Sunteți pe pagina 1din 2

Electrocardiograma. Cum funcţionează?

Electrocardiograma sau ECG (uneori EKG) este utilizată astăzi în lumea


întreagă că o metodă relativ simplă pentru diagnosticarea bolilor inimii. O
electrocardiogramă este o înregistrare a micilor unde electrice generate în
timpul activităţii inimii.
Curenţii electrici din inimă sunt măsuraţi de mai mult de 100 de ani, dar
funcţia de bază a ECG aşa cum o ştim noi astăzi a fost dezvoltată de savantul
olandez Willem Einthoven la începutul secolului XX.

Ce determină inima să bată?

O bătaie normală a inimii este iniţiată de un mic impuls de curent electric.


Acest “şoc” electric foarte mic se răspândeşte rapid în interiorul inimii şi
determină contracţia muşchiului acesteia.
Activitatea electrică porneşte în partea superioară a inimii şi se răspândeşte
către parte inferioară.
Dacă întregul muşchi al inimii s-ar contracta în acelaşi timp, efectul de
pompare nu ar exista. Prin urmare, activitatea electrică începe în partea
superioară a inimii şi se răspândeşte în jos, apoi din nou în sus, determinând
astfel muşchiul miocardului să se contracte în modul optim pentru pomparea
sângelui.
De unde provine electricitatea?
În inimă există celule specializate în producerea electricităţii. Acestea sunt
cunoscute drept celule stimulatoare cardiace. Ele produc electricitate
schimbând rapid încărcătura electrică de la pozitiv la negativ şi invers.
Primă undă electrică dintr-o bataie a inimii este initiatia în porţiunea superioară
a inimii. Datorită capacităţii celulelei inimii de a-şi “împrăştia” încărcătură
electrică la celulele adiacente ale inimii, această undă iniţială va fi suficientă
pentru a determina o reacţie în lanţ.

De la electrod la hârtie
Undele electrice din inima sunt înregistrate în milivolţi de către
electrocardiograf. Undele sunt înregistrate de către electrozi plasaţi pe
anumite părţi ale corpului. Fiecare electrod coordonează un ac cu cerneală
care scrie pe o bandă de hârtie. Cu cât intensitatea undei electrice este mai
mare, cu atât acul se va deplasa mai sus pe hârtie. Hârtia se mişcă la o
anumită viteza sub ac, rezultând într-o curbă de cerneală.
Electrozii sunt plasaţi pe anumite părţi ale corpului
Distanţele dintre electrozii de pe două membre şi triunghiul lui Einthoven

Electrozii sunt de obicei doisprezece la număr. Einthoven a numit distanţele


dintre cei trei electrozi de pe membre “distanţă standard I, II şi III”, referindu-se
la electrozii de pe cele două braţe şi la cel de pe piciorul stâng. El a studiat
relaţiile dintre aceşti electrozi, formând un triunghi acolo unde inima constituie
punctul nul din punct de vedere electric. Relaţiile dintre distanţele standard
sunt numite triunghiul lui Einthoven. Acesta este utilizat pentru a determina
axa electrică a inimii.
Batai anormale ale inimii şi defecte de transmitere
Dacă funcţia electrică sau musculară a inimii este tulburată dintr-un anume
motiv, aceasta va afecta felul în care semnalele electrice se răspândesc prin
miocard. Un exemplu este aritmia, o condiţie medicală care constă în bătăi
neregulate ale inimii din cauza unui defect al sistemului de transmitere a
electricităţii.
Infarctul cardiac este o alta condiţie medicală care rezultă în ţesut mort într-o
porţiune a muşchiului inimii, de unde rezultă faptul că semnalul electric nu
poate trece prin acea zonă.
Blocajul fasciculului stâng sau drept întârzie unda electrică de la răspândirea
sa în partea stângă sau dreaptă a inimii. Aceste probleme medicale uneori
afectează abilitatea inimii de a pompa sânge.
Celule care direcţionează muşchiul inimii
Când miocardul este în starea de repaus, celulele stimulatoare cardiace sunt
încărcate negativ, iar atunci când inima se contractă, acestea sunt încărcate
pozitiv. Când o undă pozitivă este înregistrată de către un electrod pozitiv,
curba ECG va indică o direcţie ascendentă şi viceversa.
Repolarizare şi depolarizare
Celulele îşi modifică încărcătura electrică în termeni de depolarizare şi
repolarizare. Depolarizarea are loc atunci când ionii încărcaţi negativ din
interiorul celulei ies din aceasta prin membrana celulară, iar ionii încărcaţi
pozitiv intră în celulă (repolarizare).
Ajutând inima
Stimulatorul cardiac (Pacemaker) este un dispozitiv care ajută sistemul de
transmitere electrică să se stabilizeze atunci când funcţia electrică a inimii nu
funcţionează normal. Stimulatorul cardiac este aşezat în piept în mod
chirurgical şi transmite un ritm constant acolo unde această funcţie are o
defecţiune.