Sunteți pe pagina 1din 3

O R D I N

pentru aprobarea Procedurii privind ocuparea prin transfer, la cerere, a funcțiilor publice
din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

Având în vedere:
- prevederile art. 90 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici, repubicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 148 și art. 149 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind
organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare,

În baza dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a


Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, aprobat prin Ordinul președintelui ANRP nr.
472/29.11.2017,

În temeiul art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu modificările și completările
ulterioare,

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emite prezentul

ORDIN:

Art. 1 – Se aprobă Procedura privind ocuparea prin transfer, la cerere, a funcțiilor publice
din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prevăzută în Anexa 1A la prezentul
ordin.

Art. 2 – Anexa 1A și Anexa 1B, cuprinzând formularul-tip de Cerere de transfer pe o funcție


publică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fac parte integrantă din
prezentul ordin.

Art. 3 – Prezentul ordin se comunică Serviciului administrativ, achiziții publice și resurse


umane.

Preşedinte

GEORGE BĂEŞU
Anexa 1A

PROCEDURA
privind ocuparea prin transfer, la cerere, a funcțiilor publice din cadrul Autorității
Naționale pentru Restituirea Proprietăților

1. Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional
cu funcția publică deținută de funcționarul public sau într-o funcție publică de nivel inferior.
2. Transferul la cerere poate avea loc numai între ANRP și alte autorități sau instituții publice din
administrația publică centrală.
3. Anunțul privind ocuparea prin transfer, la cerere, a funcțiilor publice se publică la sediul ANRP
și pe pagina de internet www.anrp.gov.ro, la secțiunea cariere, cu cel puțin 30 de zile anterior datei
prevăzute pentru ocuparea prin transfer, la cerere, a funcțiilor publice.
4. Anunțul menționat la pct. 3 cuprinde următoarele informații:
a) funcția publică pentru care se solicită ocuparea prin transfer la cerere și compartimentul din care
face parte;
b) condițiile de studii și condițiile de vechime în specialitate;
c) principalele atribuții ale postului;
d) perioada de depunere a dosarelor;
e) coordonatele de contact pentru primirea dosarelor, cuprinzând adresa de corespondență,
telefon/fax, e-mail, persoana de contact și funcția publică deținută.
5. Dosarul solicitanților se depune în termen de 20 de zile de la data afișării anunțului și trebuie să
cuprindă:
a) cerere de transfer, conform modelului prevăzut la Anexa 1B;
b) curriculum vitae – tip EUROPASS;
c) copia actului de identitate;
d) copia diplomei de studii;
e) copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverință care să ateste vechimea în specialitatea
studiilor necesare funcției publice;
f) copie a actului administrativ din care să reiasă funcția publică ocupată de solicitant și instituția
angajatoare.
6. Ocuparea prin transfer, la cerere, a funcțiilor publice se realizează în două etape succesive,
respectiv:
a) selecția dosarelor de înscriere;
b) interviul.
7. Se pot prezenta la următoarea etapă numai solicitanții declarați admiși la etapa precedentă.
8. Selecția dosarelor de înscriere se efectuează de către una sau mai multe persoane desemnate de
președintele ANRP, prin ordin, de regulă dintre conducătorii compartimentelor în cadrul cărora se
află funcțiile publice pentru care se organizează ocuparea prin transfer la cerere.
9. Interviul se susține cu președintele ANRP și cu persoanele desemnate prin ordin, conform pct. 8.
10. Rezultatul selecției dosarelor, data, ora și locul susținerii interviului se aduc la cunoștința
solicitanților, conform pct. 3.
11. În urma susținerii interviului cu funcționarii publici solicitanți, se încheie un proces-verbal, care
va fi semnat de persoanele menționate la pct. 9 și de funcționarul public solicitant.
12. Publicitatea anunțului privind ocuparea prin transfer, la cerere, a funcțiilor publice, afișarea
rezultatului selecției dosarelor, precum și al interviului, întocmirea ordinului privind transferul, la
cerere, al funcționarului public, în condițiile art. 90 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, se efectuează de către Serviciul administrativ, achiziții
publice și resurse umane.

Anexa 1B

Domnului președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

CERERE DE TRANSFER

Funcția publică solicitată, compartimentul:

Numele și prenumele solicitantului:

Datele de contact ale solicitantului:


Adresă:
e-mail:
telefon:

Funcția publică ocupată de solicitant (denumire, clasa, gradul profesional):

Instituția în cadrul căreia ocupă funcția publică (instituție/autoritate publică din administrația
publică centrală):

Data .........................
Semnătura .................................

S-ar putea să vă placă și