Sunteți pe pagina 1din 11

COROZIUNEA SI PROIECTIA ANTICOROZIVA

Def1: Coroziunea reprezinta distrugerea materiei in general si a metalelor in special in urma unor reactii
chimice sau electrochimicecare au loc la interactiunea acestora cu mediul inconjurator.

Distrugerea prin coroziune este un proces natural deoarece metalele se gasesc sub forma prelucrata si
din acest motiv prezinta un nivel energetic ridicat. Coroziunea metalelor poate fi produsa de O2 din
aerul atmospheric, de diverse gaze industrial, de apa, de sol si chiar de catre microorganism,
microbiologic.

Def2: Coroziunea metalelor si a aliajelor metalice reprezinta un proces spontan de distrugere a


metalelor sub influienta chimica sau electrochimica a mediului inconjurator.

Clasificare:

Dupa mecanismul procesului de coroziune, deosebim: -coroziune chimica

-coroziune electrochimica

1).Coroziunea chimica

Def1: Reprezinta procesul de distrugere a metalelor, in urma reactiilor chimice care au loc la contactul
acestora cu un gaz uscat sau cu medii de electroliti continand agenti chimici agresivi. Exemple tipice de
coroziuni chimice sunt procesele de oxidare ale metalelor in atmosfera uscata precum si formarea de
cloruri , brmuri, ioduri si sulfuri daca agentul coroziv este clorul, bromul, iodul sau sulful.

Def2: Ea se produce la contactul metalelor cu gaze uscate (O2, Cl2, H2S, CO2, SO2, etc.), cu neelectroliti
(lichide organice, solutii ale substantelor anorganice in solvent organici) sau la temperature ridicare. In
urma coroziunii chimice, pe suprafata metalica se formeaza pelicule de oxizi, cloruri, sulfuri, carbonate,
sulfati, etc., de diverse grosimi. Coroziunea chimica nu este asociata cu o generare de current electric in
metal si se supune legilor cineticii chimice care guverneaza reactiile chimice eterogene.

Oxidarea metalelor in atmosfera

In atmosfera uscata coroziunea este pur chimica si se limiteaza la formarea unui strat
superficial de oxizi care afecteaza numai aspectul exterior al suprafetei metalice fara a influienta
prea mult proprietatile mecanice.

xMe+y2O2 <-> MexOy

Termodinamica reactiei

Sensul acestei reactii depinde de marimea presiunii partiale a O2 si a tensiunii de


disociere a oxidului metallic la temperatura data.
PO2>PMexOy atunci procesul termodinamic este POSIBIL

PO2<PMexOy atunci procesul termodinamic este IMPOSIBIL

PO2=PMexOy atunci se instaleaza echilibrul termodinamic

PO2 in aerul atmosferic la presiunea normal este constanta PO2=0,2 atm.

Spunem ca in atmosfera uscata si curate sunt termodinamic posibile acele reactii de


oxidare care conduc la formatea oxizilor cu presiunea de disociere mai mica decat 0,2 atm.

Cinetica reactiei

In functie de viteza de crestere a peliculelor formate in timpul oxidarii in atmosfera,


metalele se pot oxide dupa o lege liniara, parabolica sau logaritmica.

 Legea liniara
Metalele care nu pot forma pelicule protectoare, fie ca acestea nu sunt
continue, cum sunt metalele alcaline , fie ca produsele de oxidare sunt isolate,
cum se intampla in cazul wolframului, vanadiuliu, osmiului si iridiului, se
oxideaza dupa o lege liniara.

dy/dt=k, y-grosimea peliculei


t-timpul de oxidare
k-const reactiei
y=ct

 Legea parabolica

Oxidarea chimica formeaza pelicule continue de coroziune. Coroziunea se


atenueaza odata cu cresterea timpului si cresterea grosimii peliculei.
Experimental s-a stabilit ca Fe, intre 500-1100o C, Cu, intre 1000-1300oC, Ni in
aerul atosferic de corodeaza cu viteza invers proportionala cu grosimea
peliculei.
dy/dt=k’/y;
ydy=k’dt=>
y^2/2=k’t + C’=>
y^2=2k’ + 2C’=>
y^2=kt + C=>
y^2=kt;
y^n=kt,
n≠2, 1≤n<3
Legea parabolica se respecta la coroziunea multor metale la temperature inalte.
Din aceasta grupa fac parte si alte metale cum sunt: cobalt, mangan, periliu,
zinc, titan.

 Legea logaritmica

Aluminiul, cromul, siliciul si zincul precum si alte metale la temperature joase se


oxideaza mai greu decat metalele grupelor precedente fiind protejate cu mare
eficacitate de pelicule de coroziune foarte bune.

Oxidarea metalelor se supune legii logaritmice.


dy/dt=k/e^y=>
e^ydy=kdt=>
y=ln t

Se admite ca franarea intense a coroziunii, se datoreaza unor cauze


suplimentare cum sunt inrautatirea conductibilitatii, micsorarea prin difuzie a
peliculei, compactizarea peliculei.

Metalele acestei grupe dau peliculele cele mai termorezistente, de aceea se


folosesc ca adaosuri pentru obtinerea otelurilor refractare.

Metalele nobile, Platina, argintul, aurul nu se oxideaza practic in atmosfera


uscata/oxidanta nici la temperature de topire a metalului.

Clasificarea metalelor dupa cresterea peliculei de coroziune nu este strict


riguroaza, caci in functie de temperatura, concentratia agentului agresiv, durata
coroziunii, metalul de poate comporta dupa legi diferite.
In general, metalele, la temperaturi joase, se comporta dupa legea logaritmina ,
iar la temperaturi inalte dupa legea parabolica.

Procesul coroziunii/ de corodare


Este influentat de factori interni si externi.
Factorii interni tin seama de natura, structura si compozitia metalului sau a
aliajului , de starea suprafetei sale.
Factorii externi sunt viteza de deplasare a agentului coroziv, temperatura,
compozitia mediului ce interactioneaza cu metalul.
In practica, viteza de coroziune se exprima sub forma unui indice de coroziune
numit viteza medie de coroziune k:
k=m/sτ
O caracteristica a coroziunii fizice este aceea ca produsii de coroziune raman la
locul de contact cu mediul agresiv sub forma de pelicule de grosimi diferite.

Pelicule oxidice

-peliculele subtiri au grosimea cuprinsa intre grosimea unui strat monomolecular si 400 Ǻ. Asemenea
pelicule sunt invizibile cu ochiul liber si se formeaza pe suprafata aluminiului sau pe suprafata
mercurului la atmosfera uscata.

-peliculele medii au grosimea cuprinsa intre 400-5000 Ǻ. Aceste pelicule nu sunt vizibile cu ochiul liber,
dar pot fi vizibile prin efectele de interferenta a luminii aparand colorate.

-peliculele groase sunt vizibile cu ochiul liber si au grosimi peste 5000 Ǻ.

Pentru ca pelicula de coroziune sa poata proteja metalul impotriva coroziunii, acesta trebuie sa prezinte
urmatoarele proprietati: sa adere bine la metal, sa fie continua, impermeabila, sa prezinte un coefficient
de dilatatie termica egal cu cel al metalului de baza si sa prezinte o grosime medie.

In general, peliculele subtiri nu au o rezistenta mecanica suficienta, iar peliculele groase se fisureaza
datorita tensiunilor interne.

Referitor la peliculele oxidice, cercetatorii Pilling si Bedworth au aratat ca pot fi continue acelea care au
un volum mai mare decat volumul metalului din care provin. Daca volumul oxidului produs este mai mic
decat al metalului generator de pelicula, aceasta se fisureaza, nu mai este continua si nu mai este
protectoare. Astfel, ei impart metalele in 2 grupe, dupa valoarea supraunitara si subunitara a raportului
dintre volumul molar al oxidului si volumul unui atom gram de metal corodat numit coefficient de
expansiune.

Voxid/VMe=Moxid*ρMe/nAMe*ρoxid
Voxid-volumul molar al oxidului,

VMe-volumul unui atom gram de metal,

Moxid masa moleculara a oxidului,

ρoxid, ρMe-densitatea oxidului, a metalului,

AMe-masa atomica a metalului,

n-numarul de atomi de metal in molecula de oxid.


O grupa la care valoarea raportului este subunitara, cuprinde metale alkaline si alcalino-pamantoase, iar
pelicula formata nu prezinta proprietati protectoare.

Grupa , la care valoarea raportului este supraunitara (1<Voxid/VMe<2,5), cuprinde metale ca: aluminiu,
cupru, nichel si se caracterizeaza prin inseminate proprietati protectoare.

Cea mai rezistenta pelicula la oxidare, la temperaturi inalte o formeaza Al2O3. In cazul unui aliaj,
oxidarea va depinde de activarea chimica a componentelor sale fata de O2.

2) Coroziunea electrochimica

Def1(laborator). Acest tip de coroziune se produce la contactul metalelor cu solutii de electroliti, in


topiturile de saruri, in prezenta O2 din aer si a umiditatii. Rezulta produsi de coroziune ce pot fi oxizi,
saruri, etc. Coroziunea electrochimica este insotita de o trecere a curentului electric prin metal si se
upune legilor cineticii electrochimice.

Def2(caiet). Coroziunea electrochimica a metalelor si a aliajelor metalice este procesul de distrugere a


acestora sub influienta unui mediu coroziv, de tip solutii de electroliti. Aceste procese de coroziune
electrochimica sunt insotite de aparitia unui curent electric in metal, produs de reactiile electrochimice
(reactii redox) ce au loc la interfata metal-solutie coroziva.

Coroziunea electrochimica se poate explica cu ajutorul unor teorii, una dintre ele fiind TEORIA PILELOR
LOCALE. Aceasta teorie arata ca pe suprafata metalului in contact cu mediul coroziv se formeaza
micropile galvanice numite pile locale. Ele exista deoarece pe suprafata metalului sunt zone cu potential
chimic diferit, cum ar fi zone anodice(-) cu potential electronegative (proces de oxidare), respectiv zone
catodice (+) cu potential electropozitiv (process de reducere).

TEORIA POTENTIALULUI MIXT considera suprafata metalica drept un macroelectrod. Pe o astfel de


suprafata echipotentiala cele doua procese (anodic si catodic) se desfasoara la acelasi potential numit
potential mixt sau mai concret potential de coroziune, care este un potential e electrod ireversibil.

In functie de natura mediului coroziv, se disting urmatoarele situatii:

1.cand solutia de electrolit contine ioni de H+

Doar metalele cu potential de electrod mai mic decat al H , pot reduce ionii de H+ din aceste solutii.

(reactii in caiet)

Exemple: -coroziunea chimica a Zn in solutie de HCl

Zn+HCl -> Zn2+Cl2-1+H2


-oxidarea anodica Zn0-2e- ->Zn2+

-reducere catodica 2H++2e- ->H2+

2. cand solutia coroziva contine O2

Procesul de reducere al O2 depinde de Ph-ul mediului coroziv:

-in medii neuter: O2+2H20+4e- -> 4OH-

-in medii acide : O2+2H++4e- ->2H2O

Termodinamica coroziunii electrochimice

Din punct de vedere termodinamic, coroziunea eletrochimica depinde de:

-variatia entlpiei libere de reactive (Δ G)

ΔG<0

-forta electromotoare a pilei locale de pe suprafata metalului (reprezinta diferenta dintre cele 2
potentiale electrod)

Diagrame de echilibru electrochimic

Stabilitatea termodinamica a unui metal si a produsilor sai de coroziune depinde de potentialul de


electrod al metalului si pH-ul solutiei de electrolit. Reprezentarile grafice ɛ=f(pH), unde se mentioneaza
toate starile de echilibru dintre metal, ionii metalici si prod de coroziune, reprezinta diagrame de
echilibru electrochimic, numite si diagrame Pouhaix.

Din aceste diagrame se pot stabili starile in care se gaseste metalul:

-starea de imunitate: in acest caz metalul nu se corodeaza

-starea de pasivitate: cazul formarii unui strat protector impotriva coroziunii

-starea de coroziune: caz in care metalul este supus reactiei redox

(grafic caiet)

Cinetica coroziunii electrochimice

Mecanismul procesului de coroziune electrochimica cuprinde mai multe etape, ca de exemplu:


transportul agentului coroziv catre suprafata metalului, producerea reactiei redox, transportul
produsilor de coroziune in solutie.
Viteza de corziune :

-Viteza globala a procesului este determinate de viteza stadiului care se desfasoara cel mai lent.

-creste odata cu cresterea fortei electromotoare a pilei locale sau cu cat pleaca ,in solutie, mai repede
produsii de coroziune si scade cand produsii stagneaza pe suprafata metalului.

Factorii care influienteaza viteza de coroziune sunt factorii interni si externi.

(+grafice in caiet)

Fenomene de pasivare

Pasivarea unui meta inseamna procesul in care metalele se acopera cu un strat protector ce impiedica
coroziunea.

TIPURI DE COROZIUNE

Numarul mare de factori care influenteaza procesul de coroziune, conditiile variate in care poate avea
loc coroziunea, precum si procesele care intervin duc la formarea mai multor tipuri de coroziune.

1. Coroziunea uniforma (generala) – este acea forma de coroziune care se distribuie pe toata
suprafata metalului influentand nesemnificativ proprietatile mecanice ale pieselor.
2. Coroziune neuniforma- se distribui dezordonat pe suprafata metalului
3. Coroziunea punctiforma(Pitting) – este o forma de atac localizat in puncte bine definite, care
constituie numai o mica parte din suprafata metalului. Cei mai periculosi agenti care provoaca
coroziunea sunt ionii de halogen si ionul perclorat Acest tip de coroziune influenteaza mult
proprietatile mecanice ale piesei, deoarece rezistenta intregii piese depinde de rezistenta
sectiunii cele mai slabe.
4. Coroziunea intercristalina (intergranulara) – reprezinta una dintre cele mai periculoase forme de
distrugere. Atacul agresiv se desfasoara intern, la limita cristalelor si are ca efect o puternica
inrautatire a proprietatilor mecanice si anticorozive . Adeseori, coroziunea intercristalina nu
modifica aspectul exterior al metalului, piesa putandu-se distruge pe neasteptate.

Tendinta spre coroziune intercristalina este specifica aliajelor aluminiului cu cuprul, cu mangan,
precum si cu oteluri inoxidabile, sau bogate in crom.

Posibilitatile de prevenire a coroziunii cristaline constau in anumite tratamente termice sau in


adaugarea in aliaj a unor continuturi mici de metale capabile sa formeze carburi.

5. Coroziunea selectiva – apare la contactul unor aliaje cu diferite medii agresive. Cazul tipic in
constituie dezincarea alamelor sau dealuminizarea bronsurilor cu Al. Este necesar totusi sa se
faca o deosebire intre coroziune selectiva a aliajului, cand este atacat un singur element de
aliere si coroziune selectiva a unei structuri, cand este vorba de distrugerea unui anumit
component al structurii dintr-un cristal mixt. Prevenirea dezincarii se poate realiza prin anumite
tratamente termice sau prin introducerea in aliaj a unor cantitati mici de asteniu, fosfor sau bisniu.

6. Coroziunea galvanica (prin contact). Acest tip de coroziune poate aparea in toate cazurile in care
metalul cu potentiale electrochimice diferite sunt legate intre ele, iar conductibilitatea electrica
este asigurata de prezenta unui electrolit.
In aceste conditii, metalul mai putin nobil, este dizolvat in mod preferential. Legatura buna
conducatoare de electricitate poate fi realizata prin contactul direct al suprafetelor metalice sau
prin intermediul suruburilor, niturilor, sudurilor.
Pericolul coroziunii prin contact este deosebit de mare, cand in aceeasi instalatie se imbina
metale usoare cu metale grele, care din punct de vedere electrochimic au comportari diferite.

7. Coroziunea mecano-chimica. Dupa natura solicitarilor mecanica deosebim:


-coroziune sub tensiune;
-oboseala la coroziune;
-coroziune tribochimica.
A. Coroziune sub tensiune – consta in distrugerea unui metal sau a unui aliaj sub actiunea
combinata a unui agent agresiv si a unei solicitari mecanice statice. Ea se manifesta prin fisuri
inter- sau transcristaline sau chiar prin ruperea piesei, de aceea este una din cele mai
periculoase forme de coroziune.
Cele mai importante aliaje care prezinta acest tip de coroziune sunt otelurile inoxidabile in
solutie de cloruri, azotati, hidroxizi alcalini sau ammonic, aliaje de aluminiu in prezenta ionilor de
clor.
Prevenirea acestui tip de coroziune se poate face prin tratarea suprafetei metalice sau prin
modificarea compozitiei aliajului respectiv.

B. Oboseala la coroziunre. Distrugerea metalelor sub actiunea ombinata a unui agent agresiv si a
unor solicitari mecanice periodice este cunoscuta sub denumirea de oboseala la coroziune.
De exemplu, otelurile cu procente mari de crom, bronzurile de diferite tipuri, aliajele de
magneziu cu aluminiu sufera o reducere a rezistentei lor obisnuite cu 30-80 % atuci cand sunt
solicitate la coroziunea in apa de mare.
Utilizarea otelurilor in asemenea conditii cere ca ele sa fie protejate cu straturi de zinc, cupru,
nichel.

C. Coroziunea tribochimica – este o consecinta a actiunii combinarii unui agent chimic agresiv si
a unei solicitari mecanice de frecare. Un caz particular de coroziune tribochimica il constituie
coroziunea de fretare. Ea se datoreaza faptului ca suprafetele de frecare sunt supuse simultan
atat asupra sarcinii normale, cat si unor oscilatii mici de vibratii. Acest tip de coroziune s-a
observant la rulmentii unor autovehicule noi , transporturi pe cale ferata.

Metoda de protective anticoroziune


Cunoasterea mecanismelor proceselor de coroziune si influienta diversilor factori asupra vitezei
de coroziune a permis elaborarea unor metale eficiente de protective anticoroziva care pot fi
sistematizate astfel:
-dupa factorul asupra caruia actioneaza si calea pe care se aplica, ele pot fi clasificate in
urmatoarele:
I alegerea rationala a materialului metalic sau nemetalic;
II aplicarea acoperirilor protectoare (depuneri metalice, pelicule anorganice, pelicule organice);
III prelucrarea sau conditionarea mediului coroziv (dezaerarea, dezoxigenarea si adaugarea
inhibitorilor de coroziune);
IV protectia electrochimica a metalului (protectie catodica si protectie anodica);
V alegerea rationala a tipului de constructie si a modului de exploatare a utilajelor.

Procesele de coroziune sunt atat de complexe incat de multe ori se aplica sistematic protectiilor
combinate, care desi la prima vedere este mai costisitor este preferabil unor solutii mai simple
insa de scurta durata.

I alegerea rationala a materialului metalic sau nemetalic


– constituie metoda radicala de prevenire si combatere a coroziunii.
Comportarea la coroziune se apreciaza dupa valorile pe care le prezinta viteza de dizolvare a
materialului in mediul agresiv dat.

Indicatiile existente in literature de specialitate privind alegerea materialelor rezistente la


coroziune au un character orientativ. Pt a se elabora o apreciere mai corespunzatoare asupra
comportarii lor in conditiile practice impuse, este necesar sa se efectueze teste experimentale.

Solutii juste din punct de vedere anticorozive sunt: folosirea aluminiului in conditii atmosferice;
folosirea otelurilor inoxidabile in medii oxidante; folosirea plumbului sau a fontei silicioase in
acid sulfuric.
In cazul folosirii materialelor metalice exista cai suplimentare de imbunatatire a rezistentei
anticorozive, cum sunt: prelucrarea termica si prelucrarea mecanica. Astfel, prin calire se
mareste gradul de omogenitate al unor aliaje si implicit, creste rezistenta anticoroziva.
In conditii de coroziune atmosferica, rezultate bune se obtin si prin prelucrarea fina a
suprafetelor. Cand asemenea metode nu dau rezultate satisfacatoare, trebuie sa se treaca la
alierea metalului respectiv.
II Aplicarea acoperirilor protectoare – dupa natura straturilor protectoare pot fi:
metalice, anorganice si organice.
Straturile metalice pot fi obtinute prin diferite procedee, cum ar fi: galvanizare, metalizare,
difuziune, scufundare in metal topit, placare.

Galvanizarea – consta in depunerea unui strat sau a mai multor straturi successive metalice. Se
realizeaza prin electroliza solutiilor apoase care contin ionul metalului protector. Piesa de
acoperire constituie catodul, iar anodul poate fi confectionat dintr-un material inert sau din
metalul care urmeaza sa fie depus.
Stratul metallic depus prin acest procedeu este de inalta puritate si are o grosime uniforma.
Cele mai importante acoperiri galvanice sunt: zincarea, cadmierea, nichelarea, cromarea,
cuprarea, stanarea.

Metalizarea (pulverizarea) – consta in aplicarea metalului protector, in stare topita si


pulverizata, pe suprafata care trebuie protejata. Metalizarea se realizeaza cu ajutorul flacarii
oxiacetilenica in care se topeste o sarma din metalul ce trebuie depus, pulverizarea fiind
efectuata cu aer comprimat. Se foloseste la acoperirea rezervoarelor sau a masinilor mari, sau la
refacerea suprafetelor uzate ale pieselor.
In industria chimica se metalizeaza fierul cu plumbul, cu aluminiul sau cu otel inoxidabil.

Difuziunea – consta in tratarea suprafetei unui metal cu un metal de protective la temperature


inalta, cand pe suprafata metalului se formeaza un strat protector alcatuit dintr-o solutie solida
a celor 2 metale . Astfel, prin difuziunea aluminiului, fierul, fonta si otelul se acopera cu un strat
superficial format dintr-o solutie solida ce contine 20-30% Al, care prezinta o rezistenta buna
fata de coroziune. Procedeul de acoperire a fierului cu aluminiu, prin difuziune, se numeste
alitare, cu crom se numeste termocromare.

Scufundarea in metal topit – se face de obicei pt acoperirea fierului cu un metal care are punct
de topire mai mic, de exemplu plumbul, staniul, zincul.

Cositorirea –folosita in industria alimentara pentru acoperirea cutiilor de conserve.

Zincarea este aplicata pentru protejarea tablei de acoperisuri.

Placarea – consta in presarea sau laminarea, la cald, a 2 metale diferite. Metalul care trebuie
placat se toarna intr-o forma captusita cu metal protector, dupa care se lamineaza.
Pelicule anticorozive: anorganice si organice
Pelicule anorganice. Acestea se realizeaza prin oxidare, fosfatare, emailare.