Cuprins

1. Concepţia teoretică ce stă la baza psihoterapiei Gestalt .................................................... 3

1.1 Principii teoretice care stau la baza psihoterapiei Gestalt ................................................ 3
Bazele psihologiei Gestalt.................................................................................................. 3
Teoria câmpului ................................................................................................................. 3
Perspectiva fenomenologică .............................................................................................. 3
Elementele “Gestaltului” – forma și fondul ....................................................................... 4
1.2 Ciclul satisfacerii nevoilor sau ciclul Gestalt................................................................... 5
1.3 Rezistențele la contact.................................................................................................... 10
2. Modul în care se concepe boala şi se percepe bolnavul/clientul ..................................... 13
3. Obiectivele psihoterapiei Gestalt ..................................................................................... 15
4. Procesul terapeutic ........................................................................................................... 16
4.1 Direcții principale ale procesului terapeutic .................................................................. 16
4.2 Principii ale practicării terapiei Gestalt.......................................................................... 16
Angajarea terapeutului în relație ...................................................................................... 16
Respectarea autonomiei clientului ................................................................................... 16
Principiul integrării personale și repersonalizarea ........................................................... 16
Principiul autodezvăluirii și responsabilității ambilor participanți în relația terapeutică.17
Principiul experienței directe sau conștientizarea a „Ce și Cum” în „Aici și acum” ....... 17
Folosirea mesajelor corporale ale clientului .................................................................... 18
4.3 Cadrul și contextul terapiei ............................................................................................ 18
4.4 Explorarea așteptărilor clientului ................................................................................... 18
4.5 Evaluarea situației clientului .......................................................................................... 19
4.6 Funcțiile de contact ale clientului .................................................................................. 19
4.7 Procesul de conștientizare al clientului .......................................................................... 20
4.8 Planificarea tratamentului .............................................................................................. 20
4.9 Călătoria terapeutică ...................................................................................................... 21
5. Relaţia dintre psihoterapeut şi pacient/client ................................................................... 21
Includerea ............................................................................................................................. 21
Prezența ................................................................................................................................ 22
Responsabilitatea în a dialoga .............................................................................................. 22

1
 Relația Eu-Tu ....................................................................................................................... 22
“Trecerea la faptă”si “Punerea in acțiune” .......................................................................... 23
6. Metode şi tehnici specifice în terapia Gestalt .................................................................. 23
7. Domenii de aplicabilitate ale terapiei Gestalt .................................................................. 25
Bibliografie .............................................................................................................................. 26
Anexe ....................................................................................................................................... 27
Anexa1 : Studiu de caz ........................................................................................................ 27
Anexa 2: Cum își folosește clientul funcțiile de contact? .................................................... 30

2
1. Concepţia teoretică ce stă la baza psihoterapiei Gestalt
1.1 Principii teoretice care stau la baza psihoterapiei Gestalt

Bazele psihologiei Gestalt

Teoria Gestalt sau psihologia formei a fost elaborată în Germania, în secolul al XIX-lea
datorită lui Wertheimer, al lui Kohler și al lui Koffka. Ea se ocupa de înțelegerea intelectuală,
de percepția datului senzorial și nu în considerare înțelegerea emoțională. Apoi, Frederick
Perls a reluat această idee pentru a o aplica domeniului sentimentelor. El a dezvoltat astfel
terapia Gestalt începând cu anul 1933.

Teoria câmpului
Viziunea științifică asupra lumii care stă la baza perspectivei fenomenologice
Gestaltiste este teoria câmpului. Teoria câmpului este o metodă de explorare care descrie
câmpul global din care face parte evenimentul în momentul prezent, mai curând decât să
analizeze evenimentul în termenii categoriei din care acesta face parte prin natura sa sau
pornind de la o secvență neliniară, istorică, de tip cauză-efect.
Câmpul este un întreg în care părțile se află în relații nemijlocite și reacționează una față
de cealaltă și nici o componentă nu rămâne neinfluențată de ceea ce se întâmplă într-o altă
zonă a câmpului. “Câmpul” înlocuiește noțiunea de particule izolate, separate. Persoana aflată
în contextul său de viață constituie un câmp.
În teoria câmpului nicio acțiune nu este izolată; terapeuții lucrează aici și acum și sunt
atenți la modul în care ceea ce se află aici și acum este afectat de rămășițe din trecut, cum ar
fi postura corporală, obiceiurile sau credințele. Câmpul fenomenologic este definit de
observator și capătă sens numai atunci când este cunoscut cadrul de referință al
observatorului. Abordările din perspectiva câmpului sunt mai mult descriptive decât
interpretative, speculative sau clasificatorii. Accentul cade pe observarea, descrierea și
explicarea structurii exacte a ceea ce este studiat. Datele inaccesibile observației directe a
terapeutului sunt studiate prin focalizare fenomenologică, experimentare, prin ceea ce
raportează participanții și prin dialog.

Perspectiva fenomenologică
Fenomenologia este utilizată pentru a face distincția între ceea ce percepem și simțim în
prezent și sentimentele și percepţiile rezultate din experiențele trecute. Metoda
fenomenologică reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale psihoterapiei Gestalt și
are ca obiectiv conștientizarea, utilizând trei reguli:
1. regula epoche - presupune eliminarea prejudecăților inițiale, cu scopul de a dezactiva
presupunerile și asteptările
2. regula descrierii – explicația este înlocuită de descriere, ceea ce implică observații imediate
și specifice, fără interpretare
3. regula orizontalizării - fiecare descriere are o valoare egală cu a celorlalte descrieri,
evitându-se ierarhizarea.
Scopul explorării fenomenologice din Gestalt-terapie este starea de awarness (conștiința
extinsă, atenție extinsă, prezența de aici și acum) sau obținerea unei înţelegeri imediate
profunde (insight). În Gestalt-erapie insight-ul reprezintă înțelegerea clară a structurii situației

3
studiate. Starea de prezență sau atenție extinsă (awarness) fără o explorare sistematică nu este
suficientă, de obicei, pentru a dezvolta înțelegerea profundă a insight-ului.
De aceea, Gestalt terapia folosește atenția focalizată și experimentarea pentru a ajunge
la înțelegerea profundă (insight). Fenomenologul nu studiază numai conștientizarea personală
ci și procesul conștientizării în sine. Pacientul devine conștient de conștientizare.

Elementele “Gestaltului” – forma și fondul

Cuvântul “Gestalt” vine din limba germană și înseamnă „formă”, „structură”. Privind
figura următoare, fiecare dintre noi ar descoperi un pătrat: patru linii egale, puse cap la cap,
ce se întâlnesc într-un unghi drept. Astfel, proiectă trecutul aici (imaginea unui pătrat învățat
cândva), asupra prezentului.

Un copil sălbatic nu ar vedea un pătrat. Pentru el și pentru oricare altă persoană care nu a
mai cunoscut niciodată o astfel de figură geometrică se poate imprima ideea pătratului odată
cu această primă experiență. De aici rezultă faptul că realul este supraîncărcat de realitatea
noastră.
Atunci când privim o persoană proiectăm mereu cunoscutul asupra necunoscutului, care
nu apare obiectiv. Ne imaginăm despre ea calități și defecte care ne aparțin. Aceeași persoană
poate apărea simpatică, antipatică sau neutră, în funcție de cel care o privește.
Privind figura de mai jos, este posibil ca fiecare persoană să observe altceva.

Unii ar putea spune că văd o vază, alții un picior de masă de grădină, alții ar putea vedea o
cupă sau două profiluri care se privesc. Practic, toate acestea sunt de fapt proiecții ale celui
care privește. Într-un cuplu aflat în conflict, unul poate vedea o vază, celălalt două profiluri.
Fiecare vede același desen sau aceeași problemă din propriul său punct de vedere. Și este
normal atâta timp cât fiecare poate recunoaște și accepta punctul de vedere al celuilalt.

4
 La fel se întâmplă și atunci când ne îndrăgostim la prima vedere. Oamenii cred atunci că
au întâlnit persoana ideală și se îndrăgostesc de fapt de masca pe care i-o atribuie celuilalt. La
sfârșitul lunii de miere, când începe adevărata viață în doi cade masca și începem să spunem
“Tu nu ești ceea ce credeam”. Astfel, proiecțiile și credințele dirijează lumea.
Inconștientul în Gestalt, ca în hipnoză și în noile terapii, este constituit din ceea ce nu
suntem în prezent conștienți și care nu este neapărat patologic.
Forma sau figura sau Gestaltul care apare în prim plan este conștientul și corespunde
lucrurilor aparente, percepute, conștiente, celor ce se ivesc din fundal, din mediul
înconjurător, din inconștient.
Un exemplu, pentru a înțelege mai exact la ce se referă acest tip de terapie, ar fi următorul:
Într-un grup, Diana este speriată și îl privește pe Pierre care stă jos, calm- “Pierre, mă
înspăimânți”. Ea in-formează experiența. Pierre începe să se simtă vinovat că o sperie.
Pentru ca situația să se schimbe ar trebui ca Pierre să înceteze să o mai sperie. Totuși el
apare calm în ochii participanților și nu face nimic care să o înspăimânte pe Diana. Cum ar
putea atunci să modifice indispoziția Dianei? Așa se întâmplă adesea în conflictele repetitive
din cupluri. Fiecare partener crede că din vina celuilalt nu se mai înțeleg. Un ajutor potrivit
o poate ajuta pe Diana să-și transforme Gestaltul, felul ei de a vedea întâlnirea. În Gestaltul
ei sau forma inițială, Pierre este cauza fricii sale. Terapeutul îi propune să-și mărească
sentimentul de securitate, ducându-se să se adăpostească în brațele Isabelei, prietenei ei pe
care o apreciază cel mai mult. Astfel, ea poate să înțeleagă cum îl văd ceilalți participanți pe
Pierre: calm, liniștit, puțin timid și protector. Terapeutul îi propune Dianei să aleagă
afirmația care corespunde mai bine experienței ei aici și acum: “Pierre mă înspăimânți” sau
“Mi-e frică de tine”. Dacă ar alege prima frază ea poate fi întrebată ce face Pierre pentru a
o înspăimânta și ceilalți membrii ai grupului pot confirma sau infirma dacă din punctul lor
de vedere Pierre este înspăimântător. Dacă alege cea de-a doua frază ea poate ajunge să
spună “Mă înspăimânți”, “Mise face frică văzând prin tine ochii tatălui meu”. Astfel forma
de la început evoluează. Pierre trece în planul secund și aparține fundalului iar astfel Diana
permite fricii sale de tatăl ei (fondul inconștient) să iasă la suprafață și să se transforme în
forma principală și astfel va ieși din impas în relația sa cu Pierre. Ulterior ea poate să-și
reducă teama de tatăl ei devenind conștientă că el este absent sau adresându-se lui
reprezentat printr-un scaun gol, alungându-l cu o pernă, etc. Doar frica recunoscută poate fi
schimbată. În final terapeutul îi cere să repete după el, privindu-l pe Pierre: “Atâta timp cât
am să continui să-l văd pe tatăl meu când te privesc... înseamnă că nu te văd într-adevăr...
pentru că tu nu ești tatăl meu”. (Moreau, pp. 89-90).

1.2 Ciclul satisfacerii nevoilor sau ciclul Gestalt

Ciclul Gestalt a fost imaginat de Goodman, reluat și modificat de Gestalt Institute of

Cleveland, apoi de Zinker, Serge și Anne Ginger, Katzeff și Pierret. Acesta se referă la
procesul utilizat de o persoană pentru a găsi un răspuns adecvat la o nevoie de dragoste, de
securitate, de libertate, de stimă de sine și de realizare personală. El indică direcția care

5
trebuie urmată pentru munca terapeutică ce constă în redescoperirea cursului natural al
satisfacerii nevoilor și înlăturarea obstacolelor și rezistențelor la schimbare.
Procesul este compus din 8 etape și poate fi surprins prin intermediul unor întrebări: Ce
simți chiar acum? (1. Senzația, 2. Percepția, 3. Sentiment, 4. Conștientizare). De ce ai tu
nevoie? (5. Nevoile). Ce vrei să schimbi? (6. Trecerea la acțiune). Cum vei proceda? Ce,
când și cu cine? (7. Contact) (8. Retragere).

1. SENZAȚIA
Punctul de plecare necesar oricărui proces diagnostic și terapeutic în Gestalt este: a simți
înainte de a gândi. Astfel, în terapia Gestalt, unei persoane care simte o durere în stomac îi
propunem „Închide ochii și concentrează-te pe durerea ta acolo, în gol (durerea în stomac este
o proiecție, o interpretare). Intensific-o dacă poți. Observă senzațiile, sentimentele, imaginile
sau amintirile care apar. Respiră lent, profund. Ce se întâmplă? ” “Simt că mă strânge și urcă
până la gât, sunt trist, am impresia că prietena o să mă abandoneze... Mă simt ca și cum aș fi
abandonat... Brusc, o revăd pe mama, care mă duce cu forța la școală, am patru ani.”
A simți constituie lucrul de bază în Gestalt-terapie: Ce simți chiar acum? Senzațiile sunt
percepute la capătul organelor de simț: a vedea a auzi, a simți, a gusta. A simți ne aduce în
prezent, aici și acum, și ne protejează împotriva gândirii excesive. Din perspectiva teoriei
Gestalt senzația este ceea ce cade asupra organelor noastre de simț: ce văd, aud, gust, simt în
stomac sau pe pielea mea. Ceea ce vedem este ce se imprimă pasiv pe retină fără lectură sau
interpretare ca în cazul exemplelor de mai sus, cu pătratul și vaza. Sunt de asemenea și
cuvintele pe care le auzim, mișcările pe care le observăm.

2. PERCEPȚIA
În Gestalt, percepția este o etapă importantă, ea fiind o formă de interpretare care dă un
sens. Ea apare aproape automat imediat după senzație, dar ele sunt diferite. Senzația este
foarte aproape de teritoriul “celuilalt” din fața mea, de ceea ce este aici și acum, de realitatea
exterioară. Percepția ne aparține și ține de realitatea noastră interioară. De exemplu “Văd că
privești în tavan” (senzație: imaginile care cad pe retină). “Îmi imaginez că nu mă asculți”
(percepția dă un sens senzației și este corectă dacă celălalt confirmă sau este proiecție
interpretativă dacă el infirmă). Dacă nu clarificăm proiecția, celălalt care totuși ne ascultă nu
va putea înțelege de ce ne îndepărtăm de el și va pleca până la urmă. Acest lucru ne va
confirma percepția noastră de la început și va susține probabil o credință mai veche: n-am
fost niciodată ascultat și nu voi fi ascultat niciodată. Practic, noi suntem cei care creăm
adesea situațiile de care ne temem.

3. SENTIMENT
Percepția dă naștere adesea unui sentiment corespunzător. Sentimentele cele mai frecvente
sunt: bucurie, mânie, tristețe, dragoste, ură sau indiferență. Celelalte sunt nuanțe pe care le
putem include în aceasta. Spre exemplu, putem simți un nod în gât și apoi să ne dăm seama
că suntem triști.

6
 Într-un grup terapeutic, dacă terapeutul observă că un client se teme de una dintre
colegele de grup dar totodată îi caută privirea, le poate cere acestora să vină în mijlocul
grupului, să se țină de mâini, privindu-se în ochi și să completeze pe rând următoarea frază:
“Chiar acum în fața ta mă simt...”. Astfel ei, exprimându-și un sentiment pe care îl trăiesc
învață să îl identifice și apoi vor putea să aprofundeze trezirea conștiinței lor.

4. CONȘTIENTIZAREA
Terapeutul poate cere în continuare băiatului care o privea cu teamă pe colega de grup să
repete două fraze: “Mi-e frică de tine” și “Mi-e frică de mine în fața ta” și să o aleagă pe cea
care este cea mai adevărată pentru el. Evident, a doua frază va fi aleasă. Astfel trezirea
conștiinței devine mai profundă: îi este frică de dorința lui pentru ea sau de frica lui de a fi
respins dacă îndrăznește să-i spună sau de frica lui să nu fie criticat de ceilalți. Astfel se
realizează o schimbare de Gestalt, o schimbare a modului de a vedea lucrurile sau o
schimbare de realitate. Confruntarea cu realul va veni din răspunsul fetei.
Clientul trebuie să devină conștient de trecut, de faptul că are sentimente, de faptul că
proiectează mereu (persoanele proiectează adesea opinii pe care nu le pot verifica sau
transferă sentimente care vin din trecut și nu sunt potrivite situației prezente). În Gestalt,
clientul trebuie să devină conștient de contactul “aici și acum” cu terapeutul sau cu membrii
grupului. El trebuie să conștientizeze prezentul, faptul că deformează realitatea celuilalt,
proiectând asupra lui opinii și transferând sentimente care vin din trecutul lui și care sunt
nepotrivite în prezent cu acea persoană. Apoi să devină conștient de trecut, de originea
proiecțiilor și transferurilor lui, dar această conștientizare a trecutului este privilegiată în
psihanaliză și mai puțin în terapia Gestalt.

5. NEVOILE
Identificarea nevoilor este importantă pentru orientarea, stimularea și susținerea acțiunii
care urmează.
Maslow este unul dintre precursorii psihologiei umaniste care a facilitat dezvoltarea
Gestaltului. El a descris nevoile fundamentale în cinci categorii, regrupate sub forma unei
piramide. Nevoile fundamentale, concrete, sunt la bază și sunt piroritare nevoilor situate
deasupra, mai subtile și mai fine. Omul devine sensibil la nevoile superioare doar dacă
nevoile precedente sunt relativ împlinite. O nevoie puțin satisfăcută poate să producă o
frustrare sau o suferință, dar poate de asemenea să-l determine pe om să acționeze pentru a și-
o împlini: motivația.
Pentru a ne împlini nevoile, ne utilizăm resursele. Resursele noastre interioare sunt
motivațiile noastre specifice precum dinamismul, energia, capacitatea noastră de a face față
sau de a depăși dificultățile. Resursele noastre externe sunt persoanele noastre model,
persoanele-suport. Pot interveni și obsatcole care sunt de fapt în Gestalt rezistențele noastre
(introiecția, proiecția și transferul).

7
 Piramida lui Maslow

6. TRECEREA LA ACȚIUNE
Munca terapeutică în Gestalt debutează cu interes asupra a ceea ce simt “aici și
acum”, care este nevoia mea prezentă și cum să găsesc un răspuns satisfăcător la această
nevoie. La sfârșitul acestui proces, clientul poate să decidă “Acum când văd mai limpede am
să-i vorbesc patronului meu despre asta”. Și astfel apare trecerea la acțiune.
Trecerea la acțiune poate fi simbolică: să se adreseze patronului prin intermediul
tehnicii scaunului gol, să-și exprime mânia împotriva mamei lovind o pernă cu o rachetă de
tenis. Persoana lovește pentru a se elibera de imaginea mami pe care o are încă în ea și care o
sufocă, și nu o lovește pe ea, pe care trebuie să o accepte ca pe orice cetățean.
Trecerea la acțiune poate fi și reală. De exemplu, “Mâine voi merge la patronul meu și
am să-i comunic că nu sunt de acord și am să-i prezint propunerea mea. Voi evita totuși să-l
critic.”

7. CONTACTUL
Contactul reprezintă sfârșitul procesului, împlinirea nevoii, izbutirea pe drumul terapeutic
sau împlinirea unei vieți. Este foarte importantă dobândirea contactului cu sine însuși. Dacă
suntem aproape de noi înșine, putem să fim mai mult în contact cu nevoile noastre și să ne
dezvoltăm aptitudinea de a ne crea propria viață, anturajul care ne convine, capacitatea de a
spune da sau nu și de a ne urma propriul drum ținând cont de obstacole și de oportunități, să
ne împrietenim cu cine vrem, să-i evităm pe cei pe care preferăm să-i evităm, dezvoltându-ne
capacitățile de a-i înfrunta pe cei care nu putem să-i evităm.
Contactul poate fi și simbolic: a trăi abandonarea de către mama în copilărie, a îmbrățișa o
persoană dispărută.
Instrumentele contactului:
a) A privi: vederea
Vederea este funcția de contact cea mai utilizată de majoritatea oamenilor. A privi pe
cineva în ochi, în liniște, reprezintă un exercițiu simplu și terapeutic pentru a face față fricii
de ceilalți, pentru a depăși stresul, pentru a fi în contact mai profund cu celălalt și cu noi

8
îmșine, pentru a intra în contact cu sentimentele noastre, pentru a ne simți vulnerabili sau
puternici și a simți plăcere în intimitate.
b) A asculta: auzul
A-l asculta pe celălalt este o sarcină dificilă. Unii ascultă, alții își așteaptă rândul sau
vorbesc fără să asculte. Noi ascultăm selectiv, în funcție de interesele noastre.
În cazul în care cineva nu ascultă într-un cuplu este util exercițiul următor: unul dintre cei
doi parteneri trebuie să vorbească timp de 30 de secunde iar celălalt trebuie să repete ceea ce
a auzit. Subiectul pe care trebuie să-l abordeze este o amintire din copilărie, apoi o amintire
recentă pe care cei doi parteneri au trăit-o, și în final cum vede fiecare relația cu celălalt.
Astfel, pot fi surprinse diferențe când cel care ascultă este mai implicat.
c) A atinge: contactul
Atingerea este o funcție de contact foarte importantă. Ea apare prima dată în relația mamă-
copil. Atingerea reprezintă o modalitate foarte importantă pentru a trece de la mentalul
defensiv la sentimente. De exemplu, când cineva dintr-un grup mentalizează prea mult,
terapeutul îi poate cere să aleagă un partener, să-l țină de mâini și să-l privească în ochi,
completând fiecare următoarea frază: “Chiar acum în fața ta simt...”, timp de cinci minute.
Totodată, când cineva este anxios, a-l strânge în brațe poate fi terapeutic.
Un alt exercițiu de contact ce poate fi utilizat în grup (de preferat cu 4 membri) este
următorul: un participant închide ochii și unii dintre ceilalți trei, la întâmplare, îi oferă o
mângâiere simplă. Ceilalți doi trebuie să-i dea exact aceeași mângâiere. Subiectul care are
ochii închiși trebuie să ghicească de la cine vine mângâierea și de ce. Este o ocazie de a
verifica diferența între ceea ce credem că dăm ca mângâiere și ceea ce dăm într-adevăr.
d) A simți și a gusta: mirosul și gustul
Gustul este o funcție secundară în viața curentă și intervine mai mult în intimitatea sexuală
și de aceea este utilizat relativ puțin în terapie. Mirosul este mai important și intervine în
apropierea sau îndepărtarea de ceilalți. Terapeutul îi poate invita pe participanți să vorbească
despre influența mirosului lor în relație cu celălalt.
e) A vorbi: limbajul
Aparent, limbajul este instrumentul principal al comunicării, dar cuvintele servesc
adeseori pentru a ascunde comunicarea (ex. “Fiul meu vorbește mereu pentru că preferă să nu
spună nimic”).
f) A se mișca: mișcarea
Mișcările bruște ne pot da informații despre agresivitatea unei persoane. Agitația în
mișcări a unei persoane ne oferă o idee despre agitația mentală a ei. Felul în care cineva
merge, se mișcă oferă o idee despre securitatea, anxietatea, agitația, pasivitatea, activitatea,
tensiunea sau destinderea persoanei.
Exemplu de contact în terapia Gestalt de grup:
Ioanei îi este frică de liniște dar și de contact.
Terapeutul: “Văd că privești pe jos ca și cum ai fi paralizată. Îmi imaginez că astfel tu
creezi vidul în jurul tău: vidul din prezent și că, în acest vid, trecutul tău revine. Îți propun
să-l privești pe Alex și să-i spui ce simți în fața lui”.
Ioana: “În fața ta mă simt judecată”.
Terapeutul: “Ce judecată? Și unde simți tu această judecată?”
Ioana: “Nu știu, mă strânge la gât”.

9
 T: “Pune mâna pe gât. Strânge-o încet... Întreabă-l pe Alex dacă te judecă.”
I: “Mă judeci?”
A: “Nu. Sunt puțin iritat de locul pe care îl ocupi. Am fost centrați pe tine 45 de minute.
Dar noi trebuie să ne apărăm pentru a nu ne lăsa invadați de tine.”
T: “Închide ochii... Du-te în trecutul tău. Vezi în ce situație te-ai simțit judecată. ”
I: “Tăcerile de acasă. Era teribil. Părinții mei se certau tot timpul cu multă agresivitate și
reproșuri.”
T: “Revenind asupra procesului, ce se întâmplă acum?”
I: “Încă mi-e frică.”
T: “Ridică-te... Treci acum în fața fiecăruia și atinge-i dacă poți”. Ea trece pe la toți
membrii grupului, respiră bine, privindu-i și atingându-i.
I: “Mă simt mai bine, mă strânge mai puțin, mă simt mai puțin judecată.” (Moreau, pp.
159-160).
Scopul acestui exercițiu este să lămurească persoana asupra proiecțiilor amenințătoare
(Îmi imaginez că tu...) și transferurilor (mă simt amenințată de judecățile tale critice), să
devină conștientă că amenințarea vine de la ea și să încerce să reducă aceste transferuri
confruntându-le cu trăirea reală a celuilalt în întâlnirea direactă. Practic, în terapia Gestalt, se
reproduce procesul trecutului, dar în prezentul întâlnirii directe verbale și psiho-corporale.
Privindu-l pe Alex și atingându-și gâtul care o strânge, Ioana își simte frica. Vizualizându-și
trecutul și nu prin rememorarea lui mentală, ea simte din nou aceeași senzație; momentul cel
mai terapeutic este atunci când ea privește în ochi și-i atinge pe ceilalți participanți. În acel
moment, mijloacele de contact sunt trăite la maxim. Ea realizează diferența dintre proiecțiile
sale (favorizate de absența mijloacelor de contact cu privirea în jos și paralizia sa) și realul,
cel al întâlnirii ei “aici și acum” cu ceilalți, diferiți de ceea ce se temea ea.

8. RETRAGEREA
Dacă retragerea este satisfăcută, ea se traduce printr-un sentiment de bine și o deschidere spre
alte nevoi. După o muncă reușită, contemplăm rezultatul. După un examen, savurăm și
sărbătorim reușita sau evaluăm eșecul pentru a pregti reluarea după o odihnă binemeritată.
Transformăm eșecul într-o experiență. Limpezim trecutul pentru a face loc prezentului și a
face viitorul posibil. Încheiem situațiile neterminate, Gestalt-urile neîncheiate.

1.3 Rezistențele la contact

Introiecția este asimilarea de către persoană, într-un mod nediscriminatoriu, a
convingerilor, valorilor, standardelor specifice altor indivizi. Prin introiecţie persoana se
înstrăinează de sine. Ceea ce asimilează în virtutea lui “trebuie” fără a se întreba dacă îi este
necesar sau bine sau dacă i se potriveşte, o conduce pe aceasta la gânduri, acţiuni,
comportamente neconforme cu esenţa ei. Treptat, pe lângă Eul său real, se suprapune un altul,
artificial, străin, preluat care ocupă tot mai mult “spaţiu” în structura personalităţii.
Astfel, imaginea de sine se deformează şi implicit, drumul dezvoltării personale este
blocat, ducând la un caracter rigid și supraresponsabilizare/deresponsabilizare. Omul traieste
iluzia ca stie cine este. Toţi oamenii au elemente introiectate în structura personalităţii lor. De

10
aceea, în consilierea/psihoterapia Gestaltistă se recurge la distincţia între eu/ noneu, între ceea
ce este al meu şi ceea ce vine din afară.
Introiecţiile poartă nume diferite: credinţe despre sine sau lume, prejudecăţi, principii,
ideologii, condiţionare, scenariu de viaţă, conformism, anticonformism, integrism, contestare.
O mare parte din terapie constă în curăţarea minţii de praful trecutului.

Proiecția este o confuzie a sinelui cu altul/altceva. Operația prin care subiectul expulzează
din sine și se localizează în altul – calități, sentimente, dorințe…(la oamenii normali
superstițiile). Se petrece atunci când o persoană atribuie altora gânduri, sentimente, dorinţe
proprii. Văzând la alţii ceea ce refuză să vadă la sine, persoana nu-şi asumă responsabilitatea
pentru ceea ce e, ceea ce simte, gândeşte sau face. Proiecţia dă naştere erorii în aprecierea de
sine şi în aprecierea altora.

Transferul este modul în care un client reproduce cu terapeutul său și cu membrii

grupului, sentimente apărute în situaţii trecute. Transferul şi proiecţia se dezvoltă atunci când:
1. aşteptările de la celălalt sunt mai importante decât ceea ce reprezintă el în realitate;
2. când o persoană continuă, în mod pasiv, să aştepte de la celălalt ceea ce nu îndrăzneşte
să îi ceară;
3. când o persoană nu are curajul necesar pentru a spune ceea ce îşi imaginează că celălalt
gândeşte despre ea şi rămâne blocată în presupunerile sale fără să le verifice.
Într-un grup de Gestalt-terapie, proiecţia este mereu confruntată cu realitatea şi
favorizată. Ceea ce un om îşi imaginează despre celălalt nu este fals, este realitatea lui, dar nu
neapărat şi a celuilalt.

Deflecția (evitarea) constă în evitarea contactului, atât prin deturnare conștientă,

intențională, cât și prin refuz direct. Forme de deflecție sunt: “a nu privi pe cineva in ochi”, a
vorbi și a înțelege foarte multe lucruri, dar toate în afara subiectului, a vorbi vag și a vorbi
mult. În deflecție contactul este rigid, fiind asimilată cu dezangajarea.

Retroflecția este o tulburare a graniței de contact care conduce la izolare – a te hrăni cu

tine însuți, nedigerându-te. Se realizează prin reţinerea acţiunii pe care o persoană ar fi dorit
s-o realizeze în afară şi uneori deturnarea acesteia spre sine. În retroflecţie există un impuls
care împinge la acţiune şi un altul care îi rezistă acestuia. Retroflecţia este un proces foarte
costisitor energetic pentru organism.
În plus, conduce la blocarea expresivităţii şi spontaneităţii persoanei, efectul fiind de
rigidizare. Poate fi patologică sau normală (a-ți mușca buza), tranzitorie sau cronică. Include
refularea și inhibiția.

Confluența (simbioza) reprezintă absenţa graniţei între sine şi mediu. Nu există o

separaţie între eu şi alţii. Confluenţa împiedică realizarea unor relaţii satisfăcătoare cu ceilalţi.
Această simbioză între sine şi ceilalţi, conduce persoana la a fi intolerantă faţă de diferenţele
pe care le sesizează la aceştia. De exemplu, în relaţia simbiotică părinte-copil, părintele
consideră copilul ca pe o extensie a lui, iar nu ca pe o persoană cu individualitate proprie şi
reacţionează prin resentimente la tendinţele acestuia de libertate. În consilierea/psihoterapia

11
Gestaltistă, persoanele la care predomină confluenţa sunt învăţate să distingă între sine şi
ceilalţi, între eu şi tu.

Rezistențe la contact

Introiecție Mama imi spunea că sunt incapabilă și eu mă simt

incapabilă.

Proiecție Toata lumea (patron, terapeut) mă crede incapabilă.

Transfer Mi-e frică de patronul meu și de terapeutul meu.

Deflecție(Evitare) Nu mai suport situația; fug de la muncă și mă refugiez

la toaletă; părăsesc grupul.

Retroflecție Mă doare stomacul; îmi vine să mă sinucid;

Simbioză Rămân acasa cu soțul meu; mă întorc la mama mea.

Introiecție, proiecție, evitare, retroflexie și simbioză sunt principalele mecanisme de

apărare sau de rezistență (descrise de psihanaliză) acționând ca un obstacol în procesul de
satisfacere a nevoilor.

Analiza ciclului Gestalt

Rezistențele descrise mai sus și transferul sunt comune psihanalizei și terapiei Gestalt,
însă mijloacele de intervenție utilizate de aceasta din urmă sunt specifice: terapeutul este mai
activ, mai implicat, intervine mai mult atât la nivel de diagnostic cât și la nivel terapeutic.
Mai precis, Gestalt-terapia își găsește specificitatea în evantaiul considerabil al acestor
instrumente terapeutice.
Să urmărim acest ciclu (a-d). Orice nevoie nesatisfăcută se manifestă printr-o senzație
sau un sentiment (a) corespunzător. În grup, clientul poate medita cu ceilalți la începutul unei
sedințe. Sarcina data de terapeut va fi următoarea: „asezați-vă în poziția în care doriți,
închideți ochii, concentrați-vă pe senzațiile voastre, organele voastre de simț. Respirați încet.
Dacă sunteți încordat, măriți aceasta încordare, apoi relaxați-vă. Deschideți ochii, priviți
formele, culorile, pe ceilalți. Observați pe cine căutati, pe cine evitați; priviți-vă în ochi...ce
se petrece în voi…etc. ”
Lucrând direct cu clientul, îi poți spune: ” Pune mâna acolo unde te doare (stomac),
respiră încet (terapeutul îl ajută să respire punând mâna dreaptă pe piept sau pe burtă și mâna
stangă pe spate); privește-mă în ochi, observă ceea ce simț.” Toate acestea conduc la trezirea
conștiinței (b). Dupa ce a simțit (senzație, sentiment) în corpul său, persoana este pregătită să
devină conștientă de nevoia sa, de suferința sa, de problema sa. Această descoperire este
uneori subită, dar în general, ea urmează un drum lung, întâmpinând rezistențe și întoarceri.

12
 Trezirea conștiinței poate utiliza transferul. Când o persoană constată că una din nevoile
sale nu este satisfăcută, ea poate să rămână acolo, convinsă fiind de faptul că dacă știe acest
lucru este suficient pentru a schimba situația. Psihanaliza se oprește la acest stadiu: a percepe
o dificultate, prin intermediul transferului, conduce la vindecare. Trezirea conștiinței prin
interpretare constitue instrumentul esențial.
În Gestalt-terapie, a simți reprezintă aspectul principal al demersului diagnostic, trezirea
conștiinței este importantă, în timp ce interpretarea terapeutului este evitată; cel mult ea este
sugerată de el și supusă clientului care o acceptă sau o respinge. Retrăind senzațiile, clientul
devine conștient, prin ceea ce simte în corpul său, de asociațiile directe între sentimentele și
amintirile din copilărie. Astfel, el își dă seama, că repetă comportamente din trecut și că
transferă, de exemplu, asupra terapeutului și la serviciu, asupra patronului, sentimente trăite
cândva cu mama sa.
Acest transfer este foarte important (ca în psihanaliză) și facilitează foarte mult munca.
Fără acest transfer, clientului i-ar fi trebuit mai mult timp să înțeleagă mecanismele repetitive.
Cu ajutorul grupului, martor neutru, el poate să recunoască mai ușor ceea ce repeta în mod
inadecvat: nevroza constă în a te servi de trecut (frica de mamă care te acuză) pentru a
justifica prezentul (patronul sau terapeutul sunt percepuți ca acuzatori).
Ceea ce precede constituie etapa diagnosticului. Să remarcăm că modul său de realizare
astfel descris este deja terapeutic: este de fapt deja o punere în practică (c) a noi
comportamente pentru a reuși un contact mai satisfăcător (cu terapeutul și grupul). Când li se
cere participanților dintr-un grup să se privească în ochi timp de zece minute în liniște, multe
lucruri diferite se pot întampla.
Vindecarea se instalează lent când momente asemănătoare se repetă în mod regulat în
cursul terapiei și în viața curentă în care pacientul este invitat să experimenteze aceste noi
comportamente precum: să-și privească patronul în față, să-l asculte într-adevăr, să
negocieze, să reacționeze.
Transferul este așadar, mult utilizat. Adesea, ne întoarcem la el pentru a retrăi rana
inițială sau sentimentul primar, dar mai ales pentru a realiza în acest loc precis noi experiențe
(cu terapeutul și grupul) și pentru a crea comportamente noi, adaptate situației exterioare
reale și actuale. Astfel, persoana ajunge la etapa finala a ciclului Gestalt: contactul (d) cu
sentimentul adecvat în fața persoanei întâlnite în mod real în grup, fiind capabilă să intre în
relație cu persoana reală a patronului sau, a mamei sale sau a oricărui partener din viața sa.
Contactul este astfel stabilit cu nevoile sale vitale și viața se poate derula.

În Anexa 1 este prezentat un studiu de caz pentru un alt exemplu de analiză a ciclului Gestalt.

2. Modul în care se concepe boala şi se percepe bolnavul/clientul

În terapia Gestalt boala este considerată ca o perturbare a relației dintre individ și câmpul
său. „Ceea ce apare ca tulburare mentală este de fapt o încercare de a reorganiza o relație
deteriorată dintre persoană și lume” (Wollants, 2008, apud. Mann, 2013).

13
 Perls consideră că metoda să “este prea bună pentru a fi folosită doar pentru bolnavi şi
marginalizaţi” şi o prezenta bucuros, într-o manieră provocatoare, ca pe o “terapie a
normalilor”.
În terapia Gestalt este întipărită credința că omul este mai degrabă orientat în mod
fundamental spre sănătate. El își realizează potențialul prin însăși extinderea conștientizării
modului său de a fi in lume, descoperind astfel ” răspunsurile” ce zac în interiorul său, și care
probabil au fost îngropate sub un morman de adaptări creative depăsite.
Gestaltul adoptă o perspectivă hlistică, privind persoana ca parte a câmpului dinamic al
relațiilor. Atitudinea relaționala adoptata de terapeutul Gestalt este o atitudine relațională
orizontală Eu- Tu. Relația eu – tu este o relație interpersonală directă care nu este mediată de
niciun sistem de judecăți care intervnei, de aceea Eu–Tu nu este un mijloc către un obiect sau
scop oarecare, ci este o relație fundamentala ce implică întreaga ființă a fiecărui subiect.
Abordarea Gestalt poate fi rezumată în modul în care este considerat cuvantul ”boală”.
Din punct de vedere medical, cuvântul se referă la efecțiuni și are sinonime ca ” maladie”,
”suferință” și ” tulburare”. Toate acestea raportându-se la o experiență internă. În Gestalt
cuvântul a fost împărțit prin cratimă ”dis-ease” pentru a ilustra faptul că organismul se află
într-o situație de disconfort și reacționează la mediu. Această ”boală” va reflecta in individ o
” boală” sau o tulburare prezentă în întreaga lui situație.
Terapeuții Gestalt ca oricare alți terapeuți, au nevoie sa recunoască momentul când este
indicată intervenția psihiatrică. Multe dintre problemele psihologice sau așa numitele trăsături
sau tulburări de personalitate pornesc din acțiunea clientului de a face cea mai bună adaptare
creativă posibilă pentru a supraviețui într-un mediu nesănătos din trecutul său. Există
posibilitatea să fi devenit profund întipărită la nivel neurologic dacă această adaptare a
dezvoltării este făcută timpuriu.
În terapie, pacientul învață să-și folosească la maxim simțurile interne și externe pentru a
deveni responsabil de sine și pentru a se autosusține. Acesta încearcă să regăsească cheia
propriei stări astfel folosindu-se experiența imediată a pacientului în terapia Gestalt.
Între pacient și terapeut se creează o relație unică și irepetabilă, ceea ce se întâmplă între
aceștia reprezintă una dintre multitudinea experiențelor posibile de tratament. Terapeutul
caută sa recunoască ceea ce pacientul face bine in codul său experiențial. Înseamnă a-l
recunoaște într-o relație ce risipește anxietatea și îi permite pacientului să se relaxeze: în
sfârșit acesta se simte observat de către celălalt și poate expira, poate relaxa tensiunea rămasă.
Dacă pacientul reușește să facă deja ceea ce poate face, dar fără anxietate, atunci este liber
să perceapă și alte lucruri, să își extindă posibilitățile de percepție și de mișcare. Valoarea
terapiei este nu în analiza sentimentelor negative cat a-l ajuta pe pacient să înfrunte noutatea.
Acesta trebuie să dezvolte un nou mod de a fi, deoarece datorita contactului terapeutic,
poate conduce la o adaptare creativă în contactul său cu mediul. Terapeutul poate ajuta
pacientul să trăiască pe deplin, respectându-i capacitatea înnăscută de a se autoregla în relație
și nu doar la nivel verbal ci la nivelul activării spontane a structurilor neuro-corporale
responsabile de întreaga sa viață relațională.
Relația terapeutică are ca scop să-l determine pe pacient să se simtă interesat și atras de
viață, cu permisiunea de a fi creativ nu doar cu terapeutul ci și cu grupul social din care face
parte.

14
3. Obiectivele psihoterapiei Gestalt

În viziunea lui Perls, părintele terapiei Gestalt, oamenii poartă cu ei în viaţă o serie de
conflicte şi traume nerezolvate. Sentimentele neexprimate de teamă, durere,
vină, anxietate, sunt aduse în cadrul unor noi relaţii, astfel că nu putem să evoluăm decât dacă
vom putea să ne încheiem afacerile noastre mai vechi.
Psihoterapia Gestalt este un tip de terapie axat pe conştientizarea şi integrarea gândirii, a
sentimentelor şi a comportamentului din prezent - aici şi acum. Este o formă de psihoterapie
existenţială şi experienţială ce pune accent pe alegerea şi responsabilitatea personală.
Potrivit viziunii nedeterministe, fiinţă umană este văzută ca având capacitatea de a-şi da
seama cum influenţele din trecut generează probleme în prezent.
Obiectivul psihoterapiei Gestalt este integrarea şi nu analiza. Astfel:
- procesul scoate la iveală credinţele, tiparele şi experienţele trecute ce stau în calea
succesului şi a stării de bine; acest tip de conştientizare oferă oportunitatea unor noi
alegeri şi a schimbărilor sănătoase;
- Terapia Gestalt înseamnă mai degrabă o explorare decât o modificare directă a
comportamentului; schimbarea are loc în urma acceptării a ceea ce există şi nu în urma
efortului de a deveni altcineva;
- Gestalt-terapia se axează mult mai mult pe proces (ce se întâmplă) decât pe conţinut (ce s-
a discutat); accentul se pune mai degrabă ce s-a făcut, gândit şi simţit într-un
anumit moment decât pe ceea ce a fost, ar fi putut să fie sau ar fi trebuit să fie;
- În Gestalt terapie pacientul învaţă să-şi folosească la maxim simţurile interne şi externe
pentru a deveni responsabil de sine şi pentru a se autosusţine. Gestalt terapia ajută
pacientul să regăsească cheia propriei stări/condiţii/dispoziţii şi să fie prezent în procesul
de conştientizare;
- Gestalt terapia urmăreşte să înţeleagă situaţia prin intermediul prezenţei active,
vindecătoare a terapeutului şi a clientului într-o relaţie bazată pe un contact autentic; în
Gestalt terapie se foloseşte în mod activ experienţa imediată a pacientului;

După I. Mitrofan (1999, p. 22), terapeuţii Gestaltişti caută să declanşeze în clienţi

capacitatea de a deveni observatori conştienţi în prezent ai propriilor lor trăiri şi experienţe
trecute, readuse pe scena prezentului şi reexperimentate pentru a deveni comprehensibile".
Scopul final este obţinerea conştiinţei depline, experienţa conflictelor interne, rezolvarea
dihotomiilor prin integrarea lor şi aplecarea asupra impasului care stă în calea completării
acţiunilor neterminate.
Ceea ce diferenţiază terapia Gestalt de alte psihoterapii este faptul că pacientul se
concentrează sentimentele şi senzaţiile corporale din prezent, pentru a se armoniza cu
chestiunile importante în momentul respectiv.
De altfel, Perls consideră că metoda să “este prea bună pentru a fi folosită doar pentru
bolnavi şi marginalizaţi” şi o prezenta bucuros, într-o manieră provocatoare, ca pe o “terapie
a normalilor”.

15
4. Procesul terapeutic
În continuare sunt prezentate informații extrase din două lucrări de referință - „Orientarea
Experiențială în psihoterapie” elaborată sub coordonarea prof.dr. Iolanda Mitrofan (2000) și
„Terapia Gestalt: 100 de teme și tehnici fundamentale” (Mann, 2013), scrisă de Dave Mann,
psihoterapeut și formator Gestalt.

4.1 Direcții principale ale procesului terapeutic

Iolanda Mitrofan (2000) afirmă că terapia Gestalt este „un proces de autoexplorare,
autocunoaștere și autoschimbare”, acestea fiind posibile prin conștientizarea de către client
atât a conținuturilor sale intrapsihice, cât și a modului în care acestea pot fi reorganizate,
restructurate, schimbate. Acest proces se realizează cu deplină responsabilitate din partea
clientului.
Principalele direcții ale acestei munci de conștientizare sunt:
 Cunoașterea mediului în care se desfășoară experiența de viață a clientului
 Asumarea responsabilității cu privire la alegerile pe care le face
 Autocunoaștere și autoacceptare
 Abilitatea de a realiza contactul

4.2 Principii ale practicării terapiei Gestalt

Angajarea terapeutului în relație

Psihoterapia Gestaltistă este un proces de explorare „împreună”, în contextul unei întâlniri
autentice între terapeut și client. Aceasta reclamă din partea terapeutului Gestaltist un efort
specific de ghidare activă a muncii de conștientizare a clientului, evitând să mențină distanța,
să interpreteze sau să modifice direct conduita acestuia. Terapeutul va fi participativ, sensibil,
onest și deschis la experiențele clientului. Detalii în legătură cu relația terapeut-client se
găsesc în capitolul 5.

Respectarea autonomiei clientului

În terapia Gestaltistă se evită folosirea expresiei „ar trebui” sau „trebuie”, care limitează
libertatea clientului de a explora experiența pe care o trăiește. Acest principiu se referă la
respectarea preferințelor și soluțiilor clientului, neîncurajând în niciun fel tendințele anarhice
sau antisociale. Se respectă persoana totală a clientului, și i se lasă acestuia responsabilitate în
procesul de conștientizare și ajustare a propriului comportament. În plus, terapeuții Gestaltiști
acordă atenție posibilităților clientului de a-și continua dezvoltarea pe cont propriu, unul
dintre scopurile principale ale terapiei fiind atins atunci când clientul a ajuns la acel nivel de
integrare care să îi permită creșterea în continuare, și după ce terapia s-a încheiat.

Principiul integrării personale și repersonalizarea

Reușita unei terapii Gestalt este indicată de măsura în care clientul a reușit să integreze
părțile alienate anterior, ceea ce a ignorat sau a respins la sine. Pentru aceasta persoana are
nevoie întâi să își conștientizeze acele părți (care se pot exprima prin idei, emoții sau acțiuni)
pe care nu le-a acceptat la sine. Prin autoacceptare a ceea ce este cu adevărat, clientul poate

16
apoi să resemnifice, să asimileze aspecte ignorate care se pot constitui în resurse valoroase și
să elimine acele părți care sunt ego-alienante.
Un exemplu legat de un aspect respins ce ar putea fi conștientizat și asimilat: un client
care în copilărie a trăit într-un mediu familial auster, în care se râdea rar, seriozitatea era
considerată o valoare esențială, iar glumele erau considerate ca fiind semn de frivolitate, a
învățat că a-și exprima veselia și umorul l-ar aduce în situația de a fi sancționat și respins de
ceilalți. Ajuns la vârsta adultă, acest client experimentează relațiile cu cei din jur prin prisma
acelui Gestalt fix, în care tendințele de a participa la glume sau de a-și exprima veselia sunt
retroflectate, aceasta manifestându-se la nivel corporal printr-o mimică împietrită și gesturi
rezervate, iar la nivel interrelațional prin neînțelegerea glumelor sau luarea prea în serios
tuturor situațiilor. În procesul terapeutic, el poate fi ajutat să conștientizeze inhibițiile pe
care le are și partea jovială din el pe care a respins-o. Prin conștientizarea nevoii de a râde,
el poate ajunge să integreze în sinele său acel aspect care l-ar putea ajuta să folosească
umorul ca resursă importantă de detensionare a unor situații și de relaționare pozitivă.

Principiul autodezvăluirii și responsabilității ambilor participanți în relația

terapeutică.
Terapeutul, ca și clientul, își dezvăluie reciproc percepțiile și trăirile. Terapeutul poate
împărtăși ceea ce vede, aude, în general ceea ce simte, și în ce măsură este afectat de aceste
percepții, ajutând clientul să descopere anumite informații pe care singur nu le-ar fi
conștientizat. Autodezvăluirea nu înseamnă că terapeutul se transformă în prieten, mentor sau
sfătuitor al clientului. Chiar dacă uneori împărtășirea unor experiențe proprii este justificată,
în sensul că ajută clientul să obțină o conștientizare mai mare a propriei sale situații, acest tip
de autodezvăluire se face de obicei cu multă precauție și necesită autoconștientizare și
responsabilitate din partea terapeutului. În capitolul 5 se descrie mai în detaliu ce presupune
participarea și angajarea în dialog a ambelor părți (terapeut și client).

Principiul experienței directe sau conștientizarea a „Ce și Cum” în „Aici și acum”

În terapia Gestalt experiența directă este un instrument metodologic. Aducând clientul în
prezent și îndemnându-l să rămână aici și acum, terapeutul amplifică acuratețea și concretețea
trăirii.
În capitolul 6 sunt detaliate anumite tehnici provocative, sarcini experimentale și exerciții
prin care terapeutul ajută clientul să devină conștient de ce și cum face aici și acum. De
exemplu, prin întrebări de genul: „Ce simți acum în corpul tău?”, „Cum faci asta?”, „Dacă
lacrimile tare ar putea vorbi, ce mi-ar spune?”, terapeutul provoacă clientul în procesul de
conștientizare a propriilor trăiri și a propriului mod de a se raporta la situație.
Autodescoperirea se face aici și acum, deoarece procesul conștientizării se produce în
prezent, chiar dacă obiectul conștientizării poate fi un eveniment din trecut sau o anticipare a
ceva din viitor. Prin reamintire sau imaginare, aceste trăiri sunt aduse în prezent, remediindu-
se distorsiuni ale contactului cu lumea care se manifestă fie prin trăirea în trecut, cu ignorarea
realității prezente, fie prin trăirea viitorului ca și cum ar fi prezent.

17
Folosirea mesajelor corporale ale clientului
Terapia Gestalt este în mare măsură centrată pe corp. Mann (2013) afirmă că „purtăm istoria
relațiilor noastre în corpurile noastre”. Adaptările creative folosite de client de-a lungul
timpului au implicat fie angajări ale corpului fie „dezangajări” (inhibarea mimicii, a
gesturilor, reducerea spațiului ocupat etc.). Terapeutul Gestalt poate identifica, observând
aspectele corporale ale clientului, anumite modalități preferențiale de moderare a contactului
(introiecție, retroflecție, confluență, proiecție, deflecție) pe care acesta le-a adoptat și care îl
mențin în interiorul unor tipare (Gestalturi fixe).

4.3 Cadrul și contextul terapiei

Cadrul terapeutic este necesar să susțină relația terapeutică, să fie suficient de suportiv
pentru client și pentru terapeut. Cadrul poate limita uneori posibilitățile terapeutice, iar
terapeutul are nevoie să fie conștient de aceasta. Contextul în care clientul ajunge la terapie
este de asemenea important, deoarece pot exista diferențe mari la nivelul motivației
clientului.
De exemplu, un client poate veni în terapie pentru ca a fost trimis de medicul de familie
care, în urma investigațiilor medicale, a constatat că simptomele fizice acuzate de client nu
au o bază somatică și presupune că ar fi de natură psihogenă. Alt client poate ajunge pentru
că i s-a recomandat de către managerul de resurse umane de la locul de muncă să fie asistat
de un terapeut pentru a depăși o stare de stres la serviciu, iar altul pentru că se confruntă cu
anumite probleme psihologice pe care le-a observat de ceva vreme și dorește sincer să le
rezolve În unele situații clientul își plătește terapia, în altele beneficiază de susținere din
partea unei societăți de asigurări.

4.4 Explorarea așteptărilor clientului

Terapeutul Gestalt va explora așteptările pe care le are clientul de la terapie și în același
timp va fi conștient și de așteptările lui față de client, acestea fiind prinse în contractul
terapeutic.
El va clarifica clientului care sunt limitele sale de responsabilitate, ajutându-l să înțeleagă
că nu oferă soluții și nici nu caută să amelioreze sentimente neplăcute, ci va asista clientul în
găsirea soluțiilor și restructurarea propriilor stări. Contractul terapeutic ar trebui să acopere
trei arii mari:
a) contractul de „afaceri”: durata terapiei, frecvența ședințelor, costurile (dacă e cazul),
limitele de confidențialitate
b) contractul terapeutic: un contract bătut în cuie, care se cramponează de o zonă agreată,
nu este compatibil cu terapia Gestalt. Este nevoie de flexibilitate pentru a explora
experiențele ce pot apărea tangențial în abordarea anumitor probleme cu care vine clientul
inițial în terapie. Contractul terapeutic se referă la direcția terapiei și adresarea anumitor
nevoi ale clientului și poate depinde de anumite limitări ale contractului „de afaceri” (timp,
costuri).
c) granițele terapeutice: acestea se stabilesc în limitele eticii terapeutice și vizează inclusiv
nevoia de flexibilitate față de noi elemente ce apar pe parcursul terapiei. De aceea, pe măsură
ce procesul terapeutic evoluează, iar relația terapeut-client se consolidează, se pot face
modificări la contractul inițial.

18
4.5 Evaluarea situației clientului
Mann (2013) menționează că în cadrul ascultării poveștii clientului, terapeutul va fi atent
nu doar la faptele relatate de acesta, ci și la limbajul corporal (mimică, poziția corpului, felul
cum ocupă spațiul), la felul cum își folosește funcțiile de contact (descrise într-o secțiune
separată). Terapeutul explorează felul cum se raportează clientul la situația sa.
În urma ascultării clientului, se obțin câteva informații importante:
- identificarea problemei prezente (ce l-a adus pe client în terapie)
- posibile idei despre cum s-ar fi putut dezvolta și menține problema actuală
- așteptările clientului față de terapie și posibile obiective
- identificarea unei căi posibile de realizare a așteptărilor clientului (se menționează că
terapia Gestalt este centrată pe proces, nu pe un anumit rezultat)
- evaluarea potrivirii terapeutului cu problema clientului și decizia dacă se continuă terapia
în acea formulă
- evaluarea riscurilor posibile pe care le-ar putea reprezenta clientul față de sine sau de alții

Situația clientului este experiența sa unică în legătură cu lumea (incluzând felul în care
lumea are impact asupra lui și felul în care el are impact asupra lumii). Prin metode adecvate
și implicare empatică, terapeutul poate obține informații importante cu privire la situația
clientului, dar nu va putea niciodată să o experimenteze cu adevărat.
Clientul este în fuziune cu situația, nu se poate lucra cu clientul separat de situație. Deși
situația clientului este prezentă aici și acum, ea conține amprenta experienței lui anterioare.
Există patru zone fundamentale pentru situația clientului:
a) Aici și acum – acum, în cabinetul de terapie
b) Acolo și acum – relațiile clientului cu lumea în prezent, în afara cabinetului
c) Aici și atunci – tipare care modelează relația terapeutică în timp (experiențe al clientului
în cabinet, în trecut)
d) Acolo și atunci – istoria clientului povestea sa de viață
În terapia Gestalt se evită punerea unui diagnostic, deoarece se consideră că sinele se află
într-un proces continuu de transformare, iar atribuirea unui diagnostic exprimă o situație la un
anumit moment, ceea ce ar fixa clientul într-o configurație dată.
Totuși, diagnosticul este util în planificarea tratamentului și în comunicarea cu alți
specialiști, atunci când este necesară o astfel de colaborare. Însă, pentru a nu rămâne într-o
configurație fixă, terapeutul Gestalt folosește mai mult descriptori relaționali, folosind mai
mult verbe decât substantive.

4.6 Funcțiile de contact ale clientului

Contactul cu mediul se realizează prin ceea ce în Gestalt se numesc funcții de contact.

Polster & Polster (1973, apud. Mann, 2013) au descris o serie de funcții de contact,
relaționate în principal cu simțurile fizice, iar Delisle (1999, apud. Mann, 2013) a enumerat
anumite întrebări care se pot dovedi utile terapeutului Gestalt în evaluarea funcțiilor de
contact ale clientului pe în diferite momente in cadrul terapiei. Aceste întrebări sunt
prezentate în Anexa 2.

19
Funcțiile de contact sunt:
1) Privirea/văzul
2) Vocea/vorbirea
3) Ascultarea/auzul
4) Atingerea/mișcarea
5) Înfățișarea, prezența

4.7 Procesul de conștientizare al clientului

Fritz Perls (1969, apud. Mann, 2013) arată că pe parcursul procesului terapeutic
conștientizăarile pe care le realizează clientul acoperă trei zone importante:
a) Zona internă (senzații corporale, sentimente, emoții, lumea onirică)
b) Zona exterioară – lumea cu care se relaționează clientul prin intermediul funcțiilor de
contact
c) Zona de mijloc – procese cognitive, imaginație, reverii, amintiri

În starea de sănătate există o deplasare fluidă între aceste trei zone. Conștientizarea poate
fi în anumite momente diluată, alteori poate fi mai intensă. O conștientizare diluată nu este
neapărat ceva nedorit, în anumite situații poate proteja clientul (ca în cazurile în care prin
desensibilizare sau deflecție persoana evită o suferință puternică pe care i-ar produce-o o
situație adversă), însă în alte cazuri conștientizarea diluată poate limita captarea situației
prezente de către client sau chiar pierderea capacității de autoprotecție față de unele pericole.
De exemplu, un client care în trecut s-a confruntat cu situații dramatice (un veteran de
război care prin desensibilizare a reușit să evite șocuri emoționale puternice pe front, în timp
ce asista la moartea unor camarazi), dacă și în prezent menține desensibilizarea ca mijloc
de rezistență la contact, poate să nu conștientizeze momente în care este nevoie să intervină
în ajutorul unor persoane amenințate de un pericol, sau poate să nu mai conștientizeze
situații în care s-ar putea feri de pericole. Dacă situația de pe front nu i-a permis nici să
părăsească locul nici să intervină pentru a salva persoanele din jur, în prezent situația
actuală poate fi foarte diferită, iar el are nevoie să conștientizeze aceasta pentru a se adapta
la contextul prezent.

4.8 Planificarea tratamentului

Mann (2013) arată că, la fel ca și diagnosticul, planificarea tratamentului nu are o bună
reputație printre terapeuții Gestalt, din cauza caracterului prescriptiv, care vine în contradicție
cu specificul abordării, centrate pe proces și pe explorarea situației aici și acum.
Un astfel de terapeut nu îi impune clientului un plan de tratament, mai degrabă îl
cooptează în realizarea împreună a unei hărți a călătoriei terapeutice pe care o vor realiza
împreună. Totuși, felul cum este văzută situația în fazele timpurii ale terapiei se poate
schimba pe măsură ce în câmp apar informații noi, iar terapeutul va păstra o doză de
flexibilitate față de aceste schimbări. Există și elemente ale câmpului de care este necesar să
se țină cont în planificare: limitări financiare sau de timp impuse de contextul specific în care

20
clientul a ajuns în terapie, posibile riscuri pe care starea clientului le poate ridica față de el
sau de alte persoane etc (vezi exemplul din secțiunea 4.3).

4.9 Călătoria terapeutică

Călătoria terapeutică vizează anumite acțiuni specifice terapiei Gestalt:
 Explorarea câmpului, situației sau spațiului vital al clientului.
 Abordarea câmpului clientului din perspectiva dezvoltării
 Experimentarea spațiului terapiei ca situație prezentă
 Investigarea nevoilor care organizează câmpul clientului
 Identificarea resurselor care îl sprijină pe client
 Provocarea experimentării în scopul extinderii conștientizării
Aceste părți intrinseci ale călătoriei terapeutice se realizează folosind diverse tehnici și
metode, detaliate în capitolul 6.
Mai există o parte importantă, menționată de Mann (2013) care ține munca individuală a
clientului, anume temele pentru acasă. Unul dintre obiectivele terapiei Gestalt este aceea de a
extinde continuumul conștientizării clientului și în afara cabinetului și de a-l ajuta să găsească
mijloace de susținere alternative și să le folosească din plin pe cele existente. Experimentarea
„acum și acolo” a noilor comportamente învățate în cabinet este utilă pentru a descoperi felul
în care aceste modalități noi de relaționare au impact asupra celorlalți și în ce fel ceilalți
reacționează la ele. Apoi rezultatele pot fi discutate și înțelese în cabinet, ducând la o
autoreglare tot mai bună a clientului în contextul său de viață.

5. Relaţia dintre psihoterapeut şi pacient/client

În ceea ce privește relația dintre terapeut și pacient, psihoterapia Gestalt acordă o

importanță ridicată calității prezenței terapeutului - atitudinea și comportamentul acestuia
sunt mai importante decât tehnicile utilizate. Terapeutul nu interpretează, ci îl asistă pe
pacient în dezvoltarea mijloacelor proprii de interpretare. Asumându-și responsabilitatea de a
avea grijă de el însuși, pacientul identifică și lucrează asupra aspectelor din trecut lasate
neterminate și care influențează funcționarea din prezent.
Relația terapeutică presupune în Gestalt-terapie existența a patru caracteristici ale
dialogului (Yontef & Simkin, 1989):

Includerea
Aceasta înseamnă a pune pe fiecare, în cea mai mare masură posibilă, în experiența
altuia, "în pielea altuia", fără a-l judeca, analiza sau interpreta, în timp ce-și păstrează
simultan sensul prezenței sale separate, autonome, ca martor sau observator focalizat. Se
practică, în alți termeni, un mod de a-l experimenta pe celălalt, de a-l simți și trăi din interior
(fie acesta o persoană semnificativă din viața subiectului, fie pe altcineva din grupul
terapeutic, fie chiar pe sine însuși într-o altă ipostază, din alt timp și loc). Includerea

21
centrează dialogul terapeutic pe explorarea și conștientizarea relaţiei Eu-Tu sau Eu-Obiect,
din perspectiva lui "Tu" și a lui "Eu-Tu".

Prezența
Terapeutul Gestaltist se exprimă pe sine pacientului, se face simțit de către acesta, i se
dezvăluie. În mod regulat, judicios și cu discriminare, prezența terapeutului se exprimă prin
observații, preferințe, sentimente, experiențe personale trăite aici și acum, gânduri.
Împărtășindu-și propria experiență, ceea ce simte în dialog, terapeutul îl ajută pe pacient să
învețe să aibe încredere și să-și utilizeze experiența imediată pentru a-și crește gradul de
conștientizare. În felul acesta, el modelează raportul fenomenologic și evitând să-i ofere
interpretări sau soluții, prin chiar prezența lui, îl determină pe client să se deblocheze, să se
bizuie pe experiența lui imediată ca instrument de creștere a autoconștientizării, să se
autodescopere și autoînţeleagă.
Astfel, prezența vie, autentică a terapeutului și abținerea de la propriile interpretări,
facilitează dezvoltarea prezenței autonome, implicate și active a clientului, evitând
dependența terapeutică, atât de frecventă în alte terapii, care practică un alt tip de relație
terapeutică (ca de pildă, prezența neutrală şi frustrantă în psihanaliză ca modalitate de
declanșare a transferului ce structurează ulterior relația pe modelul "părinte-copil" sau
"medic-pacient").

Responsabilitatea în a dialoga
Contactul terapeutic este mai mult decât a face ceva unul pentru altul. EI este ceva ce se
întâmplă între doi oameni și care rezultă din interacțiunea dintre ei. De aceea, terapeutul
Gestaltist are răspunderea modului în care intră în dialog, abandonându-se pe sine și
implicându-se în interacțiune, dar implicându-l în egală măsură și pe client să devină
responsabil de acest dialog. Aceasta permite contactului să se realizeze, mai curând decât să
fie manipulat, "tăcut" în scopul urmăririi, (controlării) unui rezultat. Se înțelege de aici cine
are răspunderea pentru dialog şi este de înțeles să se desfășoare ca un fenomen natural, sincer,
autentic participativ și nu artificial, contrafăcut intenționat.
Dialogul este trăit și simțit, pe viu
În terapia Gestaltistă dialogul este mai mult decât "a vorbi". El este mai ales trăit, simțit,
experimentat pe viu, în minte și în trup, deodată. Relația crește prin contact. Prin contact
indivizii cresc și formează identități. Contactul este experiența limitei dintre “Eu” si “Non-
Eu”, este experiența interacțiunii cu “Non-Eu” în timp ce menținem o identitate a noastră
diferită de “Non-Eu”.

Relația Eu-Tu
Terapia Gestalt se concentrează pe pacient, la fel ca orice formă de terapie. Totuși,
relația este orizontală, aceasta diferind de relațiile terapeutice tradiționale. În terapia Gestalt
terapeutul și pacientul vorbesc acceași limbă, limba centrării pe prezent, accentuând
experiența directă a ambilor participanți. Atât teraputul cât și clientul își demonstrează
prezența complet. Terapia Gestalt accentuează atât experiența pacientului cât și observațiile
terapeutului asupra lucurilor care nu sunt în conștientul pacientului. Acest lucru permite
pacientului să acționeze ca un egal care are acces deplin la datele despre propria sa

22
experiență, astfel el poate experimenta direct din interiorul a ceea ce este observat de către
terapeut din afară, într-un sistem de interpretare în care pacientul este un amator și nu are
fundamentul teoretic pentru interpretare. Se presupune că datele importante interne sunt
inconștiente și nu experimentate.
Un aspect important al relatiei terapeutice Gestalt este problema de responsabilitate.
Gestalt-terapia subliniază că atât terapeutul cât și pacientul sunt auto-responsabili. Când
terapeuții se consideră ei înșiși ca fiind responsabili pentru pacienți, aceasta interferează cu
pacientul, iar el nu se simte responsabil de sine, prin urmare, întărește necesitatea de
manipulare, datorită convingerii că pacienții nu sunt în măsură să se susțină și să se
reglementeze ei înșiși. De aceea terapeu’uu Gestalt preferă relația Eu-Tu, care este mai
autentică, în locul relației Eu-Obiect care implică manipularea pacientului de către terapeut.
Cu toate acestea, nu este suficient ca terapeutul să fie responsabil pentru sine și pacientul să
fie responsabil pentru sine - de asemenea, trebuie să existe o alianță între pacient și terapeut,
la care trebuie să participe în mod atent, constant și competent. Terapeuții sunt responsabili
pentru calitatea și cantitatea prezenței lor, de cunoștințele pe care le au despre ei înșiși și
pacient, pentru menținerea unei posturi nondefensive, precum și pentru păstrarea gradului de
conștientizare a acestora și a proceselor de contact clare și potrivite fiecărui pacient. Ei sunt
responsabili pentru consecințele comportamentului lor și pentru stabilirea și menținerea
atmosferei terapeutice.

“Trecerea la faptă”si “Punerea in acțiune”

Cele două concepte sunt distincte şi nu trebuie confundate. Spre deosebire de psihanaliză,
unde trecerea la faptă este reprimată, Gestalt-terapia propune punerea în acţiune a
sentimentului şi permite experimentarea diferenţei între temerile iniţiale şi realitatea actuală.
Punerea în acţiune are două aspecte: actualizare şi acţiuni motrice.

6. Metode şi tehnici specifice în terapia Gestalt

În cadrul Gestalt-terapiei sunt utilizate diferite stiluri teraputice. Ea este practicată în

terapia individuală, psihoterapia de grup, consilierea maritală şi de familie, terapia copiilor si
training-ului profesional. Fiecare stil variaza in privinţa profunzimii, structurii şedintelor,
calitatii si cantitatii tehnicilor utilizate, frecventei şedintelor, temelor psihodinamice folosite,
concentrării pe trup, cogniție, sentimente, relații interpersonale, etc. Toate acestea însă, pun
accentul pe experienţă şi pe experimentarea directă, utilizarea contactului direct si a prezenţei
personale, precum şi importanţa acordată conceptelor de câmp "ce" şi "cum", aici si acum.

Dialogul existenţial este o medotă esenţială în Gestalt-terapie. Relaţia între terapeut şi

client se dezvoltă din contact, iar contactul reprezintă experimentarea graniţelor între "eu" şi
"non-eu". Pacientul îşi formează şi păstrează identitatea în raport cu celalalt si prin
interacţiunea cu acesta. Terapeutul antrenează pacientul in dialog şi nu îl manipulează spre
îndeplinirea obiectivelor terapeutice. Pacientul trebuie să rămână autentic, fidel lui însuşi.

Fenomenologia este utilizată pentru a face distincția între ceea ce percepe și simte clientul
în prezent și sentimentele și percepţiile rezultate din experiențele trecute. Metoda

23
fenomenologică reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale psihoterapiei Gestalt și
are ca obiectiv conștientizarea, utilizând trei reguli: regula epoche - presupune eliminarea
prejudecăților inițiale, cu scopul de a dezactiva presupunerile și asteptările, regula descrierii –
explicația este înlocuită de descriere, ceea ce implică observații imediate și specifice, fără
interpretare - și regula orizontalizării - fiecare descriere are o valoare egală cu celelalte
descrieri, evitându-se astfel ierarhizarea. Scopul explorării fenomenologice din Gestalt este
starea de awarness (conștiința extinsă, atenție extinsă, prezența de aici și acum) sau obținerea
unei înţelegeri imediate profunde (insight). În Gestalt terapie insight-ul reprezintă înțelegerea
clară a structurii situației studiate. Starea de prezență sau atenție extinsă (awarness) fără o
explorare sistematică nu este suficientă, de obicei, pentru a dezvolta înțelegerea profundă a
insight-ului. De aceea, Gestalt terapia folosește atenția focalizată și experimentarea pentru a
ajunge la înțelegerea profundă (insight). Fenomenologul nu studiază numai conștientizarea
personală ci și procesul conștientizării în sine.

Pacientul devine conștient de conștientizare.

Viziunea științifică asupra lumii care stă la baza perspectivei fenomenologice Gestaltiste
este teoria câmpului. Teoria câmpului este o metodă de explorare care descrie câmpul global
din care face parte evenimentul în momentul prezent, mai curând decât să analizeze
evenimentul în termenii categoriei din care acesta face parte prin natura sa sau pornind de la o
secvență neliniară, istorică, de tip cauză-efect. Câmpul este un întreg în care părțile se află în
relații nemijlocite și reacționează una față de cealaltă și nici o componentă nu ramâne
neinfluențată de ceea ce se întâmplă într-o altă zonă a câmpului . “Câmpul” înlocuiește
noțiunea de particule izolate, separate. Persoana aflată în contextul său de viață constituie un
câmp. În teoria câmpului nici o acțiune nu este izolată; terapeuții lucrează aici și acum și sunt
atenți la modul în care ceea ce se află aici și acum este afectat de rămășițe din trecut, cum ar
fi postura corpolară, obiceiurile sau credințele. Câmpul fenomenologic este definit de
observator și capătă sens numai atunci când este cunoscut cadrul de referință al
observatorului. Abordările din perspectiva câmpului sunt mai mult descriptive decat
interpretative, speculative sau clasificatorii. Accentul cade pe observarea, descrierea și
explicarea structurii exacte a ceea ce este studiat.

Libertatea experienţială este un principiu care se referă la adoptarea acţiunii în

defavoarea terapiei prin simpla discuție. În loc să vorbească despre ceva nou, prin
experimenţe, pacientul poate avea experienţe noi. Prin aceste experimenţe terapeutul se
concentrează mai degraba pe proces ( "cum"), decât pe continut ("ce".)

O altă tehnică este cea a amplificării prin care ceea ce este implicit şi inconştient devine
explicit. Cu ajutorul acestei tehnici se ajunge la conştientizarea felului în care clientul
funcţionează in prezent, „aici si acum”. Cum? Prin proiectarea în exterior a ceea ce se petrece
în interioru, apelându-se la resorturile interioare.. Terapeutul observă gesturile nonverbal şi
paraverbale inconştientizate, acele „lapsusuri ale corpului” şi îi cere pacientului să le
exagereze pentru că ele dezvăluie anumite aspecte ale modului în care el funcţionează.

24
 Monodrama este o metodă prin care psihoterapeutul îşi invită clientul să exprime
diferitele „personaje” din interiorul acestuia. Jucarea acestor roluri permite evidenţierea
aspectelor contradictorii ale personalităţii, acele aspecte pe care clientul le ascunde de el
însuşi, pe care nu vrea să le recunoască sau pe care le proiectează asupra celorlalţi.

În egală măsură, prin punerea în acţiune se pot interpreta rolurile persoanelor din jur
(mama, copil, partener, şef) prin utilizarea anumitor tehnicii. Un exemplu de tehnică folosită
în acest sens este tehnica hot seat (scaunul fierbinte) în care protagonistul, în faţa unui scaun
gol se confeseazå unui interlocutor imaginar şi apoi trece în rolul celuilalt. Exerciţiul ca atare
are ca scop exprimarea gîndurilor şi sentimentelor în mod direct şi autentic. Individului i se
cere så exteriorizeze ceea ce simte cu maximå subiectivitate, exprimîndu-se cu aceastå ocazie
niveluri mai puţin cunoscute ale lumii sale intrapsihice. Dacă clientul îşi imaginează că pe
scaunul gol stă ceva sau cineva care îi crează mari dificultăţi, ca de exemplu o personaă
foarte supărătoare, o sarcină pe care o urăşte sau un şef nesuferit clientului i se spune să îşi
amintească că această persoană sau lucru este în realitate o parte din el însuşi în acel moment
– este fantezia şi gândurile lui. Amintirile, emoţiile, judecăţile, expectanţele legate de cealată
persoană sunt însă ale clientului. Iar clientul este cel care a creat acestă imagine supărătoare,
chiar dacă ea se bazează pe realitatea externă. Acest conflict există în interiorul clientului,
provine din el şi este al lui pentru a-i găsi o soluţie. Atât timp cât clientul aude că necazurile îi
vin din afară – familie, şcoală, societate, slujbă, etc. – va face foarte puţin pentru a se
schimba. Continuă să se plângă şi să fie frustrat. Altcineva este responsabil de rezolvarea
problemei sale. Aşa cum spunea Fritz Perls: „Asta este o prostie! Asumă-ţi responsabilitatea
pentru propriile dificultăţi. Ia-le ca fiind proprietatea ta şi explorează-le pe toate feţele, simte-
le pe de-a întregul, apoi fă alegeri şi găseşte o cale pentru a ieşi din încurcătura pe care ţi-ai
creat-o singur”

Fie că sunt exerciţii de reflectare corporală, de decodificare a comunicării, fie că avem de-
a face cu cele de conştientizare a motivaţiilor relaţionale şi a eventualelor proiecţii în
relaţionare (de tip: „Îmi place/ Nu îmi place la tine.... pentru că....”), majoritatea tehnicilor
legate de interacţiunea socială au ca principiu diferenţierea etapelor de comunicare propuse
de A. Moreau (1999) pentru eficienţa contactului cu realitatea şi cu ceilalţi: percepţia (ceea ce
„eu văd“ în prezent) obiectivă, dar parţială, restrânsă la repertorii mai mult sau mai puţin
înguste în funcție de experienţa, acuitatea şi sensibilitatea celui în cauză, evaluarea (ceea ce
„îmi imaginez“ despre ceea ce văd), evaluare care necesită antrenare pentru a corespunde cu
ce trăieşte interlocutorul în realitate, trăirea afectivă („simt“) fără influenţa perturbatoare a
trecutului (lucrurile trebuie să se desfăşoare acum şi aici) şi exprimarea acţională („ce fac“)
prin care individul poate modifica prezentul în sensul dorit sau conform realităţii. În toate
aceste exerciţii se acordă atenţie în special comunicării nonverbale care are ca scop
deblocarea semnificativă a celor mai profunde modalităţi de interacțiune umană, afective şi
constructive, anulând intelectualizarea şi evitând funcţia defensivă a limbajului.

7. Domenii de aplicabilitate ale terapiei Gestalt

Gestalt-terapia este o abordare naturală şi universală, potrivită persoanelor de toate
vârstele, nivelurile şi culturile, în diverse situaţii.

25
 Datorită specificului abordării orientate spre conștientizare, terapia Gestalt este indicată
persoanelor care suferă de tulburări anxioase, fobice, depresive, somatoforme și în general
tulburărilor psihogene. Este de asemenea indicată adolescenților cu tulburări de adaptare, cu
tulburări emoționale sau de identitate.
O altă categorie de posibili clienți este reprezentată de persoanele interesate de dezvoltare
personală, de optimizarea comportamentului propriu și a relațiilor din viața lor, care sunt
dornice să producă în mod natural schimbări în viața lor.
Este mai puțin adecvată pentru clienții care doresc doar să scape de anumite simptome
neplăcute, fără a fi deschiși la conștientizare și la asumarea responsabilă a muncii cu ei înșiși,
așteptând ca efortul să vină doar din partea terapeutului. Este posibil ca pentru asemenea
clienți să fie mai eficiente alte tipuri de terapie, deși nu ar fi exclus ca după un timp ei să
ajungă și în acel stadiu în care se pot deschide spre terapia Gestalt. În cele din urmă, procesul
terapeutic în sine, indiferent că este de tip Gestalt sau de alt tip, dacă se desfășoară cu succes,
conduce inevitabil la transformări în interiorul clientului și la o restructurare și dezvoltare a
Sinelui.
Gestalt terapia răspunde unor scopuri variate şi se practică în contexte diferite: în psihoterapie
individuală, pentru problemele de cuplu, în familie, în grup, în companii.
1. în psihoterapie individuală (faţă în faţă cu terapeutul)
2. în psihoterapia de cuplu (cu cei doi parteneri împreună)
3. în psihoterapia de familie (cu mai mulţi membri ai familiei reuniţi)
4. în grupuri de terapie sau de dezvoltare personală a potenţialului fiecăruia
5. în cadrul instituţiilor (şcoli, centre pentru tineri inadaptaţi, spitale de psihiatrie, etc)
6.în cadrul întreprinderilor din sectorul industrial sau comercial, pentru facilitarea contactului
şi“creşterea” relaţiilor interumane, în gestionarea conflictelor sau pentru stimularea
creativităţii.

Bibliografie

Ginger, S., Călin, A., & Beyer, C. (2002). Gestalt terapia: arta contactului. București: Editura Herald.
Ionescu, G. (1990). Psihoterapie. Bucureşti: Editura Ştiințifică
Mann, D. (2013). Terapia Gestalt: 100 de teme și tehnici fundamentale (trad. B. Popa). București:
Editura TREI. (Lucrarea originală publicată în 2010)
Mitrofan, I. (2000). Frederik Perls și Gestalt Terapia. În Mitrofan, I. (coord). Orientarea
Experiențială în psihoterapie, pp. 83-100. București: Editura S.P.E.R.
Moureau, A., (2005). Viața mea aici și acum. Gestalt-terapia, drumul vieții. București: Editura TREI
Yontef, G., & Simkin, J.S. (1989). Gestalt Therapy: An Introduction. Găsit la
http://www.Gestalt.org/yontef.htm, accesat la data de 8.05.2016

Webografie:
http://www.Gestalttheory.com/
http://www.psihoterapia.eu/
http://psihiatria.blogspot.ro/2010/03/Gestalt-terapia.html

26
 Anexe

Anexa1 : Studiu de caz

Exemplu clinic pentru analiza ciclului Gestalt (Moreau, pp. 124-130)

Nicolae și cuplul său: sfârșitul unei iluzii

Nicolae și Cecilia au doi băieți și o fată și lucrează amândoi în aceeași întreprindere
familială a Ceciliei, dar pe care au creat-o și dezvoltat-o împreună. Nicolae se ocupă printre
altele de un mic depozit comun în orașul vecin.
1. SENZAȚIA
De ani de zile Nicolae nu se simte în largul său, mai ales în familie, cu soția și copiii săi.
Se simte criticat și inferiorizat de Cecilia. Este adesea la dispoziția ei. Ea controlează tot ce
face el. Totuși, el este eficient, autonom, apreciat de clienții lui. În viața de familie el se
ocupă de menaj, de copiii pe care i-a supra-protejat din dragoste, dar care îl consideră ca pe
un servitor, tatăl care-i hrănește și nimic mai mult. Senzațiile pe care le trăiește potrivit
teoriei Gestalt îl apasă de ani de zile: palpitații, dureri în gât, descurajare, oboseală, plânsete.
El de ani de zile nu se simte recunoscut, apreciat și iubit, fără să-și dea prea bine seama de
asta, pentru că nu cunoaște altceva.
2. PERCEPȚIA
La început el a remarcat că palpitațiile apăreau când este criticat. Astfel acesta este
începutul percepției sau semnificația pe care o dă el simptomului.
3. SENTIMENTUL
Mediul familial și cel de la serviciu îl apasă tot mai mult. Cecilia îi propune să
călătorească pentru a se regăsi cum făcea înainte. Dar acest “înainte” nu mai este nici el
același. Ea se arată îndrăgostită ca altădată. El nu mai simte la fel. Să dea înapoi i se pare
imposibil. Trecutul, prezentul și viitorul s-au schimbat în același timp. Cum în familie nu se
divorțează (introiecție), el se simte condamnat să trăiască astfel și cunoaște disperarea,
sentimentul care urmează.
4. CONȘTIENTIZAREA
El devine conștient că alții față de care el începe să se deschidă pot să-și trăiască viața și
altfel. A sa nu este satisfăcătoare dar se poate să îi fie mai bine. Culoarea vieții se schimbă,
mai ales de când s-a destăinuit unei prietene comune de care el se simte înțeles și apreciat.
Lumea pe care o descoperă împreună cu ea începe să îl atragă. Aceeași viață pe care o
suportase până atunci devine insuportabilă. Familia afirmă cu voce tare “Dacă această
întâlnire nu ar fi avut loc, toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Dacă ar abandona această femeie

27
totul ar fi ca înainte.” Cecilia, din ce în ce mai neliniștită, le dă de înțeles copiilor că este
vorba despre o relație de dragoste și aceștia încep să-l critice și să-l acuze că o face să sufere
pe mama lor.
Cecilia îi instigă pe copiii și pe prietenii comuni împotriva lui Nicolae. El se simte
devalorizat, criticat, învinuit pe ascuns. În acest moment începe terapia individuală.
Terapeutul îi spune progresiv “Aud adesea soțul, tatăl, fiul sau fratele dar nu-l aud pe
Nicolae”. Prin intermediul acestor tehnici Gestalt se urmărește să se lămurească clientul
despre felul în care și-a construit realitatea, modul său de a vedea ceea ce trăiește. Clientul
este ajutat să-și schimbe perspectiva și să perceapă mai bine partea sa de responsabilitate în
evenimentele a căror victimă se simte. Terapeutul îl ajută să-și verifice percepția asupra lumii
lui, recontactând persoanele care i-au fost aproape și în care are încredere. Astfel, Nicolae își
dă seama că multe persoane sunt la curent cu acest conflict dar că nu îndrăznesc să-i
vorbească. Își contactează tatăl, o mătușă și câțiva clienți. Le vorbește despre dificultățile sale
și află că mulți își dăduseră seama de mult timp de comportamentele Ceciliei și că de la
început cuplul lor avea dificultăți în a rezista, pentru că el se lăsa adesea dominat.
Astfel începe trezirea conștiinței lui și avansează progresiv. Printre altele el își dă seama că
dacă Cecilia domină el se lasă dominat nu doar în familia actuală ci și în întreprindere unde
are un rol subaltern. Totuși el se simte la fel de competent, chiar superior uneori. Este preferat
de numeroși clienți în locul Ceciliei.
El devine astfel conștient de introiecțiile sale, imprimate în el de părinții lui: “nu ai dreptul
să...”, “gândește-te la ceilalți”, “nevoile celorlalți au prioritate”. Prin proiecțiile sale în
prezent, el a luat o soție care a luat locul părinților săi și i-a modelat pe copiii săi.
5. NEVOILE SALE
Pe parcursul întâlnirilor terapeutul conștientizează faptul că Nicolae este mai degrabă în
poziția de victimă pasivă în conflicte. Dacă în meserie este activ, el reacționează mai mult în
viața sa de cuplu și în familia actuală așa cum făcea în relație cu părinții săi. Îi spune astfel,
recentrându-l încetul cu încetul pe nevoile lui: “Trăiești mai mult în rolurile tale față de
ceilalți și mai puțin în persoana ta. Se pare că trăiești mai mult în nevoile și teritoriul
celorlalți decât în ale tale. Cine este Nicolae pentru tine? Ce gen de persoană ești tu? De ce
ai tu nevoie? Cum poți tu să-și construiești viața acum?” Dând prioritate celorlalți, el și-a
ignorat nevoile de realizare, de afirmare, de dragoste și de recunoștință. Astfel, terapia
Gestalt urmărește lărgirea câmpului, limpezirea privirii pe care oamenii o au asupra vieții, de
a-i face să descopere ce repetă de mult timp fără să știe, de a înțelege responsabilitatea lor în
ceea ce se întâmplă, de a identifica nevoile în suferință, de a le găsi un răspuns mai
28
satisfăcător, de a-și controla impulsurile și comportamentele pentru a obține un beneficiu
optim, respectând totodată persoanele implicate, fără a se înjosi.
Care sunt nevoile lui Nicolae? Înainte de a se căsători este prezentă nevoia de dragoste. El
devine conștient în terapie că de douăzeci de ani s-a lăsat dominat de soția sa care se afirma
foarte bine, și-a ignorat nevoile în favoarea celorlalți, din devotament. Avea nevoie să fie
ascultat, acceptat, recunoscut și valorizat de ceilalți. Nevoia lui de apartenență, de
recunoștință și de dragoste suferea de foarte mult timp. El continuă să o întâlnească regulat
pe prietena lui și dezvoltă o relație mai amicală. Își descoperă puncte comune, după ce a
suferit fiecare din cauza lipsei de înțelegere, recunoaștere și dragoste. El se simte pentru
prima dată în viața sa de adult înțeles, recunoscut și acceptat așa cum este, fără judecăți
critice sau devalorizări. Avea nevoie de asta pentru a-și dezvolta nevoia de stimă de sine și de
autonomie.
6. TRECEREA LA ACȚIUNE
Relația cu prietena sa și reluarea contactelor cu ceilalți reprezintă începutul trecerii sale la
acțiune. Ajunge să-și concretizeze dragostea în sexualitate în secret cu prietena sa. Apoi se
mută în orașul vecin unde își amenajase un mic apartament, se vede cu clienții săi fideli, cu
prietenii săi și dezvoltă contacte noi.
7. CONTACTUL
El intră progresiv în faza de contact cu ceilalți și cu nevoile sale și creează o viață
autonomă, pe care nu o cunoscuse niciodată, căci se însurase de tânăr. Își invită copiii la el
dar doar fata vine să îl ajute să se instaleze. Continuă să se intereseze de studiile lor și
intervine material în cheltuielile școlare și de timp liber. Cecilia continuă să-l acuze pentru
abandonul patern și să mențină un fel de complot social. Relația cu prietena sa îi aduce o
împlinire pe care nu a cunoscut-o niciodată în dragoste.
8. RETRAGERE
El consultă un avocat pentru a oficializa separarea și are în vedere divorțul pe cale
amiabilă, pe cât posibil. Se înscrie într-un club sportiv, merge la cinema și se întâlnește mai
des cu prietena sa.
Retragerea sa se realizează prin abandonul progresiv al unei așteptări imposibile de a fi
recunoscut și iubit de soția sa. Aceasta pare prea preocupată de ea însăși, dominatoare și
manipulatoare. Nu este capabilă încă să se evalueze și să-și schimbe comportamentul, așa
cum este pe cale să facă Nicolae care începe să trăiască în sfârșit.

29
Anexa 2: Cum își folosește clientul funcțiile de contact?

1. Privirea

Pe durata cărui tip de interacțiune mă privește Clientul?

Pe parcursul cărui tip de interacțiune Clientul mă evită?
Descrieți ochii săi și modul de a privi (mici, mari, sprâncene arcuite, exoftalmici).
Ce emoții par să exprime ochii săi?
Ce simt eu în legătură cu acești ochi și modul lor de a mă privi?

2. Vocea, vorbirea

Cum aș descrie vocea clientului? (groasă, puternică, lălăită, slabă).

Ce emoții pare să exprime vocea lui?
Cum mă simt eu în legătură cu vocea lui?
El își folosește vocea într-un mod clar și precis sau este plin de generalizări? Pune
întrebări?
Ce părere am despre cuvintele folosite de Client?

3. Auzul

Clientul pare să audă bine? Este nevoie să fie repetate întrebările și comentariile?
Aude altceva decât spun eu?
Mi se pare că sunt ușor de auzit și de înțeles de către Client?

4. Atingerea, mișcarea, aparența

Din punct de vedere vizual, cum se prezintă Clientul? Prezentarea sa pare sau nu în
acord cu ce spune el?
Mă atinge? Cum mă simt când mă atinge? Eu vreau să îl ating? Când? Cum?
Cum își folosește corpul în spațiu? (îl umple, trece prin el, dispare)
Cum aș descrie felul în care se îmbracă?
Cum i-aș descrie trăsăturile și ce trăsături ies în evidență pentru mine?
Care este impresia mea referitor la nivelul lui de autoîngrijire?

Sursa: Mann (2013, pp.139-140)

30