Sunteți pe pagina 1din 4

Aspecte generale privind evaluarea în învățământul primar

Misiunea noastră ca dascăli este de a pregăti elevul pentru „a fi” şi „a deveni”, pentru autonomie, pentru autoeducaţie
şi autoevaluare. În condiţiile învăţământului românesc de astăzi, se impune o altă manieră de abordare a evaluării
rezultatelor şcolare, un model de proiectare / realizare a procesului integrat de predare – învăţare – evaluare mai
eficient, centrat, cu adevărat, pe elev. Activităţile de evaluare trebuie proiectate din perspectiva nevoilor de formare ale
celui educat. Este necesar ca evaluarea să fie centrată pe aspectele ei formative, astfel încât să cultive şi să susţină
interesul elevilor pentru studiu, să-i îndrume în activitatea de învăţare. Învăţătorul trebuie să stăpânească toate
metodele şi instrumentele de evaluare, şi să le aplice în funcţie de particularităţile clasei de elevi. Utilizarea eficientă a
strategiilor, metodelor şi instrumentelor de evaluare va pune în valoare aspectul creativităţii, al gândirii critice, al
manifestării individuale, proprii fiecărui elev, rezultatul final vizat fiind formarea, la nivelul individului, a culturii
generale, formarea de abilităţi, atitudini, competenţe, priceperi şi deprinderi necesare integrării sociale a acestuia.
Opţiunea pentru una sau alta dintre metodele de evaluare cunoscute (metodele tradiţionale şi metodele complementare)
constituie rezultanta mai multor factori: scopul şi obiectivele evaluării, tipul acesteia, specificul conţinuturilor supuse
aprecierii, particularităţile populaţiei şcolare vizate, achiziţiile cadrelor didactice privind exersarea / practicarea /
experimentarea diverselor modalităţi de procedare.
Metodele de evaluare au frecvenţe de utilizare variabile; aceasta nu presupune faptul că cele care se întâlnesc mai des
în programul şcolar sunt şi cele mai folositoare motivării şi susţinerii învăţării educaţilor. Se pune aşadar problema
modului în care cadrele didactice aleg una sau alta dintre metodele/tehnicile de evaluare. Procesul de evaluare necesită
demersuri şi atitudini metodologice concretizate în: parcurgerea unor etape definite, înregistrarea exactă şi conservarea
datelor, utilizarea de instrumente diverse (fişe, rapoarte, documente rubricate etc.), asigurarea validităţii, a relevanţei, a
fidelităţii demersului evaluativ. În efortul de determinare a calităţii rezultatelor şcolare şi a progresului şcolar, cadrele
didactice au la dispoziţie un arsenal de metode şi instrumente de evaluare. Metoda de evaluare este o cale prin
intermediul căreia cadrul didactic „oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de
formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului urmărit".
Instrumentul de evaluare reprezintă un element constitutiv al metodei, prin intermediul căruia elevul ia la cunoştinţă
sarcina de evaluare. El este cel „care pune în valoare atât obiectivele de evaluare, cât şi demersul iniţiat pentru a atinge
scopul propus" Alegerea celor mai adecvate metode şi instrumente de evaluare reprezintă o decizie importantă în
vederea realizării unui demers evaluativ pertinent şi util.
Evaluarea este un act absolut necesar în procesul conducerii unei activități şi în luarea deciziilor, ea furnizând
informaţii necesare reglării şi ameliorării activităţii didactice, prin adoptarea măsurilor corespunzătoare situaţiilor de
instruire. Ea este prezentă în orice activitate pedagogică şi se află în relaţie de interdeterminare, de interacţiune
funcţională cu predarea şi învăţarea, făcându-le mai eficiente. Prin activităţile educative, evaluarea este menită să
realizeze cunoaşterea şi aprecierea schimbărilor produse de elevi în toate planurile personalităţii lor (intelectual,
afectiv, psihomotor, al capacităţilor creative etc.). Esenţa acţiunii de evaluare este de a cunoaşte efectele activităţii
desfăşurate în vederea perfecţionării procesului în etapele următoare. Rezultatele constatate pot fi apreciate şi aplicate
corespunzător, în măsura în care sunt puse în legătură componentele procesului didactic şi cu întreaga activitate.
Restrângerea ariei acţiunii de evaluare a activităţii de învăţământ la rezultatele obţinute de elevi, fără a fi integrate în
evaluarea învăţământului întreg, nu ne poate oferi datele care fac posibilă ameliorarea acestei activităţi. Evaluarea
didactică modernă pune accent pe diversificarea probelor scrise şi pe îmbunătăţirea calității acestora, în sensul de a
stimula posibilitatea elevilor de a reflecta profund şi personal, de a descoperi noțiunile care exprimă esențialul.
Evoluția de ansamblu a învățământului primar denotă o tendință de a valorifica bogata tradiție acumulată în timp și
nevoia de inovație pedagogică proprie oricărui învățător care își respectă vocația. Suntem într-o perioadă de tranziție
care se va constitui într-o operă colectivă de mare complexitate și dificultate. Reglarea întregului proces de învățământ
nu poate fi realizată fără date concrete cu privire la procesul elevilor, iar aceste date nu pot fi obținute decât printr-o
evaluare realizată cu instrumente precise, elaborate în raport cu obiectivele instruirii. Una din criticile aduse
învățământului tradițional era aceea că a pus accent mai mult pe evaluarea aspectelor cantitative. În condițiile vieții
contemporane, când primează informarea, accentul cade pe aspectele calitative, pe claritatea cunoștințelor, pe
transferabilitatea acestora etc., fără a se face abstracție de aspectul cantitativ. O altă schimbare de optică este legată de
adoptarea unor noi criterii de evaluare, a unor noi puncte de reper care permit să se întrevadă gradul de eficacitate
(calitate) și de eficiență ale unei activități. Există două posibilități clasice de evaluare: a) evaluare prin raportare la
materie; b) evaluare prin raportare la normă. Prima ne permite să descoperim dacă respectivul conținut predat a fost
sau nu a fost însușit de elevi, dacă a fost sau nu stăpânit de ei. A doua posibilitate de evaluare ne dă informații despre
clasamentul relativ al elevilor (o ierarhizare în interiorul grupului: superior, slab, mediu). În mod obișnuit, nici unul
din aceste criterii nu este aplicat în exclusivitate, fiecare dintre ele fiind îmbinat cu celălalt sau influențat de el.
Eficacitatea exprimă gradul de realizare a obiectivelor prevăzute, adică nivelul de perfecționare și calitate a învățării.
Din acest punct de vedere, accentul poate fi pus pe o eficacitate imediată sau pe una îndepărtată, pe o dezvoltare mai
complexă ce țintește ceva mai departe, spre efecte formativ – educative, spre o cultivare a umanului. Actul de evaluare
devine fecund, realizându-și funcțiile, numai în condițiile integrării lui în procesul didactic, ca element constitutiv al
acestuia menit să furnizeze informații trebuitoare oricărei acțiuni de perfecționare a procesului. În ultima vreme apar
tendințe de suprimare a verificării de la începutul lecției, întrebările, chestionările, alte probleme de verificare urmând
să fie integrate în mod normal în metoda însăși după care se predă lecția nouă, adică să existe un control continuu.
În literatura de specialitate există mai multe forme de evaluare: evaluare inițială (de pornire); evaluare sumativă
(periodică); evaluare formativă (continuă); evaluare comparativă, evaluare diagnostică; evaluare prognostică, alte
tipuri de evaluare. Evaluarea inițială, este menită să stabilească nivelul de pregătire al elevilor la începutul unui
program de instruire, performanțele precedente ale elevilor reprezentând primele informații referitoare la performanța
lor. Celelalte două tipuri de evaluare - sumativă și continuă – marchează trecerea de la un model tradițional către unul
mai eficient, din perspectiva funcțiilor pe care le îndeplinește actul evaluării în activitatea didactică. Distincția dintre
ele se poate face prin modul în care sunt realizate acțiunile de evaluare în raport cu desfășurarea procesului și prin
funcțiile pe care le îndeplinesc. Cea cumulativă este realizată prin verificări parțiale pe parcursul programului și se
încheie cu aprecieri de bilanț al rezultatelor pe perioade lungi, în general corespunzătoare semestrelor, respectiv anului
școlar. Tehnicile de evaluare școlară sunt supuse unui permanent proces de perfecționare cel puțin pe liniile
intensificării stării de activism a elevilor și asigurării unei obiectivități mai mari. Evaluarea didactică modernă pune
accent pe diversificarea probelor scrise și pe îmbunătățirea calității acestora, în sensul de a stimula posibilitatea
elevilor de a reflecta profund și personal, de a îndrepta atenția spre problemele centrale, de a descoperi noțiunile care
exprimă esențialul. Ideal este ca accentul să fie pus mai mult pe aptitudini și nu pe viteză. Concluzionând, calitățile
testelor școlare trebuie supuse unor continue perfecționări. În acest sens se recomandă testarea comportamentelor de
nivel superior și utilizarea calculatoarelor. De asemenea, trebuie revăzute scările valorice, punctajele pe itemi și
transformarea punctelor în calificative, care permit o mai mare obiectivitate Combinarea instrumentelor de evaluare
scrisă cu cele de evaluare orală, cu metodele complementare de evaluare vor asigura realizarea unei imagini globale a
capacităţilor elevilor. Problematica modalităţilor de evaluare rămâne deschisă, putând fi continuu îmbunătăţită şi
diversificată. Scopul comun, de care trebuie să se ţină cont, este cel de dezvoltare a capacităţii de autoevaluare la elevi,
concomitent cu schimbarea viziunii asupra rolului evaluării, cel de ameliorare şi corectare mai mult decât de
sancţionare. Evaluarea nu este un scop în sine, ci trebuie să conducă la optimizarea întregului proces desfăşurat în
şcoală. Ea trebuie să fie formativă, situativă şi să dezvolte un proces de autoevaluare. Calitatea presupune mişcare şi de
aceea evaluarea nu trebuie să se rezume doar la un singur instrument, ci să se refere la o serie de tehnici cât mai
diverse. Cunoaşterea rezultatelor, a criteriilor de evaluare, îi face pe elevi mai conştienţi şi îi motivează să se implice
în sarcină. Evaluarea eficientă este urmată de dezvoltare. O posibilitate de a spori eficienţa evaluărilor şcolare este de a
muta accentul de pe măsurarea produselor pe constatarea efectelor acţiunilor valorizatoare şi pe stimularea capacităţii
de autoevaluare.

Metode şi instrumente de evaluare în ciclul primar

Clasificarea cea mai des utilizată este aceea care distinge următoarele metode şi
instrumente deevaluare:
AMetode şi instrumente tradiţionale
1.Probele orale
:a)conversaţia de verificare (prin întrebări şi răspunsuri);
b)cu suport vizual;
c)redarea (repovestirea);
d)descrierea şi reconstituirea;
e)descrierea / explicarea / instructajul;
f)completarea unor dialoguri incomplete.
2.Probele scrise
a)extemporalul (lucrarea scrisă neanunţată);
b)activitatea de muncă independentă în clasă;
c)lucrarea de control (anunţată);
d)tema pentru acasă;
e)testul.
A. Evaluareainiţială sau predictivă se realizează la începutul unei activităţi de instruire în scopul
cunoaşterii capacităţilor de învăţare ale şcolarilor, a nivelului de pregătire de la care se porneşte, a gradului
în care sunt stăpânite cunoştinţele şi în scopul verificarii existenței capacităţilor necesare asimilării
conţinutului etapei ce urmează.
B. Evaluarea continuă sau formativă se efectuează prin măsurarea şi aprecierea rezultatelor pe
parcursul derulării unui proces, din momentul începerii şi până la încheierea acestuia. Evaluarea formativă
este un tip de evaluare capital pentru învăţământul primar, întrucat răspunde funcţiilor și satisface cerinţele
pe care trebuie să le aibă actul de evaluare: acela de ameliorare, de producere a unor schimbări imediate şi cu
efecte pozitive în pregătirea şcolarilor. Evaluarea se realizează pe secvenţe mici, treptat şi se centrează pe
elemente esenţiale, ceea ce face ca şcolarul să se afle în permanenţă „în priză”, fără să fie
suprasolicitatprinacumularea de informatii fără valoare. Având scop de ameliorare, evaluarea continua nu
priveşte cantitatea, ci calitatea şi nu conduce la ierarhizarea şcolarilor, ci la stimularea dezvoltării
lor, fiind indeplinită astfel şi cerinţa step by step-ului, aceea de lipsă a concurenţei,
a absenţei stabiliriiunei ierarhizări între şcolari, pentru că pânâ la urmă ceeacecontează cu adevarat nu
estestimularea concurenţei, ci a dorinţei de a învăţa în permanenţă, de a fii mai bun pentru tine, nu pentru a-
l întrecepe cel de lângă tine.
Principalele avantaje ale evaluării formative sunt:
a) verifică sistematic, pe secvenţe mici, toţi şcolarii, din toată materia;
b) asigură ghidarea şcolarului în învăţare, corectarea oportună a greşelilor, remedierea lor ori
aprofundarea prin programe de îmbogăţire a cunoştinţelor;
c) evalueză nu numai rezultatulînvăţării, ci şi procesul prin care s-a ajuns la un anumit rezultat,
permiţând ameliorarea lui, în viitor;
d) întăreşte cooperarea învăţător-şcolar şi capacitatea de autoeducare, pe baza cunoaşterii criteriilor de
evaluare;
e) consumă mai puţin timp decât altetipuri de evaluari.
C. Evaluarea cumulativă sau sumativă reprezintă modul tradiţional de evaluare a rezultatelor
şcolare şi constă în verificarea şi aprecierea periodică, încheiate prin control final asupra întregului produs al
actului pedagogic. Evaluarea sumativă se poate realiza în faza finală prin aprecierea rezultatelor la sfârşitul
unui semestru sau an şcolar, la sfârşitul unui ciclu de învăţământ. Ea se realizează prin verificări punctuale pe
parcursul programului şi o evaluare globală, de bilanţ la sfârşitul unor perioade de activitate. Prin evaluarea
sumativă se verifică nivelul unor capacităţi şi subcapacităţi a căror formare şi dezvoltare necesită o perioadă
de timp mai mare. Rezultatele obţinute de şcolari la sfârşitul unui an sau ciclu de învăţământ constituie
elemente de referinţă unice, deci criterii de clasificare şi promovare a lor, realizându-se astfel una din
funcţiile evaluatorii.
Sistemul metodic de evaluare cuprinde mai multe forme de verificare şi procedee de evidenţiere
a performanţelor elevilor, după cum urmează:
1. Metoda de evaluare orală este una din cele mai răspândite şi folosite metode, realizându-se
printr-o alternanţă de întrebări şi răspunsuri, fiind folosită, cu precădere, ca verificare curentă, parţială şi pe
parcursul procesului de instruire. Evaluarea orală este o acţiune proprie, particulară, specială situaţiilor în
care performanţa trebuie manifestată, exprimată prin comunicare orală. Eaimplică iscusinţa, priceperea de a
transmite verbal mesajele, de a le recepta, de a formula întrebări şi răspunsuri, de a dialoga, de a identifica
sensul cuvintelor prin raportare la context, de a integra cuvinte noi învăţate în enunţuri proprii, de a povesti,
de a avea o pronunţie clară şi corectă. Verificarea orală se realizeaza în multiple forme, utilizându-se diverse
tehnici, cum ar fi: a) conversaţia de verificare (prin întrebări şi răspunsuri); b) cu suport vizual (repovestire
după imagini); c) descrierea şi reconstituirea (prinpiese de puzzle); e) completarea unor dialoguri
incomplete.
Avantajul probelor orale constă în aceea că feed-back-ul se realizează imediat.
2. Metoda de evaluare scrisă este un mijloc de înfăptuire a verificării unui număr mare de
şcolari într-un timp limitat, oferind acestora posibilitatea să gândească şi să lucreze în ritm propriu;
asigurând în acelasitimp un grad mai mare de obiectivitate în notare. Evaluareascrisă pune la îndemâna
şcolarilor mai emotivi sau a celor care gândesc mai lent instrumentul care le permite să-şi prezinte toate
cunoştinţele. În cadrul evaluării scrisetoţi şcolariisunt nevoiţi sărăspundă unor întrebări cu acelaşi grad de
dificultate, ce verifică acelaşi conţinut, faptce favorizează o mai bună comparare arezultatelor. Metoda de
evaluarescrisă esteutilizată sub diferiteforme, cum ar fi: a) extemporalul (lucrarea scrisă neanunţată); b)
activitatea de muncă independentă în clasă; c) lucrarea de control (anunţată); d) tema pentru acasă; e) testul.
3. Metoda de evaluare practică pune la dispoziţia şcolarilor şansa de a opera cu cunoştinţele
teoretice însuşite, de a le aplica în diverse activităţi practice, realizând în acelaşi timp şi o evaluare
a gradului de însuşire a priceperilor şi a deprinderilor pe care le presupun activităţile respective.
Şiaceastă metodă se realizează printr-o mare varietate de forme:
a) confecţionarea unor obiecte;
b) executarea unor experienţe sau lucrări experimentale;
c) întocmirea unor desene, schiţe, grafice;
d) interpretarea unui anumit rol;
e) trecerea unor probe sportive.
În învăţământul primar step by step, de o
importanţă covârşitoare sunt şimetodele şiinstrumentelecomplementare, cum ar fi:
a) observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilo
b) investigaţia;
c) proiectul;
d) portofoliul;
e) autoevaluarea.
Este clar că toate metodele şi tehnicile de verificare prezintă avantaje şi limite, plusuri şiminusuri şi
că nu se poatevorbi de o verificare completă a realizării obiectivelor vizate decât printr-o îmbinare
a diferitelor tehnici.
Dupaaceastă scurtă prezentare, fără a avea pretenţia ca ar fi exhaustivă şi cu valoare ştiintifică,
putemconchide că procesul evaluativ îşi îndeplineşte pe deplin funcţia majoră de feed-
back numaiatunci când, atât dascălul, cât şi şcolariireuşesc să colaboreze nu pentru că trebuie, ci pentru
că îşidorescacestlucru, fiecareîmbunătăţindu-şicomportamentul în funcţie de reacţiile celuilalt.