De-a lungul timpului, conceptul de cunoaştere a dat naştere unui mare

număr de interpretări. Astăzi, a aborda cunoaşterea înseamnă a studia un fenomen

cu un trecut foarte îndelungat, dar în acelaşi timp, un fenomen extrem de actual şi
cu perspective deosebite de dezvoltare şi în viitor.
Cunoaşterea comună este cunoaşterea pe care oamenii o realizează prin intermediul mijloacelor
naturale (simţurile, gândirea necritică, limbajul natural), în cadrul experienţei cotidiene, pe baza
activităţilor practic-nemijlocite (activităţi în care valoarea supremă este “utilul”, celelalte valori,
inclusiv “adevărul”, fiind valori subordonate sau derivate). Mijloacele naturale sunt reprezentate de
simţuri, de gândirea obişnuită (nespecializată) şi limbajul natural (un limbaj însuşit spontan, nu unul
construit pe baza unor convenţii explicite, cum este limbajul de specialitate al oricărei discipline – de
pildă, cel simbolic, de tip logic sau matematic).
Problema raportului dintre cunoaşterea comună şi cunoaşterea ştiinţifică a apărut odată cu
îndepărtarea tot mai evidentă a acestora. Această îndepărtare constituie o tendinţă mai veche, dar ea
s-a acutizat odată cu ştiinţele moderne ale naturii şi a devenit o problema epistemologică centrală
odată cu ştiinţa contemporană.
Îndepărtarea tot mai pronunţată a limbajului ştiintific de cel natural a creat noi dificultăţi de
comunicare între spiritul ştiinţific şi simţul comun, ducând la accentuarea crizei de încredere
reciprocă între cele două forme de cunoaştere. Acest lucru a făcut ca ştiinţa, în accepţiunea ei
modernă, să fie privită încă de la început cu suspiciune de către teologie şi o parte importantă a
filosofiei, să fie şi azi tratată cu un respect distant (în cel mai bun caz), chiar evitată de către simţul
comun, de către artă şi morală şi, ceea ce este mai grav, de către politică. Problema centrală în
raportul cunoaştere comună – cunoaştere ştiinţifică o reprezintă problema raportului continuitate-
discontinuitate.
Psihologia aferentă. Cunoaşterea comună oferă convingeri care nu sunt decât opinii (doxa). Pot
exista coincidenţe între opinii şi adevăruri ştiinţifice, dar ele sunt întâmplătoare; la punctul de
întâlnire se ajunge pe drumuri diferite şi din direcţii opuse. Fiind animată de pragmatism, cunoaşterea
comună determină o “falsă plecare” (Bachelard), o falsă cale de problematizare şi înstăpânire a
realităţii. Adeziunea nemijlocită la un adevăr concret sesizat ca “bun” şi utilizat ca o valoare
angajează prea concret fiinţa umană sensibilă. Aceasta adeziune oferă, în cel mai bun caz, satisfacţie
intimă, dar nu o evidenţă raţională. Faptul că adeseori subiectul e tentat să-şi ia satisfacţia drept
evidenţă (sentimentul drept cunoştinţă şi dorinţa drept realitate) se explică prin mecanisme
psihomentale gândirii deziderative, la care ne-am referit deja.
Cunoaşterea ştiinţifică este, dimpotrivă, rezultatul unui şir lung de rectificări succesive.
Obiectivitatea ei este un produs al gândirii ştiinţifice, a cărei armătură este dată de o metodologie şi
un instrumentar aparte. Obiectivitatea cunoaşterii ştiinţifice este o cunoaştere conştientă de sine.
 În concluzie, afirmarea continuităţii dintre cunoaşterea comună şi cunoaşterea ştiinţifică este
necesară în măsura în care exagerarea unilaterală a discontinuităţii a dus deseori la teorii eronate
despre procesul cunoaşterii ştiinţifice, precum şi la ideologii aferente comunităţii ştiinţifice de natură
elitistă, cum a fost pozitivismul (ideologia care a guvernat ştiinţa modernă). Elitismul propriu
conştiinţei de sine a oamenilor de ştiinţă a obstrucţionat dialogul dintre spiritul ştiinţific şi simţul
comun. El a produs o reacţie contrară din partea “oamenilor comuni”, care şi-au construit o
“ideologie de răspuns”, la fel de unilaterală şi păguboasă: cultul experienţei nemijlocite (“şcoala
vieţii”) şi minimalizarea practicii teoretice (“Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!”).
Știința spirituală sau știința spiritului sau știința ocultă se dorește a fi o completare a științelor
naturii, având ca obiect de studiu domeniul suprasensibil. Știința ocultă este cercetarea sistematică a
ocultismului sau formularea de concepte oculte într-o manieră care imită — ca metodă sau ca
prezentare — practica cercetărilor din științele naturii sau felul în care ele descriu fenomenele lumii
fizice. Acest termen nu include științele sociale, întrucât acestea folosesc date ce sunt obținute tot
prin simțurile fizice. Știința spirituală, în schimb, pleacă de la premisa existenței unei lumi spirituale
ce poate fi percepută nemijlocit de acei oameni care își dezvoltă simțuri sufletesc-spirituale, care ar
exista la majoritatea persoanelor doar în stare latentă.
Ideea de știință ocultă a apărut în ocultismul secolului al XIX-lea, în special în teosofie, inclusiv
la:
Elena Blavatschi (care distingea între știința ocultă și „ocultismul adevărat” al teosofiei);
Rudolf Steiner, a cărui carte Știința ocultă, o continuare a lucrării sale mai vechi Teosofia, se
referă la evoluția ființei umane și a cosmosului, la fel ca la dobândirea cunoașterii suprasensibile;
Alice Bailey, care a asociat ideea de știință ocultă cu astrologie esoterică; și în
Mișcarea New Age din secolul al XX-lea.
Harold W. Percival s-a alăturat Societății Teosofice în 1892. După moartea lui William Q. Judge
în 1896, el a organizat Societatea Teosofică Independentă și a scris Thinking and Destiny care
explică în termeni simpli scopul universului și înțelesurile oculte.
Cabala și Tarotul au fost descrise drept științe oculte; cartea lui Papus (Gerard Encausse)
publicată inițial în 1889 în franceză ca Le Tarot des Bohémiens: Le plus ancien Livre du monde a
fost tradusă în 1910 în engleză ca The Tarot of the Bohemians: The Absolute Key to Occult Science.
Unii autori au încercat să arate că anumite aspecte a ceea ce a fost numit în mod tradițional
„ocultism” sunt de fapt la fel de exacte cum sunt fizica și chimia. Disciplinele științifice conțin în
general două elemente interactive, având o înaltă sinergie: teorii și practici. Teoriile sunt ideai care
explică un subiect și oferă concepte operaționale pentru a gândi și executa practicile. Practicile, la
rândul lor, sunt un arsenal de metode și proceduri care permit studiul sistematic al unui domeniu dat,
iar rezultatele practicilor se reflectă asupra teoriilor, ducând la modificarea sau rafinarea teoriilor.
Când o ramură a cunoașterii are acest aspect general, ea poate fi considerată „științifică”, iar acest
lucru îl susțin ei despre anumite aspecte ale ocultismului.[1] Scopul este acela de a sintetiza sau
integra concepte științifice și oculte și a le combina în ceva care este mai mare decât fiecare luat în
mod separat.
Cuvantul „ocultism” deriva din latinescul „occultus” care in traducere inseamna „ascuns”,
„nevazut”…oamenii au fost din totdeauna curiosi pentru necunoscut, insetati dupa cunoastere si
astfel au inceput sa cerceteze necunoscutul, misterul. Pentru multi ocultisti, Ocultismul a reprezentat
o credinta intr-o serie de practici si stiinte „ascunse” de ochii oamenilor care nu le puteau intelege
taina, stiinte precum astrologia, alchimia, magia, vrajitoria, avand ca baza cunostintele esoterice
despre univers si despre fortele sale misterioase.
Cunostinta include si conceptul de corespondenta, relatiile dintre entitatile din Univers: stelele,
planetele, diamantele, culorile si, parti din corpul uman, asa putand folosi cunostinta pentru a
vindeca. Practicile includeau credinta in fiintele intermediare - ingeri, zei, spirite – dar si intre
umanitate si Zeu.
De asemenea, Ocultismul este termenul pseudostiintific prin care se recunoaste existenta in
natura a unor forte ascunse, accesibile numai unor oameni initiati.
Stiintele oculte au fost de-a lungul secolelor studiate si explicate de numerosi oamenii, in
incercarea lor de a da o definitie exacta a acestui lucru, dar ca sa da-i o definitie exacta a cuvantului
ocultism mai intai trebuie sa stim ce ramuri fac parte din ocultism...
Desi este greu de conceput ca stiinta si ocultul, doua concepte care la ora actuala par sa
traverseze interesul general fara prejudecati si reprosuri - mai ales dinspre stiinte spre ocultism. Inca
de la inceputurile ei, stiinta a generat si a confirmat certitudini, iar ocultismul, inca de la inceputurile
sale, a incercat sa sparga barierele ramase in urma, ridicate de experimentul stiintific. A fi de partea
stiintei este o optiune normala si rationala; a fi de partea ocultismului, inseamna a te rataci intr-o
lume abstracta lipsita, aparent, de o baza profitabila pentru evolutia cunoasterii...
Dar pe masura ce aventurile stiintei au sarit peste pragul cunoastere-experiment-reproducere, iar
Einstein spunea despre astrologie, ca aceasta este "o stiinta iluminatorie", confirmand faptul ca in
mod sigur cunostintele geofizice scot in relief puterea astrelor asupra destinului terestru, lumea
stiintifica a inceput sa accepte planul invizibil al misterelor asupra carora nu putem porni vreo
aventura deoarece acestea "scapa legilor fizice" si nu stim caror "altor legi" apartin ele.
Stiintele Oculte
MAGIA
Categoriile celor care folosesc magia, sunt impartite astfel:
-oameni care vor sa foloseasca magia in scopuri bune, pentru a le fi bine lor si celor din jurul lor.
Acestia sunt numiti Profani;
-oameni care stiu de existenta magiei, cunosc cateva din secretele ei si o folosesc deja. Acestia se
numesc Initiati;
 -oameni care stapinesc secretele magiei. Acestia sunt Magii;
-oameni care pregatesc alti oameni pentru cunoasterea magiei, fara ca ei insisi sa participe la
procesul magic. Acestia se numesc Marii Maestri ai Magiei.
VRAJITORIA.
Vrăjitoria există din timpuri imemoriale, practicata atat de vrajitori cat si de vrajitoare. Vrajitoria
este stiinta care foloseste elemente din natura, substante chimice chiar si plante, pentru crearea
diverselor leacuri pentru boli, descantece si ritualuri de purificare, totodata vrajitoria a fost
considerata pana de curand "o medicina traditionala", fiind inlocuita cu medicina din zilele noastre.
In prezent, multe din asa zisele „leacuri babesti” sunt de fapt retete vechi, care erau folosite in trecut
de vrajitoare in vindecarea bolnavilor.
Ceea ce au in comun cele trei stiinte oculte si anume, magia, vrajitoria si alchimia sunt
elementele existente pe pamant, care se leaga intr-o armonie stransa, unde, un element nu poate
exista fara celalalt, un schimb echivalent intre aceste elemente creatoare de viata. Aceste elemente
sunt: apa, aerul, pamant, foc si ultimul element ce reprezinta „rezultatul” fuziunii celorlalte elemente,
numit de alti simplu: „Spirit”, „Energie pura” sau „Eterul”, nume a caror simbolistica reprezinta cel
de-al cincelea element.
ALCHIMIA
Asa cum spuneam, Alchimia a fost o doctrina transmisa de la maestru la discipol si ale carei
trasaturi generale, atât cât le putem judeca dupa descrierile simbolice, sunt în mare masura aceleasi
din Antichitate pâna în epoca moderna, din Occident pâna în Extremul Orient. Originea alchimiei
pare sa fie mijlocul primului mileniu î.Hr., chiar de la începutul epocii fierului. Aurul si argintul erau
metale sacre, înainte de a deveni masura tuturor schimburilor comerciale; ele sunt reflexele terestre
ale Soarelui si Lunii, si prin aceasta ale tuturor realitatilor mintii si sufletului aflate în raport cu cuplul
ceresc. Termenul alchimia provine din arabul al-kimiya, care se presupune ca provine din egipteanul
kecircme (pamânt negru). Este posibil sa provina si din grecescul micro (chyma) - fuziune sau topire.
Din "notitele" lui, jurnale, scrieri si carti, alchimia a fost raspandita de alti alchimisti in Europa si
celelalte tari.

ASTROLOGIA
Astrologia este stiinta care se ocupa cu studierea miscarilor astrelor, putand sa precizeze astfel
evenimente care vor produce in viitor. Astrologia, inglobeaza un ansamblu de cunoştinte, traditii şi
credinte, structurate, din punct de vedere geografic, în sisteme care acorda importanta si semnificatie
raporturilor ce se nasc din pozitiile relative ale corpurilor ceresti si a altor detalii legate de acestea:
exemplu, semnele zodiacale, casele etc.
In prezent, Astrologia reprezinta un urias interes pentru oamenii dornici sa-si cunoasca
horoscopul sau astrograma, iar daca deschidem un ziar, putem vedea ca o pagina este dedicata in
intregime astrologiei sau a horoscopului, ca sa nu mai spunem, ca in prezent, milioane de oamenii
consulta in fiecare zi, horoscopul si astrele pentru a vedea evenimente din viitor, prezent sau trecut,
se consulta cu astrologii pentru a vedea ce le "rezerva" astrele in diferite domenii: sanatate, domeniul
financiar sau sentimental.
PARAPSIHOLOGIA
Daca ar fi sa-i dam o definitie mai concreta a acestui fenomen, aceasta definitie ar suna asa:
Parapsihologia este un domeniu al psihologiei ce se ocupa de studiul fenomenelor ce par a nu avea o
explicatie stiintifica. De asemenea, este un domeniu foarte variat si complex si pentru intelegerea
acestui fenomen este nevoie de mult timp de studiu.
Auzim in fiecare zi sau citim stiri in ziare, care fac referire la diferite activitati paranormale
petrecute in case, locatii sau chiar orase din tara noastra, activitati paranormale precum: aparitii
fantomatice, bantuirii ale unor locatii, posedari etc.
Datorita faptului ca parapsihologia nu se bazeaza pe niste explicatii clare, logice si stiintifice,
exista diferite moduri de a privi acest fenomen. Unii o neaga, altii o accepta iar altii pur si simplu o
ignora.
Interesul persoanelor pentru ocultism, parapsihologie si fenomene paranormale incepe sa
cunoasca o importanta majora. Ideea de mister, de inexplicabil, nu numai ca i-a facut pe oameni
curiosi dar si i-a atras, iar ei au incercat sa le ofere acestor „fenomene paranormale” o explicatie
logica, dar de cele mai multe ori se pune accentul pe divinitate si „vointa” acesteia…
NUMEROLOGIA
Numerologia este la fel de veche ca si astrologia. Numerologia, ca si astrologia, te poate ajuta sa-
ti cunosti mai bine partile bune si slabiciunile, ceea ce e important sa stii si cu cine sa interferezi, de
unde vii si incotro te indrepti. Ele sunt complementare, avand scopul de a te ajuta sa te cunosti mai
bine. Datoria oamenilor este, in primul rand, aceea de a se cunoaste cat mai bine pe sine.
Numerologia nu ne prezice viitorul, ci ne prezinta anumite potentialitati individuale care trebuie
exploatate, perioade nefavorabile din viata care pot fi trecute fara daune majore, revelandu-va calea
pe care trebuie sa mergeti pentru a-ti implini menirea. In numerologie se iau in calcul doua date
principale: valoarea numerologica a numelui si date legate de ziua de nastere a persoanei