Tablouri

Un tablou ca orice variabilă simplă trebuie declarat înainte de a fi utilizat. Dacă referirea la
elementele tabloului se face cu un singur indice se spune că tabloul este unidimensional (se mai
numeşte vector); dacă referirea se face cu doi indici tabloul se numeşte bidimensional(matrice);
iar cu n indici tabloul este n-dimensional.

Declaraţia unui tablou în forma cea mai simplă este:

tip nume[l1][l2]...[ln];

unde: l1, l2, ... ln sunt expresii constante care au valori întregi ce pot fi evaluate de compilator la
întâlnirea lor.

Evident că se pot declara mai multe tablouri deodată şi atunci numele de tablouri se pot înşirui
într-o listă, fiecare separat prin virgulă.

Exemple:

int t[5]; // s-a declarat un tablou unidimensional de 5 componente;

float a[5][3]; // s-a declarat un tablou bidimensional de 5*3=15 componente;

La elementele unui tablou ne referim prin variabile cu indici. O variabilă cu indici se compune
din numele tabloului urmat de unul sau mai mulţi indici, fiecare indice fiind inclus în paranteze
drepte. Numărul indicilor defineşte dimensiunea tabloului. Indicii sunt expresii care au valori
întregi. Limita inferioară a indicilor este zero. Astfel dacă t este tabloul de tip int în exemplul de
mai sus, elementele lui sunt:

t[0], t[1], t[2], t[3], t[4].

În cazul matricii a declarate mai sus elementele ei vor fi:

prima linie: a[0][0], a[0][1], a[0][2];

a doua linie: a[1][0], a[1][1], a[1][2];

...

a cincea linie: a[4][0], a[4][1], a[4][2];

Deci pentru dimensiunea k indicele variază între 0 şi lk-1.

Repartizarea memoriei pentru un tablou se face astfel: pentru fiecare element al tabloului se
repartizează o zonă de memorie necesară în conformitate cu tipul tabloului respectiv (pentru tipul
int câte 2 octeţi, pentru tipul float câte 4 octeţi, etc). Numele unui tablou este un pointer, el poate
fi utilizat în diferite construcţii şi el are ca valoare adresa primului său element.