Sunteți pe pagina 1din 4

PNEUMOPATIILE

ACUTE

Pneumopatiile acute sunt afecţiuni inflamatorii pulmonare, provcate de


diverşi agenţi patogeni (bacterii, virusuri, rickettsii etc.), caracterizate din punct
de vedere anatomic printr-un exsudat alveolar şi mai rar interstitial, iar clinic,
printr-un sindrom de condensare cu debut acut.
Clinic şi etiologic, se deosebesc: pneumopatii bacteriene, care cuprind
pneumonia pneumococică, bronhopneumonia şi alte pneumonii bacteriene;
pneumonii atipice, care sunt nebacteriene şi includ pneumopatii virotice şi
pneumopatii de altă natură.

PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ (PNEUMONIA FRANCĂ LOBARĂ)

Definiție: pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este


o pneumopatie acută, provocată de penumococ, care afectează un lob,
debutează acut şi are evoluţie ciclică.
Etiopatogenie: boala este provocată de pneumococ, care poate fi găsit
frecvent la indivizi sănătoşi, ca saprofit, în cavitatea bucală şi în faringe. La
bolnavi se găseşte la nivelul plămânului şi în spută. Boala apare mai frecvent
la bărbaţi, în special iarna.
Cauzele favorizante sunt: frigul, umiditatea, alcoolismul, oboseala fizică
sau psihică, unele boli cronice ca insuficienţa cardiacă, ciroza, diabetul
zaharat. Se pare că mucoasa căilor aeriene superioare, ar avea o imunitate
naturală faţă de pneumococ. Probabil că unele infecţii virotice ale căilor
aeriene, micşorează această rezistenţă. De altfel, pneumonia este aproape
totdeauna secundară unei gripe, corize, laringite etc.
Anatomia patologică arată o localizare predilectă pentru lobii inferiori şi
plămânul drept. Boala debutează printr-un stadiu de congestie alveolară,
urmat de stadiul aşa-numitei "hepatizaţii roşii", regiunea afectată fiind
asemănătoare ficatului, iar alveolele fiind pline cu un exsudat format din
fibrină, leucocite şi hematii. Dacă boala se vindecă, exsudatul se resoarbe, iar
dacă se agravează, poate apărea transformarea purulentă, aspectul fiind
denumit "hepatizaţie cenuşie" .
Simptomatologie: boala apare la individ în plină sănătate. în zilele
premergătoare există adeseori o discretă infecţie rinofaringiană, cu astenie şi
cefalee, sensibilitate la frig. Debutul este brutal, putând fi bine precizat de
bolnav, datorită frisonului unic, intens, generalizat, durând 1/2 - 2 ore,
junghiului toracic submamelonar sau posterior, datorat interesării pleurei
parietale şi ascensiunii febrile bruşte până la 40°. în perioada de stare, care se
instalează la câteva ore după debut, faţa devine vultuoasă, adică roşie,
congestionată, mai intens pe partea bolnavă, cu buze uşor cianotice şi
vezicule de herpes în jurul buzelor şi uneori al nărilor. Tusea este chinuitoare
şi uscată la început, apoi cu expec-toraţie roşie-ruginie, vâscoasă şi aderentă.
Apare dispneea (30 - 40 de respiraţii/min.). Examenul fizic pune în evidenţă,
începând din ziua a doua, un sindrom de condensare pulmonară (vibraţii
vocale exagerate, matitate, raluri crepitante şi suflu tubar).
Temperatura se menţine "în platou", însoţită de transpiraţii abundente,
cu inapetenţă şi sete vie. Limba este albă, saburală, uscată şi arsă în formele
grave; urinele sunt rare, reduse şi închise la culoare. Examenul sângelui
evidenţiază hiperfibrinemie (6-7 g), leucocitoză cu polinucleoză şi viteză de
sedimentare mult accelerată. Examenul citobacteriologic al sputei pune în
evidenţă pneumococul. Examenul radiologic confirmă diagnosticul clinic,
indicând o opacitate cu topografie lobală sau segmentară, uneori triunghiulară,
cu vârful în hil.
Evoluţie: înaintea descoperirii antibioticelor, care au modificat aspectul
clinic şi evoluţia, perioada de stare dura 7-9 zile, după care apărea criza,
precedată de o agravare a stării generale, cu delir şi creştere a temperaturii.
Criza marca vindecarea bolnavului, se instala în câteva ore şi cuprindea o
criză termică (temperatura coborând chiar sub 37°), sudorală (transpiraţie
abundentă), urinară (poliurie) şi sanguină (revenire la normal a leucocitozei).
De la introducerea antibioticelor, încă din ziua a doua, temperatura revine la
37°, fără influenţarea semnelor fizice şi radiologice. Criza apare tot în ziua a
noua, dar este numai urinară. După criză, semnele fizice mai durează câteva
zile, în timp ce semnele radiologice pot persista mult timp.
Complicaţii: pleurezie serofibrinoasă, care poate apărea fie în cursul
evoluţiei bolii (parapneumonică), fie după criză (metapneumonică); pleurezie
purulentă, abces sau gangrena pulmonară; complicaţii cardiovasculare
(fibrilaţie atrială, colaps, edem pulmonar, flebite); diverse (otite, meningite,
peritonite, hepatite, nefrite, artrite). Complicaţiile afectează în special bolnavii
vârstnici, debilitaţi sau cu boli preexistente.
Prognosticul în general este bun, dar este influenţat totuşi de vârstă,
teren, complicaţii şi virulenţa germenului.
Diagnosticul este uşor de pus în formele tipice, după debutul brutal cu
frison, junghi toracic şi febră mare, sindromul de condensare şi imaginea
radiologică. Examenul sputei permite, uneori, diagnosticul de tuberculoză
pulmonară sau de neoplasm, în pneumoniile care se repetă, mai ales în
acelaşi segment pulmonar, trebuie să se caute un neoplasm bronşic sau o
supuraţie pulmonară cronică.
Forme clinice. Pneumonia copilului se caracterizează adeseori prin
junghi abdominal şi vărsături, simulând o urgenţă abdominală.
Pneumonia bătrânului este gravă, semnele sunt discrete, febra redusă,
dominând apatia şi inapetenţă.
Pneumonia indivizilor taraţi, debilitaţi de boli preexistente, este de
asemenea gravă. Astfel, alcoolicii fac frecvente crize de delirium tremens,
diabeticii comă, ciroticii icter grav, nefriticii comă uremică.
Pneumonia mixtă, este o pneumonie virală suprainfectată bacterian.
Congestiile pulmonare sunt sindroame clinice asemănătoare pneumoniei
pneumococice şi reprezintă forme clinice, în care procesul inflamator este
redus la primul stadiu (de congestie alveolară). De aceea, se mai numesc şi
"pneumonii abortive". Congestiile pulmonare reprezintă astăzi, când frecvenţa
pneumoniei în forma tipică a scăzut mult, cele mai întâlnite peumonii acute
bacteriene. Se cunosc mai multe forme:
Congestia pulmonară propriu-zisă, care este de fapt o "pneumonie
abortivă", provocată de pneumococ, cu debut mai puţin brutal decât al
pneumoniei, cu temperatură moderată, simptomatologie ştearsă şi sindrom de
condensare uneori absent.
Congestia pleuro-pulmonară este o pneumonie uşoară, cu participare
pleurală. Corticopleuritele prezintă semne discrete de pneumonie şi pleurită.
Tratamentul este igieno-dietetic, etiologic şi simptomatic.
Tratamentul igieno-dietetic: repaus la pat în perioada febrilă şi încă 6-l0
zile după defervescenţă, într-o cameră luminoasă, bine aerisită, la o
temperatură potrivită (20°); regim hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de
fructe, siropuri, ceai, lapte. Progresiv, se va trece la regimul lacto-făinos-
zaharat şi apoi la o alimentaţie mai substanţială. În timpul perioadei febrile, se
va asigura hidratarea suficientă a bolnavului. O atenţie deosebită se va acorda
igienei bucale, prin îndepărtarea reziduurilor, gargarisme, ungerea mucoaselor
cu glicerina boraxată - şi igienei tegumentelor - prin spălare cu apă caldă şi
fricţiuni cu alcool mentolat.

Popa Ioana-Lucia
Anul II AMG