MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN

CONSTANŢA

COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC CONSTANŢA

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE
A COMPETENŢELOR PROFESIONALE
nivel IV
Specializarea: tehnician în automatizări

TEMA
SISTEME DE REGLARE AUTOMATĂ A TEMPERATURII

Absolvent: Îndrumător:
Chirita Valentin prof. CHINŢOIU GHEORGHE
clasa: XII-a, B

2019
 CUPRINS
ARGUMENT................................................................................................. 2
CAP.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE .......................................................... 4
1.1. Generalităţi...............................................................................................4
1.2. Clasificarea sistemelor ........................................................................... 5
CAP.2. SISTEME DE REGLARE AUTOMATĂ....................................... 7
2.1. Noţiuni generale........................ ............................................................ 7
2.2. Clasificarea SRA.................................................................................... 8
2.3. Schema bloc a unui SRA....................................................................... 10
2.4. Componentele SRA............................................................................... 11
CAP.3. SISTEME DE REGLARE AUTOMATĂ A TEMPERATURII...... 12
3.1. Mijloace de măsurare şi reglare a temperaturii........................................ 12
3.1.1. Traductoare termorezistive................................................................... 13
3.1.2. Traductoare de tip termocuplu............................................................. 14
3.1.3. Termistoare........................................................................................... 15
3.2. Exemple de sisteme de reglare automată a temperarurii.......................... 16
BIBLIOGRAFIE............................................................................................. 20
 Argument

Operaţiile de conducere a proceselor tehnologice necesită un efort intelectual foarte mare

(număr mare de comenzi, care necesită o viteză de reacţie mare), ceea ce poate duce la oboseală
şi la comiterea unor erori. De aici a apărut necesitatea transferării unei părţi din funcţiile
(operaţiile) de conducere de la om (de la operator) către echipamente (de obicei electronice)
specializate, care lucrează în mod automat.
Automatica este un domeniu al ştiinţei şi tehnicii care studiază principiile şi echipamentele
care asigură conducerea proceselor tehnologice fără participarea directă a omului.
Dispozitivele de automatizare (D.A.) sunt dispozitive care realizează comanda şi controlul
unui anumit proces tehnologic (P.T.), în mod automat (fără intervenţia directă a omului), în
funcţie de condiţiile impuse.
Sistemul automat reprezintă un ansamblu format din:
- procesul tehnologic (P.T.) sau instalaţia tehnologică (I.T.) automatizată
- dispozitivul de automatizare (D.A.)
Schema-bloc a unui sistem automat este următoarea:

Dispozitivul de automatizare controlează (măsoară) mărimile de ieşire ale procesului

tehnologic (de ex.: temperatura unui cuptor, presiunea într-un cazan, viteza de rotaţie a unui
motor electric etc.), le compară cu cerinţele impuse de către programul prescris sistemului, şi în
funcţie de rezultatul acestei comparaţii comandă intrarea procesului tehnologic astfel încât
acesta să revină la starea impusă.
 CAP.1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Generalitati

Un sistem poate fi considerat un ansamblu de elemente aflate în interacţiune. Oricărui fenomen i

se poate asocia un sistem. Diferenţa dintre fenomenul real şi sistemul asociat o dau modul de
definire ai parametrilor caracteristici fenomenului respectiv. Sistemul asociat mai poartă numele
de model cu anumiţi parametrii, iar operaţia modelare (de cele mai multe ori matematică).
Deoarece se încearcă definirea fenomenului prin intermediul unor operatori matematici, apar erori
în estimarea evoluţiei fenomenului respectiv. Pentru a obţine o estimare cu grad mare de precizie
s-au introdus mecanisme şi circuite care monitorizează parametrii sistemului şi intervin prin
diferite instrucţiuni în analiza modelului pentru regelrea, menţinerea sau modificarea majoră a unor
parametrii ce descriu evoluţia acestuia. Procedurile respective se numesc mecanisme de control,
iar teoreticienii au numit ştiinţa care studiază aceste lucruri teoria controlului.

Ramura ştiinţei care se ocupă cu studiul metodelor şi mijloacelor prin intermediul cărora se asigură
conducerea proceselor tehnice fără intervenţia directă a operatorului se numeşte automatică.
Realizarea practică a conducerii proceselor tehnice se numeşte automatizare.

Conducerea proceselor se realizează pe baza principiilor: cu acţiune după cauză, efect sau mixt
– cauză şi efect.

În continuare sunt ilustrate schematic cele trei principii (în figurile de mai jos).

Calea de reacţie -
informaţii Perturbaţii

Program Mărime reglată

prescris MC
P
C

Fig. nr. 1 după

cauză sau

perturbaţie
 Principiul acţiunii după cauză – se mai numeşte principiul acţiunii după efect (cauză şi
efect). Se urmăreşte preîntâmpinarea efectului nedorit al perturbaţiei. Abaterea este
presupusă aperiodică, din timp în timp (aperiodic) se face compararea datelor primite cu
referinţa pentru anihilarea erorilor. Nu există circuit de reacţie între PC şi MC, acesta este
un sistem informaţional deschis.

Principiul acţiunilor combinate - se mai numeşte conducerea după cauză şi efect. Analiza
sistemului se face continuu: analiza sistemului – informatiilor - se face după cauză, iar
eliminarea perturbaţiilor va fi făcută dupa efect.

Dispozitivele de automatizare (D.A.) sunt dispozitive care realizează comanda şi

controlul unui anumit proces tehnologic (P.T.), în mod automat (fără intervenţia
directă a omului), în funcţie de condiţiile impuse.
Sistemul automat reprezintă un ansamblu format din:
procesul tehnologic (P.T.) sau instalaţia tehnologică (I.T.)
-
automatizată
- dispozitivul de automatizare (D.A.)
Schema-bloc a unui sistem automat este următoarea:

1.2. Clasificarea sistemelor

Varietatea mare, a sistemelor automate, a determinat adoptarea mai multor criterii

de clasificare a acestora.
Clasificare:
a) Dupa tipul ecuatiei care descrie comportarea dinamica a sistemului:
– sisteme automate liniare;
– sisteme automate neliniare.
 b) Dupa caracteristicile de transfer ale procesului tehnologic:
– sisteme automate pentru procese invariante in timp;
– sisteme automate pentru procese cu caracteristici variabile (adaptive,
extremale s.a.).
c) Dupa modul de variatie a marimii de referinta:
– sisteme automate cu referinta constanta in timp;
– sisteme automate cu referinta variabila in timp:
– referinta cunoscuta;
– referinta necunoscuta aprioric (sisteme de urmarire).
d) Dupa modul de variatie a marimilor din sisteme:
– sisteme automate continue;
– sisteme automate discrete (numerice, cu esantionare).
e) Dupa numarul de parametri reglati:
– sisteme automate monovariabile;
– sisteme automate multivariabile.
f) Dupa constructia dispozitivului de automatizare si tipul de semnale folosite:
– sisteme automate cu echipamente unificate;
– sisteme automate cu echipamente specializate.
g) Dupa natura echipamentelor de automatizare:
– electronice;
– pneumatice;
– hidraulice;
– mixte (electrohidraulice, electropneumatice
 CAP.2. SISTEME DE REGLARE AUTOMATĂ
2.1. Noţiuni generale
La etapa actuală de dezvoltare a umanităţii, în toate sferele de activitate socială şi economică,
inclusiv în agricultură şi-n industria prelucrătoare, o importanţă deosebită o are automatizarea proceselor
tehnologice. Prin a automatiza un proces tehnologic se subînţelege realizparea lui fără participarea directă a
omului.
În prezent, datorită dezvoltării rapide a tehnicii, o mare parte din operaţiile proceselor tehnologice se
îndeplinesc fără participarea directă a operatorului uman, adică sunt automatizate. Acest fapt se datorează
utilizării unui ansamblu de dispozitive şi echipamente de automatizare, care exclud omul de la îndeplinirea
operaţiilor proceselor tehnologice respective .
Automatizarea reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice care permit excluderea operatorului de la
participarea directă în procesul de producţie. Dispozitivul de automatizare este acel dispozitiv, care, în
funcţie de condiţiile impuse, realizează comanda şi controlul unui anumit proces sau operaţii de producţie şi
care permite să se renunţe astfel la intervenţia directă a omului pentru îndeplinirea acestor funcţii.
În figura 1.1 sunt reprezentate cele două situaţii când conducerea procesului tehnologic se efectuează
de către operatorul uman şi respectiv de către dispozitivul de automatizare (DA).
Preluarea funcţiilor operatorului uman de către dispozitivele de automatizare reprezintă conducerea
automată sau automatizarea procesului .
Instalaţia tehnologică care realizează efectiv procesul de producţie şi la care se ataşează
dispozitivul de automatizare, ce preia funcţiile operatorului uman reprezintă procesul tehnologic
automatizat. Ansamblul format din dispozitivul de automatizare (DA) şi procesul tehnologic
automatizat sau instalaţia automatizată reprezintă un sistem de automatizare sau un sistem de reglare
automată.
Procesul de reglare automată are sarcina de a aduce sau de a menţine o anumită mărime fizică la o
valoare oarecare. Această mărime poartă denumirea de mărime reglată, iar valoare la care ea trebuie adusă
sau menţinută se numeşte valoare prescrisă, valoare de referinţă sau mărime de consemn.
Procesele tehnologice se desfăşoară sub acţiunea diferitor perturbaţii care tind să modifice valoare
mărimilor reglate, de acea, scopul reglării automate constă în monitorizarea permanentă a acestor mărimi şi
aducerea lor la valoare prescrisă.
Ţinând seama de considerentele expuse, rezultă că automatizarea poate fi definită ca domeniul
ştiinţei şi tehnicii care studiază principiile şi echipamentele prin intermediul cărora conducerea proceselor
tehnologice poate fi asigurată fără participarea directă a omului. Omul rămâne însă cu supravegherea
generală a funcţionării instalaţiilor automatizate şi cu adoptarea deciziilor şi soluţiilor de perfecţionare şi
optimizare.
Pentru ca să se poată realiza un sistem de reglare fiabil, trebuie ca caracteristicile procesului, precum
şi cerinţele impuse reglării automate trebuie stabilite cu precizie de la început. În funcţie de toate acestea
proiectantul alege dispozitivul de automatizare, care cuprinde în principal toate elementele de automatizare.
 2.2. Clasificarea SRA

1. După dependenţele, în regim staţionar, dintre mărimile de ieşire şi de intrare ale elementelor
componente se deosebesc:
SRA liniare - când dependenţele sunt liniare; din punct de vedere matematic sistemele liniare
sunt descrise prin ecuaţii liniare;
SRA neliniare - când cel puţin una din dependenţe este neliniară; din punct de vedere matematic
sistemele neliniare sunt descrise prin ecuaţii neliniare;
2. După caracterul prelucrării semnalelor se deosebesc:
SRA continue - când toate mărimile care intervin sunt continue în timp;
SRA discrete - când cel puţin una dintre mărimi are o variaţie discretă în timp;
3. După viteza de răspuns a procesului reglat la un semnal aplicat la intrare se deosebesc :
SRA pentru procese rapide - când constantele de timp ale procesului nu depăşesc 10 secunde (acţionările
electrice);
SRA pentru procese lente - când procesul are constante de timp mai mari şi, de cele mai multe ori au şi
timp mort;
După principiul de funcţionare, pot fi:
SRA după efect – care menţin sau aduc valoarea ieşirii procesului la valoarea mărimii de referinţă prin
măsurarea permanentă a ieşirii şi compararea valorii acesteia cu valoarea mărimii de referinţă;
SRA după cauză – menţin sau aduc valoarea ieşirii procesului la valoarea mărimii de referinţă prin
măsurarea permanentă a perturbaţiilor şi/sau a referinţei astfel încât la modificarea perturbaţiilor ieşirea să
nu se modifice, iar la modificarea referinţei ieşirea să devină egală cu aceasta;
După caracteristicile construcţiei dispozitivelor de automatizare se deosebesc:
SRA unificate - când toate mărimile sunt semnale unificate, adică au aceeaşi gamă şi aceeaşi natură. De
exemplu, se folosesc semnale standardizate 4…20 mA, pentru semnale electrice, şi 0,2…1 bar, pentru
semnalele pneumatice.
SRA specializate – nu folosesc semnale standardizate;
După agentul purtător de semnal se deosebesc:
 SRA electronice,
 SRA pneumatice,
 SRA hidraulice,
 SRA mixte.
În funcţie de evoluţia strategiilor de reglare, se disting:
SRA convenţionale având la bază strategii clasice de reglare
SRA după efect – ce funcţionează pe baza principiului reglării după efect
SRA după cauză – ce funcţionează pe baza principiului reglării după cauză;
SRA în cascadă – ce folosesc tehnica buclelor multiple, prin cuplarea regulatoarelor în
cascadă;
SRA mixte – au în structură atât SRA după efect cât şi SRA după cauză;
SRA avansate având la bază strategii clasice de reglare
SRA cu decuplare – folosesc un dispozitiv, numit decuplor, pentru diminuarea interacţiunilor
naturale ce apar între diferitele canale ale unui proces multivariabil;
SRA selective – se folosesc atunci când numărul agenţilor de reglare este mai mic decât numărul
mărimilor reglate;
SRA inferenţiale – ce se folosesc atunci când o mărime ce trebuie reglată nu poate fi măsurată,
dar poate fi estimată pe baza altor mărimi ce se pot măsura;
SRA avansate având la bază strategii moderne de reglare
SRA adaptive – folosesc metoda de identificare online a parametrilor procesului în scopul
acordării regulatorului; primele tipuri de sisteme adaptive au fost folosite începând cu anul 1950
în industria aerospaţială;
SRA predictive – calculează mărimea de comandă astfel încât evoluţia prezisă a ieşirii
procesului, pe baza unui model al procesului reglat, să urmeze cât aproape o traiectorie impusă;
SRA cu model intern – calculează mărimea de comandă pe baza unui model al procesului reglat;
SRA avansate având la bază modele complexe
SRA robuste – spre deosebire de SRA adaptive, SRA robuste nu permit adaptarea dinamică a
parametrilor, ci regulatorul este proiectat offline ţinând cont de anumite incertitudini de model;
SRA neliniare – folosesc modele neliniare;
SRA optimale – sunt sistemele de reglare la care semnalul de comandă se calculează prin
optimizarea unei anumite funcţii obiectiv;
SRA avansate având la bază tehnici inteligente - folosesc diferite tehnici de reglare cum ar fi
reţelele neurale, logica fuzzy, algoritmi genetici, probabilităţi etc.
SRA inteligente au la bază tehnici avansate de procesare a informaţiilor şi a cunoştinţelor,
care integrează tehnicile neurale, tehnicile fuzzy, tehnicile inteligenţei artificiale şi
programarea evoluţionistă.
 2.3. Schema bloc a unui SRA

r c u y
R EA OE P
m EE

T
R – Regulator, EE –Element de Execuţie, EA – Element de Acţionare, OE – Organ
de Execuţie, T - Traductor, P –Proces,
r – referinţă, c – comandă, u – mărime de execuţie, m - măsură, y – ieşire, v1, v2 -
perturbaţii.

Elementul de acţionare (EA) are rolul de a transforma semnalul de comandă, primit de

regulator intr-un cuplu de forţă cu care acţionează asupra organului de execuţie (OE).
Pentru generarea cuplurilor sau forţelor sunt necesare surse de energie exterioare.
Organul de execuţie este elementul care intervine asupra procesului sub acţiunea forţei
sau cuplului generat de elementul de acţionare. Mărimea de ieşire a organului de execuţie
este, de regulă, sub forma unei deplasări liniare sau unghiulare.
Există cazuri în care mărimea de ieşirea a regulatorului trebuie adaptată pentru intrarea
elementului de execuţie. Acest lucru se realizează folosind un convertor. Cel mai des
întâlnit convertor, în aplicaţiile practice, este convertorul electro- pneumatic care
transformă mărimea de comandă de natură electrică în mărime pneumatică.
Elementele de execuţie pot acţiona:
- continuu, dacă mărimea de execuţie (u) poate lua orice valoare cuprinsă între două valori
limită;
- discontinuu, dacă mărimea de execuţie (u) poate fi modificată numai pentru două valori
limită, dintre care cea inferioară este în general zero.
Elementele de execuţie se pot clasifica după natura sursei de energie folosite pentru
alimentarea părţii motoare, în:
- electrice;
- hidraulice;
- pneumatice.
 2.4 Componentele SRA
Un sistem de reglare automată (SRA) poate fi reprezentat prin schema bloc de mai jos
v
+ y
yr u m z
RA EE P T
+

Principalele subsisteme ale unui sistem de reglare automată.

Sistemul de reglare automată (SRA) este un sistem în conexiune inversă care îşi decide
comportamentul faţă de mărimile externe (exogene) pe baza mărimii de eroare, generate în mod
automat, cu scopul expres al anulării acesteia. Acest lucru presupune cunoaşterea apriorică a
modelului mărimilor externe, deci prezenţa în sistem a unei copii sub forma modelului intern.
Elementele componente ale SRA sunt următoarele:
Regulatorul automat (RA) are rolul de a prelua semnalul de eroare și de a elabora la ieșire un
semnal de comandă pentru elementul de execuție.
Elementul de execuție (EE) este dispozitivul care primește semnale electrice și furnizează
marimi de ieșire de natură mecanică (în general) capabile să modifice starea procesului.
Procesul (P) este procesul tehnologic care trebuie reglat.
Traductorul (T) realizează conversia unei mărimi fizice (neelectrice) într-o mărime de altă
natură fizică (în general electric) proporțională și dependentă de prima.
 CAP.3. SISTEME DE REGLARE AUTOMATĂ A TEMPERATURII

3.1. Mijloace de măsurare şi reglare a temperaturii

Sistemele de reglare automată a temperaturii sunt printre cele mai utilizate atât în economie cât
şi în aplicaţii casnice. Din punct de vedere al destinaţie sistemele de reglare automată a
temperaturii pot fi sisteme pentru instalaţii frigorifice sau sisteme pentru instalaţii de încălzire.
În multe situaţii, schemele pentru măsurarea temperaturii sunt incluse în bucle de reglare a
temperaturii pentru incinte termostate. Dacă încălzirea se face electric, nu este indicat ca
alimentarea schemei de măsurare să se facă de la aceeaşi sursă de putere ca şi rezistorul de
încălzire, deoarece pot apare cuplaje parazite importante, care măresc histerezisul temperaturii
reglate. În acest caz este indicat ca alimentarea pentru încălzire să se realizeze în curent
alterenativ, iar alimentarea schemei de măsurare în curent continuu.
În cele mai simple instalaţii termice, schema bloc a unui sistem de reglare a temperaturii este cea
din figura de mai jos.
Sistemele de reglare a temperaturii din instalaţiile frigorifice sunt realizate, în majoritatea
cazurilor, prin intermediul echipamentelor specializate cu acţiune continuă sau cu regulator
bipoziţional.
În instalaţiile termice la care timpul mort este mare, este necesară utilizarea sistemelor de
reglare cu regulator PID sau PI. În unele situaţii, când timpul mort este foarte mare (Tm > T), se
impune utilizarea unor regulatoare speciale (cu acţiune prin impulsuri).

Temperatura t din incinta 1 este

Schema bloc a unui sistem de reglare a
temperaturii
realizată prin intermediul serpentinei 2,
parcursă de agent termic (atunci când t
> t0, unde t0 este temperatura mediului
ambiant) sau de agent de răcire (atunci
când t < t0). Dacă temperatura t are
tendinţa să crească, regulatorul R
comandă micşorarea secţiunii de trecere
a organului de reglare – în cazul
instalaţiilor de încălzire – sau mărirea
secţiunii de trecere – în cazul
instalaţiilor frigorifice.
3.1.1. Traductoare termorezistive
Din această categorie fac parte :

 termorezistoarele, care sunt traductoare termorezistive metalice, realizate cu materiale

conductoare, fie ca o înfăşurare pe un suport izolant (termorezistenţe), fie ca un ansamblu de
două conductoare (traductoare bimetalice), fie ca o peliculă (film) depusă pe o placă din
aluminiu, oxidată (timbre termorezistive)

 termistoarele, care sunt traductoare termorezistive realizate cu materiale semiconductoare

Termorezistenţele – sunt traductoare la care, odată cu modificarea temperaturii se modifică

rezistenţa electrică a materialului conductor. Aspectul exterior al termorezistenţelor tehnice este
similar cu cel al termocuplelor.

Elementul sensibil al termorezistenţei este realizat dintr-o înfăşurare conductoare plată sau
cilindrică, peste un suport izolant din mică, izoplac, ceramică, textolit ş.a. ; înfăşurarea
conductoare este un fir din platină (-180 ÷ +6000 C şi mai rar –200 ÷ +10000 C), nichel (-100 ÷
+2500 C), cupru, wolfram, fier, fir bobinat neinductiv pe suport.

Cele mai utilizate sunt termorezistenţele din platină, care se folosesc şi ca etaloane de
temperatură în intervalul 0÷6000C.

Traductoare bimetalice - sunt realizate din materiale metalice, fabricate din table sau benzi
din componente diferite, unite intim între ele şi caracterizate de coeficienţi de dilatare termică
liniară diferiţi.

Prin deformarea lamelei bimetalice la variaţii de temperatură, se pot închide sau deschide
contacte electrice fixe sau reglabile cu temperatura.

În aplicaţiile industriale traductoarele bimetalice sunt elemente esenţiale în cazul protecţiei la

suprasarcini a masinilor electrice, transformatoarelor, conductelor electrice, iar în scopuri mai
puţin “industriale” sunt utilizate la aparatele şi dispozitivele electrocasice (calorifere, perne, plite,
uscătoare, fiare de călcat etc.).
3.1.2 Traductoare de tip termocuplu
Constructiv, se realizează din două conductoare metalice sau aliaje diferite (termoelectrozi)
sudate împreună la unul din capete.

Funcţionare : prin încălzirea locală a sudurii (joncţiunea de măsurare – capăt cald), datorită
efectului termoelectric direct (efectul Seebeck) se va genera o tensiune termoelectromotoare la
capetele libere ale conductoarelor (joncţiunea de referinţă – capăt rece) indicată de un
milivoltmetru.

M1 M2 M3
mV
M1
e
Termocuplu Fire de extensie Circuit de măsură

a. b.

Electrodul M3 se utilizează la prinderea, lipirea, răsucirea sau sudarea capătului cald.

Cu toate că sensibilitatea termocuplelor este mai redusă decât a termorezistenţelor, ele nu produc
semnal de ieşire dacă nu există o diferenţă de temperatură, însă sensibilitatea scade foarte mult la
temperaturi scăzute.
Metalele cele mai des utilizate pentru construirea termoelectrozilor sunt:
- Cromel - Alumel (care sunt aliaje având în compozitie 90% Ni si 10% Cr, respectiv 95%
Ni si 5% AL+Mg) folosit în gama 0°C - 900°C (1200°C), cunoscut sub denumirea de termocuplu
tip K.
- Fier - Constantan folosit în gama 0°C - 500°C, cunoscut ca termocuplu de tip J.
- Platina-Rhodiu - Platina folosit în gama 0°C - 1300°C (1400°C), cunoscut ca termocuplu
de tip S.
În tabelul de mai jos sunt date, comparativ, caracteristicile termocuplurilor Fier-Constantan,
Cromel-Alumel, (Platina-Rhodiu 10%) - Platina:
Pirometrele
Permit măsurarea temperaturii prin intermediul energiei radiante, fără contact, în concordanţă cu
legile radiaţiei termice.
Măsurarea se face prin comparaţie, adică pe imaginea suprafeţei radiante, ce emite o radiaţie în
spectrul vizibil, se suprapune o lampă etalon.
Reglând curentul de filament se va modifica temperatura acestuia şi implicit culoarea.

Tm > Tf Tm = Tf Tm < Tf

În funcţie de temperatura filamentului Tf, valoarea curentului prin acesta constituie o măsură a
temperaturii urmărite Tm .
Pirometrele obişnuite au domeniile: 7000C (filament roşu închis) şi temperatura maximă a
filamentului 15000C, dar pot fi extinse până la 30000C prin utilizarea unor atenuatoare optice.
Pirometrele sunt foarte mult utilizate în siderurgie (metalurgie) pentru măsurarea temperaturii
şarjei în cuptoare, furnale etc.
3.1.3 Termistoarele
Termistoarele sunt semiconductoare a căror rezistenţă electrică variază cu temperatura.Ele
sunt de două tipuri: termistoare cu coeficient de temperatură negativ ,
(NTC) şi termistoare cu coeficient de temperatură pozitiv (PTC).Cel mai utilizat este termistorul
NTC ,având proprietatea că rezistenţa sa electrică scade exponenţial atunci când temperatura
creşte şi invers.Fabricarea lor lor se bazează pe amestecul unor pulberi de oxizi cu lianţi, uscate
şi apoi sinterizate la temperaturi ridicate.Cele mai comune materiale includ oxid de fier, cobalt,
nichel, cupru, zinc şi titan. Prin varierea tipurilor de oxizi, proporţiile acestora, atmosfera şi
temperatura de sinterizare se pot obţine termistoare cu diferite valori de rezistenţă şi coeficienţi
de temperatură.
Constructiv, termistoarele pot fi realizate în diferite forme (fig.1) :disc, perlă, de tip papuc
închis pentru măsurări de contact pe suprafaţă, capsule metalice cu şurub de montat pe suprafeţe,
montate în capsule standard de diode.Cele mai precise, stabile şi care permit şi măsurarea unor
temperaturi ridicate sunt cele încapsulate ermetic în sticlă.
Figura 1. Figura 2.

In fig.2 se pot vedea 2 tipuri de termistoare încapsulate în sticlă, unul filiform, cilindric şi altul în
formă de picătură şi dimensiunea lor comparativ cu o diodă 1N4148. În comparaţie cu
termorezistenţele cu platină, termistoarele au timpi de răspuns mai mici, dar sunt neliniare şi au
un domeniu de lucru mult mai limitat. Deşi noţiunea de termistor este adesea asociată cu
neliniaritatea şi imprecizie se pot realiza termistoare cu sensibilitate ridicată şi cu precizii de
+/- 0,05 oC….+/- 0,01 oC pe domenii de temperatură de 50-75 oC.Combinând precizia ridicată
cu posibilităţile actuale de măsurare ( prin tehnici numerice liniarizarea poate fi realizată cu
tabele de echivalenţă stocate în memoria nevolatilă a adaptorului în timpul calibrării )
Sensibilitatea termistoarelor este mult mai mare decât cea a termorezistenţelor. Domeniul
de lucru utilizabil în practică este cuprins între –100 şi 300 grade C.
Caracteristicile statice ale termistoarelor depind în mare măsură de compoziţia şi tratamentul de
fabricaţie. Acest fapt, la care se adaugă forma puternic neliniară a caracteristicii statice, crează
probleme în fabricarea a două termistoare cu caracteristici statice foarte apropiate. In plus,
caracteristicile termoelectrice ale termistoarelor sunt mai puţin stabile în timp decât cele ale
termorezistenţelor.

3.2 Exemple de sisteme de reglare automată a temperarurii

Reglarea a temperaturii SRA, cu structură evoluată
Pentru obţinerea unor performanţe superioare la reglarea automată a temperaturii se poate adopta
un sistem de reglare în cascadă (Fig. 1.2).
 Fig. 1.2. Reglarea
automată a
temperaturii

Bucla de reglare automată a temperaturii, conţinând traductorul de temperatură Tr1 şi

regulatorul R1, include o buclă de reglare a debitului, formată din traductorul de debit Tr2,
regulatorul R2 şi elementul de execuţie EE. Dacă temperatura t tinde să scadă faţă de valoarea
prescrisă, regulatorul de temperatură R1 impune o valoare prescrisă mai mare la regulatorul de
debit R2. Bucla de reglare interioară stabileşte debitul la noua valoare prescrisă, astfel încât
temperatura t creşte, revenind la valoarea impusă. Sistemul de reglare în cascadă reacţionează
foarte eficace la o perturbaţie de tipul unei variaţii a presiunii agentului termic la intrare.
Dacă presiunea creşte brusc, creşte şi debitul agentului termic, existând tendinţa ca
temperatura t să crească.
Creşterea debitului este sesizată de traductorul Tr2 şi, în consecinţă, regulatorul R2
acţionează imediat, dând comanda de micşorare a secţiunii de trecere a organului de reglare.
Debitul este adus la valoarea impusă înainte ca temperatura din incintă să aibă variaţii importante.

Schema funcţională a sistemului de reglare a temperaturii în cazul unui fier de călcat este redată
în fig. 1.3.
 Fig. 1.3.
Sistem de
reglare
automată a
temperaturii
unui fier
electric de
călcat

Schema bloc a SRA cu schema funcţională din figura 1.3. este prezentată în figura 1.4. Resortul
de contact se comportă ca un comutator bipoziţional, iar reglarea este bipoziţională.

Fig. 1.4.
Schema bloc a
SRA cu schema
de funcţională
din figura 1.3
Schema sistemului de reglare a temperaturii la un cazan încălzit cu abur.

Fig. 1.5. Schema funcţională a unui

cazan încălzit cu abur.

Fig. 1.6
Schema
bloc a
cazanului
încălzit cu
abur din
fgura 1.5.
 Bibliografie

1. Th. Danila, M. Ionescu Vaida- Componente si circuite electronice, Editura Didactica si Pedagogica,
1995
2. M. Robe si colectiv- Componente si circuite electronice, Editura economica, 2000
3. V. Ciobanita si colectiv- Radioreceptia de la A la Z, Editura Albatros, 1982
4. S. Naicu- Polarizarea tranzistoarelor ( supliment al revistei Radio, nr 5/ 1995), Editura Theora
5. T. Tanasescu- Circuite cu tranzistoare, Editura Tehnica, 1991
6. D. Dascalu si colectiv- Dispozitive si circuite electronice, Editura Didactica si Pedagogica, 1982
7. M. Stanciu- Dictionar tehnic de radio si televiziune, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1975
8. C. Gazdaru, C. Constantinescu- Indrumar pentru electronisti, Editura Tehnica, 1986
9. Colectia revistei Conex Club
10. Site www. regielive.ro