Sunteți pe pagina 1din 5

MANAGEMENT FINANCIAR

Politica financiară reprezintă o componentă a politicii generale a întreprinderii având o însemnătate


mare asupra cointeresării, repartizării şi folosirii fondurilor în scopul realizării obiectivelor economice.
Pentru aceasta este nevoie de o gestiune financiară corectă, care să includă ansamblul de decizii şi activităţi
care contribuie la reglarea şi ajustarea fluxurilor financiare şi a fondurilor. Ameninţarea concurenţei interne
şi externe a devenit o realitate ce presupune o mare responsabilitate şi adaptabilitate din partea celor
implicaţi în gestionarea resurselor financiare ale companiei. Un management eficient al întreprinderii poate
garanta succesul acesteia.
Motivaţia studierii cursului de Management Financiar pentru elevii specialităţilor economice rezidă
din analiza obiectivă şi de mare actualitate a responsabilităţilor managerului financiar, familiarizarea
acestuia cu instrumentele de bază cu care operează, dobândirea cunoştinţelor despre pieţele de unde îşi
procură fondurile necesare, despre planificarea şi controlul financiar, despre tehnicile de evaluare a riscurilor
şi proiectelor de investiţii pe care companiile intenţionează să le realizeze.

Tema 1. Bazele conceptuale ale managementului financiar


1. Esenţa, obiectivele şi sarcinile managementului financiar.
2. Funcţiile managementului financiar.
3. Interconexiunea managementului financiar cu alte discipline economice.
4. Sistemul informaţional-financiar al întreprinderii.
5. Metode şi tehnici de planificare, analiză şi control financiar.

1. Esenţa, obiectivele şi sarcinile managementului financiar

Managementul financiar a fost fundamentat ca ştiinţă din necesităţile întreprinderii şi a activităţii


umane centrate pe elementul-resursă banii. Relativ tânără, disciplina managementul financiar este o
simbioză reuşită a concepţiilor de bază ale teoriei finanţelor, contabilităţii şi ajunsurilor ştiinţei conducerii.
Având un spectru multidimensional managementul financiar dă soluţii: practice, politice, teoretice (vezi
tabelul 1).
Din această perspectivă managementul financiar poate fi interpretat ca:
1. general valabil, deoarece efectele practice ale lui se răsfrâng asupra întregii activităţi ale unităţii
(întreprindere);
2. atotcuprinzător, deoarece se aplică similar în toate tipurile de unităţi;
3. integrator, deoarece înglobează şi centralizează rezultatele tuturor activităţilor distincte din cadrul unităţii
economice.
Management financiar reprezintă ansamblu de măsuri şi activităţi din cadrul unei întreprinderi, care în
conformitate cu obiectivele puse contribuie la gestionarea fluxurilor financiare.
Management financiar reprezintă un set de principii, metode de elaborare şi implementare a deciziilor
manageriale privind constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale întereprinderii şi
organizarea fluxurilor financiare.
Drept urmare, managementul financiar poate fi definit ca:
 Ansamblu de măsuri şi activităţi din cadrul unei întreprinderi, care în conformitate cu obiectivele
puse contribuie la gestionarea fluxurilor financiare.
 Un set de principii, metode de elaborare şi implementare a deciziilor manageriale privind
constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale întereprinderii şi organizarea fluxurilor
financiare.
În linii generale, managementul financiar include deciziile şi activităţile cu privire la procurarea,
finanţarea şi gestionarea activelor, orientate către realizarea unui scop.
Esenţa managementului financiar, pentru întreprindere, constă în lichidarea contradicţiilor evolutive
ale firmei dintre:
 Obiectivele strategice ale firmei şi posibilităţile ei financaire;
 Profitul şi gradul de risc;
 Venitul preconizat şi cel curent;
1
 Active fixe şi circulante;
 Capitalul propriu şi cel împrumutat.
Scopul de bază al managementului financiar constă în asigurarea beneficiului proprietarilor
întreprinderii.
Rolul managementului financiar este de a realiza interdependenţa dintre firmă şi pieţele de capital,
unde se află principalele surse de bani, pentu asigurarea continuităţii activităţilor firmei. Gestiunea
financiară asigură procurarea banilor necesari, dirijează procesul de investire a acestor bani în active pe
termen lung şi curente, care apoi generând fluxurile pozitive de bani trebuie să asigure rambursarea
împrumutului, plata dividendelor şi dobânzilor, şi sursele necesare pentru dezvoltare.
În realizarea eficientă a acestei activităţi managementul financiar urmăreşte obiectivele:
 asigurarea echilibrului financiar;
 utilizarea efecientă a resurselor financiare;
 maximizarea profitului la un nivel acceptat al riscului şi invers;
 optimizarea fluxurilor de numerar;
 asigurarea rentabilităţii economice, financiare etc.;
 creşterea economică şi flexibilitatea.
În definirea managementului financiar un element important îl constituie mediul de activitate. Orice
întreprindere activează în cadrul unui anumit sistem de relaţii care depind de o serie de factori interni
(produsele şi serviciile, marketingul, tehnologiile, relaţiile interpersonale, politicile întreprinderii) şi externi
(pieţele financiare, guvernul şi politica Băncii Centrale, legislaţia, condiţiile economice, economia
mondială). În aceste împrejurări, o conducere financiară eficientă trebuie să garanteze evoluţia dorită a
activităţii, în pofida eventualelor perturbaţii ce pot proveni din mediul exogen, ca efecte ale schimbărilor de
conjunctură. Aceste condiţii se reflectă în funcţiile de bază ale managementului.

2. Funcţiile managementului financiar


Managementul financiar realizează scopul său primordial şi sarcinile de bază prin intermediul
înfăptuirii unor funcţii concrete. Funcţiile date pot fi clasificate în două grupe: ca sistem general de
gestionare a întreprinderii; ca sferă specială de gestionare, cunoscute ca obiect şi subiect de gestionare a
întreprinderii.
La prima categorie de funcţii se pot trece funcţiile generale ale managementului:
1. analiza situaţiei financiare a întreprinderii (analiza raporturilor contabile, calcularea indicatorilor şi
indicilor financiari, evaluarea situaţiei financiare a firmei, prognozarea falimentului, generalizarea
rezultatelor);
2. planificarea activităţii financiare a întreprinderii (elaborarea bugetelor, planificarea indicatorilor
financiari, formularea perspectivelor şi planului financiar, bilanţul veniturilor, activelor şi pasivelor etc.);
3. organizarea structurii ce asigură îndeplinirea deciziilor de gestionare;
4. elaborarea unor mecanisme stimulatorii de gestionare a întreprinderii;
5. efectuarea controlului (controlului solvabilităţii, elaborarea rapoartelor de activitate pentru proprietari
etc.).
În grupa funcţiilor ca subiect sau ca sector special sunt incluse funcţiile de bază ale gestionării
finanţelor:
 gestionarea activelor;
 gestionarea capitalului (alegerea structurii optime a capitalului, elaborarea ofertelor de atragere a
capitalului, interacţiunea cu băncile investiţionale, dirijarea datoriilor pe termen lung);
 gestionarea investiţiilor (elaborarea politicii de investiţie, motivarea variantelor de investiţie şi
formarea portofoliului investiţional, organizarea plasamentelor capitale financiare, dirijarea
investiţiilor, determinarea eficacităţii de facto a investiţiilor);
 gestionarea fluxului monetar;
 gestionarea riscului (identificarea riscurilor, evaluarea nivelului riscurilor, alegerea strategiei şi
tacticii de gestionare a riscului concret, realizarea măsurilor pentru preîntâmpinarea efectelor
riscului).

3. Interconexiunea managementului financiar cu alte discipline economice


La originile managementului financiar ca disciplină ştiinţifică au stat un şir de premise printre care
2
cele de ordin practic: apariţia marelor corporaţii, dezvoltarea pieţelor financiare, cât şi cele de ordin teoretic:
formularea concepţiilor teoriei economice, teoriei finanţelor şi teoriei firmei.
Managementul financiar se bazează pe trei grupe de concepţii. Prima grupă include concepţia
priorităţii intereselor proprietarilor, teoria portofoliului, concepţia costului capitalului, structurii capitalului,
politicii de dividende, asigurării financiare a creşterii întreprinderii. A doua grupă cuprinde teoria valorii în
timp a banilor, interacţiunii nivelului riscului şi a veniturilor, evaluării acţiunilor şi obligaţiunilor, evaluării
activelor în raport cu riscul sistematic, evaluarea opţiunilor. A treia grupă de concepţii include ipoteza
eficienţei pieţei, relaţiilor de parteneriat, informaţiei asimetrice, teoria formării preţurilor arbitrar. Pentru
formularea acestor concepţii au fost antrenate domeniile speciale de interacţiune: teoria economică,
matematici financiare, statistica economică, modelarea matematică, micro şi macroeconomia, finanţele
întreprinderii, politici financaire, investiţii şi eficienţa economică etc.
Managementul financiar, având ca obiect finanţele firmei şi activitatea ei financiară, particularităţile
formării capitalului şi a resurselor financiare, formele şi metodele de repartizare a acestor resurse financiare,
volumele şi intensitatea fluxurilor de numerar etc. utilizează sursele informaţionale ale contabilităţii,
instrumentarul de metode aplicate în analiza activităţii economice a firmei şi nu în ultimul rând la momentul
de faţă cele ale ciberneticii. Ca ştiinţă a managementului, cuprinde orientarea pentru conţinut utilitar
elemente de dirijare capabile să rezolve situaţiile de conjunctură şi cele de perspectivă.
Un manager financiar are nevoie, pentru a fi cu adevărat eficient şi de cunoştinţe din alte domenii,
precum: legislaţia, sistemul fiscal, marketing. Aceste domenii nu constituie părţi ale managementului
financiar, dar reprezintă elemente-suport strict necesare, fiind utile în perceperea, în înţelegerea
constrângerilor, în limitele cărora îşi desfăşoară propria activitate. Managerul financiar trebuie să participe
activ la elaborarea politicilor generale ale afacerii (de personal, de marketing, de investiţii, financiare şi
operative), la fixarea obiectivelor corporative şi ale celor derivate din acestea, la stabilirea strategiilor şi a
tacticilor etc.
Toate aceste atribuţii sunt interconectate şi vitale în garantarea desfăşurării cu succes a unei afaceri.

4. Sistemul informaţional-financiar al întreprinderii

Sistemul informaţional este compus din structura organizatorică şi fluxurile informaţionale ce leagă
diferite nivele ierarhice. Managementul trebuie să identifice autorităţile şi responsabilităţile departamentelor
şi să elaboreze o serie de rapoarte interne pentru a reacţiona operativ la orice modificare a situaţiei interne şi
externe. (figura 3)
Sursele informaţionale ale managementului
financiar

Interne: Externe:
1. bilanţul contabil; 1. informaţiile privind situaţia
2. raportul privind rezultatele economică şi politică a ţării;
fianaciare; 2. situaţia pe piaţa de capital;
3. raportul privind fluxurile de 3. date despre concurenţi.
mijloace bănești.

5. Metode şi tehnici de planificare, analiză


şi control financiar
Managementul financiar preia informaţiile generate prin procesul de contabilizare, compară rezultatele
cu bugetul şi analizează informaţiile pentru procesul de management şi control. Metodele şi tehnicile pe care
le foloseşte managementul financiar sunt de planificare, analiză şi control financiar.
Planificarea reprezintă acţiunea de a întocmi un plan după care să se desfăşoare diferitele faze ale
activităţii. Planificarea are la bază ideea de prevedere a nevoilor financiare în vederea îndeplinirii
obiectivelor şi asigurării supravieţuirii organizaţiei.
Previziunea financiară are la bază ca instrumente bugetele şi rapoartele, care sunt destinate nevoilor
interne de orientare spre realizarea obiectivului propus în exerciţiul financiar viitor.
Procesul de planificare, în special procesul de planificare financiară, trebuie să răspundă la
3
următoarele întrebări: unde ne aflăm?, încotro vrem să mergem?, cum vrem să ajungem acolo?
Aceste întrebări sunt strâns legate de elementele de identitate ale organizaţiei.
 unde ne aflăm?
Răspunsul la această întrebare ne furnizează detalii despre situaţia actuală a întreprinderii. Este
punctul de plecare în orice companie, momentul în care se stabilesc pe baza analizei priorităţile unităţii.
 încotro vrem să mergem?
Răspunsul reprezintă viziunea pe care o are întreprinderea respectivă, locul în care ar dori să ajungă la
un moment dat.
 cum vrem să ajungem acolo?
La această întrebare răspunde declaraţia de misiune. Aceasta defineşte în câteva cuvinte scopul,
obectivele şi valorile unităţii.
Pe baza tuturor acestor date se stabileşte strategia, adică modalităţile prin care organizaţia îşi va atinge
obiectivele. În această strategie sunt incluse şi elementele financiare ale organizaţiei.
Strategia poate fi divizată la randul ei în mai multe tactici sau planuri pentru fiecare activitate şi
proiect. Planurile se realizează pentru o perioadă mai scurtă de timp faţă de strategii şi obiective (de regulă
un an) şi fac obiectul unor revizuiri regulate în funcţie de progres.
Planurile stau la baza bugetelor. Rezultatul planificării constituie bugetele, create în dependenţă de
direcţiile activităţii întreprinderii. Astfel, planul producţiei necesită bugetele stocurilor, a cheltuielilor,
bugetele cheltuielilor administrative etc. Un buget financiar cum ar fi bugetul financiar-investiţional prezintă
un plan de acţiuni şi de finanţări detaliat în timp, pe perioada anului bugetar, în care se identifică necesităţile
de investire şi sursele de finanţare (proprii, împrumutate, costul capitalului, variantele alternative, termenii
de finanţare).
Analiza financiară este un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi sub aspectul
structurii financiare şi a rentabilităţii, plecând de la bilanţ, contul de rezultate şi alte informaţii oferite de
întreprindere. Dacă planificarea este prima treaptă în cadrul managementului financiar, analiza constituie
etapa de la care porneşte planificarea. Obiectul analizei financiare este aprecierea situaţiei financiare
prezente şi viitoare sub influenţa factorilor interni şi externi asupra deciziilor financiare. Există două tipuri
de analiză: internă şi externă.
Analiza financiară internă se deosebeşte de cea externă după indicatori. (tabelul 2)
Dintre tehnicile analizei sunt cunoscute: Analiza fluxurilor băneşti, Analiza SWOT, Modelul Du Pont,
Benchmarking.
Analiza fluxurilor băneşti – este un studiu efectuat în dependenţă de SNC 7 (Raportul privind fluxul
mijloacelor băneşti) pe tipuri de activităţi: operaţională, de investiţii financiare, separat se înregistrează
încasările (plăţile) excepţionale de mijloace băneşti.
Analiza SWOT este o tehnică pe care o firmă o foloseşte pentru evaluarea în detaliu a mediului său
intern, indentificarea punctelor sale tari şi a punctelor slabe, a mediului extern, identificând oportunităţile şi
ameninţările venite din exterior.
Deosebirile dintre tipurile de analiză financiară

Indicatorii Tipuri de analiză financiară


Externă Internă
Destinaţie Aprecierea situaţiei financiare a Depistarea rezervelor interne ale întreprinderii
întreprinderii
Utilizatorii Proprietarii, participanţii pieţei Personalul de gestiune a întreprinderii
titlurilor de valoare, inspectorii (managerii şi specialiştii întreprinderii)
fiscali, creditorii, investitorii
Baza Rapoartele financiare Sursele reglementate şi nereglementate de
informaţională informaţie
Accesibilitatea Informaţie oficială Informaţie cu caracter confidenţial
informaţiei
Factorul timp Analiza retrospectivă şi de Analiza operativă
perspectivă
Modelul Du Pont este tehnica determinării comportamentului întreprinderii în legătură cu
creşterea randamentului activelor, prin evidenţa descompunerii rentabilităţii activelor: rata rentabilităţii
4
activelor şi ritmul de rotaţie a activelor. Modelul a fost folosit prima dată de către compania americană „Du
Pont”. Evidenţa rentabilităţii întreprinderii dă posibilitate să se îmbunătăţească în perspectivă performanţele
întreprinderii.
Benchmarking - un instrument compus din mai multe tehnici ce au ca scop compararea produselor
sau proceselor întreprinderii cu cele ale altor întreprinderi considerate lideri în domeniu, pentru a releva
modul în care alte întreprinderi obţin performanţe.
Este esenţial ca orice organizaţie să aibă un sistem eficient şi bine stabilit de controale, verificări şi
reconcilieri, pe baza căruia să se desfăşoare procesul de Control Intern. Scopul acestora este dublu: să
detecteze încă din faza de intenţie fraudele şi furturile (antecontrol), şi să determine greşelile şi omisiunile
din documentele şi înregistrările contabile (postcontrol). Controlul reflectă corectitudinea desfăşurării
proceselor financiare de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti, a fondurilor financiare.
Rezumat
Managementul financiar se rezumă la activităţile de constituire, finanţare şi gestionare a activelor, îndreptate
spre atingerea unor anumite scopuri. Prin intermediul managementului financiar se urmăreşte maximizarea
bunăstarii proprietarilor. La realizarea acestui scop managementul financiar îndeplineşte funcţii de subiect şi
generale. Cele generale sunt cele cunoscute din managementul general, cele de subiect sunt cele care ating
obiectul de bază-finanţele. Suportul conceptual al disciplinei îşi găseşte originea în: macroeconomie,
microeconomie, contabilitate, finanţe. La definitivarea disciplinei au contribuit şi alte discipline ca:
marketingul, statistica, modelarea matematică. Managementul financiar utilizează informaţiile furnizate de
sursele externe şi interne ale întreprinderii, care constituie sistemul informaţional. Informaţia preluată este
folosită la planificare, analiză, control, adică în aplicarea metodelor manageriale.

Întrebări de verificare
1. Determinaţi în baza figurii 1 din text rolul managementului financiar.
2. Ce sarcini care stau în faţa personalului financiar managerial duc la atingerea scopului financiar?
3. În ce mod pot proprietarii companiei să cunoască dacă scopul financiar este atins?
4. De ce analiza este considerată una din metodele principale ale managementului financiar?
5. Caracterizaţi Controlul Intern al întreprinderii.
6. Determinaţi deosebirile între contabilitate şi management financiar.