Sunteți pe pagina 1din 43

Denumirea cursului: Managementul proiectelor europene

Tip curs: obligatoriu

Durata cursului/ Nr. credite: 1 semestru; 4

Perioada de accesare a cursului: 2207 - 2008

Manualul recomandat: Managementul proiectelor europene , Editura


Fundaţia România de Mâine, 2006

Obiectivul principal al cursului: l


La finele cursului, cei ce-l vor studia vor înţelege mai multe despre:
• cum se defineşte un proiect;
• care sunt caracteristicile şi cerinţele unui proiect;
• ciclul de proiect, documentele cheie şi responsabilităţile „actorilor” implicaţi în
proiect;
• fazele principale ale planificării, monitorizării unui proiect;
• riscurile unui proiect şi metode de reducere şi editare;
• utilizarea principiilor managementului de proiect pentru a formula problematica de
inclus în termenii de referinţă ai proiectului.

Modul de stabilire a notei finale: evaluare pe baza textelor grilă

Consultaţii pentru studenţi: comunicare prin e-mail

Adrese e-mail responsabil conf. univ. dr. Daniela Ştefănescu


pentru contactul cu studenţii: daniela@insse.ro

Titularul/ titularii cursului/serie: conf. univ. dr. Daniela Ştefănescu


daniela@insse.ro
telefon: 312.06.05
disponibilitate pentru consultaţii: comunicare
prin e-mail; răspuns în maxim 3 zile
Bibliografie minimă obligatorie:

• Oportunităţi de finanţare Comisia Europeană www.eucenter.org


• Managementul ciclului de
proiect http://europa.eu.int/comm/europeaid/e
Comisia Europeană
- Manualul Managementul valuation/methods/pcm.htm
Ciclului de Proiect
• Proceduri de contractare Ghid practic de proceduri de
contractare pentru finanţări din cel de-
Comisia Europeană
al 9-lea Fond de Dezvoltare
Europeană

1
Bibliografie facultativă:

• Management de proiect • Management de Proiect-Dennis


Lock, Editura CODECS, 2000

INTRODUCERE

Ce ar trebui să ştiţi dintr-un început despre managementul proiectelor europene?

Managementul proiectelor europene se adresează în primul rând studenţilor Facultăţii


de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene; manualul este însă util tuturor studenţilor
interesaţi în „tainele” planificării, managementului şi evaluării proiectelor şi programelor
finanţate prin programe de asistenţă externă ale Comisiei Europene.
Manualul nu este o lucrare conţinând proceduri, ci, în esenţă, prezintă principii.
Acestea ajută celor implicaţi în lucrul cu proiecte, oferindu-le cunoaşterea necesară pentru a
modifica în practică modelele de management al ciclului de proiect potrivit condiţiilor
specifice ale mediului operaţional.
Cursul îşi propune să transfere studenţilor abilităţile necesare în materie de
PROIECT: (P)lanificare; (R)esurse; (O)rganizare; (I)novaţie; (E)chipă; (C)osturi şi (T)imp.

Pentru cei ce nu sunt utilizatori uzuali ai instrumentelor managementului de proiect,


cursul va facilita familiarizarea cu cunoştinţele de bază necesare.
Puteţi fi persoana responsabilă de management de proiecte, puteţi fi leader sau
membru al echipei de proiect. Nu are importanţă! – cursul „M.P.E.” va fi primul ghid de lucru
al dumneavoastră. Încurajez, deci, pe cei pe care activitatea practică de după absolvire îi va
antrena în operaţionalizarea programelor şi proiectelor de diverse tipuri să acceseze site-urile
propuse.

Capitolul 1: MANAGEMENTUL PROIECTELOR


Lectia 1
Obiectivul lectiei 1: clarificarea principalelor definiţii, caracteristici, principii utile ale
managementului proiectelor

Concepte cheie tratate in capitol: proiect, program, management de proiecte.

Rezumatul temei tratate:


Comisia Europeană defineste proiectul ca „activitate (sau un număr de activităţi conexe)
care se desfăşoară potrivit unui plan bine stabilit în vederea realizării obiectivelor fixate într-
un termen determinat.”
Principalele caracteristici ale unui proiect sunt:
- să aibă un start şi un final definite în timp;
- să aibă fonduri băneşti limitate;
- să utilizeze resurse: umane, financiare;
- să propună activităţi şi sarcini coordonate;
- poate fi multi-funcţional.
În cadrul Comisiei Europene sunt diferenţiate proiectele de programe. Programul este o
măsură luată de Comisia Europeană în favoarea unei ţări sau a unui grup de ţări. Un program

2
este subiectul unui memorandum financiar individual şi are ca scop implementarea ajutorului
Comisiei Europene într-un anumit domeniu. Proiectul este primul nivel al subdiviziei unui
program, care în cele mai multe situaţii, conţine un număr de subproiecte.

Managementul de proiect constă în planificarea, coordonarea, conducerea şi controlul


proiectului pe durata ciclului de viaţă al acestuia, astfel încât să se realizeze obiectivele
proiectului la termenele, cu costurile şi de calitatea stabilită.

Principalele domenii ce trebuie luate în considerare atunci când se abordează managementul


de proiect sunt:
- managementul scopului proiectului;
- managementul timpului;
- managementul resurselor umane;
- managementul altor resurse;
- managementul riscului;
- managementul informational;
- managementul calităţii.
Managementul de proiect este un proces ce are următoare etape:
1) Iniţierea şi planificarea proiectului;
2) Implementarea proiectului;
3) Controlul şi Monitorizarea proiectului.

De obicei, proiectele se descompun în mai multe faze ale proiectului – pentru a asigura un
management performant. Aceste faze reprezintă ciclul de viaţă al proiectelor.
Există cinci faze plasate între (TOTUL DE FĂCUT şi TOTUL DE REALIZAT):
a) concepte şi propuneri – momentul redactării termenilor de referinţă (TOR);
b) definirea proiectului – momentul semnării contractului, când TOR sunt deja
agreaţi;
c) iniţierea proiectului – momentul de începere efectivă a lucrului, de alcătuire a
echipei de proiect;
d) livrare şi control – etapa de derulare a proiectului;
e) încheiere şi evaluare – momentul de predare / acceptare urmat de evaluare.

Managementul de proiect are la dispoziţie o paletă de instrumente ce se pot aplica pentru


etape distincte: metoda „logical framework” (cadrul logic), studii de fezabilitate, „work
breakdown structure” (structura de alocare a activităţilor), „Gantt chart” (graficul Gantt),
analiza drumului critic, rapoarte de progres, etc.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:


1. Definirea si caracteristicile principale ale unui proiect;
2. Managementul proiectelor: definire, etape; domenii ce trebui
luate in considerare;
3. Definirea ciclului de viata al unui proiect;

Teste pentru autoevaluare la tema tratata


1. . …….este primul nivel al subdiviziei unui program.
R.: Proiectul.

2. In momentul semnarii contractului pentru un proiect, termenii de referinta sunt:

3
a) in faza de elaborare;
b) deja agreati;
R: b

3. Managementul de proiect constă în planificarea, coordonarea, conducerea şi


……proiectului pe durata ciclului de viaţă al acestuia
R: controlul

4. Unele dintre caracteristicile principale ale unui proiect sunt:


a) are un moment de start şi de final definite în timp;
b) beneficiaza de fonduri băneşti limitate;
c) este uni- functional;
d) activitatile nu sunt in mod necesar coordonate.
R:a si b

Lectia 2
Obiectivul lectiei 2: identificarea si comentarea etapelor principale ale managementului
de proiect

Concepte cheie tratate in lectie: pachete de lucru; grafice Gantt; planul de management
al proiectului; evaluarea si auditul proiectului

Rezumatul temei tratate:


Etape ale managementului de proiecte
• Identificarea şi analiza proiectelor: este indicat să luăm în considerare mai multe
modalităţi de realizare a aceluiaşi obiectiv ca proiecte diferite. Acestea vor fi analizate
pentru a decide care proriect va fi dezvoltat în continuare.

• Planificarea proiectului: consta intr-o succesiune de evenimente care sunt legate între ele
şi se succed logic, incepand cu definirea proiectului, a obiectivelor si finalizand cu
monitorizarea si controlul proiectului.
Paşii tipici ai planificării unui proiect constau în etape ce produc ieşiri:

Etape Ieşiri1
- Structurare - Livrări şi sarcini
- Dimensionare - Atribuirea activităţilor
- Estimare - Costuri şi ipoteze
- Programare - Grafice Gantt şi Pert
- Alocarea resurselor - Resurse
- Riscuri - Registrul riscurilor
- Finalizare - Planuri finalizate

Pentru o bună definire a cadrului unui proiect se elaborează planul de management al


proiectului, document ce identifică toate necesităţile proiectului. Acesta constituie
documentul de iniţializare al proiectului şi descrie modul în care va fi gestionat proiectul

1
Ieşirile proiectului reprezintă „produse” definite ca livrări (documentaţie, servicii, echipamente,
training, soluţii tehnice, etc.)

4
(planul este actualizat periodic). Considerandu-l pe acesta planul general al proiectului, el
conţine la rândul său mai multe planuri şi documente specifice: planul tehnic; planul
resurselor;registrul de responsabilităţi;registrul riscului; work breakdown – structura
de alocare a activităţilor; graficul de timp;planul financiar.

În etapa planificării se apelează foarte mult la elaborarea pachetelor de lucru, care


reprezintă o descompunere ierarhică pe activităţi (ce pot fi succesive sau paralele în cadrul
proiectului). Descompunerea se face apeland la Structura de Alocare a Activităţilor care se
construieşte dând răspunsuri la întrebările: au loc activităţi integratoare? activităţi de
pregătire? seminarii? studii? schimb de personal? Pentru fiecare activitate identificată se
numeşte câte un leader şi partenerii implicaţi. Astfel se realizează o identificare şi alocare
optimă a muncii membrilor echipei. Când totul este stabilit şi sumarizat, documentul rezultat
este numit Document de Definire a Activităţilor (statement of work).

Alt instrument folosit in etapa de planificare a proiectelor este Graficul de timp ce


poate fi construit utilizând metode clasice (Gantt) sau moderne (grafice reţea – modelul CPM
sau modelul PERT).

• Initierea proiectului pentru desfasurare se poate gândi în următoarea secvenţialitate :


 proiectul începe cu o şedinţă de proiect, urmată de o fază de planificare
concreta;
 planul iniţial este întocmit în faza de pre-licitaţie şi face parte din contract;
 faza de planificare post-contractuală ia în considerare acest plan iniţial şi
dezvoltă o detaliere a planului ce necesită o abordare structurată.

• Monitorizarea proiectelor reprezintă un proces legat de ciclul de viaţă al proiectului.


În esenţă, constă în urmărirea (continuă sau periodică) a modului de implementare a
proiectului. Se monitorizează modul de realizare a activităţilor, de obţinere a rezultatelor şi
interacţiunea dintre proiect şi mediu (evoluţia factorilor externi ce influenţează proiectul şi
impactul proiectului asupra mediului). Pe parcursul derulării unui proiect se fac previziuni
asupra datei de finalizare, costuri, sau alte elemente finale ale proiectului. Previzionarea este
necesară si este definită ca metodă de corectare asupra realizării sau nu a termenelor
(milestones).

• Controlul proiectului
În ultima vreme, managementul proiectelor promovează tot mai mult un sistem de control,
denumit Project Office, cu scopul de a colecta datele proiectului şi de a produce rapoarte de
control, cu un cost efectiv scăzut şi de o manieră corectă şi la timp.

• Evaluarea rezultatelor proiectelor


Evaluarea constă ĩn aprecierea (ideal neutră versus organizaţia ce realizează implementarea)
impactului pe care proiectul îl are asupra mediului (în accepţiunea sa generală – mediul
ecologic, economic, social, legal, etc.). Documentul rezultat este raportul de evaluare
realizat de evaluator ce conţine fapte, concluzii, recomandări, poveşti de succes, lecţii
învăţate, bune practici.

• Auditul
În timp ce evaluarea vizează impactul proiectului asupra mediului, auditul este interesat
exclusiv în respectarea, pe durata ciclului de viaţă a proiectului, a unui set de proceduri
prestabilite.

5
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
1. identificare si analiza proiectelor;
2. planificarea proiectelor: instrumente folosite in planificare;
3. monitorizarea si controlul proiectelor;
4. auditul si evaluarea proiectelor.

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:

1. Care sunt obiectivele ce definesc dezvoltările globale la care trebuie să contribuie


programul?
a. obiective pe termen lung;
b. obiective pe termen scurt.
R: a.

2…….. proiectului sunt beneficiile directe ale proiectului sub forma unor schimbări a unor
parametrii fizici, instituţionali, comportamentali.
R: rezultatele

3. Care dintre urmatoarele planuri programează toate activităţile necesare pentru dezvoltarea
şi realizarea produselor cerute
a. planul tehnic;
b. planul resurselor;
c. registrul de responsabilităţi;
d. work breakdown – structura de alocare a activităţilor.
R:a

4. Evaluarea:
a. nu este echivalentă monitorizării;
b. este echivalenta monitorizarii ca obiect de activitate, dar difera ca moment in tim;
R:a

Lectia 3
Obiectivul lectiei: detalierea principalele domenii ale managementului de proiect

Concepte cheie tratate in lectie: costuri, valoare dobandita, riscuri, plan de asigurare a
calitatii proiectului, biblioteca proiectului

Rezumatul temei tratate:


Principalele domenii ce trebuie luate în considerare atunci când se abordează managementul
de proiect sunt:
- managementul scopului proiectului;
- managementul timpului;
- managementul resurselor umane;
- managementul altor resurse;
- managementul riscului;
- managementul informational;
- managementul calităţii.

1. Managementul costurilor unui proiect vizează patru acţiuni principale:

6
1. planificarea resurselor;
2. estimarea costurilor resurselor necesare pentru a îndeplini activităţile proiectului;
3. bugetarea costurilor care presupune alocarea costurilor totale fiecărei activităţi;
4. controlul costurilor, adică controlul schimbărilor în bugetul proiectului.

Calculul valorii dobândite este o modalitate mai precisă de a monitoriza costurile


unui proiect, nu numai pentru că se compară cheltuielile cu bugetul, dar ambele sunt puse în
corelaţie cu productivitatea. Valoarea dobândită este definită ca suma de bani care ar fi
trebuit cheltuită (în baza bugetului) pentru cantitatea de muncă efectuată. Metoda este
concepută pentru a asista echipa de proiect în monitorizarea progresului proiectului şi se
bazează pe trei elemente fundamentale:
 costurile estimate ale lucrărilor programate (CELP);
 costurile reale ale lucrărilor realizate (CRLR);
 costurile estimate ale lucrărilor realizate (CELR)
Când se reprezintă CELR în funcţie de CRLR şi CELP şi se compară între ele, se
obţine un instrument eficace de analiză şi previziune, care poate să surprindă:
• orice abatere de cost (CELR – CRLR), adică dacă lucrările au costat mai mult sau
mai puţin decât s-a planificat (AC);
• eventuale abateri de la program (CELR - CELP), arată cât de mult se află o
lucrare în avans sau în întârziere faţă de program, sub aspectul costurilor.
• indici de performanta.

2. Managementul riscului
Riscul reprezintă orice eveniment ce are şansa să producă şi să afecteze negativ proiectul (fie
graficul de timp, fie performanţele tehnice, costurile, sau satisfacţia clientului, calitatea,
siguranţa, etc.).
Procesul de analiză a riscului constă ĩn etapele:
a) identificarea riscului, cu exprimare ĩn termeni financiari;
b) analiza riscului – identificarea de cauze, efecte;
c) cuantificarea riscului – stabilirea probabilităţii (P) şi severităţii riscului (S);
d) identificarea mijloacelor de reducere sau eliminare a riscurilor;
e) re-evaluarea proiectului.
Posibila abordare propusă pentru managementul riscului unui proiect urmăreşte fazele:
 se stabileşte procesul de management al riscului şi se asigură implicarea echipei;
 se creează registrul riscului proiectului;
 se prioritizează riscurile identificate;
 se identifică măsuri de eliminare şi reducere şi se creează planul de eliminare şi de
reduceri ale riscurilor;
 se identifică proprietarii riscurilor (pentru că nu toate riscurile aparţin proiectului;
există riscuri ce ţin de client);
 se numesc managerii de risc prin nominalizarea persoanelor din echipa de proiect
ce răspund de fiecare risc;
 se organizează şedinţe de revizuire a riscurilor (cât mai frecvent!) pentru a avea
asigurarea că riscurile sunt bine gestionate ĩn acord cu planul.
Sunt multiple tehnici de analiză a riscurilor ce pot fi aplicate în practică:
1) Brainstorming-ul;
2) Analiza senzitivă;
3) Analiza probabilităţilor;
4) Metoda Delphi;
5) Analiza tip Arbore Decizional;

7
6) Teoria utilităţii;
7) Teoria decizională.

3. Managementul timpului
O încadrare riguroasă, o planificare precisă a utilizării resurselor la timpul şi locul potrivit va
conduce la rezultate remarcabile ale implementării proiectului. Se au ĩn vedere aici inclusiv
probleme legate de furnizări, livrări, aprovizionări şi achiziţii.

4. Managementul informaţiilor
Un factor important ĩn derularea proiectelor îl reprezintă raportările, care, ĩn general, sunt
lunare (t) şi se referă la luna precedentă (t-1). Raportările sunt ĩn sarcina managerului de
proiect şi cuprind date – input de la echipele proiectului, despre aspectele financiare, costuri,
venituri, profit, lichidităţi, resurse umane raportate la plan, progres versus grafic, previziuni
raportate la plan, riscuri, furnizori, clienţi, probleme de calitate, controlul schimbărilor.
Rapoartele trebuie să fie simple, consistente şi exacte.

5. Managementul asigurării calităţii


Asigurarea calităţii unui proiect se face prin crearea unui plan de asigurare a calităţii
proiectului, document ce descrie modul ĩn care managerul de proiect gestionează aspectele de
asigurare a calităţii. Planul de asigurare a calităţii proiectului va cuprinde toate standardele şi
procedurile proiectului (proceduri de nivel înalt – de exemplu, standardul ISO), proceduri
locale ale proiectului, cerinţele contractuale referitoare la calitate, activităţile şi sarcinile
principale asociate aspectului calitativ al proiectului. Pot avea loc şedinţe de revizuire a
proiectului referitor la planul de asigurare a calităţii la care se pot adăuga condiţii speciale
pentru activităţi, de genul testării şi acceptării. Toate testele se semnează de managerul de
calitate (sau de o persoană desemnată de acestea). Testele se revăd periodic şi se confirmă
viabilitatea lor.

6. Managementul resurselor umane


Principala componentă a oricărui proiect o reprezintă OMUL: cel ce conduce proiectul, cel ce
execută, cel care este beneficiarul proiectului. În concluzie, proiectele vorbesc despre
oameni. Managementul de proiect urmăreşte în timpul derulării proiectului câteva elemente
esenţiale pentru managementul resurselor umane ale proiectului:
- respectul uman mutual;
- relaţii mereu în curs de îmbunătăţire;
- mentalitate de învingător;
- profesionalism;
- onestitate & integritate;
- managementul conflictelor.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:


1. managementul riscurilor;
2. managementul informatiilor;
3. managementul timpului;
4. managementul costurilor;
5. managementul asigurarii calitatii;
6. managementul resurselor umane.

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:

8
1. Plăţile în numerar ce trebuie onorate pe loc se numesc:
a) venituri;
b) lichidităţi (cash);
c) costurile angajate (commited cost).
R: b

2. Ce anume semnaleaza faptul ca CELR<CRLR?


a). proiectul reprezintă o „supracheltuiala”;
b). proiectul este în întârziere;
c). proiectul a realizat economii.
R: a

3. In care dintre fazele ciclului de viaţă al proiectului pot fi identificate riscurile:


a). pre-contract;
b). definire iniţială;
c). dezvoltare;
d). operaţional.
R: a,b,c,si d

4. Biblioteca proiectului:
a) se actualizează periodic;
b) se realizeaza o singura data;
c) R: a

Capitolul 2:
Lectia 1
Obiectivul lectiei: clasificarea tipurilor de proiecte. Surse de finantare europeana

Concepte cheie tratate in lectie: instrumente de preaderare, fonduri structurale, fond de


coeziune;iniţiative comunitare; programe comunitare;

Rezumatul temei tratate in lectie:


Sunt, în fapt, patru tipuri generale de oportunităţi pentru finanţare:
A. sprijin instituţional (instrumente de preaderare, fonduri structurale, fond de
coeziune);
B. iniţiative comunitare;
C. programe comunitare;
D. licitaţii.
A. Instrumente de sprijin instituţional
O imagine grăitoare a momentului intervenţiei instrumentelor de sprijin instituţional este
surprinsă în graficul de mai jos:

Fonduri structurale

Fonduri de
pre-aderare
Fondul de coeziune
Înainte de aderare
După aderare

9
Pentru mai multe informaţii, se poate accesa site-ul:
http://europa.eu.int/regional_policy/funds/procf/cf_en.htm

Fondurile de preaderare reprezintă instrumente financiare înfiinţate de către Uniunea


Europeană pentru a veni în sprijinul pregătirii aderării ţărilor candidate la UE, si anume:
- Programele Phare;
- Programul SAPARD;
- Fondurile ISPA;
- Programul CARDS;
- Programul MEDA;
- Programul de asistenţă tehnică TACIS.

Fondurile structurale2 sunt gestionate de Comisia Europeană şi au ca destinaţie:


- promovarea dezvoltării şi ajustării structurale a regiunilor a căror dezvoltare a
rămas în urmă;
- sprijinirea transformării economice şi sociale a domeniilor care se confruntă cu
dificultăţi structurale;
- sprijinirea adaptării şi modernizării educaţiei, instruirii şi ocupării forţei de muncă.
Există patru tipuri de fonduri structurale prezente pe site-ul Parlamentului European, fiecare
dintre acestea acoperind un domeniu tematic bine specificat.

Fondul de coeziune a fost infiinţat în 1994. Statele membre au acces la acest fond doar în
condiţiile în care PNB/locuitor se situează sub 90% din media Comunităţii. Fondul de
coeziune finanţează proiecte de mediu şi infrastructură de mare importanţă în statele membre
mai puţin dezvoltate ale Uniunii Europene. Fondul de coeziune finanţează acele proiecte
selectate în concordanţă cu strategia Fondului de coeziune.

B. Iniţiative comunitare
Iniţiativele comunitare finanţate din Fonduri structurale reprezintă unul dintre cei mai
importanţi piloni ai sistemului de sprijin financiar în vederea aderării. 5,35% din sursele de
finanţare ale Fondurilor Structurale au fost alocate acestor programe. Cel mai important
obiectiv al Iniţiativelor Comunitare este acela de a susţine abordări noi, inovatoare ce aparţin
unor domenii diferite. Beneficiarii acestor tipuri de programe se angajează să facă cunoscute
rezultatele proiectelor lor pentru a putea împărtăşi din experienţa lor statelor membre sau
ţărilor candidate.
- INTERREG (III) – oferă asistenţă transfrontalieră pentru programe de cooperare
internaţională şi regională.
- Scopul EQUAL este acela de a ajuta la combaterea discriminării şi a inegalităţilor de pe
piaţa internaţională a muncii.
- LEADER+ susţine dezvoltarea zonelor rurale.
- Obiectivul URBAN (II) îl constituie refacerea economică şi socială a zonelor cu un nivel de
trai scăzut.
C. Programe comunitare
Programele comunitare reprezintă o serie de măsuri integrate acceptate de Comisia Europeană
şi al căror obiectiv îl reprezintă intensificarea cooperării dintre statele membre cu privire la
politicile comunitare pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Programele comunitare sunt

2
România va beneficia de fonduri structurale de circa 28 – 30 miliarde Euro din partea Uniunii Europene în
perioada 2007 – 2013. (8,5 milioane Euro vor trebui cheltuiţi zilnic după 1 ianuarie 2007.)
Aceste fonduri vor trebui gestionate eficient şi trebuie să ajungă acolo unde este nevoie pentru dezvoltare,

10
finanţate de la bugetul general al Comunităţii. Iniţial, doar organizaţiile din ţările membre
puteau lua parte la programe. Începând cu 1993 pot participa la programe şi organizaţii din
ţările candidate, însă doar prin achitarea unui onorariu anual către buget.
Programele comunitare au legătură cu aproape toate politicile comunitare. Comunitatea
decide asupra tipului de program, a bugetului alocat şi a duratei de viaţă a proiectului.
Dintre acestea:
* FP6 – Framework programme 6 / program cadru 6 - al şaselea program-cadru
privind cercetarea şi dezvoltarea tehnologică
Dintre toate Programele comunitare, FP6 beneficiază de unul dintre cele mai mari bugete.
Obiectivul programului este acela de a pune bazele Zonei Europene pentru Cercetare, cu
scopul de a face din Uniunea Europeană una din cele mai dinamice economii din lume, bazată
pe „research & developmnent” (cercetare – dezvoltare). Programul-cadru are trei
componente: prima dintre ele beneficiază de cel mai mare buget şi include activităţi de
cercetare; a doua componentă are ca sarcină dezvoltarea şi întărirea procesului de cercetare
prin intermediul inovării, dezvoltării infrastructurii şi creşterii mobilităţii. Ultima componentă
are menirea de a ajusta la consolidarea bazelor Zonei Europene pentru Cercetare prin
sprijinirea unei dezvoltări coerente a diferitelor activităţi şi politici.
* LIFE III
* Energie inteligentă pentru toţi
* Utilizarea sigură a Internet-ului
* IDA II
* eTen
* Cultură 2000
* Leonardo da Vinci II
* Socrates II
* eLearning
* Youth 2000
* Media Plus
* Customs 2007
* Fiscalis
* Programul Multi-anual pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (IMM)
* Marco Polo
* Programul cadru de sănătate publică
* Daphne II
* Egalitatea între sexe
* AGIS
* ARGO
* INTI

Tendinţe viitoare
Intr-un viitor foarte apropiat, vom vorbi despre:
• instrumente de pre-aderare;
• programul de vecinătate;
• programe comunitare;
• iniţiative comunitare.

Noul instrument de pre-aderare (IPA) va înlocui instrumentele de pre-aderare existente


(Phare, Ispa şi Sapard).
IPA va avea cinci componente: asistenţa pentru tranziţie şi crearea de instituţii (institution
building), cooperare regională şi transfrontalieră, dezvoltare rurală, dezvoltarea resurselor

11
umane. Primele două componente se aplică atât statelor candidate, cât şi celor potenţiale
candidate, iar ultimele trei se aplică statelor candidate, pregătindu-le pentru gestionarea
fondurilor structurale după aderare.

Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat va completa programele existente de


tip TACIS şi MEDA, şi se va axa pe activităţile de cooperare transfrontalieră şi transnaţională
la graniţele externe ale UE. Domeniile sprijinite vor fi: integrarea economică progresivă, o
mai strânsă cooperare politică (inclusiv aproximare legislativă), întărirea capacităţii
instituţionale, participare la programe comunitare, dezvoltare de infrastructură comună.

Programe comunitare (prevăzute pentru perioada 2007-2013).


O privire de ansamblu asupra prezentului şi viitorului celor mai ample programe comunitare,
surprinde evoluţia de mai jos:
• FP 6 FP 7
• LIFE III LIFE +
Programul de Competitivitate şi Inovare (CIP)
• Energie Inteligentă pentru Europa CIP
• Altele:
T Leonardo da Vinci II, 2000-2006
T Socrates II; 2000-2006
T Cultura 2000; 2000-2006
T Econtent Plus; 2005-2008

>> FP 7 continuă în bună măsură FP6, dar cu deosebiri de genul:


- mai mult accent pe abordarea tematică;
- o creştere majoră de buget;
- o durată mai mare, mai multă flexibilitate;
- includerea de câteva domenii nou (precum noua temă a securităţii şi spaţiului) şi
noi elemente în cadrul temelor existente;
- introducere de iniţiative la scară mare;
- simplificarea procedurilor.
(informaţii detaliate despre FP7:
http://europa.eu.int/comm/research/future/index_en.cfm )
În FP 7 se disting patru programe specifice:
• Cooperare
• Oamenii
• Idei
• Capacităţi

>> LIFE III >> are ca obiectiv contribuţia la implementarea, actualizarea şi dezvoltarea
politicii comunitare de mediu şi a legislaţiei de mediu, în special în privinţa integrării politicii
de mediu în celelalte politici, precum şi la dezvoltarea durabilã a comunităţii. LIFE III va
continua cu LIFE + (2007-2013) care va susţine elaborarea şi implementarea politicii
comunitare de mediu şi a legislaţiei de mediu, ca o contribuţie la promovarea dezvoltării
durabile.

>> Energie inteligentă pentru Europa >> are ca obiective promovarea eficienţei energiei
(reducerea emisiei de CO2 economisind 18% din rezerva de energie a UE până în 2010) şi
creşterea procentului surselor regenerabile de energie în consumul brut de energie la nivelul
UE (12% până în 2010).

12
>> Programul de Competitivitate şi Inovare (CIP) >> îşi propune pentru orizontul 2007-
2013:
 încurajarea inovării şi folosirii durabile a resurselor;
 asigurarea utilizării optime a tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale;
 îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţări;
 stimularea reformelor economice şi administrative .

>> Leonardo da Vinci II >> este un program de acţiune pentru implementarea unei politici
comunitare de formare profesională care susţine: dezvoltarea abilităţilor profesionale;
asistenţă pentru intrarea pe piaţa muncii; formarea profesională; politici de educaţie
permanentã.

>> Socrates II >> este un program educaţional trans-european, disponibil doar pentru
instituţiile educaţionale. Principalele directive ale acestui program sunt:
- constituirea unei Europe a cunoaşterii;
- promovarea educaţiei permanente, încurajând accesul la educaţie pentru toţi.

>> Cultura 2000 >> este un program ce vizează promovarea dialogului cultural şi a
cunoaşterii culturii europene, promovarea creativităţii şi a diseminării; evidenţierea
diversităţii culturale; accesul îmbunătăţit şi participarea la cultură. Programul va continua cu
Cultura 2007 ce va susţine:
- mobilitatea transnaţională pentru toţi cei ce lucrează în acest sector în UE;
- circulaţia transnaţionalã a operelor de artã şi a produselor culturale/artistice;
- dialog intelectual.

>> E - Content Plus >> este un program ce îşi propune pe durata 2005-2008 sã faciliteze
accesul la conţinutul digital; să sporească calitatea conţinutului cu metadate bine definite; să
întărească cooperarea între grupurile de interes în domeniul conţinutului digital.

Lista subiectelor pentru pregatirea in evaluarii finale:


1. Fonduri nerambursabile inainte de aderare;
2. Fonduri nerambursabile post aderare.

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:


1. Care dintre cele patru fonduri sprijină crearea de infrastructuri, investiţiile destinate
ocupării forţei de muncă, proiectele de dezvoltare locală şi asistenţa întreprinderilor mici?
a) Fondul European pentru Dezvoltare Regională;
b) Fondul Social European;
c) Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă;
d) Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului.
R: a

2. Noul instrument de pre-aderare (IPA)


a) va înlocui instrumentele de pre-aderare existente (Phare, Ispa şi Sapard);
b) va completa instrumentele de pre-aderare existente.
R: a

3. În FP 7 se disting patru programe specifice: Cooperare; Oamenii; Idei si …..


R: Capacităţi

13
4. Instrumentele structurale ale UE nu actioneaza singure.
a) sunt cofinantate numai din resursele publice ale statului membru;
b) sunt confinantate din resurse publice ale statului membru si pot fi implicate si resurse din
sectorul privat;
c) sunt cofinantate doar din resurse ale sectorului privat.
R: b

Lectia 2
Obiectivul lectiei 2: evaluare comparativã a proiectelor de sprijin instituţional versus
programele comunitare; evaluarea propunerilor de proiecte în cadrul programelor
comunitare

Concepte cheie tratate in lectie: proiecte de sprijin institutional si programe comunitare;


procesul de evaluare

Proiectele de sprijin institutional si programe comunitare se construiesc pe urmatoarele


elemente generale, care analizate conduc la desprinderea unor asemanari/ deosebiri
interesante:
A) Sfera de cuprindere;
B) Suport instituţional;
C) Beneficiari;
D) Programarea;
E) Apeluri, idei;
F) Pachetul de solicitare;
G) Aspecte administrative;
H) Aspecte tehnice;
I) Parteneri;
J) Câteva aspecte fundamentale;
K) Proiecte de finanţare;
L) Evaluare;
M) Criterii fundamentale pentru evaluare;
N) Semnarea contractului;
O) Monitorizarea.

Evaluarea propunerilor de proiecte în cadrul programelor comunitare


Subiectul a fost detaliat în acest capitol al cursului pentru a înlătura orice bănuială /critică,
cum că aprecierea proiectelor ar putea introduce un anume grad de subiectivism. Iată câteva
argumente ce susţin afirmaţia:
- Fiecare program comunitar este anunţat printr-un apel public;
- Evaluatorii (care nu sunt de profesie evaluatori) sunt selectaţi dintr-o bază
nominală ce conţine zeci de mii de înregistrări;
- Înainte de procesul de evaluare în sine, administraţia UE verifică formal dacă
proiectul îndeplineşte criteriile de eligibilitate

Procesul de evaluare are mai multe etape:


1) informarea evaluatorilor;
2) evaluarea individuală;
Evaluarea individuală are drept rezultate:
- punctajul total, comentarii globale (puncte tari / slabe);

14
- recomandarea (sau nu) ca proiectul să fie finanţat.
3) Reuniuni de consens au loc ĩn scopul obţinerii consensului pentru fiecare criteriu (inclusiv
explicaţia şi justificarea), când punctajele mai mari sau mai mici ale experţilor trebuie
justificate.
Punctajul de consens NU este media matematică a punctajului evaluatorilor individuali, ci
ESTE UN CONSENS.
4) Reuniuni ale grupului.

Comisia de evaluare pregăteşte următoarele liste:


- lista propunerilor eligibile ĩn ordinea punctajului (propuneri ce îndeplinesc
pragurile);
- lista propunerilor pentru care poate începe procesul de negociere, luând ĩn calcul
fondul total disponibil pentru grupul respectiv;
- lista de rezervă (ĩn caz de retragere, dacă negocierea nu are succes);
- lista propunerilor respinse.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:


1.proiecte de sprijin instituţional: elemente generale de management;
2.programele comunitare: elemente generale de management;
3.evaluarea propunerilor de proiecte în cadrul programelor comunitare.

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:


1.Proiectele de sprijin institutional se implementeaza:
a) prin administratia nationala;
b) prin administratia UE;
c) prin administratia UE si cu implicarea alaturi de aceasta a administratiei natinoale.
R: a

2. Aspectele administrative sunt mult simplificate in cazul:


a) proiectelor de sprijin comunitar fata de programele comunitare;
b) programelor comunitare fata de proiectele de sprijin comunitar.
R: b

3. In cazul evaluarii proiectelor, punctajul de consens este:


a) media matematica a punctajului evaluatorilor individuali;
b) suma punctajelor evaluatorilor individuali;
c) un acord.
R:c

4. Care dintre liste sunt pregatite de comisia de evaluare a proiectelor:


a) lista propunerilor eligibile;
b) lista propunerilor pentru care poate incepe procesul de negociere;
c) lista de rezerva;
d) lista propunerilor respinse.
R:a, b, c si d

Capitolul 3
Obiectivul capitolului: clarificarea continutului capitolelor principale ale unui proiect cu
finantare externa

15
Concepte cheie tratate in capitol: obiectiv, scop, buget, aranjamente institutionale

Rezumatul temei tratate:


În linii foarte generale, orice proiect3 este construit pe un schelet clasic ce dezvoltă
următoarele elemente:
1. Informaţii de bază;
2. Obiective;
3. Descriere proiect;
4. Cadru instituţional;
5. Buget;
6. Aranjamente de implementare;
7. Program de implementare;
8. Şanse egale;
9. Condiţionalitate/ secvenţialitate;
10. Anexe.

1. Informaţii de bază
Număr: numărul de identificare atribuit fiecărui proiect de către instituţia unde este depus şi
care îl finanţează;
Titlul: este citit primul şi, deci, trebuie să stârnească curiozitatea finanţatorului;
Sector : public / privat;
Locaţie : locul unde se va aplica proiectul (ţara/localitatea).
2. Obiective
A. Obiectiv general: explică de ce este important proiectul pentru societate, în termenii
profiturilor pe termen lung pentru beneficiarii finali.
B. Scopul unui proiect reprezintă obiectivul central al proiectului. Scopul trebuie să vizeze
„miezul problemei” şi să fie definit în termen de profituri sustenabile pentru grupurile ţintă.
C. Parteneriatul pentru Aderare sau priorităţile din Planul Naţional de Aderare (folosit
în cadrul programelor Phare si pentru tarile candidate) sau Planul National de Dezvoltare
3. Descriere proiect
A. Istoric şi justificare;
B. Activităţi conexe reprezintă un rezumat al proiectelor anterioare în domeniul
abordat având legături cu proiectul actual.
C. Rezultatele proiectului reprezintă consecinţa logică, efectul rezultat în urma
îndeplinirii obiectivelor şi desfăşurării activităţilor din cadrul proiectului.
D. Activităţi, ca mijloace de a atinge obiectivele.
4. Cadrul instituţional
În această etapă este descris clar cadrul în care se va desfăşura proiectul şi se identifică toate
constrângerile acestuia. Se vor preciza instituţiile beneficiare.
5. Bugetul detaliat
În sens larg, bugetul proiectului poate fi privit ca o planificare a proiectului din punct de
vedere financiar.
Pentru a realiza un buget cât mai realist trebuie să se acorde atenţie aspectelor:
a) Includerea tuturor cheltuielilor absolut necesare
b) Dimensionarea echilibrată şi riguroasă a cheltuielilor necesare.
c) Evitarea solicitării sumei maxime pe care o oferă finanţatorul unui proiect.
d) Asigurarea co-finanţării (contribuţia proprie)
e) Este posibil ca proiectul să înceapă înainte ca suma oferită de finanţator
3
Structura este tipică pentru proiectele ce se încadrează în programele Phare, dar este valabilă, în linii generale,
şi pentru alte tipuri de programe.

16
f) Se recomandă luarea în considerare a faptului că întregul proces de evaluare a
proiectelor participante, încheierea contractelor de finanţare şi începere efectivă a
finanţării prin acordarea sumei solicitate durează câteva luni.
g) Finanţatorul aminteşte, uneori în cadrul prezentării proiectului, posibilitatea
solicitanţilor de a achiziţiona pentru proiect echipamente din ţara de origine a
finanţatorului.
6. Aranjamente de implementare / managementul proiectului
• Organizaţia ce va implementa proiectul.
• Infrăţire (twinning)
• Contracte.
7. Programul de implementare
Implementarea proiectului înseamnă organizarea şi desfăşurarea efectivă a activităţilor
prevăzute în proiect.
8. Şanse egale. Se va indica cum va fi asigurată participarea în cadrul proiectului în mod egal
pentru femei şi pentru bărbaţi, şi se va demonstra cum va fi măsurată contribuţia femeilor în
cadrul proiectului.
9. Condiţionalitate şi secvenţialitate
Legislaţia identifică în descrierea proiectului şi alte acte normative ce trebuie să fie adoptate
înainte de începerea proiectului.
10. Anexe la proiect
a. Matricea logică;
b. Referinţe la studiul de fezabilitate.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:


1. Ghid general de elaborare a proiectelor cu finantare
externa:continutul principalelor capitole;

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:


1. Tipul de buget care grupeaza cheltuielile pe categorii si pe surse de finantare se numeste:
a) buget pe categorii de cheltuieli;
b) buget pe categorii de cheltuieli şi pe activităţi;
c) buget pe surse.
R: a

2. Managerul unui proiect are un rol esenţial; agenda acestuia este extrem de încărcată.
Trebuie să aibă în vedere:
- probleme contractuale;
- probleme …….;
- probleme legale;
- probleme de management;
- probleme politice.
R: financiare.

3. Impactul se apreciaza din perspectiva a doua caracteristici:


a) relevanta si exploatare;
b) contributie stiintifica si durabilitate;
c) actualitate si relevanta.
R: a

4. Este posibil ca proiectul sa inceapa inainte ca suma oferita de finantator sa soseasca?

17
a)da;
b)nu.
R: a

Capitolul 4
Lectia 1
Obiectivul lectiei: clarificarea principalelor definitii si principii ale managementului
ciclului proiectului; etape ale managementului ciclului de proiect

Cuvinte cheie: ciclu de proiect, programe sectoriale


Rezumatul temei tratate:
Managementul ciclului de proiect (MCP) reprezintă o colecţie de concepte şi probleme sau
tehnici relativ simple, care include:
⇒ conceptul de ciclu de proiect;
⇒ analizarea stakeholderilor;
⇒ instrumentul de planificare a “Schemei logice”;
⇒ factori cheie de calitate;
⇒ planificarea activităţii şi a resurselor;
⇒ structuri coerente, standardizate pentru documentele proiectului.
Utilizarea acestor concepte, instrumente şi documente standard acoperind întreaga existenţă a
unui proiect este uneori privită ca “abordare integrată” pentru administrarea ciclului de
proiect.

Ciclul de proiect Modul în care proiectele4 sunt planificate şi realizate, urmăreşte o


succesiune de etape, începând cu o strategie agreată, care conduce la ideea de realizare a unei
anumite acţiuni, care este, apoi, formulată, implementată şi evaluată în vederea îmbunătăţirii
strategiei şi a viitoarelor acţiuni.
Cele Şase Etape ale Ciclului de Proiect
Programarea:
Stabilirea liniilor directoare generale şi a principiilor pentru cooperarea UE cu un anume stat.
Rezultatul obţinut îl reprezintă o Strategie Naţională.
Identificarea:
În cadrul structurii stabilite prin Strategia Naţională, sunt analizate problemele,
nevoile şi interesele posibililor stakeholderi, iar ideile de proiecte şi alte acţiuni sunt
identificate şi monitorizate pentru un posibil viitor studiu. Rezultatul va fi decizia de a studia
în detaliu, în continuare, opţiunea(-ile) făcută(-e).
Proiectarea5:

4
În acest manual cuvântul “proiect” se referă atât la un “proiect” - un grup de activităţi care să răspundă unui
scop al proiectului într-o perioadă de timp dată - cât şi la un “program” - o serie de proiecte ale căror obiective
reunite contribuie la un obiectiv comun general, la nivel sectorial, de ţară sau chiar la nivel de multi-ţară
(orizontal).
5
Uneori este folosită în sens de pregătire, formulare sau pre-evaluare.

18
Toate aspectele semnificative ale ideii sunt studiate luând în considerare orientările
Strategiei Naţionale, factorii cheie ai calităţii şi punctele de vedere ale principalilor
stakeholderi. Rezultatul îl reprezintă decizia de a propune sau nu finanţarea proiectului.
Finanţarea:
Propunerea de finanţare este realizată şi evaluată de comitetul intern sau extern
abilitat; este luată, în această fază, decizia de a finanţa sau nu proiectul. Se semnează un
acord oficial cu guvernul partener sau cu altă entitate, care stabileşte şi aranjamentele de
implementare a finanţării.
Implementarea:
Resursele agreate sunt utilizate pentru a atinge scopul proiectului (=grupul/-rile ţintă
primeşte/-esc profiturile planificate) şi, per ansamblu, pentru realizarea obiectivelor generale.
Aceasta presupune, de obicei, contracte de studii, asistenţă tehnică, lucrări sau echipamente.
Progresele sunt evaluate (= prin monitorizare) pentru a permite adaptarea la circumstanţele
modificate.
Evaluarea:
Evaluarea înseamnă o “trecere în revistă, pe cât posibil de sistematică şi obiectivă, a
unui proiect, program sau politică în curs de derulare sau finalizat(ă), a proiectării,
implementării şi rezultatelor sale. O evaluare trebuie să furnizeze informaţia că proiectul este
credibil şi util, permiţând folosirea experienţei în procesul de luare a deciziilor atât a
beneficiarilor, cât şi a finanţatorilor.
Principiile cheie ale MCP sunt:

1. Utilizarea Abordării Schemei Logice pentru analizarea problemelor şi găsirea unei


soluţii potrivite - respectiv, conceperea proiectului;
2. Elaborarea organizată a unor documente cheie de calitate pentru fiecare etapă, pentru a
asigura un proces structurat şi bine informat de luare a deciziilor;
3. Consultarea şi implicarea pe cât de mult posibil a stakeholderilor cheie;
4. Formularea clară şi concentrarea pe Scopul Proiectului, în termeni ai profiturilor
sustenabile pentru grupul(-rile) ţintă vizate;
5. Încorporarea aspectelor cheie ale calităţii încă de la începutul fazei de proiectare.

MCP apelează la principiile managementului, la tehnici şi instrumente analitice şi le aplică în


procesul structurat al ciclului de luare a deciziilor, pentru a garanta că:

• proiectele respectă şi contribuie la realizarea obiectivelor politicii CE, cum ar fi


respect pentru drepturile omului, diminuarea sărăciei şi alte aspecte sensibile, ca:
egalitatea sexelor, protecţia mediului înconjurător (relevanţă pentru şi compatibilitate
cu aceste probleme în sens larg);
• proiectele sunt legate de strategia adoptată şi de problemele reale ale grupurilor
ţintă/beneficiarilor;
• proiectele sunt fezabile, adică obiectivele pot fi realizate într-un mod realist ţinând
seama de constrângerile mediului de operare şi ale capacităţilor agenţiei de
implementare;
• profiturile generate de proiecte sunt sustenabile.

19
Formatul Documentelor Proiectului urmăreşte conţinutul logic al schemei logice:

1. Sumar
2. Cadrul general
3. Analiza sectorială şi a problemelor
4. Descrierea proiectului/programului
5. Ipoteze, Riscuri şi Flexibilitate
6. Aranjamente privind Implementarea
7. Factori de calitate
Anexa: Schema logică (finalizată sau schiţată, în funcţie de fază)

Structura reflectă în principal sarcinile asumate în contextul pregătirii proiectului, dar nu se


modifică semnificativ pentru fazele de implementare (raportarea intermediară) sau evaluare.

Programele sectoriale
În ultimii ani au fost făcute eforturi mari pentru a garanta că proiectele sunt parte a unei
politici naţionale, iar coordonarea donatorilor este îmbunătăţită.
O abordare sectorială urmăreşte extinderea noţiunii de impact dincolo de sfera de cuprindere
a unui anumit donator.
Programele sectoriale au trei trăsături majore:
1. Printr-un document de politică sectorială şi un cadru strategic, guvernul îşi asumă
responsabilităţi pentru stabilirea politicilor, a priorităţilor şi a standardelor ce se
aplică întregii activităţi publice din sector, inclusiv celei finanţate de donatori.
2. Toate finanţările semnificative în domeniul sectorial, sprijină o singură politică
sectorială şi un singur program de cheltuieli, sub managementul guvernului.
3. Partenerii adoptă abordări comune asupra sectorului şi sub-sectoarelor.
Ciclul Programului Sectorial este comparabil cu ciclul de proiect, punctul de plecare
fiind Strategia Naţională.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:


1. definirea managementului ciclului de proiect;
2. definire, principii si etape ale ciclului de proiect;
3. formatul documentelor proiectului;
4. programe sectoriale

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:

1. O evaluare poate fi făcută:


a) pe parcursul implementării proiectului;
b) la finalul proiectului;
c) ulterior terminarii proiectului.
R: a, b si c

2. Pe parcursul fazei de ………, Strategia Naţională identifică sectoarele ce vor fi sprijinite de


Comunitatea Europeană. În cadrul dialogului între guvern, donatori şi alţi stakeholderi la nivel
naţional şi sectorial, sunt evaluate situaţia macroeconomică şi bugetară, calitatea

20
managementului finanţelor publice, aspecte ale bunei guvernări, politici sectoriale şi
soliditatea obiectivelor, sunt analizate oportunitatea structurii cheltuielilor şi coerenţa
programelor anuale de activitate şi a bugetelor anuale.
R: programare

3. Daca obiectivele proiectelor pot fi realizate într-un mod realist ţinând seama de
constrângerile mediului de operare şi ale capacităţilor agenţiei de implementare, se poate
spune ca proiectele sunt………;
R: fezabile

4. Sunt 6 etape ale ciclului de proiect: Programarea, Identificarea, Proiectarea,


………,implementarea si ………
R: finantarea si evaluare.

Lectia 2
Obiectivul lectiei 2: explicarea lucrului practic cu schema logică

Concepte cheie utilizate: schema logica

Rezumatul temei tratate


Schema logică a fost dezvoltată în anii ’70, în momentul de faţă fiind utilizată de un număr
mare de agenţii/organizaţii diferite. Metoda implică prezentarea rezultatelor analizei de o aşa
manieră încât este posibilă exprimarea obiectivelor proiectului/programului într-un mod
sistematic şi logic. Acesta trebuie să reflecte relaţia cauzală între nivelurile diferite ale
obiectivelor, să indice modul de verificare a realizării acestor obiective şi să stabilească
ipotezele din afara controlului proiectului/programului care îi pot influenţa succesul.
Principalele rezultate ale acestui proces sunt enumerate pe scurt într-o matrice care descrie
cele mai importante aspecte ale proiectului/programului
Matricea schemei logice

Intervenţia Indicatori Surse de Ipoteze


logică de verificare
verificare

Obiective
generale

Scopul
proiectului

Rezultate

Activităţi Mijloace Costuri

Pre-condiţii

21
Ea joacă un rol important în fiecare fază a ciclului de proiect. Schema logică trebuie realizată
în timpul pregătirii (identificării); de altfel, ea nu poate fi completată în întregime în acest
stadiu, dar se va completa treptat în fazele proiectării, finanţării, implementării şi evaluării.
Schema logică devine, astfel, instrumentul de gestionare a fiecărei faze a ciclului de
proiect şi un “instrument master” pentru crearea altor instrumente ca, de exemplu, bugetul
detaliat, distribuirea responsabilităţilor, programul de implementare şi planul de monitorizare.

Abordarea schemei logice: două etape


1. Etapa Analizei, în timpul căreia este analizată situaţia curentă pentru a dezvolta o
viziune asupra “situaţiei viitoare dorite” şi pentru a alege strategiile ce vor fi aplicate
pentru realizarea ei.
Etapa de Analiză conţine 4 faze:
⇒ Analiza Stakeholderilor
⇒ Analiza Problemelor (imaginea realităţii)
⇒ Analiza Obiectivelor (imaginea unei situaţii îmbunătăţite în viitor)
⇒ Analiza Strategiilor (compararea opţiunilor diferite care se adresează unei situaţii
date)
2. Etapa Planificării este aceea în care ideea de proiect este dezvoltată într-un plan
operaţional practic, gata de implementare. În această fază, schema logică este
concepută, iar activităţile şi resursele sunt stabilite şi programate.

Etapa analizei
1. Analiza stakeholderilor („actori” implicaţi în proiect)
Orice persoană fizică, grup de persoane, instituţii sau firme ce ar putea avea o legătură cu
proiectul/programul, sunt denumiţi stakeholderi. Pentru a maximiza profitul social şi
instituţional al proiectului/programului şi pentru a minimiza efectele sale negative, analiza
stakeholderilor identifică “tot” ceea ce ar putea fi influenţat (pozitiv sau negativ), precum şi
modul în care s-ar realiza această influenţă. Este important ca analiza stakeholderilor să se
deruleze într-o fază incipientă, în fazele de identificare şi proiectare ale
proiectului/programului.

Analiza problemelor
Faza analizării problemelor identifică aspectele negative ale unei situaţii existente şi
stabileşte legătura“cauză-efect” între problemele existente. Aceasta implică trei paşi:
1. Definirea exactă a cadrului şi a subiectului analizei
2. Identificarea problemelor majore cu care se confruntă grupurile ţintă şi beneficiarii
3. Vizualizarea problemelor sub forma unei diagrame, numită “arborele problemei”
sau “ierarhia problemelor” pentru a stabili relaţia cauză-efect.

Analiza obiectivelor este o abordare metodologică folosită pentru:


• a descrie situaţia în viitor odată ce problemele au fost remediate cu participarea
părţilor reprezentative;

• a verifica ierarhia obiectivelor;


• a ilustra într-o diagramă relaţia mijloace-finalita

22
Analiza strategiilor
Ultima fază a Etapei de Analiză presupune selectarea strategiei(lor) ce va/vor fi
utilizată(e) pentru atingerea obiectivelor urmărite. Analizarea strategiei presupune stabilirea
obiectivelor ce vor fi incluse ÎN proiect şi care dintre ele vor rămâne AFARĂ, care vor fi
scopul proiectului şi obiectivele generale ale acesteia.

Etapa planificării
Construirea schemei logice (matricei logice)
Schema logică este un mod de prezentare a substanţei unui proiect / program într-o formă
cuprinzătoare şi general înţeleasă. Matricea are patru coloane şi patru rânduri:

Verticala şi orizontala schemei logice


Indicatori
Intervenţia de erificare Surse de Ipoteze
logică obiectivã verificare

Obiective
generale
Schema orizontalã

Scopul
proiectului

Rezultate

Activităţi Mijloace Costuri

Preconditii

23
Cum se identifică indicatorii de verificare obiectivă şi sursele de verificare?
Indicatorii de Verificare Obiectivă (IVO) descriu obiectivele proiectului în termeni
operaţionali de măsurare (cantitate, calitate, grup(uri) ţintă, timp, spaţiu). Specificarea IVO
reprezintă o verificare a viabilităţii obiectivelor şi pune bazele sistemului de monitorizare a
proiectului. IVO trebuie să fie măsurabili într-un mod consistent şi la un cost acceptabil.
Sursele de Verificare (SdV) pot fi documente, rapoarte şi alte surse de furnizare a
informaţiilor care fac posibilă verificarea indicatorilor.
Un sistem bun al IVO trebuie sa fie SMART6:
• Specific: măsoară ceea ce trebuie să fie măsurat;
• Măsurabil;
• Disponibil la un cost acceptabil;
• Relevant în ceea ce priveşte obiectivul vizat;
• La momentul oportun.
Când sunt formulaţi indicatorii, trebuie specificată, în acelaşi timp, sursa de verificare.
SdV trebuie să explice:
• formatul în care trebuie să se găsească informaţia (ex.: rapoarte de progres,
documentele proiectului, statistici oficiale etc.)
• cine oferă informaţia
• cât de des trebuie furnizată aceasta (ex.: lunar, trimestrial, anual etc.)
Cum se identifică Mijloacele şi Costurile?
Casetele “Mijloace” şi “Costuri” înlocuiesc IVO şi SdV la nivelul Activităţilor. IVO şi
SdV nu sunt, astfel, specificate pentru Activităţi în Schema Logică, dar pot fi specificate
ulterior, când se pregăteşte Programul de Activitate.
Mijloacele sunt resursele umane şi materiale (adesea numite “Input-uri”), necesare
pentru realizarea activităţilor planificate şi gestionarea/conducerea proiectului.
Costurile reprezintă transformarea în termeni financiari a tuturor resurselor
identificate.
Verificarea Finală a Calităţii Schemei Logice
Odată ce au fost stabilite mijloacele şi costurile, matricea este completă. Ea trebuie
supusă unei ultime verificări, pentru a constata dacă:
• verticala logică este completă şi corectă;
• indicatorii şi sursele de verificare sunt accesibili şi de încredere;
• pre-condiţiile sunt realiste;
• ipotezele sunt realiste şi complete;
• riscurile sunt acceptabile;
• probabilitatea succesului este suficient de puternică;

6
SMART - acronim de la: Specific-Measurable-Available-Relevant-Time Bound
- joc de cuvinte: în limba engleză, “smart” înseamnă “inteligent”, “deştept”

24
• aspectele calităţii au fost luate în considerare şi, unde a fost cazul, transformate în
activităţi, rezultate sau ipoteze;
• profiturile justifică costurile;
• sunt necesare studii suplimentare.
Aceasta verificare trebuie realizată în primul rând la sfârşitul sesiunii de planificare a
procesului de formulare; poate fi realizată şi independent, de către alte persoane decât cele
care au conceput schema logică, cu deosebire CE şi parteneri oficiali naţionali.

Un proiect este sustenabil cand continua sa furnizeze profituri grupurilor tinta ale
proiectului/ programului, pe o perioada extinsa, dupa incheiera acordarii de catre donator a
unei parti importante din asistenta tehnica. Experienta a demonstrat ca sustenabilitatea unui
proiect pe termen lung depinde de urmatorii factori: dreptul de proprietate al beneficiarilor,
tehnologie adecvata,aspecte socio- culturale, egalitatea sexelor, protectia mediului,
capacitatea institutionala si de management, viabilitate economico- financiara.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale


1. Schema logica- definitie, puncte cheie, limite, elemente;
2. Construirea schemei logice: etapa analizei;
3. Construirea schemei logice: etapa planificarii;
4.Calitatea proiectului si factori de calitate;

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:


1. Schema logică este un instrument care singur poate garanta rezultate de succes.
a) afirmatie corecta;
b) afirmatie incorecta.
R: b

2. Analiza ………. este prezentată sub forma unei diagrame care surprinde în primul rând
efectele unei probleme (pe palierul superior) şi cauzele ascunse ale acesteia (pe palierul
inferior). Scopul analizei este de a identifica aspectele cheie cărora stakeholderii le acordă
prioritate şi pe care încearcă să le depăşească.
R: problemelor
3. Care dintre elementele proiectului explică de ce acesta este important pentru societate, în
termeni ai profiturilor pe termen lung pentru beneficiarii finali şi profituri extinse pentru alte
grupuri.
a. obiectiv general;
b.scopul Proiectului.
R:a

4……… sunt “produse” ale activităţilor întreprinse, combinarea a ceea ce obţine Scopul
proiectului, şi anume beneficierea de către grupul(urile) ţintă de profituri durabile.
R: rezultatele

5.……….reprezintă transformarea în termeni financiari a tuturor resurselor identificate.


R:Costurile

25
Capitolul 5
Lectia 1
Obiectivul lectiei: identificarea si practicarea abilitatilor pentru un management eficient
al proiectelor

Concepte cheie tratate in lectie: comunicare, negociere, dialog, manager de proiect,


abilitati, sedinta ideala

Rezumatul temei tratate:


Managementul resurselor umane, din perspectiva tradiţională, nu punea accentul pe
“persoane”; acorda mai multă atenţie “sarcinii”, în defavoarea oamenilor şi a dezvoltării lor.
Perspectiva relaţiilor umane a fost adusă în discuţie de sistemul deschis al relaţiilor umane
care considera că indivizii au potenţial pentru dezvoltare, învăţare şi că sunt capabili să se
autogestioneze.
Literatura de specialitate vehiculeaza mai multe teorii: Teoria X, Teoria Y si Teoria Z
In contextul derularii proiectelor, managementul resurselor umane include procesele cerute
pentru a face cât mai efectivă utilizarea oamenilor implicaţi în proiecte. Include pe toţi
participanţii sau cei implicaţi, clienţi, furnizori, staff-ul firmei etc.
Managementul resurselor umane vizează procesele:
→ planificarea organizaţională;
→ recrutarea echipei;
→ dezvoltarea echipei de proiect.
Pentru a funcţiona eficient, managerii au nevoie de abilităţi precum analiza,
planificarea, organizarea, cunoştinţe în domeniul monetar, autoritatea şi capacitatea de a pune
lucrurile în practică, la care adăuga “comunicarea” obligatorie cu ceilalţi. A coordona un
departament, unitate sau proiect aduce cu sine necesitatea de a lua decizii rapide şi corecte.
Abilităţile de prelucrare a datelor reprezintă, deci, unul din instrumentele esenţiale pe care
trebuie să le deţină managerii de proiect.

Dezvoltarea managementului este un proces care oferă provocări, dar şi satisfacţii. Necesită
dobândirea unor abilităţi precum şi dezvoltarea capacităţii de a-ţi pune sub semnul întrebării
propriul nivel de competenţă şi expertiză, în raport cu ceea ce se aşteaptă de la tine. Pentru a
se dezvolta, un manager trebuie să fie motivat să-şi sporească eficienţa şi să fie gata să
recunoască nevoia de schimbare.

Se spune că sunt trei tipuri de manageri: cei ce fac ca lucrurile să se întâmple, cei
ce privesc cum lucrurile se întâmplă şi cei care nu ştiu ce se întâmplă. A obţine rezultate, a
face ca lucrurile să se întâmple – este aceasta este vorba în management.
Patru acţiuni sunt esenţiale în acest scop:
A. a înţelege ce fac „realizatorii”
B. a observa ce fac „realizatorii”, ce tehnici folosesc.
C. a analiza propriul comportament
D. a învăţa cât de mult posibil în legătură cu tehnicile de management
disponibile.

Literatura de specialitate a identificat 11 atribute ale managerului de succes (calităţi,


abilităţi ce reprezintă baza pentru propria dezvoltare).
1. cunoaşterea elementelor esenţiale/ de bază;
2. cunoştinţe profesionale;
3. flexibilitate la evenimente;

26
4. aptitudini analitice, de luare a deciziilor şi rezolvare a problemelor;
5. abilităţi sociale;
6. rezistenţă emoţională; Să fim proactivi!
7. proactivitate; • proactiv vs. reactiv
8. creativitate; • folosiţi tehnicile de rezolvare a problemelor
9. agilitate mentală; • identificaţii soluţii – obţineţi acordul
10. abilităţi de învăţare; echipei
11. cunoaştere de sine. • căutaţi punctele calde ale proiectului
• folosiţi brainstorning-ul
• priviţi problemele în perspectivă
• nu subestimaţi valoarea bunului simţ
Tehnici de rezolvare a problemelor

• Aceasta presupune o combinaţie între definirea problemelor şi luarea deciziei. Ea se


referă la probleme deja apărute, opus faţă de managementul riscului care se referă la
probleme potenţiale.
• Definirea problemei cere să se facă distincţia între cauze şi simptomuri. Problemele
pot fi interne ale proiectului, de exemplu o persoană cheie din echipă este mutat în alt
proiect, sau externe, aprobarea începerii lucrului este amânată.
• Problemele pot fi:
→ tehnice – diferenţe în modul de abordare a proiectării;
→ manageriale – un grup funcţional nu respectă planul;
→ interpersonale – conflicte între personalitatea membrilor echipei sau între stilurile
lor de lucru.
Luarea deciziei include analiza problemei, identificarea soluţiilor viabile şi a face
alegerea între soluţii. Deciziile pot fi luate sau obţinute de la client, echipă, manageri
funcţionali. Odată luată decizia, ea trebuie implementată.
Decizia are de asemenea un element de timp – „decizia corectă” poate să nu fie „cea
mai bună” dacă este luată prea devreme sau prea târziu.

Ce este comunicarea?
Comunicarea este una din cele mai importante activităţi pe care un manager le întreprinde. Un
manager de proiect care nu poate comunica precis, coerent şi eficient obiectivele proiectului
celor care se ocupă cu implementarea sa (indiferent de natura proiectului), nu se poate aştepta
la o implementare eficientă a proiectului, la timp şi în limitele bugetului specificat.
In orice situaţie de comunicare, managerii sunt implicaţi într-un proces cu două sensuri. Pe
parcursul diferitelor sale faze trebuie luată o decizie. Aceste faze sunt următoarele:

1. Este necesar să se decidă dacă informaţia ar trebui comunicată celorlalţi sau nu.
2. De îndată ce s-a luat o decizie, acea informaţie poate fi comunicată celorlalţi. Trebuie
luată apoi o altă decizie în privinţa tipului de codare care se cere folosit. Toate mesajele
sunt codificate într-o formă sau alta. Un manager eficient va comunica cu ajutorul
unei metode simple, coerente şi uşor de folosit. Claritatea este cheia acestui proces.
3. Mesajul codificat trebuie să fie comunicat prin canale de comunicare. Acestea pot să
varieze de la canalele formale (ca forma scrisă) la canale informale şi interpersonale.
4. Receptarea şi decodarea. În cazul în care comunicarea este recepţionată şi nu poate fi
decodată, rezultatul comunicării este un eşec.
5. Acţiunea este rezultatul final al oricărei comunicări. Informaţia care nu duce la o
anumită formă de acţiune din partea receptorului a fost fără îndoială prost
procesată şi ineficient gestionată. Doar atunci când s-a primit o reacţie, un

27
manager poate fi sigur că a fost corect înţeles. Mecanismul de feedback garantează
emiţătorului că mesajul s-a soldat cu reacţia dorită şi îi dă posibilitatea să afle
mecanismul utilizat, fiabilitatea diferitelor faze ale procesului şi starea receptorului
implicat.

Comunicarea poate fi formală (rapoarte, procese verbale, note). Într-o lume perfectă,
managerii şi directorii executivi vor transmite informaţia descendent (la nivelurile inferioare),
salariaţilor sau altui personal responsabil cu implementarea. Dar nu se întâmplă întotdeauna
aşa. Informaţia trebuie comunicată atât ascendent cât şi descendent pur şi simplu pentru că
fără feedback, comentarii şi sugestii, managerii şi decidenţii politici continuă să ia decizii şi să
conceapă o strategie corporatistă fără să conştientizeze problemele existente şi/sau dacă
deciziile lor pot fi implementate realist sau nu.
Comunicarea poate fi informală (memos, convorbiri ad-hoc). Pentru adepţii Relaţiilor
umane şi ai Abordării sistemice, comunicarea informală este vitală pentru bunăstarea
comunităţii organizaţiei, precum şi pentru efectuarea eficientă a activităţilor sale zilnice.

Managerii trebuie să fie buni ascultători.Există multe persoane care scriu şi vorbesc bine,
dar puţini buni ascultători. Cei mai mulţi dintre noi filtrează cuvintele rostite adresate nouă
astfel încât asimilăm doar o parte din ele – adeseori cele pe care vrem să le auzim. Ascultarea
este o artă pe care nu o cultivă mulţi oameni. Dar este o artă extrem de necesară, pentru că
un bun ascultător va aduna mai multe informaţii şi va stabili un raport mai bun cu cealaltă
persoană. Aceste două efecte ale unei bune ascultări sunt esenţiale pentru comunicările bune.

Cum să se gestioneze eficient şedinţele?


Majoritatea managerilor consideră că timpul petrecut la o şedinţă ar putea fi folosit
pentru a acţiona mai degrabă decât pentru a vorbi despre asta. Handy a spus că şedinţele
reprezintă o bază fundamentală pentru generarea de idei, implementarea şi luarea deciziilor
importante.
Rolul managerului în cadrul şedinţelor variază în funcţie de cine a organizat şedinţa,
de subiectul discuţiei şi de urgenţa sa.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale;


1. Managementul resurselor umane – cadrul teoretic general; Dezvoltarea şi
managementul resurselor umane;
2. Managementul resurselor umane în cazul proiectelor (definitii, procese, tehnici de
rezolvare a problemelor);
3.Abilităţi necesare pentru a practica un management eficient;
4.Comunicare eficienta si modalitati de organizare a unor sedinte de succes.

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:

1. “Managementul deţine controlul deplin al tuturor factorilor de producţie”, sugerează:


a) teoria tradiţională;
b) sistemul deschis.
R: a

2. ……… este unul din rolurile pe care managerul trebuie să le joace. Cu ajutorul acestuia,
rezultatele se realizează prin oamenii săi.
R: Leadership

28
3. Care dintre cele de mai jos sunt considerate bariere în calea unei comunicări eficiente?
a.subiectivitatea perceptuală a receptorului;
b.omiterea sau deformarea de către emiţător;
c. o prea mare incredere;
d.incărcarea excesivă;
R: a, b si d

4. ………. este considerată arta de a stabili acordul în locul dezacordului.


R: negocierea.

Lectia 2
Obiectivul lectiei: Clarificarea principalelor sarcini/ instrumente ale managerului de
proiect

Concepte cheie tratate in lectie: echipa de proiect; roluri; motivare; delegare; conflicte;
grup

Rezumatul temei tratate:


Motivarea derivă de la termenul “mouere” însemnând a mişca. Implică a întreprinde
ceva, a depune eforturi în sensul acţiunii. Pentru a obţine efectul scontat al activităţii
oamenilor, trebuie să aflăm mai întâi ce îi determină pe oameni să facă lucrurile pe care le fac
şi cum poate fi gestionată o astfel de energie.
Sunt trei abordări de bază ale motivării:
1. Teoria nevoii: a satisface nevoia membrilor echipei de proiect;
2. Teoria stimulării: a atribui corect stimulente;
3. Teoria aşteptării: a identifica rezultatul aşteptat al membrilor echipei de proiect care
decurge din eforturile şi contribuţia lor la proiect.
În genere, sunt două grupe distincte de factori cărora managerii trebuie să le acorde atenţie
pentru a-şi motiva personalul:
- factori de igienă;
- factori motivatori.

Delegarea este un instrument managerial modern şi în acelaşi timp o acţiune foarte


dificilă. Poate cea mai grea sarcină a unui manager este de a afla echilibrul potrivit între
delegarea prea multă sau prea puţină, între supra şi sub avizare/ control. Când un manager
trasează cuiva o sarcină trebuie să fie sigur că sarcina respectivă este dusă la bun sfârşit – fără
a irosi timpul managerului sau timpul său, fără a claca.

Managementul conflictelor
Managerul de proiect are rolul de a cota sau în cazul apariţiei unor conflicte de a găsi
metoda cea mai bună de rezolvare a acestora. Acest fapt poate fi limitat printr-o selecţionare
foarte atentă a membrilor echipei de proiect, dau nu poate fi pe deplin evitată.

Lucrul în echipă
Grupurile şi echipele sunt caracteristici comune ale unei organizaţii. Considerăm că
grupul posedă atribute clar diferite de cele ale indivizilor care îl alcătuiesc şi că trăsăturile sale
sunt unice. Termenii “grup” şi “echipă” au fost folosiţi pe scară destul de largă, adeseori fără
a se face vreo încercare de a defini aceşti termeni.
Dacă studiem literatura care s-a scris pe marginea subiectului, devine evident că
teoreticienii acestei problematici au pus accentul pe aspecte diferite atunci când au gândit

29
definiţia grupului. Unii evidenţiază motivaţia individului pentru formarea unui grup, alţii
definesc grupul prin prisma membrilor componenţi, şi există şi cei care consideră că formarea
şi dezvoltarea rolurilor şi normelor în cadrul unui grup ca o consecinţă a proceselor care au
loc în interiorul acestuia are o mare importanţă. Alţii cred că trăsăturile definitorii ale unui
grup ţin de interacţiunile şi interdependenţa membrilor săi.

Tipuri de grupuri: Grupuri formale; Grupuri informale; Grupuri primare; Grupuri


secundare

Tipuri de interacţiuni într-un grup


- Comportamentul orientat spre sarcini
- Comportamentul axat pe întreţinerea atmosferei
- Comportamentul orientat spre sine

Principalele scopuri pentru utilizarea grupurilor


1. Pentru diviziunea muncii.
2. Pentru managementul şi controlul muncii.
3. Pentru rezolvarea de probleme şi luarea de decizii.
4. Pentru prelucrarea informaţiilor.
5. Pentru culegerea informaţiilor şi ideilor.
6. Pentru testarea şi ratificarea deciziilor.
7. Pentru coordonare şi control.
8. Pentru un angajament şi o implicare crescute. A permite indivizilor şi a-i încuraja să se
implice în planurile şi activităţile organizaţiei;
9. Pentru negociere sau soluţionarea unui conflict
10. Pentru cercetarea trecutului.

Transformarea unui grup într-o echipă


Toate grupurile trec prin diferite faze de dezvoltare şi eficienţa unei echipe de lucru este şi
un produs al felului în care echipa a reuşit să facă faţă problemelor cu care se confruntă în
fiecare din aceste faze.

Construirea de echipe pentru proiecte


În zilele noastre, majoritatea firmelor mijlocii şi mari, cele mai multe proiecte şi
aproape toate instituţiile sunt conduse de mici echipe de management. Fiecare membru deţine
o poziţie de responsabilitate şi prin eforturile sale contribuie la eficienţa echipei.
Între altele, se consideră că transferul de putere şi autoritate de la un individ către o
echipă protejează organizaţia de corupţie şi nu se mai pune problema indispensabilităţii
conducerii. Managementul de echipă a devenit alternativa stabilă, un mod eficient de a
privi o afacere şi/sau un proiect, atâta timp cât poate fi găsită combinaţia de persoane
potrivită. Aici avem de a face cu două aspecte asociate ale managementului unei echipe:
• Construirea unei echipe eficiente
• Construirea unei echipe în managementul de proiect.

Construirea unei echipe eficiente


Este adevărat că o echipă perfectă necesită o combinaţie de indivizi potriviţi cu o
selecţie a abilităţilor şi caracteristicilor dorite. Totuşi, este nerealist să ne aşteptăm că, prin
simpla plasare a unor profesionişti calificaţi într-un grup, aceştia vor acţiona automat ca o
echipă. Pentru ca echipele să acţioneze eficient, este nevoie de timp. S-a ajuns la concluzia că

30
echipele experimentează patru faze distincte în trecerea lor de la un grup de indivizi la o
unitate mai coerentă.
Acestea sunt:
• Faza de formare (forming)
• Faza conflictuală (storming)
• Faza de normare (norming)
• Faza de performare/punere în aplicare (performing).

Construirea unei echipe în managementul de proiect


Managerii de proiect îşi dau seama rapid de importanţa fundamentală a unei echipe de proiect
eficiente şi de rolul activităţilor de construire a unei echipe în facilitarea realizării
managementului de proiect.
Se recomandă ca, la începutul proiectului, şeful de proiect să poarte discuţii cu fiecare
membru al echipei în parte în legătură cu următoarele:
a) Care sunt obiectivele proiectului;
b) Cine va fi implicat în proiect şi de ce;
c) Importanţa proiectului pentru organizaţie/instituţie în ansamblu;
d) Rolul care revine fiecărui membru al echipei de proiect şi de ce;
e) Recompensele ulterioare ce ar putea fi acordate la finalizarea proiectului;
f) Care sunt regulile proiectului ce trebuie urmate (de ex. şedinţe de analiză regulate);
g) O apreciere realistă a problemelor şi constrângerilor care pot fi întâlnite pe parcurs;
h) Nevoia ca membrii echipei să ia parte la procesul de luare a deciziilor;
i) Provocarea pe care proiectul o va reprezenta probabil pentru indivizii implicaţi;
j) De ce conceptul de echipă este atât de important pentru reuşita proiectului şi cum ar
trebui să funcţioneze.

Trebuie subliniat că, deşi ce o echipă este eficient construită şi a trecut cu succes prin
cele patru faze de dezvoltare, încă mai necesită atenţie. Construirea unei echipe este un proces
continuu. Managerul de proiect trebuie să monitorizeze în permanenţă funcţionarea şi
realizările echipei astfel încât să vadă ce acţiuni corective ar putea fi necesare pentru a preveni
diferitele probleme ale echipei.

Cine ce sarcină are în cadrul unui grup (rolurile în echipă)?


Comportamentul membrilor grupului este influenţat de o mare varietate de factori: unii
personali, alţii organizatorici sau situaţi dincolo de nivelul organizaţiei.
Literatura de specialitate vorbeste de faptul ca, intr-o echipa, fiecare persoană are un
rol preferat dar şi un rol secundar. Acestea sunt după cum urmează:
• COORDONATORUL
• MODELATORUL (cel care dă formă ideilor)
• INOVATORUL (omul cu ideile)
• MONITORUL/EVALUATORUL
• CĂUTĂTORUL DE RESURSE
• IMPLEMENTATORUL
• LUCRĂTORUL ÎN CADRUL ECHIPEI
• FINALIZATORUL

Cercurile de calitate sunt grupuri de lucrători conduse de obicei de supervizorul lor,


care se reunesc voluntar şi în afara programului de lucru pentru a discuta problemele cu care
se confruntă în atingerea calităţii sau a altei ţinte importante. Cercul primeşte instruire în

31
tehnicile de rezolvare a problemelor şi resursele necesare pentru a soluţiona problema
identificată.
Secvenţa evenimentelor într-un cerc tipic al calităţii este următoarea:
1. Membrii identifică problemele din sfera lor de activitate, deşi uneori supervizorii sau
managerii sunt cei ce pot indica problemele care trebuie rezolvate.
2. Când problema a fost identificată, cercul convine asupra unui obiectiv realist pentru
activităţile sale, cum ar fi reducerea imperfecţiunilor de la 6 la 3% în decursul unei
perioade de trei luni.
3. Cercul întocmeşte un plan pentru soluţionarea problemei, utilizând tehnicile analitice
adecvate.
4. Datele de bază sunt culese de către membrii cercului şi soluţiile posibile pentru
remedierea problemei sunt analizate. Se poate apela la expertiză din partea
personalului tehnic sau de supervizare.
5. Când s-a convenit asupra unei soluţii, cercul prezintă conducerii analiza sa privind
problema şi propunerile pentru rezolvarea ei.
6. Cercul este responsabil cu implementarea soluţiilor asupra cărora conducerea şi-a dat
acordul. Monitorizează rezultatele, efectuează teste conform necesităţilor şi raportează
progresele făcute.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:


1. Motivare şi delegare
2. Managementul conflictelor
3. Lucrul în echipă; Construirea unei echipe în managementul de proiect
4. Cercurile de calitate

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:


1.Factorii care se referă la aspectele intrinsece ale activităţii; aceştia protejează individul
pentru a nu fi nemulţumit (politica organizaţiei; supervizarea; salariul; relaţii interpersonale;
condiţii fizice ale locului de muncă) sunt…
a. factori de igiena;
b. factori motivatori.
R: a

2. Care dintre cele enuntate mai jos pot fi considerate drept avantaje ale delegării:
a.managerii intreprind activitati de rutina;
b.extinde capacitatea de a conduce;
d.elimină întârzierile în luarea deciziilor;
d.permite ca deciziile să fie luate la acel nivel la cel mai inalt nivel;
e.dezvolta capacitatea staff-ului de a lua decizii şi de a-şi asuma responsabilitatea.
R: b, d si e

3. Grupurile create în virtutea structurii existente, în mod normal permanente, percepute ca


făcând parte din structura organizaţiei sunt…
a. grupuri formale;
b. grupuri informale;
c. grupuri primare.
R: a
4. Intr-o echipa de proiect cel care transforma ideile in sarcini realizabile este:
a. COORDONATORUL

32
b.MODELATORUL (cel care dă formă ideilor)
c. INOVATORUL (omul cu ideile)
d.IMPLEMENTATORUL
e. FINALIZATORUL.
R: d

Lectia 3
Obiectivul lectiei: clarificarea continutului si metodologiei managementului schimbării

Concepte cheie tratate in lectie: managementul schimbarii; agent de schimbare

Rezumatul temei tratate:


Nevoia constantă de schimbare şi managementul efectiv al unei astfel de schimbări reprezintă
probabil cea mai mare provocare cu care organizaţiile vor trebui să se confrunte. Implicit,
schimbarea organizaţională presupune schimbarea atât la nivelul grupului, cât şi al
individului. Schimbarea este inevitabilă.
Schimbarea se produce într-o organizaţie ca urmare a factorilor interni şi externi.
Schimbările în mediul în care operează organizaţia/ întreprinderea (schimbări ce afectează
întreprinderea respectivă) sunt adesea imprevizibile.
Proiectele sunt chiar vehiculul schimbării şi sunt create ca parte din programele de dezvoltare
planificate. Atât pe parcursul implementării lor cât şi după finalizarea implementării,
proiectele perturbă status-quo-ul, deci trebuie gândite şi gestionate cu multă atenţie. Din
moment ce oamenii sunt implicaţi în ciclurile de proiect ale activităţilor şi, în acelaşi timp,
sunt afectaţi de impactul acestora, atenţia ar trebui să se axeze pe rolul lor ca iniţiatori,
implementatori, factori de menţinere a schimbării sau de rezistenţă la schimbare.

Schimbarea planificată
Un program de dezvoltare, un proiect sau chiar o îmbunătăţire a modului în care se lucrează în
cadrul organizaţiei presupune un proces de schimbări comportamentale (în trei faze):
1. Dezgheţarea (unfreezing);
2. Mişcarea (movement);
3. Reîngheţarea (refreezing).

Consecinţele schimbării
Dacă nu este gestionată adecvat, schimbarea poate afecta moralul, motivaţia şi angajamentul
şi poate crea condiţii pentru apariţia conflictelor în cadrul unei organizaţii.
Schimbarea poate să creeze instabilitate şi ambiguitate şi să înlocuiască ordinea şi
predictibilitatea cu dizarmonia şi surpriza. Cultura corporativă are potenţialul de a produce
solidaritate şi de a inspira angajament şi productivitate. Cultura poate însă acţiona împotriva
unei organizaţii atunci când schimbarea devine necesară.

Rezistenţa la schimbare si preferinta pentru stabilitate


Rezistenţa la schimbare este frecventă în ciuda potenţialului pentru un rezultat pozitiv atât la
nivel individual, cât şi la nivelul organizaţiei. Rezistenţa la schimbare pare a fi un fenomen
comun; pe oameni îi îngrijorează schimbarea. În cartea sa, “Şocul viitor”, Toffler observă:
“Mulţi resimt o nelinişte – o suspiciune că schimbarea nu poate fi controlată” (1970).

Sursele rezistentei la schimbare:


Obişnuinţa
Conformarea

33
Ameninţarea la adresa intereselor economice sau a prestigiului
Neînţelegerea
Percepţii diferite
Teama de necunoscut

Gestiunea schimbării
În prezent, gestiunea eficientă a schimbării este responsabilitatea managerilor. Noile idei şi
inovaţiile n-ar trebui să fie percepute ca ameninţări de către membrii organizaţiei. Efortul
făcut de manageri pentru a menţine echilibrul sistemului socio-tehnic va influenţa atitudinea
şi comportamentul indivizilor şi al grupurilor, precum şi nivelul performanţei şi eficienţei
organizaţiei.

Programarea schimbării
Un program al schimbării ar trebui să includă următoarele procese:
1. Stabilirea obiectivelor şi definirea stării viitoare sau a condiţiilor organizaţionale
dorite după schimbare;
2. Diagnosticarea situaţiei actuale în raport cu aceste obiective;
3. Stabilirea activităţilor şi angajamentelor care ţin de starea de tranziţie şi care sunt
necesare pentru trecerea la starea viitoare;
4. Elaborarea de strategii şi planuri de acţiune pentru a gestiona această tranziţie în
lumina unei analize a factorilor care au potenţialul de afecta introducerea schimbării.

Analiza forţelor care afectează schimbarea


Acest proces este uneori numit analiza forţelor câmpului şi presupune următorii paşi:
1. A analiza forţele care determină schimbarea şi forţele care se opun schimbării, factori
ce vor afecta tranziţia către starea viitoare. Forţele care frânează schimbarea vor
include reacţiile celor care consideră că schimbarea nu este necesară sau că ea
constituie o ameninţare;
2. A evalua care dintre forţele ce generează schimbarea sau se opun schimbării au o
importanţă deosebită;
3. A lua măsuri atât pentru a spori forţele generatoare de schimbare considerate
importante, cât şi pentru a reduce forţele potrivnice schimbării considerate decisive.

Învingerea rezistenţei la schimbare


Oamenii ajung să accepte schimbarea în trei moduri:
• Conformarea sau “fă asta pentru că aşa spun eu”.
• Identificarea sau “fă asta pentru că aşa fac eu”.
• Satisfacţia intrinsecă sau “fă asta pentru că merită”.

Accelerarea ritmului schimbării


Paşii conturaţi mai sus în vederea obţinerii angajamentului pentru schimbare sunt o parte
esenţială a programului de management al schimbării. Dacă aceştia sunt parcurşi adecvat,
acţiunile ulterioare, necesare pentru a accelera ritmul schimbării, sunt următoarele:
1. Convenirea asupra unor obiective clare, mai exact o agendă a schimbării;
2. Stabilirea criteriilor de succes şi a metodelor de măsurare a performanţei şi progresului
pentru realizarea obiectivelor, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung;
3. Asigurarea unui cadru de sprijin în care recunoaşterea realizărilor de până acum să
întărească încrederea că poţi face mai multe;
4. Existenţa unei conduceri vizionare care încurajează oamenii să fie îndrăzneţi şi
inovatori şi valorifică ideile şi talentele angajaţilor în vederea optimizării activităţii;

34
5. Asigurarea deplinei colaborări şi a parteneriatului tuturor resurselor din organizaţie;
6. Generarea, la nivelul întregului personal, a unei atitudini care încurajează
angajamentul pentru inovare şi schimbare.

Planul de acţiune: un instrument managerial


Planificarea acţiunilor este un element esenţial în procesul de învăţare sau de realizare
propriu-zisă a acţiunilor.
Elementele esenţiale ale unui plan de acţiune constau în:
a) Stabilirea ţintelor şi a obiectivelor pentru a realiza o anumită acţiune sau anumite
acţiuni;
b) Stabilirea standardelor calitative şi de timp (în acest ultim caz, a termenelor);
c) Asumarea sau atribuirea de responsabilităţi individuale pentru aceste acţiuni.

Angajamentul este aspectul fundamental al unui plan de acţiune. Planificarea este inutilă
fără angajament. Există cinci etape:
1. Stabilirea obiectivelor;
2. Stabilirea sub-obiectivelor;
3. Date ţintă;
4. Resurse/ metode;
5. Standarde.

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale


1. Gestiunea shimbarii;
2. Rezistenta la schimbare;
3. Planul schimbarii.

Teste pentru autoevaluare la tema tratata

1.Un program de dezvoltare, un proiect sau chiar o îmbunătăţire a modului în care se lucrează
în cadrul organizaţiei presupune un proces de schimbări comportamentale (în trei faze). Dintre
acestea, faza a doua presupune dezvoltarea unui nou comportament, a unor noi atitudini şi
implementarea schimbării si se numeste……
R: faza de miscare

2.In gestiunea schimbarii, managerii trebuie să ia în considerare:


a.doar “forţele” care exercită presiuni pentru schimbare;
b.atat “fortele” care exercita presiuni pentru schimbare, cât şi „forţele” care se opun
schimbării.
R: b

3.Individul care introduce schimbarea, este adesea numit “……… schimbării”.


R: agentul

4. Oamenii ajung să accepte schimbarea în trei moduri:


a.Conformarea;
b.Identificarea;
c.Satisfacţia intrinsecă;
R: a,b si c

35
Capitolul 6

Lectia 1
Obiectivul lectiei : cunoasterea procedurilor PENTRU ATRIBUIREA
CONTRACTELOR DE LUCRĂRI, FURNIZĂRI SAU SERVICII

Concepte cheie tratate in lectie: licitatie competitiva, contracte, servicii, furnizori, procedura
de atribuire a contractelor

Rezumatul temei tratate:


Există reguli stricte ce guvernează atribuirea contractelor. Ele ajută la asigurarea ca cei mai
potriviţi contractori calificaţi sunt selectaţi fără părtinire şi că este obţinută cea mai bună
valoare privind banii, prin totala transparenţă, adecvat utilizării fondurilor publice. Exista 3
tipuri de contracte: contracte de servicii; contracte cu furnizorii (furnizor înseamnă orice
persoană fizică sau juridică ce furnizează echipamente. Un furnizor ce prezintă o ofertă este
ofertant); contracte de lucrari (contractor este orice persoană fizică/juridică ce îndeplineşte
lucrarea. Un contractor ce înaintează o ofertă este cunoscut ca „ofertant”).

Sunt două abordări principale în ceea ce priveşte administrarea acordării şi execuţiei


contractelor pentru proiectele europene: centralizat şi descentralizat.
În toate cazurile, autoritatea contractantă îşi asumă întreaga responsabilitate pentru acţiunile
sale şi le va justifica în orice audit ulterior sau altă investigaţie. Susţinerea de către Comisie a
contractelor descentralizate implică acordul acesteia nu numai cu privire la finanţare, dar şi cu
privire la procedurile urmate.

Procedurile de atribuire a contractelor


Principiul de bază ce guvernează atribuirea contractelor este licitaţia competitivă.

Ce procedură de atribuire se aplică?


Regulile de aplicare a procedurilor standard de achiziţie sunt subsumate în tabelul de mai jos.
Odată ce aprobarea pentru o activitate a fost acordată de către Comisie, în mod normal, în
cadrul unui acord de finanţare semnat corespunzător, autoritatea contractantă poate înainta
ofertarea şi contractarea, urmând aceste proceduri standard. Datele din acest tabel sunt bazate
pe bugetul maxim al contractului în cauză (incluzând cofinanţare).

36
≥ €200 000 < €200 000 ≤ €5 000
but > €5 000
Procedura
internaţională de Contract cadru Cota unică
SERVICII
licitaţie restrictivă Procedura simplificată

> €150 000 ≤ €150 000 < €30 000 ≤ €5 000


BUNURI but > €30 000 but
> €5 000
Licitaţie Proceduri locale Cota unică
internaţională de licitaţie Procedura
deschisă deschisă simplificată
< €5 000 000 ≤ €5 000 000 < €300 000 ≤ €5 000
but ≥ €300 000 but > €5 000
LUCRĂRI
Licitaţie Licitaţie locală Procedura Cota unică
internaţională deschisă simplificată
deschisă

Procedură deschisă
Procedura deschisă implică o invitaţie deschisă de a lua parte la o licitaţie competitivă.
Contractului i se face publicitate maximă prin intermediul publicării unui anunţ în Monitorul
Oficial al Uniunii Europene, în monitoarele oficiale ale Statelor, pe Internet şi în orice
mijloace media adecvate.
În cadrul procedurii deschise, orice persoană fizică sau juridică ce doreşte să oferteze, poate
obţine sau primi la cerere, dosarul de licitaţie în conformitate cu procedurile descrise în
anunţul de contract. Atunci când ofertele primite sunt examinate, contractul este acordat prin
dirijarea procedurii de selecţie (şi anume, verificarea eligibilităţii şi a situaţiei financiare,
economice, tehnice şi profesionale a ofertanţilor) şi dirijarea procedurii de atribuire (şi anume,
compararea ofertelor). Nu este permisă nici un fel de negociere.

Procedura restrictivă
În cadrul procedurii restrictive, autoritatea contractantă invită să oferteze, un număr limitat de
candidaţi. Înainte de lansarea procedurii de ofertare, va întocmi o listă scurtă a candidaţilor
selectaţi pe baza calificărilor lor. Procedura de selecţie, prin care lista lungă (toţi candidaţii
care au răspuns la anunţul publicat), este redusă la o listă scurtă, implică examinarea
răspunsurilor, în cele mai multe din cazuri, primite la anunţul de contract publicat în
Monitorul Oficial al Uniunii Europene, pe Internet, în monitoarele oficiale ale Statelor şi în
orice alt mijloc media.
În cea de-a doua etapă a procedurii, autoritatea contractantă invită ofertanţii de pe lista scurtă,
trimiţându-le un dosar de licitaţie. Ofertantul câştigător este ales prin procedura de atribuire,
odată ce ofertele au fost studiate şi comparate. Nu este permisă nici un fel de negociere.

Procedura simplificată
În cadrul procedurii simplificate, autoritatea contractantă invită ofertanţi din rândul
candidaţilor, la alegerea sa. La sfârşitul procedurii, autoritatea contractantă selectează oferta
care are cel mai bun preţ.

37
Contractele cadru
În cazul întocmirii contractelor cadru, Comisia a lansat o procedură internaţională restrictivă
de licitaţie, a selectat candidaţii, a analizat propunerile cadru făcute şi a întocmit o lista cu
potenţiali contractori, cărora le poate solicita să furnizeze experţi pentru sarcini specifice în
domeniile de specialitate descrise în ofertă. Pentru fiecare sarcină, autoritatea contractantă
invită contractorii cuprinşi în listă să prezinte o ofertă în limitele contractului cadru. Apoi
selectează cea mai bună valoare a preţului.

Procedura de negociere
Este utilizată în cazuri excepţionale.

Ajutor de urgenţă
Implementarea contractelor pentru asistenţa umanitară şi de urgenţă, trebuie să reflecte
urgenţa situaţiei (operaţiuni de asistenţă umanitară şi de urgenţă). Oricare ar fi procedura
utilizată, autoritatea contractantă trebuie să se asigure că condiţiile sunt de aşa natură încât să
permită o competiţie corectă.

Criterii de selecţie şi atribuire


Indiferent dacă contractele sunt atribuite prin procedură deschisă sau restrictivă, sunt
îndeplinite întotdeauna următoarele operaţii:
(a) Procedura de selecţie bazată pe criteriile de selecţie publicate în anunţul de contract:
- verificarea eligibilităţii ofertanţilor şi candidaţilor;
- verificarea situaţiei economice şi financiare a ofertanţilor şi candidaţilor;
- verificarea capacităţilor tehnice şi profesionale ale ofertanţilor, candidaţilor şi ale
personalului de conducere.
Anunţul de contract/ dosarul de licitaţie trebuie să specifice criteriile de referinţă
pentru aceste verificări.
(b) Compararea ofertelor în baza criteriilor de atribuire stipulate în anunţul de contract
(contracte de lucrări şi furnizări de bunuri) şi în dosarul de licitaţie, utilizând preţul şi
alte criterii prestabilite care permit ca ofertele ce oferă cele mai bune preţuri să fie
identificate.
Criteriile trebuie să fie precise, nediscriminatorii şi să nu prejudicieze competiţia corectă. În
cadrul procedurii deschise, ambele puncte (a) şi (b) sunt îndeplinite la evaluarea ofertelor.
În cadrul procedurii restrictive, punctul (a) este realizat pe parcursul primei etape, când sunt
examinate candidaturile (întocmirea listei scurte), în această etapă, candidaţii trebuind să facă
o declaraţie legalizată cu privire la faptul că nu sunt sub incidenţa unor motive de excludere.
Operaţia (b) are loc în cea de-a doua etapă (invitaţia de participare la licitaţie), atunci când
sunt examinate ofertele.

Termeni de referinţă şi specificaţii tehnice


Scopul termenilor de referinţă (pentru contractele de servicii) şi al specificaţiilor tehnice
(pentru contractele de furnizări de bunuri şi contractele de lucrări) este de a da instrucţiuni şi
să ghideze contractorii în etapa de ofertare, cu privire la natura ofertei pe care vor trebui să o
prezinte şi care să servească drept mandat al contractorului pe parcursul implementării
proiectului. Termenii de referinţă / specificaţiile tehnice sunt parte a dosarului de licitaţie şi
vor deveni o anexă a contractului acordat ca rezultat al licitaţiei.

38
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

1. Reguli de baza pentru atribuire de contracte;


2. Tipologia contractelor (de servicii, de lucrari, cu furnizorii);
3. Proceduri de atribuire a contractelor;
4. Criterii de selectie si atribuire a contractelor/ Anularea
contractelor;
5. Dimensiunea contractelor;
6. Termeni de referinta (ToRs) si specificatii tehnice: reguli,
scop, continut

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:

1. Un contract ce vizeaza realizarea de studii sau asistenţă tehnică este un:


a. contract de servicii;
b. ontract de lucrari;
c. contract cu furnizorii.
R: a;

2.Dintre cele două abordări principale în ce priveşte administrarea acordării şi execuţiei


contractelor pentru proiectele europene, sistemul in care deciziile cu privire la achiziţia şi
atribuirea contractelor sunt luate de către autoritatea contractantă şi adresate Comisiei pentru
aprobare prealabilă este:
c. sistem centralizat;
d. sistem descentralizat.
R:b

3. In cazul caror contracte este corecta afirmatia de mai jos:


“Comisia a lansat o procedură internaţională restrictivă de licitaţie, a selectat candidaţii, a
analizat propunerile cadru făcute şi a întocmit o lista cu potenţiali contractori, cărora le
poate solicita să furnizeze experţi pentru sarcini specifice în domeniile de specialitate
descrise în ofertă. Pentru fiecare sarcină, autoritatea contractantă invită contractorii
cuprinşi în listă să prezinte o ofertă în limitele contractului cadru. Apoi selectează cea mai
bună valoare a preţului”.
a. contracte cadru;
b. procedura deschisa;
c. procedura restrictiva.
R: a;

4. Divizarea în mod artificial a activităţilor auxiliare, în loturi de dimensiuni mai mici, sau
contracte care să împiedice achiziţia in limitele la care se face referire în procedurile de
atribuire este:
a. interzisa;
b. recomandata.
R: a.

39
Lectia 2

Obiectivul lectiei: definirea granturilor si invatarea procedurilor de atribuire a granturilor

Concepte cheie tratate in capitol: grant, criterii de eligibilitate

Rezumatul temei tratate:


Un grant este o plată directă de natură necomercială făcută de autoritatea contractantă prin
donaţie către un beneficiar pentru implementarea acţiunii destinate atingerii unui obiectiv al
politicii Uniunii Europene.
Atribuirea granturilor se realizează în conformitate cu principiile de programare, transparenţă
şi tratament egal. Ele nu pot fi cumulative, nu pot fi acordate retrospectiv şi trebuie să
presupună cofinanţare.
Nu este permis ca finanţarea nerambursabilă să aibă drept scop sau efect producerea de profit
pentru beneficiar.

Granturile trebuie programate de către autoritatea contractantă cu obiective clar definite,


cu excepţia cazului acordării de asistenţă în situaţiile de criză sau a operaţiunilor de ajutor
umanitar. Programul anual trebuie publicat, în funcţie de proiect sau program, pe site-ul de
Internet al autorităţii contractante (sau orice alt mijloc media adecvat) sau de Comisie.
Finanţările nerambursabile nu pot, de regulă, să finanţeze cheltuielile totale necesare
operaţiunii, cu unele excepţii.

Granturile trebuie acordate după publicarea apelului pentru propuneri: apel internaţional
sau local pentru propuneri; apeluri deschise; apeluri limitate.
Liniile directoare pentru solicitanţi (ce includ un formular de cerere şi alte anexe) explică
scopul apelului pentru propuneri, regulile referitoare la eligibilitatea solicitanţilor şi
partenerilor, tipurile de operaţiuni, costurile eligibile pentru finanţare şi criteriile de evaluare.
Oferă, de asemenea, instrucţiuni privind modul în care trebuie completat formularul de cerere,
ce trebuie anexat acestuia şi ce proceduri trebuie urmate în vederea depunerii cererii. De
asemenea, oferă informaţii referitoare la procesul de evaluare care va urma (incluzând un orar
elocvent) şi condiţiile contractuale care se vor aplica solicitanţilor selectaţi.
Liniile directoare trebuie să prezinte extrem de clar şi detaliat obiectivele şi priorităţile
apelului pentru propuneri, acordându-se o atenţie deosebită criteriilor de eligibilitate.
Informaţiile publicate în legătură cu acestea vor deveni ulterior obligatorii pentru comitetul de
evaluare. Grila de evaluare trebuie inclusă în liniile directoare şi nu poate fi schimbată.

Criteriile de eligibilitate se referă la trei aspecte diferite:


• Eligibilitatea solicitantului:
• Eligibilitatea operaţiunii
• Eligibilitatea costurilor
Criteriile de evaluare reprezintă criterii de selectare şi atribuire, toate fiind definite în grila
de evaluare:
• Criteriile de selectare publicate au rolul de a evalua capacitatea operaţională şi
financiară a solicitantului de a efectua operaţiunea propusă: solicitantul trebuie să aibă
surse de finanţare adecvate şi stabile pentru a-şi menţine activitatea pe perioada în care
operaţiunea se desfăşoară şi să contribuie, atunci când situaţia o impune, la finanţarea

40
acesteia. Solicitanţii şi partenerii acestora trebuie să aibă calităţile şi calificările
profesionale necesare efectuării operaţiunii propuse.
• Criteriile de atribuire publicate se utilizează pentru a se evalua calitatea propunerilor
în funcţie de setul de obiective şi priorităţi, astfel ca finanţările nerambursabile să fie
acordate operaţiunilor care sporesc la maxim eficienţa totală a apelului pentru
propuneri. Aceste criterii trebuie să permită autorităţii contractante să selecteze
propunerile în privinţa cărora are certitudinea că vor fi în conformitate cu obiectivele
şi priorităţile sale, şi că garantează transparenţa finanţării de către Comunitate.
Toate criteriile de eligibilitate şi de evaluare specificate în apelul pentru propuneri trebuie
aplicate la modul la care se prezintă, şi nu pot fi schimbate în nici un fel pe parcursul
procedurii. Criteriile trebuie să fie precise, nediscriminatorii şi să nu constituie un prejudiciu
pentru o competiţie onestă. Evaluarea se va baza pe conformitatea administrativă standard şi
pe grila de eligibilitate şi evaluare.
Propunerile trebuie să ajungă la autoritatea contractantă la adresa indicată în apelul pentru
propuneri şi cel târziu la data şi ora specificate în acesta. Fiecare propunere trebuie depusă
într-un pachet sigilat sau într-un plic care să conţină:
a. Adresa pentru depunerea propunerilor indicată în apelul pentru propuneri;
b. Numărul de referinţă al apelului pentru propuneri căruia solicitantul îi răspunde;
c. Numele şi adresa completă a solicitantului;
d. Cuvintele "A nu se deschide înaintea sesiunii de deschidere” scrise în limba apelului
pentru propuneri şi în limba locală dacăăă apelul pentru propuneri nu a fost organizat
de către un un departament situat la sediul Comisiei.

Etapele procesului de evaluare


Procesul de evaluare începe odată cu primirea propunerilor de către autoritatea contractantă şi
se sfârşeste cu decizia de a acorda finanţări nerambursabile solicitanţilor selectaţi. Procedura
cuprinde etapele:
• Primirea şi înregistrarea propunerilor.
• Deschiderea propunerilor. Toate propunerile trebuie deschise în cadrul unei sesiuni de
deschidere, când vor fi verificate detaliile de înregistrare şi vor fi numerotate
propunerile (fie că au fost primite sau nu înainte sau după termenul limită de primire a
propunerilor).
• Evaluarea conformităţii administrativeşsi a eligibilităţii. Acestă evaluare trebuie
efectuată utilizandu-se grila pentru evaluarea conformităţii administrative şi a
eligibilităţii
- Conformitatea administrativă: este dosarul complet? Dosarele incomplete vor
fi descalificate din procesul de evaluare.
- Eligibilitatea: sunt solicitantul, partenerii şi operaţiunea eligibili? Acest lucru
se evaluează în conformitate cu criteriile prezentate în liniile directoare
pentru solicitanţi. Propunerile neeligibile nu vor fi luate ulterior în discuţie.
• Evaluarea calităţii tehnice şi financiare. Calitatea tuturor propunerilor eligibile trebuie
evaluată de cel puţin două persoane diferite pe baza grilei de evaluare.
• Concluziile comitetului de evaluare.

Scrisorile către solicitanţii selectaţi trebuie trimise în termen de 15 zile de la decizia


referitoare la atribuirea finanţării nerambursabile, iar scrisorile către solicitanţii care nu au fost
selectaţi în termen de tot în termen de 15 zile de la aceasta.

41
Caracteristici ale contractului de finanţare nerambursabilă standard
• Contractul de finanţare nerambursabilă standard recunoaşte libertatea de acţiune a
beneficiarului şi prezintă, în consecinţă, reguli de management simplificate. În special,
permite primitorului să adapteze sau să modifice operatiunea fără acordul anterior al
autorităţii contractante, cu condiţia că modificările să nu fie fundamentale şi să nu aiba
drept rezultat o modificare de peste 15% pentru nici un titlu de buget.
• Prima plată de prefinanţare, care acoperă fie 80% din suma contractului, fie 80% din
primul buget anual, este efectuată după ce ambele părţi au semnat contractul şi
autoritatea contractantă a primit o cerere de plată standard de la beneficiar. După
aceea, în cazul contractelor pentru sume mari, trebuie trimise un raport interim (tehnic
şi financiar) şi o cerere de plată o dată pe an, imediat ce a fost consumat 70% din plata
precedentă (şi 100% din cele anterioare). Următoarele plăţi de prefinanţare se
efectuează în acelaşi mod. Restul se plăteşte în momentul aprobării raportului final.
• Comunitatea finanţează mai degrabă un procentaj specific din costurile eligibile totale
decât o parte anumită a operaţiunii. Dacă la sfârşitul operaţiunii costurile eligibile
efective sunt mai mici decât s-a prevăzut, finanţarea nerambursabilă va fi redus în mod
proporţional.
• Este posibilă situaţia în care contractele de grant să necesite modificări pe parcursul
duratei lor de viaţă, dacă circumstanţele în care se implementează operaţiunea s-au
schimbat faţă de cele de la momentul semnării contractului iniţial. Modificările aduse
contractului de grant necesită un act adiţional formal la contract. Un asemenea act
adiţional trebuie semnat de părţile contractuale.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
1. Definitia grantului;
2. Reguli de programare si acordare a granturilor;
3. Criterii si etape ale procesului de evaluare;
4. Caracteristici ale contractului de finantare nerambursabila
standard.

Teste pentru autoevaluare la tema tratata:


1. Organismul semnatar al unui contract de grant este:
b. beneficiarul grantului;
c. beneficiarul final al operaţiunii;
d. grupul ţintă.
R: a;

2 Pe parcursul perioadei dintre publicare şi termenul limită pentru depunerea propunerilor


pentru obtinerea de granturi, solicitanţii pot pune întrebări pentru a fi ajutaţi în completarea
formularului şi în finalizarea cererilor. Solicitanţii pot înainta întrebări importante în scris cu
până la 21 zile înaintea termenului limită pentru depunerea propunerilor. Autoritatea
contractantă trebuie să răspundă tuturor întrebărilor cu cel puţin …….zile înaintea termenului
limită pentru depunerea propunerilor.

42
a. 11 zile;
b. 5 zile;
c. 30 zile.

R: a

3. Contractul de finanţare nerambursabilă standard permite primitorului să adapteze sau să


modifice operatiunea:
a. fără acordul anterior al autorităţii contractante;
b.cu acordul autoritatii contractante;
c. fără acordul anterior al autorităţii contractante, cu condiţia că modificările să nu fie
fundamentale şi să nu aiba drept rezultat o modificare de peste 15% pentru nici un titlu de
buget.
R: a

4. In cazul accesarii granturilor, criteriile de eligibilitate se judeca din perspectiva a trei


aspecte diferite:
a.Eligibilitatea solicitantului;
b.Eligibilitatea operaţiunii
c.Eligibilitatea ………
R: costurilor

43