime în perioada aprilie-iulie.
Zona temperată şi lumina influenţează pozitiv creşterea. În Europa se distinge o
succesiune descrescîndă pe zone, în direcţia nord-centru-sud, a valorilor medii ale greutăţii şi
înălţimii. Această grupare corespunde latitudinii şi este expresia influenţei condiţiilor de mediu,
care a dus la formarea tipului antropologic regional. Astfel, popoarele nordice au cele mai mari
medii ale înălţimii şi greutăţii; valorile scade spre sud, iar în centrul Europei se înregistrează
valori intermediare.

c. Factorii socio-economici
Nivelul de dezvoltare economică al unei ţări se reflectă în produsul intern brut (PIB), care
stă la baza nivelului de trai. Acesta determină starea de sănătate, de educaţie ţi cultură, iar în
ţările în curs de dezvoltare se constată diferenţe şi între mediul urban şi cel rural.
Nivelul de şcolarizare al părinţilor, situaţia lor financiară, condiţiile igienico-sanitare
existente în mediul familial (locuinţa salubră/insalubră, suprapopulată, cu/fără lumină etc.),
posibilitatea acordării îngrijirilor medicale corespunzătoare reprezintă factori sociali cu impact
direct asupra creşterii şi dezvoltării.
Copiii unici şi cei proveniţi din medii sociale favorizate sînt mai bine dezvoltaţi decît cei
din medii defavorizate (statut socio-economic al familiei). Malnutriţia uşoară, bolile cronice,
mediul social defavorizant, frânează creşterea şi dezvoltarea copilului, ca fenomen adaptativ la
solicitările fiziologice şi metabolice.
d. Factorii culturali
Nivelul de cultură influenţează stilul de viaţă (life style). Life style este un termen
complex, ce include o serie de norme şi valori ca modele ale comportamentului fizic, social şi
mental al unui individ şi variază cu vârsta, sexul şi mediul cultural.
Sedentarismul şi activitatea fizică reprezintă componente esenţiale ale stilului de viaţă,
modele ale comportamentului fizic, social şi mental. În timp se observă că nivelul activităţilor
fizice scade cu vârsta, mai ales la fete.
Tipul de bucătărie (alimente şi prepararea acestora), orarul meselor, numărul orelor de
odihnă, numărul meselor festive cu aport alimentar cantitativ şi calitativ diferit de cel al meselor
obiţnuite, comportamentul alimentar (restricţii autoimpuse, bulimia, anorexia etc.) reflectă,
alături de tipul de activitate fizică, nivelul de educaţie al populaţiei şi pot avea rol limitativ sau
stimulativ asupra creşterii şi dezvoltării fizice.
Sportul reprezintă unul din aspectele dezvoltării socio-culturale ale unei ţări. Evaluarea
aptitudinilor fizice la copii furnizează date utile elaborării politicilor naţionale privind
sănătatea, alimentaţia, educaţia fizică şi sportul.

e. Factorii afectivi-educativi
Climatul calm şi optimismul favorizează dezvoltarea copiilor. Stările conflictuale
atmosfera nefavorabilă din familiile dezorganizate o întârzie, aşa cum se întâmplă şi în cazul
copiilor instituţionalizaţi.
Copiii proveniţi din mediul urban au acces la un nivel educaţional superior, comparativ
cu cei din mediul rural.