Sunteți pe pagina 1din 74

INGRIJIREA PACIENTILOR

CU FRACTURI ALE ANTEBRATULUI

CUPRINS

1.Motivatia lucrarii ………………………………………………...........

2.Partea generala …………………………………………………...........

2.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE A ANTEBRAŢULUI ……………………………......…...

2.2. Sistemul osos…………

2.3. Structura microscopică a osului

2.4. Proprietăţiile fizice ale oaselor

2.5. Compoziţia chimică a oaselor

2.6. Dezvoltarea oaselor. Osteogeneza

2.7. Procesul de osteogeneză la oasele lungi

2.8. Factorii care influenţează osteogeneza şi creşterea

2.9. Conformaţia exterioară a oaselor

2.10. Elemente descriptive ale oaselor

2.11. Conformaţia interioară a oaselor

2.12. Arhitectura internă a oaselor


2.13. Periostul

2.14. Măduva oaselor

2.15. Vascularizaţia şi inervaţia oaselor

2.16.Antebratul

2.17.Ulna

2.18.Radiusul

2.19.Muschii antebratului

2.20.Vascularizatia antebratului

3.1 DE NOŢIUNI GENERALE PRIVIND FRACTURA ANTEBRAŢ

3.2. Fractura ambelor oase ale antebraţului

3.3. Generalităţi

3.4 . Etiopatogenie

3.5. Simptome

3.6. Diagnostic

3.7. Complicaţii

3.8. Evoluţie

3.9. Tratament

3.10. Fractura diafizei radiale

3.11.Fractura diafizei ulnare

4.1 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU FRACTURĂ DE ANTEBRAŢ


4.2 Îngrijirea preoperatorie a pacienţilor

4.3. Îngrijirea postoperatorie a pacienţilor

4.5. Îngrijirea plăgilor

5. Nursingul in fractura

5.1 .Cazul I

5.2 .Cazul II

5.3. Concluzii

6. Bibliografie
MOTIVATIA LUCRARII

Mi-am ales aceasta tema, deoarece fracturile se intalnesc frecvent la toate


varstele, dar mai ales la varste active, dar in ultimul timp numarul accidentelor de
circulatie sunt in crestere.

Ca procentaj fracturile reprezinta 10 - 20% din totalul traumatismelor si sunt de


10 ori mai frecvente decat luxatiile.

Osteoporoza varsta inaintata reprezinta un factor de risc al fracturii.

Rolul asistentei medicale in nursingul acestei afectiuni este extrem de important,


incepand cu dirijarea bolnavilor care au suferit o fractura spre serviciul de
specialitate cat si ingrijirile si nevoile de care trebuie sa beneficieze.

Nu este de neglijat nici componenta psihica a bolnavului in fracturi care de multe


ori este imobilizat la pat, devenind mai irascibil si unde rolul asistentei medicale
este de a-l incuraja si de a-l introduce in viata sociala cat mai rapid.

Educatia sanitara prin mediatizare, prin toate mijloacele pe care asistentul


medical trebuie sa le faca vizavi de fracturile patologice la personae in varsta este
tot de avengura asistentului medical.

Lucrarea prezentă reuneşte noţiuni de anatomie ale sistemului osos, în


special cele ale antebraţului, noţiuni generale despre fractura de antebraţ, noţiuni
despre îngrijirea pacientului cu fractură şi pregătirea pentru explorările clinice şi
paracilinice a pacienţiilor, aplicate în stagiul practic urmând un plan nursing.
În lucrarea de faţă am reunit cunoştiinţele teoretice, deprinderile
practice, noţiunile de farmacologie, de anatomie şi fiziologie a omului, de
medicină internă, pe care le-am înglobat în tehnicile de Nursing după modelul
conceptual al Virginiei Henderson.
Pentru o bună realizare a atribuţiilor sale, asistenta medicală trebuie să
întocmească un plan de îngrijire prin:

 - Culegerea datelor discutând cu bolnavul, indentificarea antecedentelor


 personale şi hetero-colaterale, măsurarea tensiunii arteriale, a temperaturii;
 - Planificaea îngrijirilor în funcţie de necesităţi, prin cunoaşterea celor 14
nevoi
 fundamentale ale omului;
 - Realizarea îngrijirilor prin supravegherea, colaborarea între asistentă
medicală,
 pacient şi medicul care tratează pacientul;
 - Evaluarea obiectivelor propuse permite evaluarea procesului de îngrijire şi
 aducerea de modificări pe întreaga evoluţie a stării de sănătate a pacientului.

Din planul de îngrijire a bolnavului desfăşurat în paginile urmatoare,


dar şi practicând meseria la patul bolnavului reiese faptul că nursingul îşi are
rădăcinile în nevoile fundamentale ale individului şi am învăţat că orice fiinţă
umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorinţa de a mânca, de a avea
condiţii de locuit, de a se îmbrăca, are nevoie de afecţiune şi înţelegere în
relaţiile cu semenii săi şi de a avea sentimentul că este folositor familiei şi
prietenilor.

Lucrarea conţine şase capitole, în care au fost prezentate trei cazuri ai


unor pacienţi diagnosticaţi cu fractură de antebraţ, fiind examinaţi şi supuşi
tuturor etapelor de determinare a acestui diagnostic, începând cu grila de
culegere a datelor, continuând cu anamneza asistentei medicale şi terminând cu
planul nursing/fişa rolului delegat în care se conturează şi diagnosticul.
Am ales această temă, deoarece fracturile de antebraţ sunt foarte
frecvente şi cunosc multe persoane care au suferit acest gen de fractură, câteva
fiindu-mi apropiate şi am fost profund impresionată de suferinţa lor.

Fracturile reprezintă o întrerupere a continuităţii osoase, produsă


printr-un dezechilibru între rezistenţa intrinsecă a osului şi solicitările la care
este supus osul.

De cele mai multe ori fractura se produce pe un os cu structură


normală dar în anumite situaţii fractura poate să se producă pe un os în prealabil
fragilizat printr-o suferinţă anterioară.În această din urmă situaţie simptomatologia
este mai puţin zgomotoasă iar fracturile sunt numite impropiu fracturi patologice.
Sub denumirea de fracturi ale oaselor antebraţului sunt încadrate acele
întreruperi ale continuităţii celor două oase care formează antebraţul, radiusul şi
ulna, ca urmare a acţiunii unui agent vulnerant. Acest agent vulnerant are o forţă
mai mare decât rezistenţa osului .

Antebraţul este astfel structurat încât să permită efectuarea mişcării de


pronaţie-supinaţie, mişcare care reprezintă o importantă componenta a
mişcărilor membrelor superioare. În supinaţie antebraţul se răsuceşte înafară iar
în pronaţie antebraţul se răsuceşte înauntru.
Pentru păstrarea acestei mişcări reducerea fracturii trebuie să fie
anatomică pentru a menţine lungimea celor două oase precum şi forma în special
curbura pronatorie a radiusului.

Mecanismul de producere a acestor fracturi este unul indirect prin


cădere pe mînă sau mecanism direct "fractura de apărare" când agentul traumatic
acţionează direct asupra osului, iar focarul de fractură corespunde cu locul
acţiunii agentului traumatic.
CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE A ANTEBRAŢULUI

1.1. Sistemul osos

Sistemul osos este alcătuit din totalitatea oaselor organismului uman şi


a articulaţiilor dintre ele.
Totalitate oaselor constituie scheletul.
Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare albă-gălbuie.
Ansamblul lor constituie scheletul.
La om, oasele sunt situate în interiorul părţilor moi cărora le servesc
de sprijin, uneori ele formează cavităţi pentru adăpostirea unor organe delicate,
ele servesc la inserţii musculare, devenind astfel pârghii acţionate de diverse
grupe musculare.
Funcţiunile oaselor :
 - determină forma, dimensiunile, proporţiile corpului şi diferitelor sale
segmente
 - servesc ca sprijin pentru întregul corp şi pentru părţile moi;
 - alcătuiesc cavităţi ce protejează anumite organe delicate (creier);
 - servesc ca element de inserţie pentru muşchi, devenind astfel pârghii
pentru
 funcţiunea de locomoţie
 - constituie rezerva calcică a organismului.

1.1.1. Structura microscopică a osului

Ţesutul osos este un ţesut de natură conjunctivă. El se compune dintro


substanţă interstiţială protidică, impregnată cu săruri de Ca şi din celule
osoase.
Osul fibros plexiform: celulele şi fibrilele sunt aşezate fără nici o ordine,
îndreptându-se în diferite direcţii. Întreg scheletul fătului şi al copilului
până la l an sunt formate din acest gen de os.
Osul lamelar: substanţa fundamentală e dispusă în lamele, iar fibrilele au o
direcţie anumită în interiorul acestora. Scheletul adultului este format din
astfel de oase.
1.1.2. Proprietăţiile fizice ale oaselor
Principalele proprietăţi sunt rezistenţa şi elasticitatea.
Datorită acestor proprietăţi, oasele nu se rup atunci când asupra lor
acţionează unele forţe de presiune sau de tracţiune.
Aceste proprietăţi sunt datorate compoziţiei chimice a osului, precum
şi structurii sale macromicroscopice, arhitecturii sale interne.
1.1.3. Compoziţia chimică a oaselor
În compoziţia osului intră substanţe organice (oseina) şi substanţe
minerale (fosfaţi, carbonaţi, cantităţi mici de florură şi clorură de calciu).
Se poate spune că substanţele organice dau elasticitatea, iar sărurile
minerale, rezistenţa.
Dacă materia organică se distruge, osul devine friabil.
Proporţia celor două materiale variază de la un os la altul, variază în
raport cu vârsta.

1.1.4. Dezvoltarea oaselor. Osteogeneza


Este procesul prin care nasc şi se formează oasele, adică dobândesc în
mod progresiv forma şi dimensiunile ce le caracterizează.
În perioada intrauterină, unele piese scheletice sunt formate din
membrane conjunctive. Marea majoritate însă a aparatului de susţinere e
alcătuită din cartilaj hialin. Primele procese osteogenetice apar în săptămânile 6-
7, în claviculă.
Sunt două modalităţi de osteogeneză :
 - conjunctivă: în acest mod se dezvoltă majoritatea oaselor feţei;
 - cartilaginoasă: după acest tip se edifică oasele lungi, cele scurte şi unele
oase
 plane.
1.1.4.1. Procesul de osteogeneză la oasele lungi
Formarea diafizei, se face atât pe cale periostală cât şi pe cale cartilaginoasă.
În osteogeneză periostală, rolul principal revine pericondrului. Celulele stratului
intern al acestuia devin osteogene: osteoblaste. Ele elaborează un manşon osos
periferic, subpericondrial.

Formarea epifizelor: în general, epifizele oaselor lungi sunt cartilaginoase la


nou născut. în decursul procesului de osteogeneză, tot cartilajul este treptat înlocuit
cu os. Nu mai rămâne decât o pătură subţire de cartilaj pe suprafeţele
articulare, precum şi câte un disc cartilaginos la limita dintre diafiză şi epifize.

Creşterea în lungime a oaselor: are loc datorită cartilajului diafizo-epifizar


numit şi cartilaj de conjugare. Discul de cartilaj proliferează mereu în partea sa
centrală, în timp ce feţele sale, suferă un proces de osificare.
Prin acest proces, osul creşte în lungime, până atinge dimensiunile sale
obişnuite, în acest moment, cartilajul încetează să mai prolifereze, se osifică şi se
produce sudarea diafizei cu epifizele.

Tulburările în evoluţia acestui cartilaj, care duc la dispariţia lui


prematură, determină o sudare precoce a epifizelor respective şi deci oprirea din
creştere a osului. Creşterea în grosime se face datorită periostului. Acesta
elaborează pături succesive de ţesut osos, care se depun la periferia manşonului
osos periostic.

Osificarea secundară: în urma proceselor enumerate, oasele sunt formate


dintr-un ţesut spongios. Ele sunt lipsite de cavitate medulară, după care nu
prezintă nici substanţă osoasă compactă. Piesa osoasă definitivă se formează
prin fenomene succesive de resorbţie şi de reconstrucţie osoasă.
1.1.4.2. Factorii care influenţează osteogeneza şi creşterea
Atât în creşterea lor normală cât şi în diferitele stări patologice oasele
stau sub influenţa a numeroşi factori. Cel mai de seamă este rolul trofic general
exercitat de sistemul nervos direct, fie pe cale umorală, respectiv vitaminele.
1.1.5. Conformaţia exterioară a oaselor
Oasele au trei dimensiuni: lungimea, lăţimea şi grosimea. Lor li se
descriu: feţe, margini, unghiuri.
Oasele se clasifică, după raporturile şi dimensiunile lor în: lungi, plane
şi scurte. Forma unor oase este însă foarte neregulată. De aceea se utilizează şi
alte criterii de clasificare, adăugându-se celor trei categorii de oase amintite alte
trei tipuri: oase pneumatice, oase sesamoide şi oase suturale.
- Oasele lungi (os longum)
La aceste oase, lungimea depăşeşte lăţimea şi grosimea. Un os lung
este format dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize. Oasele lungi
se găsesc mai ales la nivelul membrelor, ele îndeplinesc rolul de pârghii de
viteză în diferite mişcări.
Oasele plane
La aceste oase, lungimea şi lăţimea sunt aproape egale între ele, dar
depăşesc grosimea, sunt turtite şi prezintă de studiat două feţe şi un număr
variabil de margini şi unghiuri, ele îndeplinesc două funcţiuni:
a) servesc la edificarea cavităţii de protecţie
b) dau inserţie unui mare număr de muşchi
Oasele scurte
Sunt acele oase care au cele trei dimensiuni aproape egale, forma lor
se apropie de cea cubică.
Oasele scurte se găsesc în acele regiuni, unde este necesară o mare
soliditate şi unde există mişcări foarte variate, însă cu amplitudine mică.
Oasele pneumatice
Sunt oase neregulate care conţin în interiorul lor cavităţi pline cu aer.
Oasele sesamoide
Sunt oase de obicei lentiforme, mici ce se dezvoltă în vecinătatea unor
articulaţii sau chiar în tendoanele unor muşchi.
Oasele suturale
Se numesc oase wormiene. Sunt oase mici, plane şi inconstante. Se pot
dezvolta din puncte de osificare speciale, fie la nivelul suturilor craniului, în
special în sutura lambdoidă fie la nivelul fontanelelor.
1.1.6. Elemente descriptive ale oaselor
Oasele deşi atât de rezistente, suferă influenţa organelor învecinate:
tracţiunea muşchilor, presiunea unor organe, pulsaţiile arterelor şi acţiunea forţei
de gravitaţie.
De aceea, suprafaţa lor exterioară poate fi descompusă dintr-un număr
de elemente morfologice, care se numesc: feţe, margini şi unghiuri, care cuprind
la rândul lor, detalii importante din punct de vedere morfologic şi aplicativ.
Detaliile morfologice de pe oase se grupează în: proeminenţe, cavităţi, găuri şi
canale.
Proeminenţele sunt de două feluri: articulare şi nearticulare.
Proeminenţele articulare sunt modelate în raport cu suprafaţa articulară opusă
lor şi acoperite de un strat de cartilaj care le înlesneşte alunecarea în timpul
mişcărilor.
Proeminenţele nearticulare sunt determinate în majoritatea cazurilor de
tracţiunea exercitată de muşchi. Dezvoltarea acestor proeminenţe este în raport
cu forţa muşchilor ce se insera pe os, fiind mai pronunţate la bărbaţi şi la indivizi
robuşti. Numirile proeminenţelor sunt foarte variate, unele, bine conturate şi
puternice, detaşate de pe suprafaţa osului se numesc procese sau apofize
(processus). Alte proeminenţe, puternice şi neregulate, dar nedetaşate de
suprafaţa osului se numesc tuberozităţi. Dacă suprafaţa acestor proeminenţe
nedetaşate este mai netedă, ele se numesc eminenţe, iar dacă sunt neregulate, dar
mai mici, se numesc tuberculi. Spina este un alt tip de proeminenţă, mai ascuţită,
iar creasta o proeminenţă liniară, de obicei tăioasă.
Cavităţile sunt determinate de forţe de presiune, se divid ca şi
proeminenţele, în articulare şi nearticulare.
Cavităţile articulare: iau parte la formarea articulaţiilor şi răspund unor
proeminenţe invers conformate ca de exemplu, acetabulul coxalului în care
pătrunde capul proeminent al femurului. Cavităţile articulare se pot prezenta în
unele cazuri ca suprafeţe plane, ca de exemplu, feţele articulare ale sacrului şi
ale osului iliac care formează împreună articulaţia sacroiliacă.
Cavităţile nearticulare sunt variate ca formă, dimensiuni şi rol, pot servi fie
pentru inserţii tendinoase sau ligamentare, fie pentru adăpostirea şi protejarea
unor elemente anatomice. Alteori se prezintă sub forma unor şanţuri pe unde
alunecă tendoane, nervi sau vase sanguine.
Găurile şi canalele sunt de două feluri:
- de trecere
- de nutriţie.
Găurile şi canalele de trecere sunt străbătute de diferite elemente
anatomice (vase sanguine, nervi) din cauza formei lor au diferite denumiri
menţinute prin tradiţie: hiat = orificiu neregulat, în care se deschid mai multe
canale; foramen = gaură, orificiu; sulcus = şanţ; ductus = canal; fossa = groapă;
fossula = gropiţă; incisura = scobitură, ştirbitură a unor margini; apertura =
deschizătură.
Găurile şi canalele nutritive servesc în marea lor majoritate pentru
trecerea vaselor sanguine. După dimensiunile lor, se împart în 4 grupe sau
ordine:
- găurile de ordinul I, cele mai mari şi mai importante, sunt situate pe diafiza
oaselor lungi şi pe feţele unor oase late, de la ele pleacă conductele de ordinul I,
prin ele trec arterele nutritive ale oaselor
- găurile de ordinul II, mai mici dar mult mai numeroase, au o situaţie
variabilă: pe epifizele oaselor lungi, circumferinţele oaselor late, feţele
nearticulare ale oaselor scurte, de la ele pornesc conducte de ordinul II, prin care
ies vene
- găurile de ordinul III: se găsesc pe toate suprafeţele oaselor acoperite de
periost, de la ele pleacă un sistem de canale prin care trec capilarele sanguine,
aparţin histologiei.
- găurile de ordinul IV: reprezintă orificiile de deschidere a canaliculelor
osteoplastelor.
1.1.7. Conformaţia interioară a oaselor
Secţionând diferite oase şi examinându-le pe secţiune observăm că
substanţa osoasă propriu-zisă (albicioasă, de consistenţă dură lemnoasă) se
prezintă sub 2 aspecte:
- compactă;
- spongioasă.
Substanţa compactă numită incorect şi ţesut osos compact, este omogenă,
dură, formată din lame osoase, alăturate, alipite, fără a delimita cavităţi
intermediare
Substanţa spongioasă incorect denumită ţesut osos spongios, are aspectul
unui burete. Este formată tot din lame sau trabecule osoase, însă acestea sunt
orientate în sensuri diferite întretăindu-se în anumite puncte şi delimitând prin
aceasta o serie de cavităţi, unde se află măduva osoasă. Formatul cavităţilor
poate fi tubular-cilindric, ovalar, sferic. Diametrele areolelor variază de
asemenea: cele apropiate de suprafaţa osului sunt mai mici, iar cele profunde devin
din ce în ce mai mari, pe măsura apropierii lor de cavitatea medulară a
osului.
Atât în cazul substanţei osoase compacte cât şi a celei spongioase,
structura lor histologică e aceeaşi. Ele se deosebesc doar prin dispoziţia felurită a
lamelor osoase ce le compun.
În structura celor 3 categorii de oase, repartiţia celor două feluri de
substanţă osoasă se face într-un mod caracteristic pentru fiecare categorie.
Conformaţia interioară a unui os lung pe o secţiune longitudinală
Corpul osului este format dintr-un cilindru de ţesut osos compact, străbătut în
tot lungul său de un canal central, larg, numit cavitate medulară. Tubul osos e
mai gros în partea mijlocie a diafizei.
Cavitatea medulară pătrunde în epifize, unde se îngustează, datorită
unor sisteme lamelare ogivale.În cavitatea medulară se află măduva osoasă.
Extremităţile sau epifizele osului lung sunt formate dintr-o pătură subţire de
substanţă osoasă compactă la periferie, care îmbracă o masă de substanţă
spongioasă.
Cavităţile acesteia comunică printr-un grup de areole cu cavitatea
medulară. La bătrâni, substanţa spongioasă a extremităţilor se resoarbe parţial,
iar cavitatea medulară a diafizei se extinde până la acest nivel.
Conformaţia interioară a oaselor scurte se aseamănă cu cea a
epifizelor oaselor lungi, la exterior se află o lamă, o coajă de substanţă
compactă, care înveleşte la interior o masă de substanţă spongioasă. În cavităţile
acesteia se află măduva osoasă.
1.1.8. Arhitectura internă a oaselor

Dispoziţia substanţei osoase atât a celei compacte cât şi a celei


spongioase nu este întâmplătoare. Între modul de aşezare a ţesutului osos şi între
funcţiunile pe care osul le îndeplineşte există o strânsă interdependenţă.
Să examinăm mai întâi diafiza oaselor lungi.
Prezenţa canalului medular le face mai uşoare şi mai rezistente. Un tub
gol, cu pereţi rigizi, este mai rezistent decât o vergea plină confecţionată din
aceeaşi cantitate de material. În felul acesta diafiza rezistă uşor forţelor ce
acţionează
asupra ei (tracţiune, presiune).
În cazul substanţei osoase spongioase, faptele sunt concludente. Astfel
de substanţă osoasă găsim în locurile unde, pe lângă, rezistenţa la presiune,
elementele osoase trebuie să aibă şi volum mai mare: oasele scurte şi mai ales
epifizele oaselor lungi care prin aceasta dobândesc suprafeţe articulare mai
întinse. Despărţiturile osoase-lame şi travee din substanţa spongioasă sunt
dispuse, în general, în planul forţelor de presiune sau de tracţiune ce se exercită
asupra osului, ele urmează, în general, aceeaşi direcţie ca şi forţele pe care ele le
suportă. În felul acesta, ele oferă cu un minim de material un maxim de
rezistenţă.
Trabeculele şi lamele osoase ale spongioasei se materializează, se
identifică cu liniile izostatice după care se transmit forţele în interiorul oaselor.
Lamele osoase din arhitectura osului nu sunt formaţiuni neschimbate.
Dispoziţia lamelor osoase este independentă de orice finalitate
Arhitectura interioara a oaselor nu este numai rezultatul evoluţiei unui
singur individ.
Dispoziţia lamelor osoase nu se dezvoltă în decursul unei
existenţe individuale, ci ele s-au organizat în decursul evoluţiei întregii specii.
Modelarea biologică a osului, privit biologic osul este un organ
plastic, care se află într-o continuă mişcare interioară, rezultat al continuei sale
adaptări la condiţiile diferite în care se găseşte.
Piesele scheletului au, în general, o anumită formă dobândită prin
ereditate. Aceasta este însă supusă unor modificări atât ale reliefului exterior cât
şi arhitecturii interioare, în raport cu condiţiile generale de activitate ale
organismului din care fac parte. Ele sunt elemente plastice, influenţate de
formaţiunile înconjurătoare, în special de muşchi. Acţiunile musculare
determină diferite proeminenţe la suprafaţa oaselor care ating dezvoltări variate
în raport cu intensitatea acţiunilor musculare.
Un muşchi mai puternic se va insera pe o eminenţă mai masivă decât
unul mai slab. Şi caracteristicile segmentelor osoase exercită o influenţă
modelatoare asupra muşchilor ce se inseră pe ele.
O altă proprietate importantă de adaptare a osului este capacitatea de
vindecare a fracturilor. La locul fracturilor apare o formaţiune osoasă nouă
numită calus (os desmal) prin intermediul căruia se face sudarea segmentelor
osoase.
În acest proces contribuie şi periostul, care poate, în anumite condiţii,
mai ales la tineri, să regenereze osul.
Dispoziţia interioară a traveelor osoase se modifică în mod
corespunzător in raport cu modificările formei şi reliefului exterior - ambele
fiind în strânsă legătură cu întreaga activitate a organismului.
Aspectul radiologic al oaselor - imagine a structurii lor - se modifică
în raport cu condiţiile de lucru ale acestora: solicitările funcţionale mărite produc
o densificare a osului, invers (în cazuri de imobilizări pentru fracturi, paralizii
musculare) se produce o rarefiere cu ştergerea treptată a arhitecturii interne a
oaselor respective.
Deoarece osul posedă o plasticitate atât de remarcabilă, au o
importanţă excepţională realizarea igienei şcolare, profesionale, precum şi cele
din domeniul culturii fizice. Datorită acestor măsuri, scheletul se dezvoltă
armonios în toate segmentele sale şi în acest fel influenţează în mod favorabil
unele organe importante.
1.1.9. Periostul
Este o membrană fibroasă, care înveleşte osul pe toată suprafaţa sa
exterioară, cu excepţia suprafeţelor acoperite de cartilaj articular şi a unor
inserţii musculare.
La nivelul articulaţiilor, periostul se continuă cu capsula articulară,
astfel întregul schelet este învelit într-o teacă fibroasă conjunctivă. Grosimea lui
variază după natura oaselor. Pe cele mici el e subţire, pe cele lungi, atinge grosimi
considerabile (până la 3 mm).
Prin faţa sa profundă periostul aderă la os. Acest fapt se datoreşte
vaselor care trec din el în osul subjacent, prin canalele Volkmann, dar mai ales
unor fibre conjunctive, numite fibrele Sharpey, care pleacă din periost şi pătrund
în substanţa osoasă compactă.
Această aderenţă, de o importanţă practică deosebită, este mai mare la
suprafaţa oaselor scurte şi la epifizele oaselor lungi.
Ea este mai redusă la nivelul diafizelor oaselor lungi şi la feţele
oaselor late. Aderenţa periostului variază şi cu vârsta: în general este mai mare
la bătrâni.Periostul este foarte bogat în vase sanguine şi nervi.
În perioada osteogenezei el participă la formarea de ţesut osos, la adult
are rol în nutriţia osului.
Are rol important în formarea calusului în caz de fracturi, precum şi la
repararea unor pierderi limitate de substanţă osoasă.
Ca structură microscopică, periostul e format de două straturi:
- stratul superficial - periostul fibrinos - este format din fibre conjunctive şi
elastice, bogat în fibrocite şi vase ce pătrund în os;
- stratul profund - periostul osteogen.
1.1.10. Măduva oaselor

Cavităţile substanţei osoase spongioase, ca şi cavitatea medulară a


oaselor lungi, sunt umplute cu o substanţă moale, semifluidă, buretoasă, bogată
în elemente sanguine numită măduva osoasă.
Se deosebesc trei varietăţi de măduvă osoasă:
- Măduva roşie se găseşte mai ales la oasele de făt şi copil iar la adult în
vertebre, coaste şi stern. Conţine numeroase capilare sanguine şi elemente
figurate ale sângelui. Are un important rol hematopoietic.
- Măduva galbenă se găseşte în cea mai mare parte a oaselor adultului, are
culoare galbenă datorită rezervelor de grăsime pe care le conţine.
- Măduva gelatinoasă se găseşte la bătrâni, conţine multe elemente
conjunctive.
Dintre funcţiile măduvei osoase amintim:
- participă la edificarea ţesutului osos în perioada osteogenezei;
- participă la procesele de reparare osoasă la adult;
- are rol hematopoietic;
- reprezintă una din rezervele de grăsimi ale organismului.
1.1.11. Vascularizaţia şi inervaţia oaselor

Osul dispune de o bogată vascularizaţie şi inervaţie.


Arterele: oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) şi artere
periostale. Primele pătrund prin găurile de ordinul I şi apoi prin canalele nutritive
şi ajung în cavitatea medulară. Arterele periostale provin din arterele
care irigă organele învecinate. Ele pătrund în periost, unde se ramifică, iar din
această reţea pornesc numeroase ramuri care pătrund în osul subjacent.
În interiorul osului vasele celor două sisteme - nutritiv şi periostal - se
anastomozează.
Oasele plane au două sisteme arteriale: nutritiv şi periostal. Oasele
scurte posedă numai artere periostale.
Venele: urmează în general un traiect independent de cel al arterelor.
La oasele lungi arterele nutritive sunt însoţite de două venule.
Limfaticele: reprezintă o problemă incomplet elucidată. S-au descris
spaţii limfatice perivasculare, care ar avea valoarea unor căi limfatice.
Nervii: în toate oasele se găsesc elemente nervoase. Nervii pătrund în
gă-urile nutritive împreună cu arterele respective, sau provin din periost. Nervii
care merg cu arterele nutritive ajung în cavitatea medulară, aici formează un
plex nervos. Din acest plex se desprind fibre care însoţesc vasele din canalele
Havers. Nervii periostali formează un plex bogat în receptori.
1.2. Antebraţul

Antebraţul are două oase paralele: unul situat în prelungirea degetului


mic, numit ulnă (cubitus) şi altul situat în prelungirea policelui, numit radius.
Aceste două oase se articulează prin epifizele lor, rămânând însă distanţate la
nivelul diafizelor printr-un spaţiu eliptic numit spaţiul interosos.
Examinate pe scheletul articulat, se vede că radiusul depăşeşte ulna
prin epifiza lui inferioară şi este depăşit de aceasta prin epifiza superioară. Ca
urmare, ulna precumpăneşte în formarea articulaţiei cotului, iar radiusul în
formarea articulaţiei radiocarpiene şi permit răsucirea radiusului peste ulna,
adică cele două feluri de mişcări: pronaţia şi supinaţia
Diafizele celor două oase sunt prismatice triunghiulare; fiecare
prezintă deci trei feţe şi trei margini. Orientarea acestor elemente descriptive
este uşor de reţinut, dacă ţinem seama de această formă prismatic-triunghiulară a
diafizelor, ce se privesc printr-una din marginile lor, numite margini interosoase;
ele delimitează spaţiul interosos.
1.2.1. Ulna

Este un os lung şi pereche, situat în partea medială a antebraţului, în


prelungirea degetului mic. Pe scheletul articulat el este puţin oblic de sus în jos
şi medio-lateral, formând cu humerusul un unghi, cu deschiderea laterală.
Prezintă de studiat corpul şi două epifize.
Orientare. Se pune în sus extremitatea mai voluminoasă, anterior
scobitura acestei extremităţi, iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului.
Corpul Este puţin concav înainte; prezintă trei feţe şi trei margini. Faţa
anterioară (Facies anterior). Prezintă gaura nutritivă. în partea superioară a feţei
se insera muşchiul flexor profund al degetelor, iar în partea inferioară muşchiul
pătrat pronator.
Faţa posterioară. Este străbătută, în treimea superioară de o linie
oblică în jos şi medial. Deasupra liniei oblice se delimitează o suprafaţă
triunghiulară pentru inserţia muşchiului anconeu; porţiunea inferioară este
împărţită, la rândul ei, printr-o linie verticală, într-o fâşie medială şi alta laterală.
Pe fâşia medială a feţei posterioare se insera muşchiul extensor ulnar al carpului;
pe cea laterală se insera sus muşchiul supinator, iar mai jos muşchii: lung
abductor al policelui, scurt extensor al policelui, lung extensor al policelui şi
extensorul indicelui.
Faţa medială. Este largă în porţiunea superioară şi se îngustează în
partea inferioară, unde este de altfel palpabilă sub piele.
Marginea anterioară. Este bine pronunţată, începe la procesul
coronoid şi se termină la cel stiloid.
Marginea posterioară. Proemină sub piele. Pleacă de pe olecran,
descinde sub forma unei creste sinuoase ca un S, şi dispare apoi în treimea
inferioară a diafizei.
Marginea laterală sau interosoasă. Dă inserţie membranei
interosoase, ce uneşte corpurile celor două oase ale antebraţului; în sus, se
bifurcă şi delimitează o suprafaţă triunghiulară, în care este situată incizura
radială a epifizei proximale. Ramura de bifurcaţie posterioară poartă numele de
creasta muşchiului supinator (Crista musculi supinatoris) pentru inserţia
muşchiului omonim.
Extremitatea sau epifiza superioară. Este formată din două
proeminenţe osoase: una verticală, numită olecran şi alta orizontală, numită
procesul coronoid.
Cele două proeminenţe formează între ele un unghi drept şi
circumscriu o cavitate articulară ce priveşte anterior, numită scobitura trohleară
ce se articulează cu trohleea humerusului.
Scobitura trohleară prezintă o creastă anteroposterioară, ce răspunde
şanţului de pe trohleea humerusului. Pe partea laterală a procesului coronoid se
găseşte o feţişoară articulară semilunară, numită scobitura sau incizură radială
care s e articulează cu capul radiusului.
Dedesubtul procesului coronoid se găseşte tuberozitatea ulnei pe care
se insera muşchiul brahial. Olecranul se palpează cu uşurinţă pe faţa posterioară
a articulaţiei cotului. Pe olecran se insera muşchiul triceps brahial.
Extremitatea sau epifiza inferioară . Prezintă două formaţiuni: capul şi
procesul stiloid. Aceste două formaţiuni se palpează uşor sub piele.
Capul reprezintă un segment de cilindru. Suprafaţa laterală a capului se
numeşte circumferinţă articulară şi se articulează cu incizura ulnară a radiusului.
Faţa inferioară a capului intră în contact cu discul fibrocartilaginos al articulaţiei
radio-ulnare distale.
Procesul stiloid. Este situat pe partea medială a capului. Este o prelungire
conoidă, cu vârful în jos. între cap şi procesul stiloid se formează, pe faţa
posterioară a osului, un şanţ prin care trece tendonul muşchiului extensor ulnar
al carpului.
1.2.2. Radiusul

Este un os lung şi pereche, situat la partea laterală a antebraţului, în


dreptul policelui. Prezintă un corp şi două epifize.
Orientare. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior
faţa ei prevăzută cu şanţuri, lateral procesul descendent al acestei extremităţi.
Corpul. Este prismatic triunghiular şi, ca atare, are trei feţe şi trei
margini. El este palpabil în jumătatea lui inferioară.
Faţa anterioară. Este îngustă în porţiunea superioară; pe ea se găseşte
gaura nutritivă. în porţiunea superioară a feţei anterioare se insera muşchiul
flexor lung al policelui, iar în cea inferioară muşchiul pătrat pronator.
Faţa posterioară. Este rotunjită în porţiunea superioară, unde
răspunde muşchiului supinator. Este plană şi uşor excavată în restul întinderii,
unde se insera lungul abductor şi scurtul extensor ai policelui.
Faţa laterală. Prezintă la partea mijlocie o tuberozitate pronatorie
pentru inserţia muşchiului rotund pronator. Deasupra rugozităţii, faţa este
acoperită de muşchiul supinator, care la acest nivel este străbătut de ramura
profundă a nervului radial. Acest raport are o mare importanţă practică, deoarece
fracturile osului la acest nivel pot interesa nervul.
Marginea anterioară. Este pronunţată în partea superioară, dispare
însă în treimea inferioară.
Marginea posterioară. Există numai în porţiunea mijlocie.
Marginea medială sau interosoasă. Este ascuţită şi se termină în
partea inferioară a corpului, bifurcându-se şi delimitând astfel o suprafaţă
triunghiulară. La baza acestui triunghi se găseşte scobitura sau incizura ulnară a
radiusului. Pe marginea medială se prinde membrana interosoasă.
Extremitatea sau epifiza superioară (proximală) este compusă din trei
elemente: capul, colul şi tuberozitatea radiusului.
Capul. Este un segment de cilindru plin, mai înalt în porţiunea medială. Faţa
lui superioară prezintă o depresiune, numită foseta capului radial care răspunde
capitulului humerusului. Circumferinţa capului răspunde scobiturii radiale de pe
ulnă. Când se execută mişcări de rotaţie ale antebraţului, capul se poate palpa
sub epicondilul lateral al humerusului.
Colul. Este porţiunea îngustă care leagă capul de corp; este oblic îndreptat de
sus în jos şi latero-medial, formând cu capul un unghi deschis lateral.
Tuberizitatea radiusului. Este o proeminenţă ovoidală, situată sub col; pe ea
se insera muşchiul biceps brahial.
Extremitatea sau epifiza inferioară (distală). Este comparată cu o
piramidă trunchiată, ce prezintă patru feţe şi o bază. Ea se poate explora aproape
în întregime.
Faţa medială a epifizei prezintă scobitura ulnară (Incisura ulnaris) destinată
articulaării cu capul ulnei.
Faţa laterală prezintă un şanţ pentru trecerea tendoanelor muşchilor lung
abductor şi scurt extensor ai policelui. Această faţă se continuă în jos cu
procesul stiloid. Acesta se poate inspecta şi palpa; coboară mai jos decât
procesul stiloid al ulnei.
Faţa posterioară prezintă mai multe creste verticale, care delimitează şanţuri.
Prin şanţuri alunecă tendoane ale muşchilor extensori ai mânii şi ai degetelor.
La mijlocul feţei posterioare se găseşte o creastă verticală, adesea
palpabilă sub piele, numită tuberculul dorsal care o împarte în două şanţuri.
Lateral de tubercul se află un şanţ prin care trec tendoanele muşchilor extensori
radiali ai carpului; medial de tubercul se află alt şanţ subdivizat printr-o creastă
verticală mai mică în alte două şanţuri: unul lateral mai mic pentru lungul
extensor al policelui şi unul medial mai larg pentru tendoanele extensorului
degetelor şi extensorului indexului.
Faţa anterioară este concavă de sus în jos; dă inserţie muşchiului pătrat
pronator. Baza sau faţa articulară carpiană are forma unui triunghi, al cărui vârf
se prelungeşte lateral pe procesul stiloid.
Baza este subdivizată printr-o creastă antero-posterioară, în două feţe
secundare: una laterală, triunghiulară, în raport cu scafoidul, şi alta medială,
patrulateră, în contact cu semilunarul.
1.2.3. Muşchii antebraţului

Muşchii antebraţului sunt grupaţi în trei regiuni: anterioară, laterală şi


posterioară.
Regiunea anterioară. Cuprinde opt muşchi, dispuşi în patru planuri:
a) primul plan este format din patru muşchi, care în succesiune latero-medială
sunt: rotund pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al
carpului;
b) planul al doilea este format de flexorul superficial al degetelor;
c) planul al treilea este format de muşchii flexor profund al degetelor şi flexor
lung al policelui;
d) planul al patrulea este format de muşchiul pătrat pronator.
Muşchii acestei regiuni au porţiunile lor musculare spre partea
proximală a antebraţului, iar tendoanele spre partea distală. în grupul superficial,
format de primele două planuri, toţi muşchii iau naştere pe epicondilul medial,
de unde şi numele lor de epitrohleeni. Muşchii grupului profund, format de
următoarele două planuri, au originea pe diafizele oaselor antebraţului.
Muşchii regiunii posterioare a antebraţului. Regiunea posterioară a
antebraţului este formată din opt muşchi dispuşi pe două planuri.
Planul superficial conţine patru muşchi: extensorul degetelor,
extensorul degetului mic, extensorul ulnar al carpului şi anconeul.
Planul profund este constituit tot de patru muşchi: lungul abductor al
policelui, scurtul extensor al policelui, lungul extensor al policelui şi extensorul
indexului. Ei formează la origine o masă musculară comună, nedivizată, care
apoi se împarte în cei patru muşchi.
Muşchii regiunii laterale a antebraţului. Regiunea laterală a antebraţului
cuprinde patru muşchi, aşezaţi pe două planuri; planul superficial cu muşchii
brahioradial, lung extensor radial al carpului şi scurt extensor radial al carpului
şi un plan profund reprezentat de un singur muşchi, muşchiul supinator.
1.2.3. Vascularizaţia antebraţului

Este asigurată de două artere principale, artera radială şi artera ulnară,


precum şi de două ramuri colaterale ale arterei brahiale: artera colaterală ulnară
superioară şi artera colaterală ulnară inferioară.
În ceea ce priveşte inervaţia antebraţului aceasta este realizată de
nervii radial şi ulnar precum şi ramuri terminale ale plexului brachial
CAPITOLUL II
DE NOŢIUNI GENERALE PRIVIND FRACTURA ANTEBRAŢ

2.1. Fractura ambelor oase ale antebraţului

2.1.1. Generalităţi
Fracturile reprezintă o întrerupere a continuităţii osoase, produsă
printr-un dezechilibru între rezistenţa intrinsecă a osului şi solicitările la care
este supus osul.
De cele mai multe ori fractura se produce pe un os cu structură
normală dar în anumite situaţii fractura poate să se producă pe un os în prealabil
fragilizat printr-o suferinţă anterioară.
În această din urmă situaţie simptomatologia este mai puţin
zgomotoasă iar fracturile sunt numite impropiu fracturi patologice.
Sub denumirea de fracturi ale oaselor antebraţului sunt încadrate acele
întreruperi ale continuităţii celor două oase care formează antebraţul, radiusul şi
ulna, ca urmare a acţiunii unui agent vulnerant. Acest agent vulnerant are o forţă
mai mare decât rezistenţa osului .
Fracturile oaselor antebraţului sunt localizate în zona membranei
interosoase (sub tuberozitatea bicipitală radială şi deasupra interliniei articulare
radio-carpiene, care separă metafiza de diafiza), în urma acţiunii agentului
traumatic.
Prin intermediul celor 2 oase ale antebraţului se realizează mişcarea de
pronaţie şi supinaţie. Ulna are o discretă curbură în plan sagital şi forma unui
“S” cu curburi puţin accentuate în plan frontal. Radiusul are şi el o discretă
curbură cu concavitatea anterioară în plan sagital şi 2 curburi accentuate în plan
frontal.
In urma acţiunii agentului traumatic are loc lezarea celor 2 oase iar
musculatura antebratului (care realizează mişcarea de pronaţie şi supinaţie)
accentuează leziunea produsă prin mecanismul de tragere.
Fracturile antebratului consolidate vicios modifică forma şi raporturile
celor două oase determinând blocarea mişcării de prono-supinaţie.
Pentru păstrarea acestei mişcări reducerea fracturii trebuie să fie
anatomică pentru a menţine lungimea celor două oase precum si forma în special
curbura pronatorie a radiusului.
2.1.2. Etiopatogenie
Acest tip de fractură este frecvent întâlnită la adulţi şi copii.
Mecanismul de preducere a acestor fracturi este unul indirect (prin
cădere pe mână) cu accentuarea curburii oaselor antebraţului sau mecanism
direct (fractură “de apărare” a ulnei când antebraţul este ridicat în faţa capului şi
este lovit de un corp contondent pe faţa sa internă) când agentul traumatic
acţionează direct asupra osului, iar focarul de fractură corespunde cu locul
acţiunii agentului traumatic.
2.1.3. Simptome
În urma producerii unei fracturi se instalează semne generale şi locale.
Semnele generale constau în agitaţie, anxietate, paloare iar uneori se
poate instala starea de şoc mai ales în acidentele importante.
Afectarea stării generale se produce mai frecvent în fracturile
membrului inferior, în fracturile deschise atât la nivelul membrului superior cât
şi inferior, în politraumatisme când au loc şi alte leziuni viscerale.
Semnele locale ale fracturii pot fi semne de probabilitate şi de
certitudine.
Semnele de probabilitate sunt:
- durere în punct fix însoţită de impotenţa funcţională. În momentul producerii
fracturii pacientul are o durere locală foarte puternică, care ulterior diminueaza,
persistând o durere de fond care se gravează la mobilizarea segmentului
fracturat. Datorită durerii pacientul are tendinţa de a menţine imobilizat
membrul afectat, instalandu-se impotenţa funcţională
- tumefacţia zonei însoţită de deformarea regiunii, ulterior echimoza la nivelul
fracturii
- deformare locală
- poziţie vicioasă prin deplasarea fragmentelor precum şi prin scurtarea
segmentului respectiv.
Semnele de certitudine confirmă prezenţa fracturii. Aceastea sunt:
- mobilitate anormală
- prezenţa crepitaţie osoase
- întreruperea continuităţii osoase
- intransmisibiliatatea mişcărilor – imprimarea unei mişcări segmentului distal
de fractură nu este transmisă la segmentul situat proximal de fractura datorită
întreruperii pârghiei osoase.
În condiţiile unei fracturi incomplete (fisuri) nu sunt prezente semnele
de certitudine ale fracturii ci numai semnele de probabilitate.
2.1.4. Diagnostic
Examenul clinic şi radiografia la nivelul antebraţului stabileşte
diagnosticul de certitudine. Diagnosticul pozitiv se pune pe mobilitatea
anormală a segmentului de membru, pe prezenta crepitaţiilor osoase şi pe
imagistică. Diagnosticul diferenţial se face cu contuziile cotului sau ale
pumnului.
2.1.5. Complicaţii
Complicaţiile imediate sunt reprezentate de prezenţa leziunilor
vasculare însoţite de afectare nervoasă (lezarea nervului median care se
întalneşte mai frecvent precum şi lezarea nervului ulnar şi radial). O altă
complicaţie precoce este infecţia în cazul fracturilor deschise. Fractura izolată a
treimii superioare a ulnei se însoţeşte frecvent de luxatia capului radial.
În cazul fracturii izolate a treimii inferioare a radiusului se întâlneşte
frecvent dislocaţia radio-ulnară distală. De asemenea complicaţiile precoce sunt
marcate mai ales de sindromul de compartiment care netratat determină retracţia
degetelor şi a pumnului în flexie numit sindrom Volkman.
Complicaţii tardive sunt reprezentate de formarea calusului vicios care
ulterior va limita mişcarea de prono-supinaţie, pacientul prezentand durere
articulară. O altă complicaţie tardivă este instalarea pseudoartrozei. La copil
fracturile oaselor antebraţului sunt de obicei în “lemn verde” datorită periostului
mai gros, astfel ca o complicaţie tardivă a fracturii antebraţului la copii constă în
închiderea prematură a cartilajului de creştere cu devierea antebraţului.
2.1.6. Evoluţie
Sub tratamentul corespunzător se realizează consolidarea. La adult
aceasta necesită minim trei luni datorită suprafeţei reduse de contact şi a
dificultăţilor de imobilizare.
2.1.7. Tratament
Principalul obiectiv al tratamentului este reprezentat de consolidarea
fracturii cu articulaţiile cotului şi pumnului nedureroase şi mobile fără limitarea
mişcărilor de prono-supinaţie. Ţinând cont de faptul că în fracturile antebraţului
consolidarea este lentă, tratamentul de elecţie este cel chirurgical.
Tratamentul ortopedic (reducerea şi imobilizarea antebraţului) se
recomandă în fracturile în “lemn verde” întâlnite la copil sau în fracturile cu
minimă deplasare a unui singur os al antebraţului. Acesta constă în imobilizarea în
aparat gipsat brahio-palmar timp de 2 - 3 săptămâni.
În fracturile cu deplasare mare la copil se poate realiza reducerea
ortopedică şi imobilizarea cu ajutorul broşei Kirschner.
La adult se recomandă tratamentul chirurgical, acesta fiind de electie,
astfel realizandu-se reducerea sângerândă şi osteosinteza ambelor oase cu placa
cu compactarea radiusului şi cu placa, tija sau broşa centromedulara a ulnei.
La copil este acceptată în unele cazuri osteosinteza centromedulara cu broşa.
În fractura izolată a treimii superioare a ulnei.
Se prefera tratamentul chirurgical – reducere sângerândă şi
osteosinteza cu placă a ulnei. După refacerea lungimii ulnei apare de obicei
reducerea spontană a luxaţiei capului radial, acest aspect trebuie controlat
radiologic intraoperator. Dacă nu se obţine reducerea spontană este necesară
reducerea ortopedică sau cea chirurgicală.
În fractura izolată a treimii inferioare a radiusului este indicată
reducerea sângerândă urmată de osteosinteza cu placă cu compactarea adiusului,
aceasta determimnând reducerea spontană a dislocatiei radio-ulnare distale.
Tratamentul complicaţiilor are ca obiectiv înlăturarea deficitului
funcţional determinat de calusul vicios precum şi de pseudoartroza. Calusul
vicios este înlăturat prin osteotomie, grefa osoasă urmată de osteosinteza ferma
iar pseudoartroza necesită decorticare osteoperiostica, grefă osoasa şi
osteosinteza fermă.
La acest nivel se pot întâlni şi fracturile în “lemn verde”, care au o
incidenţă crescută la copil datorită elasticităţii oaselor, în care numai o parte a
corticalei osului este întreruptă.
Tratamentul fracturilor antebraţului constă în menţinerea lungimii
precum şi a curburilor normale ale radiusului pentru a nu fi afectata mişcarea de
supinaţie şi pronaţie.
2.2. Fractura diafizei radiale

Este mai frecventă prin mecanism indirect, de cădere pe mână cu


exagerarea curburii pronatorii.
Dacă sediul fracturii este deasupra inserţiei pronatorului rotund,
fragmentul proximal se rotează în supinaţie, iar cel distal în pronaţie.
Fractura situată sub inserţia pronatorului rotund, fragmentul proximal
se menţine în poziţie intermediară, însă fragmentul distal în pronaţie cu decalaj.
Examenul clinic arată:
- deformare cu unghi deschis posteroextern;
- mâna este pronată;
- dureri locale;
- mobilitate anormală;
- pierderea pronosupinaţiei.
Examenul radiografic : precizează diagnosticul şi tipurile de fractură.
Tratamentul fracturilor fără deplasare beneficiază de tratament
ortopedic. Cele cu deplasare sau cu dislocare reclamă tratament chirurgical:
reducere sângerândă şi osteosinteză fermă cu placă înşurubată, de preferat cu
compactare.
Post operator: aparat gipsat cu mână spre supinaţie.
În fracturile vechi sau în pseudartroze se face rezecţia căpceanului
ulnar, urmată de osteosinteză cu compactare a radiusului şi adaos de grefe
spongioase.

2.3. Fractura diafizei ulnare

Se produce printr-un mecanism direct. Sediul de predilecţie este la


unirea treimii medii cu treimea distală de obicei cu deplasarea fragmentelor, cu
unghiul deschis intern.
Radiografia : este indispensabilă.
Tratamentul în fracturile fără deplasare, tratamentul este ortopedic,
prin a-parat gipsat.
În fractura deplasată: reducerea şi osteosinteză cu tijă centromedulară
sau placă.
În fractura joasă se recomandă chiar excizia fragmentului distal.
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENTULUI CU FRACTURĂ DE ANTEBRAŢ

3.1. Îngrijirea preoperatorie a pacienţilor

Îngrijirea bolnavilor înainte de intervenţia chirurgicală, în scopul


pregătirii lor, variază în raport cu motivul pentru care se face intervenţia, cu
starea generală a bolnavului, precum şi cu timpul avut la dispoziţie până în
momentul operaţiei.
O bună pregătire a bolnavilor îmbunătăţeşte prognosticul intervenţiei
şi reduce mortalitatea intra şi postoperatorie. Ea constă dintr-o serie de măsuri
luate cu scopul de a întări capacitatea de rezistenţă a organismului şi de a
preveni complicaţiile postoperatorii.
Pregătirea generală: la care sunt supuşi toţi bolnavii înainte de
intervenţie constă din :
 menajarea bolnavului de traumatisme psihice şi lămurirea lui asupra felului
cum va decurge operaţia;
 explorarea capacităţii de apărare a organismului, a gradului de reactivitate
şi
 de rezistenţă faţă de şocul operator;
 întărirea rezistenţei organismului, prin reechilibrare hidroelectrolitică şi la
nevoie alimentare specială;
 stabilirea datei intervenţiei în funcţie de starea bolnavului;
 golirea şi la nevoie spălarea cavităţilor naturale ale organismului şi toaleta
bolnavului;
 pregătirea bolnavului în vederea introducerii lui în sala de operaţie.
Pregătirile speciale: cuprind măsuri aplicate numai în cazul anumitor
intervenţii chirurgicale şi la anumiţi bolnavi. Ele au ca scop reechilibrarea unor
deficienţe funcţionale ale organismului. Posibilitatea de a aplica aceste măsuri
este în funcţie de timpul avut la dispoziţie pentru pregătirea bolnavului. Din
acest punct de vedere intervenţiile chirurgicale se împart în :
 operaţii necesare şi urgente, când intervenţia trebuie executată imediat,
indiferent de starea bolnavului
 operaţii necesare dar neurgente, când intervenţia trebuie executată, însă
data poate fi stabilită între limite destul de largi
 operaţii care nu sunt absolut necesare şi deci nici urgente.
Pregătirea bolnavilor :
- înainte de intervenţie trebuie feriţi de traumatisme psihice, liniştirea
bolnavului, asigurarea repausului pasiv şi activ, prelungirea somnului fiziologic
şi acordarea unei alimentaţii corespunzătoare;
- recoltarea de analize, măsurarea funcţiilor vitale. Rezultatele vor fi notate în
foaia de observaţie, pentru a putea fi urmărite de medicul operator.
- eventualele tulburări ale echilibrului hidroelectrolitic sau ale proteinemiei vor
fi corectate;
- stabilirea datei intervenţiei în funcţie de starea bolnavului. La femei,
intervenţia nu se face în perioada menstruală.
- capacitatea bolnavului de a suporta operaţia este maximă atunci când
rezultatele examinărilor clinice şi de laborator dau valori cât mai apropiate de
cele normale;
- în cazul operaţiilor de urgenţă, intervenţia se execută imediat, fără să se ia în
consideraţie starea bolnavului;
- în seara zilei dinaintea operaţiei, bolnavii nu mai iau decât lichide, iar în ziua
intervenţiei rămân nemâncaţi pentru a preveni vărsăturile. Dacă intervenţia
trebuie făcută de urgenţă şi bolnavul a mâncat, stomacul se va goli prin spălătură
gastrică.
- înainte de intervenţie, bolnavul îşi goleşte vezica urinară sau dacă acest lucru
nu este posibil, va fi sondat;
- dimineaţa i se face o clismă evacuatorie;
- bolnavul va fi îmbăiat cu o zi înainte, iar dacă acest lucru nu este posibil se
face toaleta regiunii supusă intervenţiei;
- protezele dentare, bijuteriile vor fi îndepărtate. La femei se îndepărtează oja
de pe unghii.
- bolnavul va fi îmbrăcat în lenjerie curată, iar părul va fi prins cu un batic;
- asistenta de salon va însoţi bolnavul la sala de operaţie, îl va încuraja şi îl va
calma până îl dă în primire la personalul care îl îngrijeşte în timpul intervenţiei.

3.2. Îngrijirea postoperatorie a pacienţilor

Numim perioada postoperatorie intervalul dintre sfârşitul operaţiei şi


completa vindecare a bolnavului. Această perioadă durează de la câteva zile la
câteva luni.
Îngrijirile din această perioadă variază după natura operaţiei, starea
generală a bolnavului şi după complicaţiile şi accidentele postoperatorii.
Pacientul necesită în această perioadă o supraveghere şi îngrijire foarte
a-tente.
Îngrijirea după intervenţie ridică în general următoarele probleme: pregătirea
salonului şi a patului: se fac încă din timpul operaţiei, lumina
trebuie să fie redusă şi difuză, temperatura din salon nu trebuie să depăşească
20°C.
Patul se pregăteşte cu lenjerie curată, se încălzeşte cu termofoare sau
sticle de apă caldă, care se vor îndepărta la sosirea bolnavului. Lângă pat se
pregăteşte sursa de oxigen cu umidificator, seringă şi substanţe medicamentoase
calmante, cardiotonice, pansamente, garou, vată, alcool, pungă cu gheaţă, tăviţă
renală, plosca, urinarul.
- transportul bolnavului de la sala de operaţie la salon se face cu targa,
bolnavul este învelit cu grijă pentru a fi ferit de curent.
îngrijirea bolnavului în perioada postnarcotică:
- în această perioadă bolnavul va fi în permanenţă supravegheat, pentru că pot
surveni complicaţii;
- poziţia bolnavului aflat încă sub influenţa anesteziei va fi cea orizontală, în
decubit dorsal, fără pernă;
- dacă operaţia permite, bolnavii se mai pot aşeza în poziţie de decubit lateral,
fără pernă cu membrul inferior dinspre planul patului flectat, iar celălalt întins;
- după trezire, bolnavul este aşezat într-o poziţie pe care o suportă mai uşor;
- după unele intervenţii ortopedice, se foloseşte poziţia Trendelenburg.
supravegherea bolnavului în primele zile după intervenţie:
- asistenta va urmări aspectul general al bolnavului: culoarea tegumentelor şi
mucoaselor, va lua măsuri pentru a preveni apariţia escarelor;
- se măsoară funcţiile vitale chiar de mai multe ori pe zi;
- se urmăreşte ca bolnavul să urineze, iar dacă nu poate urina spontan, se
provoacă micţiunea;
- va urmări restabilirea funcţiei tubului digestiv, pentru că întârzierea eliminării
gazelor provoacă balonări şi dureri abdominale;
- dacă bolnavul nu prezintă scaun spontan, se recomandă clismă evacuatoare.
supravegherea pansamentului :
- pansamentul se examinează încă de când bolnavul este adus de la sala de
operaţie la salon;
- se controlează de mai multe ori pe zi şi se schimbă ori de câte ori este nevoie,
dacă plaga sângerează, dacă pansamentul s-a udat cu puroi;
- în cazul pansamentelor compresive se verifică circulaţia regiunilor subiacente
şi învecinate.
- combaterea durerilor postoperatorii şi ridicarea moralului bolnavului.
Datorită traumatismului operator, bolnavul suferă dureri postoperatorii,
cele mai intense apar în primele 24 ore după operaţie şi se accentuează noaptea.
Pentru combaterea ei se recurge la: liniştirea bolnavului, aşezarea în
poziţii comode, utilizarea agenţilor mecanici şi fizici, tratament medicamentos
calmant, rehidratarea şi alimentarea bolnavilor
Din cauza pierderii de lichide din timpul intervenţiei şi restricţiei de
alimente, bolnavul prezintă o intensă senzaţie de sete. Se vor da bolnavului
lichide în cantitate suficientă pe cale parenterală, sau dacă este posibil per os.
Alimentaţia va fi în funcţie de felul operaţiei, de starea generală a
bolna-vului şi de felul anesteziei.
În general, alimentaţia se începe cu lichide, după ziua a 6-a se poate
trece la alimentaţia normală.
Mobilizarea bolnavului: trebuie făcută cât mai curând. Dacă bolnavul nu se
poate ridica, se va începe mobilizarea în pat. Prin mobilizarea precoce se pot
evita multe complicaţii tardive.
3.3. Îngrijirea plăgilor

Prin plagă se înţelege întreruperea continuităţii tegumentelor sau


mucoaselor.
Modul de îngrijire a unei plăgi depinde totdeauna de felul,
profunzimea şi starea plăgii - dacă este infectată sau nu - precum şi de starea
generală a bolnavului.
În general, pentru a îngriji o plagă în mod corespunzător se cere ca:
- îngrijirea plăgii să se facă în condiţii de asepsie perfectă;
- să se asigure prin pansament o bună absorbţie a secreţiilor;
- plaga să fie protejată de factori nocivi, mecanici, termici, climaterici şi
infecţioşi;
- să fie asigurat un repaus perfect al regiunii lezate, prin aşezarea cât mai
comodă sau chiar imobilizarea ei.
De preferinţă, îngrijirea plăgilor se face în sala de tratament, dar se
poate efectua şi la pat. Plăgile cauzate de accidente de circulaţie sau de muncă,
se îngrijesc provizoriu, chiar la locul accidentului.
Pregătirea materialelor şi instrumentelor: 2-3 pense anatomice, 2-3
pense hemostatice, 1-2 foarfeci, tăviţă renală, tuburi de dren de mărimi şi calibre
corespunzătoare, casoletă cu pansamente sterile, feşi de diferite mărimi, apă
oxigenată, alcool,tinctură de iod, ser fiziologic, soluţie de rivanol l‰, leucoplast.
După pregătirea materialelor, asistenta se spală pe mâini şi trece la
pregătirea bolnavului. Poziţia bolnavului este şezândă sau în decubit, o poziţie
comodă, odihnitoare şi potrivită pentru asistentă.
După aşezarea bolnavului, asistenta desface faşa, ridică pansamentul
vechi cu precauţie şi blândeţe, pentru a nu produce dureri prin dezlipirea brutală
a acestuia.
Se examinează plaga şi tegumentele din jur, trecând apoi la curăţire şi
dezinfectare. Se va avea grijă, ca în casoleta sterilă să nu se introducă
instrumentele cu care se lucrează la plagă. Pentru păstrarea asepsiei, se va
întrebuinţa o pensă numai pentru prezentarea materialului necesar.
Se face dezinfectarea tegumentelor din jur cu alcool iodat sau tinctură
de iod, totdeauna dinspre rană spre exterior, având grijă să nu se atingă suprafaţa
rănii.
Rana se spală cu apă oxigenată sau ser fiziologic steril, pentru
îndepărtarea resturilor de ţesuturi, a sângelui sau a puroiului.
După terminarea toaletei plăgii şi aseptizării ei, se protejează rana prin
aplicarea pansamentului. Se aplică câteva comprese sterile uscate sau umezite,
dacă medicul indică. Mărimea compreselor depinde de plagă, ele trebuie să
depăşească mărimea ei cu 1-2 cm.
Peste comprese se aşează un strat de vată pentru absorbţia secreţiilor.
Pansamentul trebuie fixat în aşa fel încât să nu alunece de pe rană, să
nu se desprindă de pe suprafaţa tegumentelor şi să nu permită pătrunderea
agenţilor patogeni. Fixarea pansamentului se face prin înfăşare sau cu ajutorul
leucoplastului.
DEMERSUL INGRIJIRILOR PENTRU PACIENTA

S.M

I . Date relative stabile :

Informatii generale :

 Nume si prenume : S.M


 Varsta : 28 ani
 Sex : feminin
 Data nasterii : 16.07.1977

Caractere individuale :

 Nationalitate : romana
 Limba vorbita : romana
 Religia : ortodoxa
 Ocupatie: profesoara
 Adresa : Beclean,str. Mihail Kogalniceanu, nr.39

Gusturi personale si obiceiuri:


 Alimentatia : normala
 Ritmul de viata : normal

Elemente biografice legate de sanatate

 Boli anterioare : varicela


 Interventii chirurgicale: nu a suferit
 Accidente anterioare : nu a suferit

Elemente fizice si reactionale

 Grup sangvin : 0 I
 Alergie : nu este alergic la medicamente

Reteaua de sustinere a pacientului:

 Familia
 Prietenii

II . Date variabile legate de stare fizica :

 Temperatura : 36 C
 Tensiunea arteriala :120/70 mm Hg
 Respiratia :16 respiratii/min , frecventa normala
 Mictiuni : spontane
 Tranzitul : prezent
 Pulsul : 78puls./min
 Miscari : active si coordonate
 Intensitatea durerii : vie la nivelul antebratului stang
 Greutatea : 38 kg
 Inaltimea : 1,36 cm

Date legate de stare psihica:

Pacienta este o fire linistita si comunicativa, dar se adapteaza mai greu la mediu
spitalicesc.

Retoric :

Din discutiile purtate cu pacienta reiese ca nu a avut alte boli grave si nu a suferit
alte interventii chirurgicale.

Motivele internarii actuale :

In data de 05.05.2006 in urma unui accident, S.M a acuzat o durere vie la nivelul
antebratului stang, fapt ce o determina sa se prezinte la Spitalul Judetean Bistrita
Nasaud Urgenta, unde este consultata de medicul specialist, i se administreaza un
calmant, se face radiografie, care confirma diagnosticul de fractura la ambele oase
ale antebratului stang cu deplasare si se face o imobilizare provizorie in atela
gipsata, apoi este internata pe sectia Ortopedie a Spitalului Judetean Bistrita
Nasaud.
Anamneza asistentei medicale :

Dupa accident pacienta simte o durere vie la nivelul membrului superior stang ,
durere care iradiaza spre partile supra si sub adiacente ale focarului . Din cauza
durerii pacienta prezinta o stare de neliniste si frica.

ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

NEVOIA DIAGNOSTI MANIFESTARI SURSE DE


C DE DIFICULTATE
INFIRMIER DEPENDENTA
1.Nevoia de - Durere - Plans - Fractura
a evita
- Facies crispat
pericolele
- Anxietate - Neliniste - Evenimente
amenintatoare(interventie
- Spaima
chirurgicala)
- Agitatie
-Mediu spitalicesc
2. Nevoia de - Dificultatea in - Incapacitatea de a - Durere
a se alimenta a se alimenta si utiliza
- Atela
si hidrata hidrata instrumentele, lipsa
poftei de mancare - Anxietate
3. Nevoia de - stangacie in a - Dificultate de a se - Durere
a se imbraca se imbraca si imbraca si
- Fractura
si dezbraca dezbraca dezbraca
4. Nevoia de - Insomnii - Somn agitate - Durere
a dormi si a
se odihni - Trezire frecventa - Stare depresiva
5. Nevoia de - Dificultate in - Neputinta de a-si - Slabiciune
a fi curat si a-si acorda acorda ingrijirile
- Durere
de a-si ingrijiri igiena corporala
proteja igienice - Fractura
tegumentele
6. Nevoia de - Dificultate in - Izolare de - Absenta persoanelor
a se recrea a desfasura persoane semnificative
activitati semnificative
recreative
7.Nevoia de -pacienta are - nu are dificultati
a respira si a respiratia si
avea o buna functiile vitale
postura in limitele
normale
8.Nevoia de -mictiuni - - nu are dificultati
a elimina spontane
9. Nevoia de -imobilitate - Discomfort la - fractura
a se misca partiala miscare
sia avea o
buna postura
10.Nevoia de - - nu are dificultati
a mentine
temperatura
corpului in
limitele
normale
11.Nevoia de - - nu are dificultati
a fi ocupat si
se realiza
12.Nevoia de - - nu are dificultati
a comunica
13. Nevoia - - nu are dificultati
de a actiona
propriilor
credinte si
valori
14. Nevoia - - nu are dificultati
de a invata
sa-si pastreze
sanatate

Diagnostic de ingrijire :

Disconfort din cauza durerii la nivelul membrului fracturat.

Stare de neliniste

Imobilitate partiala.

Diagnosticul medical :

Fractura a ambelor oase ale antebratului stang cu deplasare

Stabilirea prioritatilor:

1. Combaterea durerii

2. Sa prezinte o stare de bine

3. Sa aiba alimentatie corespunzatoare

4. Sa prezinte un somn calitativ si cantitativ


5. Sa-si asigure ingrijirile de igiena necesara

6. Pregatire pentru interventie chirurgicala

PLAN DE INGRIJIRE PREOPERATOR 05-08.05.2006

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENTII INTERVENTII EVALUARE


AUTONOME DELEGATE
1.Durere la -calmarea durerii - stau de vorba - Algocalmin - dupa
nivelul in urmatoarele cu pacienta si o F II i.m administrare de
membrului ore incurajez calmante
stang durerea scade
-administrez
in intensitate
calmante, sa
evite miscarea
membrului
afectat
2. Stare de - sa fie - discut cu -distonocalm -pacienta este
neliniste echilibrata pacienta receptiva la
1 tableta / zi
(anxietate) psihic explicandu-i indicatiile date
necesitatea si este mai
interventiei linistita

- ii prezint
pacientei echipa
de interventie
conferandu-i in
acelasi timp
incredere in
acestia
-incerc sa-i
castig
increderea si-i
spun sa ma
solicite la
nevoie

3. Insomnie – sa beneficieze - asigur un -diazepam -in urmatoarele


de un somn climat de liniste nopti pacienta
1 tableta/zi
odihnitor in salon,invatz se odihneste
pacienta tehnici mai bine
de relaxare
4.Imposibilitate - sa prezinte - efecutez -pacienta
a de as-I acorda tegumente curate toaleta partiala prezinta
ingrijiri de si integre zilnic la pat tegumente
igiena curate si integre
- schimb
lenjeria de pat si
de corp de cate
ori este nevoie
5. Dificultatea - sa beneficieze Ajut pacienta sa Pacienta are o
in a se alimenta de o alimentatie se alimenteze si alimentatie si o
si hidrata corespunzatoare ii servesc hidratare
alimentele la o echilibrata
temperatura
moderata,la ore
regulate si
prezentate cat
mai atragator
INTERVENTII SPECIFICE PREOPERATOR 07-08.05.2006

Pregatirea psihica :

Ii explic pacientei necesitatea interventiei , incerc sa o linistesc, sa o incurajez, ii


prezint echipa care va efectua interventia conferandu-i increderea in acestia si o
asigur ca atunci cand va fi adus de la sala de operatie eu voi fi langa ea si o voi
incuraja si sprijini.

Pregatirea fizica:

 Supraveghez functiile vitale


 Recoltarea de sange pentru examen de laborator:
o Hemolucograma
o VSH
o Creatinina
o Glicemie
o TS
o TC
o Grupa sangvina si RH
 Analiza de urina : examen sumar de urina
 Se efectueaza EKG
 Consul preanestezic

Pregatirea alimentara :

Cu o zi inaintea interventiei chirurgicale pacienta va avea o alimentatie hidrica,


iar in dimineata interventiei nu va consuma nimic.

Pregatirea medicamentoasa :

In preziua interventiei , seara pacinentei i se administreaza un calmant la


indicatia medicului.

Pregatirea in dimineata interventiei:

 Se face toaleta generala


 Se pregateste campul operator
Ingrijiri post operatorii immediate :

Pregatirea salonului :

 Salonul se aeriseste
 Se schimba lenjeria de pat
 La ora 11:45 pacienta este adusa in salon
 Se aseaza in decubit dorsal fara perna
 Se urmaresc functiile vitale
 Ii umezesc buzele pentru a inlatura senzatia de sete
 Supraveghez in continuare starea pacientului
Stabilirea prioritatilor post operator:
1.Calmarea durerii

2.Sa linistesc pacienta

3.Sa-i acord ingrijirile igieno-sanitare

4.Sa aiba o alimentatie corespunzatoare

5.Sa aiba o pozitie corespunzatoare

6.Plaga sa evolueze favorabil


PLAN DE INGRIJIRE POST-OPERATOR PE DATA DE
09.05.06
PROBLEM OBIECTIV INTERVETII INTERVENTII EVALUARE
E E DELEGATE
AUTONOME
1.Durere la -ameliorarea -asez pacienta -algocalmin -durerea scade
nivelul plagii durerii in comod in pat, ii in intensitate
1fiola i.m.
postoperator urmatoarele 3 administrez dupa
ore calmante aproximativ 30
min dupa
administrarea
calmantului
2.Stare de -linistirea -discut cu - pacienta
neliniste pacientei pacienta si intelege si pare
(anxietate) incerc sa o linistit
linistesc si sa-i
explic ca daca
dupa interventie
durerile sunt
firesti, rabda si
ca trebuie sa
aiba rabdare si
incredere in
echipa de
interventie
3. - -asez pacienta -pacienta
Imobilizarea rahianestezie in decubit respecta
impusa de dorsal si-I indicatiile date
rahianestezie explic ca nu
este voie sa se
miste si ca
trebuie sa stea
fara perina 24 h
4.imposibili- - sa prezinte -efectuez toaleta -pacienta
tatea de a-si tegumente pariala la pat, prezinta
acorda curate si schimb lenjeria tegumente
ingrijiri de integre de pat si de corp curate si
igiena la nevoie integre
5.Insomnia -sa prezinte -asigur un -diazepam -pacienta se
un somn climat de liniste odihneste mai
1 taleta seara
calitativ si in salon, explic bine in
cantitativ importanta unor urmatoarele
ore suficiente nopti
de somn
6.Inapetenta -sa -servesc -pacienta
beneficieze pacienta cu consuma
de o alimente intreaga
alimentatie prezentate cat cantitate de
corespunzato mai estetic si la alimente
are din punct temperature
de vedere moderata, de
calitativ si cate ori are
cantitativ nevoie
PLAN DE INGRIJIRE POST-OPERATOR 10-16.05.06

PROBLEM OBIECTIVE INTERVETII INTERVENTI EVALUARE


E I DELEGATE
AUTONOME
1.Dificultatea - sa prezinte -efectuez zilnic - pacienta
in a-si acorda tegumente toaleta la pat, prezinta
ingrijiri curate si schimb lenjeria tegumente
igienice integre de pat si de curate si
corp la nevoie integre
2.Dificultatea - sa fie -ajut pacienta -pacienta are o
in a se alimentat zilnic sa se alimentatie
alimenta corespunzator alimenteze , echilibrata
oferundu-I
alimente la o
temperature
moderata , la
ore fixe si
prezentate cat
mai atragator
3.Plaga post -sa evolueze - efectuez -penicilina -plaga are o
operatorie favorabil zilnic pansarea evolutie
1.000.000 UI
plagii, aplicatii buna,iar in
reci, - pansament cu data de
administrez alcool, punga 17.05.06
aplicatia cu gheata specialistul
prescrisa de decide
medic externarea

- in data de
17.05.06 la
indicatia
medicului scot
firele.

EVALUARE FINALA

Pacienta S.M. a fost internat pe Sectia Ortopedie a Spitalului Judetean


Bistrita Nasaud din data de 05.05.06 pana la data de 17.05.06 .

La internare a prezentat urmatoarele probleme

 Durere vie la nivelul membrului superior stang


 Stare de neliniste
 Spaima
Pre-operator mi-am propus urmatoarele obiective :

 Se calmeaza durerea
 Sa combat anxietatea
 Sa aiba un somn odihnitor
 Sa-i acord ingrijiri igieno-sanitare necesare
 Sa aiba o alimentatie corepunzatoare
 Pregatirea pentru interventia chirurgicala
Pe perioada de spitalizare in data de 08.05.06 se efectueaza interventia
chirurgicala.

Post-operator starea generala este favorabila evolutia plagii este


buna,pacienta ramane internata pana la data de 17.05.06 cand i se scot firele
, iar medicul decide externarea.

Se externeaza cu urmatoarele recomandari :

 Revenirea la control
 Evitarea efortului fizic
 Fizio - terapie
DEMERSUL INGRIJIRILOR PENTRU PACIENTA

O.M.

I . Date relative stabile :

Informatii generale :

 Nume si prenume : O.M


 Varsta : 68 ani
 Sex : feminin
 Data nasterii : 13.02.1938

Caractere individuale :

 Nationalitate : romana
 Limba vorbita : romana
 Religia : ortodoxa
 Ocupatie: pensionara
 Adresa : Beclean, str.1 Decembrie 1918,nr.3 bl.A, ap.8
Gusturi personale si obiceiuri:

 Alimentatia : normala
 Ritmul de viata : normal

Elemente biografice legate de sanatate

 Boli anterioare : angina pectorala de efort


 Interventii chirurgicala : in tinerete operata de apendicita
 Accidente anterioare : nu a suferit

Elemente fizice si reactionale

 Grup sangvin : A II
 Alergie : nu este alergic la medicamente

Reteaua de sustinere a pacientului:

 Familia
 Prietenii

II . Date variabile legate de stare fizica :

 Temperatura : 37 C
 Tensiunea arteriala :140/90 mm Hg
 Respiratia :17 respiratii/min , frecventa normala
 Somnul: insomnii
 Mictiuni : spontane
 Tranzitul : prezent
 Pulsul : 75 puls./min
 Miscari : active si coordonate
 Intensitatea durerii : vie la nivelul antebratului stang
 Greutatea : 68 kg
 Inaltimea : 1,65 cm
Date legate de stare psihica:

Pacienta este o fire linistita si comunicativa, dar se adapteaza mai greu la mediu
spitalicesc.

Retoric :

Din discutiile purtate cu pacienta reiese ca la varsta de 20 de ani a fost operata de


apendicita,iar in prezent sufera de: angina pectorala de efort, motiv pentru care a
fost internata de mai multe ori pe sectia de interne a Spitalului Judetean Bistrita
Nasaud.

Motivele internarii actuale :

In data de 11.05.2006 pacienta se deplaseaza la cumparaturi iar la un moment dat


se simte foarte slabita, ameteste si cade pe strada.In urma acestui incident pacienta
este transportata la serviciul de urgenta a Spitalului Judetean Bistrita Nasaud, unde
acuza durere vie la nivelul antebratului stang, respira greu si este agitata, la
serviciul de urgenta este consultata si i se administreaza un calmant, se face o
radiografie in urma careia se confirma diagnosticul de fractura la ambele oase de la
antebratul stang cu deplasare.Se face o imobilizare provizorie cu atela gipsata si se
interneaza pe sectia Ortopedie a Spitalului Judetean Bistrita Nasaud.

Anamneza asistentei medicale :

Dupa accident pacienta simte o durere vie la nivelul membrului superior stang ,
durere care iradiaza spre partile supra si sub adiacente ale focarului . Din cauza
durerii pacienta prezinta o stare de neliniste si prezinta greutate in respirat.
ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR
NEVOIA DIAGNOSTI MANIFESTARI SURSE DE
C DE DIFICULTATE
INFIRMIER DEPENDENTA
1.Nevoia de - Durere - Plans - Fractura
a evita
- Facies crispat
pericolele
- Anxietate - Neliniste - Evenimente
amenintatoare(interventie
-Frica - Spaima
chirurgicala)
- Agitatie
-Mediu spitalicesc
2. Nevoia de - Dificultatea in - Incapacitatea de a - Durere
a se alimenta a se alimenta si utiliza
- Atela
si hidrata hidrata instrumentele, lipsa
poftei de mancare - Anxietate
3. Nevoia de - stangacie in a - Dificultate de a se - Durere
a se imbraca se imbraca si imbraca si
- Fractura
si dezbraca dezbraca dezbraca
4. Nevoia de - Insomnii - Somn agitate - Durere
a dormi si a
- Trezire frecventa - Stare depresiva
se odihni
5. Nevoia de - Dificultate in - Neputinta de a-si - Slabiciune
a fi curat si a-si acorda acorda ingrijirile
de a-si ingrijiri igiena corporala - Durere
proteja igienice
- Fractura
tegumentele
6. Nevoia de - Dificultate in - Izolare de - Absenta persoanelor
a se recrea a desasura personae semnificative
activitati semnificative
recreative
7.Nevoia de -Dispnee - accelerarea - frica
a respira si a ritmului respirator
-durere
avea o buna
-respiratie grea,
postura
anevoioasa
8.Nevoia de -mictiuni - - nu are dificultati
a elimina spontane
9. Nevoia de -imobilitate - Discomfort la - fractura
a se misca partiala miscare
sia avea o
buna postura
10.Nevoia de - - nu are dificultati
a mentine
temperatura
corpului in
limitele
normale
11.Nevoia de - - nu are dificultati
a fi ocupat si
se realiza
12.Nevoia de - - nu are dificultati
a comunica
13. Nevoia - - nu are dificultati
de a actiona
propriilor
credinte si
valori
14. Nevoia - - nu are dificultati
de a invata
sa-si pastreze
sanatate

Diagnostic de ingrijire :

Disconfort din cauza durerii la nivelul membrului fracturat.

Stare de neliniste

Imobilitate partiala.

Diagnosticul medical :

Fractura a ambelor oase ale antebratului stang cu deplasare

Stabilirea prioritatilor:

1. Combaterea durerii si dispneei

2. Sa prezinte o stare de bine

3. Sa aiba alimentatie corespunzatoare

4. Sa prezinte un somn calitativ si cantitativ

5. Sa-si asigure ingrijirile de igiena necesare


6. Pregatire pentru interventie chirurgicala

PLAN DE INGRIJIRE PREOPERATOR 05-08.05.2006


PROBLEME OBIECTIVE INTERVENTII INTERVENTII EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
1.Durere la -calmarea durerii - stau de vorba - Algocalmin - dupa
nivelul in urmatoarele cu pacienta si o F II i.m administrare de
membrului ore incurajez calmante
stang durerea scade
-ii administrez
in intensitate
calmante, sa
evite miscarea
membrului
afectat
2.Dispnee -sa prezinte o -asez pacienta in - miofilin - in urmatoarele
buna respiratie pozitie ore pacienta
1f/zi i.v.
semisezanda, respire mai
invat pacienta sa usor
tuseascasi sa
axpectoreze,
umezesc aerul
din incapere
3. Stare de - sa fie schilibrat - discut cu -distonocalm -pacienta este
neliniste psihic pacienta receptiva la
1 tableta / zi
(anxietate) explicandu-i indicatiile date
necisitatea si este mai
interventiei linistita

- ii prezint
pacientei echipa
de interventie
conferandu-I in
acelasi timp
incredere in
acestia

-incerc sa-I
castig
increderea si-I
spun sa ma
solicite la
nevoie

4. Insomnie – sa beneficieze - asigur un -diazepam -in urmatoarele


de un somn climat de liniste nopti pacienta
1 tableta/zi
odihnitor in salon,invatz se odihneste
pacienta tehnici mai bine
de relaxare
5.Imposibilitate - sa prezinte - efecutez -pacienta
a de a-si acorda tegumente curate toaleta patiala prezinta
ingrijiri de si integre zilnic la pat tegumente
igiena curate si integre
- schimb
lenjeria de pat si
de corp de cate
ori este nevoie
6. Dificultatea - sa beneficieze Ajut pacienta sa Pacienta are o
in a se alimenta de o alimentatie se alimenteze si alimentatie si o
si hidrata corespunzatoare ii servesc hidratare
alimentele la o echilibrata
temperatura
moderata,la ore
regulate si
prezentate cat
mai atragator

INTERVENTII SPECIFICE PREOPERATOR 13-14.05.2006

Pregatirea psihica :

Ii explic pacientei necesitatea interventiei , incerc sa o linistesc, sa o incurajez, ii


prezint echipa care va efectua interventia conferandu-i increderea in acestia si o
asigur ca atunci cand va fi adusa de la sala de operatie eu voi fi langa ea si o voi
incuraja si sprijini.

Pregatirea fizica:

 Supraveghez functiile vitale


 Recoltarea de sange pentru examen de laborator:
o Hemolucograma
o VSH
o Creatinina
o Glicemie
o TS
o TC
o Grupa sangvina si RH
 Analiza de urina : examen sumar de urina
 Se efectueaza EKG
 Consul preanestezic
Pregatirea alimentara :

Cu o zi inaintea interventiei chirurgicale pacienta va avea o alimentatie hidrica,


iar in dimineata interventiei nu va consuma nimic.

Pregatirea medicamentoasa :

In preziua interventiei , seara i se administreaza un calmant la indicatia


medicului.

Pregatirea in dimineata interventiei:

 Se face toaleta generala


 Se pregateste campul operator
Ingrijiri post operatorii immediate :

 Pregatirea salonului :
 Salonul se aeriseste
 Se schimba lenjeria de pat
 La ora 11:45 pacienta este adusa in salon
 Se aseaza in decubit dorsal fara perna
 Se urmaresc functiile vitale
 Ii umezesc buzele pentru a inlatura senzatia de sete
 Supraveghez in continuare starea pacientei
Stabilirea prioritatilor post operator:

1.Calmarea durerii

2.Sa linistesc pacienta


3.Sa-i acord ingrijirile igieno-sanitare

4.Sa aiba o alimentatie corespunzatoare

5.Sa aiba o pozitie corespunzatoare

6.Plaga sa evolueze favorabil

PLAN DE INGRIJIRE POST-OPERATOR PE DATA DE


15.05.06
PROBLEM OBIECTIV INTERVETII INTERVENTII EVALUARE
E E DELEGATE
AUTONOME
1.Durere la -ameliorarea -asez pacienta -algocalmin -durerea scade
nivelul plagii durerii in comod in in intensitate
1fiola i.m.
post-operator urmatoarele 3 pat,administrez dupa
ore calmante aproximativ 30
min dupa
administrarea
calmantului
2.Stare de -linistirea -discut cu - pacienta
neliniste pacientului pacienta si intelege si pare
(anxietate) incerc sa o linistit
linistesc si sa-i
explic ca daca
dupa interventie
durerile sunt
firesti, rabda si
ca trebuie sa
aiba rabdare si
incredere in
echipa de
interventie
3. - -asez pacienta -pacienta
Imobilizarea rahianestezie in decubit respecta
impusa de dorsal si-I indicatiile date
rahianestezie explic ca nu
este voie sa se
miste si ca
trebuie sa stea
fara perna 24 h
4.imposibili- - sa prezinte -efecuez toaleta -pacienta
tatea de a-si tegumente pariala la pat, prezinta
acorda curate si schimb lenjeria tegumente
ingrijiri de integre de pat si de corp curate si
igiena la nevoie integre
5.Insomnia -sa prezinte -asigur un -diazepam -pacienta se
un somn climat de liniste odihneste mai
1 taleta seara
calitativ si in salon, explic bine in
cantitativ importanta unor urmatoarele
ore suficiente nopti
de somn
6.Inapetenta -sa -servesc -pacienta
beneficieze pacienta cu consuma
de o alimente intreaga
alimentatie prezentate cat cantitate de
corespunzato mai estetic si la alimente
are din punct temperature
de vedere moderata, de
calitativ si cate ori are
cantitativ nevoie
PLAN DE INGRIJIRE POST-OPERATOR 16-21.05.06
PROBLEM OBIECTIV INTERVETII INTERVENTII EVALUARE
E E DELEGATE
AUTONOME
1.Dificultatea - sa prezinte -efectuez zilnic - pacienta
in a-si acorda tegumente toaleta la pat, prezinta
ingrijiri curate si schimb lenjeria tegumente
igienice integre de pat si de corp curate si
la nevoie integre
2.Dificultatea - sa fie -ajut pacienta -pacienta are o
in a se alimentat zilnic sa se alimentatie
alimenta corespunzator alimenteze , echilibrata
oferundu-i
alimente la o
temperature
moderata , la
ore fixe si
prezentate cat
mai atragator
3.Plaga post -sa evolueze - efectuez zilnic oxacilina -plaga are o
operatorie favorabil pansarea plagii, evolutie
3g/zi
aplicatii reci, buna,iar in data
administrez - pansament cu de 22.05.06
aplicatia alcool, punga cu specialistul
prescrisa de gheata decide
medic externarea
- in data de
22.05.06 la
indicatia
medicului scot
firele.

EVALUARE FINALA

Pacienta O.M. a fost internata pe Sectia Ortopedie a Judetean Bistrita Nasaud din
data de 11.05.06 pana la data de 22.05.06 .

La internare a prezentat urmatoarele probleme

 Durere vie la nivelul membrului superior stang


 Stare de neliniste
 Anxietate
 Dipnee
Preoperator mi-am propus urmatoarele obiective :

 Se calmeaza durerea
 Sa combat anxietatea
 Sa aiba un somn odihnitor
 Sa-i acord ingrijiri igieno-sanitare necesare
 Sa aiba o alimentatie corepunzatoare
 Pregatirea pentru interventia chirurgicala
Pe perioada de spitalizare in data de 08.05.06 se efectueaza interventia
chirurgicala.
Postoperator starea generala este favorabila evolutia plagii este buna,pacienta
ramane internat pana la data de 22.05.06 cand i se scot firele , iar medical decide
externarea.

Se externeaza cu urmatoarele recomandari :

 Revenirea la control
 Evitarea efortului fizic
 Fizio – terapie
CONCLUZIILE

1. Rolul asistentei medicale in tratamentul fracturilor antebratului este major


participand la toate masurile de nursing.

2. Asistenta medicala este cea care face profilaxie sau da sfaturi de recunoasterea
bolii, indicandu-i bolnavului locul unde sa se adreseze pentru stabilirea
diagnosticului.

3. Fractura de antebrat reprezinta 10 – 20% din totalul traumatismelor.

4. Fractura de antebrat se intalneste la toate varstele mai ales la varste active.

5. Osteoporoza, varsta inaintata reprezinta un factor de risc al fracturii.

6. Este importanta cunoasterea simptomelor si semnelor de certitudine pentru a


actiona cat mai rapid in tratarea bolii.

7. Tratamentul fracturii poate fi ortopedic sau in cazuri frecvente chirurgical (la


fracturi cu dislocare).

8. Asistenta medicala efectueaza tratamentul pre si postoperator respectand schema


terapeutica indicat de medic, cat si planul de ingrijire.
9. Asistenta medicala urmareste evolutia bolii si starea fizica si psihica a
pacientului.

10. Prevenirea complicatiilor in fracturi

11. La bolnavul diabetic, o fractura poate duce la acidocetoza.

12.Pentru recuperarea cat mai rapida a antebratului fracturat se aplica terapia de


recuperare (fizioterapie, balneoterapia, masajul).

13. Ca asistenta medicala as recomanda folosire ghidurilor medicale de practica


care sa cuprinda scheme de tratament si planuri de ingrijiri.

S-ar putea să vă placă și