Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Creier
Creier
D.C.: Da. Mult timp s-a crezut despre creier că este un organ
„independent”, care nu este dotat cu mecanisme imunitare. Dar pe la
finele anilor ’90, s-au descoperit în neuroni receptori pentru limfocite şi
alte molecule specifice sistemului imunitar. Ulterior s-a găsit şi sursa
acestora şi anume celulele gliale.
Neuronii nu sunt singurele celule din creier, aşa cum cred mulţi oameni.
De fapt nu sunt nici cele mai numeroase. Cele mai numeroase sunt aşa-
numitele celule gliale. Ele sunt de 5-9 ori mai multe decât neuronii. Se pare
că in raportul ăsta de 9 la 1 îşi are originea şi mitul celebru care spune că noi
ne folosim doar 10% din capacitatea creierului.
Celulele gliale sunt văzute în mod tradiţional ca având rol de suport pentru
neuroni, ajutându-i să funcţioneze şi să se vindece de boli sau
traumatisme. Totuşi, în ultimii ani unii cercetători au început să se întrebe
dacă nu cumva ele participă şi la învăţare sau alte funcţii ale creierului. De
altfel, ca o curiozitate, creierul lui Ein-stein nu diferea de creierul unui om
normal prin neuroni, ci prin aceste celule gliale, care erau mult mai
numeroase.
Zona din creier care este afectată în bună măsură de bolile afective
(numită cortexul cingulat subgenual, pentru cei curioşi) se activează şi
când avem o inflamaţie în organism. Stresul în general, produce
inflamaţie, de aceea, uri tratament împotriva stresului şi depresiei este
administrarea de anti-inflamatoare, gen aspirină. Relaţiile sociale sunt
foarte legate de imunitate. Oamenii care au puţini prieteni sau se simt
singuri, au un nivel mai ridicat de molecule ale sistemului imunitar, la fel ca
i atunci când au o inflamaţie sau infecţie. Ei sunt şi mai expuşi la asemenea
probleme medicale datorită unui sistem imunitar mai obosit. Dacă
pierdem pe cineva drag, se activează zona durerii fizice din creier şi apar
reacţii inflamatorii în organism. La fel se întâmplă când primim o evaluare
negativă din partea cuiva.
S-a descoperit că zonele din creier care răspund la pierderea unei relaţii
sociale importante sunt cam aceleaşi care răspund la durere şi activează
sistemul imunitar ca răspuns la ameninţări fizice.
Apoi, felul în care empatizează cu problema noastră doctorul care ne
tratează, cât de sincer, preocupat şi suportiv îl simţim, scurtează durata
bolii pe care o avem şi mobilizează mecanismele imunitare care se luptă
cu boala. Dacă suntem martori la scene crude, în care oameni mutilaţi ne
prezintă problemele lor, şi înainte de a ne culca ni se dă în nas cu un spray
ce conţine molecule din sistemul imunitar care răspund la inflamaţii, ni se
fixează mai puternic amintirea legată de scenele văzute. Acestea se fixează
în timpul somnului în aceeaşi perioadă când are loc şi răspunsul imunitar
la infecţii. Se ştie că somnul ne vindecă, de aceea suntem mai somnolenţi
când suntem bolnavi. Chestia e că sistemul imunitar tratează scenele
traumatizante ca pe o boală şi favorizează formarea de memorii aversive faţă
de acea informaţie pentru a ne proteja pe viitor de acele situaţii.
Chiar şi modul în care reuşim să ne gestionăm timpul şi activitatea
impactează imunitatea. Dacă în mod constant suntem prea încărcaţi cu
sarcini, trebuie să luăm prea multe decizii, nu vedem finalitatea a ce facem
şi simţim că nu ne ajunge timpul, ne scade imunitatea, iar în organism
apar moleculele pro-inflamatorii de care vorbeam.
Dacă vreţi un secret cum să vă menţineţi imunitatea cât mai bună fără să
luaţi nici un fel de medicamente – înconjuraţi-vă de oameni cu care puteţi
povesti ce vă interesează şi pe care ştiţi că vă puteti baza oricând, implicaţi-
vă în activităţi care au o semnificaţie deosebită pentru voi, în care credeţi
foarte mult şi încercaţi să aveţi cât mai des anticipări pozitive. Adică să vă
gândiţi la lucruri plăcute care urmează să vi se întâmple: succese, întâlniri,
excursii, cadouri, etc. Ţoate acestea vă întăresc şi creierul şi imunitatea.