5.10.

Mijloace şi tehnici terapeutice utilizate pentru renunţarea la fumat

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sistemelor de sănătate naţionale le revine principala

responsabilitate în tratamentul dependenţei de tutun. Tratamentul include diverse metode, de la
simplul sfat medical, la tratamente farmacologice şi psihologice complexe, care trebuie adaptate
condiţiilor socio-culturale şi preferinţelor şi nevoilor individuale ale pacienţilor

Sfatul medical

Medicii de familie au un rol important în educaţia antitabagică a tinerilor şi în prevenirea fumatului.

Ei prezintă pacienţilor riscurile fumatului asupra sănătăţii, sesizează tulburările emoţionale ale
tinerilor şi tensiunile familiale şi propune măsuri pentru rezolvarea acestora, inclusiv consiliere şi
psihoterapie de familie, prin îndrumarea acestora către psiholog.

Terapii farmacologice pentru dependenţa de fumat

Tratamentul de substituţie cu nicotină (TSN) are scopul de a înlocui nicotina obţinută prin fumat,
reducând simptomele abstinenţei la stoparea fumatului.

Numeroase studii clinice şi meta-analize (Stead şi colab., 2008), au arătat că toate formele de TSN
cresc şansa stopării fumatului.

De asemenea s-a ajuns la concluzia că asocierea plasturelui cu nicotină cu o formă de tratament de

substituţie cu acţiune rapidă (gumă de mestecat, spray nazal, inhaler) creşte şansa de succes.

TSN este contraindicată bolnavilor cu infarct miocardic, angină pectorală instabilă, aritmii severe şi la
gravide.

Alt medicament antifumat de primă linie este bupropionul, antidepresiv triciclic, care reduce
activitatea neuronilor care eliberează dopamina, poate dezactiva circuitul recompensei.

Bupropionul este contraindicat la fumătorii care suferă de epilepsie, anorexie nervoasă, bulimie,
necroză hepatică severă, tulburare afectivă bipolară sau la cei care folosesc concomitent un inhibitor
al monoamino-oxidazei.

45

Metode şi tehnici psihoterapeutice utilizate pentru ajutarea pacienţilor să renunţe la fumat

După Munteanu A. (1994) metodele psihologice de eradicare a tabagismului se clasifică după cum
urmează:

1. Metode care urmăresc inocularea repulsiei faţă de fumat

2.Metode de autocontrol

Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Acest tip de terapie este util atât în prevenirea fumatului cât şi la elaborarea unei strategii de
renunţare la fumat şi de menţinere a abstinenţei.

În scop preventiv, terapia cognitiv-comportamentală se axează pe următoarele aspecte:

 discutarea şi analizarea împreună cu pacientul a consecinţelor negative ale fumatului, pe termen

scurt şi lung;
 demontarea convingerilor disfuncţionale ale potenţialilor fumători, întărite şi de reclamele şi
campaniile publicitare, care promovează imaginea fumătorului independent, puternic, matur,
curajos şi încrezător în forţele sale. De exemplu” Fumatul te face mai atractiv şi sigur pe tine”,
“Fumatul nu este un drog şi te face să te simţi mai bine.” “ “Fumatul te face mai matur” etc.

 formarea unei atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos;

 dezvoltarea deprinderilor de comunicare asertivă, pentru a face faţă presiunii grupului. ( de

exemplu, formarea deprinderii de a spune “nu”, “Nu mulţumesc, nu fumez”);

 tratarea tulburărilor anxioase şi depresive, care pot favoriza iniţierea fumatului;

 creşterea încrederii pacientului în forţele sale;

 adoptarea unor mecanisme de coping eficiente în condiţii de stres.

În scop curativ, terapia cognitiv-comportamentală permite fumătorului elaborarea, împreună cu

psihoterapeutul, a unor strategii de renunţare şi de menţinere a abstinenţei la fumat.

Pe parcursul terapiei se apreciază nivelul motivaţiei subiectului pentru renunţarea la fumat şi se

evaluează stadiul modificării acestui comportament nociv, cel mai des, conform modelului
transteoretic al schimbării al lui Proschaska şi DiClemente, care descrie şase stadii ale schimbării (
precontemplare, contemplare, determinare, acţiune, menţinere şi recădere ).

Hipnoza

Hipnoza are o eficienţă crescută în renunţarea la fumat, ratele de succes terapeutic fiind mai mari
decât în cazul încercărilor personale ale fumătorilor, terapiei comportamentale şi tratamentului de
substituţie cu nicotină.

Psihoterapia de grup

Cea mai recentă meta-analiză, efectuată de Stead LF şi Lancaster T. (2005) a arătat că psihoterapia
de grup este mai eficientă decât programele de autoajutorare, strategiile educaţionale şi sfătuirea
antifumat.

Succesul psihoterapiei de grup depinde de modul în care terapeutul pune în acţiune procesele
dinamicii de grup, care constituie adevăraţi factori terapeutici.

46